“HRISTOS NU NE IA LA GRAMADA, Hristos ne ia pe fiecare-n parte intr-o poveste PERSONALA de dragoste. Hristos NE PRETUIESTE PE FIECARE IN PARTE si fiecare dintre noi pretuieste mai mult decat lumea intreaga, decat toate bunurile materiale”
Mitropolitul Antonie de Suroj:
Predica la Duminica a 23-a dupa Rusalii
(Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor)
Pasajul evanghelic de astazi se refera la tamaduirea unui om posedat de o legiune de demoni si ne demonstreaza in modul cel mai tulburator si uimitor cat de mult Domnul pretuieste fiecare suflet in parte. Priviti: aveti in fata un singur om din intreaga lume si se da batalia nu numai pentru soarta sa vesnica, dar si pentru existenta sa vremelnica. Dumnezeul intrupat se lupta cu vrajmasul pentru integritatea sufleteasca si fizica a omului respectiv pe pamant. Hristos intervine si pentru o singura fiinta umana, deoarece fiecare dintre noi are in ochii lui Dumnezeu valoare infinita si suprema.
Oare nu ne-a spus Domnul ca pastorul cel bun iasa nouazeci si noua de oi, care nu au nevoie de grija sa, ca sa salveze o singura oaie pierduta? Si-L vedem pe Domnul, iar in fata Sa cauza si sursa oricarui rau, pe stapanitorul intunericului, pe satana care lupta. Boala fizica si sufleteasca a acestui om reprezinta doar o parte a grozaviei lumii care a fost alterata de pacat omenesc, adica de faptul ca omul s-a abatut de la Dumnezeu.
Si-L vedem pe Dumnezeu venind sa-l mantuiasca pe omul acesta nu doar ca pe o entitate duhovniceasca, dar si in aspectul sau cotidian, de om simplu. In Sfanta Scriptura, satana este numit „vrajmasul”, fiind cel care se razboieste cu tot binele pe care Dumnezeu i-l propune omului. Si lupta impotriva binelui, tot prin cuvintele Sfintei Scripturi, noi stiind ca este mincinos si ucigas. Minciuna este incercarea de a intoarce sau a atrage pe cineva in lumea irealului, in lumea in care nu se poate trai. Minciuna este pervertirea adevarului, avand scopul de a face viata imposibila; si aceasta duce la pieire.
Hristos este Adevarul. Nu este minunat sa intelegem ca Hristos este Adevarul nu numai referitor la Dumnezeu, dar si adevarul despre om? Cand ne intoarcem la Hristos si ne convertim, se restaureaza si soarta noastra vesnica, si integritatea noastra umana. Vedem aceasta din povestirea de astazi: nebunia impletita de mincinosul si ucigasul a fost biruita de Cel Care este realitatea suprema intruchipata, si din punct de vedere dumnezeiesc, si din punct de vedere omenesc. Apoi, in relatarea evanghelica mai e o trasatura pe care vreau sa o subliniez. Omul s-a tamaduit. Singura lui dorinta a fost sa ramana cu Domnul, Care i-a returnat integritatea, care i-a deschis usa spre o noua viata; viata cea vesnica inca de pe pamant, viata omeneasca in deplinatatea ei. Hristos nu-l lasa sa faca aceasta, ci ii spune: Intoarce-te acasa si spune-le altora ce ti s-a intamplat.
Mantuitorul ne spune cuvintele acestea si noua tuturor. Intr-o clipa sau alta, iar uneori si pe parcursul unei perioade intregi, simtim ca ne-am atins de marginea hainei lui Hristos. Iar innoirea, viata, frumusetea si adevarul au venit la noi. Si vrem sa ne alipim, vrem sa ramanem acolo unde s-a produs minunea aceasta. Se poate intampla in mijlocul oamenilor care ne-au transmis trairea innoirii, dar se poate intampla si in rugaciunea din biserica. Oriunde ar fi, cand am primit din belsug ceea ce Dumnezeu ne-a propus si ne-a oferit, trebuie sa auzim glasul Sau care ne spune: „Ai primit vindecare, de acum incolo esti un om nou. Du-te la ai tai, du-te la prieteni, du-te la toti cei care nu au gustat din innoirea aceasta, si povesteste-le ce se intampla atunci cand il intalnim pe Hristos, Dumnezeul intrupat! Povesteste-le asa incat si ei sa se poata innoi, ca sa reuseasca inca de pe pamant si in temporalitate sa guste din cele ceresti si vesnice!“. Indemnul acesta nu este adresat doar omului care s-a vindecat cu atatea secole in urma. Este un imbold adresat fiecaruia dintre noi. Trebuie sa vorbim despre darurile pe care le-am primit, sa le impartasim cu darnicie cu altii. Caci milioane de oameni ravnesc deplinatatea vietii pe care le-o poate da numai Singurul Dumnezeu.
Si sa auzim vestea aceasta: fiecare persoana umana este atat de pretioasa pentru Dumnezeu, incat Domnul le poate uita pe celelalte, ca sa-l inconjoare cu grija pe cel este in nevoie. Tocmai de aceea satana unelteste cu atata straduinta mrejele pieirii pentru fiecare dintre noi. Caci a-l smulge din mainile lui Dumnezeu macar pe unul dintre noi inseamna a-L lipsi pe Domnul de cineva pe care il iubeste cu pretul vietii si mortii Sale.
Daca suntem poporul lui Dumnezeu, trebuie sa auzim ce i s-a spus acestui om. Si bucurandu-ne pentru ce am primit, sa ne ducem si sa impartim cu altii integritatea si innoirea vietii, pe care o traim daca nu tot timpul, macar in clipele binecuvantate ale vietii noastre. Amin.
15 noiembrie 1987
(Din: Mitropolitul Antonie de Suroj, Predici la Octoih, Editura Egumenita, 2020)
***
PS Benedict Bistrițeanul: „Vii împreună cu Hristos” – Predică la Duminica a 23-a după Rusalii
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit la Duminica a 23-a după Rusalii (a Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), 25 octombrie 2020, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Baciu, Protopopiatul Cluj I:
Transcrierea unor fragmente:
„[…] El ni se prezinta asa si ne invata asa: “Uitati-va la Mine” asa zice El: “Uitati-va la Mine” si intreaga Evanghelie nu este altceva decat o poveste de dragoste dintre El si om: El il cauta pe om, il cauta ca pe un singur om in aceasta lume. Fiecare dintre cei pe care-i intalneste – si, pana la urma, fiecare dintre noi – suntem priviti de Hristos ca si unicul om care este in aceasta lume, dandu-ne atentie maxima. Hristos nu ne ia la gramada, Hristos ne ia pe fiecare-n parte intr-o poveste personala de dragoste.
Sfanta Scriptura pe care noi o lecturam este chemarea la aceasta poveste personala de dragoste: chemarea Lui Hristos, chemarea Lui Dumnezeu. Cat de sugestiv este in acest sens acel cuvant al Lui Hristos, care zice ca lasa nouazeci si noua de oi si se duce s-o caute pe cea de-a o suta! In termenii unei ideologii a multimilor acest lucru ar fi de neinteles. Noi am zice asa: sa ne preocupam de cei multi si sa-i lasam pe cei putini. Toata Evanghelia insemana grija pentru fiecare in parte. Se preocupa de cea de-a o suta oaie, cu siguranta nebagata in seama de celelalte nouazeci si noua si de toti cei care slujeau la cele nouazeci si noua de oi, se preocupa de cea de a o suta oaie si o cauta, si-o aseaza pe umeri si o aduce in staul si concluzia la aceasta lucrare a Sa este ca bucurie se face in cer si pe pamant pentru cineva care se pocaieste, pentru cineva care este regasit, renascut, pentru cineva care se intoarce. Noi suntem o seama de oameni, iubiti credinciosi, dar cand vine cea de a o suta oaie, Hristos se bucura de cea de-a o suta oaie as zice mai mult decat se bucura de noi toti care suntem laolalta, pentru ca noi suntem in ograda Lui. Si pana la urma, noi avem nevoie de dragoste din partea Lui si si din partea celorlalti – extins – nu la gramada, ci la nivel personal, pentru ca si suferinta si bucuria si viata noastra, pana la urma, se traiesc la nivel personal, se traiesc impreuna cu ceilalti, dar pana la urma sunt ale mele: si bucuria si tristetea si nelinistea si toate celelalte si de aceea Hristos, bogat fiind in mila si in dragostea Lui ne-a dat viata, ne-a invatat sa iubim si ne-a invatat ca dragostea se intampla numai si numai la nivel personal.
[…]
Paradoxal, Hristos asculta rugamintea diavolului si nu-i trimite-n pustiu, ceea ce ei insisi se temeau, ci ii trimite-n turma de porci, care se afla in apropiere. In turma de porci pentru ca vrea Hristos sa dea invatatura si sa si lamureasca ierarhia care depaseste timpul, care merge de la un capat la altul al lumii: cele ale Lui Dumnezeu si cele ce vin de la Dumnezeu mai intai, si pe urma celelalte. Porcii nu erau pentru viata celor de acolo, vorbim de poporul evreu care nu consuma carne de porc, ei aveau acei porci pentru afaceri pentru beneficiul lor si a vrut sa-i vadeasca in necredinta lor si a vrut sa rastoarne ierarhia pe care ei se dovedeste ca o aveau: ierarhia vietii. Pentru ca in curand, diavolii, care erau multi (legiune), au intrat in turma de porci, iar acestia s-au inecat. Si locuitorii si-au pierdut intreaga avutie si poate nu e usor acest lucru: daca facem un exercitiu de imaginatie si ne gandim ca de maine nu mai avem nimic din ceea ce ne producea subzistenta, cred ca nu ne-ar fi foarte confortabil si poate ca ne-am asocia si noi celor care au fost nemultumiti cu ceea ce s-a intamplat acolo, pentru ca suntem tare legati de lume si ne incredem foarte mult, aproape exclusiv, in siguranta care ne vine din bunurile pamantesti, si din pozitia sociala pe care noi o avem. Dar Hristos si aici se dovedeste consecvent cu tot ce a invatat El pana atunci: e consecvent cu grija fata de om, fata de persoana. E mai important in acest moment omul care sufera in fata lui decat ceilalti care o duc foarte bine.
Aici se poate aplica acel cuvant pe care il zice in Evanghelia dupa Marcu, Cap. 8, “De va castiga omul lumea intreaga si isi va pierde sufletul sau, ce va da in schimb pentru sufletul sau?”. Ce putem sa punem pe taler, care sa echivaleze sufletul omului, sa echivaleze persoana, suferinta, necazul lui? Pentru Hristos, lumea intreaga – intelegand bunurile materiale – nu pot sa valoreze cat un suflet, cat un om, cat o suferinta, cat o cruce pe care cineva o poarta pe umeri. Era mai putin importanta bunastarea lor materiala in acest moment decat omul care tocmai primea viata. Omul pe care ceilalti il evitau, omul pe care ceilalti nu-l vedeau, de care se fereau, fugeau, tocmai din cauza acelei nesimtiri duhovnicesti de care vorbeam la inceput, omul acesta acum primeste viata de la Hristos.
Si bineinteles ca era ziua de Pasti pentru el. Era ziua de Pasti nu doar pentru el, era ziua de Pasti si pentru noi, daca intelegem ca Hristos ne pretuieste pe fiecare-n parte si ca eu pretuiesc mai mult decat lumea intreaga, fiecare dintre noi, decat toate bunurile materiale. Pentru ca toate bunurile materiale vor pieri la un moment dat. Singurul care ramane este omul creat de Dumnezeu, suflet si trup, trup care moare odata cu moartea fizica, dar care in mod transfigurat va fi unit cu sufletul, atunci cand Hristos va veni a doua oara in lume.
Si atunci te intrebi: de ce atat de putina grija fata de suflet, care este vesnic si care ne pune inaintea lui Dumnezeu si de ce atat de multa grija, prea multa grija, excesiv de multa grija fata de cele materiale ale noastre si fata de pozitia sociala pe care o avem sau pe care n-o mai avem in aceasta lume? Ce va castiga omul daca el va castiga lumea intreaga, dar isi va pierde sufletul sau? Sau ce va da omul la schimb pentru sufletul sau?
Acel nenorocit al vietii se simtea iubit si pentru ca se simtea iubit traieste invierea – si nu uitati ca cine se simte iubit si iubeste traieste invierea inca din aceasta viata. Ceea ce se intampla acum este o judecata a Dragostei, care este cel mai greu lucru de pe pamant – judecata Dragostei. Cand stai fata in fata cu Dragostea intrupata – Hristos, ca si in oglinda, te vezi cum esti tu si cat poti sa iubesti – si aici e judecata cea mai aspra, judecata pe care nu Dumnezeu o face, ci noi o facem, stand fata in fata cu Dragostea. Pentru ca – spunem cu tarie acest lucru – ca suntem in aceasta lume numai si numai ca sa invatam sa iubim, pentru ca iubirea inseamna Viata, iubirea inseamna inviere si iubirea inseamna vesnicie. Dar stand fata-n fata cu judecata, in dragoste, suntem si chemati la pocainta: Doamne, nu sunt in stare sa iubesc! Doamne, traiesc indiferenta! Doamne, traiesc nesimtirea duhovniceasca! Nu ma doare de suferinta aproapelui! Sau daca ma doare, vreau cat de repede sa ma departez de aceasta durere, departandu-ma de cel care sufera! Doamne, as vrea sa iubesc mai mult! Doamne, as vrea sa slujesc mai mult! Doamne, as vrea sa inteleg lucrurile mai bine!
Auzind cetatenii acelei localitati ce facuse Hristos, au venit degraba si au vazut osteneala vietii lor facuta una cu pamantul si li s-a facut frica, pentru ca prezenta Lui Hristos in viata noastra nu este confortabila, pentru ca El ne spune asa cum stau lucrurile; si noi, care suntem atat de “impamanteniti”, nu primim cu usurinta ceea ce El ne spune.
[…] Dumnezeu vrea sa zgandare comoditatea in care noi ne-am asezat in aceasta lume si sa ne faca sa intelegem ca nu bunastarea materiala, nici increderea in cele lumesti nu ne aduc siguranta adevarata! Siguranta adevarata este credinta si increderea in El, in Hristos, in Dumnezeu. Cine se increde in Dumnezeu nu se mai teme de ceea ce ii va face omul, cum zice Psalmistul.
Si-apoi Evanghelia se termina scotand in evidenta tocmai pe cel inviat, pe cel care suferise de rau atata timp si care statea la picioarele lui Hristos. Ceilalti i-au spus sa plece, el a zis: Doamne, eu vreau sa Te urmez! E si momentul alegerii, iubiti frati si surori! Alegem sa-L primim pe Hristos si sa-L lasam in casa noastra sau ne multumim cu siguranta noastra omeneasca si traim in ceea ce stim noi sa traim?
[…]”
Legaturi:
Cuviosul Sofronie: “IN LOCUL REGULEI SCRISE TREBUIE CA INIMA NOASTRA SA SE LARGEASCA…”
Parintele Serafim Rose: DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU IN INIMA OMULUI
“Ne laudam ca luptam pentru omenire, dar uitam de omul concret”
Vindecarea celor doi demonizati din Gadara. Predica PS SEBASTIAN despre DUMNEZEUL INCOMOD SI ALUNGAT
3 Commentarii la ““HRISTOS NU NE IA LA GRAMADA, Hristos ne ia pe fiecare-n parte intr-o poveste PERSONALA de dragoste. Hristos NE PRETUIESTE PE FIECARE IN PARTE si fiecare dintre noi pretuieste mai mult decat lumea intreaga, decat toate bunurile materiale””