PS Benedict Bistrițeanul: „Sfântul Nectarie, prietenia cu virtutea și răbdarea nedreptăților” Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, luni, 9 noiembrie …
Articole cu eticheta (tag): intaietate
Nikolai E. Pestov, Cum să ne purtăm creștinește cu aproapele nostru: Cuvintele „putrede”, batjocura, râsul şi disputele Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău (Efes. 4, 29). Vai vouă, celor ce astăzi râdeţi! (Lc. 6, 25). Orice …
“Mesajul lui Dumnezeu este primit de cel deznădăjduit, căci doar acela poate înţelege limbajul Său. Cel ce s-a smerit şi a suferit şi nu cel puternic şi desăvârşit. Biserica aparţine celor smeriţi ai acestei lumi, şi nu celor ce trăiesc …
“Vrând să-şi „păstreze faţa”, încearcă să-şi ascundă iubirea de cinstiri şi strigă despre datorie, despre grija pentru binele oamenilor – iar dacă este bănuit de ambiţii, nemulţumirea lui se transformă câteodată în furie şi răzbunare. Prin aceasta se şi dă …
“Fraţilor, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere; căci, fraţii mei, despre voi, …
Va mai recomandam: *** Sfinții Trei Ierarhi si Taina vindecarii sufletelor – predica IPS Teofan, 30 ianuarie 2016: UNDE SI CUM SA NE VINDECAM SUFLETELE ZDROBITE SI FARAMITATE DE POVERILE SI BOLILE SUFLETESTI ALE VREMII NOASTRE? *** Doxologia: „Domnul a …
“Aţi văzut cât de uşor se schimbă oamenii când li se dau funcții mari, când li se dă puterea în mână, când oamenii li se supun; atunci oamenii devin de nerecunoscut. Şi nu numai comportamentul se schimbă, dar și glasul …
Vedeti si: *** Ce inseamna intaietatea si puterea in crestinism [Talcuire din Evanghelia dupa Marcu – (Capitolul 10, versetele 32-45)] Apropiindu-Se de Ierusalim impreuna cu ucenicii, Domnul incepe sa vorbeasca iarasi despre patimirile care-L asteptau acolo. Iata ca este deja …
SCHIIGUMENUL SAVA [Ostapenko, +1980): Exemple de ispite din viata fiilor duhovnicesti “Uneori te minunezi de siretenia si subtirimea ispitelor aduse de vrajmasul. Iti aduci aminte, prietene, cum l-ai provocat odata la intrecere in ascultare pe prietenul tau A.? Vai, cu …
SFANTUL LUCA, ARHIEPISCOPUL CRIMEEI: Din talcuirea la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul[1] Doamne si Stapanul vietii mele! Duhul iubirii de stapanire nu mi-l da mie! Ce este duhul iubirii de stapanire? Este nazuinta de a avea intaietate, de a stapani asupra …
Nu va ingrijiti de marirea voastra Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez (Ioan 3,30) Una dintre cele mai grele incercari la care poate fi supusa persoana umana este sa-si recunoasca micimea, atunci cand se afla in fata …
*** Predica intai a Sfantului Teofan Zavoratul la Duminica a cincea din Postul Mare, a Sfintei Maria Egipteanca (Evanghelia cererii fiilor lui Zevedeu) “De ce a refuzat Domnul cererea Sfinţilor Apostoli Iacov şi Ioan şi a mamei lor? Doar ceruseră …
… si aceasta este prapad pentru om “(…) Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor nou veniţi că nu în cantitatea cunoştinţelor stă puterea mântuirii, ci în chipul vieţii: aspectul, nu gnostic, ci etic al vieţii noastre – …
45 DE ANI DE LA MUTAREA IN IMPARATIA CERURILOR A SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI, FACATORUL DE MINUNI (†2 iulie 1966) * Arhiepiscopul Ioan: Modestia este o forma anevoie de indeplinit a binelui “Odata, intr-o casa unde fusese poftit, Hristos a vazut …
“In Biserica ar trebuie sa ne batem pe ultimul loc, nu pe primul…” Marcu X, 32-45 32. Si erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea inaintea lor. Si ei erau uimiti si cei ce mergeau dupa El se …