“In monahism sa tinem cele probate”
A doua parte din capitolul ‘Traditia ortodoxa” (din cartea “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan“ cuprinzand invataturile Cuviosului Paisie Aghioritul) referitoare la traditia din cadrul randuielilor calugaresti:
“-Parinte, atunci cand o sora este nou venita intr-o ascultare si afla acolo o oarecare randuiala, este corect sa faca schimbari?
-Nu, sa nu faca schimbari de la inceput, chiar de ar fi singura la acea ascultare. Lucrul acesta l-au facut ostile noi care au mers in manastiri vechi; n-au respectat experienta celor batrani. Atunci cand cineva procedeaza astfel si-si face schimbarile lui, desfiintand vechile Tipice, adica randuiala ce exista mai demult si lucrurile probate care ajutau in calugarie, acela nu numai ca nu se intemeiaza pe traditie, dar nu are respect fata de traditie. Mai tarziu insa vor intelege cat de pretioase au fost cele pe care le-au schimbat. Aceia care au asezat acestea stiau ceva. Orice exista demult in monahism este bine cantarit; este din experienta. Vezi, si intr-o meserie trebuie sa se respecte regulile ei. Ca tamplar, cum am fost, stiu ca o masa de regula are 80 cm inaltime, scara 27 de cm latime. Toate acestea sunt probate, verificate; iar ucenicul trebuie sa le primeasca ca atare; nu-i trebuie explicatie. Ele sunt rodul experientei si de aceea este nevoie de incredere in mesarias si respect fata de experienta lui. Cel ce nu respecta regulile meseriei nu va face treaba buna, ci va face masa sau joasa, sau inalta etc.
Am schimbat multe Colibe; sunt… capsocalivit! Ori de cate ori am facut schimbari la usi, la cuie (cuie ce serveau de cuiere), in cele din urma am inteles ca toate fusesera puse cu un scop bine gandit. De aceea acum, la inceput, desi imi vine greu, nu fac totusi nici o schimbare. Nu scot nici un cui din pereti. Daca eu, lipsitul de experienta, le scot, dupa ce ma voi gandi bine le voi pune iarasi in locul in care au fost, de data aceasta stricand si tencuiala, pentru ca parintele ce a fost mai inainte nu le-a pus la intamplare. Ca sa fie, de pilda, un cui acolo in perete, inseamna ca a fost pus acolo pentru ca sa agati o flanea, o rasa. La o Chilie (Chilia Sfantului Ipatie de la Katunakia) unde am mers, la fiecare colt era cate un baston gros si incovoiat. Le-am luat si le-am dat inchinatorilor. Dar dupa aceea am inteles ca Parintele de mai inainte le pusese astfel pentru a le avea la indemana atunci cand trebuia sa alunge serpii, care erau destul de multi in acea parte.
Lucrul cel mai important este sa tineti cele ce sunt probate. Altfel se duce traditia si ramane calcarea de lege. Ce inseamna traditie si ce inseamna calcare de lege! Cat de mult difera una de alta! Oare calcarea de lege s-o facem traditie? Astazi unele manastiri fac ceea ce le convine si considera ca acel lucru este traditional, si in loc sa devine traditionale se fac… calcatoare de lege. Cum va veni dupa aceea discernamantul duhovnicesc, daca nu exista sensibilitatea duhovniceasca? Vedeti, in monahism este nevoie de alta linie; nu de cea militara, nici de cea sociala, si nici de cea cooperatista, ci de cea monahala, cea incercata, care are trasatura liniei patristice. Cateodata se poate numi linie “patristica” si cealalta linie monahala, de suprafata, dar care nu are nici o legatura launtrica cu monahismul si cu Sfintii Parinti, ci o numesc asa numai pentru ca au citit pe Sfintii Parinti.
Unele manastiri noi functioneaza astazi ca niste fundatii. Desigur, sunt oarecum indreptatite pentru ca nu au aflat aluat. Ar fi putut insa intreba manastirile vechi. Dupa stapanirea turceasca, dupa ce primele manastiri au reinceput viata monahala, nu exista aluat duhovnicesc. Bavarezii au distrus manastirile ce existau pentru a le lua averile. Chiar si ordin au dat ca monahii sa se insoare si astfel sa fie distruse manastirile. Pe de alta parte, monahii nostri nu au cautat sa afle cum a fost monahismul mai demult si astfel sa se intoarca la traditie. Ci au vazut ca manastirile aveau vaci, vitei si au spus: “iata, acesta este monahismul; sa aiba vaci si vitei!”. Manastirile aveau intr-adevar vaci, vitei, porci, deoarece sub stapanirea turceasca toti crestinii care aveau avere, animale etc., le dadeau sarmanii la manastiri ca sa nu le ia turcii. La manastire mergea lume bolnava, oropsita si manca paine. Ii hraneau si pe acestia, ii hraneau si pe cei saraci. Toti capatatii mergeau la manastire. Atunci nu existau fundatii, de aceea monahii erau nevoiti sa se ocupe si cu animalele, ca sa ajute lumea. Mai tarziu, cand nu mai exista aceasta situatie grea, manastirile au continuat sa aiba vitei, vaci, oi etc., astfel incat multi oameni duhovnicesti ai acelei vremi, au spus cu dezamagire: “iata, acesta este monahismul nostru!” si de aceea au mers sa ia de la apuseni monahismul lor, cu misiunile lor si cu toate cele apusene. Nu s-au intors inapoi la traditia noastra sa vada ce s-a intamplat si sa se gandeasca: “Bine, acestea au ramas din timpul stapanirii turcesti. Atunci nu puteau trai monahiceste asa cum ar fi trebuit. Este o boala provenita din vechea situatie. Acum trebuie sa ne intoarcem iarasi la traditie”. Dar acestia nu s-au intors la traditia noastra, ci s-au intors la starea apusenilor. Au luat modele de acolo, ca sa le aplice aici. Aceasta este greseala lor, ca nu s-au intors la traditie. Vezi, turcii respectau proprietatile manastiresti pentru ca si ei insasi vedeau de multe ori minuni facute de Sfintii noastri, iar de la manastiri cereau ajutor dumnezeiesc si nu gazduire”.
Legaturi:
15 Commentarii la ““In monahism sa tinem cele probate””