FUGA IN EGIPT – INCEPUTUL VRAJMASIEI FATA DE IISUS

FUGA IN EGIPT

de Maica Teodosia (Zorica Latcu)

E drumul prin pustiu. In lungul zarii,
Abia mijeste ziua. De departe,
Nisipu-n unde moi, ca apa marii,
Imbraca sihastriile desarte.

Un magarus cu ochii blanzi te poarta.
Te-ai increzut in pasul lui cuminte.
Cum creste-n zari mereu campia moarta,
Tu-ti pleci spre san privirea ta fierbinte.

Caci ai la san copilul si te doare,

Sa pleci cu el in aspra pribegie:

Peste capsorul Lui, mangaietoare,

Rasfrant-ai valul tau, cu gingasie.

De ce ti-s, Maica, genele muiate?

Petreci in minte alte prigoniri?

Il vezi pe El cu palme sfasiate,

Cu trupul jertfa sfintei Lui iubiri?

In mijlocul nisipurilor, poate,

Singuratatea Lui e mult mai blanda.

Odata fi-va parasit de toate,

Si-un vanzator ascuns va sta la panda.

Mai este timp? Un inger se pogoara

Deasupra-ti, ca un sol de mangaiere.

Franturi de raze te-nvalesc, Fecioara,

Si-alaturi merge Iosif in tacere.

Hristos a fost întâmpinat cu răutate şi ispite chiar de la început

de Sfantul Ioan Gura de Aur

(prima parte a transcrierii, preluata de la “Ortodoxia tinerilor”)

“Hristos chiar de la început a fost întâmpinat de vrăjmăşie şi ispite. Iată că s-a întîmplat aceasta chiar de pe când era în faşă! Abia Se născuse şi tiranul se înfurie; vine apoi fuga şi strămutarea în Egipt; iar Mama, fără să fi făcut vreun rău, fuge în ţară barbară.

Toate, ca şi tu auzindu-le, să nu te tulburi, cînd, învrednicit cu o slujire duhovnicească, vezi că suferi necazuri cumplite şi înduri multe primej­dii, atunci să nu zici: „Ce înseamnă asta? Ar fi trebuit să fiu încununat şi lăudat, să fiu slăvit şi strălucit, pentru că am împlinit porunca Stăpânu­lui!” Nu, ci ai curaj, ştiind bine că urmarea firească a îndeletnicirilor duhovniceşti este a întîlni la tot pasul numai încercări.

Iată, încercări au venit nu numai peste Mamă şi peste Prunc, ci şi peste barbarii aceia. Ei au plecat pe ascuns ca nişte fugari, iar Mama, care nu trecuse niciodată pragul casei, primeşte poruncă să îndure greutăţile unei călătorii atît de lungi, pentru această naştere minunată şi pentru duhovniceştile ei dureri de naştere.

Dar iată încă un lucru minunat! Palestina prigoneşte pe Prunc, iar Egiptul îl primeşte şi scapă pe Cel prigonit. Amîndouă ţările au fost tipuri nu numai pentru fiii patriarhului Iacov, ci şi pentru însuşi Stăpânul. Că multe din cele ce aveau să se întâmple mai târziu cu Domnul au fost vestite mai dinainte de Scriptură, cum a fost cu asina şi cu mînzul ei. Îngerul, dar, s-a arătat, dar n-a vorbit cu Maria, ci cu Iosif.

– Şi ce-i spune?

– „Sculîndu-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui”.

Acum nu mai spune: „Pe femeia ta”, ci „pe Mama Lui”.

După ce naşterea s-a săvîrşit, după ce bănuiala a dispărut, iar bărbatul s-a încredinţat, îngerul îi vorbeşte deschis; nu-L mai numeşte pe Prunc copilul lui, nici pe Fecioară femeia lui, ci: „Ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt”. Îi spune şi pricina fugii: „Că Irod vrea să caute sufletul Pruncului” .

Iosif auzind nu s-a revoltat, nici n-a spus ingerului: “Nu mai inteleg nimic! Nu spuneai mai inainte ca va mantui pe poporul Sau, iar acum ca nu Se poate mantui nici pe El, ci trebuie sa fugim, sa plecam in strainatati, sa ne mutam departe de tara noastra? Una ai fagaduit si alta se intampla!” Dar Iosif n-a grait asa. Era barbat credincios; nu l-a intrebat nici de timpul intoarcerii. Ingerul ii spusese atat doar, ca are sa se intoarca: “Stai acolo pana ce-ti voi spune!” Nici asta nu-l supara, ci asculta, se supune, rabdand cu bucurie toate incercarile. Si iubitorul de oameni Dumnezeu a presarat si bucurii printre aceste necazuri. Asa face si cu toti sfintii. Nu le da numai primejdii, nici numai liniste necurmata, ci urzeste viata dreptilor si cu unele si cu altele.

Asa a facut si cu Iosif. Si iata cum! Iosif a vazut pe Fecioara insarcinata; asta l-a tulburat, l-a nelinistit cumplit; o banuie pe Fecioara de desfrau; dar indata apare ingerul, ii risipeste banuiala, ii curma teama; iar cand vede pe Prunc nascut se bucura nespus de mult; acestei bucurii ii urmeaza din nou o mica primejdie: tulburarea Ierusalimului, furia imparatului, care cauta pe Cel nascut; dar acestui necaz ii urmeaza iarasi o alta bucurie: steaua si inchinarea magilor. Dupa aceasta bucurie, insa, frica si primejdie: “Irod cauta sufletul Pruncului“. Pruncul trebuie sa fuga si sa se duca in alta tara ca orice om; deocamdata nu trebuie sa faca minuni; daca ar fi facut minuni din pruncie, n-ar mai fi fost socotit om. Pentru acelasi motiv nici templul trupului Sau n-a fost plasmuit neconditionat de nimic, ci au loc zamislirea, purtarea in pantece noua luni, durerile nasterii, nasterea, hranirea cu lapte, tacere in tot timpul copilariei, asteptarea varstei cuvenite barbatilor, pentru ca prin toate sa fie primita taina intruparii.

(…) Cand ingerul le-a spus: “Fugi in Egipt“, nu le-a fagaduit ca-i va intovarasi, nici la ducere, nici la intoarcere. A lasat sa se inteleaga ca au un mare tovaras de drum, Pruncul nascut. Pruncul, la aratarea Sa, a schimbat deodata toate lucrurile: vrajmasii slujesc tainei intruparii; magii si barbarii isi parasesc falsa lor credinta stramoseasca si vin sa I se inchine; imparatul August slujeste nasterii din Betleem, prin porunca inscrierii; Egiptul scapa de moarte pe Pruncul fugar si vrajmasit si are prilejul sa si-L faca prieten, pentru ca atunci cand va auzi pe apostoli predicandu-L pe Hristos, sa se laude ca a fost cea dintai tara care L-a primit pe cand era Prunc. Prerogativa aceasta o avea numai Palestina; dar Egiptul a ajuns mai inflacarat decat Palestina”.

(in: Sfantul Ioan Gura de Aur – Omilii la Matei, Editura I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1994)

Cititi si:

• Lectie despre prudenta si libertate
• Crestinortodox.ro: Fuga in Egipt