Cum să ne purtăm creștinește cu aproapele nostru: CEARTA, CUVINTELE JIGNITOARE, RÂSUL BATJOCORITOR. “Creştinul trebuie să se teamă şi de acele cuvinte care arată întâietatea lui asupra aproapelui şi care pot să fie dispreţuitoare pentru acela”

15-05-2018 Sublinieri

Nikolai E. Pestov, Cum să ne purtăm creștinește cu aproapele nostru:

Cuvintele „putrede”, batjocura, râsul şi disputele

Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău (Efes. 4, 29).

Vai vouă, celor ce astăzi râdeţi! (Lc. 6, 25).

Orice judecată a aproapelui trebuie, desigur, să aibă şi cuvinte „putrede”. Însă, în afară de judecată, încă multe alte cuvinte se arată a fi „putrede”. Poţi să te cerţi în felurite chipuri cu aproapele. Sfinţii Varsanufie şi Ioan propun să se ţină, în astfel de cazuri, următoarea rânduială:

În trei rânduri spune celuilalt (părerea ta) şi, dacă nu vrea să asculte, lasă-l pe el, căci a te certa e lucru rău. În orice situaţie, dacă ţi se propune să primeşti ajutor ori dacă doreşti să dai cuiva o mână de ajutor, spune-ţi părerea până în trei rânduri, iar dacă aproapele tău nu este de acord, încetează cu pace şi nu-l mai scârbi pe el. Aceasta este adevărata cale a lui Dumnezeu.”

Prin urmare, nicicând nu trebuie să-ţi îngădui să te cerţi cu aproapele. Disputa, în forma ei obişnuită, conduce la iritare, și de aceea este vătămătoare, lipsind sufletul de pace şi de prezenţa Duhului Sfânt întru el. Cu toate acestea, disputa este fără nici un rezultat dacă cel care se ceartă este pătruns de dorinţa de a se preţui pe sine, ca fiind el mai mare, şi de a nu afla adevărul. Sfinţii Părinţi nu doar că ne poruncesc să nu luăm parte la dispute, ci și să ne îndepărtăm de locul unde se întâmplă acestea.

De aceea, nu trebuie nicidecum să insistăm să-l convingem pe aproapele. Cel mai bun mod de a-l convinge pe aproapele de un oarecare adevăr este de a păstra faţă de el, în orice părere, o iubire deplină şi să avem osârdie de a ne ruga Domnului pentru luminarea minţii sale.

Ca să fugim de dispută şi de certuri cu aproapele, Părinții ne spun să nu ne îndreptăţim atunci când creştinul nu se simte vinovat.

Stareţul Varsanufie de la Optina spunea astfel fiului său duhovnicesc:

– Îndreptăţirea de sine nu este faptă creştinească. Nu trebuie să insişti întru aceasta.

– Și dacă, batiuşka, eu sunt cel care are dreptate?

– Totuna dreptatea ori nedreptatea! Taci atunci când te mustră, şi după aceea spune: „Iartă-mă, sunt vinovat…” Pentru ceea ce spui, Domnul, mai apoi, îţi va descoperi ţie că tu, într-adevăr, ai fost vinovat.”

Şi nu doar în dispute, ci în orice conversaţie să nu îngăduim supărarea. Supărarea vădită mărturiseşte despre faptul că în om nu se află Duhul lui Dumnezeu.

Supărarea este începutul mâniei şi vorbeşte despre stăpânirea duhului celui rău asupra sufletului. Apoi, din convorbirile într-o stare de iritare, nu te poţi aştepta decât la rău.

Sfinţii Părinţi ne propun să discutăm cu aproapele într-o deplină pace sufletească.

Preacuviosul Varsanufie cel Mare dă în acest sens următorul sfat:

Când vorbeşti cu aproapele, socoteşte dacă vorbeşti cu el având smerenie, cumpătare şi seninătate, și atunci continuă discuţia; dacă însă lucrurile nu sunt astfel, păzește toate în gândul tău; dacă eşti tulburat, nu vorbi nimic, pentru că răul nu naşte binele. Rabdă însă până ce gândul tău se va linişti, şi atunci grăiește cu pace.”

Creştinul trebuie să se teamă şi de acele cuvinte care arată întâietatea lui asupra aproapelui şi care pot să fie dispreţuitoare pentru acela.

Trebuie să vorbim cu aproapele fără obiceiul de a răni şi a jigni, în glumă ori în râs.

În afară de nechibzuinţă şi de cuvinte pripite, noi trebuie, de asemenea, să ne temem să nu obidim pe cineva. Râsul, în general, nu este o stare a sufletului după Duhul Sfânt.

Râsul plin de judecată nu este în acord cu iubirea în această lume fără de Dumnezeu. Iar dacă lacrimile conduc pe creştin pe calea mântuirii, atunci este vădit că râsul îl conduce pe el în partea opusă.

Creştinul trebuie să ia aminte la cuvintele Domnului: Vai vouă, celor ce astăzi râdeţi! (Lc. 6, 25).

Sfântul Isaac Sirul scrie:

Nimic nu ne face atât de mult părtaşi acestei lumi ca cei care se dedau băuturii şi desfrâului şi nimic nu ne îndepărtează atât de mult de comoara înţelepciunii şi de cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu ca râsul şi îndrăzneala gândurilor.

Sfântul Dimitrie al Rostovului scrie:

Fereşte-te de râs, căci râsul risipește bogăţia duhovnicească adunată: râsul îndepărtează harul Domnului, pierde gândul pomenirii morţii, duce la uitarea Înfricoşătoarei Judecăţi. Râsul este semn al firii copiilor, al inimii pline de dezmierdare, al sufletelor slabe şi lipsite de bărbăţie.”

Prin urmare, unul dintre cele mai mari chipuri ale judecăţii se arată a fi batjocura, când ea este unită cu păcatul judecării şi se întemeiază pe exaltarea mândriei şi pe absenţa nu doar a iubirii, ci, pur şi simplu, a respectului faţă de omul care este zidit după chipul lui Dumnezeu (v. Fac. 1, 27). Adeseori râsul faţă de cineva nu se deosebeşte de batjocură, aceasta fiind unul dintre chipurile cele mai grele ale judecăţii.

Pe lângă aceasta, părintele Aleksandr Elceaninov scrie:

Râsul (nu zâmbetul) îl slăbeşte duhovniceşte pe om. Potrivit lui N., patima vorbirii de rău şi a luării în râs a altora adeseori ne îmbracă fariseic în toga indignării morale şi, începând de la bârfele «nevinovate», se ajunge până la clevetirea plină de otravă a prietenilor, care răneşte mai mult chiar decât năpădirea vrăjmaşilor. Iar tratarea oamenilor cu uşurătate, glumele mărunte pline de batjocură față de slăbiciunile şi de lipsurile aproapelui pot să se transforme într-o permanentă batjocură a făpturii lui Dumnezeu. Îngâmfarea, lipsa dragostei şi a păcii față de oameni, necinstirea Creatorului şi îndrăzneala de a judeca pe alţii sunt un izvor al acelei stări a sufletului aflat în orbire duhovnicească (păcatul lui Ham).”

Un exemplu al unei convorbiri cu aproapele poate fi luat de la Sfântul Siluan Athonitul. Schiarhimandritul Sofronie scrie astfel despre felul de a vorbi:

El niciodată nu râdea, încât să se audă, nicicând nu vorbea cu dublu înţeles, nu batjocorea şi nici nu făcea haz de cineva. De obicei, faţa lui era serioasă şi liniştită, şi uneori se zărea un zâmbet abia perceptibil pe buzele sale, nedeschizându-şi buzele dacă nu pronunţa vreun cuvânt.

Împreună cu aceasta, cum adaugă schiarhimandritul Sofronie,

o calmă, liniştită și o foarte puternică şi adâncă dorinţă stăpânea sufletul – de a percepe buna mireasmă a Duhului lui Hristos, în care îi era dat să trăiască stareţului”.

Veselia şi glumele inofensive, care ajută să ne păstrăm îndrăzneala şi să ne ferim de deznădejde, trebuie să se diferenţieze de râs.

Aici este nevoie să ne amintim de povestirea despre Sfântul Antonie cel Mare, când acesta glumea cu ucenicii săi. Un sătean ce trecea prin apropiere s-a smintit de aceasta şi a gândit:

Cum poate un asemenea mare nevoitor să-și îngăduie să glumească?” Preacuviosul a cunoscut cu duhul gândul lui şi, chemându-l la sine pe nume, i-a dat lui în mână un arc şi l-a pus să-l întindă. Săteanul a întins arcul. Preacuviosul i-a cerut să-l întindă şi mai mult. Săteanul i-a spus că dacă l-ar întinde şi mai mult arcul s-ar rupe. „Vezi, i-a spus Sfântul Antonie, nici omul nu poate să ducă mai mult decât puterile sale. Şi dacă nu aş glumi uneori cu ucenicii mei, ar cădea întru deznădejde şi nu ar mai avea îndrăzneala pe care o au acum.”

Cu toate acestea, la glume ne trebuie o deosebită luare-aminte, ca prin ele să nu obidim pe cineva.

Feriţi-vă de glume şi de cuvinte fără luare-aminte!” –

i-a spus unuia dintre fiii săi duhovniceşti stareţul Varsanufie de la Optina.

(din: Nikolai E. Pestov, Cum să ne purtăm creștinește cu aproapele nostru, Editura Sophia, 2017)

 

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, despre PAZA CUVÂNTULUI, “DIGESTIA” CUVÂNTULUI, RESPONSABILITATEA CUVÂNTULUI (video, text)

SA NU FIM PRICINA DE SMINTEALA… – Cuvant al Parintelui Episcop IGNATIE MURESEANUL la Manastirea Paltin (AUDIO): “Daca eu il batjocoresc pe un semen, daca eu il judec, atuncea Il judec pe Hristos, Il batjocoresc pe Hristos”. “DRACUL CONTABIL”, “SUFLETUL – INSECTAR” si “MEMORIA MALEFICA”

SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (III): vanitatea, ambitia, viclenia, flecareala, vorbirea multa, desarta si obscena, desfatarea…

Parintele Rafail Noica – cuvant important pentru deosebirea gandurilor (VIDEO): CE ESTE MINCIUNA? CUVINTE CARE INVIAZA SI CUVINTE CARE OMOARA

Parintele Calciu – cuvinte puternice, actuale si esentiale despre VORBIREA DE RAU IN BISERICA, LIMBAJ VULGAR SI MÂNIE: “Sa revenim la demnitatea limbajului!”

Parintele Ciprian Negreanu despre RASPUNDEREA PENTRU PASTRAREA DARULUI INVIERII CA TREZIRE A SUFLETULUI si despre IMENSA PUTERE A CUVANTULUI: “Sa avem mare grija la cuvinte. Cuvintele noastre ne darama pe noi insine!”

FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI IN CELALALT – Predici puternice la Tamaduirea femeii garbove

DUHUL GRĂIRII ÎN DEȘERT… NU MI-L DA MIE! – Când are valoare TĂCEREA, când este de folos CUVÂNTUL? “În lucrul cu care se laudă omul, în acela Dumnezeu îngăduie să cadă, pentru a se ruşina şi a învăţa smerenia”

INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov

FERICIȚI CEI BLÂNZI… “Nu v-ați gândit niciodată: de ce oare suntem atât de supărăcioși?”. Cuviosul IOAN KRESTIANKIN ne invită la cercetarea și spovedania patimilor dezvăluite în lumina Fericirilor evanghelice. BLÂNDEȚE sau IRITARE? RĂBDARE sau ÎNCĂPĂȚÂNARE IRAȚIONALĂ și RĂZBUNARE?

Cum să procedăm atunci când DIAVOLUL ÎȘI BAGĂ COADA între frați? STAREȚUL IOSIF VATOPEDINUL: “Luați aminte să păstrați simplitatea, iubirea și unitatea dintre voi, pentru că diavolul are dorința și puterea să despartă cele unite” (VIDEO)

ENERVAREA ÎN FAMILIE – observații psiho-duhovnicești. CUM NE EXPRIMĂM EMOȚIILE NEGATIVE în relația cu soțul/soția sau cu copiii? “Principalul este să învăţăm cu toţii din greşeli şi să fim în stare să cerem iertare”


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Nikolai Pestov (N.S. Pestov), Staretul Varsanufie de la Optina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Cum să ne purtăm creștinește cu aproapele nostru: CEARTA, CUVINTELE JIGNITOARE, RÂSUL BATJOCORITOR. “Creştinul trebuie să se teamă şi de acele cuvinte care arată întâietatea lui asupra aproapelui şi care pot să fie dispreţuitoare pentru acela”

  1. Acuma fratilor sa nu radem ?
    Pai in fata mea se impiedica un ” impiedicat ” si ma pufneste instantaneu rasul … ce sa fac ?
    Oare Arsenie Boca , din amintirile unui ucenic , nu mai stiu exact cum il chema , zicea ca cand era mai tanar se bulgarea cu ei , poi no … 🙂

  2. Chiar in comentariile lui elev Alin 7 cu dna invat Doloteea ma pufnit rasul ..

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate