Vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă

Sf. Maxim Mărturisitorul arată că versetele referitoare la întâmpinarea ucenicilor de către omul cu urciorul de apă simbolizează trecerea de la Vechiul Testament la cel Nou: Cine este acela de care spune Evanghelia ca poarta in cetate ulciorul cu apa si pe care intalnindu-l invataceii trimisi de Hristos primesc porunca sa-i urmeze? Cine este apoi stapanul casei? (Marcu 14, 13) Si de ce nu i se spune numele de catre Evanghelisti? Ce este in sfarsit foisorul cel mare si pardosit, in care se savarseste infricosata taina a Cinei dumnezeiesti?19 (Luca 22, 10) Scriptura trece sub tacere numele omului la care a trimis Mantuitorul pe cei doi invatacei pentru pregatirea Pastilor, ca si numele cetatii in care au fost trimisi. Dupa primul gand care-mi vine, socotesc ca prin ”cetate” este aratata lumea aceasta sensibila iar ”omul” este firea generala a oamenilor. La aceasta sunt trimisi, ca invatacei ai lui Dumnezeu si ai Cuvantului ca si inainte-mergatori ai ospatului tainic pe care il avea Dumnezeu impreuna cu firea oamenilor, primul Testament si cel Nou. Cel dintai curata firea omeneasca de toata intinaciunea, prin filosofia practica (intelepciunea lucratoare), celalalt ridica mintea prin cunoastere sau prin calauzirea tainica a contemplatiei, de la cele trupesti spre vederile inrudite cu ea ale celor spirituale. Iar proba despre aceasta este faptul ca ucenicii trimisi sunt Petru si Ioan. Caci Petru este simbolul faptei, iar Ioan al contemplatiei.
Astfel e foarte potrivit ca cel dintai care-i intalneste pe acestia sa fie purtatorul unui urcior cu apa, insemnand prin el pe toti cei ce poarta, prin filozofia practica, pe umerii virtutilor, inchis in madularele pamantesti mortificate ale trupului, ca intr-un urcior, harul Duhului, care-i curateste pe ei prin credinta de intinaciunea. Dupa acesta, al doilea care-i intalneste este stapanul casei, care le arata foisorul pardosit. Acesta infatiseaza prin el pe toti cei ce pardosesc prin contemplatie inaltimea cugetarii lor culturale si marete, ca pe un foisor, cu cugetari si dogme insusite prin cunoastere (in chip gnostic), spre primirea dupa cuviinta a marelui Cuvant. Iar casa este deprinderea intru cucernicie, spre care inainteaza mintea practica cultivand virtutea. Asupra ei (asupra deprinderii intru cucernicie) stapaneste, ca una ce e stapana prin fire, mintea luminata de lumina dumnezeiasca a cunoasterii tainice, care s-a invrednicit, impreuna cu mintea practica, de impreuna ospatarea cea mai presus de fire cu Cuvantul si Mantuitorul. Se vorbeste in Scriptura si de un om si de doi, daca unul este purtatorul ulciorului si altul este stapanul casei. De unul se vorbeste poate, cum am spus, din pricina unei singure firi, iar de doi din pricina ca aceasta fire este impartita intre cei activi si intre cei contemplativi. Pe acestia iarasi amestecandu-i Cuvantul prin Duhul, ii numeste si-i face unul. Iar daca cineva ar vrea sa aplice cele spuse la fiecare om, nu ar iesi din adevar. Caci ”setea” este sufletul fiecaruia, la care sunt trimise mereu, ca invatacei ai Cuvantului si ai lui Dumnezeu, indemnurile virtutii si ratiunile (cuvintele) cunoasterii. Cel ce poarta ulciorul cu apa este modul de vietuire si cugetul care sustine, in chip nesovaitor, pe umerii infranarii, neevaporat, harul credintei dat la Botez. Iar casa este dispozitia si deprinderea virtuoasa, zidita din multe si felurite virtuti si cugetari tari si barbatesti, ca din niste pietre. Foisorul este cugetarea larga si intinsa, si capacitatea de cunoastere impodobita cu vederile dumnezeiesti ale dogmelor tainice si negraite. Iar stapanul are mintea largita de stralucirea deprinderii intru virtute, de inaltimea, de frumusetea si de marimea cunostintei. La aceasta minte venind Cuvantul cu ucenicii sai, adica cu primele intelesuri duhovnicesti ale firii si ale timpului, se impartaseste pe Sine. In sfarsit pastele sunt trecerea Cuvantului spre mintea omeneasca, prin care daruieste tuturor celor vrednici plenitudinea bunurilor Sale, insusi Cuvantul lui Dumnezmu venind tainic la ei. Scolii In care se arata ca fiind ascuns. Caci din cele se sunt, cunoastem pe Facatorul celor ce sunt, ca fiind propriu-zis ratiunile celor ce s-au facut. Iar timpul si firea sunt cele sub care se afla cele de sub timp si fire si tot ce e creat, cugetat si simtit. Cu acestea vine Dumnezeu si Cuvantul la cei vrednici. Caci din cele ce sunt imprejurul lui se cunoaste El si prin ele se da intreg, conformandu-se cu puterea de primire a fiecaruia. Iar prin intelesurile duhovnicesti ale timpului si firii indica ratiunile lor, deprinse din materie si forma, sau din trup si lume, pentru a cunoaste prin ele pe Cel ce s-a facut acestea pentru noi. Note Aici urcusul duhovnicesc este impartit in doua trepte: a) faptuirea si b) contemplatia. Celei dintai ii corespunde Vechiul Testament, celei de-a doua Noul Testament. Simbolul primei trepte este Petru, al celei de-a doua Ioan. Celei dintai ii mai corespunde omul cu ulciorul, celei de-a doua stapanul casei, sau mintea practica si mintea contemplativa. Sursa, AICI.