UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I) Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea

15-12-2010 Sublinieri

“Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face păcat are” (Iacov 4, 17)

“Daca omul nu se pune in situatia celuilalt, chiar si a animalelor si a insectelor, nu devine ‘om‘ ” (Cuv. Paisie)

***

Cuviosul Paisie despre FOLOSUL CE SE DOBANDESTE DIN PRIETENIA DUHOVNICEASCA si despre CAT DE VATAMATOARE SUNT MEDIILE SI TOVARASIILE LUMESTI

– Parinte, oamenii care au dragostea impreuna cu discernamantul au curatie sufleteasca?

– Sunt mai multe cazuri. Se poate ca de multe ori sa fie si o politete lumeasca. Iata, unii oameni au bunatate, au si politete, dar aceasta nu insemna ca au si noblete duhovniceasca, jertfire de sine. A exista insusiri bune este un alt subiect. Cel care are politete lumeasca si se fatarniceste poate face mult rau, pentru ca celalalt este inselat de fatarnicia aceluia, si deschizandu-si inima i se risipeste in cele din urma evlavia sa fata de omul lumesc, care nu stie ce inseamna evlavie. Este ca si cum ar da lire de aur la oameni care nu cunosc decat drahmele de bronz. De aceea, sa caute sa nu piarda cineva timpul sau fara scop, dojenind duhovniceste pe oamenii care se odihnesc in discutii lumesti, numai spre a-si rosti parerile lor in mod egoist.

– Parinte, cand cineva are o problema si vine si o spune, si iarasi o spune, chiar atunci cand problema lui s-a rezolvat oarecum, ce trebuie sa faci?

– Prima data se justifica sa spuna, sa spuna, sa stea cu orele. Atunci trebuie sa-l asculti. Daca nu-l asculti, va crede ca te ingreuiezi cu el sau nu-l intelegi. Dupa aceea insa, daca va continua sa spuna mereu aceleasi lucruri, sa-i spui: “Acum nu te mai ascult, nu pentru ca nu te-as putea asculta, ci pentru ca aceasta nu te ajuta. Tu si vara o faci iarna. Acum esti mai bine; este primavara. Peste putin va veni vara. Tu te gandesti vara la frigurile iernii si racesti“.

Uneori insa se observa urmatorul lucru chiar si in relatiile dintre oamenii duhovnicesti. Unul se duce sa-si spuna durerea sa la un oarecare si acela nu vrea sa-l asculte, ca sa nu se lipseasca de bucuria sa. Poate simula ca este grabit sau sa schimbe vorba ca sa-si pastreze pacea. Dar aceasta este ceva cu desavarsire satanic. Ca si cum ar muri cineva alaturi de mine si eu sa merg mai departe si sa cant. Unde este “a plange cu cei ce plang? Si mai ales atunci cand este vorba de subiecte bisericesti serioase, daca un crestin nu ia parte la nelinistea celuilalt, atunci omul acesta nu ia parte la Trupul Bisericii.

***

CUV. PAISIE: “E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE”

Dar pentru ca rugăciunea să se facă în chip corect, trebuie să te doară pentru ceilalţi. Pentru că tipicul multor creştini din vremea noastră este să nu dorească să se mâhnească. Chiar şi pensionarii, care toată ziua stau, nu se duc să se apropie de un copil părăsit, deoarece aceasta cere durere de cap. Mănân­că, îşi beau cafeaua lor, fac o plimbare, se duc la vreun spital care are infirmieri, la ceva organizat, ca să vadă vreun bolnav pentru că aceasta este mai uşor. Adică fac aceasta ca să fie satisfăcuţi şi astfel îşi odihnesc gândul că şi-au făcut datoria. Pe câţi n-am îndem­nat să ajute copii părăsiţi! Dar n-au făcut nimic.

In Sfântul Munte au făcut undeva litanie pentru secetă şi în loc să plouă s-a aprins foc. Litania nu se face ca şi cum am face o plimbare. Trebuie să ne doară. Oare poate persista o ispită sau o stare grea dacă se roagă călugării cu inima? Cu toate că trecem prin ani grei, văd că în mănăstiri domneşte un duh… de veselie! Lumea arde. Ni se cere să facem o prive­ghere, de pildă, pentru un bolnav, iar noi cântăm: “Des­chizând Tu mâna Ta” şi ne bucurăm. Noi ne petrecem timpul în chip plăcut, iar celălalt între timp moare. “Am făcut priveghere pentru bolnav”, îţi spune. Ce prive­ghere? Voi aţi făcut petrecere. Aceasta se numeşte pe­trecere duhovnicească. Uneori nici atunci când preotul spune: “Pentru cei ce zac în neputinţă” nu ne rugăm pentru bolnav. Am fi ajutat mai eficace dacă am fi făcut puţină rugăciune cu metaniile. Nu spun să supri­măm privegherile praznicale pe care le prevede tipicul, dar în astfel de cazuri să orânduim puţin timp ca să facem cel puţin una-două aţe de metanii spunând: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte pe robul Tău“.

Totul este calitatea rugăciunii. Rugăciunea trebuie să fie din inimă, să se facă cu durere. Pentru Dumnezeu nu are atâta valoare cantitatea rugăciunii precum are calitatea ei. Rugăciunea ce se face în mănăstiri are cantitate, dar nu ajunge aceasta. Trebuie să aibă şi calitate. Atâtea ore de rugăciune făcută de atâtea persoane, dacă ar fi fost din inimă, ar fi schim­bat lumea. De aceea scopul este ca slujbele să se facă din inimă.

Rugăciunea din inimă ajută nu numai pe ceilalţi, ci şi pe noi înşine, pentru că înlesneşte să vină bunătatea lăuntrică. Când ne punem în locul celuilalt vin în mod firesc dragostea, durerea, smerenia, recunoştinţa noastră faţă de Dumnezeu cu slavoslovire neîncetată, şi atunci rugăciunea pentru semenul nostru se face bine primită de Dumnezeu şi îl ajută. (…)

Rugăciune cu durere

– Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?

Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla!

Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

– Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta?

– Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, sus­pină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun.

– Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?

Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dumnezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Inţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi uităm de noi înşine şi de problemele noastre.

Mângâierea dumnezeiască

– Părinte, când mă doare pentru ceilalţi, mă cuprin­de o nelinişte şi nu mă pot ruga.

– Fiindcă există nelinişte, aceasta este dovada că înăuntrul tău există elementul omenesc. Eu, cu cât mă doare mai mult pentru lume, cu atât mai mult mă rog şi mă bucur duhovniceşte, deoarece le spun pe toate lui Hristos şi El le aranjează. Şi văd că pe măsură ce trece timpul, deşi curajul trupesc se micşorează, cel sufletesc se măreşte, pentru că dragostea, jertfa, du­rerea pentru celălalt dau multă putere sufletească. Iată, în noaptea aceasta în care ati avut priveghere, aveam puţin curaj, dar am prins putere de la durerea celorlalţi. Şi am stat în picioare toată noaptea până la Sfânta Liturghie primind lume. După aceea şi înăun­trul bisericii am stat în picioare, dar n-am simţit oboseală pentru că mă durea pentru lume şi asta mă întă­rea. Iar tu să te rogi şi să te bucuri, pentru că Hristos le va iconomisi pe toate.

In înfruntarea duhovnicească nu există mâhnire. Câtă durere n-am suferit acum cu lumea! Nu puteam trece aşa oricum peste problemele lor. Mă durea, sus­pinam, dar la fiecare suspin încredinţam problema lui Dumnezeu şi la durerea ce o simţeam pentru altul Dumnezeu îmi dădea mângâiere. Adică prin înfrun­tarea duhovnicească venea mângâierea dumneze­iască, pentru că durerea care are în ea nădejde în Dumnezeu are mângâiere dumnezeiască. Altfel cum va putea suferi cineva?! Cum m-aş fi putut descurca în alt fel cu atâtea câte aud? Mă doare, dar mă gândesc şi la răsplata dumnezeiască dăruită celor îndureraţi. Suntem în mâinile lui Dumnezeu. De vreme ce există dreptate dumnezeiască şi răsplătire dumnezeiască, nimic nu se pierde. Cu cât se chinuieşte cineva mai mult, cu atât va fi răsplătit mai îmbelşugat. Dumnezeu, deşi vede atâta durere pe pământ, chiar şi lucruri pe care noi nu le putem percepe, nu-şi pierde cumpătul ca noi, oamenii. Ci iti spune: “Suferi mai mult, mai mult te voi iconomisi în cealaltă viată”, şi de aceea Se bucură. Altfel cum ar fi putut suferi, să spunem, atâta nedreptate şi atâta răutate ce există? Dar Dumnezeu are în vedere răsplata celor ce suferă şi poate – într-un anume fel spus – să sufere această durere mare. Noi nu vedem ce slavă va primi celălalt şi ne doare, de aceea Dumnezeu ne răsplăteşte cu dumnezeiască mângâiere.

– Părinte, această mâhnire nu-l răpune pe om?

– Nu. Omul nu este răpus atunci când înfruntă duhovniceşte orice situaţie. La început se amărăşte atunci când aude că suferă cineva, dar după aceea vine mângâierea dumnezeiască drept răsplată şi nu i se distruge organismul. In timp ce amărăciunea prove­nită din mâhnire lumească aduce dureri de stomac etc, aceasta însă nu vatămă organismul, pentru că are balsam dumnezeiesc.

***


Cuviosul Paisie Aghioritul: “Daruirea contine oxigen duhovnicesc”

Oamenii uita pe cei ce sufera

– Parinte, ati spus ca pe cat te departezi de mangaierea omeneasca, pe atat o primesti pe cea dumnezeiasca. De aceea intelegi mai bine rugaciunea atunci cand esti flămând?

– Da, pentru ca un flămând intelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l intelege. Am auzit ca undeva se arunca mancarea, iar putin mai departe niste refugiati rusi nu au ce manca. Traiesc saptamani in sere, in niste baraci de tabla. Sa zicem ca nu stii ca acolo, aproape, exista oameni care au nevoie. Bine, dar nu intrebi ca sa afli? Sa arunci mancarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care il avem nu il dam. Este pacat ca unul sa nu poata cumpara ceva de care are nevoie si altul sa aiba lucruri pe care nu le foloseste si sa nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecata, Hristos ne va spune: “Am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc”.

Unii care le au pe toate spun: “Astazi nu exista saracie. Nu se gandesc la celalalt. Nu se pun in locul celuilalt, ca sa nu se mahneasca si sa-si piarda linistea lorIn felul acesta cum vor afla pe cel sarac? Daca se gandeste cineva la celalalt, afla si pe sarac si afla si de ce are nevoie. Exista atatia orfani care nu au un om care sa le mangaie capusorul. Oamenii uita pe cei ce sufera. Mintea lor este la cei care o duc bine si se compara cu acestia si nu cu cei ce sufera.

Daca s-ar gandi putin, de pilda, la unii epiroti albanezi care, deoarece si-au facut semnul crucii, sunt, sarmanii, pentru 20 de ani in inchisoare intr-o celula de unu pe unu, ar fi vazut altfel lucrurile. Este atat de infricosator, incat nici nu ne putem gandi la aceasta. Stiti ce insemna unu pe unu? Nici asezat, nici intins, nici in picioare. Iar ca fereastra unele celule abia daca au cate o gaura mica.

– Adica in morminte, Parinte!

– In mormant cel putin esti intins. Ce mucenicie! Multa nefericire exista astazi, deoarece fac arme de distrugere si au parasit grija pentru cei saraci. In Africa am vazut cum mancau balegar de camila. Acolo oamenii au niste trupuri care nu seamana cu trupurile omenesti. Sunt ca broastele. Si toracele lor este ca un cos de nuiele. De ce ma doare? Ma doare pentru ca noi le avem pe toate si nu participam la suferinta celorlalti. Si mai vrem sa mergem in rai…

In 1958, cand am mers la Sfanta Manastire Stomiu, in Konita, era un protestant pe care il sustineau economic din America si care castigase de partea lui 80 de familii. A zidit si o cladire unde sa se adune. Sarmanii oameni aveau mare nevoie si din pricina marii lor saracii au fost nevoiti sa se faca protestanti, pentru ca aceia ii ajutau economic. Intr-o zi mi-a spus unul dintre ei: “Eu ma fac si evreu, nu numai protestant, deoarece am nevoie.” Cand am auzit aceasta, mi-am spus: “Trebuie sa se faca ceva”. Am adunat pe cativa care aveau oarecare situatie economica si puteau ajuta si le-am vorbit. Atunci aceia, sarmanii, erau cu desavarsire lumesti, dar aveau intentie buna. Iar unul dintre acestia, cu toate ca era complet lumesc, avea insa o inima mare. Cand l-am vazut pentru prima oara mi-am spus: “Pe dinafara se vede lemn putred, dar pe dinauntru este esenta de calitate”. Asadar am hotarat sa adunam cativa bani si sa-i dam la familiile sarace. Le-am spus ca banii adunati sa merga ei insisi sa-i dea la saraci, ca sa-i miste saracia acelora si sa se foloseasca duhovniceste. In felul acesta si de piatra sa fie inima lor se inmoaie, se face omeneasca si li se va deschide si usa raiului. In putin timp toti acestia s-au schimbat, pentru ca au vazut nenorocirea ce exista si nu-i mai impingea inima sa mearga sa se distreze. “Ne-ai dezarmat”, imi spuneau. “Cum sa mai mergem acum sa ne distram?”. Au venit si la biserica. Mai tarziu am aflat ca unul a devenit si cantaret. Dar si cele 80 de familii, cu harul lui Dumnezeu, una dupa alta s-au intors la Ortodoxie. Mai tarziu, cand au venit protestantii americani sa vada lucrarea protestantului lor care, mai inainte, atrasese pe acei oameni la erezia lor, l-au tras la judecata pentru ca nu avea ucenici.

– Parinte, unii cer usor atunci cand au nevoie, iar altii nu spun nimic.

Multi se rusineaza si nu vor sa se compromita. Acestia au mai multa nevoie. Acolo ajutorul foloseste mult mai mult. Cunosc doi medici carora li s-a intamplat ceva si nu aveau bani nici de o aspirina. Omul care are dragoste nu se multumeste sa dea numai la cel care cere milostenie, ci cauta sa afle oamenii care au nevoie, ca sa-i ajute. Mama mea se ingrijea mult sa afle astfel de cazuri.

De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belsug si n-a ingaduit sa vina vreo nenorocire peste noi, trebuie sa ne doara pentru aproapele nostru care se chinuieste. Vedem, de pilda, un infirm. Daca ne gandim: Cum m-as simti eu daca as fi infirm si nu as putea sa merg?“, ne va durea pentru el. Sau, daca cineva are probleme ne cere ajutorul, imediat trebuie sa ne gandim: “Daca aveam eu problemele lui, nu voiam, oare, sa fiu ajutat?“, si asa ne va durea pentru el. Si prin incercari de trece cineva, daca are dragoste adevarata, cu durere, isi uita propria durere si sufera pentru celalalt. Eu, cand celalalt imi vorbeste despre durerea lui, chiar si pe cioburi de sticla sa stau sau pe spini sa pasesc, nu simt nimic.

– Gheronda, Sfantul Marcu Ascetul scrie: “O singura patima ne impiedica sa savarsim binele dupa putere: nepasarea. Patima aceasta se vindeca prin rugaciuni si milostenie. De ce se pomeneste aici de milostenie?

– Fiindca milostenia, bunatatea inmoaie inima si actioneaza precum uleiul in broasca ruginita. Inima impietrita se inmoaie langa sufletele ranite si devine sensibila si smerita. Dumnezeu nu l-a facut pe om invartosat si nemilostiv, ci oamenii sunt cei care nu cultiva milostivirea pe care le-a dat-o Dumnezeu; nu sufera pentru aproapele lor si astfel, din pricina nepasarii, devin incet-incet invartosati.

– Gheronda, ce ne ajuta sa ni se inmoaie inima?

– Pentru ca sa ni se inmoaie inima, trebuie sa ne punem nu numai in situatia celorlalti oameni, ci si a animalelor, chiar si a sarpelui. Sa ne gandim: “Mi-ar placea sa fiu sarpe, sa ies putin la soare ca sa ma incalzesc si sa vina altul sa ma loveasca, sa-mi zdrobeasca capul? Nu. Atunci ni se va face mila si vom iubi chiar si serpii. Daca omul nu se pune in situatia celuilalt, chiar si a animalelor si a insectelor, nu devine “om“.

Inlauntrul durerii se ascunde mai multa dragoste decat in dragostea fireasca. Caci, daca suferi pentru celalalt, il iubesti putin mai mult. Dragoste cu durere inseamna sa strangi in brate pe un frate de-al tau care are demon, iar demonul sa plece. Fiindca dragostea care imbratiseaza, dragostea duhovniceasca cu durere, daruieste fapturilor lui Dumnezeu mangaiere dumnezeiasca, ii ineaca pe demoni, slobozeste suflete si vindeca rani cu balsamul dragostei lui Hristos pe care il varsa.

Omul duhovnicesc este tot o durere. Se topeste de durere pentru ceilalti, se roaga, mangaie. Si, luand asupra lui durerea celorlalti, este intotdeauna bucuros, caci Hristos ii ia durerea si ii daruieste mangaiere duhovniceasca.

Cititi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Cuviosul Paisie Aghioritul, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?)

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

91 Commentarii la “UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I) Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 4 / 4 >>

  1. Pingback: PRIETENII PARALITICULUI. Înalta chemare de a ne fi BRANCARDIERI DUHOVNICEȘTI unii altora, aducând bucurie în Cer: “Suntem chemaţi a fi prezenţa lui Dumnezeu în această lume, mădularele trupului Fiului Său” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate