Celui ce se ocupa doar de sine, de grijile, de dorintele si de senzatiile sale i se ingusteaza atat de tare mintea, i se limiteaza atat de mult orizontul, incat nu mai vede nimic dincolo de sine, trece nepasator pe langa suferinta altuia. Dimpotriva,cu cat este mai adanca rana din inima noastra, cu atat ar trebui sa devina mai sensibila, mai receptiva fata de suferinta altuia. Nu poate exista durere omeneasca pe care sa o consideram straina de noi. Sa ne simtim aproape de orice durere, sa suferim cu cel ce sufera, „sa ne purtam unii altora poverile”, uitand de propria noastra povara.