Talcuire evanghelica actuala despre cei care AU PRETENTII DE LA DUMNEZEU si isi insusesc CU OBRAZNICIE drepturi si rasplati

31-03-2012 Sublinieri

***

Predica intai a Sfantului Teofan Zavoratul la Duminica a cincea din Postul Mare, a Sfintei Maria Egipteanca

(Evanghelia cererii fiilor lui Zevedeu)

“De ce a refuzat Domnul cererea Sfinţilor Apostoli Iacov şi Ioan şi a mamei lor? Doar ceruseră un lucru deloc rău, şi anume un loc în împărăţia lui Hristos Mântuitorul: Fă ca să şadă unul de-a dreapta şi unul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta (Mt. 20, 21). Ce, nu poate omul să se roage pentru asta? Doar s-a şi poruncit: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu”, şi pe toţi ne învaţă Sfânta Biserică să ne rugăm: „Nu ne lipsi pe noi, Doamne, de veşnica Ta împărăţie“. Şi atunci, care este pricina pentru care au fost refuzaţi? După aceea, doar, tot au primit împărăţia şi au fost proslăviţi. Pricina e aceea că ei îşi însuşiseră cu de la sine putere dreptul la împărăţie – şi nu doar la împărăţie, ci şi la un anume loc: cel mai de cinste din împărăţie. Iar a-ţi însuşi cu de la sine putere nu doar o anumită treaptă de slavă din împărăţie, ci chiar şi împărăţia în general, nu e îngăduit: fiindcă darul acesta este la buna voie a Tatălui Ceresc, pe care nu avem cum să o ştim nici dacă am împlinit cu stricteţe toate poruncile. „Nu este al Meu a da, ci celui căruia i se va da de către Tatăl Meu Cel Ceresc“.

Aşadar iată şi învăţătura Evangheliei de astăzi: să nu ne însuşim cu de la sine putere împărăţia şi, lucrând cu toată osârdia pentru primirea ei, primirea în sine să o lăsăm la voia lui Dumnezeu, s-o aşteptăm ca pe o milă a Cerescului nostru Tată, să slujim întru aşteptare, fără pretenţii, spunându-ne că suntem robi netrebnici, chiar dacă am fi făcut tot ceea ce ni s-a poruncit.

Este neapărată nevoie să ne amintim de asta, fiindcă altfel îndată ce ne vom fi ostenit puţin vom şi începe să trâmbiţăm înaintea noastră şi să ne punem în rândul sfinţilor şi oamenilor mari, şi chiar dacă vorbim despre noi în chip smerit, în inimă simţim altfel şi ne dăm singuri pierzării prin asta din nechibzuinţă şi lipsă de prevedere. Cu frică şi cutremur se cuvine nouă a săvârşi mântuirea noastră, iar nu a pune lege lui Dumnezeu cu obrăznicie si ne-o dăruiască. Aşadar fugiţi de această boală pierzătoare, tâlcuind în lumina smereniei, nu a îngâmfării, ceea ce poate părea un temei pentru un asemenea drept şi o asemenea încredinţare.

Ce i-a făcut pe fiii lui Zevedei şi pe mama lor să se adreseze Domnului cu o asemenea cerere? In primul rând, faptul că erau dintre credincioşi, cărora li se dăduseră mari făgăduinţe; în al doilea rând, faptul că îl slujiseră pe Domnul, de-a lungul petrecerii Sale pământeşti, cu deosebită osârdie, căci mama îi slujise din averea sa, împreună cu altele; în al treilea rând, faptul că primiseră deja de la Domnul semne de bunăvoinţă şi apropiere deosebită. Toate acestea ni se pot potrivi şi nouă: insă ele nu sunt un pretext pentru a ridica pretenţii, ci numai un imbold către smerenie şi mai multă râvnă pentru primirea împărăţiei. Şi între noi se află câte unul care îşi însuşeşte împărăţia în virtutea faptului că este creştin, iar creştinilor li s-a zis: Cel ce crede în Fiul are viată veşnică (In 3, 36). Intr-adevăr, aşa este. Creştinilor le aparţine împărăţia lui Dumnezeu. Ea a şi fost întocmită tocmai pentru creştini; dar trebuie să fii adevărat creştin pentru a-ţi însuşi ceea ce s-a făgăduit creştinilor. Să stabilească dacă este adevărat creştin nu poate singur, însă, nici unul dintre noi. Singurul care o va face – şi asta în viitor – este însuşi Domnul, când va spune unora: „Slugă bună“, iar altora: „Slugă leneşă şi vicleană. Aşadar faptul că suntem creştini nu este un temei pentru pretenţii, ci un imbold spre smerenie, frică şi mai mare râvnă pentru a ne arăta creştini adevăraţi.

Şi între noi se află câte unul care îşi însuşeşte împărăţia în virtutea faptului că săvârşeşte nu ştiu ce slujire pentru Domnul: posteşte, merge la biserică, se roagă acasă, dă milostenie, clădeşte un azil şi mai ştiu eu ce osteneli face pentru Domnul – şi începe să creadă că a ajuns deja în rândul sfinţilor, şi îşi însuşeşte luminatele locaşuri cereşti. Vrednice de laudă sunt ostenelile acestea, şi neapărat trebuincioase în lucrarea mântuirii. Domnul, însă, nu Se mulţumeşte numai cu ele; dar ce zice? „Fiule, dă-Mi inima ta! Afară de faptele cucerniciei şi ostenelile facerii de bine, Domnul vrea să îi închinăm şi toate simţămintele inimii; iar dacă aceste simţăminte îi sunt închinate Lui sau nu, asta o poate stabili precis doar ochiul cel atoatevăzător al lui Dumnezeu, iar de noi adevărul în această privinţă este ascuns de egoismul nostru. Aşadar din faptul că ne-am ostenit nu trebuie să tragem concluzia că este drept să ne însuşim vrednicia de apropiaţi ai lui Dumnezeu, ci să vedem în asta un imbold spre temerea: Oare alergăm aşa cum trebuie, oare nu ne-am ostenit în zadar?” Pentru a ne înălţa de la această cugetare la râvnă, trebuie să priveghem cu osârdie asupra mişcărilor inimii şi să ne străduim a le îndrepta şi a le întoarce către Domnul, pentru a nu iubi nimic în afara Lui, şi dacă ne trage inima spre ceva, să ne tragă doar pentru Domnul.

Şi între noi se află câte unul care îşi însuşeşte împărăţia pe temeiul că primeşte uneori semne ale unei deosebite bunăvoinţe sau apropieri dumnezeieşti, cum ar fi: o deosebită adâncire în rugăciune, o deosebită luminare a gândurilor, căldură a inimii, simţirea unei tării morale şi ocrotirea lui Dumnezeu în treburile lumeşti şi obşteşti. Toate acestea se întâmplă şi sunt, cu adevărat, un semn al unei deosebite bunăvoinţe şi mile dumnezeieşti; dar asta nu trebuie să ne facă să credem că am ajuns deja la ţintă, ci să ne înflăcăreze şi mai mult cu râvna de a ajunge acolo, asemenea apostolului, care şi după ce primise darul spunea: Alerg, ca doar să si ajung (Filip. 3, 12), adică „năzuiesc din ce în ce mai mult, doar-doar voi ajunge“. Când tatăl îşi mângâie copilul pe cap sau ii dă bomboane pentru că începe să deosebească literele, asta înseamnă că îl socoate pe copil desăvârşit? Şi copilul ar face bine, oare, dacă, închipuindu-şi că se poate deja măsura cu un citeţ bun, s-ar lăsa de abecedar? Iată, aşa e şi cu noi. Semnele deosebitei bunăvoinţe dumnezeieşti se dau nu pentru a vădi desăvârşirea definitivă a celui ce le primeşte, ci pentru a-l stârni la din ce în ce mai multă râvnă în ceea ce a început – în încredinţarea că nu aleargă în zadar; dar dacă va ajunge la sfârşitul cursei, dacă va primi ceva sau nu, asta ţine de voia Stăpânului de obşte al tuturor.

Deci nu sunt temeiuri care să ne dea dreptul a ne însuşi împărăţia. „Păi cum?“, vor spune unii – „asta poate să taie orice râvnă. De ce să ne mai ostenim?” Osteneşte-te aşteptând să primeşti, dar fără a-ţi însuşi drepturi şi pretenţii. Calea pe care alergăm e neamăgitoare şi duce drept în împărăţia cerurilor. Şi întoarce-ţi toată râvna spre scopul de a alerga pe această cale în chip nerătăcit, fără abateri – şi vei ajunge negreşit la porţile împărăţiei; însă nu-ţi însuşi asta dinainte. Dă acest drept Stăpânului, spre a primi aceasta de la El ca pe o milă. Iată, priviţi cum lucrau în această privinţă Sfinţii lui Dumnezeu. Un oarecare sfânt strălucea prin mari virtuţi, însă pe patul de moarte plângea. Fraţii l-au întrebat: „Oare şi tu te temi, Părinte?” El a răspuns:Toată viaţa mea am avut râvnă să merg pe calea cea adevărată, dar nu ştiu ce va hotărî cu privire la mine Milostivul Stăpân”. Pe un alt sfânt, satana se străduia în fel şi chip a-l ispiti să-şi însuşească mântuirea cu de la sine putere. Când acesta trăgea să moară, satana îi spunea: „M-ai biruit (asta fiind acelaşi lucru cu a te mântui şi a intra în împărăţia cerurilor). Sfântul a răspuns: „Tu minciună eşti, şi minţi atunci când spui că te-am biruit. Incă nu a venit vremea să spun asta“. Pe când trecea el prin vămi, satana iarăşi îi zice Sfântului:M-ai biruit“. „Pleacă, înşelare vicleană“, a răspuns sfântul, „încă nu a venit vremea să spun asta“. Când sfântul a intrat pe porţile împărăţiei, satana a strigat din depărtare: M-ai biruit“. Sfântul a răspuns: „Acum cred că eşti biruit; însă nu eu te-am biruit, ci Domnul meu Iisus Hristos te-a biruit în mine, nevrednicul“.

Iată cum trebuie să fugim de ispita însuşirii cu de la sine putere a împărăţiei, oricâte osteneli am fi făcut pentru a o primi: aceasta, însă, nicidecum pentru a slăbi în râvna noastră sau pentru a ne abate spre lipsa nădejdii de a primi împărăţia, ci pentru ca, lucrând mântuirea noastră cu frică şi cutremur, să ne aprindem din ce în ce mai mult de râvna de a o primi. Osteneşte-te fără a-ţi cruţa puterile şi viaţa: însă nu te uita la ceea ce ai făcut şi nu visa la ceea ce ţi se cuvine să primeşti pentru aceasta, ci întoarce-ţi toată luarea-aminte spre ceea ce ai încă de făcut, şi teme-te ca nu cumva să scapi din vedere ceva din ceea ce trebuie să faci. Osteneşte-te aşteptând fără îndoială, dar fără să îţi însuşeşti.

A deznădăjdui, însă, nu trebuie. Uitaţi-vă la Maria Egipteanca. Ei îi este închinată Duminica de astăzi. După întoarcerea din viaţa păcătoasă către Domnul, ce osteneli n-a purtat ea? Dar până la moarte tot spunea: „Sunt o păcătoasă netrebnică, nevrednică de nici o milă a lui Dumnezeu” – şi asta chiar atunci când, având darul străvederii, ştia fără să i se spună şi numele lui Zosima. Şi altminteri nici nu se poate. Cel ce se osteneşte cu adevărat, acela vede limpede că fără ajutorul lui Dumnezeu nu faci nimic. Intrucât această lecţie se repetă toată viaţa, în inimă se formează convingerea că doar ceea ce este rău e al nostru, iar ce e bun este de la Domnul. Şi atunci, ce ne mai rămâne? Ne rămâne doar să strigăm: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” – însă fără nici o mişcare de disperare sau chiar renunţare la aşteptare. Iată, şi Domnul, atunci când le-a pus fiilor lui Zevedei condiţia: Puteţi să beţi paharul pe care îl voi bea Eu?” şi ei au făgăduit: „Putem“, adică au primit condiţia, nu le-a spus: „Nu veţi primi“, ci le-a spus numai: „Nu este al Meu să dau, ci al celui căruia a binevoit Tatăl Meu să-i dea“. Adică: „Beţi paharul, purtaţi toate ostenelile ce însoţesc urmarea Mea, însă primirea în schimb a împărăţiei şi treptei de slavă în împărăţie lăsaţi-o în voia Tatălui Meu Ceresc“. Iar asta e totuna cu: „Osteneşte-te întru aşteptare, fără să-ţi însuşeşti cu de la sine putere“. Iată, aşa să alergaţi şi voi, fraţilor, în aşa chip ca să ajungeţi la ţintă!”

9 aprilie 1861

(in: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Legaturi:


Categorii

Ce este pacatul?, Cererea fiilor lui Zevedeu, Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Sfantul Teofan Zavoratul, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “Talcuire evanghelica actuala despre cei care AU PRETENTII DE LA DUMNEZEU si isi insusesc CU OBRAZNICIE drepturi si rasplati

  1. Cat de odihnitoare este smerenia la care indeamna toti Parintii nostri!

  2. Pingback: Trei predici ale IPS Bartolomeu Anania la Duminica a 5-a a Postului Mare: LEGEA CEA NOUA: SLUJIREA – “LITURGHIA FRATELUI TAU”! (audio) -
  3. ” Domnul vrea să îi închinăm şi toate simţămintele inimii; iar dacă aceste simţăminte îi sunt închinate Lui sau nu, asta o poate stabili precis doar ochiul cel atoatevăzător al lui Dumnezeu, iar de noi adevărul în această privinţă este ascuns de egoismul nostru.”
    Adica este posibil ca inima mea sa tanjeasca spre Domnul si eu sa nu stiu?

  4. Pingback: SF. TEOFAN ZAVORATUL – Alte predici puternice la Duminica Mariei Egipteanca: “INTARITI-VA HOTARAREA DE A REZISTA in impotrivirea fata de naravurile lumii” -
  5. -am facut din Fiul lui Dumnezeu un sclav personal, obligat ca printr-un simplu hocus/pocus (la orice ora din zi si din noapte) sa asculte de noi, sa fie gata sa ne indeplineasca dorintele (patimase, lumesti), altminteri negandu-L, lepadandu-L ce pe un obiect nefolositor pentru ca mandria noastra si firea cazuta (de la Adam incoace…) ne determina sa-I tot bagam ‘vina’ cand de fapt, NU VREM…(altii nu ‘pot’) sa-L recunoastem ca RESTAURATOR, ca pe Adam Cel Nou care a luat neputinta noastra si ‘boalele noastre le-a purtat’ (EL fiind fara de vina si fara de pacat)ne-a aratat Calea, Adevarul si Viata dar… nu ne place ‘drumul’ (adica CALEA) care-i stramta si ingusta, nu-L preferan pe ADEVAR fiindca ne place sa ne auto-amagim in minciuna, prefacatorie iar, pana la urma…preferam viata asta de-aici de care nu ne-am mai despartii niciodata daca s-ar putea (unii…) si o vrem transformata intr-un Rai pamantesc plin de satisfacerea celor 5 simturi trupesti;

    -cam asa sta ‘treaba’ cu noi, cei ‘de pe urma’ – d-aia si Crucea ne este grea fiindca ne atragem ponoase(suplimentare dar bine-meritate)si- atunci, trebuie sa ‘tragem scurta’ (vorba Pr.Arsenie Boca)pentru ca Dumnezeu – ca un Tata iubitor ce este – pentru ca-si iubeste fiii nu cruta nuiaua care cade pe spinarea (trupeasca) incovoiind mandria sufletului in care se complace si o doreste;

    Poezia redata mai jos atunci cand am citit-o mi-a taiat rasuflarea fiindca se POTRIVESTE ‘bine’ cu structura sufleteasca a ‘omului’, cre(s)tinului din zilele noastre (este preluata de pe blogul ‘de veghe patriei’):

    O, iarta-mi, Te rog Doamne, atatea rugaciuni

    Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni,
    Caci am facut adesea, din Tine, robul meu,
    Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

    In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta,
    Iti cer, iti cer intr-una, sa faci Tu voia mea,
    Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei
    Si sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai,
    Gandindu-ma ca daca iti cant si Te slavesc,
    Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.

    O, iarta-mi felu-acesta nebun de-a ma ruga,
    Si-nvata-ma ca altfel sa stau in fata Ta,
    Nu tot cerandu-Ti Tie sa fii Tu, robul meu,
    Ci Tu cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu,
    Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga
    E sa doresc ca-n toate sa fie voia Ta. AMIN

  6. Am lepădat cu toţi’asceza
    De dragul minţii instruite
    Şi’n îgâmfarea cunoştintei
    Vorbim, din cele ne’trăite.

    Am lepădat viul lucrării
    (Din studiul sfânt al pocăinţei)
    Spre’a “ne’nălţa” cu virtualul
    Ce ni la dat lucrarea minţii.

    De când am lepădat asceza
    (Că…,-i “practică medievală”)
    Şi’am impus crezul teoretic,
    Ortodoxia-i virtuală.

    Nu mai avem asceţi nici’unde,
    Nici pusnici îndumnezeiţi
    (Prin “studii” despătimitoare)
    Ci numai oameni instruiţi.

    Ortodoxia-i numai vorbe
    (Şi explicaţii meşterite)
    Numai dovezi exterioare
    Şi argumente ne’trăite.

    Căci postul zilei, (fără hrană)
    Nu-l ducem pâ’n la asfinţit.
    Nici nu ne mai desparte (veşnic)
    De răul pătimaş trăit.

    Ortodoxia ni s’axează
    Pe umanism, pe ritual,
    Pe formele exterioare
    Pe minte şi pe virtual.

    Nu se mai văd pe nicăierea
    Efectele despătimirii
    Nici lepădările de sine
    Şi nici dovezile sfinţirii.

    Unde ni’s armele lumimii
    Şi crucea cea mântuitoare
    Ce arde răul din lăuntru
    Şi ne păzeşte de’nşelare ??

    Unde, prin ce şi cum se vede
    Că suntem vrednici şi smeriţi
    De nu lucăm despătimirea
    Asemeni sfinţilor părinţi ?

    Viul şi sfântul se observă
    Din ce lucrăm (în chip ascuns)
    (În noi) şi-n ce răsfrânge’afară,
    Din dragostea pentru Iisus,

    Din fuga de publicitate,
    Din grija de a nu greşi
    (Emancipând ortodoxia),
    De’a nu n’şela şi vicleni…,

    Fără de post ortodoxia
    În suflete n’are răspuns.
    Că fără post nimeni nu ştie
    Ce’nseamnă “lucru în ascuns”.

    Fără de post, nimeni nu face
    În sine nici un pas mărunt.
    Şi fară post, despătimrea
    Nu are nici un început.

    Asceza-i despătimitoare.
    Şi nimeni n-a ajuns smerit
    De nu s-a lepădat de sine,
    N’a ascultat şi n’a postit.

    Fără asceză’ortodoxia
    E dinafară. Şi-i formălă.
    Este cultură…, artă sacră…,
    Şi…, activare virtuală.

    Fără asceză nimeni nu-e
    În duhul sfinţilor părinţi
    Oricât le-am pomeni cuvântul
    Şi’oricât am fi de instruiţi.

    Oricât ar înţelege mintea
    Şi’ar spune că a…,”pre’gustat”,
    (Făr’să o fi cules ascetic)
    Nu şimte că sa înşelat.

    Când făr’dobânzile ascezei
    Interpretăm sfinţii părinţi
    Ne aşezăm în rând cu dânşii
    De parc’am fi des…pătimiţi.

    Şi-i vai de noi, dacă-n vre-o formă
    Traiul ascetic l’am oprit
    L’am defăimat prin pilda noastră
    Şi’am arătat că-i…,depăşit

    Că am împins ortodoxia
    În dinafară. În formal.
    În umanism expus în public
    În teorie,’n virtual.

    .

  7. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre DUHUL SEMET AL EPOCII NOASTRE si OBRAZNICIE CA DEMONIZARE. Demonii fug numai de SMERENIE -
  8. Pingback: “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE -
  9. Pingback: Predicile Sfantului Ioan de Kronstadt la DUMINICA A CINCEA DIN POST (Evanghelia cererii fiilor lui Zevedeu): VESTIREA PATIMILOR SI SLUJIREA JERTFELNICA -
  10. Pingback: PS MARC NEMTEANUL, in conferinta de la Iasi, despre CE INSEAMNA A FI CRESTIN si CUM (NU) TREBUIE SA NE RAPORTAM LA PACAT (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: SAPTAMANA PATIMILOR. Sfanta si Marea Luni. Blestemarea smochinului neroditor si pomenirea lui Iosif cel preafrumos -
  12. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit cu du­rerea inimii e si pazit cu grija” -
  13. Pingback: Predica Episcopului Asterie al Amasiei la DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI: Rugaciunea si virtutea fara smerenie – osteneli in zadar: “Adeseori e mai greu sa pastrezi faptele bune ce le-ai savarsit decat sa le savarsesti” -
  14. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: talcuire din RUGACIUNEA SFANTULUI EFREM SIRUL despre DUHUL IUBIRII DE STAPANIRE, DUHUL GRAIRII IN DEȘERT si DUHUL GANDULUI SMERIT: “Cat de putina sme­renie este in ziua de astazi!” -
  15. Pingback: VESTIREA PATIMILOR DOMNULUI si CEARTA APOSTOLILOR. Intre lupta salbatica pentru intaietate care striveste pe cei slabi si puterea dragostei smerite -
  16. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit cu du­rerea inimii e si pazit cu grija“ -
  17. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit CU DUREREA INIMII e si pazit cu grija“ -
  18. Pingback: DUMINICA ORBULUI – Predici audio si video. LECTIA ORBULUI MARTURISITOR CARE A BIRUIT DUHUL “PROFITOR” AL LUMII vs. LEPADARILE NOASTRE DE FIECARE ZI. Ce minuni face Dumnezeu cu noi, ce vrea sa ne dea Dumnezeu prin incercari? Avem ochi sa
  19. Pingback: “Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. Noi stim ce cerem si ce asteptam de la Dumnezeu? “RASTIGNIREA” de a-L crede si a-L urma pe Hristos. “CRESTINII GANDESC SI AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata vicle
  20. Pingback: Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga, ar trebui sa se bata pe
  21. Pingback: Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raul
  22. Pingback: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga. INTRAREA E INVERS, DE LA CAPATUL COZII!”. Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI
  23. Pingback: “Dumnezeu ne slujeşte nouă. E incredibil. E altceva! E ceva din alta lume! Hristos este opusul high-life-ului lumii actuale” BADARANIE sau SENSIBILITATE SLUJITOARE? Omul intre IMPARATIA PUTERII si IMPARATIA IUBIRII SMERITE | Cuvântul Ortodo
  24. Pingback: IUBIREA DE STĂPÂNIRE, DE ÎNTÂIETATE ȘI DE CINSTIRI. “Mesajul lui Dumnezeu este primit de cel ce s-a smerit şi a suferit şi nu de cel puternic…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate