PARINTELE NICOLAE STEINHARDT – “Jurnalul fericirii” in actualitate: EXCESUL DE ZEL, EGOISM SI RAUTATE GRATUITA, TEAMA NORMALA SI PANICA IRATIONALA, CURAJUL FIZIC…

29-03-2009 Sublinieri

29/30 martie – 2 decenii fara parintele Nicolae

Surtout pas de zele; Panica terorizatului; Egoism si rautate gratuita; Paradoxurile crestinismului

“După anchetă

Nu i se pretinde nimănui să fie erou sau martir. Nu toată lumea are harul sfinţilor de la Lyon: Blandiana şi Irineu, chinurile cărora depăşesc şi desfid capacitatea noastră de înregistrare – puterea cutremurului sparge seismograful.

(Pe atunci domnea înţeleptul Marc-Aureliu.)

Dar i se poate oricui pretinde să nu dea mai mult decît i se cere. Porţia impusă ajunge, nu este nevoie să îndepărtezi cu un gest larg al braţului linguriţa ce ţi se întinde şi să smulgi polonicul, linguroiul, ciorbalîcul pentru a înfuleca, morfoli şi molfăi cu nesaţ din materia urît mirositoare.

Se aplică şi zicala lui Talleyrand (Toynbee o atribuie lui Voltaire): Surtout pas de zele.

(Ce Dumnezeu! Nici un judecător nu acordă ultra petita. Nici un comerciant cu scaun la cap nu dă cincizeci de mii celui care-i cere cinci mii. Dar se vede că teroarea produce un fenomen asemănător cu cele cunoscute drept paradoxale în fiziologia creierului (zgomotul mare nu trezeşte din somn, vorbitul în şoapte da), cu efectul de groapă din fizica nucleară (mai întîi nucleul respinge cu forte uriaşe particula ce se apropie, dar dacă aceasta izbuteşte a sări peste punctul critic nu numai că rezistenţa scade: particula e atrasă, acaparată, repulsia devenind nesăbuită ospitalitate).

– Teama de un pericol real şi imediat – localizat în timp şi spaţiu – se numeşte frică şi este un simţămînt normal. Teama stîmită de o simplă virtualitate (de multe ori zămislită de o închipuire ce a prins aripi) poartă numele de laşitate. Frica: de automobilul care vine cu viteză mare către mine e natural să mă feresc, de nebunul care se repede asupră-mi cu un cuţit fug. Mă atacă un caine turbat, mă dă maiorul Jack Simon cu capul de pereţi: tresare în mine teama. Abjecţiunea creatoare de catastrofe începe o dată cu formula: Să nu se spună că… Să nu se cheme că… Dar dacă cumva, ia mai bine să mă duc eu să-l denunţ…

Laşitate e şi panica terorizatului. Panica terorizatului îl excită pe terorist, jocul acesta de oglinzi dispune de o putere amplificatoare analoagă intensificării unui izvor de lumină aşezat între două suprafeţe reflectante.

Pe cît este frica de normală (definiţia fricii au dat-o Englezii: curajos se numeşte omul care ştie doar el cît îi este de frică) pe atît poate – prin gratuitatea ei – scoate laşitatea din sărite pe omul cel mai îngăduitor.

Provocarea aceasta a răului (căci îl stîrnim), măsurile acestea de apărare luate în vid, chezăşuirea aceasta aprigă a unui viitor incert (prin urmare disponibil), invitaţia la necruţare şi demenţă lansată călăului se îmbină constituind un bloc de îndărătnicie mai rece decît un gheţar, o masă densă şi lucioasă la care nu încape acces. Oul lui Felicien Marceau, suprafaţa netedă prin care n-ai cum trece.

Laşitatea slujbaşului care nu se hotărăşte să ia o măsură perfect legală. Laşitatea autorilor de referinţe pe care nimeni nu-i obligă să spună absolut tot ce ştiu. Refuzul încăpăţînat de a da curs cererii legale şi inofensive a solicitatorului sub cuvînt că s-ar putea să se creadă că… Laşitatea corului de adulatori care-l îmbie pe tiran şi-l fac să piardă orice fărîmă de bun simţ. Mucarerul, voluntar, plătit peste haraciu. La trei ani, la un an. Imaginaţia la pîndă, neadormită. Intrecerea între terorizaţi, care va da mai mult. Devansarea gîndurilor pe care teroristul nu le gîndeşte şi poate nu îndrăzneşte să şi le formuleze; ori nu-i îndeajuns de sofisticat în arta chinuirii pentru a le formula. Diabolică, neagră, pervertită gătire şi netezire a căilor răului.

Ori poate că secretul teroarei este de a pune pe terorizat în situaţia de a-l provoca pe terorist să ceară din ce în ce mai mult. De a stabili între cei doi o strînsă colaborare, ca între partenerii actului sexual, ca între operat şi chirurg. De a-l obliga pe terorizat să refacă procesul de gîndire al teroristului şi a-i atribui intenţii mai crude şi raţionamente mai subtile decît are în realitate.

Numai în felul acesta îmi explic imaginea rămasă mult timp neclară pentru mine: a învinuitului care ajută ancheta (şi pretenţia acesteia de a fi ajutată).

– Aşa şi cu egoismul, diferit de răutatea gratuită.

Egoismul e firesc. Dintre două gamele o aleg pe cea mai plină.

Răutatea gratuită nu e de la lut, ci de la diavol. Suntem patruzeci în celulă şi avem numai trei linguri prăpădite de care abia ne putem folosi. După ce şeful camerei e scos din celulă, se găsesc la el sub saltea vreo zece linguri bune. Răutatea combinată cu prostia dă un produs mai dens ca oţelul îmbogăţit cu wolfram, tungsten. mangan…

(…)

–  Ni se cere să avem simţul tragic şi eroic al existenţii. Şi să nu le luăm în tragic.

Să ieşim din noi, să nu ne gandim la noi.

Şi să fim nepăsători la ale lumii.

Să considerăm fericirea drept prima noastră datorie.

Şi să nu uităm că prima datorie a creştinului este să ştie a suferi.

Să fim curajoşi şi îndrăzneţi.

Şi să fim blînzi şi smeriţi cu inima.

Să nu scoatem sabia.

Şi totuşi să fim ai Unuia care n-a venit să aducă pace pe pămînt ci sabie şi foc; dihonie şi despărţire între fiu si tată, între fiică şi mamă, între noră şi soacră.

Să nu ţinem la viaţă, să fim oricînd gata s-o jertfim, defăimînd deşertăciunile.

Şi să avem drept scop suprem dobîndirea vieţii veşnice.

Să nu căutăm mîntuirea în moarte sau neant, ci păstrînd modesta condiţie luptătoare a omului.

Şi să ne purtăm ca prinţii, să fim desăvîrşiţi, să ne îndumnezeim.

Să vedem în creştinism reţeta perfectei fericiri.

Şi totodată doctrina torturării fiinţei de către un Creator hotărît să ne vindece de ale lumii.

Să ne mai mirăm de Kierkegaard şi de Chesterton că din paradox fac temeiul filosofiei lor?”

***

steinhardt-parc.jpg

Curajul fizic in fata mortii –  singura chezasie a libertatii

“- Dreptul constituţional a fost din facultate materia mea preferată. Nesăţios şi doritor de a merge de-a dreptul la esenţe, m-am întrebat care e taina finală a disciplinei îndrăgite de la început. (M-au ajutat mult să mă îndrăgostesc: Manole, a cărui teorie era că dacă nu putem trăi în camera lorzilor şi printre capete încoronate şi oamenii mari ai istoriei, măcar să ne apropiem de ei prin dreptul constituţional; şi I. V. Gruia, profesorul meu de drept public din anul întîi, căruia aveam sa-i răspund şi să-i răsplătesc în 1945 cu o atît de urîtă purtare.) Orice ştiinţă are taina ei de bază, ce poate fi surprinsă în momente de criză. A dreptului constituţional, abia după anii de închisoare şi după botez ajung să înţeleg că e curajul fizic în faţa morţii.

Dreptul constituţional – oricît de savante ar fi celelalte definiţii – cred că e ştiinţa garantării libertăţii. (Definiţie arbitrară? Arbitrare sunt şi axiomele.) Şi libertatea nu o poate garanta pînă la urmă nici o lege, nici o constituţie, nici o curte de justiţie, nici un procedeu juridic. Curtea de justiţie constituţională de la Karlsruhe, închipuită de spiritul juridic german (altul decît al lui Ihering pentru care dreptul nu era numai ştiinţa înaltă, ci şi putere vie), s-a dovedit în 1932 o amăgire. Procedura mexicană de amparo, care a sedus pe atîţi jurişti, e şi ea o tencuială. (Ce dovadă mai bună decît ca aparţine unei ţări în care s-a dat următorul decret prezidenţial: Art. 1 -Nimeni nu poate fi general dacă n-a fost în prealabil soldat cel puţin un an. Art. 2 – Ministrul nostru secretar de stat la Război este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentului decret.) Dar înalta Curte franceză de Casaţie a putut ea împiedica lovitura de stat de la 2 Decembrie 1851?

Şi lucrurile nu se pot petrece altfel cu orice constituţie, procedură sau curte de justiţie. Nu se poate, fiindcă există experienţa Michelson-Morley.

Experienţa fizicienilor Michelson şi Morley a dovedit în chip hotărit că dinlăuntrul unui sistem închis nu se pot face observaţii asupra mişcărilor absolute ale acelui sistem deoarece observatorul, aflîndu-se şi el în interiorul sistemului, e prins, deci antrenat, în mişcarea absolută a acestuia. Aşadar, nu poate „ieşi” dintr-însul ca să-lobserve „din afară” şi să emită constatări obiective cu valoare ne-relativă.

In domeniul dreptului public Lucrurile se petrec aidoma. Fiecare ordine politică îşi are un „an zero”” al ei; de la care începe şi respectivul sistem legal. O instanţă judecătorească făurită în cadrul unei orinduiri politice nu are putinţa de a „ieşi” din sistemul juridic creat de ordinea politică şi de a se suprapune acesteia pentru a o sancţiona cu autoritatea ei de simplă creatură. Controlul juridic al constituţionalităţii legilor nu poate funcţiona decît de la anul zero pînă la următorul an zero, niciodată n-a ştiut să împiedice ivirea unei noi ere politice: piere odată cu toată seria matematică ajunsă la limita ei. O curte de casaţie şi justiţie ţine de sistemul juridic respectiv, închis ca o galaxie. Ea poate aprecia valabilitatea legilor obişnuite ale orînduirii din punctul de vedere al conformării lor cu principiile regimului, dar îi este tot atît de imposibil să înfrîngă axiomele regimului pe cît îi este observatorului să constate mişcarea absolută a sistemului din care face parte şi care-l poartă cu el.

Ce rămîne pînă la urmă pentru asigurarea libertăţii? Care e chezaşul sigur? Numai unul: curajul fizic al indivizilor. Şi regina Victoria şi regele Eduard VII – daţi drept pilde de monarhi constituţionali – au încercat să înlăture din funcţia de prim-ministru persoane pe care nu le agreau. Solidaritatea de nezdruncinat a partidelor politice i-a pus, cu multă politeţă, în poziţie de şah-mat.

Acestea au fost cazuri cînd se cerea numai fermitate. In altele, mai grave, garantul care nu dă greş este doar curajul fizic în faţa morţii. Aceasta e taina finală a dreptului constituţional, spre care m-au dus Manole şi I. V. Gruia, şi mi-a confirmat-o, tîrziu, credinţa creştină.

Marile spirite au aflat adevărul acesta (elementar, se cere însă atenţie) de mult. Spre pildă:

Descartes: Toate greutăţile provin din faptul că-ţi lipseşte curajul.

Henry de Montherlant: Curaj! Ne întoarcem mereu la cuvîntul acesta: curaj!

Saint-Just: Imprejurările nu sunt dificile decît pentru cei ce se dau înapoi în faţa mormîntului lor.

Fr. Rauh: Oricare ar fi morala socială, nu trebuie oare să fii curajos?

Cui zice că iubeşte libertatea ar trebui să i se poată aplica vorbele pronunţate de o actriţă franceză din secolul XVIII (Sophie Arnould) în prezenţa căreia un bătrîn general (nu auzea bine) repeta întrebător cuvîntul rostit de ea: cum? frică?... Actriţa către un valet: adă repede un dicţionar, am folosit un cuvînt de care domnul general n-a auzit.

Cel mai clar e însă Brice Parain, definitiv: Dacă vrem să fim liberi, nu trebuie să ne fie frică de a muri, asta-i tot.

(Corneille o fi fost grandilocvent şi melodramatic, dar drept constituţional ştia)”.

(din: N. Steinhardt, “Jurnalul fericirii”)

Va invitam sa cititi si:

a-funeral-service-for-monk-nicolae-2nd-of-april-1989.jpg

16.jpg


Categorii

Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invidia, rautatea, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Nicolae Steinhardt, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

53 Commentarii la “PARINTELE NICOLAE STEINHARDT – “Jurnalul fericirii” in actualitate: EXCESUL DE ZEL, EGOISM SI RAUTATE GRATUITA, TEAMA NORMALA SI PANICA IRATIONALA, CURAJUL FIZIC…

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Ceausescu "razbunat": OMUL NOU, REEDUCAT FACE LEGEA ASTAZI. E delator si calomniator, lingusitor cu cei mai puternici si tiranic cu cei mai mici
  2. Pingback: TINEREA DE MINTE A RAULUI – CANCER DUHOVNICESC. Predica Parintelui Sofian despre manie, rautate ascunsa si iertare -
  3. Pingback: Parintele Steinhardt profetic: INVAZIA DERBEDEILOR, DOMNIA SMECHERILOR, FLAGELUL BANUIELII. “Atunci multi se vor sminti si se vor uri unii pe altii…” -
  4. Pingback: CA ALBINA SAU CA MUSCA? Cuviosul Paisie Aghioritul: “Mi-au spus unii ca se smintesc pentru ca vad multe lucruri strambe in Biserica…” -
  5. Pingback: “Comunismul mai are o singura sansa sa supravietuiasca: PRIN URA, PRIN RAZBUNAREA, PRIN RAUL DIN SUFLETELE NOASTRE” -
  6. Pingback: MARTURII DESPRE PARINTELE STEINHARDT la centenarul nasterii sale (29 iulie): MARTURISITORUL NONCONFORMIST -
  7. Pingback: PROFETICUL STEINHARDT DESPRE OMUL INDOBITOCIT DE AZI, Europa, recursul ipocrit la scuze: “Stati si va uitati cu totii si nu stiti ce va asteapta!” -
  8. Pingback: N. STEINHARDT: Trei solutii “laice” de iesire dintr-un spatiu concentrationar (totalitar) -
  9. Pingback: Sa recitim iara si iara pe Steinhardt: N-AM STIUT? NU VEDEM? “Sunt lucruri pe care le simti daca nu-ti astupi urechile si nu-ti acoperi ochii dinadins” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: CENTENAR STEINHARDT. IPS Bartolomeu Anania, Pr. Gheorghe Holbea, Pr. Mihail Milea si George Ardeleanu despre Parintele Nicolae de la Rohia (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: PARINTELE NICOLAE STEINHARDT - Filme documentare, reportaje, marturii despre JURNALUL VIETII UNUI OM FERICIT (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI CHIAR CU DIAVOLUL? -
  13. Pingback: PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (video): “Divide et impera e sistemul diavolului si al slugilor lui… Sa se parasca unii pe altii, sa se vanda unii pe altii. Acest sistem il aplica ei peste tot”. SI DESPRE ANTIHRIST, LEPADARE, PRIGOANA -
  14. Pingback: PARINTELE IULIAN STOICESCU, “un preot de foc”, hranitor al flamanzilor de Duh, un sfant desprins din Patericul viu al temnitelor si al slujirii jertfelnice -
  15. Pingback: “Cu gandurile de-a stanga judeca si nedreptateste pe ceilalti, impiedica venirea harului si lasa pe diavolul sa lucreze liber in el… DACA NU AI GAND BUN, TE VEI VATAMA SI DE CUSURURILE MELE, SI DE VIRTUTILE MELE!” -
  16. Pingback: Parintele NICOLAE STEINHARDT (†29 iulie 2012): “Pentru crestinism BANUIALA e un pacat grav si oribil. NEINCREDEREA e ucigatoare ca si pruncuciderea, desfiinteaza ca om pe cel asupra caruia este manifestata” -
  17. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  18. Pingback: N. Steinhardt despre TIRANIE, TOTALITARISM, DIVERSIUNI, DISCERNAMANT, LIBERTATE, ANARHIE, CURAJ, IDEOLOGIILE UTOPICE… | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: PARINTELE GH. CALCIU: “Prefer sa mor aici fara niciun compromis!” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: PĂRINTELE NICOLAE (STEINHARDT) DE LA ROHIA, un îndrăgostit de Hristos şi de neamul românesc. PUTEREA INSPIRATOARE A SUFERINTEI TRANSFIGURATE IN “JURNAL AL FERICIRII”. Uriasa BUCURIE si ONOARE de a fi crestin | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri!. “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI
  22. Pingback: “Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: “Când alături de tine oamenii sunt tăiați cu ferăstrăul, dacă vrei să enunți că DOI ȘI CU DOI FAC PATRU înseamnă că trebuie SĂ URLI cât te ține coșul pieptului: ESTE O NEDREPTATE STRIGĂTOARE LA CER ca oamenii să fie tăiați în
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate