ATITUDINEA FATA DE EPISCOPI SI CANOANE sau Despre falsificarea sensului ascultarii duhovnicesti

12-01-2007 ~~Sublinieri~~

Sfânta Tradiţie a Bisericii ne-a transmis nouă, prin jertfa sfinţilor, nestematele duhovniceşti ale invataturilor si pildelor unor oameni care, lepădându-se de sine, au luat Calea cea strâmtă a Crucii Mântuitorului. Aceste nestemate duhovniceşti sunt întrupări, prin împlinirea poruncilor Mântuitorului, ale harului dumnezeiesc. Ele sunt însă supuse unui groaznic proces de falsificare, de izgonire a tot ceea ce este duhovnicesc şi autentic în ele, sunt, pe scurt, aruncate porcilor, adică sunt puse în slujba patimilor din noi. Astfel, “smerenia” şi “ascultarea” devin arme de putere, strategii disciplinare, modalităţi de a falsifica Adevărul, de a pune lumina sub obroc, de a răstălmăci Evanghelia, canoanele, învăţăturile sfinţilor, cu singurul scop de a obţine acel simulacru de creştinism, îmbinare unică de relativism şi disciplină cazonă, al cărei semn distinctiv va fi lipsa libertăţii harului. Este acel gen de “creştinism” care îl va aplauda vânjos pe Antihrist si i se va pleca lui. “Creştinismul” este definit in modul cel mai absurd si mai fals drept o “disciplină“, al carei scop este doar mentinerea “ordinii” si impiedicarea anarhiei, in timp ce viata Bisericii este redusa la o Lege mai drastica si mai impilatoare decat Legea mozaica, din care ne-a liberat Hristos. Autoritatea sacramentala a episcopilor este inteleasa ca o “putere” absoluta si suprema, care ne garanteaza mantuirea prin simpla obedienta de tip militar fata de ea.

Aici este articolul despre ascultarea asa- zis canonica.

Iata si adevarata invatatura despre ascultare in interiorul Bisericii, in expunerea Cuv. Serafim Rose:

“Cit despre chestiuni mai subtile precum ascultarea si autoritatea în Biserica, exista “legi” asemanatoare pe care fiecare trebuie sa stie cum sa le aplice în interiorul traditiei si a Duhului Bisericii. Cu lucrurile acestea nu putem “negocia” asa cum încerci tu sa faci în scrisoarea ta la pagina sase (“Lepadam oare regulile doar pentru faptul ca lucrurile nu pot fi împlinite si, prin urmare, nu putem merge spre mai bine?” etc.); nu putem decit sa le experiem suferind pina la capat (daca e nevoie), cu credinta în Dumnezeu si cu cercetarea celor sporiti în credinta. Este pur si simplu un fapt de viata duhovniceasca si bisericeasca: pentru dragostea lui Hristos canoanele trebuie uneori încalcate formal, iar o autoritate duhovniceasca trebuie si ea uneori “ignorata”; avem exemple în vietile sfintilor. Daca vreuna din aceste “legi” este absolutizata, Ortodoxia devine Fariseism. (…)

Apropo, sunt mai multe tipuri distincte de ”ascultare” si “autoritate” în Biserica si confundarea lor poate aduce multa vatamare duhovniceasca. Batrin – ucenic, parinte duhovnic – ucenic, preot – turma, episcop – preot, episcop – credinciosi, batrini – tineri, etc. – toate aceste relatii implica diferite feluri de trepte de ascultare si autoritate, nu pot fi “codificate”, ci se pot învata numai prin experienta.

Legat de cruciala problema a Bisericii, înteleasa fie ca “organizatie” sau ca “organism”, la care duceau punctele anterioare, nu putem decit sa te trimitem la eseurile scrise cu singe despre Biserica din Catacombe din Orthodox Word numarul pe mai/iunie ; respectiv [trimitem n. tr.] la chestiunea aceasta a “serghianismului” , din vremea cind tortionarii de la GPU ajungeau sa le “dovedeasca” unor episcopi ortodocsi ca Mitropolitul Serghie [din Patriarhia Moscovei] “nu a încalcat nici o dogma si nici un canon”. Probabil ca nu a facut-o, dar oare noi trebuie sa ne luam dupa “canoanele” lui pina în iad, ori trebuie sa-L urmam pe Hristos pe calea cea strimta pina în rai, împreuna cu eventualii Sai mucenici “necanonici” ai ultimelor vremuri?

Motivul principal pentru care ti-am ridicat chestiunea partii “realiste” a episcopilor este acela ca tu însuti te faci responsabil nu numai pentru oferirea de “teorii” cititorilor tai, dar într-o oarecare masura si pentru ca tu îi calauzesti la modul practic. Principiile ramin aceleasi; dar firea este aceea care ataseaza acestora anumite preconceptii pur idealiste despre persoane, iar acest lucru nu poate duce decit la esec.

Dincolo de toate acesta e adevarul despre episcopi, conducatorii Bisericii. În zilele noastre, zilele decaderii generale din Biserica, nu trebuie ca nimeni sa se astepte la prea mult de la ei. În vreme ce le dam cinstea cuvenita, respectul si supunerea, trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca (cu exceptia unor cazuri rare) ei nu se afla într-o postura de slujire ca îndrumatori personali, cu atit mai putin a convertitilor. O remarcabila exceptie de la aceasta “regula” generala, Vladica Ioan, despre care credem ca oricine si-ar fi putut pune încrederea în el cu desavirsire – hotarise ferm ca sa nu accepte ucenici, ci mai degraba sa inspire si sa încurajeze lucrul independent în interiorul Bisericii, cu conditia ca toti sa urmareasca progresul si consultarea reciproca în interiorul traditiei ortodoxe”.