N. STEINHARDT: Trei solutii “laice” de iesire dintr-un spatiu concentrationar (totalitar)

30-07-2012 Sublinieri

Steinhardt centenar poza Adevarul

TREI SOLUTII

Testament politic

Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar – si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului – exista solutia (mistica) a credintei. Despre aceasta nu va fi vorba in cele ce urmeaza, ea fiind consecinta harului prin esenta selectiv.

Solutia intai: a lui Soljenitîn

In Primul cerc, Alexandru Isaievici o mentioneaza scurt, revenind asupra-i in volumul I al Arhipelagului Gulag.

Ea consta, pentru oricine paseste peste pragul Securitatii sau altui organ de ancheta, in a-si spune cu hotarare: in clipa aceasta chiar mor. Ii este permis a-si vorbi consolandu-se: pacat de tineretele ori vai de batranetele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am sa le mai beau, de cartile pe care n-am sa le mai citesc, de plimbarile pe care n-am sa le mai fac, de muzica pe care n-am sa o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur si ireparabil: de-acum incolo sunt un om mort.

Daca asa gandeste, nesovaitor, insul e salvat. Nu I se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenintat, santajat, amagit, imbrobodit. De vreme ce se considera mort, nimic nu-l mai sperie, imbrobodi, atrage, atata. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are – fiindca nu mai spera, fiindca a iesti din lume – dupa ce jindui, ce pastra sau redobandi, pe ce isi vinde sufletul, linistea, onoarea. Nu mai exista moneda in care sa-i poata fi achitat pretul tradarii.

Se cere insa, fireste, ca hotararea  sa fie ferma, definitiva. Te declari decedat, primesti a te invoi cu mortii, desfiintezi orice speranta. Te poti regreta, ca doamna d’Houdetot, poti regreta, insa aceasta sinucidere morala si prin anticipatie nu da gres. Riscul unei cedari, al consimtirii la denunt, al unei recunoasteri fanteziste a pierit cu desavarsire.

Solutia a doua: a lui Alexandru Zinoviev

Este cea gasita de unul din personajele cartii Inaltimile gaunoase. Personajul e un om tanar, prezentat sub porecla alegorica Zurbagiul. Solutia sta in totala neadaptare in sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte in regula, nu e in campul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale si o haimana. Traieste de azi pe maine, din ce i se da, din ce pica, din te miri ce. E imbracat in zdrente. Munceste pe apucate, uneori, cand si daca i se iveste prilejul. Isi petrece mai toata vremea in puscarii ori lagare de munca, doarme pe unde apuca. Hoinareste. Pentru nimic in lume nu intra in sistem, nici macar in cea mai neinsemnata, mai pacatoasa, mai neangajanta slujba. Nici macar pazitor la porci nu se baga, neurmand pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de raspundere, sfarseste porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentru totdeauna caine de pripas, capra raioasa, calugar budist cersetor, smintit, nebun pentru (intru) libertate.

Un asemenea om, aflat la marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Il pot oricand inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar le scapa. Odata pentru totdeauna a consimtit a-si trai propria viata conform exemplului si modelului unui perpetuu azil de noapte. Din saracie, neincredere, neseriozitate si-a facut un crez; se aseamana unui animal salbatec, unei fiare jigarite, unui talhar la drumul mare. E Ferrante Palla al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Calinescu. E un iurodivii laic, un drumet neplictisit (iar Wotan coborand pe acest pamant ce nume poarta? Der Wanderer), un jidov ratacitor.

Si-i slobod la gura, vorbeste de istov, da glas celor mai primejdioase anecdote, nu stie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteste adevaruri pe care ceilalti nu-si pot ingadui se le sopteasca. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula – si ea indrazneata – a lui La Fontaine: habar nu are de zgarda.

E liber, liber, liber.

Solutia a treia: a lui Winston Churchill
si Vladimir Bukovsky

Ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napastelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta.

In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu:

“Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani“.

Cu cat iti merge mai rau, cu cat greutatile mai imense, cu cat esti mai lovit, mai impresurat ori mai supus atacurilor, cu cat nu mai intrevezi vreo nadejde probabilistica si rationala, cu cat cenusiul, intunerecul si vascosul se intensifica, se puhavesc si se incolacesc mai inextricabil, cu cat pericolul te sfrunteaza mai direct, cu atat esti mai dornic de lupta si cunosti un simtamant (crescand) de inexplicabila si covarsitoare euforie.

Esti asaltat din toata partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: le sfidezi. Esti pierdut: ataci. (Asa vorbea Churchill in 1940). Razi, iti ascuti dintii si cutitul, intineresti. Te furnica fericirea, nespusa fericire de a lovi si tu, fie chiar infinit mai putin. Nu numai ca nu deznadajduiesti, ca nu te declari invins si rapus, dar si gusti din plin bucuria rezistentei, a impotrivirii si incerci o senzatie de navalnica, dementa voiosie.

Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie militara a vietii, o formidabila indarjire morala a trupului, o vointa de otel innobilat si o sanatate spirituala adamantina. E probabil ca presupune si un duh sportiv: sa-ti placa batalia in sine – incaierarea – mai mult decat succesul.

E si ea salutara si absoluta, deoarece e bazata pe un paradox: pe masura ce ei te lovesc si-ti fac mai mult rau si-ti impun suferinte din ce in ce mai nedrepte si te incoltesc in locuri mai fara iesire, tu te veselesti mai tare, tu te intaresti, tu intineresti!

Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovsky. Bukovsky povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea. Firesc lucru, isi va spune cititorul cartii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranta, frica, emotia. Dar Bukovsky urmeaza: n-am putut dormi de nerabdare. Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui.

Iata de ce n-a dormit: nu de teama, de ingrijorare, de emotie. Ci de nerabdarea de a le striga adevarul de la obraz  si de a intra in ei ca un tanc!

Cuvinte mai extraordinare nu cred sa se fi pronuntat ori scris vreodata in lume. Si ma intreb – nu pretind ca e asa cum spun eu, nu, catusi de putin, ma intreb doar, nu pot sa nu ma intreb – daca nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzand fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori si cel putin cateva miliarde de planete in jurul acestor sori, daca nu cumva toate spatiile, distantele si sferele acestea masurate in ani-lumina, parseci si catralioane de mii de mile, toata viermuirea aceasta de materie. Astri, comete, sateliti, pulsari, quasari, gauri negre, pulberi cosmice, meteori, mai stiu eu ce, toate relele, toti eonii, toate timpurile si toate cuantumurile spatio-temporale si toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinta si exista numai pentru ca sa fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.

Concluzie

Tustrele solutii sunt certe si fara gres.

Altele pentru a iesi dintr-o situatie-limita, dintr-un univers concentrationar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau camera de ancheta, din teama si panica, din orice cursa de soareci, din orice cosmar fenomenal nu stiu sa existe. Numai acestea trei. Insa oricare din ele e buna, suficienta si izbavitoare.

Luati aminte: Soljenitsyn, Zinoviev, Churchill, Bukovsky. Moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata; nepasarea si obraznicia; vitejia insotita de o veselie turbata. Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca – lumeste, omeneste vorbind – alta cale de a infrunta cercul de fier – care-i in buna parte si de creta (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasma: frica) – e foarte indoielnic sa gasiti.

Veti protesta poate, poate, considerand ca solutiile subinteleg o forma de viata echivalenta cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicand riscul mortii fizice in orice clipa. Asta asa este. Va mirati? Pentru ca nu l-ati citi pe Igor Safarievici, pentru ca inca nu ati aflat ca totalitarismul nu e atat inchegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cat mai ales manifestarea unei atractii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot incadra in haul totalitar e simplu: ei iubesc viata, nu moartea.

Moartea, insa, cine, Singur, a invins-o? Cel ce cu moartea o a calcat.

Nicolae Niculescu*

* E inutil, credem, a explica ratiunea adoptarii acestui pseudonim. Reamintim ca textul fusese destinat unei circulatii mai mult sau mai putin restranse. E, de asemenea, inutil a insista asupra legaturii intrinseci dintre cele doua testamente ale lui N. Steinhardt. Cuvantul era pentru el doar o expresie a faptei.

(din N. Steinhardt, “Jurnalul fericirii”)

Legaturi:


Categorii

Biserica rastignita, Documentare, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Nicolae Steinhardt, Portile Iadului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “N. STEINHARDT: Trei solutii “laice” de iesire dintr-un spatiu concentrationar (totalitar)

  1. O prefer pe ultima: intrarea cu tancul in ei!

    Apreciez ceea ce-a spus Churchill in 1940, chiar daca a fost atat de alunecos si solzos ca o soparla atunci cand ne-a vandut rusilor scriind rezolutia pe o bucata de servetel, punand o caramida nefasta la soarta Romaniei si care a consolidat ca durata pana in 1989:

    “Esti asaltat din toata partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: le sfidezi. Esti pierdut: ataci.” – asa trebuie sa faci cand nu mai ai nimic de pierdut – toti suntem datori cu o moarte si decat sa mori ca un caine inlantuit, umilit, mai bine cu ei – de gat!

  2. Multumim pentru inca o postare! O realitate adanca si infricosatoare a spiritului uman, mai ales referitoare la ce sta sa ni se intample.

    Va multumesc si pentru tot ce ati facut pentru noi! Pe mine m-ati ajutat nespus in formarea duhovnicesca si in a intelege ce se intampla cu adevarat in lumea in care traim, intr-un stil pasnic, sincer, echilibrat, intelectual, sustinut, de atitudine sanatoasa, ce promoveaza adevaratele valori duhovnicesti si nationale. De altfel, se vede ca ati dat pe site si anunturi umanitare, culturale, de pelerinaj, etc.

    Nu stim ce va mai fi. Nu stim daca mai meritam acest site, de vreme ce se vede ca oricum nu ne prea aplicam in viata noastra ceea ce citim si comentam. Dar faptele voastre raman scrise in sufletele noastre, si eu cer de la Dumnezeu, si cred cu toata taria ca El va va rasplati.

    In toti acesti ani de cand va citesc, nu am avut nici macar un lucru de reprosat; ceva care nu stiu daca se poate spune, decat extrem de rar. Sunt de parere ca nu ati incalcat nici o lege, nu ati dezinformat, nu ati jignit, atacat, ci dimpotriva, ati dat dovada de o lucrare cat se poate de pozitiva, nobila si de folos duhovnicesc, national, academic (sustin eu), etc. O lucrare unica in poporul nostru!

    Fata de cei care va dusmanesc, nu am decat ganduri de tristete si dezamagire. Nu stiu ce fac, si ar fi bine sa afle in ce lovesc, de fapt.

  3. Va rog sa ma iertati ca schimb subiectul, dar as vrea sa ne amintim (fie si pentru o clipa) ca intr-o zi de luni,30 iulie, cu 5 ani in urma, pleca la Domnul vrednicul de pomenire, Parintele nostru Teoctist. Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-l numere cu dreptii in Imparatia Sa!

  4. Domnule Serafim!

    Nu vreau sa-mi reamintesc de Teoctist si PF-it – daca la el va refereati, nici macar o clipa…nu pot sa-mi aduc aminte de ‘vrednicul’ de pomenire in istoria BOR si-a Romaniei pentru doua lucruri ‘mari’ si marca(n)te:

    1.daramarea Bisericilor;
    2.venirea Papei in Romania netezind covorul rosu pentru ecumenism si amestecarea asta care-i acum si care e continuata de alt PreaNefericit!

    Sunt catranita RAU in privinta a ceea ce se petrece la noi in tara ca sa-mi mai aduc aminte de alta coada de topor!

  5. Prima solutie nu este laica, de aceea si este la indemana tuturor.

  6. @ Ioana:

    Corect.

  7. Multumesc pentru reamintirea acestui stralucit text al parintelui Nicolae!
    Se profileaza din ce in ce mai clar reintrarea in actualitate a cuvintelor parintelui…

  8. Magda,
    Va recomand sa cititi parerea Parintelui Gheorghe Calciu despre Patriarhul Teoctist. Sunt cuvintele unui marturisitor pe patul de moarte. Atat de fericit a fost de vizita patriarhului (mai mult decat de aceea a Inaltului Bartolomeu Anania!) incat considera ca aceasta vizita este semnul ca Biserica i-a primit jertfa. Il identifica pe Patriarh cu Biserica.

    http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/2506-viata-parintelui-gheorghe-calciu-dupa-marturiile-sale-si-ale-altora-.html

  9. Tustrele sunt metode de iesire ale individului dintr-o situatie de injosire a constiintei, postare foarte utila.

  10. @ Magda
    Scumpă soră, eu te înțeleg. Așa simțeam și eu. Eram anul întâi la seminar și nu puteam să uit că patriarhul Teoctist revenise pe scaun dupa ce-și dăduse demisia, nu puteam uita că toate manualele de seminar și toate cărțile publicate de Institutul de la Patriarhie aveau în introducerea lor nelipsita odă închinată cârmaciului bâlbâit. Mai poi citeam de frumoasele Biserici puse la pământ de ura unui oligofrem și de mândria deșartă a unei prostituate, căci Leana are dosar pentru prostituție nu sunt eu prea acru. Ba mi se părea că Patriarhul prea e așa între două ape într-un timp când ori erai roșu ori alb. Și mă certam cu părinții profesori pentru asta…
    Dar mai apoi, în timp, am învățat că viața e plină de compromisuri, că uneori trebuie să sacrifici un zid ca să salvezi o persoană. Am înțeles că totți patriahii din vremea comunismului, Istinian și Iustin și Teoctist, au salvat viețile celor care ieșiseră din groaznice pușcării, că Voicescu era preot datorită lor, că Arsenie picta biserici pentru că ei nesocoteau ordinele securității, că Papacioc era monah deși sfidase statul comunist în timp ce alți intelectuali erau alungați de la locul lor de muncă pentru că cei ce-l conduceau nu aveau curajul Patriarhilor noștri. Și m-am gândit: Cine-s eu să-i judec, eu care mă plâng la o banală durere de măsea, eu care sunt dur cu fratele meu când greșește dar foarte indulgent cu mine când păcătuiesc de moarte? De ce mă înfoi când văd o introducere stereotip când știu că dacă dau pagina găsesc însăți commoara adevăratei rezistențe.
    L-am cunoscut apoi și personal pe Patriarhul Teoctist și de fiecare dată a dat dovadă și de blândețe dar mai ales de discernământ, a ales uneori să-și supere vechi prieteni ca să ne susțină pe noi, niște copii.
    Dumnezeu să-l odihnească în pace și să ne dea înțelepciune să ne iubim întâi stătătorii dincolo de micile lor tare personale!

  11. Hristos Dumnezeu a spus :” Indrazniti ! Eu am invins lumea !”

    Si noi o vom putea invinge daca suntem uniti si activi !

    Moleseala si acceptarea minciunii nu este smerenie….

  12. @Gopo!

    Inteleg ideea – s-ar putea sa fi fost (pentru cei care l-ati cunoscut personal) asa cum spui…nu-i cunosc pocainta (ar fi absurd, nu-s duhovnicul lui) iar daca a fost asasinat (cum se crede) si-a spalat rusinea semnarii in privinta daramarii Bisericilor!

    Ce ma oripileaza este ca, asemeni vedetelor (laice) atunci cand ai un trecut patat cu ceva atat de frapant si flagrant precum – acceptul pentru daramarea Bisericilor lui Dumnezeu – frizand ACUT prin contradictia ‘functiei’ de partriarh in deplina exercitare (de drepturi) cu asa o ticalosie si abuz data de cine?! De un Hitler sau Musolini?! Nu! de un cizmar paranoic SI, sa SI semnezi pentru asa ceva…mi se pare NAUCITOR si ingrozitor de RUSINOS!

    Iar daca ti s-a oferit ocazia sa te retragi DECENT imediat dupa ’89 de ca n-ai facut-o?! Ca n-a fost lasat…nu ‘tine’!
    Iar in privinta covorului rosu si intrarea papala triumfala in Patriarhie ce-a fost?!
    Ce-a insemnat?!
    In ce-a degenerat?!
    Iti spun eu: spre deschidere de ‘noi’ drumuri… la/de la Vatican spre noi si noi…CU TO(N)TII dupa/spre ei, nu?!

    De ce conducatorii poporului asta trebuie sa fie duplicitari?!
    Cutre/curve vandute… asa SI pe vremuri (cu jalba-n protap pentru mazilirea fratilor lor de sange/neam pentru ca nu cadeau la zaruri in privinta puterii si-a banilor…) ASA SI ACUMA cu doua fete intotdeauna si se pare…pentru TOTDEAUNA!

  13. Pingback: PARINTELE NICOLAE STEINHARDT – Filme documentare, reportaje, marturii despre JURNALUL VIETII UNUI OM FERICIT (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: CENTENAR STEINHARDT. IPS Bartolomeu Anania, Pr. Gheorghe Holbea, Pr. Mihail Milea si George Ardeleanu despre Parintele Nicolae de la Rohia (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Buna seara,
    voiam sa va amintesc ca ati uitat de Sf Teodora da la Sihla

  16. @ Mihaela:

    Nu am uitat, am pus in sidebar, sus, postarea mai veche cu predica dedicata Sfintei, cu icoana ei destul de mare, la vedere. Altceva nou nu aveam…

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/08/07/parintele-calciu-predicand-in-cinstea-sfintei-teodora-de-la-sihla/

  17. N. Stoliarova îşi aminteşte de o bătrînică, vecina ei de pat de la închisoarea Butîrki din 1937. Bătrînicăera interogată în fiecare noapte. Cu doi ani în urmă, un fost mitropolit, care fugise din exil, în trecere prin Moscova a înnoptat la ea. „Numai că nu un fost mitropolit, ci unul care încă este! Aşa e, am avut onoarea să -l primesc în casa mea”. „Aşa, bine. Dar mai departe la cine s-a dus după ce a plecat dinMoscova?” „Ştiu. Dar nu spun!” (Mitropolitul, cu ajutorul unui lanţ întreg de credincioşi, a fugit înFinlanda). Anchetatorii se schimbau şi se adunau în grupuri, îşi agitau pumnii prin faţa bătrînei, dar ea le spunea: „N-o să obţineţi nimic de la mine chiar dacă mă tăiaţi în bucăţi. Vedeţi, voi vă temeţi de şefii voştri, vă temeţi unul de celălalt, vă temeţi chiar să mă ucideţi pe mine („pierdeau o pistă”). Eu însă numă tem de nimic! Chiar si acum sunt gata să mă prezint în faţa Domnului şi să dau socoteală!”
    (Arhipelagul Gulag – Soljenitin)

  18. Pingback: TACEREA, PASIVITATEA SAU SUPERFICIALITATEA OAMENILOR “CUMSECADE”: conditia suficienta pentru triumful nestingherit al raului. UNDE NE AFLAM NOI? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: N. Steinhardt despre TIRANIE, TOTALITARISM, DIVERSIUNI, DISCERNAMANT, LIBERTATE, ANARHIE, CURAJ, IDEOLOGIILE UTOPICE… -
  20. Pingback: PARINTELE CONSTANTIN VOICESCU – 15 ani de la mutarea la Domnul a unui PREOT AL CURAJULUI, JERTFEI SI SLUJIRII IN CETATE (8 septembrie). Viata de sfintenie si minuni in inchisorile de la Targu Ocna si Aiud -
  21. Pingback: 24 de ani de la moartea parintelui carturar NICOLAE STEINHARDT. Document audio inedit din fonoteca radio cu VOCEA monahului de la Rohia - Recomandari
  22. Pingback: NICOLAE STEINHARDT, monahul de la Rohia – 25 de ani de la mutarea la Domnul: “UN EVREU FARA DE VICLESUG, UN INTIM AL LUI HRISTOS si un “mare reactionar” in fata Fiarei comuniste. MARTURIA CALDA A IPS IUSTINIAN CHIRA -
  23. Pingback: Parintele NICOLAE STEINHARDT (†29 iulie 2012): “Pentru crestinism BANUIALA e un pacat grav si oribil. NEINCREDEREA e ucigatoare ca si pruncuciderea, desfiinteaza ca om pe cel asupra caruia este manifestata” -
  24. Pingback: CUVIOSUL GAVRIIL GEORGIANUL, UN “NEBUN PENTRU HRISTOS” AL VREMURILOR NOASTRE. “Dusmanul poporului” calcat in picioare si urat de multimea idolatra (†2 NOIEMBRIE – 20 de ani de la nasterea in cer; VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: PARINTELE CALCIU si MARCEL PETRISOR, intr-un dialog inedit din 2003 despre RAZBOIUL INTRU CUVANT, MARTURISIREA LUI HRISTOS si EXPERIENTA DUHOVNICEASCA A INCHISORII: “N-am vrut să murdăresc o acţiune divină” | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: PĂRINTELE NICOLAE (STEINHARDT) DE LA ROHIA, un îndrăgostit de Hristos şi de neamul românesc. PUTEREA INSPIRATOARE A SUFERINTEI TRANSFIGURATE IN “JURNAL AL FERICIRII”. Uriasa BUCURIE si ONOARE de a fi crestin | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate