NEVOIA DE A FI CAUTAT si IUBIT DE DUMNEZEU si DORUL DUPA INTALNIREA CU HRISTOS. PS Benedict: “Cand mai este omul dispus sa dea atat de mult? Cand se simte iubit foarte tare. Si cand cineva simte dragostea nu mai are nevoie de nimic” (VIDEO, TEXT)
PS Benedict Bistrițeanul: „Căutați de Dumnezeu” | Predică la Duminica a 32-a după Rusalii
„Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o lecturandu-se la Sfanta Liturghie ne este cunoscuta si descrie o intalnire minunata pe care o are un personaj aproape neimportant, contemporan cu Domnul Hristos, intalnire in orasul sau in momentul in care Domnul trecea prin Ierihon. Este vorba de vamesul Zaheu. Unii dintre dumneavoastra ati si fost in Tara Sfanta si va aduceti aminte ca acolo este o biserica, in Ierihon, iar in curtea bisericii exista un pom care potrivit traditiei este cel in care Zaheu s-a urcat ca sa-L vada pe Domnul.
Aceasta intalnire minunata pe care o are Zaheu cu Domnul as zice ca este incadrata printr-un cuvant care se regaseste si la inceputul relatarii si se gaseste si la sfarsit. Si cred ca acest cuvant este si cheia de lectura a intregului eveniment. Evanghelia s-a terminat cam asa: Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut. Si acest cuvant la care ma refer este „a cauta”. Hristos a venit sa il caute pe cel pierdut. Ce intelegem noi in general prin aceste cuvant in viata noastra: Cand ne cauta cineva? Sau ce simtaminte avem atunci cand ne cauta cineva? Ca suntem pretuiti, ca se gandeste cineva cu drag la noi si ca, pana la urma, suntem iubiti.
Din nefericire, se si intampla mai ales cand ajungem la o anumita varsta, iesim din campul de munca si anii se aduna si chiar exista acest repros din partea unora zicand: nu ma mai cautati, nu mai veniti la mine sau, oricum, veniti foarte rar. Simtamantul pe care il traieste cineva in acel moment este ca, poate, usor-usor, nu mai este la fel de pretuit, nu mai este la fel de iubit asa cum a fost inainte. In concluzie, a fi cautati aduce cu sine simtamantul ca suntem ceva, suntem cineva pentru altii, adica avem o importanta deosebita pentru cineva care vine sa ne caute si in cele din urma, suntem iubiti. Constient sau inconstient, atunci cand vrem sa fim cautati, de fapt noi cautam sa fim iubiti. In spatele acestei dorinte se ascunde speranta, gandul ca este cineva care tine foarte mult la noi. Si, in general, in viata noastra care se deruleaza foarte rapid, cred ca sunt trei momente in care cautam, ne straduim ca sa fim importanti pentru unii si pentru altii, in asa fel incat sa fim cautati. A fi cautati ne da sentimentul ca avem o personalitate bine inchegata, ca suntem cineva in lumea in care ne desfasuram viata. Si care sunt cele trei situatii?
Bunaoara, studiem ca sa ne dobandim o profesie, o pozitie, o anumita intelepciune, in asa fel incat ceilalti, vazand intelepciunea noastra, cunostintele noastre, prestanta noastra – sa o numim intelectuala, sa caute inspre noi – la ceea ce noi spunem. Adica noi sa fim [instante] la care privesc ceilalti atunci cand trebuie sa ia decizii. De fapt, in orice grup social, cand e vorba de a lua decizii exista unii care au o personalitate mai puternica si, cand e vorba de a lua o decizie finala, mereu se apeleaza la acele persoane care par sa aiba mai multa putere in a transmite ceva. Este aceasta dorinta ca ceilalti sa caute inspre noi si noi sa le oferim o opinie, o directie.
A doua situatie: ne dorim sa ne strangem o bruma de avere care ne aduce o anumita stare de bine, de confort, dar mai mult decat un confort exterior, ne aduce un confort psihic, pentru ca bogatia presupune indirect si un fel de atentionare a celorlalti inspre noi. Sa fim onesti, parca altfel suntem priviti atunci cand avem o stare materiala buna si altfel cand avem o stare materiala precara. Cei care au o bruma de avere, poate chiar mai mult, de la sine parca aduc cu ei insisi o anumita autoritate. Ceilalti se uita cumva cu teama la ei, poate si cu alte sentimente. Si apoi, har Domnului, cand ai o stare materiala buna esti cautat de multa lume, de foarte multa lume pentru ca oamenii au nevoie de tine.
Iar a treia situatie care cumva se leaga si de prima si de a doua. Atat o pregatire intelectuala cat si o bruma de avere aduc cu sine o anumita pozitie sociala in ierarhia societatii. Si daca ai o anumita pozitie sociala, in orice comunitate te-ai afla, ceilalti te cauta si cauta la tine ca si cum tu esti for de decizie.
Ei, toate aceste trei situatii le intalnim in viata noastra, dar, de fapt, toate aceste trei situatii ascund in spate o dorinta a omului care este mult mai valida decat toate laolalta. Si aceasta situatie este dorinta de a fi iubiti. Pentru ca, atunci cand ceilalti privesc inspre noi avem aceasta siguranta, chiar daca e falsa, ca suntem cineva. E falsa in sensul in care atunci cand imbatranim sau nu mai suntem asa de bogati sau cand ne pierdem pozitia sociala, foarte multi dintre cei care ne cautau inainte nu mai vin – si de aici zic ca este falsa aceasta asteptare. Asteptarea adevarata este una singura: sentimentul, dorinta launtrica de a ne simti iubiti. In spatele acestei cautari se afla aceasta dorinta de a fi iubiti.
Si acum revin la Evanghelie: cine este cel cautat? Zaheu vamesul. Facand parte din cea mai de jos categorie sociala pentru mentalitatea poporului evreu, nu si in structura Imperiului Roman, care conducea acolo, dar oricum ei erau asimilati de popor drept categoria sociala cea mai imorala. Cand ziceai vames, ziceai pacatos, fara doar si poate. Si de cine este cautat acest vames, spre surprinderea lui? De Domnul Hristos. Si revin la sfarsitul Evangheliei, ca am zis asa ca Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pacatos. Aici e punctul cel mai important, esential, din credinta noastra. Suntem cautati de nimeni altul decat de Dumnezeu. Dumnezeu este cel care ne cauta. Cand L-a trimis pe Fiul Sau pe pamant, L-a trimis tocmai ca sa il caute pe om. Si pe care dintre noi? Pe cel pacatos. Lasa cele 99 de oi, mai mult sau mai putin in siguranta, si o cauta pe cea de-a o suta, pacatoasa, amarata, care nu mai avea rost de izbanda. Pe ea o cauta.
Domnul vine si ne cauta pe noi, dragostea lui Dumnezeu este singura neschimbatoare si de aceea este singura care il implineste pe om. Noi, oricat am incerca sa ne iubim in aceasta lume, suntem tare schimbatori. Acum ne promitem dragoste pentru vesnicie… Nu se intampla acest lucru mai ales la tinerete? Baiatul ii promitei fetei si invers dragoste pana la moarte si in scurta vreme nu mai e nimic din toata povestea aceasta. Singurul nemincinos cand e vorba de dragoste, este Dumnezeu. Si zic inca o data: nu e putin lucru sa fim cautati de Dumnezeu. Cand Dumnezeu ne cauta, ne dovedeste ca ne iubeste – Acesta este Dumnezeul nostru.
Si ce se intampla? Dumnezeul nostru vine si vrea ceva ce era de neimaginat si pentru Zaheu, dar si pentru cei care erau in jurul sau. Vrea sa ramana in casa lui Zaheu. Zaheu se cocotase intr-un sicomor care sa Il vada pe Domnul, era mic de statura. Singurul lucru care il avantaja in toata aceasta poveste era pozitia lui in ierarhia dusmanilor, nu a poporului lui Israel. Era mic, nici macar nimeni nu il baga in seama. Doar cand isi exercita functiunea, aunci era cineva pentru ca era purtator de responsabilitati administrative si inspira teama. Si Domnul i-a zis: Coboara-te, Zaheu, astazi trebuie sa raman in casa ta!
Si apoi se intampla un lucru si mai de neimaginat: Zaheu zice: Doamne, jumatate din averea mea o dau saracilor. Haideti sa facem un exercitiu de imaginatie: in ce momente am fi noi capabili sa ziceam acest cuvant: jumatate din averea mea o dau saracilor? E greu de raspuns, dar Scriptura ne ofera doua situatii, cel putin.
O situatie a fost in cazul lui Irod, care isi sarbatorea ziua de nastere – va aduceti aminte, Irodiada a dansat frumos si ce i-a zis Irod dupa ce a fost aprins de bautura si de simtamintele desfranarii, vazand-o pe acea faptura dansand lasciv in fata lui? Cere-mi orice, pana la jumatate din imparatie. Aceasta este prima situatie. Cand omul este in stare sa dea atat de usor jumatate din avutia lui? Cand este cuprins de bautura si de patimi in general. Si, din nefericire, sunt siuatii in care, intr-o noapte, cineva care joaca la jocuri de noroc, intr-o noapte sa isi piarda intreaga avutie. Si zic acum: in general, cand este in stare omul sa isi dea jumatate de avutie? Cand este cuprins de patima – e o situatie de nedorit, bineinteles.
Mai este o alta situatie, o a doua, descrisa de Evanghelia de astazi. Cand mai este omul dispus sa dea atat de mult? Cand se simte iubit foarte tare. Si iarasi fac apel la tinerete. Cand doi oameni se iubesc foarte tare, baiatul e in stare sa renunte la foarte multe din pricina fetei si invers. Si ii poate promite: renunt la tot ce vrei numai sa fim impreuna. Cand omul iubeste si, mai ales, cand se simte iubit atunci este in stare sa renunte chiar si la jumatate din avutia lui.
Ne dovedeste Evanghelia de astazi ca acest Zaheu s-a simtit tare iubit de Dumnezeu. Cand te simti iubit de Dumezeu celelalte nu mai au prea mare importanta pentru ca ai descoperit esentialul, oricat ne-am stradui noi in aceasta lume sa facem orice, de fapt un singur lucru cautam: sa simtim dragostea. Si cand cineva simte dragostea nu mai are nevoie de nimic.
De ce, bunaoara, unii dintre cei care I-au urmat lui Dumnezeu intr-o forma absoluta, cei care au parasit lumea si s-au dus in pustie, [cum este, de exemplu,] Avva Arsenie cel Mare, era la curtea imparatului, avea toate cinstea din lumea aceasta. In momentul in care l-a cercetat Dumnezeu le-a lasat pe toate si s-a dus in pustia Egiptului. Poate unii ati fost in Egipt, ati vazut cum arata pustia Egiptului, nu se poate compara cu ce aven noi aici in locurile cele mai aride. Acolo nu este nimic, doar cate o oaza pe ici pe colo. A lasat curtea imparateasca si s-a dus in pustie. S-a simtit iubit de Dumnezeu, s-a simtit cautat de Dumnezeu si atunci nu mai avea nevoie de nimic.
Zaheu s-a simtit cautat de Dumnezeu si nu a mai avut nevoie de nimic de acum incolo si a fost dispus sa renunte la jumatate din averea lui, impartind-o saracilor. E mare lucru sa fii cautat de Dumnezeu, pentru ca e mare lucru sa simti dragostea lui Dumnezeu care este neschimbatoare, care este egala, nu iubeste pe unii mai mult decat pe altii, cum facem noi. Noi iubim pe cei care ne fac binele, bineinteles, mai mult decat pe cei care ne fac rau. Dumnezeu nu face asa, Dumnezeu rasare soarele si peste cei pacatosi, si peste cei drepti la fel, la fel cum un parinte bun nu face diferenta intre copiii sai atunci cand ii are, nu il iubeste mai mult pe cel cuminte decat pe celalalt, pentru ca este parinte, parintele nu se dezminte, nu iubeste diferit. E mare lucru sa te simti iubit de Dumnezeu, cum s-a simtit Zaheu in Evanghelia de astazi!
Si ma intorc acum la inceput pentru ca ziceam ca aceasta Evanghelie este incadrata de acest verb care se repeta de doua ori: a cauta. Se termina cu “Fiul Omului cauta pe cel pierdut“, dar si incepe cu o alta cautare. Ce se spune despre Zaheu? Ca el cauta sa vada cine este Iisus. Nu exista rost mai inalt in aceasta lume pentru noi decat sa cautam sa vedem cine este Iisus. Orice am face in aceasta lume, daca nu avem in vedere aceasta intalnire cu Iisus, facem in zadar, totul se va lua de noi, cum zice Domnul cand era vorba de Marta si Maria. Cele ale Martei, desi bune, se vor lua de la ea, cele ale Mariei raman. Daca in tot ceea ce facem noi cautam sa vedem cine este Iisus, suntem pe drumul bun. In cazul lui Zaheu este vorba mai mult de o curiozitate decat de o credinta. Nu stia el bine cine este Iisus, nu era credincios, precum ceilalti. Dar a fost curios, si, pentru ca a fost curios, a gasit si acest mod inedit de a se urca acolo sus in sicomor ca sa il vada mai bine. Curiozitatea e buna aici, pentru ca, pana la urma, se intalneste si cu credinta care ne vine in inima de la Dumnezeu. Suntem curiosi in lumea aceasta de foarte multe lucruri, dar este foarte important sa fim curiosi de Domnul. Cine este Domnul? Cine este Iisus? Nu doar la nivel general, ci cine este Iisus, prin intalnirea mea personala cu El.
Sa nu ne dorim nimic mai mult in aceasta lume decat sa ne intalnim personal cu Domnul Hristos. Si dupa ce ne intalnim, intelegem ca viata noastra de acum s-a implinit. Cand dreptul Simeon Il primeste in brate pe pruncul Iisus la Intampinarea Domnului, pe care o sa o praznuim peste doua zile, ce zice? Acum Doamne, poti sa ma eliberezi, nu mai astept nimic in plus. Acum libereaza pe robul tau Stapane dupa cuvantul Tau ca vazura ochii mei mantuirea Ta.
Care este mantuirea? Intalnirea mea cu Domnul, asta este mantuirea. Si Evanghelia de astazi ne traseaza aceasta sansa. Mai intai proclama dorinta lui Dumnezeu de a veni in intampinarea noastra, prin faptul ca El ne cauta, adica El ne iubeste mai intai si apoi ne arata si care este drumul, sansa noastra: sa fim curiosi sa vedem cine este Domnul. Iar daca vom fi curiosi si vom face cele in consecinta, vom beneficia si noi de o intalnire minunata, asemeni celei ale lui Zaheu cu Domnul Hristos, nicaieri in alta parte mai mult decat in casa noastra, in familia noastra, in inima noastra, in tara noastra, in lumea noastra, Amin!”
***
Arhim. Dumitru Cobzaru – Duminica a 32-a dupa Rusalii, Manastirea „Mihai Voda” Turda, Cluj (31 ianuarie 2021):
(transcrierea primei părți)
„[…] Dacă ar fi să-l întrebăm pe Zaheu vameșul ce stări succesive a avut atunci când și-a dorit să-L întâlnească, L-a întâlnit pe Domnul Hristos, L-a primit în casa lui și s-a pocăit, l-am întreba așa: Vameșule Zahee, ce dor te-a îndemnat să-L cauți pe Domnul Hristos? Ce dor te-a determinat să urci în copac ca să-I întâlnești doar privirea, vameșule Zaheu? Ce bucurie te-a încercat atunci când te-a zărit Domnul Hristos și ți-a grăit: „Coboară-te jos, că astăzi vreau să rămân în casa ta.”? Vameșule Zaheu, ce pocăință adâncă ai trăit atunci când ai îngenuncheat și ai mărturisit: „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor. Iar dacă am nedreptățit pe cineva, întorc împătrit.”? Vameșule Zaheu, ce mângâiere ai simțit atunci când Domnul Hristos a spus tuturor și ție: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam.”
Aceste stări, dragii mei, au fost cele care l-au încercat pe vameșul Zaheu și care peste veacuri, iată, ne sunt puse înaintea ochilor noștri duhovnicești pentru ca și noi, la rându-ne, să avem dor după Dumnezeu, să simțim bucuria atunci când ne întâlnim cu El, să ne pocăim adânc, recunoscându-ne păcatele noastre și mângâindu-ne că ne așteaptă mântuirea Lui și Împărăția Lui.
Aceasta este și Sfânta Liturghie. Pentru că Liturghia este prin excelență întâlnire cu Domnul. Iar venirea noastră la Biserică, dragii mei, mai ales la Sfânta Liturghie, înseamnă împlinirea dorului, precum spunea odinioară Mitropolitul Bartolomeu. În Liturghie avem această bucurie de a ne întâlni cu El, Trup și Sânge, iată, împărtășindu-ne precum astăzi atât de mulți, chiar din două potire. În Biserică și la Liturghie ne pocăim adânc. Nu ne putem ascunde. Aici nu ne putem ascunde de fața lui Dumnezeu. Și de multe ori privind icoana, ne rușinăm pentru păcatele noastre și făgăduim adesea că nu le mai săvârșim. Și chiar încercăm să ne răscumpărăm prin anumite fapte bune pe care de multe ori le promitem lui Dumnezeu. Și tot aici, în Biserică și la Liturghie, cerem: „Doamne, mântuiește pe cei binecredincioși!”, sau „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta!”
Așadar, această conștiință trebuie să avem ori de câte ori participăm la Sfânta Liturghie, anume conștiința și simțirea vameșului Zaheu. Atunci când intrăm în biserică, dragii mei, ne urcăm, îndrăznim și ne suim duhovnicește, astfel încât reușim, cel puțin cu ochii minții, să-L vedem pe Dumnezeul nostru, pe Domnul nostru Iisus Hristos. În lumea în care trăim noi astăzi, oare, unde mai putem trăim bucuria la adevărata ei intensitate, dacă nu în Biserica slavei, în Biserica Domnului Hristos? Unde să ne pocăim? Să ne lamentăm pe străzi sau în casele noastre?! Dimpotrivă! Să vărsăm lacrima în Biserică, dar să facem asemenea vameșului Zaheu, care nu și-a mai mărturisit păcatele pentru că avea în față lui însăși oglinda vieții. Atunci când L-a privit pe Domnul Hristos, s-a văzut pe sine cât de urât era, cât de păcătos era. Și-a dat seama că nu mai trebuia să-și mărturisească păcatele, nu mai era nevoie, ci doar să-I spună Domnului Hristos cum își răscumpără el păcatele. Pentru că așa cum știți prea bine și dumneavoastră și cum ne-au anunțat părinții noștri, este bine să plătim atât cât trăim pe pământ. Și dacă vom plăti pentru păcatele noastre în această lume, cu atât mai mult avem nădejdea mântuirii sufletelor noastre și a dobândirii Împărăției Cerurilor. Și unde ne mântuim? Ne spun Sfinții Părinți că fără Biserică nu există mântuire. Și mai ales fără Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. […]”
Legaturi:
***
0 Commentarii la “NEVOIA DE A FI CAUTAT si IUBIT DE DUMNEZEU si DORUL DUPA INTALNIREA CU HRISTOS. PS Benedict: “Cand mai este omul dispus sa dea atat de mult? Cand se simte iubit foarte tare. Si cand cineva simte dragostea nu mai are nevoie de nimic” (VIDEO, TEXT)”