PR. CLAUDIU MELEAN: “DUMNEZEU ÎNSETEAZĂ DUPĂ MINE ȘI DUPĂ TINE! Nu vrea să-L căutăm numai când avem nevoie, vrea o comuniune reală cu noi! Până nu însetează inima ta după Dumnezeu, chiar și dacă vii în biserică, tu nu-L vei avea pe Dumnezeu!” (VIDEO, TEXT)

2-06-2022 Sublinieri

Așa face Hristos. Nu intră cu bocancii, nu vine să forțeze pe nimeni, dar însetează după noi. Și noi nu însetăm după El. Gândiți-vă, la orice încercare, la orice problemă, la orice necaz aveți în viață, că Hristos vă face secetă, ca să însetați după El! Asta vrea. Nu ne pedepsește Hristos, nu vrea El suferința noastră. El vrea să cerem de la El: „Cereți și vi se va da!”Am uitat să-I cerem, am uitat să ne rugăm, am uitat să-L căutăm. Ne-am învățat cu lucrurile comode ale lumii ăsteia: „Doamne, avem tot ce ne trebuie, ne cumpărăm din magazin mâncarea, apa, avem pătucul, avem hrană, avem căldură, ce ne mai trebuie Dumnezeu?!” Ei, de aceea Dumnezeu încearcă cumva să ne facă să însetăm după El. Cei însetați să vină la Mine și să bea, zice.

***

Domnul însetează după tine! – Pr. Claudiu Melean, Cuvânt la duminica femeii samarinence (22.05.2022)

„Iubiți frați și surori în Domnul Iisus Hristos,

Evanghelia de astăzi a femeii samarinence o găsim în Ioan, cap. 4. Mă gândeam că este interesant că Biserica a așezat după Paști în primele duminici evenimente legate de Înviere, iar după aceea, cu slăbănogul, cu samarineanca, [apoi cu orbul din naștere], toate din primele capitole ale Evangheliei după Ioan, pentru că Ioan gândește Evanghelia în chip diferit față ceilalți; el nu vrea să facă doar o istorisire a evenimentelor, ci vrea să-i facă pe oameni să adâncească mai mult, să meargă în profunzimea lucrurilor. Nu vrea doar să impresioneze pe oameni cu minunile pe care le-a făcut Domnul Iisus Hristos, ci vrea să ne învețe că Domnul Iisus avea în spatele fiecărei minuni o învățătură foarte adâncă de transmis.

Evanghelia aceasta a femeii samarinence trebuie să ne preocupe pe fiecare dintre noi, pentru că semănăm foarte mult cu această femeie.

În primul rând, vedeți că în istoria biblică, poporul evreu era poporul de care Dumnezeu avea grijă în mod special. Evreii se considerau preferații lui Dumnezeu, și așa era: oricând strigau către Dumnezeu, El îi asculta, se milostivea de ei, le făcea minuni, le purta de grijă în mod extraordinar. Ceilalți erau considerați păgâni și nu aveau legătură cu Dumnezeu. Și atât de mare era exigența aceasta la evrei, încât numai un pic dacă se amestecau neamurile, deja nu mai erai considerat evreu pur, evreu curat. Și-și făceau în felul acesta niște grile mentale, niște pre-judecăți. (…) De multe ori, și noi venim în fața lui Dumnezeu cu aceleași grile mentale și prejudecăți față de cei din jurul nostru. Ce înseamnă o prejudecată? Pre-judecată – adică judeci înainte de a fi Judecata. Judecata – zice [Evanghelia] – i-a dat-o Fiului, iar la sfârșitul veacurilor, El ne va judeca pe fiecare în parte. Până chiar și înainte de a avea informațiile complete, noi punem etichete, îi condamnăm pe oameni, îi considerăm mai slabi, mai răi, mai păcătoși. Vă dau un exemplu: săptămâna trecută treceam prin curte și am văzut niște chiștoace de țigări: „Băi, dar ce nesimțiți sunt vecinii ăștia, că trec pe lângă poarta mea și aruncă chiștoacele de țigări la mine-n curte”. Și după aceea vorbesc cu părinții și-mi spun c-au fost niște rudenii de-ale lor și au fumat în curte. Eu n-am știut lucrul acesta. Dar ce-am făcut? I-am judecat pe vecini, pentru că nu aveam informațiile complete. Nu zic să facem ca la tribunal, cum trebuie să facă procurorii, să adunăm informațiile complete și să le punem în fața judecătorului. Nu, pentru că noi, oricât de amănunțit am studia un caz, n-avem cum să găsim informațiile complete. De aceea, Dumnezeu Își rezervă Judecata, la final.

Să vedem ce grile mentale avea femeia samarineancă. Se uita la Domnul Iisus Hristos după duhul vremii respective. Femeile nu stăteau de vorbă cu bărbații – acesta este primul criteriu. Evreii nu stăteau de vorbă cu samarinenii – acesta este al doilea criteriu. Hristos cere, El e primul. Are Părintele Nicolae Steinhardt o tâlcuire foarte interesantă la Evanghelia aceasta, vorbind despre „duelul” dintre Hristos și samarineancă. A fost ca o luptă între cavaleri. Hristos o provoacă la luptă pe femeia aceasta și vrea să ne provoace pe fiecare dintre noi. De ce? Pentru că, odată cu plecarea din Rai a omului, omul a început să se obișnuiască singur. Omul nu mai însetează după Dumnezeu, dar Dumnezeu însetează după om! Asta-i foarte interesant: omul are nevoie foarte mare de Dumnezeu și nu mai însetează, iar El n-are nevoie de om și totuși însetează după noi! Dumnezeu, în iubirea Lui nemăsurată, însetează după fiecare dintre noi în parte, nu după sfinți. Dumnezeu însetează după mine și după tine! Și e atât de însetat, încât vrea să aibă părtășie cu mine și cu tine!

De aceea e venit la femeia samarineancă cerând: „Dă-mi să beau!”. Nu întâmplător, toată scena asta se întâmplă la fântâna lui Iacob. Discutam săptămâna trecută cu copilașii despre Isaac și despre modul în care tatăl lui [Avraam] i-a ales soție. L-a trimis pe Eliezer, sluga lui, ca să-i caute o soție [fiului său] nu după lumea asta, printre neamurile lui de departe, din Mesopotamia. Și Eliezer, care era credincios, se gândește că Avraam e un om foarte darnic. În dărnicia și în bunătatea lui încerca să intre în comuniune cu toți oamenii care treceau pe drum. Vedea un străin, îl invita acasă la el, îl punea la masă, îi dădea de mîncare, îi spăla picioarele și apoi îi dădea drumul. Ca să aibă părtășie cu el. Și atunci Eliezer s-a rugat la Dumnezeu să-i găsească [lui Isaac] o soție în același duh cu stăpânul lui. Isaac e tatăl lui Iacob. Și auziți, se duce Eliezer și ajunge la o fântână în Mesopotamia. Nu seamănă cu scena de astăzi? Și spune fetelor care veniseră la fântână cu turmele de oi, de capre: „Îmi dați să beau niște apă?”. Exact aceeași cerere! Vrea să intre în comuniune. Majoritatea fetelor îl refuză, una singură [Rebeca] zice: „hai să-ți dau să bei apă”. Dar Eliezer se rugase ca aceea care se va oferi să dea de băut nu numai lui, ci și cămilelor sale, aceea să fie soție pentru stăpânul lui. Iar cămilele beau apă mai mult decât vacile, să știți, găleți întregi! Necesita efort, necesita timp, poate că celelalte au râs de ea. Da, dar după ce au băut apă, Eliezer scoate aurul și îi pune podoabe la gât fetei. Celelalte fete voiau și ele: „N-ați fost darnice, nu primiți!”. El a încercat să intre în comuniune. Hristos a încercat și El să intre în comuniune cu femeia samarineancă. Ce înseamnă comuniunea? Le spuneam și tinerilor care s-au cununat ieri: nunta este o comuniune. Viața noastră pe pământ este [menită să fie] o nuntă cu Hristos, care încearcă să intre în comuniune cu noi. Comuniunea înseamnă un schimb: Dumnezeu vrea să ne dea ceea ce nu are omul și cere de la om să dea ceea ce nu are El. Aici e foarte interesant: Eliezer îi dă Rebecăi aur, după ce vede că și ea vrea să intre în comuniune: „Ești darnică? Ai dispoziția asta? Vrei să intri în comuniune? Însetezi după ceva? Îți dau. Dacă nu, nu!”

Cea mai tragică problemă a lumii de astăzi este că oamenii nu mai însetează după Dumnezeu! Dacă oamenii nu mai însetează după Dumnezeu, ce face Dumnezeu? Le dă „arșiță”! Cum? Începând de la secetă – nu mai vine ploaie și oamenii încep să se roage să dea Dumnezeu ploaie. Și suntem atât de credincioși când Dumnezeu ne dă secetă… Noi, ăștia de la oraș, avem supermarketuri [și încă] nu suferim, dar cei de la țară știu că seceta-i mare problemă pentru hrană, de aceea se și roagă mult mai aprins.

Îmi spunea cineva că în timpul pandemiei s-a rugat mult să nu cumva să se îmbolnăvească, să nu pățească ceva, iar după ce s-a terminat pandemia, parcă s-a terminat și rugăciunea… „Când a-nceput războiul, vaaai, m-am pus la rugăciune, săptămâni de-a rândul mă rugam. Acuma o mai scăzut asta, a slăbit și rugăciunea!”

Cum suntem noi: dacă Dumnezeu ne dă „arșiță”, imediat însetăm: Doamne, ajută-ne, Doamne, scapă-ne! Nu este „arșiță”, totul ne merge bine? Uităm de Dumnezeu, nu ne mai interesează de El! Or, Dumnezeu este „gelos”, așa spune Scriptura! Nu vrea să-L căutăm numai când avem nevoie, vrea o comuniune adevărată, reală cu noi!

Și vine Hristos și spune: Dă-mi să beau! Nu vine numai la femeia samarineancă din Evanghelie. Vine la mine și la dumneata! Dă-mi să beau! Și ne uităm așa: Doamne, ce să-ți dau eu? Tu ceri de la mine? Aceleași întrebări ca și femeia samarineancă. (…) Și mulți oameni aici Îi întorc spatele lui Dumnezeu: Doamne, vezi-Ți de treabă! Aceștia sunt cei care nu vin la biserică, nu au treabă. Cei care vin la biserică: Aaa, interesantă ofertă! Hai, Doamne, să vedem, ce pot eu să-Ți dau? Ca și femeia samarineancă, uitați-vă în Evanghelie, treptat-treptat crește. Că la început are prejudecățile: „un bărbat iudeu”. După aceea i se luminează un pic mintea: ”Nu, mi-a spus lucruri ascunse despre mine, înseamnă că e prooroc! Hai să-i mai pun niște întrebări… (…) Unde-i mai corect să ne închinăm, acolo sau dincolo?” Cam aceleași întrebări avem și noi. […]

Până nu însetează inima ta după Dumnezeu, chiar și dacă vii în biserică, tu nu-L vei avea pe Dumnezeu!

[…] Apa vie înseamnă să intri în comuniune cu oamenii și să intri în comuniune cu Dumnezeu. Să faci schimburi. Uitați-vă: de când s-au inventat banii, oamenii n-au mai făcut schimburi. (…) La țară vecinii se ajutau foarte mult și încă se mai ajută [unii]. De ce? Trăiau viața unul altuia, a vecinilor, a prietenilor, a rudeniilor. Noi acuma nu mai facem schimburi de nimic, nu mai avem părtășie adevărată unii cu alții. În familie la fel. (…) De fapt, și în familie, și în Biserică, și în societate, ar trebui să vedem mereu: ce nu are celălalt, ca eu să-i dau? Asta trebuie să fie preocuparea noastră, pentru că asta e preocuparea lui Hristos. Ce nu avea omenirea și vine Hristos să-i dea? N-avea viață! Era moartă! Omenirea, din cauza păcatului, era risipită, împrăștiată. Și Hristos zice: Vreau să-ți dau Eu apa vie, viața adevărată vreau să-ți dau!

[…]

Dumnezeu vrea să facă schimb cu tine! Uitați-vă ce schimb vrea să facă Dumnezeu cu noi: vrea să vadă dispoziție din partea noastră – „vreau, Doamne, să-Ți dau și eu ceva, dar ce să-Ți dau?” […] Vedeți, omul să aibă bunul-simț că trebuie să dea și el ceva: „Ce să-Ți dau, Doamne, Ție, eu n-am nimic să-Ți dau?!”. Era Fericitul Ieronim care [vrea să-i ofere lui Dumnezeu un dar și conștientizează că nu găsește nimic vrednic de dăruit ceea ce Dumnezeu nu ar avea deja la modul desăvârșit și absolut]. Și-atunci Dumnezeu îi spune: „Ieronim, dă-mi păcatele tale!”. Asta n-are Dumnezeu! Ăsta-i schimbul la care ne cheamă Hristos, asta-i comuniunea, părtășia la care ne cheamă Hristos.Dă-mi păcatele tale!” Cum să Ți le dau, Doamne? Prin pocăință, prin spovedanie! Dă-Mi-le! Eu le vreau! Hristos vrea păcatele mele și ale tale! Vrea să le ducă El pe Cruce, vrea să sufere El în locul meu și al tău, asta vrea Hristos! Vă dați seama ce sete are Dumnezeu de iubire față de mine și față de dumneata? Și omul ce zice? Nu mă interesează! Nu vreau! Vreau să stau în ele. Stă omul în păcatele lui și suferă, și se chinuie, și se torturează, se mutilează, cade în depresie, cade-n boală, cade-n suferință… Hristos zice: „Vino și dă-Mi!”. Că eu Îți dau ce? Ce n-ai tu! Îți dau trupul Meu să-l mănânci. Îți dau viața Mea, aceea veșnică ți-o dau! […]

Dacă nu [vrem să-L primim], lasă Dumnezeu probleme [în viața noastră], ca să însetăm după El mai tare.

V-aș spune câteva lucruri mai grele acuma. În Sfânta Treime, noi știm că avem trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Dar e un singur Dumnezeu. Știți cum sunt Cele Trei Persoane? Sunt într-o comuniune atât de adâncă, încât Părinții Bisericii spun că se întrepătrund. Adică sunt uniți Unul cu Celălalt atâta de tare, încât nu poate nici Unul dintre Ei să facă nimic fără Celălalt. Tatăl nu poate să creeze lumea fără Fiul și fără Duhul, Fiul nu poate să mântuiască lumea fără Duhul și fără Tatăl, iar Duhul Sfânt nu poate să sfințească lumea fără Tatăl și fără Fiul. Și aceasta în limbaj teologic se numește perihoreză. Greu cuvânt!… Adică întrepătrundere: toată persoana fiecăruia, prin ființa dumnezeiască, se întrepătrunde într-o unitate puternică. Asta se vede la noi în familiile adevărate. Când soțul cu soția ajung la o unitate, o întrepătrundere ca și în Sfânta Treime, aceia nu-și mai pot concepe viața unul fără celălalt. Îmi spunea cineva, „Atunci când te căsătorești, nu căuta pe cineva cu care să trăiești, caută pe cineva fără de care nu poți trăi.” E o mare diferență! „Fără soțul meu, fără soția mea nu pot trăi!” Așa să căutăm! […]

Hristos vine să facă o unitate lăuntrică cu noi. Asta-i comuniunea pe care o vrea. Cum?  Zice: „Eu vă dau trupul și sângele Meu.” Îl mâncăm, prima dată intră în stomac. Îl asumăm pe Hristos cel veșnic și imens, Îl băgăm în noi. Și fiecare dintre noi luăm câte o părticică din care ne împărtășim și împărtășindu-ne, ce facem? Noi intrăm în el. Și se întâmplă între noi o întrepătrundere, prima dată trupească, pentru că intră în trup, dar după aceea duhovnicească, dacă Îi dăm voie să intre și în cap, și în suflet. Și omul, odată pătruns de Duhul lui Dumnezeu, acela nu mai poate să trăiască după duhul lumii.

Noi mai facem comuniune și cu lumea asta. Cum? Păi mâncând. Noi, când mâncăm, facem comuniune cu lumea, cu natura. Când mâncăm cărnuri, începem să facem altfel de comuniuni, că nu-i comuniune cu animalele. Comuniunea cu animalele e altceva: să-ți asumi animalele ca ajutor, ca mângâiere. Facem comuniune cu natura, dar ne vedem numai pe noi. Nu vrem să dăruim ceva naturii. Vrem ca numai natura să ne dăruiască nouă, în chip egoist. Aceea nu mai e comuniune. Aceea nu-i dragoste. Pe Adam Dumnezeu l-a pus în Rai ca să aibă comuniune cu natura, să aibă cu animalele, să aibă după aceea cu toți oamenii, ca să ajungă la comuniunea adevărată cu Dumnezeu. Și asta-i comuniunea adevărată, întrepătrunderea asta, schimbul acesta de lucruri pe care nu le are celălalt. Și am zis ieri, și în familie, soțul trebuie să-i dea soției ce-i lipsește ei. „Soția mea n-are răbdare!” – Dă-i TU răbdare! Ai tu răbdare cu ea. „Soțul meu nu știe să-și pună lucrurile la loc!” – Pune-i-le TU la loc, că de aia e căsnicie, să ne completăm unul pe celălalt, nu să ne chinuim unii pe alții. Nu să ne reproșăm, „eu am făcut cutare lucru și tu n-ai făcut la fel”. Nu trebuie! „Eu am pus mai mult, tu ai pus mai puțin”. Nu contează! Dacă iubești, cauți să dăruiești ce n-are celălalt. Asta în familie prima dată.

Și după ce te-ai învățat în familie și știi că te-ai unit cu familia, trebuie să lărgești cercul ăsta. Ia mai dăruiește și celorlalți ce le lipsește! Nu te închide în chip egoist și ridicăm garduri mari, de beton, să nu vadă vecinul ce-am făcut noi în curte, să nu știe vecinul ce-avem noi în casă, și încuiem, și ne încuiem inimile și viețile, încât ajungem de beton, de piatră, reci. Și-atunci ce facem? Nu mai avem comuniune cu alții. Și dacă nu avem comuniune, nici dragoste nu se poate fără comuniune. Prima dată este comuniunea, să știți, și apoi dragostea. Soții prima dată în familie trebuie să-și facă schimburi întreolaltă. Când se logodeau, logodnicul dădea un inel, dădea un dar. Sau gândiți-vă la împărați în vechime, cu câte daruri se făceau încuscririle astea, căsătoriile. Cu zestre. Zestrea nu era ceva întâmplător. Nu era numai pentru bani, că s-a ajuns după aceea la nebunie. Nu. Era pur și simplu din adâncul inimii: „Uite, eu vreau să-ți dăruiesc ție asta”. […]

Ipocrizia asta n-o suportă Dumnezeu, să știți. Hristos vine și Se dăruiește pe Sine total, complet. Tot ne dăruiește. Viața Lui ne-o dăruiește. Sufletul lui, zice, și-l pune pentru noi. Ne dă totul, de ce? Ca să ne învețe și pe noi să dăruim totul. Să ne dăruim nouă lui Dumnezeu. Noi zicem: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, dar cât îi dăm? Îi dăm atât cât de ne dă Hristos? Pentru că, vedeți, schimbul acesta, ca și la femeia samarineancă, este în funcție de cât dă fiecare. Hristos nu numai că poate, dar vrea să ne dea tot, Raiul. Dar nu încape în noi. În noi încape numai cât ne eliberăm. Când dai, te eliberezi din suflet. Dacă dai acolo… mi-ai dat o bomboană, s-a făcut loc cât o bomboană. Dumnezeu pune har în viața ta cât o bomboană. Că atât ai dat. Ai dat o ceapă, pune acolo har cât o ceapă. Ai dat mai mult, Dumnezeu pune mai mult. Ai dat totul, Dumnezeu îți dă totul. Ai dat viața ta pe pământ, Dumnezeu îți dă viața veșnică în Împărăția Cerurilor. Aici e greutatea noastră! Noi nu vrem să facem schimbul acesta cu Dumnezeu. Suntem atâta de zgârciți cu Dumnezeu!… Mai darnici suntem cu cei din jurul nostru și cu noi înșine decât suntem cu Dumnezeu. Dumnezeu ce face? Stă la ușă și bate. Te aștept. Eu însetez. Eu vă vreau pe voi. Vreau să iau moartea voastră, păcatele voastre, răul vostru vreau să-l iau, să vă dau viața Mea în schimb. Nu vreți?…

Asta-i spune și femeii samarinence. Femeia samarineancă, săraca, atunci când se vede descoperită, cu păcatele ei, că spune adevărul, – vedeți, asta i-a plăcut Domnului, că n-a fost ipocrită. El i-a zis: „Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău.” Putea să-l ia de mână pe ăla cu care trăia, să zică: „Uite, ăsta-i bărbatul meu.” Dar femeia, sinceră: „Doamne, n-am bărbat. Eu nu-s cinstită în fața lui Dumnezeu. N-am bărbat. Am trăit cu cinci, ăsta iară, nu-i al meu.” Și asta i-a plăcut Domnului. Asta a însemnat spovedania ei în fața lui Hristos. Vedeți, Hristos, când tu ești sincer, nu contează câte păcate ai, toate ți le ia asupra Lui și te curățește. Dacă ești mincinos, poți să ai numai un păcățel mic, „Doamne, eu n-am nici un păcat, n-am nici o problemă”. Atunci zice Hristos:Unde să pun harul, că tu nu te-ai golit pe tine cu nimic? N-ai dat nimic dintr-al tău. Eu unde să pun harul? N-am unde.” Și atunci pune pe deasupra. Numai peste noi, dar nu în noi. Aceea nu-i comuniune. Ne poartă de grijă, că El ne poartă toată ziua, ne dă mâncărică, ne dă de toate. Dar El vrea mult mai mult, vrea să adâncim relația aceasta.

Când femeia samarineancă a adâncit relația, ce s-a întâmplat cu ea? Și-a uitat găleata la fântână. A uitat de astea pământești, o uitat de astea exterioare total! Și a fugit în cetate. Și o început să spună tuturor oamenilor de care se ferise până atuncea. Comuniunea cu Hristos i-a dat putere să aibă comuniune și cu ceilalți oameni. Dacă până atunci nu vorbea cu nimeni, a început să strige tuturor: „Haideți să vedeți un om…!” Ce-a făcut? A început să dăruiască ea ce-a primit de la Hristos, Adevărul, Viața, și să-i cheme pe oameni la Hristos: „Haideți să vedeți cum mi-a dat mie Hristos Viață! Veniți și luați și voi Viață din ea!” Și au început oamenii să se apropie, că era departe de oraș fântâna lui Iacov, au început oamenii să se apropie de Hristos. Și-au văzut venind. Și au stat acolo câteva zile. Și Hristos în Sihar a făcut multă misiune, mulți ucenici. Și oamenii stăteau cu gura căscată și-L ascultau. Au uitat de toate problemele lor și-L ascultau pe Hristos. După câteva zile îi spun femeii: „Acuma credem, nu numai pentru vorbele tale, ci pentru că noi am auzit și știm că Acesta este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.”

Ce-a făcut femeia? Dacă ea L-a acceptat pe Hristos în viața ei, a putut să-L dăruiască și celorlalți. Ce facem noi? Tot vorbim și la unul, și la altul să vină la Hristos, dar noi nu-L avem pe Hristos. Și ne mirăm de ce nu vin oamenii. De aia nu vin! Pentru că noi nu-L mai avem pe Hristos, noi nu mai însetăm după El, nu-L mai purtăm în viața noastră, nu-I mai dăruim din viața noastră, nu mai suntem în stare să sacrificăm nimic.

Nu-i timp acum să vorbim despre sfinții închisorilor, despre înaintații noștri, despre atâția și atâția părinți ai noștri care au dăruit totul pentru Hristos, și de aceea primim har. Noi ne bucurăm acuma de harul lor.

Noi, dacă suntem zgârciți și nu vrem să dăruim nimic din viața noastră, să jertfim, să tăiem nimic – „cum să-mi tai eu somnicul ăla de dimineață, să-l tai eu, să mă duc la biserică?!” Hai, că Duminica îl mai tăiem, că-i pe la 10. Dar să mai tai și să vin și peste săptămână!? E exagerat!” Nicio problemă! Vin doi oameni, Hristos toarnă har în ăia doi oameni care vin. Nicio problemă pentru Hristos. El toarnă cu drag peste toți. E adevărat că suferă. E o suferință. E ca și a mamei al cărei copil nu mai vrea să vină acasă. Nu știu dacă ați avut experiența asta, să vedeți un copil care nu mai vrea să meargă acasă la mama, că s-a certat cu ea și nu mai vrea s-o vadă. Păi mama aceea, îi e zdrobită inima până la sânge. În fiecare zi se roagă și se gândește la copilul ei, cum să facă să se întoarcă acasă.

Așa face Hristos. Nu intră cu bocancii, nu vine să forțeze pe nimeni, dar însetează după noi. Și noi nu însetăm după El. Gândiți-vă, la orice încercare, la orice problemă, la orice necaz aveți în viață, că Hristos vă face secetă, ca să însetați după El! Asta vrea. Nu ne pedepsește Hristos, nu vrea El suferința noastră. El vrea să cerem de la El: „Cereți și vi se va da!” Am uitat să-I cerem, am uitat să ne rugăm, am uitat să-L căutăm. Ne-am învățat cu lucrurile comode ale lumii ăsteia: „Doamne, avem tot ce ne trebuie, ne cumpărăm din magazin mâncarea, apa, avem pătucul, avem hrană, avem căldură, ce ne mai trebuie Dumnezeu?!” Ei, de aceea Dumnezeu încearcă cumva să ne facă să însetăm după El. Cei însetați să vină la Mine și să bea, zice.

Hai să ne punem pe inimă dorul acesta după Hristos! Ne punem dorul Lui. Doamne, dacă Tu însetezi după mine, dă-mi și mie dor să însetez după Tine! Nu numai când am probleme, nu numai când am necazuri, ci în fiecare zi. Și însetând în fiecare zi după Hristos, nu se poate să nu Se coboare în viața noastră și să ne umple de harul Lui, de bucuria lui, de apa Lui cea vie, de viața Lui cea adevărată care, dacă a intrat în tine, nu mai poate să stea „liniștită”. Dacă a intrat apa cea vie în viața ta, vei merge, că vrei, că nu vrei, și la alții să-L vestești pe Hristos, să-i aduci la Biserică, să-i aduci la Hristos. Nu te vei mai uita că de ce neam e, ce păcate are, nu vei avea prejudecăți față de el. Pentru că Hristos asta a distrus, toate prejudecățile. De aceea fariseii L-au urât, de asta oamenii nu-L suportă până-n ziua de astăzi. Hristos nu Se uită la prejudecăți. Vrea să-i primească pe toți, indiferent cum arată, de cât sunt de răi sau de buni, de ce culoare sau de ce neam sunt. Nu, Hristos nu Se uită la asta. Și vrea să ne învețe și pe noi să nu ne uităm la asta. Că toți avem aceeași chemare, Hristos însetează după fiecare în parte și toți suntem preferații Lui? Dacă știi că ești preferatul Lui și Hristos te iubește și te caută, mai poți să stai liniștit?

Domnul să ne ajute să nu stăm liniștiți până nu ne unim și facem părtășia aceasta reală cu El! AMIN!”

Legături:

SAMARINEANCA si SETEA LUI HRISTOS. Predici (audio, video) si meditatii la Duminica femeii samarinence: INTALNIREA OMULUI CU DUMNEZEU

SETEA

“DACA AI FI STIUT DARUL LUI DUMNEZEU…” – Predici patrunzatoare (si AUDIO – Parintii Nichifor, Hrisostom Radasanu, Mihai Aldea) la Duminica samarinencei: “Noi, care întrerupem legătura noastră cu El, ce mare putere pierdem!”

CUI II MAI ESTE SETE DE DUH SFANT?

INTALNIREA CU HRISTOS: “Ca să tămăduiască rănile femeii samarinence, Domnul Se smereşte pe Sine înaintea ei…” – Parintele Zaharia despre LUCRAREA PLINA DE DELICATETE SI SMERENIE A LUI DUMNEZEU cu care cauta sa ne imbie sa dorim, sa primim si sa putem pastra APA CEA VIE A DUHULUI

“CANTATI DOMNULUI CANTARE NOUA…” – Arhim. Zaharia Zaharou ne descopera “cum tanjeste Dumnezeu ca noi sa ne smerim pentru a ne putea darui inca si mai mult har”. RECUNOSTINTA FATA DE DUMNEZEU – IZVOR NESECAT DE INSUFLARE. “Ispita noutatii” vs. dinamica nesfarsita a vietii harului

Cea mai insemnata PROVOCARE a Evangheliei: SA AM O RELATIE PERSONALA, COTIDIANA, CU HRISTOS: “Mantuitorul nu vine sa vorbeasca cu o masa de oameni, cu o turma mare de oameni. Vrea sa vorbeasca cu fiecare dintre noi, personal”. CUVANT AL PR. CLAUDIU MELEAN la VINDECAREA DEMONIZATILOR

SMOCHINUL NERODITOR si DUMNEZEUL FLAMAND dupa iubirea noastra

BICIUIREA SI BATJOCORIREA LUI HRISTOS. Ne rusinam sa mai cautam placerile sau sa mai cartim? “Cum te rabda inima sa inmultesti inca ranele lui Iisus?”

O, NEAM NECREDINCIOS SI INDARATNIC… Parintele Teofil Roman despre TRISTETEA MANTUITORULUI pentru DESFRAUL SPIRITUAL al crestinilor: “Oare noi, noul popor, Ii aducem Domnului bucurie si mangaiere?” (AUDIO, TEXT)

DUMNEZEU MA PLANGE PE MINE

“EU SUNT PRIETENUL TĂU, capul tău, sunt fratele tău, soră, mamă, TOATE, şi nu voiesc alta decât să fii şi tu prietenul Meu. Tu eşti Mie totul… Ce doreşti mai mult? PENTRU CE TE TRAGI ÎNDĂRĂT DE LA ACEL CE ATÂT DE MULT TE IUBEȘTE? Pentru ce torni tu apă într-un vas fără fund? Pentru ce alergi în zadar?”

STRIGATUL LUI HRISTOS – MIRELE INDRAGOSTIT DE OM si RASPUNSUL “CALDICEL”-INDIFERENT AL MIRESEI. “Sufletul ce face? Curveste, sarmanul. Noi ne lipim cu inima de cele moarte si Il inlocuim pe Dumnezeu… Ce poate sa fie mai dureros in iubire decat ca cel pe care il iubesti este nepasator?” (Cuvantul PARINTELUI CEZAR AXINTE – audio si text – la PILDA CELOR POFTITI LA CINA, 2018)

SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?

Stareta Macrina Vassopoulos: “MAICA DOMNULUI VREA SA-I VORBIM, SA-I SPUNEM UNA SI ALTA… Si Hristos vrea sa strigam la El, vrea sa-L chemam. El este Cel iubit si vrea ca toata dragostea noastra sa I-o dam Lui”

De ce se strica sarea? INTRE FIUL RISIPITOR si JUDECATA NEAMULUI IMPREUNA-NETREBNICIT. De la OBRAZNICIA la FOAMETEA SI ROBIA fiilor care au risipit averea Tatalui, tradandu-si Chemarea… CE NE ASTEAPTA, CA POPOR? “Dumnezeu, ca sa salveze, va ingadui O MARE APASARE. Aici nu trebuie nici sa fii prooroc, nici Nostradamus, nici vazator cu duhul” (MEDITATII LA CEAS DE CUMPANA)


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Femeia samarineanca, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Preot Claudiu Melean, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “PR. CLAUDIU MELEAN: “DUMNEZEU ÎNSETEAZĂ DUPĂ MINE ȘI DUPĂ TINE! Nu vrea să-L căutăm numai când avem nevoie, vrea o comuniune reală cu noi! Până nu însetează inima ta după Dumnezeu, chiar și dacă vii în biserică, tu nu-L vei avea pe Dumnezeu!” (VIDEO, TEXT)

  1. Doamne ajută! Mă iertați dar am și eu o întrebare: Se mai ocupă cineva de site-ul ăsta? Nu de alta dar nu se mai mișcă aproape nimic: nici articole duhovnicești, nici cele legate de actualitate… Mulțumesc!

  2. @ Eugen:

    Doamne, ajuta! Da, e corect ce vezi. Se intampla ca si noi suntem oameni, cu probleme de viata si cu neputinte. Cat am putut, vreo 14-15 ani, ne-am zbatut… Mai facem uneori cate ceva pe aici, atat cat mai putem, adica putzin, intr-adevar. Ne cerem iertare!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate