“Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga. INTRAREA E INVERS, DE LA CAPATUL COZII!”. Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU

29-03-2015 Sublinieri

“Aţi văzut cât de uşor se schimbă oamenii când li se dau funcții mari, când li se dă puterea în mână, când oamenii li se supun; atunci oamenii devin de nerecunoscut. Şi nu numai comportamentul se schimbă, dar și glasul se ridică, ochii se înalţă, nu te mai vede, te ia de sus, te ia tare, orice cuvânt este, de fapt, un sfat sau o morală. Şi acestea se întâmplă pentru că omul este prins, este măcinat, nu prea poate asimila puterea; când are putere asupra celorlalţi, când are stăpânire, duhul acesta al stăpânirii şi al puterii îl distruge, nu e în stare să poarte povara aceasta…”

Who is the Greatest in the Kingdom of Heaven

***

Predica Parintelui Ioanichie Balan la Duminica Mariei Egipteanca (“Duminica rugaciunii”) – 1998:

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

cererea-fiilor-lui-zevedeu

Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la Duminica a 5-a din Postul Mare (2014, 2010):

2014:

CINE SUNT CEI MARI INAINTEA LUI DUMNEZEU? – RASTURNAREA ORDINII VALORILOR OMENESTI IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU: “opusul high-life-ului lumii actuale”…

(“Dumnezeule, nu ma cinsti pe mine pe pamant!”)

(de la min. 5:30)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Transcriere partiala din predica Parintelui Ciprian din 2014:

“… Rămâne cumva în mintea noastră tristeţea Mântuitorului că ei [Apostolii] n-au înţeles, totuşi, nimic. Sau au înţeles foarte, foarte puţin. Şi Mântuitorul continuă şi le spune [parafraza dupa Luca 22:25 si Matei 20:25, n.n.]: Stăpânitorii lumii acesteia stăpânesc peste neamuri cu mână tare şi cu asprime şi oamenii îi preţuiesc pe aceştia – deci îi preţuiesc pe cei care duc lucrurile unde trebuie duse indiferent cu ce preţ, îi laudă şi se simt liniştiţi că e cineva stăpân mare care îi conduce dar în Împărăţia Cerurilor nu este aşa. Deci în Împărăţia Cerurilor nu cei care sunt mai mari, mai puternici în braţ și în hotărâre, în hotărârea aceasta lumească, vremelnică, care ştiu să-şi impună punctul de vedere, nu aceştia vor fi cei dintâi. Ci cei care sunt mai pe urmă, cei care slujesc tuturor, aceştia sunt în frunte, deci e invers. Ca să vă puteţi imagina, închipuiţi-vă tot poporul evreu stând ca la coadă să intre în Împărăţia Cerurilor. Şi în frunte, bineînțeles, regele Irod, apoi demnitarii, mai-marii preoţilor, fariseii, clasa de mijloc cu toţi şi, la sfârşit, toată clasa săracă, prăpădiţii, văduva din Sarepta Sidonului, toţi amărâţii, necăjiţii, nebăgaţii în seamă, văduva care a aruncat doi bani în cutia Templului și iese Hristos afară şi zice: <Intrarea e invers, de la capătul cozii. Întâi săracii şi apoi ceilalţi>. Aşa de tulburătoare e ordinea valorilor pe care ne-o înfăţişează Mântuitorul în această Evanghelie.

Deci în Împărăţia Cerurilor nu este aşa, nu cel ce este mai puternic, nu cel ce are mai multă notorietate, nu cel ce ştie să-şi impună punctul de vedere, nu aceştia sunt mari înaintea lui Dumnezeu, ci sunt mari cei care se smeresc, care nu-și scot în evidenţă numele, nu se laudă, nu se trufesc, ci mai mult cei care duc ei păcatele şi greutăţile celorlalţi, se fac ei slugă celorlalţi şi se supun ei şi îşi pierd ei viaţa şi timpul pentru ceilalţi, se smeresc, până la urmă. Aceia sunt mai mari, zice Dumnezeu, şi Mântuitorul chiar asta a făcut. El şi Apostolii erau într-o margine a societăţii iudaice, erau nişte pescari, cei mai de pe urmă, Mântuitorul era un om sărac, tatăl său lumesc era bătrân şi avea copii din prima căsătorie care moşteniseră toată averea, părinţii mamei Lui muriseră de mult, când ea avea, probabil, 5-6 ani şi era la Templu şi n-avea nimic pământesc să-I dea, cu o casă care probabil nu era a Lui unde stătea în Capernaum, dar nu s-a auzit vreodată să fi rămas vreo casă care era a Lui, ci a stat undeva într-o casă amărâtă în Capernaum. Deci nici Hristos, nici Apostolii nu aveau nimic în faţa lumii, nici măcar slava că ar fi studiat la marile şcoli ale vremii, că ar fi călătorit în jurul Mării Mediterane şi ar fi cunoscut toate marile taine şi filosofii ale vremii, deci n-aveau nici notorietatea asta, nu se aude despre El că ar fi fost cel mai puternic fizic, nici că era neasemănat de frumos sau altceva de genul ăsta, deci El Se ascunsese după un trup normal, iar Iuda, în noaptea Joii celei Mari, a trebuit să se ducă să-L sărute ca să le arate celor care veniseră să-L prindă care dintre ei este Acela. Deci nu vă închipuiţi că strălucea şi avea nişte haine strălucitoare, de mătase, iar Apostolii erau prăpădiţi, sărăcăcioşi. Era și El la fel, în nişte haine foarte, foarte simple.

Hristos este opusul high-life-ului lumii actuale. El Însuşi, Mântuitorul, a mers pe o altă cale, nu pe cea a lumii. Lumea merge după alte valori. Dureros este că duhul lumii este atât de puternic încât această învăţătură a Mântuitorului este foarte greu de aplicat şi aproape că rarisim se aplică în istoria mântuirii, rarisim se lucrează în istoria creştinismului, practic. Ce ar însemna atunci să fim creştini, după învăţătura Mântuitorului?

sfantul cersetorCa noi, atunci când intrăm într-o biserică unde să zicem că sunt scaune – ştiţi cum se mai ceartă oamenii pe scaune că sunt plătite de ei – și am urma învăţătura Mântuitorului că cel ce vrea să fie primul – să le fie tuturor slugă, ar trebui să se bată pe ultimul loc sau pe cele în picioare. Unde se mai întâlnește asta? Poate în unele obşti monahale sau, poate, în unele biserici, sau, poate, o practică unii oameni de unii singuri și sunt dispreţuiţi că ce proşti sunt. Dar asta e învăţătura Mântuitorului şi El o spune în multe feluri, ca şi atunci când spune:

Iar tu, când te duci la o nuntă sau la o masă, nu te pune primul, ca nu cumva, venind cineva mai mare decât tine, să te pună la coadă.

Şi dacă vrei cinste de la oameni, aşa o vei avea pe pământ, pentru că aşezându-te ultimul, vei fi adus mai în faţă. Dar Dumnezeu nu zice să vă bucuraţi de cinstea asta pe care o veţi primi pe pământ, ci El ne învaţă că Dumnezeu este Cel Care ne va da cinste, căci cel ce se smereşte ia har şi ia Împărăţia, până la urmă; cel ce se mândreşte va fi şi smerit în lumea aceasta într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu – dacă nu va fi smerit de oameni, va fi smerit prin boli, prin ispite, prin moarte, până la urmă – şi pierde şi Împărăţia Cerurilor, adică pierde tot. Şi dureros este că nu vedem această măsură a Mântuitorului în viaţa noastră personală, în Biserică, n-o vedem.

Dacă ar fi să urmăm învăţătura Mântuitorului, ar trebui ca cel care face un dar Bisericii sau aduce o icoană sau dă Paştile să se străduiască să nu ştie nimeni, s-o facă în smerenie, în tăcere şi Dumnezeu să vadă şi să răsplătească. Dar ştiţi cum e la noi, cinste şi laudă, încât toată lumea aude; o fi frumos omeneşte şi din punct de vedere economic, are un efect pentru ceilalţi şi sporesc exterior, dar nu-i frumos după învăţătura lui Dumnezeu şi nu-I place lui Dumnezeu asta. Sau când se scrie că ceva a fost donat de… Păi ce, nu ştie Dumnezeu cine l-a donat? Dacă aţi şti câtă luptă era pentru Părinţii din vechime să se ţină în ascuns fapta bună, iar, când se afla, n-o mai făceau. Moise Arapul, un mare Părinte al pustiului, care fusese înainte tâlhar şi condusese o ceată de 40 de tâlhari, avea o putere de urs, era mai iute și mai puternic decât oricare dintre tâlhari şi aşa în stăpânea; iar el, după ce intrase în monahism, ca să-şi mai astâmpere din puterea asta a trupului, căra întreaga noapte apă multă de la o mare distanţă încât punea tuturor Părinţilor mari la uşă, de la unul la altul prin pustie, că nu erau toţi la un loc; nu dormea toată noaptea cărând apa şi făcea asta în ascuns, în tăcere mare, iar când s-a aflat n-a mai făcut, pentru că era spre cinste. A făcut alte fapte bune, dar n-a mai făcut asta.

avva-ioan-gutuLumea modernă, lumea creştină modernă nu mai este în duhul lui Hristos. Dar lucrurile astea sunt şi la un nivel și mai înalt, nu numai în lumea creştinilor. De pildă, în muntele Athos, unde călugării ar trebui să se desprindă de toate ale lumii, inclusiv de naţionalitatea lor şi intră într-o altă lume, devin cetăţeni ai altei Împărăţii, de acum cumva semnează actele pentru intrarea în altă Împărăţie, cu toate astea sunt mici supărări între ei, că grecii, că ruşii, că bulgarii, care are un schit în plus sau în minus, de ce să vină mai mulţi greci, de ce mai mulţi ruşi. Şi chiar părintele Constantin Coman a mers la un schit românesc, mi se pare că Ipatie, şi acolo bieţii români s-au plâns că sunt, ca de obicei, mai uitaţi, mai puşi deoparte, că grecii se impun, că bulgarii, că ruşii, că sârbii… Iar părintele Constantin Coman a spus: „Părinte, ceea ce spuneţi dumneavoastră nu este după duhul Evangheliei. Greu cuvânt. „Asta este după duhul lumii. Noi avem marea şansă că nu avem pe aici mai nimic, vreo două schituri. Avem marea şansă că putem să mergem după cuvântul Evangheliei şi să fim primii, adică a-i pune pe alţii în faţă, a ne smeri, a uita de cinstea pe care o merităm și a zice că o merită alţii, poate noi n-o merităm și să ne smerim. Şi putem să câştigăm mult mai repede pentru că noi avem şi şanse, nu avem nici o istorie foarte vastă a românilor în Athos, mănăstiri mari, vechi..”

În întâlnirea aceasta mare care se preconizează a fi al optulea sinod ecumenic, între toţi patriarhii ortodocşi, una dintre marile problemele sunt dipticele, adică ce patriarhie e mai mare, mai mică, care conduce… Acolo sunt tulburările şi toate pleacă dintr-un gând bun, adică <Şi noi suntem o naţiune! Trebuie şi noi să ne impunem, să fim acolo, nu ne putem lăsa aşa, pe ultimul rând, să fim prăpădiţii prăpădiţilor. Nu pentru mine, ci pentru ăia din spatele meu, pentru strămoşii mei, pentru ăia care au murit, care au luptat…!> Da, dar chiar dacă pare a fi un gând bun, tot calci cuvântul lui Dumnezeu şi nu ştiu dacă în numele unei ideologii, chiar şi naţionalismul, poţi să calci cuvântul lui Dumnezeu. Nu poţi. Şi atunci cum să ceri lumii să fie altfel dacă noi, creştinii, nu suntem altfel, ci umblăm după întâietate, după impunerea punctului de vedere cu asprime, cu putere?

Cum să ne cerem nouă să facem asta, noi, personal, în viaţa noastră? Ce ne-ar face pe noi să nu mai căutăm slava şi cinstea lumii, să nu mai căutăm puterea, să nu mai căutăm ca ceilalţi să ne respecte, să ne invidieze, să ni se supună, să ne numească binefăcătorii lor? Cum să faci să renunţi la aceste lucruri care sunt foarte ispititoare, cine nu-şi doreşte asta? Omeneşte toţi îşi doresc asta, dar, totuşi, Dumnezeu ne îndeamnă spre o altă cale. Atunci ce ne oferă El atât de deosebit încât să fii capabil să renunţi la acel plăcut sentiment al puterii, al recunoaşterii, al fricii celorlalţi de tine? Toate se transformă prin păcat dacă prin ceea ce faci urmăreşti să impui respect. Şi atunci ce ne oferă în schimb Mântuitorul ca să putem renunţa la asta? Când zice Dumnezeu: Dar în Împărăţia lui Dumnezeu nu este aşa. Ci “cel ce vrea să fie mai mare să fi tuturor slugă” – zic Părinţii că Împărăţia lui Dumnezeu este lucrătoare încă de acum. Dumnezeu ne spune: Împărăţia Cerurilor este în inima voastră, o zice la prezent, este. Dacă vrem să o primim, dacă vrem să o avem, dacă vrem să o lucrăm. Atunci zic Părinţii: ce înseamnă că în Împărăţia Cerurilor nu este aşa? Dacă omul nu caută cinstea lui, ci iubirea faţă de aproapele, să-i ducă poverile, să-l ajute, exact cum zice Sf. Ap. Pavel despre dragoste:

Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte…,

adică ea se uită pe sine, până la urmă. În locul stăpânirii, mândriei, se pune dragostea. Dacă ai dragoste faci ceea ce spune Mântuitorul, te faci slugă tuturor. Este vorba de dragoste faţă de toată lumea, de aproapele.

Căci zice Mântuitorul:

“Şi Eu M-am făcut slugă tuturor”, Mă vedeţi slujindu-vă!

spalarea-picioarelor-1Dumnezeu i-a slujit pe Apostoli, le-a vorbit, a călătorit cu ei, a făcut toate cele ce trebuia să facă, le slujea. Ultimul Său gest înainte de a pleca de pe pământ a fost unul de slujire, adică în noaptea Cinei celei de taină El le-a slujit, El i-a pus la masă, El le-a spălat picioarele, a fost slujitor. Ceea ce făcuse până atunci tot timpul duhovniceşte, la vedere mai puţin pentru că ar fi fost peste măsură de smintitor şi nu s-ar fi putut impune nicicum în faţa lor atâta timp cât ei nu erau deloc schimbaţi, deloc transformaţi. Dacă ar fi început doar prin gesturi de supunere, doar prin gesturi de slujire, ei n-ar fi putut înţelege şi nu ştiu dacă L-ar fi urmat. Dar aşa, încetul cu încetul, i-a purtat până la această măsură a Cinei celei de taină în care, de fapt, le-a arătat adevărata realitate, că El le slujeşte neîncetat și că El, în Împărăţia Cerurilor, ne va sluji pe noi, păcătoşii şi prăpădiţii şi că ne slujeşte neîncetat şi acum și o ştim bine, că întotdeauna apelăm la El şi strigăm la El să ne ajute şi e ca un slujitor care aşteaptă să ne ajute şi să ne îndrepte şi să ne întărească şi să ne scoată din necazuri. Și acum ne slujeşte!

Deci atâta timp cât facem această lucrare a smereniei, a dragostei, Împărăţia Cerurilor începe să mijească aici, pe pământ. Şi unde mijeşte Împărăţia Cerurilor, acele lucruri sunt netrecătoare. Unde se atinge Împărăţia Cerurilor de pământ, acel lucru devine netrecător. Pentru că Împărăţia Cerurilor nu are sfârşit. S-a atins de sfinţi pentru că ei au chemat-o în inima lor şi trupurile lor nu mai putrezesc; sau, dacă Dumnezeu îngăduie să putrezească, oasele care rămân devin izvorâtoare de viaţă. Unde se atinge Împărăţia Cerurilor de om – de fapt, Dumnezeu, că El este Stăpânul Împărăţiei Cerurilor – unde sparge cerurile acestea păcătoase și se atinge de om, acele lucruri rămân nemuritoare şi să ştiţi că şi pe pământ rămân nemuritoare, nu numai în amintirea lui Dumnezeu.

icoana de Mihai ComanSfantul Efrem cel Nou, necunoscut, neştiut, mort singur pe o colină, în vârf, unde era o mănăstire, batjocorit luni de zile într-un beci de turci şi omorât în chinuri într-o zi de 5 mai, după Paşti, a murit amintirea lui? Ştiţi mai bine viaţa lui decât ce s-a întâmplat cu bunicii voştri în tinereţe. A murit? N-a murit și nu va muri niciodată. Unde s-a atins Împărăţia lui Dumnezeu de om şi unde omul a chemat această Împărăţie prin smerenia lui, prin dragostea lui şi Împărăţia Cerurilor a atins pământul, acele lucruri nu mor niciodată. Acest lucru ni-l promite Dumnezeu. Până la urmă, ceea ce lucrează porunca lui Dumnezeu rămâne mai cunoscut și mai puternic chiar şi în lumea aceasta decât cei care-şi caută numai cinstea şi mândria și banii lor.

Să vă dau un alt exemplu: Sf. Ştefan cel Mare face mănăstirile micuţe (în afară de Neamţ) – Văratecul a fost terminat în trei luni, n-au stăruit mult, dar au lucrat cu rugăciune, cu smerenie, de dragul şi de durerea celor care au murit în lupte, ca să fie pomeniţi cei care şi-au pus sufletul pentru Dumnezeu şi pentru credinţă şi pentru neam, ţinând legea lui Dumnezeu şi mâncând oamenii aceia de post când construiau la ele, nelucrând de sărbători – şi acum stau în picioare. Şi ziduri de beton armat construite de comunişti, neţinând cont de sărbători şi cu înjurături şi cuvinte urâte, cu necinste și nepăsare, se sfărâmă, cad şi vor cădea la primele cutremure. Până și în sensul acesta Dumnezeu dă putere.

Lucrurile acestea se întâmplă şi cu noi, oamenii. Orice lucru făcut cu smerenie, cu dragoste, chiar dacă e făcut în ascuns, chiar dacă e nebăgat în seamă de nimeni, Dumnezeu îl cunoaşte; Dumnezeu scoate în faţă, Dumnezeu ridică. Cum era un avva mare din pustia Egiptului care neîncetat spunea: <Dumnezeule, nu mă cinsti pe mine pe pământ! Nu mă cinsti pe mine pe pământ!> Şi când zicea aşa, i se lumina faţa ca soarele, încât toţi voiau să stea lângă el, toţi veneau după el. Cu cât se smerea mai mult, Dumnezeu îl cinstea mai mult. Asta dă Dumnezeu în schimb!

Or, cinstea lui Dumnezeu e infinit mai mare decât cinstea oamenilor. Cinstea şi încrederea şi credinţa oamenilor în noi şi dragostea lor e atât de trecătoare! Astăzi oamenii te laudă, mâine te bârfesc, te judecă cu o uşurinţă incredibilă! În ziua Floriilor L-au primit și L-au cinstit cu ramuri şi și-au pus hainele în faţa Lui şi peste cinci zile au strigat: Răstigneşte-L, răstigneşte-L! Aceştia sunt oamenii, toţi suntem aşa. Şi știți bine, azi zicem: <Cel mai bun prieten al meu!>, iar mâine afli ceva despre el sau doar zvonuri şi zici: <Îl urăsc. Nu-l mai suport.> Aşa suntem. Or, cum pot oamenii, zice Mântuitorul într-un loc – parafrazez – cum pot oamenii să caute cinstea oamenilor, care este trecătoare şi mincinoasă şi cinstea lui Dumnezeu nu? Păi cinstea lui Dumnezeu este netrecătoare şi nemincinoasă, Dumnezeu nu Se joacă cu cuvintele, nu Se grăbeşte să te judece, El răsplăteşte înmiit la puţinul dat de tine! Oamenii abia dacă-ţi răsplătesc la aceeaşi măsură; cei care dau mai mult decât le-ai dat într-un gest de bunătate sunt oameni rari. Şi tu lepezi cinstea şi dragostea lui Dumnezeu pentru cinstea oamenilor și cauţi această dragoste mincinoasă, pentru că, prin dorinţa noastră de a căuta cinstirea şi laudele oamenilor, dăm peste dragoste mincinoasă sau cel puţin semi-mincinoasă, cu jumătăţi de adevăruri.

Aşa că cine are curaj – este un mare curaj să faci asta – să urmeze cuvântul lui Hristos, să-l urmeze! Cel ce vrea să fie mai mare să le fie tuturor slugă. Să ştie de durerea fiecăruia, să-l aştepte pe fiecare, să-l îngăduie, să-l rabde, să uite de sine, să se lepede de sine şi să caute durerea şi necazul altuia, măcar în parte. Dacă eşti în mijlocul unei dureri şi cineva vine la tine cu o altă durere, uită în parte de durerea ta ca să-l asculţi şi să-l ajuţi cât poţi. Să facem fiecare la măsura noastră, dar cu cât aurul pe care-l vei lucra ascultând de porunca lui Dumnezeu este mai valoros, cu atât este mai netrecător. Şi este valoare de schimb veşnică şi pe pământ şi dincolo. Amin”.

compassion

***

2010:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Transcrierea predicii din 2010 a Pr. Ciprian Negreanu:

IUBIREA DE PUTERE si BADARANIA SUFLETULUI OMENESC versus IUBIREA SMERITA SI SLUJITOARE A LUI DUMNEZEU

“În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh! Amin.

În a cincea duminică a Postului acestuia, penultima, cea de dinainte de Florii, e şi  ultima duminică din Post în care facem Liturghia Sf. Vasile cel Mare. În Duminica Floriilor este Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur. Liturghia Sf. Vasile se va mai face doar în Joia Mare şi în Sâmbăta Mare, după care, până în iarnă, nu se va mai face. Ziceam că temeiul pentru care se citesc aceste Evanghelii acum este acela că Mântuitorul Îşi vesteşte Patimile, vorbeşte dinainte de toate cele ce urmează să fie. Dar parcă apostolii nu aud, nu înţeleg. Şi este un cuvânt pe care îl spune Sf. Nicolae Velimirovici, dar nu numai el, ci e luat de la alţi sfinţi mari, acela că nu e numai o nepăsare, sau nu ştiu cum să-i spun faptul că ei parcă nu aud. E ceva atunci când iubeşti pe cineva foarte, foarte mult; Mântuitorul era iubit de ei, sau, cel puţin, Îi declarau asta. vestirea-patimilor1El spune:

Iată, mergem la Ierusalim şi Eu voi fi dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi Mă vor biciui şi Mă vor ocărî şi Mă vor scuipa şi Mă vor batjocori și Mă vor răstigni şi voi muri şi a treia zi voi învia.

Şi spune lucrurile acestea, dar ei parcă nu auzeau şi mergeau mai departe. Şi, dacă sunteţi atenţi la Evanghelie, Mântuitorul le spune lucrurile acestea pe când se apropiau de Ierusalim. Lucrurile nu erau aşa, ca şi cum un tânăr ar spune că va muri cândva, ci erau chiar la doi paşi de Ierusalim şi mergeau pentru Paști – mai erau două-trei săptămâni. El le spune că iată, mergem în Ierusalim și acolo aşa se va întâmpla şi chiar specifică detaliat batjocurile, scuipările, pălmuirile, cele pe care le va suferi acolo, deci nu va fi o moarte prin tăierea capului şi gata. Deci nu o moarte demnă, ci El va fi batjocorit, Acela pe Care acum Îl cinsteau, Acela pe Care acum Îl înconjurau mulţimile, El, Dumnezeu! Mărturia lor era clară, ei au văzut şi au simţit, au spus: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Ei au văzut minuni care nu se pot spune, au auzit cuvinte care aveau putere mare şi se împlineau, însă ei acum parcă nu auzeau aceste cuvinte.

Şi Evanghelia ne spune că doi dintre ucenici, Ioan şi Iacov, cei doi fraţi – în altă Evanghelie ni se spune că a venit și mama lor cu ei – şi ei se gândeau că acum se apropie un fel de sfârşit, ceva extraordinar, nu-şi puteau imagina că El chiar aşa va pătimi, chiar aşa va muri, şi Îi cer ca unul să stea de-a dreapta şi celălalt de-a stânga Lui. El era Cel pentru Care lăsaseră tot, pe Care Îl urmaseră, ce puteau face acum, să se întoarcă la a fi pescari…? După ce auziseră cuvinte şi vestirea unei Împărăţii despre care nimeni nu vorbise înainte aşa, ce să facă, să muncească pământul și să se poarte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic? Nu, ei nu puteau face aşa ceva. Şi totuşi, aceşti oameni, care fuseseră capabili să lase tot, imediat după ce aud de vestirea Pătimirilor, cer să fie aşezaţi unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Adică ei nu se gândeau la suferința şi umilirea Lui. Şi nu se îndoiau, pentru că întotdeauna ceea ce spusese El a fost adevărat. Şi chiar şi nouă, de ne-ar spune un om că va păţi ceva grav, nu ne vine să îl întrebăm pe noi cui ne lasă, şi să cerem dregătorii şi scaune înalte. Aşa ni se pare nouă, că nu ne-am gândi aşa, dar să ştiţi că mândria, şi egoismul, şi individualismul, şi iubirea noastră de sine este mare, mai mare decât a apostolilor, într-un fel sau altul. Noi credem că noi n-am face aşa ceva, dar cred că Dumnezeu nu ne-a trecut prin asemenea ispite. Iar ei visau posibilitatea de a fi alături de un Împărat nemuritor, Care nu are potrivnic, deci nu ceva de ici, de colo, ceva infinit de mare, şi asta ne vădeşte şi nouă urâciunea sufletului nostru, că şi noi poate am fi făcut la fel într-o asemenea situaţie.

arrogance-clipart-polls_man_sitting_clip_art_silhouette_5951_995985_answer_4_xlarge-e1379463632847Ştiţi, aţi văzut cât de uşor se schimbă oamenii când li se dau funcții mari, când li se dă puterea în mână, când oamenii li se supun; atunci oamenii devin de nerecunoscut. Şi nu numai comportamentul se schimbă, dar și glasul se ridică, ochii se înalţă, nu te mai vede, te ia de sus, te ia tare, orice cuvânt este, de fapt, un sfat sau o morală. Şi acestea se întâmplă pentru că omul este prins, este măcinat, nu prea poate asimila puterea; când are putere asupra celorlalţi, când are stăpânire, duhul acesta al stăpânirii şi al puterii îl distruge, nu e în stare să poarte povara aceasta. De aceea auziţi la Maslu:

pe noi, cei ce purtăm povara patimilor”.

Și ni se pare că nu e chiar aşa, că nu e o povară, ci e chiar dulce câteodată. Nu, e o povară şi noi nu suntem în stare s-o purtăm. Și printre acestea este și dorinţa aceasta de stăpânire, iubirea de stăpânire despre care spune şi Sf. Efrem Sirul în rugăciunea lui. Această dorinţă de stăpânire îţi schimbă sufletul, și asta a schimbat şi sufletul lui Adam şi al Evei în rai. Când li s-au aprins lor luminiţele? Când li s-a spus: Dacă veţi mânca din copac, veţi fi asemenea lui Dumnezeu! Vă daţi seama? Asemenea lui Dumnezeu! Dintr-o dată nu mai conta ce a zis Dumnezeu, asta a fost ceea ce le-a aprins mințile şi inimile spre rău, care i-a făcut să nu mai asculte.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu apostolii: dorinţa de stăpânire, dar o stăpânire în sensul lumesc al cuvântului. Noi, oamenii, înţelegem întotdeauna a stăpâni, a fi mai mare în sensul acesta de a fi stăpânitor, de a nu comenta nimeni în faţa noastră, de a diminua şi a ştirbi libertatea celorlalţi. Aşa, cumva, este pentru noi a fi mai mare. Or, la Dumnezeu nu este aşa. Dumnezeu le vorbeşte de o altă realitate şi le zice: Nu ştiţi cărui duh slujiţi sau le zice: Voi, oamenii, dacă sunt stăpânitori, pe aceştia îi numiţi binefăcătorii voştri, pe aceştia care sunt aspri, care vor rânduieli, care ceartă şi bat, pe aceştia voi îi numiţi binefăcătorii voştri şi vă închinaţi lor, dar în Împărăţia Cerurilor nu este aşa. Acestora le spune, celor doisprezece, inclusiv celor doi care îşi doreau scaune şi stăpâniri şi putere. Auziţi, le vorbeşte despre o realitate a Împărăţiei Cerurilor care e cu totul altfel.

Și noi avem greşeala aceasta în mintea noastră. Și de multe ori nici nu ne dorim să fie aşa Împărăţia Cerurilor la care ne cheamă, pentru că noi o asemănăm cu o împărăţie omenească, în care Îl vedem pe Dumnezeu Stăpân mare pe un tron înalt, stăpânind, ca un mare Big Brother de care nu ai nicio şansă să scapi şi nu poţi să faci nici cel mai mic gest împotrivitor, că ne vede – deși cumva ni se pare că aici ne mai putem eschiva, dar acolo gata – şi ni se pare plictisitor, la un moment dat ne vom plictisi acolo. Dar nu este aşa! Dumnezeu ne vorbeşte de o Împărăţie cu totul şi cu totul altfel. Şi ne zice:

Dar Împărăţia Cerurilor nu este aşa! Ci tot cel ce vrea să fie mai mare peste ceilalţi să le fie tuturor slugă.

SpalareaPicioarelor - Daca eu, Domnul si invatatorul...Auziţi! Aici e vorba şi despre Dumnezeu! Adică Dumnezeu ne slujeşte nouă. El ne vorbeşte despre slujirea pe care o va face El nouă în Împărăţia Cerurilor, când noi vom sta la masă şi El ne va sluji. El, Domnul şi Stăpânul, nu va sta undeva pe un tron înalt şi ne va zice să-I aducem să mănânce, ci El este Cel Ce slujeşte tuturor. Este o dragoste slujitoare. Este altceva. Mintea omului parcă se taie, pentru că nu există comparaţie cu ceva omenesc. Şi zice:

Cel ce vrea să fie peste ceilalţi să le fie tuturor slugă şi cel ce vrea să fie stăpân să fie mai mic decât toţi.

Auziţi, că acolo aşa este. E incredibil. E altceva, altceva! E ceva din alta lume! Nimeni nu poate inventa aşa ceva pe pământ, niciun sistem omenesc de acest fel nu este posibil, ci se simte clar că e ceva dumnezeiesc, care depăşeşte şi “taie” mintea omului şi spre care omul nu e prea dispus să meargă. Omul vrea o stăpânire exterioară, să aibă putere asupra celorlalţi, în care celălalt recunoaşte aşa, scrâşnind din dinţi, că “a fost tare”, dar într-un asemenea fel de stăpânire nu se prea strecoară dragostea, o asemenea împărăţie n-ar fi niciodată a lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie a dragostei fără seamăn, nu există asemenea supuneri că trebuie, că n-ai ce face, că asta este.

Ştiţi, noi ne închipuim sfârşitul veacurilor şi venirea lui Dumnezeu ca pe o descoperire a Lui în sfârşit aşa cum este, la măreţia Lui și acum, vrând-nevrând, că trebuie, că nu trebuie, ne supunem, pentru că Îi ştim puterea, acum, că L-am văzut, nu mai avem ce face. Nu e aşa, Dumnezeu nu vrea o asemenea împărăţie, El nu stăpâneşte aşa peste suflete, nu supune libertatea sufletului la asemenea lucruri. Ci acolo este altceva, o dragoste smerită, nu o dragoste geloasă, ca celălalt să fie în posesia LuiTe iubesc, eşti al meu, nu te mai dăruieşti nimănui, nu mai priveşti pe nimeni. Nu, Dumnezeu nu este gelos în felul ăsta.

Întorcându-ne la Evanghelie, Hristos le spune că vor merge în Ierusalim şi ce va fi, iar apostolii vin să ceară locuri de-a dreapta şi de-a stânga Lui. Nici poveste să îi doară inima, să se întristeze, să-I spună:

<Faţa Ta dumnezeiască, la care nu ne putem uita când cuvântezi, mâinile Tale care au tămăduit mii de oameni şi ai stat nopţi întregi fără să te odihneşti şi fără să mănânci, atingând oamenii, mâinile Tale să fie pironite pe cruce? Nu se poate aşa ceva!>

Şi zic Părinţii: Câtă bădărănie…! Bădărănia sufletului omenesc, în primul rând faţă de Dumnezeu şi apoi faţă de celălalt. Şi ăsta e un specific al sufletului omenesc căzut: suntem bădărani, nepăsători, în tot, în rugăciune, în tot, în tot. Nu contează, mie să-mi fie bine. Nu contează celălalt pe unde e, cum îi e, mie să-mi fie bine, Doamne, Te rog, ai grijă de mine. Şi, în general, ai grijă de mine în sensul trupesc al cuvântului. Asta-i bădărănia la nivelul legăturii cu ceilalţi. Ce să mai zicem de celelalte legături cu ei, în care de multe ori, când îţi spune necazul lui sau îl auzi de la alţii, nu ştii cum să ieşi mai repede de acolo şi să-ţi speli mintea ca să revii mai repede la liniştea ta. Cred că toţi am trecut prin asta, într-un spital, unde vezi suferinţă multă şi nu ştii cum să-ţi speli mintea, ca să uiţi mai repede şi să revii la liniştea ta… Bine, într-un fel e şi o apărare a minţii, că nu poate duce povara asta neîncetat, dar este și o bădărănie, pentru că nu ştii cum să uiţi ca să-ţi vezi de ale tale, de fapt. Ca şi cum ai trece sub tăcere şi ţi-ai zice că nu există suferinţa altora. Ei, Dumnezeu nu este aşa! El nu te uită nici pe tine, nici pe celălalt, se bucură cu tine când te bucuri, dar se întristează la fel de mult și cu cel ce se întristează. Este diferit de noi ca de la cer la pământ ca realitate, ca viaţă, ca fire. Noi suntem nepăsători, bădărani şi în sensul legăturii noastre cu Dumnezeu.

03605466cc8b3e82f7f067d403262708Gândiţi-vă la Dumnezeu ca la un medic excepţional, Care nu ştie cum să ne mai salveze sufletul, ne trece prin tot felul de încercări, întotdeauna ne ajută prin încercările acelea, întotdeauna ne stă alături ca să ridice sufletul, să-l înalţe, să-l învie. Aşa cum zice de fiul risipitor: Acest fiu al meu pierdut era mort era şi a înviat. Să-l învie, să-l înalţe, să-l ia din pierzanie și să-l aducă acasă. Nu ştie ce să mai facă să trezească sufletul dintr-un somn adânc şi îl trece prin tot felul de încercări, dar întotdeauna îi stă alături, ca un medic foarte bun. Şi omul, habar n-având de lucrarea aceasta tainică a lui Dumnezeu, i se pare tot ce i se întâmplă revoltător, ca un pacient asupra căruia medicul stă cu băgare de seamă asupra inimii lui, iar el se răsteşte la medic că de ce nu-i face manichiura. Aşa facem cu Dumnezeu. Nu-i asta o bădărănie? Adică a nu vedea că Dumnezeu Se osteneşte cu tine să tămăduiască, să mântuiască, să ridice ceea ce este veşnic! Şi noi stăm toată ziua ca şi cum am avea un diamant într-o punguţă şi noi ne batem capul toată ziua cu faptul că punguţa e murdară, deşi la porţile Împărăţiei Cerurilor vei da doar diamantul, nu şi punguţa. Punguţa e trupul. Deci toată ziua ne certăm cu Dumnezeu de ce a îngăduit nu-ştiu-ce ispită, de ce a lăsat nu-ştiu-ce să se întâmple… Acestea sunt tainele medicinii lui Dumnezeu cu noi, ca să ridice sufletul din nepăsare, din uitare, din moarte spre viaţă asemenea Lui, că altfel nu ne vom mântui, dacă nu vom fi asemenea lui Dumnezeu!

Şi noi, în loc să vedem această lucrare tainică sau măcar s-o bănuim sau măcar să ştim: <Da, Doamne, ştiu că asta e lucrarea ta. N-o înţeleg, dar cred că ştii Tu ce faci!> Adică măcar să ai smerenia să recunoşti că nu înţelegi, că te depăşeşte, dar că Dumnezeu face ceea ce trebuie să facă. N-avem deloc sensibilitatea asta, ci o bădărănie înspăimântătoare, în care ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu, în care Îl acuzăm… Ştiţi câte acuze sunt în mintea noastră, câte răutăţi, răzvrătiri. Gândiţi-vă câţi oameni aveţi în neamurile voastre care sunt răzvrătiţi şi învârtoşaţi şi sunt convinşi că Dumnezeu le vrea răul, Dumnezeu vrea să-i chinuiască, Dumnezeu nu vrea să le dea ceea ce vor ei. a2ba277661596dc56b5b1906d164332fCa şi cum Dumnezeu se străduieşte să te scoată din foc şi te poartă pe umeri, te scoate dintr-o casă care arde, iar tu Îl baţi şi Îl loveşti că de ce nu te lasă în casă şi nu salvează casa, lăsându-te pe tine în flăcări. Dar important e să salveze oamenii, casa poate să ardă din temelii, oamenii trebuie salvaţi. Aşa face şi Dumnezeu.

Despre această bădărănie vorbesc părinţii, această nepăsare, iresponsabilitate a omului faţă de Dumnezeu, dar şi faţă de aproapele. Aceasta s-a vădit urât aici şi în cazul apostolilor. Aşa suntem şi noi faţă de Dumnezeu. Toată durerea Lui pentru noi, toată aşteptarea Lui faţă de noi, noi o catalogăm drept nepăsare şi Îl vorbim de rău şi ne răzvrătim împotriva Lui şi aducem aceste gânduri întunecate şi în mintea altora.

Cine dintre voi va sminti pe unul dintre aceştia mai mici ai Meimai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare.

Oamenii mai simpli, naivi, curaţi, care poate nu gândesc toate urâciunile pe care le gândim noi, toate răutăţile… Şi pe aceştia noi în smintim, turnându-le în minte şi în inimă toate aceste îndoieli urâte, pentru că n-avem măcar sensibilitatea să zicem: Dar poate Dumnezeu lucrează tainic. Nu înţeleg! Nu înţeleg eu, dar ştie El ce face pentru sufletul meu. Dar tu zici: Nu, ştiu eu! Nu face bine! Ca şi cum tu, care n-ai habar de medicină, ai zice că Haţieganu nu făcea bine, era tabula rasa, nu se pricepea deloc. Orice medic s-ar oripila să audă aşa ceva. Iar Haţieganu e nimeni pe lângă Dumnezeu. Dar noi turnăm toate astea în mintea unora mai curaţi, mai simpli, care poate nu s-au gândit, nu le-au trecut prin minte asemenea urâciuni şi din care nu ştiu cum vor mai ieşi acele gânduri.

Şi de aceea, atâta măcar să ne rămână în minte în duminica aceasta: chiar dacă n-o să putem noi să oprim aceste gânduri sau să vedem peste neînţelegerea noastră lucrarea tainică a lui Dumnezeu cu noi, măcar să nu revărsăm asta ca pe o otravă, ca pe o licoare otrăvită în mintea şi în inima altora. Şi atunci, această neputinţă a noastră Dumnezeu o va primi și o va înţelege şi o va ridica, aşa cum nu i-a certat pe apostoli. Nu i-a certat, ba a stat să le spună că Împărăţia lui Dumnezeu este altfel, nu cum voiau ei, cu stăpâniri. Şi acolo Dumnezeu este slujitor tuturor, El slujeşte şi-I este drag să slujească cu smerenie omului.

El şi acum face la fel! El în toate ne stă alături. Îl vorbim de rău, Îl judecăm, Îl bârfim, suntem nepăsători de cele mai multe ori, dar El nu ne tratează cu răutate, nu e răutăcios. Are smerenia aceea a slujirii, a iubirii. Şi aduceţi-vă aminte, de multe ori când aţi vorbit de rău, aţi pierdut nădejdea, nu v-aţi mai rugat, poate atunci vi s-au împlinit mari doruri şi bucurii. N-a fost Dumnezeu răutăcios să nu-ţi mai dea nimic pentru că ai uitat de El. Ba poate că atunci ţi-a dat. El nu are răutăţi din acestea omenești, cum avem noi.

Această iubire slujitoare a lui Dumnezeu este neîncetată, neîncetată. El nu Se opreşte. El zice:

Faceţi bine celor ce vă fac rău, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, că vă spun vouă că şi Tatăl vostru Cel din ceruri aduce ploaie şi peste cei buni, şi peste cei răi.

Adică nu se uită. Aşadar, cei care stau în credinţă şi se întăresc să rămână în Biserică nu de frică de a nu fi trăsniţi de Dumnezeu, că Dumnezeu nu-i trăsneşte. Îi lasă în pace, puteţi să faceţi ce vreţi, nu veţi păţi nimic. Dar veţi simţi un gol imens, imens în suflet, pe care nu-l va putea umple niciodată nimeni și care va ajunge la măsuri înspăimântătoare când vom trece dincolo şi care nu va putea fi acoperit niciodată. Amin”.

de428624a3ad69ad636df8668b660dc1

***

Legaturi:

***

“Sa nu mai badaranim atat de usor cu cuvantul, adeseori mintind, adeseori cautand, in mod egoist, pentru noi, “felia cea mai grasa din mamaliga“.


Categorii

Cererea fiilor lui Zevedeu, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Parintele Ioanichie Balan, Sfanta Maria Egipteanca, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la ““Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga. INTRAREA E INVERS, DE LA CAPATUL COZII!”. Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU

  1. Pingback: “ACESTA ESTE DUMNEZEUL NOSTRU: El Se pogoara in mizeria cea mai adanca a firii umane ca sa scoata de acolo margaritarul cel de mult pret” – PREDICA PUTERNICA (si audio) IMPOTRIVA DEZNADEJDII, A DELASARII si A JUSTIFICARII PACATELOR | Cuv
  2. Pingback: “DACA AI FI STIUT DARUL LUI DUMNEZEU…” – Predici patrunzatoare (si audio) la Duminica samarinencei: “MULT MAI VREDNICI DE COMPATIMIT SUNTEM NOI, CRESTINII, CARE NU STIM PRETUL SUFLETULUI NOSTRU NEMURITOR SI-L VINDEM PENTRU DE
  3. Pingback: “Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. Noi stim ce cerem si ce asteptam de la Dumnezeu? “RASTIGNIREA” de a-L crede si a-L urma pe Hristos. “CRESTINII GANDESC SI AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata vicle
  4. Pingback: CARTURARII FATARNICI SI VADUVA SARACA. Viciile ascunse ale inimii care falsifica si fac neroditoare viata noastra crestineasca. SA NU FIM CONCESIVI FATA DE PROPRIILE PACATE “MARUNTE” CARE NE SLABESC VOINTA SI NE TOCESC SENSIBILITATEA CONSTIINT
  5. Pingback: BUCURIA POCAINTEI – Mitropolitul Antonie Bloom: “HRISTOS CAUTA LA PROFUNZIMILE OMULUI si cunoaste ce anume sta in spatele cuvantului sau al faptei. Hristos nu poate fi pacalit nici de ceea ce este la aratare”. PRIMEJDIA NEPASARII FATA DE
  6. Pingback: Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raul
  7. Pingback: “S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea dureroasa a cons
  8. Pingback: PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI
  9. Pingback: ULTIMUL LOC | Cuvântul Ortodox
  10. Sluga este prima care intra sa anunte stapanului ca a venit un musafir in casa lui, asa cred ca este si cu cei care vor intra in imparatia cerurilor.Cei din urma vor fi cei dintai.

  11. Pingback: CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: CARTURARII FATARNICI SI VADUVA SARACA. Viciile ascunse ale inimii care falsifica si fac neroditoare viata noastra crestineasca. “Deprinde-te sa biruiesti cele mici daca vrei sa le birui pe cele mari”. SA NU FIM CONCESIVI FATA DE PROPRIILE PACA
  13. Pingback: “…nu ştiu altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta RĂSTIGNIT” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “Dumnezeu ne slujeşte nouă. E incredibil. E altceva! E ceva din alta lume! Hristos este opusul high-life-ului lumii actuale”. BADARANIE sau SENSIBILITATE SLUJITOARE? Omul intre IMPARATIA PUTERII si IMPARATIA IUBIRII SMERITE | Cuvântul Ortod
  15. Pingback: “Vedeti sa nu defaimati pre vreunul dintr’acesti mai mici…” – ARHIM. SOFRONIE IMPOTRIVA RELATIVISMULUI DOGMATIC, a ECUMENISMULUI si a IMPLICARII BISERICII IN ACTIUNI SOCIALE REVOLUTIONARE: “Nu avem dreptul a savarsi act
  16. Pingback: PARINTELE SOFRONIE DE LA ESSEX – scrisoare profetica despre degenerarea ideii de IERARHIE BISERICEASCA in DESPOTISM cu pretentii de infailibilitate, care risca sa atraga “REACTII VIOLENTE DEZASTRUOASE”: “Episcopii prea adesea înce
  17. Pingback: “În aceste zile, Biserica ne cheamă să aflăm chipul lui Dumnezeu din noi, adică ceea ce suntem cu adevărat, şi să-l scoatem la suprafaţă”– TREPTE SI BORNE DUHOVNICESTI PE SCARA VIRTUTILOR LAUNTRICE, de la Mitropolitul grec Nico
  18. Pingback: DUHUL IUBIRII DE STĂPÂNIRE NU MI-L DA MIE… Cum recunoastem si cum ne putem vindeca de boala dorintei de a domina asupra altora? CUM SE POATE MANIFESTA ABUZUL DE PUTERE IN ZONA SPIRITUALA, IN VIATA BISERICEASCA? | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: IUBIREA DE STĂPÂNIRE, DE ÎNTÂIETATE ȘI DE CINSTIRI. “Mesajul lui Dumnezeu este primit de cel ce s-a smerit şi a suferit şi nu de cel puternic…” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: Duminica a V-a din Postul Mare – PREGĂTIREA PENTRU PAHARUL PĂTIMIRILOR: “Dumnezeu îşi dezvăluie puterea Sa în slăbiciune, înţelepciunea Sa în nebunie, slava Sa pe Cruce” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate