Crucea lui Hristos, mangaierea noastra
|
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser. |
- Cantarile Sfintei Cruci – Anghelos
- Cantari pentru praznicul Sfintei Cruci – Nectarie Protopsaltul
- Acatistul Sfintei Cruci.mp3
Unde să căutăm mângâiere in necazuri?
“<<Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu>> (Is. 40, 1). Aceste cuvinte ale străvechiului proroc Isaia sunt îndreptate în primul rând către noi, păstorii, fiindcă pe umerii noştri stă nu numai datoria de a vă învăţa, de a vă arăta calea lui Hristos, ci şi de a vă mângâia, de a vă arăta dragoste şi grijă din adâncul inimii. Şi eu vă iubesc pe voi, turma dată mie de Dumnezeu, ca pe oamenii cei mai apropiaţi mie. Şi oare eu nu ştiu ce multe necazuri şi lacrimi aveţi voi? Oare nu sunt dator să vă mângâi? Şi mă voi strădui s-o fac în marea zi de astăzi a închinării Crucii lui Hristos.
Când vă învăţăm calea lui Hristos, totdeauna vă îndemnăm să vă amintiţi spusele Lui despre faptul că strâmtă este poarta şi îngustă este calea ce duce în împărăţia lui Dumnezeu (Mt. 7, 14), că necazurile sunt partea tuturor creştinilor. Veţi întreba: „Dar ce, numai creştinii au necazuri? Nu îndură necazuri, nenorociri şi amărăciuni şi oamenii acestei lumi? Nu varsă lacrimi şi cei ce leapădă calea lui Hristos?” Bineînţeles, de necazuri nu scapă nici aceştia, dar este mare deosebire între preţul pe care îl au înaintea lui Dumnezeu necazurile şi lacrimile noastre şi preţul pe care îl au înaintea Lui necazurile şi lacrimile celor care trăiesc fără Dumnezeu. Ei îşi rabdă necazurile nu de bunăvoie, ci numai fiindcă nu pot scăpa deloc de ele; adeseori blesteamă şi cârtesc, în timp ce noi, creştinii, suntem datori să ne ducem necazurile cu totul altfel – pentru numele lui Hristos, cu mare supunere faţă de voia lui Dumnezeu, mulţumind lui Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmplă: şi pentru bucurii, şi pentru greutăţi, şi pentru amărăciuni, şi pentru toate nefericirile.
Noi ne ducem necazurile de bunăvoie, căci dacă ne-am lepăda de Hristos am scăpa de cele mai multe necazuri – dar întrucât nu ne lepădăm, pentru pătimirile noastre Dumnezeu ne dă binecuvântare. Oamenii lumeşti se străduie din răsputeri să scape de necazuri: ei îşi îneacă amarul în vin şi vodcă, se ameţesc cu tutun şi chiar cu droguri, căutând mângâiere; negăsind-o, se străduie să uite de necazuri: caută distracţii, petrec, dansează, merg în ospeţie şi flecăresc. Asta nu trebuie să se întâmple cu creştinii, fiindcă ei sunt datori să nu înăbuşe glasul conştiinţei, ci, dimpotrivă, să îl asculte cu luare-aminte.
Oamenii aflaţi pe o treaptă duhovnicească mai înaltă caută uitarea de necazuri în prietenie, în muncă. Lucrul cel mai mare în care află ei uşurare este dragostea: dragostea dintre soţi, dragostea părinţilor faţă de copii şi a copiilor faţă de părinţi, dragostea faţă de oamenii care merită dragoste. Orice dragoste este binecuvântată: aceasta însă este forma de început, cea mai joasă a dragostei, fiindcă de la ea, pe calea exersării în ea, trebuie să ne înălţăm la dragostea, mult mai înaltă, faţă de toţi oamenii, faţă de toţi cei nefericiţi, faţă de toţi cei care suferă. De la ea trebuie să ne înălţăm până la cea de-a treia treaptă a dragostei: până la dragostea dumnezeiască, până la dragostea de însuşi Dumnezeu.
Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: Numai în Dumnezeu se linişteşte sufletul meu (Ps. 61, 1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care din inimă ţâşneşte, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu. Aşa au fost drepţii Vechiului Testament – însă nouă, creştinilor, Domnul ne-a dăruit cea mai adâncă şi mai înaltă mângâiere: a privi la Crucea lui Hristos şi a ne închina ei. Îl vedeţi pe Fiul lui Dumnezeu, Cel de-al doilea Ipostas al Sfintei Treimi, Dumnezeu întrupat, Cel mai sfânt decât toţi sfinţii, Marele Drept, Binefăcătorul neamului omenesc, cum n-a mai cunoscut şi nu va mai cunoaşte vreodată lumea? Îl vedeţi ţintuit de Cruce cu piroane din fier? Cât de greu pătimeşte Cel Care cu un singur semn al mâinii Sale, cu un singur cuvânt al Său poruncea valurilor şi vânturilor să se potolească; Cel Ce de-a lungul scurtei Sale vieţi pământeşti a făcut minuni uluitoare din dragoste şi milă faţă de oameni; Cel Ce vindeca toate bolile, Care deschidea ochii orbilor, Care îi ridica din pat pe cei paralizaţi, Care sătura cu câteva pâini mii de oameni, Care învia morţii; Cel mai mare Binefăcător al lumii, Mântuitorul ei!
De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti.
Pe Cruce, Răscumpărătorul lumii este sfâşiat pentru păcatele noastre… Această Neasemuită Jertfă şi nemărginită milostivire pune în umbră toate necazurile noastre, oricât de multe ar fi ele, oricât de grele ar fi ele.
Doar pătrunzându-vă de aceste gânduri şi simţăminte, privind la Crucea lui Hristos, veţi primi singura mângâiere adevărată. Nu sunt alte mângâieri asemenea ei – şi la ce ne-ar face trebuinţă ele dacă ne este dată Crucea, pe care putem nu numai s-o privim, ci şi s-o sărutăm?! Şi oare nu ne adăpăm cu nesfârşită nădejde şi putere din acest izvor? Plină de mângâiere sunt şi Dumnezeieştile Scripturi, care istorisesc pătimirea pe Cruce a lui Hristos.
În orice necaz să ne întoarcem totdeauna luarea-aminte spre Sfintele Scripturi şi spre Crucea lui Hristos. Adânciţi-vă în spusele apostolului Pavel: Bine este cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel Ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem mângâia şi noi pe cei care se află în tot necazul prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu (2 Cor. 1, 3-4).
Mărturisesc din toată inima adevărul acestor spuse – mărturisesc din proprie experienţă, fiindcă Domnul m-a mângâiat în marele meu necaz. Pe măsură ce se înmulţesc necazurile, se înmulţeşte şi mângâierea lui Hristos. În această zi sfântă este scoasă spre închinare Crucea lui Hristos şi îi atrage pe toţi la sine, adică la Cel Ce a fost răstignit pe Cruce.
Cu mare bucurie vedem cât de mulţi oameni năzuiesc să vadă Crucea înălţându-se şi să audă cântarea: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne“. Dar ce putere ne atrage? De ce-i aşa de multă lume în biserică? Ne atrage puterea nevăzută a lui Dumnezeu, ce mângâie şi încălzeşte inimile noastre.
Dumnezeu însuşi să îndrepteze inimile voastre întru dragostea lui Dumnezeu şi întru răbdarea lui Hristos. Amin.”
(Sf. Luca al Crimeei: La portile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004)
- Scoala Crucii – N. Steinhardt
- Pr. Dumitru Staniloae – cuvant exceptional despre Crucea care ne odihneste – iubirea
- Sfantul Ioan Gura de Aur despre lepadarea de sine, luarea Crucii si urmarea lui Hristos
- Predica la Duminica a III-a din Post – a Sfintei Cruci a Sf. Nicolae Velimirovici
- Parintele Cleopa: Crucea inseamna iubire!
- Predica la Duminica Sfintei Cruci a IPS Bartolomeu Anania (audio)
- Dialog cu Maica Siluana despre Cruce (video – trei parti)
- Ce facem cu Crucea lui Hristos? – meditatie duhovniceasca
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“Această Neasemuită Jertfă şi nemărginită milostivire pune în umbră toate necazurile noastre, oricât de multe ar fi ele, oricât de grele ar fi ele.” – de ce am – totusi – o oarecare umbra de indoiala facand pe ‘avocatul diavolului’?!: este neasemuita Jertfa facuta cu nemarginita milostivire pentru noi, dar cred ca unele necazuri sunt atat de grele si de rele incat intrece orice imaginatie bolnava (horror de-a dreptul)… ma gandesc – spre exemplu – la suferintele de neimaginat, batjocoririle infioratoare, coborarea cu mult subuman a ceea ce s-a intamplat in razboaiele mondiale, in lagarele de concentrare (experientele pe oameni), in lagarele comuniste – la noi sau in Rusia: preotii rusi aruncati din tren in Siberia complet dezbracati, udati din cap pana-n picioare si multe altele ce nu se cade a le reaminti aici fiindca numai amintirea lor imi provoaca o stare de rau aproape fizica. Cate-o data zic: ‘Doamne! Ai gresit cand ai facut omul. Este – adesea – specia cea mai rea si periculoasa de pe pamant. A dat iama in creatia ta mutilandu-o (natura si om).’ De ce exista raul?! ‘Este absenta binelui’ a spus un parinte candva, undeva…Bine! Dar ar mai trebui sa i se puna stavila pentru ca prea isi face de cap! Altii spun ca diavolul e de vina; daca n-ar fi el cu ispita lui toti am fi ‘ca ingerii lui Dumnezeu din Cer’; bine si asta, am inteles! Dar, nu exista ceva in noi, oamenii inclinare ‘fireasca’ mai lesne spre rau si pacat decat spre bine?! Pentru ca, in ciuda tuturor puterilor ceresti mai numeroase decat ceata 9-a cazuta, a Dumnezeului Cel Viu, oamenii prefera raul. Este un paradox pentru mine pe care nu-i voi da de cap niciodata.
Draga Magda,
Iti raspunde un om simplu fara veleitati. De multe ori ma bucur si eu cand mi se raspunde si ma intristez cand astept in-zadar.
Mai intai felicitari pentru prezenta si interesul tau.
Observ ca esti o persoana lipsita de speranta si sceptica. Si incepi gresit autointitulandu-te avocatul diavolului. Cine crezi ca mai are astazi nevoie de astfel de avocati ? Dar este mare nevoie pretutindeni de opusul lor, adica de preoti, care ne umpluu de speranta si bucurie, care ne ajuta sa depasim greutatile vietii si ne indruma duhovniceste. Adica primii nu sunt de dorit iar urmatorii sunt adevarate comori ! Si dupa-cum singura spuneai ei stiu si vor stii intotdeauna sa primeasca cununa muceniciei murind pentru credinta lor care le este mai scumpa decat viata.
Si mai vreau sa-ti spun ca eu am alta parere despre inclinarea fireasca spre rau si anume eu cred ca omul are doar o inclinare fireasca spre bine in mod special dupa botez si primind din sfintele taine. Omul nu are o inclinare fireasca spre rau decat numai daca raul pune stapanire pe el; diavolul prinde radacini unde este locul slabit si robeste cu putere mare. Noi avem insa Sfintele Taine, pentru fiecare pas important al vietii si Sfanta Biserica langa noi dar si in sufletele noastre. Numai ele cu Puterea lui Dumnezeu ne apara de rau caci altfel viata ar fi cu adevarat un infern. Tu iti poti inchipui realist cum arata viata inainte de Hristos ? Te-ai gandit vreodata la asta ? Ia-ta ti-am dat o tema de reflectie foarte folositoare tie si oricui. -)
N-am vrut sa te cert… Eu te iubesc si-ti spun ca iubirea este si trebuie sa fie nelimitata si cu cat vei iubi mai-mult cu atat vei fii mai fericita si mai increzatoare.
Pentru Liviu:
Liviule, sunt lipsita de speranta in privinta triumfarii binelui (cred ca voi iesi la pensie – daca voi apuca – si in Romania o sa fie din ce in ce mai greu si mai rau din toate pct.de vedere si la toate nivelele), sunt sceptica in amelioarea a ‘ceva’; raul i-a amploare la toate nivelele; pana sa ma convertesc la credinta (in ciuda Botezului eram mai rea ca paganii), nici nu-mi puneam ‘probleme’; acum, – dupa – ma uit in jur adesea si-mi vine sa ma crucesc! Realitatea ‘bate’ Botezul; cati dintre noi -avand Botezul- suntem asa cum trebuie?! Energiile necreate primite la Botez impreuna cu Sf.Taine sunt intr-adevar LUCRATOARE…DAR – hai sa recunoastem – stam bine o perioada, un timp…apoi tot dam cu dosu’de pamant! – la propriu sau la figurat – ramanand cu nadejdea sa ‘stam bine, sa stam cu frica sa luam aminte…’ macar in momentul mortii fiindca ‘in ce te voi afla, in aia te voi judeca’ (in pocainta sau pacat). Asta atat datorita Razboiului nevazut, suntem atacati strasnic de Satanel, cat si din propria fire care, pastreaza amprenta vremii cand nu erai pe cale si faceai nesarate(ma refer la mine) si care, din cand in cand, cum lasi garda jos scot capul afara si ‘cele din urma ti se fac mai rele ca cele dintai’. CAuzele sunt multiple, pornind de la experienta personala, mediul economico-social, familie…
Referitor la ‘tema de vacanta’ :)- sunt in concediu – daca imi inchipui cum era pana sa apara Hristos (lumea robita de cel rau, idolatrie, deznadejde, un iad plin de pacatosi dar si de drepti); singura speranta si singurul lucru bun este ca, o data cu aparitia lui Hristos ne-a dat nadejde, ne-a dat Legea, ne-a lasat Tainele, Biserica, preotii liturghisitori, ne-a dat Asul in maneca pentru a castiga pariul cu viata…cea vesnica!
Nu-mi este rusine de fratiile voastre sa spun ceea ce simt, ceea ce gandesc… tocmai pentru ca razboiul dinlauntru prin bantuirea de ganduri cand de-a dreapta cand de-a stanga sa fie cercat prin focul experientei si al cunostintelor celor mai inaintati, experimentati…raspunzandu-mi-se pe masura pentru lamurire, clarificare, cu alte cuvinte…dand RAZBOI INTRU CUVANT! Ce daca citesc mult, ‘stiu’ multe…poate nu le pricep BINE! Apoi! Daca gresesc, sar calu’puneti-mi zabala si spuneti-mi: STOP! Ai luat-o alaturea de drum… si n-am sa ma supar pe nimeni, NICIODATA! Adesea, duhovnicii abia au timp pentru Spovedanie – spre exemplu – si n-au rabdare sa te asculte.
Frumos Liviu….
Pt.Magda:
Eu cred ca gresesti ,daca ai citi cartile sf.parinti ai vedea ca lupta trebuie dusa permanent ,nu trebuie abandonat.Ai cazut , ridica-te ,cauta alt duhovnic si intreaba-l ce sa faci.
Ai rugaciunea mintii care te apara de vrajmasi.
Ai cartile cu vietile sfintilor ,e imposibil ca citindu-le sa nu vrei macar pentru putin timp sa fii ca ei.
Nu te uita in jur ,nu lua aminte la rautatile care te inconjoara. Mai degraba ar trebui sa iti fie mila de decaderea celor din jur si cauta pacea sufletului.
Ei, Ana!
Stiu prea bine ca lupta trebuie dusa permanent, asta si fac: lupt cu mine, cu gandurile mele, cu patimile mele…tocmai pentru ca vreau sa fiu cum trebuie se da si lupta! Altfel as fi bine merci si ‘m-as pogori cu pace la Iad’, nu? Apoi! In privinta duhovnicilor, sunt atat de prinsi, atat de ocupati, incat sa vin eu sa-i tin la ‘taclale’ pe teme duhovnicesti…nu stiu cum se face dar, vad ca nimeni de pe-aici – pe forum, cel putin – n-are nici-o umbra de indoiala in privinta credintei, a anumitor pasaje din carti, Sf.Scriptura…totul e perfect, nu-si pun anumite ‘probleme’, totul e limpede si clar – Ferice de voi! Eu – inca – mai sunt in faza intrebarilor, lamuririlor…
Nelamuririle duhovnicesti ti le clarifici citind carti sfinte ,sf.Teofan Zavoratul are atat de multe solutii ,mai ales in capitolul ‘Lupta cu pacatul’.El spune ca la un moment dat lupta se da cu gandurile ,deci te poti considera avansata.
Duhovnicii trebuie si ei intrebati ,dar ce s-ar intampla daca toata lumea ar discuta cu ei pe teme duhovnicesti?
Mai mult ajutor ai avea in prieteniile cu persoane duhovnicesti ,daca ai afla cate ceva din ‘experienta lor’
Multam’Ana!
Cred ca n-am nici-o carte cu Sf.Teofan Zavoratul. Prietenii cu persoane duhovnicesti…o singura persoana! Tocmai de aceea ma aflu ‘aici, pe forum’ invat de la fiecare in parte.
Tocmai ca ar fi bine sa cunosti ,la bisericile cu o adevarata viata duhovniceasca poti cunoaste persoane credincioase ,eu am cunoscut pe cand ma spovedeam doua doamne foarte smerite cu care imi place sa mai discut.
In neputintele mele aflu ca mai sunt persoane care au probleme asemanatoare si caut sa aflu solutii de la ele.
Eu consider biserici cu viata duhovniceasca acele biserici unde preotii impartasesc si spovedesc chiar in afara postului ,unde se tin slujbe zilnice ,unde preotii sunt ravnitori.