EPISCOPUL MACARIE, la prăznuirea Sfântului Întâiului Mucenic Ștefan: “Cum procedează dușmanii necinstiți ai Bisericii? Mai întâi provoacă prin cuvânt, apoi recurg la calomniere și la defăimare”. PUTEREA RUGĂCIUNII COPIILOR: “Pomeniți-i pe toți cei bolnavi, părăsiți sau însingurați, împreună cu copilașii!”

Episcopul Macarie: „Cum procedează dușmanii necinstiți ai Bisericii? Mai întâi provoacă prin cuvânt, apoi recurg la calomniere și la defăimare.”

Cuvânt la prăznuirea Sfântului Întâiului Mucenic Ștefan Arhidiaconul, Stockholm, duminică, 27 decembrie 2020:

„Astăzi îl prăznuim pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul mucenic al Bisericii întemeiate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În Sfântul Ștefan găsim arhetipul tuturor martirilor de mai târziu, precum și tiparul persecuțiilor împotriva celor care dau mărturie de adevăr. Sfântul Ștefan era un om curat, fără pată, fără cusur în viața, în cuvintele și în faptele sale. Nimeni nu putea să îi reproșeze nimic, nici adversarii și nici cei care îi urau pe creștini. Însă el, care nu provoca niciodată în cuvânt, la un moment dat a fost invidiat pentru curăția vieții sale, după cum ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în cartea Faptele Apostolilor: „Acesta strălucea de faptele sale bune”. Ni se spune că era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în popor. La un moment dat unii din sinagogă s-au ridicat împotriva Sfântului Ștefan și au intrat în polemică cu el, deși Sfântul Ștefan era pașnic, aceștia au încercat să îl prindă în cuvânt, însă Sfântul Ștefan cu multă putere și cu multă înțelepciune, plin de Duhul Sfânt, mărturisea adevărul. În fața mărturiei drepte și depline pe care a adus-o Sfântul Ștefan, acești vrăjmași ai lui Hristos și ai Bisericii Sale, au pus niște bărbați să zică:

„L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu”, și astfel au întărâtat poporul și pe bătrâni și pe cărturari, năvălind asupra sa l-au răpit și l-au dus în sinedriu. Și au pus martori mincinoși care ziceau: „Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și a Legii, că l-am auzit zicând că, acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta și va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise” ; și ațintindu-și ochii asupra lui, toți cei ce ședeau în sinedriu au văzut fața lui ca o fața de înger.”

Cu toate că fața lui strălucea și se asemăna chipurilor îngerești, aceștia s-au întărâtat și mai mult împotriva dreptului lui Dumnezeu. Dacă nu au reușit să îl prindă în cuvânt, au început să îl calomnieze și, în cele din urmă, să îl denunțe – modern am spune, denunț calomnios – acuzându-l de hulă și de blasfemie. Însă Sfântul Ștefan, plin de Duhul Sfânt, a rostit o lungă cuvântare dojenitoare la adresa celor care nu l-au primit pe Mesia, Hristos. Această cuvântare a Sfântului Ștefan era de fapt condamnarea sa la moarte, mai cu seamă după ce și-a ridicat ochii spre cer și L-a văzut pe Însuși Hristos în slavă stând de-a dreapta Tatălui și el a mărturisit cu și mai multă putere spunând: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta Tatălui”. Ei s-au întărâtat și mai mult, l-au scos în afara cetății și acolo l-au zdrobit, l-au lapidat cu pietre.

Numele Ștefan se tâlcuiește din grecește coroană. Iată, nu doar prin nume a fost încoronat de Hristos ci și prin martirajul său, prin faptul că a dobândit cununa cea neveștejită a muceniciei, dându-și viața pentru Hristos. Între martorii care au participat la uciderea Sfântului Ștefan se afla și Saul, viitorul Apostol Pavel, cel care avea să se convertească pe drumul Damascului. Așa cum ni se transmite cu de-amănuntul, cu acuratețe, martirajul Sfântului Ștefan în cartea Faptele Apostolilor, tot așa ni se transmite și despre convertirea Sfântului Apostol Pavel pe drumul Damascului, însă și despre lucrarea sa misionară. De aceea, v-aș recomanda ca în aceste zile să citiți în mod deosebit cartea Faptele Apostolilor, preaiubiții mei, fiindcă trăim aceleași vremuri pe care le-au trăit și apostolii și mucenicii în vechime.

Ați văzut cum au procedat vrăjmașii lui Hristos calomniindu-l și, în cele din urmă, condamnându-l pentru blasfemie și hulă pe acest tânăr nevinovat, plin de Duhul Sfânt, curat și fără vicleșug? Ei, preaiubiții mei, oare nu procedează la fel și astăzi vrăjmașii necinstiți ai Bisericii? Da, mai întâi provoacă prin cuvânt, ulterior, dacă aceștia sunt biruiți prin înțelepciunea celui calomniat, aceștia recurg la calomniere și defăimare. Însă în momentele acestea de încercare, în momentele acestea grele, în momentele acestea de prigoană, și noi, la fel ca și Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan trebuie să dăm o bună și dreaptă mărturie. Dacă este nevoie, chiar să ne vărsăm sângele pentru Hristos, să ne dăm viața pentru Hristos. De aceea, lecția pe care ne-o dă Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan este atât de folositoare și întăritoare pentru noi cei de astăzi.

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în cartea Faptele Apostolilor, mai notează un amănunt, că Ștefan, cu fața lui care strălucea ca a unui înger, spunea că l-a văzut pe Dumnezeu. Văzându-L pe Dumnezeu i-a iertat pe ucigașii săi, așa cum Însuși Hristos i-a iertat pe cei care L-au chinuit și L-au răstignit pe cruce. Sfântul Ștefan se ruga pentru iertarea păcatelor ucigașilor săi. „Doamne – spunea Ștefan – nu le socoti lor păcatul acesta!” Auziți, când vom putea ajunge și noi la aceeași măsură duhovnicească să ne rugăm pentru cei care ne prigonesc și pentru cei care ne fac rău, și chiar pentru ucigașii noștri, ca Dumnezeu să le ierte păcatele și să le ierte acest păcat al urii și al uciderii nemiloase? Dacă L-a văzut pe Hristos întru slavă, Ștefan era curat cu inima, era asemenea copiilor, asemenea inocenților, asemenea neprihăniților, fiindcă Însuși Domnul în Predica de pe Munte ne spune că: „Fericiți sunt cei curați cu inima, fiindcă aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Dumnezeu nu se arată și nu se așază decât într-o inimă curată și smerită.

Noi trebuie să devenim asemenea inocenților, asemenea pruncilor. Nu prin naivitate, ci prin curăție. Prin dragostea și sinceritatea față de Dumnezeu. Iată, am ascultat acum la Liturghie fiind în duminica după Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Evanghelia după Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, despre cumplitul infanticid săvârșit de Irod în Betleemul Iudeii. Câteva mii de prunci au fost uciși de tiranul Irod care căuta să ia viața Pruncului Dumnezeiesc. Însă Acesta purtat pe brațele mamei Sale și sub grija bătrânului Iosif logodnicul, s-a refugiat în Egipt, a plecat în pribegie. De aceea, preaiubiții mei, să ne alăturăm Preasfintei Fecioare Maria și Dreptului Iosif și să fim împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos pretutindeni, în libertate și în exil, la grajd și la templu, în binecuvântare și în prigoană. Nu întâmplător în această duminică este pomenit și Dreptul Iosif logodnicul, laolaltă cu Prorocul Împărat David și cu Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului. Sunt pomeniți și pruncii nevinovați uciși de Irod, care sunt primii inocenți jertfiți pentru faptul că erau alături de Pruncul Dumnezeiesc. Ei sunt primii inocenți care au vestit celor înlănțuiți în întunericul din afară că S-a născut Hristos, că Betleemul a deschis Edenul, cum spune imnograful acum la prăznuire. Primii între cei care au adus în iad, în întunericul în care erau înlănțuite sufletele drepților prin faptul că S-a întrupat Hristos (fiindcă Raiul era închis și era așteptat Mesia ca să îl deschidă și să elibereze pe drepți din legăturile cele veșnice) au fost inocenții, pruncii uciși de Irod în Betleem. Apoi, aceștia au fost urmați de doi bătrâni cu inimă de copil, pe de o parte, de Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, cel care L-a primit pe brațele sale pe Mântuitorul Iisus Hristos la Templu întru Întâmpinare (urmează să săvârșim prăznuirea pe 2 februarie), iar pe de alta, de Dreptul Iosif logodnicul, păzitorul Pruncului Dumnezeiesc și al Fecioarei Maria, care, de asemenea, la adânci bătrâneți, după Dreptul Simeon, s-a mutat la cele veșnice. Toți aceștia L-au binevestit pe Hristos celor înlănțuiți în iad și mult s-au bucurat sufletele drepților, între care și Împăratul David (fiindcă din neamul său împărătesc S-a născut Hristos, așa cum au vestit mai dinainte toți profeții). De aceea îl sărbătorim pe Dreptul Iosif logodnicul, în această duminică după Crăciun. Iosif în limba ebraică înseamnă a adăuga, cu alte cuvinte, cel care prin care Dumnezeu adaugă fiii Săi, am putea spune mai pe larg. Primul nume l-a primit fiul Patriarhului Iacob, Iosif cel Preafrumos, iar Iosif logodnicul a purtat acest nume binecuvântat, pe care îl poartă creștinii de pretutindeni. Tot astăzi este pomenit și Sfântul Împărat David Prorocul, al cărui nume se tâlcuiește, „cel iubit”. Și nu în ultimul rând este pomenit și Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, verișorul Mântuitorului Iisus Hristos, primul episcop al Ierusalimului. Iacob se tâlcuiește „călcâi”. Acest nume l-a purtat prima dată fiul Patriarhului Isaac. El s-a născut împreună cu fratele său geamăn Esau. Însă la naștere mai întâi a ieșit Esau și apoi Iacob ținându-se de călcâiul fratelui său. Iacob din ebraică se tâlcuiește călcâi, adică cel care s-a ținut de călcâiul lui Esau la nașterea sa. Acest nume l-au purtat trei dintre apostolii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mai întâi Iacob cel Mare, fiul lui Zevedeu, fratele Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, apoi Iacob a lui Alfeu, fratele Sfântului Apostol și Evanghelist Matei și, nu în ultimul rând, acest sfânt pe care îl prăznuim astăzi, Iacob cel Mic sau Iacob cel Tânăr sau Iacob cel Drept, primul episcop al Ierusalimului, rudenia după trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ei, preaiubiții mei, pe Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan împreună cu Sfântul și Dreptul Iosif și cu Sfântul Proroc David și cu Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, îi prăznuim astăzi și se cuvine să îi binecuvântăm pe toți cei care poartă cu vrednicie aceste nume cu totul deosebite purtate de acești purtători ai Duhului Sfânt. Îi încredințăm pe toți ocrotirii acestor sfinți care l-au iubit pe Dumnezeu și s-au jertfit pentru El.

Totodată, preaiubiții mei, acum la final, fiindcă i-am pomenit și pe inocenții, pe pruncii uciși de Irod, vă îndemn să devenim și noi asemenea pruncilor întru nevinovăție și să veghem la păstrarea nevinovăției copiilor noștri. Le spuneam și ieri la Uppsala credincioșilor, că Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, pe care l-am prăznuit ieri, în a doua zi de Crăciun, care a întemeiat, în părțile de nord ale Olteniei, Mănăstirea Tismana, atunci când a primit, în chip minunat, vestire ca să ridice această mănăstire, a fost îndrumat spre locul acesta sfânt de către un copilaș. Iată, un copilaș i-a fost călăuză. El a primit prin vedenie dumnezeiască înștiințare să ridice mănăstire la locul numit „Cascade”. Unde se află acest loc? Nu știa! A început peregrinarea și s-a rugat neîncetat iar în cele din urmă a fost adăpostit în casa unor creștini. I-a întrebat pe aceștia: Unde este locul „Cascade”? Nu știm! Însă copilașul lor a zis: Știu eu, am fost acolo cu turmele! Copilașul l-a luat de mână pe bătrânul îmbunătățit și l-a dus la acel loc numit Cascade, unde trebuia să ridice sfânta mănăstire. Au călătorit mai multe zile, biruind în cele din urmă, întru rugăciune neîncetată, foamea și oboseala. Au ajuns acolo, au dat slavă Preamilostivului Dumnezeu, iar Cuviosul Nicodim a ridicat frumoasa mănăstire Tismana, unde cred că mulți dintre dumneavoastră ați ajuns, iar dacă nu ați ajuns vă îndemn să ajungeți și să vă sfințiți. Iar prin această întâmplare, pomenind de copilași, iată, că Dumnezeu ne arată că ni-i trimite călăuzitori în cele mai grele momente ale vieții noastre. Fiindcă acești copii sunt neprihăniți, sunt nevinovați, sunt plini de Hristos.

Le spuneam și ieri fraților și surorilor de la Uppsala: Rugați-vă împreună cu copilașii, rugați-i și pe ei să vă pomenească înaintea Domnului! Vă mărturisesc faptul că de multe ori am constatat eu însumi, împreună cu părinții și bunicii, că atunci când copilașii ne pomenesc înaintea Domnului, simțim ajutorul grabnic al Preamilostivului Dumnezeu. Luați-i pe copii, împreunați-le mâinile întru rugăciune înaintea sfintelor icoane și rugați-i să vă pomenească pe voi și pe cei bolnavi, pe cei însingurați, pe cei care se zbat acum pe patul spitalului, poate uitați și părăsiți și însingurați. Pomeniți-i pe toți împreună cu copilașii! Iar copilașii, dacă sunteți atenți, ne dau atâtea învățăminte minunate. Vă mărturisesc că un copil a cerut acum de Crăciun zăpadă și a venit zăpada. Însă părinții au constatat la buletinul meteo că zăpada nu va ține decât două zile și s-a adeverit. I-au spus copilașului lor că va veni ploaie peste două zile iar copilul nu s-a descurajat, nu a plâns, cum obișnuim noi adulții să ne descurajăm și să cârtim de  multe ori, nu a plâns, nu s-a descurajat, ci a zis: mamă, tată, ce bine că va veni și ploaie, mie-mi place să dau cu piciorul și în bălți. Copilașul nu s-a descurajat nici atunci când i s-a spus ca va veni ploaie. El a spus că se bucură și de ploaie. Așa să ne bucurăm și noi, preaiubiții mei și să ajungem la această nevinovăție, la această inocență a copilașilor, care este vânată astăzi. Iată, un război perfid se poartă împotriva inocenței copilăriei și din nefericire, iată, acest război este dus în numele copilului. De aceea, preaiubiții mei, să fim călăuziți așa cum au fost călăuziți atâția drepți de către copilași! Însăși Maica Domnului, însuși Dreptul Iosif în pribegia lor spre Egipt, au fost călăuziți de Pruncul Iisus Care doar gângurea, și i-a călăuzit tainic. Și pe noi ne călăuzesc copiii spre cele mai tainice locuri ale întâlnirii noastre cu Dumnezeu. Ei înșiși, acești copii nevinovați ne îndreaptă spre lucrurile simple dar adevărate ale vieții și ne trezesc din acest somn adânc al nepăsării față de aproapele.

Așadar, cu toții să veghem la această candelă a nevinovăției copilăriei, cerând ajutorul Pruncului Dumnezeiesc care ne îmbucură inimile și pe Care, iată, din peștera Betleemului, îl primim cu umilință în ieslea inimilor noastre. Amin!”

Legaturi: