Predica audio la DUMINICA DUPA NASTEREA DOMNULUI a Arhim. Nichifor Horia: Cum lucreaza Dumnezeu in lume si cui Se descopera? CUM SA NE RUGAM, INCREDINTANDU-NE DOMNULUI, INCA DE DIMINEATA? Cum ni se deschid ochii?

Predica Parintelui Nichifor Horia la Duminica dupa Nasterea Domnului (2012):

Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că printr-însa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptăţii, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.

Iubiţi credincioşi,

În această duminică, prima după Naşterea Domnului, prin Sfânta Scriptură, Biserica ne cheamă să învăţăm cum cunoaştem pe Dumnezeu, cum Se descoperă Dumnezeu prin însăşi naşterea Sa poporului celui dreptslăvitor, celui ce crede în El, cum lucrează Dumnezeu în istorie. Pentru că, iată, ceea ce am citit astăzi în Evanghelie este o pagină din istorie, un timp pe care poporul Israel şi oamenii acelui timp l-au trăit, şi fac mărturisire despre acest timp.

Noi, astăzi, cunoaştem pe Dumnezeu și mulţi în rugăciunile noastre simţim, poate, în aceste zile de praznic, o bucurie adâncă, pe care numai Domnul o poate da. Un om, poate, retras, departe de zgomotul lumii, începe să înţeleagă, dacă este atent în rugăciune, cu ce stare se apropie duhurile cele viclene de om: de tulburare sau de frică paralizantă sau, poate, de mândrie, care întoarce pe om spre sine însuşi, şi cum se apropie îngerul Domnului de om: cu ce bucurie care se descoperă sufletului. Şi, încetul cu încetul, omul începe să înţeleagă în chip desluşit apropierea, pe de o parte, a îngerilor lui Dumnezeu, pe de altă parte a duhurilor celor viclene. Iată că Dumnezeu Se descoperă sufletului pe măsură ce acesta începe să recunoască lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lui şi în istorie.

Dar în momente precum acesta, al Naşterii Domnului, au fost suflete care au înţeles taina care a cutremurat cerul şi pământul în chip deosebit: Maica Domnului, Dreptul Iosif, Sfânta Elisabeta… Vedem că Maicii Domnului, în momentul în care i s-a făcut descoperire de începutul mântuirii noastre, de taina întrupării lui Dumnezeu, acest cuvânt i-a fost dat ca taină şi a înţeles lucrul acesta. Negreşit că Iosif o va fi întrebat din priviri, nu ştim dacă şi cu cuvântul, ce se întâmplase, că cea care era logodnică a lui, nefiind atinsă de el, se descoperea lui purtând în pântece, semnul femeii care a cunoscut taina nunţii. Şi acestor întrebări negreşit că Maica Domnului nici nu avea cum să răspundă, cum să explice, Iosif însuşi nu avea cum să înţeleagă o asemenea taină şi probabil că fără cuvinte, doar privirea în pământ era cea care dădea nevinovăţia ei şi poate şi o pace a inimii care i se transmitea lui Iosif, pentru că, văzând acestea, nu urmau prescripţiilor Legii, care cerea ca atunci când o femeie este vădită de adulter – iar cea care era logodnică purta în pântece – atunci cel ce nu o dă comunităţii spre a fi lapidată, ucisă cu pietre, se face complice cu păcatul ei. Şi, totuşi, Iosif nu se speria atât de prescripţia Legii, cât de gândul de a nedreptăţi pe Maica Domnului, a cărei nevinovăţie i se transmitea într-un anumit chip nevăzut.

Şi atunci îngerul Domnului îi vesteşte ce avea să facă şi îi vesteşte că ceea ce Se zămislise în pântecele Maicii Domnului nu era rod al păcatului, ci, din contră, început al mântuirii şi întruparea lui Dumnezeu, de neînţeles pentru om atunci. Şi, iată, Maica Domnului şi Dreptul Iosif şi Sfânta Elisabeta duc mai departe această taină în lume, în timp ce oamenii trăiau, unii îngrijoraţi, alţii plini de ură, alţii plini de nemulţumiri și răzvrătiri, alţii preocupaţi de griji obişnuite…

Vine momentul Naşterii şi însăşi Naşterea era aproape de neînţeles, pentru că Cel Ce Se năştea era Fiul Celui Preaînalt şi Însuşi Dumnezeu adevărat. Şi e o naștere simplă, într-un grajd, aproape de nebăgat în seamă. Într-o casă împărătească, într-o casă de om bogat, când se naşte un prunc, mulţime de prieteni, unii din dragoste, alţii din linguşeală, alţii ca să se bage în seamă, vin să heretisească pe cel nou-născut şi pe părinţii acestuia. Iată, la Maica Domnului nu vin nici bogaţii acestei lumi, nici rude deosebite, dar vin, trimişi de îngerul Domnului, păstorii, cei care, în curăţia inimii lor, primesc descoperire a tainei ce se întâmplă, şi vin magii, care nu aveau acest înţeles al unei vrăjitorii, ai unei iscodiri a planurilor lui Dumnezeu, ci a celor care cu înţelepciune omenească, căutau să descopere tainele lui Dumnezeu şi cărora Dumnezeu le descoperă taina cea mare ce se întâmplă. Şi ştim că, în chip minunat, steaua îi însoţea, descoperindu-le locul Naşterii Domnului, vrând să ajungă la Prunc. Însăşi steaua, arată Sf. Ioan Gură de Aur, nu era o stea obișnuită; întâi că ea atrăsese magilor atenţia pentru că avea un alt traiect decât al stelelor obişnuite, apoi pentru că ea se făcea cunoscută magilor și pe timp de zi. Pentru că ei nu puteau merge decât în chip deosebit ziua, când puteau urmări steaua. Apoi, în timp ce magii se odihneau, steaua nu-și continua călătoria, ci, când aceştia se trezeau, ea li se arăta lor şi continuau drumul în chip desluşit.

Şi, tot de la Dumnezeu, în momentul când ajung în cetatea împărătească, nemaivăzând semnul povăţuirii lor, magii întreabă:

Unde este să Se nască Hristos? Pentru că am văzut steaua Lui de la răsărit şi am venit să ne închinăm Lui, Regelui iudeilor, Celui Ce S-a născut.

Şi acest cuvânt a tulburat poporul şi pe cărturarii iudelor, care ştiau că acestea sunt semne ale venirii lui Mesia, dar a tulburat, mai ales, pe Irod, care, auzind cuvinte ca naşterea Regelui iudeilor îşi vede ameninţat tronul. Irod, cel ce uzurpase tronul Iudeii, neavând seminţie împărătească, a asasinat şi astfel a devenit împărat, devine temător, cum temător a fost toată viaţa lui, ucigându-şi câţiva fii, ucigându-şi prima soţie, pe care o iubise, şi pe fratele acesteia. Irod sigur că, auzind aceste cuvinte, se tulbură şi-şi simte puterea omenească ameninţată, aşa că, auzind aceste cuvinte, nu pune multe întrebări magilor, pentru a nu trezi suspiciuni, ci îi îndeamnă să meargă, să cerceteze cu de-amănuntul despre Prunc şi apoi să-i vestească şi lui unde este Pruncul, ca, mergând, să se închine şi el.

Magii, cu inima bucuroasă, cu o bucurie care dă simplitate şi încredere inimii, nu înţeleg vicleşugul lui Irod. Atunci când omul are bucurie de la Dumnezeu şi fericire, atunci nu bănuieşte în cel de lângă el vicleşug şi minciună, chiar dacă acela urzeşte aşa ceva, pentru că inima lui este plină de bucurie. Magii îl încredinţează pe împăratul Irod că aşa vor face, iar Irod îi crede, gândindu-se încă de acum cum să-L omoare pe acel Prunc, aşa cum a uzurpat tronul Iudeii.

Am citit la Apostol despre întoarcerea de la prigonirea creştinilor a lui Saul, cel ce avea să devină marele dumnezeiesc Pavel, Apostol şi luminător al neamurilor. Şi Biserica pune faţă în faţă aceşti doi prigonitori: Irod pe de o parte şi Saul, cel devenit Pavel, pe de altă parte. Iată, şi într-un caz şi în altul, Dumnezeu putea să Se apere – gândindu-ne într-un fel omenesc. Irod putea să moară chiar în momentul în care a rostit aceste cuvinte viclene și urmărea a-şi pune în aplicare planul viclean; Pavel putea să fie oprit de la prigonirea creştinilor într-un anume fel; ba Irod însuşi putea fi oprit de oştire de îngeri, sau Domnul să fi întors pe oameni împotriva lui, Irod putea fi oprit. Dar nimic din toate acestea n-a lucrat Domnul. Libertatea şi a unuia şi a celuilalt, în Pavel lucrează luminarea şi întoarcerea la adevărata credinţă, pentru că sufletul lui nu întru viclenie, ci întru neştiinţă lucra prigonirea creştinilor și vrând să lucreze cele ale lui Dumnezeu, iar pe Irod îl vădeşte înţepenit în lucrarea lui, pentru că nimic nu avea să-l schimbe din toată alegerea lui cea rea şi vicleană. Un istoric al timpului nostru spunea că Irod a ajuns la tron ca o vulpe, viclenind şi uzurpând, a trăit ca un lup, ucigând pe toţi cei ce i se împotriveau – sau, în închipuirea lui, păreau că i se împotrivesc – şi a murit ca un câine, pentru că la puţini ani după Nașterea lui Hristos, Irod s-a îmbolnăvit de o boală grea, asemănătoare unui cancer în zilele noastre, dar mult mai cumplită, pentru că viermi și puroi ieşeau din trupul lui, încât chiar cei ce îl îngrijeau erau scârbiţi de aceasta. Iată că acest eveniment al morţii, Dumnezeu putea să îl pună în legătură cu însuşi planul lui distrugător, planul lui care se împotrivea semnelor dumnezeieşti descoperite de magi, de păstori, însă Dumnezeu vrea ca şi prin libertatea pe care i-o dă, Dumnezeu să-i lase chip de întoarcere, de pocăinţă. Poate chiar și aceste cuvinte, de a se închina Regelui iudeilor, Regelui Celui adevărat, Celui ales de Dumnezeu, Care este Hristos, poate că şi acestui cuvânt Dumnezeu îi dă libertate de a prinde viaţă, atunci când Irod vrea.

Şi iată că acest a vrea ne este pus tuturor în faţă astăzi, să înţelegem cât de mare lucru este ca să vrem să împlinim cuvântul lui Dumnezeu, să-l păzim, şi să cunoaştem cuvântul lui Dumnezeu, şi să punem aceasta în rugăciunea noastră, în dorul nostru de Dumnezeu. Atunci când ne trezim dimineaţa risipiţi sau cu gânduri nestatornice sau neputincioşi a ne trezi, după cum am vrea, mai devreme, să cerem lui Dumnezeu puterea de a face voia Lui, pentru că sufletul nostru doreşte şi se încredinţează Lui. Şi acestor cuvinte, şi acestui gând, Dumnezeu adaugă puterea Lui, dând nouă să lucrăm nu precum Irod, nici precum Pavel, când prigonea pe creştini, ci precum Maica Domnului a lucrat, precum Dreptul Iosif a lucrat în acest plan al mântuirii oamenilor.

Aşadar, spuneam că în peştera Naşterii n-au venit să se închine nici bogaţi mari, nici rude împărăteşti, ci mai mult decât atât: cei povăţuiţi de Însuşi Dumnezeu, păstorii cărora îngerul le descoperise puterea tainei şi magii, care erau încredinţaţi că ceea ce trăiau, bucuria descoperirii lui Dumnezeu, nu era o bucurie oarecare, ci era un început de schimbare a lumii. Și vedem că magii sunt în continuare călăuziţi de stea şi se închină Pruncului Celui Unul-Născut.

La puţin timp după aceasta, când Maica Domnului primise închinarea păstorilor și darurile magilor și înţelesese încă o dată  cât de gingaş și tainic lucrează Dumnezeu în istorie, la puţin timp după aceasta, Iosif primeşte poruncă în vis să plece în Egipt, pentru că Irod începea să-şi coacă planul uzurpator iarăşi, acela de a căuta să-L omoare pe Prunc. Şi Iosif ia pe Prunc şi pe mama Lui şi înţelegem că, fără prea multe explicaţii nici de la înger, nici de la Domnul, cu încredinţare, Iosif porneşte spre Egipt într-o adevărată bejanie, lăsând poporul pe care-l cunoştea, în care se născuse şi crescuse, spre a împlini cuvântul îngerului de a păzi pe Pruncul Unul-Născut.

Şi, cum am spus, deşi altfel putea să lucreze Dumnezeu în istorie, El lucrează încă de la început smerit, tăinuit, descoperindu-Se numai celor ce au ochi de văzut, urechi de auzit, celor ce lucrează cu adevărat ei înșiși cuvântul lui Dumnezeu. Punându-ne faţă în faţă schimbarea lui Saul, cel devenit Pavel, cu împietrirea lui Irod, Biserica ne învaţă că şi astăzi Dumnezeu lucrează asemenea în istorie. Trăim, de cele mai multe ori, îngânduraţi, în propriile noastre griji, cu o supărare pe care ne-a făcut-o cineva, o sărbătoare la care ne-am gândit îndelung cum ne vom bucura, cum vom pregăti masa; sau griji pe care le avem și nu avem ochi să înţelegem de multe ori lucrarea lui Dumnezeu alături de noi, lucrare a lui Dumnezeu Care vrea să ni se facă cunoscut, Care vrea să ne facă împreună-lucrători la taina pe care Domnul o lucrează lângă noi. Și, pentru că noi nu avem puterea aceasta de a se deschide ochii noştri, precum ai lui Luca şi Cleopa, care sunt închişi atunci când nu-i descoperă Însuşi Dumnezeu, înţelegem din Evanghelia de astăzi că trebuie s-o cerem; s-o cerem în rugăciunea cât mai atentă şi care zdrobeşte acest zid al propriului nostru zumzet de fiecare dată: gânduri care torc în jurul nostru precum o muzică ameţitoare a sirenelor ce căutau să-l îndepărteze pe Ulise de la drumul spre Itaca, spre care mergea. Şi acestui zumzet noi trebuie să-i alăturăm zumzetul rugăciunii:

Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce Te-ai făcut cunoscut oamenilor, Cel Ce Te-ai născut, Cel Ce întru smerenie ai împlinit planul mântuirii Tale, ajută-mă să înţeleg lucrarea Ta smerită în ziua de astăzi în viaţa mea, în ţara şi oraşul în care trăiesc, ajută-mă să înţeleg puterea jertfei Tale, ajută-mă să mă bucur de Tine şi să aştept cu adevărat viaţa veacului ce va să fie şi învierea morţilor.

Atunci când această rugăciune va stărui în inimile noastre, asemenea lui Saul, şi noi vom vedea lumina lui Hristos, care ne va întoarce de pe drumul rătăcirii noastre şi nu ne vom împietri ca Irod în vicleşugul și planul ucigaş de suflet.

Vedem că moartea lui Irod, la mai puţin de doi ani de la Naşterea lui Hristos, o moarte cumplită, spre înţelegere celor ce pot înţelege cuvântul Psalmistului, că pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul. Uciderea și viclenia sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu. Aceştia par să propăşească, precum Irod, care avea o putere lumească, dar, deşi Dumnezeu îngăduie această putere în lume, aceasta nu face decât să dea celor înţelegători înţelepciunea de a cunoaşte că Hristos, Cel Ce S-a smerit, ne cheamă și pe noi asemenea Lui, să ne smerim, să ne încredem în purtarea Lui de grijă. Vedem că Domnul nu a pornit război cu Irod, dar, pe de altă parte, nu a lăsat-o pe Maica Domnului, nici pe Pruncul Hristos, nici pe Dreptul Iosif, în cursa intrigilor lui. Vedem că Domnul nu a făcut semne ca întreg poporul să fi venit şi să fi îngenuncheat înaintea Fiului lui Dumnezeu Celui Unul-Născut; dar vedem că pentru cei cu inima curată S-a descoperit şi aceştia au fost uimiţi şi pătrunşi de taina lui Dumnezeu. Vedem că Domnul nu a făcut să se cutremure marii cărturari şi împăraţi ai veacului în faţa lui Hristos propovăduind, dar a făcut ca 12 apostoli cu inimile curate, întru simplitatea inimii să-I urmeze şi să lucreze împreună cu El.

Aşadar, deşi Domnul întru smerenie lucrează în istorie și în viaţa noastră, înțelegem că poartă de grijă până la ultimul fir de păr celor ce-şi pun nădejdea în El şi astăzi, şi prin Evanghelia ce ni s-a citit, ne descoperă că lucrarea Lui, după cum spune, va fi până la sfârşitul veacurilor, aşa cum se termină Evanghelia după Matei:

Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor,

adeverind că este cu noi, că ştie necazurile noastre şi crizele în care trăim, adeverind că învierea noastră va fi doar desăvârşită şi deplină la ieşirea sufletului din trup, dar ea începe cu fiecare zi, când învăţăm să murim gândurilor pe care le credem, de multe ori, și le lăsăm, cum spuneam, să zumzăie în inima şi în mintea noastră, nelepădându-ne de ele, adeverindu-ne că în fiecare zi noi înviem propriilor gânduri, propriilor slăbiciuni, spre a ne descoperi, gândind la El, împărtăşindu-ne de puterea Lui, de dragostea Lui şi, nu mai puţin, de smerenia Lui.

Ne pregătim de întâmpinarea unui alt mare praznic, de asemenea al descoperirii lui Dumnezeu oamenilor, cel al Botezului Domnului, și de aceea s-au citit două Evanghelii azi. Să cerem de la Dumnezeu puterea ca Dumnezeu, Cel Ce ni S-a descoperit, să ne dea şi în zilele de praznic ce au rămas, ale Naşterii Lui, şi, mai ales, în timpul marelui praznic al Bobotezei, înţelegerea celor minunate care s-au petrecut în timpul în care S-a arătat în trup şi faptul că, în zilele pe care le trăim, acelaşi har vrea şi poate să ni-l împărtăşească, dacă şi noi, asemenea Maicii Domnului, vom striga:

Iată roaba Domnului/iată robul Domnului, fie mie după cuvântul Tău, dăruieşte-mi, Doamne, ca planul Tău cel smerit şi binecuvântat să fie împlinit și prin mine, şi gândul pe care Tu îl ai cu sufletul meu şi cu trupul meu în această istorie, să se împlinească desăvârşit spre slava Ta, spre învierea sufletelor noastre în Împărăţia Ta. Amin”.

Legaturi: