“Plangeti cu cei ce plang!” (I) – COLINDELE “OSANDITILOR”

23-12-2010 Sublinieri

06-300x299

Intru pomenirea Craciunului martirilor inchisorilor si lagarelor sangerosului veac trecut…

dar cu gandul la toti fratii nostri necunoscuti care sunt si astazi rastigniti pe fel si fel de cruci, petrecand sarbatori inlacrimate si insingurate!

FRATI SI SURORI, SA NU UITAM SA PLANGEM CU CEI CE PLANG… MAI ALES DE SARBATORI! FARA ACEASTA NU VOM STI FERICIREA ADEVARATA A SARBATORILOR!

img_0450

Mircea Rusu – Colinda (de Radu Gyr)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

a

“Dumnezeu de Sus

In inimi ne-a pus

Numai lacrimi grele (…)

Pentru osanditi

Ingerii grabiti

Nu aduc colinde (…)

Peste fericiri apuse

Tinde mana Ta, Iisuse!

Cei din inchisori,

Te asteapta-n zori,

Pieptul lor suspina,

Cei din inchisori,

 

Te asteapta-n zori,

Sa le-aduci lumina!

***

 

“O, brad frumos,
Copil bălai, Crăciun şi brad
S-au stins în alte zile,
Azi numai lacrimile cad
Pe-ngălbenite file…

În bezna temniţei mă frâng
Sub grele lespezi mute,
Şi-mpovărat de doruri plâng
Pe amintiri pierdute.

Omătul spulberat de vânt
Se cerne prin zăbrele
Şi-mi pare lespedea momânt
Al tinereţii mele…”.

(Ioan Ianolide – Intoarcerea la Hristos. Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 262).

*

O, brad frumos, ce sfânt erai

În altă sărbătoare,

Mă văd copil cu păr bălai

Şi ochii de cicoare.


Revăd un alb şi sfânt cămin

Şi chipul mamei sfinte,

Imagini de Crăciun senin

Mi-apar şi azi ‘nainte.


Un brad cu daruri şi lumini

În amintiri s-arată.

Prin vis zâmbeşte ca un crin

Copilul de-altădată.


Azi nu mai vine Moş Crăciun

Ca-n noaptea de cenuşă,

Ci doar durerile-mi s-adun’

Să-mi plângă după uşă.


Trosneşte lacătul de fier,

Se stinge câte-o viaţă,

S-aude glas de temnicer

Pe lespedea de gheaţă.


Omătul spulberat de vânt

Se cerne prin zăbrele

Şi-mi pare temniţa mormânt

Al tinereţii mele.

(Radu Gyr – O, brad frumos).

*

Crăciunul anului 1941, când abia împinisem 15 ani, l-am petrecut în închisoarea Sibiu, pe atunci loc de detenţie pentru minori. Ocupam noi minorii, două celule mari, cu paturi suprapuse, în care eram înghesuiţi aproximativ 40 de Fraţi de Cruce…”Vorbitorul” era o dată pe săptămână, Duminica. Aveam voie să scriem o dată pe lună acasă…

Îmi aduc aminte şi acum de una dintre scrisorile trimise mamei mele în preajma Crăciunului.

Mamă dragă,
Dintre gratii, printre lacrimi şi suspine,
Sărutând nebun, zăbrele,
cred că te sărut pe tine;
Dar de-odată fierul rece-l simt pe buze: vai, ce grea
Este soarta ce desparte pe copil de mama sa
.

Acel Crăciun la 15 ani, mi-a marcat toate aducerile aminte

Dr. Flor Strejnicu din Cisnădie-Sibiu

(Din: Crăciunul în închisorile sistemului ateu totalitar)

***

iri_0160

Crăciunul în temniţe

dr. George ENACHE

Luni, 28 Decembrie 2009

Din mulţimea de oameni care au trecut prin infernul închisorilor comuniste, puţini au avut ocazia şi puterea să mărturisească pentru cei de azi tragediile de care au avut parte. Cu atât mai mult mărturiile acestora sunt preţioase, cu cât nici un dosar al Securităţii nu consemnează durerea, dar şi măreţia suferinţelor din temniţă.

Citind aceste mărturii, observăm, dincolo de diversitatea lor inerentă, două elemente care-i preocupă pe toţi cei care au cunoscut experienţe carcerale: controlul asupra timpului şi căutarea unei căi de a ieşi din cotidianul sordid şi oribil al închisorii.

În temniţă, timpul era de o îngrozitoare monotonie. Viaţa se desfăşura între somnul chinuit, cu lumina aprinsă şi mâinile în afara păturii, inspecţiile gardienilor, corvezi şi, mai ales, bătăile fără număr. Un ritm implacabil, care nu făcea altceva decât să transforme deţinutul într-o maşinărie lipsită de orientare. Deţinuţii nu mai ştiau în ce zi sau chiar în ce an erau, timpul petrecut convertindu-se într-o eternitate a suferinţei. Părea că nicicând nu va mai exista un altfel de mâine, lucru care putea conduce la deznădejde, extrem de periculoasă pentru un deţinut.

De aceea, ca nişte câini de vânătoare, închişi, adulmecau timpul, încercând să-i simtă ritmurile şi schimbarea. Mulţi dintre cei închişi consemnează faptul că de mare ajutor le-a fost sunetul îndepărtat al clopotelor bisericilor, care şi-au regăsit astfel rostul din vechime, de a ordona şi orienta existenţa oamenilor. Însă, mai mult decât soneria unui ceas, clopotele aduceau celor închişi ritmurile timpului sacru, ale sărbătorii, transformând astfel radical existenţa impus unidimensională a celor arestaţi. Unul dintre cele mai aşteptate momente era sărbătoarea Crăciunului.

Motivele acestei aşteptări sunt lesne de înţeles. Crăciunul este sărbătoarea renaşterii speranţei pentru întreaga umanitate, deoarece acum Fiul Domnului S-a născut spre mântuirea noastră. Crăciunul este, de asemenea, o sărbătoare a familiei, reunită sub semnul miracolului vieţii. Şi, nu în ultimul rând, ieslea încălzită de suflarea animalelor unde S-a născut Pruncul Iisus este un semn al acelui loc pe care fiecare şi-l doreşte pentru a se regăsi (casa, mănăstirea, pustia, drumul etc.).

Pentru condamnaţi, Crăciunul era deopotrivă prilej de tristeţe şi bucurie. Unii îşi aminteau de casă, de familie, de masa îmbelşugată şi, văzând realitatea crudă în care se aflau, alunecau în deznădejde. Aceştia erau însă scoşi din această stare de cei cărora gândul la cei dragi le încălzea sufletul, amintindu-le că, dincolo de ziduri, există o altă realitate, pentru care merită să se lupte până la capăt. Cu toţii deveneau conştienţi că, dacă Hristos S-a întrupat pentru noi, atunci totul devenea posibil, chiar şi pentru cei aflaţi în „mlaştina disperării“.

preotii-prigoniti

Ascultau slujba, făcută de preoţii închişi, prin semnale morse.

În aceste condiţii, totul în închisoare se transforma. Prin semnale morse, de la o celulă la alta, deţinuţii îşi urau cele cuvenite de Crăciun, apropiind apoi urechea de calorifere, pentru a auzi slujba făcută, tot prin morse, de preoţii închişi. Colţul uscat de pâine devenea o masă îmbelşugată, luată adesea lângă ferestruica strâmtă a celulei, de unde condamnaţii se străduiau să vadă stelele cerului, asemeni magilor odinioară, căutând steaua care să-i călăuzească către Iisus şi către ei înşişi.

Şi, cum nu se poate să întâmpini Naşterea Domnului fără colinde, deţinuţii din temniţele comuniste I-au cântat lui Iisus în fiecare Crăciun petrecut după gratii. Astfel, Fiul năştea în inimile lor, iar catacombele umede deveneau Ieslea din Bethleem.

De cele mai multe ori, gardienii nu aveau ce face în faţa bucuriei discrete şi a acţiunilor tenace ale deţinuţilor. Însă, cu anumite prilejuri, puterea atee a încercat să lichideze şi această „problemă“. Mai ales cei care au trecut prin cumplitul „experiment Piteşti“ au consemnat îngroziţi cum, cu prilejul marilor praznice creştine, deţinuţii erau adunaţi şi obligaţi să participe la „ceremonii“ prin care erau blasfemiate misterul Întrupării şi al răstignirii Mântuitorului, în ideea că, astfel, Dumnezeu va fi alungat din inimi. Aceste lucruri au fost atât de teribile, încât mulţi dintre supravieţuitori au evitat să vorbească despre acestea. Nici noi nu vom discuta pe marginea acestor orori acum, în zilele când cinstim Naşterea Domnului.

Toţi cei care au petrecut măcar un Crăciun în închisoare i-au păstrat neştearsă amintirea. Memoria acelor zile şi a colindelor cântate de cei închişi în temniţele comuniste dorim să o aducem în atenţia cititorilor de azi, prin intermediul unor fragmente din ceea ce numim „literatura de detenţie“. Unele dintre aceste fragmente sunt binecunoscute, altele mai puţin. Toate însă mărturisesc că lumina lui Iisus a pătruns până şi în cel mai întunecat ungher al sinistrului sistem penitenciar din România comunistă.

Ianolide Galda

Spovedania

„Deţinuţii flămânzi, îngheţaţi, zdrenţăroşi, îngroziţi, păreau nişte stafii. Complet izolaţi de lume, înghesuiţi în celule mici, ne sfârşeam ultimele puteri trupeşti şi sufleteşti…

În Ajun mă mărturisisem, la semnalul dat în ţeava caloriferului dintr-o celulă unde era un preot. Acesta a făcut dezlegările pentru Sfânta Spovedanie. Fiecare se aduna în sineşi în faţa lui Dumnezeu şi se privea ca-n oglindă în goliciunea sa de humă străbătută de ispite. Gândurile sunt intense şi năprasnice în temniţa în care stai şaisprezece ore pe zi condamnat la inactivitate, fără a mai avea ce discuta cu vecinii. Aici sufletele se pipăie reciproc unele pe altele.

După ce toţi ceilalţi s-au culcat, eu am rămas rezemat de capul patului, cu pleoapele lăsate, cu capul ridicat, rugându-mă în ritmul pulsului pe care-l auzeam şi-l simţeam bine. Încercam să-L descopăr pe Iisus şi-L chemam în acea scurtă Rugăciune a inimii. Uitam de foame, ger şi teroare. Timpul se dilata, devenea lent, imens şi calm. Sufletul acoperea lumea şi evada din temniţă. Încercam să lepăd totul şi să rămân numai cu Dumnezeu. Bucurii mă inundau în cele din adâncuri, înţelesuri noi se desluşeau şi cerurile se deschideau uimitor“.

(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

Parintele Liviu Branzas

Amintirile din Crăciunul copilăriei

„Ajunul Crăciunului. Când se înserează, se aşterne o linişte tristă peste celular. Privesc printre zăbrele, iar dincolo de oblonul care ne închide orizontul zăresc o fulguire uşoară…

Se aude un murmur înăbuşit de colindă. Aurora Ile nu rezistă şi plânge iar, ca la Crăciunul de anul trecut. Este al doilea Crăciun pe care-l petrecem în vecinătate. Nu este puţin lucru să ai un prieten în apropiere. Oare ce-or fi făcând părinţii noştri în acest al doilea Crăciun fără noi?

După momentul de emoţie şi nostalgie, revenim la constanta noastră bună dispoziţie. În convorbirea care începe între noi, părintele Gavril Stan îşi exprimase convingerea că celălalt Crăciun îl vom sărbători acasă. Devenim brusc optimişti…

Se apropie Crăciunul. Peste Munţii Gutinului ninge ca în poveşti… Barăcile sunt îmbrăcate în haină albă, iar, pe hornuri, fumul se înalţă spre cer ca o coloană a infinitului. Peisajul este ca dintr-o poezie de Coşbuc. Totul aminteşte de Crăciunul din copilărie. Prin barăci, pe galerie, pretutindeni se colindă. O undă de nostalgie şi tristeţe colindă prin sufletele noastre. Oare câte Crăciunuri vom mai sărbători în ocnă sau în temniţă?

Ce răscolitor sună colindul prizonierilor din Siberia: «La fereasta amintirii ne-adunăm/ Cântecul de altădată, colindăm…». Cu ecoul colindelor în suflet, intrăm în anul Domnului 1954“.

(preot Liviu Brânzaş, Raza din catacombă)

ANDREICA Gheorghe

Sunteţi singuri izolaţi/ Fără părinţi, fără fraţi/ Ca o pleavă aruncaţi“

„La Închisoarea Târgşor, cea mai intens trăită sărbătoare a fost Crăciunul anului 1949. Cei de la izolare au prins un moment de neatenţie a gardienilor din curte şi ne-au colindat. La rândul nostru, doi flăcăi, Grigore Istrate şi Iacob Ilie din Piatra Neamţ, i-au colindat pe cei de la izolare şi Istrate le-a compus la repezeală o urare, un fel de pluguşor:

Sunteţi singuri izolaţi

Fără părinţi, fără fraţi

Ca o pleavă aruncaţi.

Nu ne temem, astea toate

Le-om trece cu sănătate

Căci avem un Tată-n cer

Şi o mamă tot la fel

Şi un Fiu ce ne-nfrăţeşte

Şi cu harul ne sfinţeşte.

Umila noastră urare

Primiţi-o la izolare!

Nu cerem colaci, nici bani,

Ci dragoste, la mulţi ani!“

(Gheorghe Andreica, Reeducările comuniste)

*

sfintii-aiudului-detaliu

Colindele durerii

Cerul şi-a deschis soborul

– Lerui, Doamne, Ler –

şi-au pornit cu pluguşorul

îngerii prin cer.

Merg cu pluguri de oglindă

şi de giuvaier,

toţi luceferii colindă

– Lerui, Doamne, Ler –

Vântul suflă cu lumină

– Lerui, Doamne, Ler –

în buhai de lună plină

legănat în ger.

Patru heruvimi în haine

albe de oier

răspândesc în lume taine,

– Lerui, Doamne, Ler –

N-au venit cu grâu la poartă,

ci au rupt din ger

stele mari ca să le-mpartă,

– Lerui, Doamne, Ler –

Şi-n Florar de roade grele

– Lerui, Doamne, Ler –

Va fi câmpul cer de stele

Tolănit sub cer…

Singur tu aştepţi în tindă,

suflete stingher,

nesosita lor colindă,

-Lerui, Doamne, Ler –

Nici un înger nu mai vine

fâlfâind mister,

cu o stea şi pentru tine,

-Lerui, Doamne, Ler –

(Radu Gyr, Colind ceresc)

*

A pornit ca şi-alte dăţi,

Prin troiene de nămeţi,

Ieri aşa, cam pe la toacă,

Cu mustăţi de promoroacă,


A pornit hoinar la drum,

Şi-i deja pe-aproape-acum,

A pornit, copiii spun,

De departe, Moş Crăciun.


Moş Crăciun cu barba albă,

Vino-n noaptea asta dalbă,

Treci cortina cea de fier

Şi vino cu Lerui-Ler.


Vino şi la casa noastră

Şi ne bate la fereastră,

Vin batrâne-n fapt de seară,

Şi la cei fără de Ţară.


Moşule cu zâmbet drag,

Vino şi la mine-n prag.

Şi te rog să nu-mi aduci

Nici stafide şi nici nuci.


Roşcove şi jucării,

Să le ţii pentru copii.

Mie, Moş Crăciun, îţi cer

Să-mi aduci un colţ de cer,


Din îndepărtata Ţară,

Ferecată-n grele fiară.

Moş Crăciun te rog mai adă,

Doar un bulgăr de zăpadă.


Bulgăraş de albă nea,

Să-l lipesc pe faţa mea,

Obrajii să-l încălzească,

Lacrimile să-l topească.


Moş Crăciun, Moş Crăciun,

Aş mai vrea ceva să-ţi spun.

Înainte de-a veni,

Treci la mândra într-o zi.


Şi din părul ei bălai,

O şuviţă tu să-i tai.

Şi să mi-o aduci apoi,

Când ai să ajungi la noi.


Moş Crăciun şi, de-ai putea,

Încă aş mai vrea ceva.

Şi te rog, te rog în şoapte,

Cel puţin pentru o noapte,


Pentru noaptea de Crăciun,

Moşule cu zâmbet bun,

Ca-n poveşti, pe-un nor de pară,

Adă-ne întreaga Ţară.

(N. S. Govora, Crăciun 1951)

*

Din slava Ta cerească Te coboară,

Spre Bethleemul sufletului meu

Şi-n staulul smereniei, Fecioară,

Intrând, să naşti pe Unul Dumnezeu.


Să-L înfăşori în cântece de slavă,

Ca-n scutece subţiri de bumbăcel;

Şi ca-ntr-o iesle plină de otavă,

În pacea Duhului să-L culci pe El.


Pleca-vor magii, soli din altă zare,

Călăuziţi de focul alb de stea,

S-aducă nou prinos de închinare,

La staulul smereniei, Doamna mea.


Ci eu voi pune-n mâna lor batrână

Tot aurul cuvântului isteţ;

Voi făuri din versul meu, Stăpână,

În jarul gândului comori de preţ.


Căldura rugăciunilor de seară

Va-nfierbânta cădelniţele reci;

Tămâia magilor va arde iară,

Cu fum de proslăvire până-n veci.


Şi ca să fie plină dăruirea,

Voi presăra în visteria lor,

Cu boabele de smirnă grea, iubirea,

Cea fără de prihană şi cu dor.


Ştiu că nu-s vrednică, Fecioară,

Să-ţi fiu în noapte acoperământ;

Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară,

Să naşti în duhul meu pe Unul Sfânt.

(Zorica Laţcu, Întrupare)

(…)

(sursa: Ziarul Lumina)

Vezi si:

Colonie de muncă


Categorii

Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Ioan Ianolide, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Poezii, Radu Gyr

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

42 Commentarii la ““Plangeti cu cei ce plang!” (I) – COLINDELE “OSANDITILOR”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: IOAN IANOLIDE, fericitul marturisitor si blandul patimitor al inchisorilor comuniste, IN AMINTIREA SOTIEI SALE, CONSTANȚA, SI A IPS BARTOLOMEU ANANIA: “Ma rog pentru mantuirea celor care m-au chinuit” -
  2. Pingback: HRISTOS S-A NASCUT! -
  3. Pingback: PICATURI DE LACRIMI PE ICOANA NASTERII DOMNULUI…/ Durerea de a fi singur. Mai stim sa petrecem Craciunul IMPREUNA? - Recomandari
  4. Pingback: CRACIUN LA ZARCA. Minunile traite de parintele Arsenie Papacioc si Ion Ciubota in INCHISOAREA AIUDULUI - Recomandari
  5. Pingback: Pr. Dumitru Staniloae despre RESTABILIREA DEMNITATII FEMEII/ Sfințitele zile ale Crăciunului si inselatoarea euforie consumerista sau: CE A MAI RAMAS DIN CRACIUNUL ROMANESC AUTENTIC? | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Povestiri pline de lumina, dar si de durere, cu IOAN IANOLIDE | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: IOAN IANOLIDE – 30 de ani de la mutarea la cele vesnice a unei ICOANE VII A BUNATATII JERTFITOARE | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Daţi drumul la Cer, dar… NU DAŢI DRUMUL CERULUI NICI DUPĂ CRĂCIUN! – “Bună sara, gazdă aleasă…” (Colinde cu MAICILE DE LA DIACONEŞTI, FIII PUTNEI şi grupul psaltic TRONOS) | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: Daţi drumul la Cer, dar… NU DAŢI DRUMUL CERULUI NICI DUPĂ CRĂCIUN! (Colinde cu MAICILE DE LA DIACONEŞTI, FIII PUTNEI şi grupul psaltic TRONOS) | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: PS MACARIE NE COLINDA, DE DEPARTE… (VIDEO)/ Hristos vestit si celor marginalizati si dispretuiti/ In RELATIA CU TINERII este nevoie de SIMPLITATE si SINCERITATE | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: “Hristos S-a născut să ne fie Frate, prea-umil Slujitor, care ne spală picioarele și ne șterge lacrimile. S-a născut, aici, jos, în mijlocul durerii și nevoii, să nu ne lase singuri, părăsiți”. PASTORALA DE CRĂCIUN PUTERNICĂ ȘI
  12. Pingback: SINGURI DE CRĂCIUN | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate