DENIA DIN SFANTA SI MAREA LUNI
“În Lunea Mare, Biserica noastră ne prezintă un tânăr frumos, curat, fericit, preabun: pe Iosif, care a fost al unsprezecelea fiu al Patriarhului Iacov şi a fost invidiat de fraţii lui, aruncat în groapă şi vândut pentru treizeci de arginţi. Cumpărătorii săi l-au dus în Egipt şi l-au vândut la rândul lor unei căpetenii de la curtea faraonului, Putifar, a cărui soţie a vrut să păcătuiască cu el. Acela s-a împotrivit cu putere, ea l-a calomniat şi a fost întemniţat. Apoi a devenit tâlcuitorul viselor faraonului, cunoscând mare cinste şi slavă.
Vieţile lui Iosif şi Iisus se aseamănă. Şi Iisus a fost urât şi invidiat de iudeii cei de un neam cu El, a fost trădat pentru treizeci de arginţi de către însuşi ucenicul Lui şi a fost dus în temniţa mormântului. După trei zile a înviat şi împărăteşte nu numai peste Egipt, ci peste lumea păcatului, pe care Sfinţii Părinţi o numesc „Egiptul patimilor”. Hristos devine noul vistier peste hambarele de grâu prin jertfa lui pe Cruce.
În aceeaşi zi săvârşim pomenirea acelui smochin uscat şi blestemat pe care Hristos l-a găsit neroditor în drumul Lui. Sfinţii Părinţi aseamană asta cu sinagoga iudeilor, în care Hristos n-a găsit roade vrednice, decât doar umbra legii, care şi aceasta pălise. După Sfântul Isidor Pelusiotul Hristos n-a blestemat vreun om, ci lemnul, pentru ca nerecunoscătorii oameni să afle că are şi această putere. Orice suflet neîmpodobit cu virtuţi şi pustiit de bunătăţile duhovniceşti va avea soarta lemnului neroditor care va fi aruncat în foc. Această pericopă, spre cucernicie, zdrobire a inimii şi pocăinţă a fost pusă într-un frumos tropar: „Văzând smochinul cel uscat care a fost blestemat pentru nerodnicia lui, să ne temem, fraţilor, roade vrednice de pocăinţă aducând Stăpânului…”. Preabunul Iosif ne călăuzeşte minunat spre lepădarea de păcat.
[extras din Omilia “INTAMPINAREA PATIMILOR DOMNULUI” – 12 aprilie 2006]
(din: Monahul Moise Aghioritul, “Tacerea cea bine graitoare”, Editura Egumenita, 2016)
- INCEPUTUL SAPTAMANII PATIMILOR, cea mai sfanta saptamana a crestinilor. Talcuiri si cuvinte de invatatura la SFANTA SI MAREA LUNI. Cum se cuvine sa petrecem aceasta Saptamana Mare?
- SAPTAMANA PATIMILOR. Sfanta si Marea Luni. Blestemarea smochinului neroditor si pomenirea lui Iosif cel preafrumos
- IATA MIRELE! Oare noi, astazi, cunoastem vremea cercetarii noastre de catre Hristos, “spre pacea” noastra? SINGURATATEA CELUI MAI NEINTELES DINTRE (NE)PAMANTENI si MUSTRAREA DRAGOSTEI RANITE. “Hristos trece pe lângă noi, întristat, înlăcrimat, flămând de iubirea noastră…”
- PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la noi)
- PREDICI trezitoare si hranitoare pe calea SAPTAMANII MARI: Avva Efrem Filotheitul si Arhim. Melchisedec Velnic (audio) despre COPLESITOAREA FRUMUSETE A SMERENIEI LUI HRISTOS si REFUZUL INVERSUNAT AL OMULUI: “Mandria respinge si rastigneste in cele din urma, prin ura si invidie“
- SAPTAMANA PATIMILOR. Prima Denie si prima Evanghelie, de Duminica Seara – absente, din pacate, din majoritatea bisericilor de mir – insotite de o predica (audio) si o meditatie duhovniceasca. SMOCHINUL USCAT si LUCRATORII RAI
- TIMPUL ROADELOR: ACUM! (Parintele Nicolae Steinhardt despre semnificatia blestemarii smochinului neroditor)
- SMOCHINUL NERODITOR si DUMNEZEUL FLAMAND dupa iubirea noastra
- SE POATE LUA SI DE LA NOI… (Parintele Rafail Noica)
- Talcuirea facuta de Sf. Ioan Gura de Aur pildei lucratorilor celor rai
- Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita…
- IATA, MIRELE VINE IN MIEZUL NOPTII…
- DENIILE SAPTAMANII PATIMILOR. Cantarile cele mai frumoase ale Saptamanii Mari (audio)
- PATIMA SI PATIMIRE. Cum sa traim Deniile pentru A SIMTI CU ADEVARAT INVIEREA? “Dacă vrem ca Învierea lui Hristos să devină învierea noastră, asta e singura cale, să trăim LĂUNTRIC evenimentele Săptămânii Mari”
***
- SĂPTĂMÂNA MARE – hotarul judecăţii noastre. SCANDALUL CRUCII ÎN VIAŢA NOASTRĂ şi ALTOIREA NOASTRĂ LA TAINA PĂTIMIRII DOMNULUI: “Atâta vreme cât omul rămâne izolat în dreptăţile lui, nu are nicio legătură cu Hristos cel Răstignit”
- LITERA UCIDE… CHIAR SI PE FIUL LUI DUMNEZEU! “Împărăţia lui Hristos nu este din această lume”. DE CE PREFERAM UN DUMNEZEU AL PUTERII SI NE SMINTIM DE SMERENIA SI CRUCEA LUI HRISTOS? “Cum să crezi într-un Dumnezeu pe Care-L vezi neputincios, batjocorit, făcut de ruşine, bătut şi răstignit ca ultimul dintre tâlhari?”
- CUM SE CUVINE SA PETRECEM SAPTAMANA MARE SI SFANTA A PATIMILOR LUI HRISTOS? “Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului. Cum vom cuteza sa lipsim de langa Iisus tocmai in aceste momente?”
- SA-L INSOTIM PE DOMNUL IN SAPTAMANA MARE!
- MERGI DUPA HRISTOS PE CALEA PATIMILOR! (Ganduri pentru Saptamana Mare – Sf. Nicolae Velimirovici, Parintele Cleopa)
- INTRAREA IN IERUSALIM A DOMNULUI si intrarea noastra in SAPTAMANA PATIMILOR. Parintele Ioanichie Balan (audio) ne arata CUM SA NE PREGATIM PENTRU A SIMTI ADEVARATA BUCURIE A INVIERII: “Mergeti pe urmele lui Hristos!”
- Arhimandritul Sofronie despre “SCANDALUL” UMILINTEI LUI HRISTOS, arma biruintei vesnice
- RASTIGNIREA IMPREUNA CU HRISTOS: “Alta cale de mantuire nu-i!”
- CUM E POSIBIL SA-L BICIUIM SI NOI PE HRISTOS, CHIAR IN SAPTAMANA PATIMILOR SI DE PASTI? Cum ne pregatim de Inviere si ce ospat asteptam?
- Pilda Fecioarelor si “PRAVILA” PRIVEGHERII DUHOVNICESTI/ Saptamana Patimilor ca o CALATORIE INTRE “INTUNERICUL CEL MAI DINAFARA” si “IMPARATIA DINLAUNTRU”/ Prea ocupati pentru CEL CE A MURIT PENTRU NOI? Mai are loc si HRISTOS in viata noastra DE ZIUA INVIERII SALE?
6 Commentarii la “DENIA DIN SFANTA SI MAREA LUNI”