Predica la SFANTUL CUVIOS MACARIE ROMANUL a PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord (AUDIO): “Pentru a avea familii creștine puternice, trebuie să avem monahism viu și puternic! Căderea uneia periclitează existența celeilalte!”

23-10-2017 Sublinieri

Predica la Sf. Cuv. Macarie Romanul, Preasfințitul Macarie al Europei de Nord, Ikast, 23.10.2017

PREDICĂ ROSTITĂ DE PREASFINȚITUL PĂRINTE EPISCOP MACARIE DRĂGOI

AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A EUROPEI DE NORD

ÎN PARACLISUL MĂNĂSTIRII ORTODOXE ROMÂNE „SFINȚII CUVIOȘI MACARIE ROMANUL ȘI IOAN IACOB DE LA NEAMȚ” DIN IKAST, DANEMARCA

LUNI, 23 OCTOMBRIE 2017 DE SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI CUVIOS MACARIE ROMANUL

Sfantul Cuvios Macarie Romanul, detaliu din icoana Maicii Domnului-Alaptatoarea – iconari: Gabriel-Toma Chituc si Mihai Coman

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

„Fericită este viața pustnicilor a celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor.” (Antifon glas 5)

Preacucernici Părinți,

Iubiți frați și surori împreună rugători,

Mă bucur nespus de mult că ne-a învrednicit Preamilostivul Dumnezeu să îl sărbătorim și anul acesta pe Sfântul Cuvios Macarie Romanul în această minunată ambianță duhovnicească, la Mănăstirea noastră românească din Ikast, în Regatul Danemarcei, care îl are ocrotitor. Sfântul Cuvios Macarie, Patronul Mănăstirii Ikast, a trăit în secolul al IV-lea, provenind dintr-o familie înstărită din Roma, de aici apelativul său „Romanul”, diferențiindu-l astfel de omonimii săi contemporani cu el, Cuvioșii egipteni Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul, pomeniți în calendarul ortodox la 19 ianuarie.

Cu toate că părinții săi au vrut să-i rânduiască o viață obișnuită, căsătorindu-l, atât de înfocat a fost de dorul unei vieți dedicate total lui Hristos, încât a plecat din Roma, oprindu-se abia în Persia, actualul Iran, unde și-a găsit adăpost într-o peșteră, fiind ajutat în toată viața sa pământească, în nevoințele sale ascetice din peștera sa, de doi lei sălbatici care au devenit blânzi asemnea a doi mielușei.Sfântul Macarie Romanul a fost călăuzit și protejat de Arhanghelul Rafail în această lungă și istovitoare peregrinare de la Roma spre peștera sa din Persia, ceea ce arată că Dumnezeu ajută tuturor celor care au o hotărâre puternică și sinceră de a merge pe calea slujirii jertfelnice, a slujirii totale, care este calea pustniciei sau monahismului. A fost un act de mare curaj, dar și un act de dragoste față de Hristos, pe care l-a săvârșit Cuviosul Macarie, acestea fiind răsplătite de Domnul.

În reprezentările iconografice apare, asemenea Cuvioșilor Onufrie cel Mare și Petru Athonitul, purtând barba sa lungă până la pământ, având corpul uscat de nevoință și acoperit de părul pustnicesc, fiind încadrat la gura peșterii sale de cei doi lei îmblânziți, iar alteori, este înfățișat, în icoane, sub aripile protectoare ale patronului său ceresc Arhanghelul Rafail.

Cuviosul Macarie, prin originea sa socială, crescând într-o nobilă familie romană, ar fi putut duce o aleasă viețuire de creștin evlavios, asemenea părinților săi, cu familie, în cadrul unei comunități creștine. Dar el a vrut mai mult. Fuga tânărului Macarie Romanul de căsătorie nu este fuga de un lucru rău sau greșit, căci căsătoria e binecuvântată, iar familia e darul lui Dumnezeu, și se cuvine să o prețuim mai mult ca niciodată astăzi. Însă tânărul Macarie a vrut mai mult, a vrut să-și dedice total, integral, viața Mirelui Hristos, trup și suflet. Această dorință binecuvântată de dedicare totală este ceea ce stă la baza alegerii viețuirii monahale, din vechime până astăzi. Sunt cele două căi prin care creștinul se mântuiește: căsătoria sau monahismul. Amândouă sunt binecuvântate, amândouă sunt mântuitoare, amândouă presupun jertfă, răstignire întru Domnul.Mai mult decât atât, aceste două căi sunt complementare. Prin căsătorie se întemeiază familia, iar în familie se naște, crește și prinde aripi duhovnicești, viitorul monah sau viitoarea monahie. Așadar, pentru a avea comunități monahale, trebuie să avem mai întâi de toate bune familii creștine. Sfinții Părinți la unison ne avertizează că o criză a familiei înseamnă, întotdeauna, și o criză a monahismului.

Este ușor de înțeles: într-o societate cu familii dezorganizate, lipsite de evlavie, copilul, de la bun început, are aripile duhovnicești legate, dacă nu chiar retezate. Atunci când familiile sunt transformate în simple unități de producție și consum, viața familială este secularizată, iar aspirația spre monahism nici măcar nu poate să răsară, căci bietele odrasle nici nu vor ști că e posibil și o astfel de lucrare, o astfel de nevoință.

Așadar, să luăm aminte, căci pentru a avea familii creștine puternice, trebuie să avem monahism viu și puternic! Una nu poate exista fără cealaltă, iar căderea uneia periclitează existența celeilalte!

Dacă ne este simplu să înțelegem de ce monahismul are nevoie de familii creștine, ne este mai greu, poate, să înțelegem de ce are nevoie familia de monahism, însă, întotdeauna, vremurile în care creștinismul a strălucit au coincis cu vremurile în care monahismul a strălucit. Întotdeauna, fără excepție, în istoria creștinismului, atunci când au fost multe familii evlavioase, acestea dădeau mulți monahi, și când monahismul a fost în floare, și familiile erau adânc duhovnicești și foarte legate de viața și activitatea din mănăstiri. Monahismul nu este o opțiune și o viață separată de viața creștinului laic, în Ortodoxie, ci este un far călăuzitor, este un izvor de împrospătare și de înviorare duhovnicească, este duh și viață, absolut necesare pentru supraviețuirea celor din lume. Monahismul nu este o opțiune lăturalnică, un fel de opțiune care ar avea corespondent în lumea laică, sau o specializare strictă, pentru un număr restrâns de doritori.

Monahii au o mare responsabilitate față de cei din tumultul lumii, din zgomotul lumii, care nu pot supraviețui duhovnicește decât dacă au acces, măcar din când în când, fie și temporar, la aceste oaze și lăcașuri de odihnă, de adăpost, de iureșul lumii și grijile vieții.

Spre exemplu, cultura duhovnicească, filocalică, este, prin excelență, cultura monahală, pustnicească. Este o cultură a cunoașterii de sine, a nevoinței în lumina lui Hristos și a Duhului Preasfânt. Cu toate că scrierile filocalice au fost redactate de monahi, acestea nu sunt doar pentru monahi, ci pentru tot cel care dorește să trăiască o viață în Hristos. Ce ne-am fi făcut fără acest mare tezaur de învățături prin care putem înțelege cum se desăvârșește omul lăuntric, cum pot fi smulse patimile din sufletele noastre, ce înseamnă pocăința adevărată întru zdrobirea, curăția și rugăciunea inimii? Toate acestea, cum spuneam, sunt daruri pentru întreaga lume creștină, dar ele au fost puse la îndemâna tuturor de viețuitorii din cinul călugăresc care s-au sfințit întru nevoință, de această armată duhovnicească de geniu în războiul nevăzut.

Așadar, se cuvine să lăudăm, să prețuim și să iubim monahismul! Ne-a dat tot ce avem noi mai bun. Se cuvine să conștientizăm cât de important este pentru supraviețuirea noastră. Trebuie să înțelegem că, în vremurile în care monahismul a fost în criză, întreaga lume ortodoxă a fost în criză. Vai de acea societate în care aspirația către monahism s-a stins! O astfel de societate a murit sufletește pentru că înseamnă că nu mai poate inspira fii și fiice ale ei să se dedice integral Mirelui Bisericii, Mântuitorului Hristos.

De asemenea, atunci când au fost prigoanele cele mai mari împotriva creștinilor, atunci prigoanele împotriva monahilor au fost și ele mai intense și mai sălbatice. Să ne gândim doar la persecuțiile iconoclaste și la prigoana comunistă. De ce? Pentru că prigonitorii știau foarte bine că dacă vor distruge monahismul, vor distruge un pilon esențial al societății creștine.

În încheiere, mai adaug că monahismul este libertatea totală în Hristos. Se înțelege, de aici, că acolo unde monahismul suferă, suferă și libertatea în Hristos. Vă aduc mărturia puternică a Sfântului Ioan Gură de Aur: „Călugărul este ca un vultur care zboară la mare înălțime, care n-ar putea fi prins niciodată într-un lanț de vrăbii. Pentru ce pricină va putea să-l vatăme vreun om? Bani nu are, așa că nu-i este teamă de hoți. Patrie nu are, așa că nu-i este teamă de surghiun. Slavă nu dorește, așa că nu-i este teamă că-și va pierde slava. Mai rămâne un singur lucru, moartea, dar, în această privință mai ales, nimeni nu va putea să-l întristeze, căci, dacă-l amenință cu moartea, îi face cel mai mare bine, îl trimite spre cealaltă viață, dorită de el, spre care sunt îndreptate toate faptele și toate gândurile lui. Astfel, moartea, departe de a fi o pedeapsă, este o scăpare de dureri, un sfârșit al sudorilor, este odihnă. AMIN”.

Preasfințitul Episcop Macarie la Mănăstirea Ikast în Danemarca: „O criză a familiei înseamnă, întotdeauna, și o criză a monahismului. Pentru a avea familii creștine puternice, trebuie să avem monahism viu și puternic!”

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a efectuat, în aceste zile, mai multe vizite pastorale la românii din Danemarca. Astfel, sâmbătă, 21 octombrie 2017, ierarhul român s-a aflat în Sønderborg, în mijlocul comunității de români ce trăiesc în această localitate din sudul Danemarcei, aproape de granița cu Germania. Preasfințitul Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie și pomenirea morților, întărind duhovnicește pe credincioșii prezenți, prin spovedanii, rugăciune, sfat și binecuvântare. Duminică, 22 octombrie, Părintele Episcop Macarie s-a aflat la românii din Aarhus, port situat în peninsula Iutlanda și al doilea oraș ca mărime din Danemarca. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a botezat o fetiță din comunitatea parohială.

Luni, 23 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Cuvios Macarie Romanul, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s-a aflat la Ikast, pentru celebrarea hramului mănăstirii românești din localitate. Preasfințitul Macarie, în cadrul Liturghiei, l-a hirotonit întru preot pe diaconul Claudiu pe seama credincioșilor parohiei ortodoxe române din orașul danez Esbjerg. Ierarhul român a prezentat viața Cuviosului Macarie, care, provenind dintr-o familie de origini nobile din Roma secolului al IV-lea, s-a dedicat unei aspre viețuiri pustnicești. Pornind de la întâmplările din viața Cuviosului, Preasfințitul Macarie a evidențiat ajutorul pe care-l dă Dumnezeu celor ce aleg să trăiască o viață de sfințenie.

[…]


Categorii

Calugaria / viata monahala, PS Macarie Dragoi, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate