Duminica dupa Nasterea Domnului: FUGA IN EGIPT, DREPTUL IOSIF, PRUNCII UCISI DE IROD. “Crucea lui Iisus incepe deodata cu nasterea Sa“. Predica Parintelui Cleopa despre DEOSEBIREA VISELOR SI A MINUNILOR MINCINOASE

Parintele Arsenie Boca:

PRIBEGIA COPILULUI

“Crucea lui Iisus începe deodată cu naşterea Sa.

Intre ai Săi a venit, dar ai Săi Il aşteptau cu mâna pe sabie.

Toţi copiii din Betleem şi împrejurimi: 14.000 de prunci până la doi ani, au fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa, cei mai mari nevinovaţi, copiii, naşterea lui Iisus printre ei. Patrusprezece mii de mucenici.

Crima aceasta, unică în istoria lumii, a fost prevestită cu vreo şase veacuri în urmă: “plângerea şi tânguirea din Rama”.

Providenţa divină însă luase înainte răutăţii omeneşti.

Iosif a fost înştiinţat de „îngerul Domnului” în vis, despre planul ucigaş al lui Irod, motiv pentru care trebuie „să se scoale, să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt şi să stea acolo până va fi vestit din nou” ce are să facă.

“Ingerul Domnului” era îngerul Pruncului, îngerul Omului.

Iisus, întrucât îşi ascunsese dumnezeirea, smerindu-se până la a lua marginile omului pământean, avea nevoie de un înger păzitor.

Ingerul fiind o făptură de gând, – şi mult mai subţire decât gândul omenesc -, în temeiul tocmirii sale şi a rosturilor superioare pe care are să le păzească, face deşartă ura ucigaşă şi planul protivnic.

Dacă în Vechiul Testament vedem intervenţia îngerilor, ca păzitori ai vieţii omeneşti, dar numai unde şi unde, în Creştinism îngerii păzitori fac parte din iconomia mântuirii fiecărui creştin în parte.

Ei sunt păzitorii – în limitele libertăţii omeneşti -, ai darurilor mântuirii.

Bătrânul Iosif avea acum motive temeinice să creadă prevestirii îngereşti. Drept aceea, în aceeaşi noapte pregăteşte caravana pribegiei Fugarului Iisus. Aurul Magilor era foarte bine venit.

Călătorie foarte lungă, prin deşerturi, printre fiare şi tâlhari, în ţară necunoscută: fugă, nu călătorie; răspundere de soarta mântuirii omului: n-o puteau face decât primii mari credincioşi ai Copilului, sfânta Sa Mamă şi dreptul Iosif.

Copilul fugar! Dar dus în braţe!

*

Astăzi Irod s-a multiplicat: mai nu e familie în care Irod să nu-şi ucidă copiii. Doar puţini copii fugari mai scapă cu viaţă!

*

Irod, „stârpitura deşertului” – căci nu era iudeu Idumeul – îşi omoară prima nevastă şi toţi copiii cu ea, de teama ca aceştia să nu-i ia tronul. Era deci un criminal care îşi temea domnia până şi de propriii lui copii. A doua nevastă şi cei trei copii cu ea, s-a întâmplat să scape.

Irod însă n-a scăpat de blestemele mamelor celor 14.000 de copii omorâţi. Şi blestemele motivate se prind. Astfel despre Irod se ştie că la trei ani după Naşterea lui Iisus, a murit putrezit de viu, ros de boli ruşinoase şi împrăştiind o putoare pe care nimeni n-o putea suferi. A încercat să se şi sinucidă; dar trebuia să fie osânda lui model pentru toată omenirea de pedeapsă dumnezeiască, pentru aşa mari fărădelegi.

Arhelau, urmaşul său în partea Iudeii, e reclamat de iudei romanilor, care, la anul şase după Hristos îl exilează în Galia şi ţara i-o anexează Siriei. In timpul domniei lui Arhelau fugarii se întorc, după vestire îngerească, însă nu în Iudeea, ci în Nazaretul Galileii.

Evanghelistul Matei care scrie Evanghelia sa pentru iudei, nu scapă nici un prilej de-a le dovedi că în Iisus se împlinesc toate proorociile, până şi cele de amănunte. – E impresionant câtă Scriptură ştia vameşul acesta. – Astfel nu e trecută cu vederea proorocia Ieremiei despre plângerea şi tânguirea din Rama; nu e scăpată din vedere chemarea Fugarului din Egipt şi nici aşezarea sfintei Familii în Nazaret.

Grija evanghelistului de-a dovedi Providenţa, adică purtarea de grijă a lui Dumnezeu de om, asistenţa Lui la micile şi marile noastre decizii spre El, ne încurajează să călătorim şi noi amărâta noastră viaţă de fugari, sub călăuza unui înger.

Călăuza idealului, pentru care şi Iisus a fost fugar.

Prislop, 26.XII.49

Naşterea Domnului II Matei 2,13-23

(din: Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ediţia a-II-a, Editura Charisma, Deva, 2006)

*

Parintele Valentin Mordasov despre DREPTUL IOSIF

“An de an, in prima duminica dupa Nasterea lui Hristos, ne amintim de trei drepti: Iacob, David si Dreptul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria.

Pentru zidirea noastra sufleteasca, sa privim viata Drep­tului Iosif. Iosif este un exemplu care ofera mangaiere oa­menilor de rand. Era un tamplar simplu, necunoscut, dar cat de mult I-a slujit Mantuitorului! Inseamna ca portile Impa­ratiei cerurilor sunt deschise, prin credinta, si celor de rand.

Iosif era de neam regesc, dar era un simplu tamplar. Sotia sa, Salomeea, a avut multi copii. Cel mai mic dintre ei – Iacob – a devenit apostol. Iosif ramasese vaduv si traia in curatie, de aceea a si fost descoperit ca logodnic al Fecioarei Maria preotului Zaharia, care era unul dintre cei 12 batrani drepti.

De atunci, viata lui Iosif a devenit neintrerupt legata de viata Maicii Domnului. La inceput, taina zamislirii Fiului lui Dumnezeu in pantecele ei i-a fost ascunsa. Iosif gandea omeneste si era framantat de indoieli vazand-o pe Fecioara Maria purtand in pantece. Din bunatate, a hotarat s-o para­seasca in taina, desi evreii in acest caz aveau niste obiceiuri dure. Atunci ingerul Domnului i-a descoperit voia lui Dum­nezeu si Iosif a inceput sa-i slujeasca Fecioarei, precum un rob stapanei sale.

La opt zile de la nasterea lui Iisus, cand Pruncul a fost dus la templu pentru a fi taiat imprejur, Iosif a auzit binecuvantarea lui Simeon.

O noua aratare a ingeru­lui il vesteste sa fuga in Egipt. Ascultatori ai voii lui Dumnezeu, au facut intocmai. Pustiul neroditor le-a dat hrana. Toti oamenii care le ieseau in cale se imbunau la inima si ii ajutau. Dupa o noua vestire a ingerului si intoarcerea in Nazaret, familia lui Iosif a trait in anonimat. Maria este aceeasi blanda fecioara, Iosif este tamplar cu viata sfanta. El nu a fost martor al mortii, invierii si inaltarii intru slava a lui Ii­sus: Sfanta Traditie spune ca s-a sfarsit la varsta de 110 ani. Multi ani dreptului, iar lui Dumnezeu slava! Amin”.

(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)

***

Pagini ortodoxe:

(Despre visuri, vedenii, minuni şi prooroci mincinoşi)

Mă spăimîntezi prin visuri şi cu vedenii mă îngrozeşti (Iov 7, 14)

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeiasca Evanghelie de azi ne vorbeşte de visul Sfîntului şi dreptului Iosif şi de porunca îngerului lui Dumnezeu care i S-a arătat şi i-a zis: Sculîndu-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo pînă ce îţi voi spune ţie (Matei 2, 13). Aceasta m-a îndemnat să vorbim astăzi despre visuri şi vedenii şi despre deosebirea lor. Trebuie să ştim că visurile sînt deosebite. Că sînt visuri de la Dumnezeu, sînt şi de la diavoli, sînt visuri de la fire şi de alte multe pricini. Şi dacă le-am crede aşa repede, fără să ştim deosebirea lor, uşor ne putem rătăci.

Noi, fiii Bisericii ortodoxe, ştim că toate visurile şi vedeniile care sînt scrise în Sfînta Scriptură au fost recunoscute de Biserica Universală-Ortodoxă şi sînt bune şi de la Dumnezeu. Dumnezeu S-a arătat lui Noe şi i-a poruncit să facă corabia (Facere 6, 14). Dumnezeu s-a arătat lui Avraam în chip de trei îngeri la stejarul Mamvri (Facere 18, 1-3). Iacov a avut vedenie dumnezeiască în drum spre Mesopotamia (Facere 21, 12). Iosif a avut vis de la Dumnezeu (Facere 37, 6). Tot aşa Moise a avut descoperiri şi vedenii de la Dumnezeu (Ieşire 3, 2). La fel, Sfinţii Prooroci au avut vedenii de la Dumnezeu (Isaia 6, 15; Ieremia 24, 1; Iezechiel 10, 9). Mai multe vedenii au avut Sfîntul Prooroc Daniil (Daniil 7, 11) şi Sfîntul Prooroc Zaharia (Zaharia 2, 7).

Despre visuri şi vedenii vorbeşte şi dreptul Iov, zicînd: Dumnezeu îi vorbeşte prin vis şi prin vedenii nopţii cînd somnul se lasă peste oameni şi cînd ei dorm în aşternuturile lor (Iov 33, 15). În alt loc, acelaşi sfînt şi dumnezeiesc Iov, zice: Tu mă spăimîntezi prin visuri şi cu vedenii mă îngrozeşti (Iov 7, 14). În altă parte a Sfintei Scripturi, Dumnezeu zice: De va fi întru voi prooroc Domnului, Mă voi arăta lui în vedenii şi în somn îi voi grăi lui (Numerii 12, 6).

Despre vedenii şi visuri vorbeşte Dumnezeu prin gura proorocului Ioil, zicînd: După aceea voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi vor prooroci feciorii voştri şi fetele voastre, iar bătrînii voştri, visuri vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor avea (Ioil 3, 1). În Legea Darului au avut vedenii de la Dumnezeu Sfîntul Apostol Petru (Fapte 11, 5), precum şi Sfîntul Apostol Pavel (Fapte 9, 3). Vedenii şi descoperiri cu totul dumnezeieşti a avut şi Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvîntătorul (Apocalipsa 1, 10). Vise de la Dumnezeu a avut şi Sfîntul şi Dreptul Iosif, logodnicul prea Sfintei Fecioare Maria (Matei 1, 20-24; 2, 13; 2, 19-20). Vedenie de la Dumnezeu a avut şi Sfîntul Apostol şi întîiul mucenic şi Arhidiacon Ştefan (Fapte 7, 55). În multe locuri ale Sfintei Scripturi găsim multe mărturii despre vise, vedenii şi descoperiri arătate de Dumnezeu patriarhilor, proorocilor, apostolilor, oamenilor sfinţi şi cuvioşilor părinţi aleşi de Dumnezeu, prin care El a binevoit să-Şi arate slava, voia şi poruncile Sale spre folosul de obşte al neamului omenesc.

Iubiţi credincioşi,

Să ne întrebăm: este bine ca noi creştinii să credem orice vis şi orice vedenie fără nici o cercetare? Nu! Pentru că sînt nenumărate vedenii şi visuri de la diavoli, prin care omul neiscusit, de le crede, se duce în pierzare şi el şi toţi care vor cădea în mreaja vedenilor, a visurilor şi a nălucirilor aduse de Satana şi de slugile lui. Tocmai de aceea Iisus Hristos, prin gura sfinţilor Săi prooroci, ne face atenţi să nu credem şi să nu ascultăm de proorocii mincinoşi şi de vedeniile lor cele înşelătoare. Iată ce zice Dumnezeu prin gura marelui Prooroc Ieremia, în această privinţă:

Aşa zice Domnul Savaot: Nu ascultaţi cuvintele proorocilor, că în deşert îşi fac vedenii, din gura lor grăiesc şi nu din gura Domnului (Ieremia 23, 16).

Şi iarăşi zice:

N-am trimis Eu pe aceşti prooroci, ci ei alergau. Nici am grăit către ei, ci ei prooroceau (Ieremia 23, 21).

Şi iarăşi zice:

Auzit-am cele ce grăiesc proorocii. Căci ei proorocesc în numele Meu minciuni, zicînd că vis au visat (Ieremia 23, 25).

Şi iarăşi zice:

Pentru aceea, iată, Eu am necaz pe proorociii ce grăiesc vise şi povestindu-le, înşeală pe poporul Meu cu minciunile lor şi cu înşelăciunile lor, dar Eu nu i-am trimis pe ei şi Eu nu le-am poruncit lor şi nu vor fi de nici un folos poporului acestuia (Ieremia 23, 32).

Iată acum după ce semne se pot cunoaşte adevăratele proorocii. Întîi ele trebuie să împlinească aceleaşi condiţii ca şi minunile Mîntuitorului, ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi. Al doilea ele trebuie să predice un singur Dumnezeu. Adevăratele proorocii nu aduc nebunie şi mîndrie celor ce le vorbesc; nu sînt înşelătoare, iar cel ce le vorbeşte nu umblă după cîştig, după averi, nu se grijeşte de cele necesare vieţii, ci se mulţumeşte cu întreţinerea pe care i-o trimite Dumnezeu. Adevăratele proorocii se împlinesc întotdeauna, iar cel ce le vorbeşte din partea lui Dumnezeu este gata să sufere pentru ele, chiar pînă la moarte.

Dar e nevoie să vorbim ce sînt minunile.

“Minunile sînt fapte dumnezeieşti mai presus de minte şi de puterea omenească. Ele sînt fapte săvîrşite în firea văzută, numai cu puterea lui Dumnezeu, ce întrec legile minţii şi ale firii. Ele se fac în momente extraordinare, hotărîte de Ziditor, şi urmăresc luminarea şi îndreptarea noastră în vederea mîntuirii. Minunile arată voinţa lui Dumnezeu şi tîlcuiesc căile Sale cele necunoscute. Dumnezeu este cel dintîi şi cel mai mare făcător de minuni ca Unul ce este Însuşi izvorul lor”.

După ce se cunosc adevăratele minuni? Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase prin mai multe condiţii din care însemnăm:

– Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi mai ales să fie cuprinse în Sfînta Scriptură şi în Sfînta Tradiţie;

– Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;

– Să nu contrazică Sfînta Scriptură sau Sfînta Tradiţie;

– Să urmărească mîntuirea sufletelor omeneşti;

– Să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti;

– Săvîrşitorul minunii să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste;

– Să îndrepte viaţa celor ce văd minunea;

– Să poarte în ele siguranţa şi puterea Duhului lui Dumnezeu;

– Să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti.

(Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, M-rea Neamţ, 1965, p. 14-15)

Ce sînt vedeniile? Vedeniile sînt arătări pricepute de ochii minţii, fie în stare de funcţionare normală a organismului, fie în somn complet sau pe jumătate, fie în extaz.

Cum se cunosc adevăratele vedenii? Vedeniile care lasă în suflet linişte, pace, umilinţă şi dragoste multă pentru Dumnezeu şi oameni pot fi considerate bune, după ce s-au verificat, precum cea de pe drumul Emausului: Au nu era inima noastră arzînd întru noi? (Luca 24, 32) (Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, 1940, p. 319-321).

Mai luminat arată Sfîntul Maxim Cavsocalivitul care sînt semnele adevăratelor vedenii, în convorbirea sa cu Sfîntul Grigorie Sinaitul, zicînd:

“Iar semnele Harului, în vremea vedeniilor adevărate, cînd se apropie de om darul Sfîntului Duh, sînt acestea: îi adună mintea; îl face să fie cu luare aminte şi smerit; îi aduce aminte pomenirea morţii, a păcatelor, a Judecăţii de apoi şi a muncilor veşnice; îi face sufletul umilit şi ochii blînzi şi plini de lacrimi. Cu cît se apropie darul de om cu atît îl îmblînzeşte în suflet şi-l mîngîie prin sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos şi prin nemărginita Lui iubire de oameni îi pricinuieşte în minte vedenii înalte şi adevărate”.

Să arătăm şi ce sînt visurile.“Visul este o mişcare a minţii în nemişcarea trupului”, spune Sfîntul Ioan Scărarul. Cum se cunoaşte un vis dacă este adevărat? Acelaşi Sfînt Ioan Scărarul zice aşa: “Visele care ne vestesc muncă şi judecată, sînt de la Bunul Dumnezeu. Iar dacă vor veni cu deznădejde, acelea sînt de la diavolul” (Filocalia IX, Cuvîntul 3, p. 14). Încă şi Sfîntul Diadoh al Foticeei zice: “Visurile trimise sufletului din iubirea de oameni a lui Dumnezeu sînt mărturiile neînşelătoare ale unui suflet sănătos”.

Dar să vedem ce sînt proorocii mincinoşi (sectanţii). Proorocii mincinoşi sînt “lupi răpitori” (Matei 7, 15). Proorocii mincinoşi sînt “fii ai celui viclean” (Matei 13, 38). Proorocii mincinoşi sînt neghinele ţarinei lui Hristos care este lumea creştină (Matei 13, 27). Proorocii mincinoşi sînt “vase ale mîniei lui Dumnezeu” (Romani 9, 22). Proorocii mincinoşi sînt “fii ai gheenei” (Matei 23, 15). Toate sectele rupte de Trupul lui Hristos care este Biserica ortodoxă (Romani 12, 5; Efeseni 4, 14), sînt numiţi “prooroci mincinoşi şi fii ai celui viclean” (Matei 13, 28).

În ce vreme se vor arăta cei mai mulţi prooroci mincinoşi? După cuvîntul Mîntuitorului cei mai mulţi prooroci mincinoşi şi hristoşi mincinoşi se vor arăta în vremile cele de apoi şi vor înşela pe mulţi (Matei 24, 11; Marcu 13, 6). Cum se pot cunoaşte proorocii mincinoşi? Să ştiţi şi să ţineţi minte că proorocii mincinoşi se pot cunoaşte după aceste semne:

– Se cunosc după faptele lor (Matei 7, 16-20; Luca 6, 44);

– Învaţă pentru bani (Iezechiel 13, 19; Miheia 3, 11);

– Proorociile lor nu se împlinesc niciodată (Deuteronom 18, 22);

– Vestesc pace celor răi (Iezechiel 13, 10; Ieremia 6, 14; 8, 11; 14, 13);

– Sînt iubiţi de cei răi (Ieremia 5, 21; Miheia 2, 11);

– Proorocesc vedenii mincinoase şi năluciri ale inimii lor (Ieremia 14, 14; 23, 15; Plîngerile lui Ieremia 12, 14);

– Nu ascultă şi nu spun profeţii drepte şi adevărate (Neemia 9, 30; Ieremia 7, 24-26);

– Îndrăznesc a vorbi minciuni în numele Domnului (Ieremia 14, 14; 23, 26; 27, 15; 29, 9);

– Sînt urîciune înaintea Domnului (Deuteronom 18, 10-12; Ieremia 23, 30-32; Iezechiel 13, 8);

– Sînt trimişi ca pedeapsă de la Dumnezeu (III Regi 21, 22-25; II Paralipomena 18, 1; 11, 21).

Iar minunile false şi mincinoase se cunosc după aceste semne:

– Nu sînt vrednice de numele lui Dumnezeu, nefiind cunoscute în Sfînta Scriptură şi Sfînta Tradiţie;

– Nu se săvîrşesc cu mijloace cu care au fost făcute minunile Mîntuitorului şi ale Sfinţilor;

– Contrazic Sfînta Scriptură şi Sfînta Tradiţie;

– Se contrazic una pe alta şi se opun unele altora;

– Nu urmăresc mîntuirea sufletului omenesc, ci mîndria şi lauda;

– Nu aduc folos şi spor vieţii sufleteşti, ci păcatului şi morţii;

– Săvîrşitorul este mincinos, trufaş, nesupus, plin de păcate şi lucrează cu scopuri personale şi egoiste;

– Minunile mincinoase niciodată n-au putere şi har de a îndrepta patimile celor ce văd minunile;

– Minunile mincinoase nu poartă în ele siguranţa şi puterea Duhului Sfînt;

– Minunile mincinoase nu dovedesc lucrarea proniei lui Dumnezeu;

– Minunile mincinoase pot amăgi repede pe cei nelegiuiţi şi pe fiii pierzării care n-au primit iubirea adevărului (II Tesaloniceni 2, 9-11);

– Minunile cele mincinoase şi minunile cele viclene şi înşelătoare pe care le vor face antihriştii şi slugile lui, numai pe aceia îi vor putea înşela ale căror nume nu sînt scrise în cartea Vieţii.

Cum se cunosc vedeniile înşelătoare ale proorocilor mincinoşi? Vedeniile înşelătoare ale proorocilor mincinoşi sînt acelea ce le săvîrşeşte diavolul, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, din pricina nesincerităţii omului şi a păcatelor lui tăinuite. Diavolul angajează starea sufletelor bolnave, nesincere, neascultătoare şi cuprinse de ură faţă de tot ce este pe placul lor, indiferent de binele în sine. Celor înşelaţi, diavolul le dă chiar imbold de efort ascetic, de credinţă şi de fapte bune, mai ales celor ce dispun de un firesc potolit, înfăptuind astfel o evlavie diavolească cu care se sileşte să înşele chiar şi pe cei aleşi.

Vedeniile care lasă în suflet tulburare sub orice formă sînt de la diavolul. Acest lucru îl adevereşte Sfîntul Maxim Capsocalivitul în convorbirea cu Grigorie Sinaitul din Sfîntul Munte al Athosului:

“Cînd duhul cel rău al înşelăciunii se apropie de om, îi tulbură mintea şi îl sălbăticeşte, îi face inima aspră şi întunecată, îi pricinuieşte temere şi trufie, îi slăbănogeşte ochii, îi tulbură creierii, îi înfiorează tot trupul. Îi arată cu nălucire înaintea ochilor lumină nu strălucită şi curată; îi face mintea tulburată şi demonizată şi îl îndeamnă să zică cu gura lui cuvintele necuviincioase şi hulitoare. Acela care vede pe duhul înşelăciunii de multe ori se iuţeşte şi este plin de mînie şi totdeauna se făleşte cu faptele sale. Smerenia cu desăvîrşire nu o ştie, nici plînsul cel adevărat şi lacrimile. Se află fără de sfială şi fără frică de Dumnezeu zace în patimi şi în cele din urmă îşi iese cu totul din minte şi vine la pierzarea cea desăvîrşită” (Filocalia, vol. I, Sibiu 1940, p. 353-359).

Iar visurile înşelătoare se cunosc după următoarele semne: ele nu rămîn întru aceeaşi înfăţişare, nici nu arată multă vreme o formă netulburată. Căci ceea ce nu au diavolii din voie liberă, ci împrumută din dorinţa de a amăgi, nu poate să-i îndestuleze pentru multă vreme. De aceea spun lucruri mari şi ameninţă cumplit, luînd uneori chipuri de ostaşi, iar uneori cîntă în suflete cu strigare. Dar mintea, recunoscîndu-i din aceasta, cînd este curată, trezeşte trupul. Iar uneori se bucură că a cunoscut viclenia lor. De aceea, vădindu-i adeseori, chiar în vis îi înfurie groaznic. Dar se întîmplă uneori că şi visele cele bune nu aduc bucurie sufletului, ci aşează în el ca într-o stare dulce şi lacrimi fără de durere. Iar aceasta se întîmplă celor ce au înaintat mult în smerita cugetare (Ibidem).

Sfîntul Ioan Scărarul zice:

“Diavolii slavei deşarte şi mîndriei, pe cei slabi la minte, în visuri şi în vedenii înşelătoare, îi fac prooroci”.

Şi iar zice:

“Cînd vom începe în a ne pleca diavolilor şi a cugeta visurile lor, apoi şi deştepţi fiind noi, ne batjocoresc”.

Şi iarăşi zice:

“Cela ce viselor se încrede, cu totul este neiscusit. Iar cela ce nu crede în vise, filosof este” (Scara, Cuvîntul 3, p. 14).

Să arătăm şi mărturia Sfintei Scripturi care zice:

Deşarte nădejdi şi mincinoase sînt omului neînţelegător să prindă umbra şi să alerge după vînt. Aşa este cel ce crede viselor; şi iarăşi: Vrăjile şi descîntecele şi visele deşarte sînt, şi iarăşi zice: Căci pe mulţi i-au înşelat şi au căzut cei ce au nădăjduit în ele (Isus Sirah 34, 1-70).

Iubiţi credincioşi,

Aceasta este ultima Duminică a anului, închinată Naşterii Domnului. Am vorbit în această Duminică despre adevăratele şi falsele vise, vedenii şi profeţii, pornind de la visele Sfîntului şi dreptului Iosif, căruia îi poruncea Dumnezeu prin arhanghelul Gavriil să fugă cu Fecioara Maria şi Pruncul Iisus Hristos din faţa mîniei lui Irod.

În această privinţă vă îndemn ca să luaţi aminte, că s-au înmulţit la noi şi în lume tot felul de secte şi de “profeţi mincinoşi” care se declară că sînt “trimişii” lui Dumnezeu şi învaţă lucruri străine de credinţa şi trăirea noastră ortodoxă. Vă rugăm să nu-i ascultaţi, că sînt de la cel rău. Sînt unii care cred în vise şi aşa zise “vedenii” sau “descoperiri” şi învaţă pe credincioşi practici străine de Biserica şi cultul ortodox. Feriţi-vă de toţi aceştia şi ascultaţi numai de Biserică, de sfinţii ei, de preoţi şi slujitori. Cînd aveţi vreo nedumerire, alergaţi la preoţi şi la sfintele mănăstiri şi întrebaţi ce trebuie să faceţi şi cum să credeţi ca să vă mîntuiţi.

Acum la sfîrşit de an, să ne rugăm Bunului şi Atotmilostivului nostru Mîntuitor, Cel născut din Fecioara Maria pentru mîntuirea noastră, să ne ierte păcatele făcute în anul trecut şi să ne binecuvînteze începutul şi curgerea anului viitor, să-l trecem cu pocăinţă şi folos după voia lui Dumnezeu.

Să-L rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos să întărească dreapta credinţă şi Biserica cea dreptmăritoare în lume, să ne dea păstori şi părinţi duhovniceşti buni, iar peste oameni să-şi reverse din belşug, bucuria şi lumina Duhului Sfînt. Amin.

Legaturi: