Impostorul mistic e lipsit de probleme. Nu-l chinuie nimic. Nu-l mistuie nici un foc. E mereu la suprafaţa gurii de lup care adulmecă după pradă. E omul pe care să nu te reazemi niciodată, căruia să nu-i dai încrederea ta şi să nu ţi-l faci prieten. Te va trăda fără pic de remuscare, te va arunca pe drumuri, te va da în mâinile duşmanilor, dacă s-ar întâmpla să-i ai. Interiorul lui e putred. E mormânt văruit care ascunde un cadavru moral. Portretul exterior al impostorului religios poartă semnul excesului şi al extravaganţei.
Fiind pozeur, îşi va organiza o mină interesantă, prin urmare nu va ţine calea de mijloc. Calea de mijloc nu e niciodată de efect.Or. el caută cu orice preţ şi în orice prilej efectul. El va îmbrăca haina smereniei excentrice (N. n. – De fapt, este vorba de o pseudosmerenie sau falsă smerenie, impostorul mistic fiind corespondentul din zilele noastre al fariseului din învăţătura evanghelică – Sic!), fie pe cea a eleganţei scandaloase (N. n. – în zilele noastre, cu excepţiile de rigoare, vestimentaţia ţipătoare, fistichie şi de un gust mai mult decât îndoielnic, adusă musai toată «de afara», a ajuns direct proporţională cu găunoşenia, stupiditatea şi imoralitatea proprietarului…). Tehnica lui e facilă, dar plină de precauţiuni.
Evident, el trebuie să ştie şi «ceva teologie» (N. n. – Desigur, urechistă, incoerentă, frivolă si împănată din belşug cu pseudo-pelerinaje sau cu vizite turistice prin mai toate Locurile Sfinte, din ţară sau străinătate, precum şi cu sponsorizări mult trâmbiţate; toate din resurse financiare în întregime «curate», ceea ce este foarte greu de crezul în cazul celor atât de zgomotoşi în misiunea lor «teve-filantropică», publicitată până la saturaţie, dincolo de orice limită a sfidării bunului simţ – Sic!) şi să se priceapă la suflete şi inimi (N. n. – De fapt. nu se pricepe propriu-zis la o asemenea cunoaştere subtilă şi complexă, ci doar sesizează abil, totdeauna numai în interes personal, înclinaţiile naturale ale celor pe care îi înşeală).
Când va voi să spună despre sine că e «trimisul lui Dumnezeu», sau măcar că e un «ales» – aceasta o spun toţi, fără excepţie, bolnavi si sănătoşi – nu o va spune direct, cum ar face-o un tip patologic de pildă, sau un tip lipsit de inteligenţă, ci va preveni orice fel de bănuieli. Se va ascunde în dosul unei smerenii false, va spune lucrul numai pe jumătate... Cu claritatea e certat întotdeauna. Se duşmănesc chiar.
Preopinenţii fascinaţi sunt colaboratorii lui cei mai scumpi. El ştie întotdeauna să stârnească şi să menţină curiozitatea «credincioşilor» (N. n. – Mă rog, fanilor!) apărând în poze diferite, în haine diferite, mai dispărând câte puţin ca să se facă dorit – tehnica lui Zamolxis – mai făcându-se a tăinui unele «convorbiri cu Dumnezeu» şi unele taine pe care numai el le ştie despre unii oameni (N. n. – Pretinsa lui relaţie deosebită cu Dumnezeu, mărturisită cu emfază în public, este o hulă şi o neruşinare fără seamăn, întrucâîn viaţa spirituală autentică, faptele vorbesc mai mult decât vorbele, iar pălăvrăgeala demagogică nu mai interesează demult pe nimeni dintre cei lucizi!).
Peste toate, în epoca noastră, caută să apară drept foarte cult. încurajează deci orice legendă despre trecutul său «intelectual». Nu dezminte presupunerile, pe care de altfel tot el le sugerează, că a studiat de toate, medicina, filosofia, dreptul, ştiinţele, artele şi chiar teologia (N. n. – Deşi orice om, cu o pregătire medic şi cu bunul simţ intact, realizează că respectivul este un cumplit semidoct, care o face pe poliexpertosul în orice domeniu, inclusiv în psihologie, visându-se un soi de cruciat modem, triumfalist şi ex-centric!). Ceea ce nu înseamnă că e un tip faustic. Aceasta ar presupune nişte drame interioare adevărate! Adună şi intelectuali în jurul său, nu tocmai din aceea veritabili, dar oricât de aproximativi, intelectuali totuşi, ceea ce îi măreşte enorm prestigiul în faţa credincioşilor simpli.
Celelalte parti ale textului semnat de Ioan Gandu:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Comentarii