CRUCEA CEA USOARA
“Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga”
- Ce facem cu Crucea lui Hristos?
- Intre Crucea realitatii si bucuriile straine ale inchipuirii
- Sf. Teofan Zavoratul: Am inaltat Sfanta Cruce in inimile noastre?
- CRUCEA CARE ODIHNESTE
***
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser. |
***
“Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară“. (Matei 11, 29-30)
In vremurile noastre, lumea ii compatimeste sau batjocoreste pe crestini, care, infranandu-se, se supun unor privatiuni „nebunesti”. Rationamentul lumesc este foarte simplu, dar premisele ii sunt eronate si conduce la o concluzie gresita, tocmai pentru ca Fericirea nu este traita si inteleasa. Daca cei care nu-si pun nicio opreliste, care nu-si ingradesc libertatea cu nicio constrangere morala sunt atat de nefericiti, tare rau trebuie sa fie de <<nebunii>> care se impotrivesc chiar si placerilor instinctuale firesti, care au strania hotarare de a se schingiui singuri, ca si cum n-ar fi suficient ca ii chinuiesc altii, gandesc nefericitii care nu pricep ce sau, mai degraba, Cine este, de fapt, Fericirea.
Privelistea celor trei cruci de pe Golgota cuprinde toate posibilitatile ontologice aflate la indemana fiecaruia dintre noi: sa-L hulim sau sa-L rugam, rastigniti, pe Hristos inaltat pe Cruce.
Omul care se mantuieste are in comun cu cel care piere purtarea crucii, ii diferentiaza doar raportarea antagonica pe care o au fata de Hristos Cel rastignit. Intre ruga si hula nu exista varianta intermediara, pentru ca indiferenta nu este decat un caz particular al hulei.
Noi trebuie sa alegem daca vrem sa ne cocarjam sub crucea poverilor lumesti si a patimilor sau sa transfiguram suferintele noastre primind Crucea cea de viata facatoare, cu ochii atintiti la Hristos, pentru bucuria ce ne asteapta.
Crucea talharului celui rau, crucea oamenilor “lumesti”, ramasa instrument rusinos de tortura, este datorata absentei lui Dumnezeu din vietile lor, fara de Care nimeni nu poate decat sa-si rumege nefericirea. Nesatiul sporitor de patimi o face sa se ingreuieze din ce in ce, bolovan la care imping Sisifi vrajiti de mirajele celui rau. Pentru ca ca suferinta este considerata a fi un semn al esecului si al slabiciunii, oamenii au tendinta de a si-o ascunde, chiar si fata de ei insisi.
Crucea mantuitoare, jugul lui Hristos, este usor de purtat, tocmai pentru ca inhamat alaturi de noi este Dumnezeu. Prin luarea crucii nu ni se cere decat asumarea intru Hristos a purtarii ei, caci de suferinta niciun om nu poate fi scutit. Numai prin Cruce, cheia duhovniceasca deschizatoare a Imparatiei celei dinlauntru nostru si simbolul Invierii, suferintele capata sens, se “usureaza” si pot fi asumate.
Ramane la libera noastra alegere doar tipul de cruce pe care sa-l purtam. De ce trebuie sa ne cocosam sub povara ei, orice am face? Poate pentru ca, in conditia noastra cazuta, toti suntem talhari. Adam si Eva au incercat sa-L fure pe Dumnezeu, sa se indumnezeiasca pe cai ilicite. Nu ne ramane decat, dupa spusele Fer. Augustin, imitandu-l pe talharul fericit, care a furat toata viata, sa furam pana la urma si raiul. Chiar de ne-am nevoi toata viata, tot in ultimul moment l-am fura, caci abia clipa mortii consfinteste starea noastra in viata de dincolo. Si oricum, nicio nevointa si nicio fapta, oricat de mare, nu ne indreptatesc vreodata sa meritam Imparatia, ci numai mila lui Hristos, ascunsa in Crucea Lui pentru noi.
Cititi si:
- Crucea lui Hristos impotriva neo-crestinilor iubitori ai lumii de aici – IPS Averchie
- Crucea lui Hristos, mangaierea noastra – Sf. Luca al Crimeei
- Sf. Ioan Gura de Aur: Sa nu ne rusinam de taina Crucii!
- Sfantul Ioan Gura de Aur despre lepadarea de sine, luarea Crucii si urmarea lui Hristos
- SA NU NE RUSINAM DE HRISTOS! – Meditatie la Sfanta Cruce (1)
- “SA MERGEM SI NOI SA MURIM CU EL!” – Meditatie la Sfanta Cruce (2)
- SA RABDAM PANA LA SFARSIT! – Meditatie la Sfanta Cruce (3)
- Parintele Cleopa: Crucea inseamna iubire!
- Scoala Crucii – N. Steinhardt
- “El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat”
Extraordinar comentariu!
Strasnic, as putea spune!
Buna afirmatia “Intre ruga si hula nu exista varianta intermediara, pentru ca indiferenta nu este decat un caz particular al hulei.” – as adauga ca indiferenta poate fi sinonima cu nesimtirea sau invartosarea inimii; nesimtirea sau indolenta o are omul deja format, adesea adult si care, biruit de realitatile si greutatile vietii cotidiene devin evident palpabile numai in/pentru lumea de-aici refuzand si chiar negandu-se existenta alteia, de dupa moarte; cei invartosati la inima, au ceva spoiala de credinta – pana la o vreme – dar pentru ca, fie nu li s-au implinit rugile ‘nestiind ceea ce cer’ dorind sa li se faca numai voia lor, fie au fost lipsiti de modele (in casa sau societate) si-atunci nu le trebuie, nu vor sa-auda…
In schimb, nu-mi este clara “Ramane la libera noastra alegere doar tipul de cruce pe care sa-l purtam. De ce trebuie sa ne cocosam sub povara ei, orice am face?” – d-apai, cum vine asta? Alegem tipul de cruce pe care sa-l purtam?
Crucea venita din propriile greseli o inteleg si o aprob, dar mai e si un alt tip de cruce care, da navala peste tine fara sa fi simtit ca a venit/vine ca o consecinta a vreunei greseli (din trecut sau prezent). Aici fiind vorba de inaintasi sau ca proba de cercare a credintei? Daca raspunsul este DA in ambele cazuri, atunci se probeaza “Crucea mantuitoare, jugul lui Hristos, este usor de purtat, tocmai pentru ca inhamat alaturi de noi este Dumnezeu.”
De obicei, in primul caz iti spui ca o meriti pe undeva trebuind vrei nu vrei sa ispasesti si-atunci te alipesti de Hristos ca s-o poti duce; intr-al doilea caz, ai sentimentul ca esti nedreptatit si ca, a dat aiurea necazul peste tine.
Dar hai sa fim sinceri! De cele mai multe ori te simti doborat sub apasarea ei, necrezand prin asta ca ar fi un semn de slabiciune prin lipsa barbatiei in infruntarea efectului ei ca element inteleptitor, curatitor pentru viitor si/ori ca, pedeapsa mica (crucea) suferita aici te scuteste de pedeapsa venita ‘dincolo’nu?! Eu asa cred.
@ Magda: “In schimb, nu-mi este clara “Ramane la libera noastra alegere doar tipul de cruce pe care sa-l purtam. De ce trebuie sa ne cocosam sub povara ei, orice am face?” – d-apai, cum vine asta? Alegem tipul de cruce pe care sa-l purtam?”
Da, exprimarea e cam incurcata. De suferinta nu vom scapa in viata aceasta, doar alegem daca vrem sa purtam o “cruce” a oamenilor lumesti, in sensul unor chinuri specifice lor (pofte neimplinite, patimi si lipsa de sens al vietii) sau Crucea de viata facatoare.
Îndrăznesc să vă recomand un articol extraordinar în memoria lui Horia Bernea (născut de Ziua Crucii acum 70 de ani) scris de Răzvan Ionescu în Gazeta de Transilvania din 13 septembrie 2008 la rubrica “Inoportun” şi intitulat “URMA ZBORULUI CIOCÂRLIEI DEASUPRA DEALULUI”.
Ioan
@Admin!
Am gasit raspunsul cel mai bun si mai clar in Acatistul Sf.Cruci, la rugaciunea de la sfarsit:
Evidentiaza – pe scurt – cele trei: nadejdea, credinta, dragostea; nadejdea ca or sa treaca toate (cele rele), credinta ca o sa depasesti orice ti s-ar intampla datorita dragostei dintre tine si Acela care te iubeste; spune “Rusine-mi este cu adevarat de ma voi intrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii, sau ispitele ce-mi aduc diavolii, trupul si gandul meu cel rau, sau pentru saracia si bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru pacatele mele, deoarece acestea toate le trimite pentru ca sa ma apropie mai mult de El” si asta “pentru ca sa-L slavesc si sa ma pedepsesc in aceasta viata pentru binele meu, pentru ca sa ma odihnesc cu mai multa marire intru imparatia Lui cea vesnica” deci! nu neaparat pentru odihna si slava de ‘dincolo’ ci, pentru ca nimeni nu s-a mantuit fiindu-i numai lapte si miere in viata deoarece ar iubi numai viata asta lumeasca in care ii este bine, n-ar dori-o pe cealalta si nici nu s-ar sinchisi s-o dobandeasca fiindca ‘binele’ perceput si indulcirea de-aici va naste (intotdeauna) nepurtarea de grija in privinta sufletului pentru care, toate bucuriile si avutiile lumesti nu-l pot devansa ca valoare in fata lui Dumnezeu!
Pe urma vine completand: “inmulteste-mi, Doamne, ostenelile, ispitele si durerile, dar sa-mi inmultesti impreuna si sa-mi prisosesti si rabdarea, puterea, ca sa pot rabda toate cate mi s-ar intampla” – deci: acceptare a crucii dar cu inmultirea puterii din partea lui Dumnezeu in a o duce!