Episcopul Macarie: „Cum procedează dușmanii necinstiți ai Bisericii? Mai întâi provoacă prin cuvânt, apoi recurg la calomniere și la defăimare.” Cuvânt la prăznuirea Sfântului Întâiului Mucenic Ștefan Arhidiaconul, Stockholm, duminică, 27 decembrie 2020: „Astăzi îl prăznuim pe Sfântul Arhidiacon …
Articole cu eticheta (tag): Iosif
2. DENIA DIN SFANTA SI MAREA LUNI 10-04-2017
“În Lunea Mare, Biserica noastră ne prezintă un tânăr frumos, curat, fericit, preabun: pe Iosif, care a fost al unsprezecelea fiu al Patriarhului Iacov şi a fost invidiat de fraţii lui, aruncat în groapă şi vândut pentru treizeci de arginţi. …
Predica Parintelui Nichifor Horia la Duminica dupa Nasterea Domnului (2012): Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că printr-însa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptăţii, și să Te cunoască …
“De ce a trebuit eu să depind de oamenii aceia, de ce a trebuit să am părinţii aceştia, să mă nasc în ţara asta, în generaţia asta…?” Vedeti si: *** Predica Pr. Ciprian Negreanu la Evanghelia Genealogiei Mantuitorului (2013) * …
Parintele Arsenie Boca: PRIBEGIA COPILULUI “Crucea lui Iisus începe deodată cu naşterea Sa. Intre ai Săi a venit, dar ai Săi Il aşteptau cu mâna pe sabie. Toţi copiii din Betleem şi împrejurimi: 14.000 de prunci până la doi ani, …
SFINTELE PATIMI Saptamana Patimilor A treia parte a Triodului, Saptamana Mare, Saptamana Patimilor, este scurta ca durata, dar, precum o arata si numele, este mare pentru faptele mari si neasemanate care s-au petrecut in aceasta vreme. „In zilele acestea“, zice …
PREDICA SF.TEOFAN ZAVORATUL IN DUMINICA SFINTILOR STRAMOSI (a Duminicii a 28-a dupa Rusalii, dar legata de predica urmatoare, pentru Duminica aceasta) A înlătura vina păcatului de la neamul omenesc poate doar moartea Dumnezeu-Omului. Să dea împlinire prin faptele dreptăţii vieţii …
* Ascultati: *** Predica IPS BARTOLOMEU ANANIA la Praznicul Nasterii Maicii lui Dumnezeu (2000): CURATIA SI NEVINOVATIA MAICII DOMNULUI vs. AGRESIUNEA NECURATIEI SI NERUSINARII DIN LUMEA DE AZI – “ANTICAMERA LUI ANTIHRIST” – CARE FACE VICTIME SI DIN COPII!