PRUNCUL PRIBEAG. “Am sărbătorit Crăciunul! Dar unde este Iisus acum?”/ CINE NE-A FURAT SARBATORILE?

28-12-2014 10 minute Sublinieri

bjagstvo_v_Egipet_12_Sinai

  • Ziarul Lumina:

Pr. prof. Stelian Tofana: „Pribegia“ Pruncului Iisus

Duminica după Naşterea Domnului (Fuga în Egipt)

[…] Evanghelia acestei duminici relatează trei evenimente în trei tablouri diferite. Primele două urmează imediat naşterii lui Iisus, iar ultimul eveniment cândva, mai târziu. Să le luăm pe rând.

Pribegind spre ţară străină

Magii nu se mai întorc pe la Irod. Îl găsesc pe Prunc, Îi aduc daruri, I se închină, apoi, primind înştiinţare prin vis să nu se mai întoarcă pe la Irod, pe altă cale se întorc în ţara lor (Mt. 2:12). Expresia pe altă cale are o profundă semnificaţie pentru fiecare dintre noi. După ce în plan spiritual L-ai întâlnit pe Pruncul Iisus, ai fost la ieslea Lui, la Crăciun, şi te-ai închinat Lui, adică în Biserica Lui, nu mai poţi să te întorci în viaţa de dinainte de a-L afla, pe aceeaşi cale. Trebuie să urmezi un alt drum al vieţii. Şi acela este drumul cu Iisus, Cel găsit la Crăciun!

Evanghelistul Matei ne spune în continuare că, după plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare(2:13). Îngerul care i se arată lui Iosif nu e altul decât Arhanghelul Gavriil, care e mereu prezent în acţiuni relatate în primele două capitole din Evanghelia după Matei. Astfel, o dată se arată magilor (2:12) şi de mai multe ori se arată lui Iosif, cu mesaje precise privind viaţa Pruncului Iisus (1:20; 2:13, 20, 22). Folosind verbele la timpul prezent – „se arată“, „zice“ – Evanghelistul accentuează dramatismul situaţiei. Cititorii Evangheliei sunt astfel făcuţi martori ai tristului eveniment, devenind contemporani cu el.

Aşadar, cel care voia să ia viaţa Pruncului Iisus era Irod. În nebunia sa, credea că astfel va scăpa de un rege cu o faimă şi o împărăţie mai mare decât a lui. Despre Pruncul născut Rege, Irod află de la magi. Aceştia, venind din Extremul Orient, călăuziţi de către o stea aparte, şi ajunşi la curtea lui, îi expun scopul călătoriei lor: caută un Prunc, născut de curând şi care este Rege al iudeilor. Evanghelistul este explicit în acest sens: Unde este Cel ce S-a născut, rege al Iudeilor? Că-n Răsărit am văzut steaua Lui şi am venit să I ne închinăm (Mt. 2, 2). Aşadar, Nou-Născutul era definit drept rege, prin naştere, descendent al regelui David, ceea ce va stârni reacţia lui Irod. Iosif ascultă porunca îngerului, îi ia în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi pleacă în Egipt. Egiptul a fost mereu un loc de refugiu pentru evrei în situaţii grele prin care ei au trecut.

Sfântul Matei ne spune că au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se plinească cuvântul spus de Domnul prin profetul care zice: Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu (cf. 2:15).

Nu ştim cât a rămas pruncul Iisus în Egipt. Dacă avem în vedere faptul că Irod moare în anul 4 înainte de anul zero, iar Iisus Se naşte cândva în jurul anului 7 înainte de anul zero, atunci putem ajunge la concluzia că El va fi stat în Egipt, dimpreună cu părinţii Lui, Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, aproximativ 4 ani. Evanghelistul Matei vede încă o dată, într-o formulare similară cu cea din v. 1, 22, o promisiune a Vechiului Testament. Este vorba despre mesajul lui Dumnezeu rostit prin Oseea prorocul: Am chemat pe fiul meu din Egipt! (11:1; cf. Num. 23:22; 24:8). Matei proiectează astfel spusele prorocului în viitor, cu însemnare tipică. Aşa cum vechiul Israel, alesul lui Dumnezeu, este chemat din robia Egiptului în Ţara făgăduită, la fel, noul Israel, poporul creştin, va fi chemat de către Dumnezeu din robia unui nou Egipt, ţara păcatului, spre noul pământ promis, Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Aşadar, Noul Testament citeşte şi interpretează tipologic şi profetic Vechiul Testament (vezi şi Rom. 15, 4; 1 Cor. 10:6, 11), definind astfel al doilea orizont al istoriei mântuirii lumii.

Uciderea pruncilor

Irod se arată viclean faţă de magi, crezând că-i poate înşela. Le cere să-i dea de ştire, de îndată ce vor afla Pruncul, pentru a veni să I se închine şi el. Magii însă primesc înştiinţare de la Dumnezeu să nu se mai abată pe la Irod, pentru că intenţia lui este falsă. În acest context, Evanghelistul Matei relatează în continuare hotărârea demenţială a lui Irod: „când a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi“ (Mt. 2:16).

Desigur, ne întrebăm: de ce au fost omorâţi pruncii până la doi ani? Iudeii numărau orice unitate de timp începută ca pe un întreg. Prin urmare, se pare că steaua fusese observată cu mai mult de un an în urmă. Irod a acţionat potrivit cu timpul pe care îl aflase de la magi. Şi pentru a fi sigur că între pruncii ucişi se va număra şi Iisus, mai adaugă un an calculului obişnuit. Şi aşa a socotit că până în doi ani poate fi prins şi Pruncul Iisus. Numai că Pronia divină îl apără pe Copilul nou-născut, şi astfel el scapă furiei lui Irod. Domnia regelui Irod a fost sângeroasă, aşa că relatarea Evanghelistului despre uciderea copiilor din Betleem se înscrie întru totul caracterizării acestui crunt tiran. Un evreu contemporan nouă, Joseph Klausner (Jesus of Nazareth: His Life, Times, and Teaching, 1997), spune despre Irod că „…a domnit ca un tigru…“. Comparaţia oglindeşte întru totul cruzimea lui Irod. El nu s-a dat înapoi de la nici o crimă, atunci când, în nebunia lui, vedea în jurul său doar fantome care îi ameninţau tronul. Astfel i-au căzut victime nu numai fruntaşi de la curtea sa, ci şi membri ai propriei familii: soţia Mariamne, cumnaţi, şi chiar unii dintre propriii lui copii: Alexandru, Aristobul, Antipater, ultimul fiind ucis, din porunca lui Irod, cu numai câteva zile înainte de crunta lui moarte. Aşa se face că istoricul latin Macrobius a consemnat faptul că la auzul acestor crime, comandate de către Irod, în propria sa familie, Octavian Augustus, cezarul de la Roma, ar fi exclamat: „E mai bine să fii porcul lui Irod decât copilul lui“ (Saturnalia II, 4.11). Într-o carte a autorului Emil Schürer, The History of Jewish People in the Age of Jesus Christ (Edinburg, 1973), se pot citi mult mai multe amănunte despre domnia acestui crunt tiran al istoriei.

Tradiţia creştină a consemnat în istorie numărul de 14.000 de prunci ucişi de către soldaţii lui Irod. Cifra este compusă din numărul 7, care la evrei era unul simbolic, exprimând perfecţiunea, deplinătatea. Luat de două ori şi înmulţit cu o mie dădea un plus la înţelegerea perfecţiunii. Aşadar, numărul obţinut este o simplă metaforă exprimând simbolic deplinătatea durerii locuitorilor acelui ţinut, care şi-au văzut pruncii sacrificaţi de nebunia unui tiran dement. Aşa a înţeles creştinătatea să se simtă solidară cu durerea oamenilor unei părţi din Ţara Sfântă, care n-au avut altă vină decât aceea de-a fi avut privilegiul ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă om pe pământul lor.

[…]. Durerea uciderii unor copii nevinovaţi este asemănată cu durerea deportării în robie a unui întreg popor: Atunci s-a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul: Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă. Rahela-şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt (2:17-18). Rahela îşi plânge acum copiii, în sens metaforic, prin faptul că e aproape de durerea şi bocetul copiilor nevinovaţi, mormântul ei fiind tocmai în Betleem (cf. Fac. 35:19).

Revenirea acasă

După moartea lui Irod, îngerul Domnului i se arată din nou în vis lui Iosif, în Egipt, şi spune: Scoală-te, ia pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului (2:20). Iosif face precum i se porunceşte şi se întorc acasă. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo (Mt. 2:22). Intenţiona el să se întoarcă în Iudeea? E posibil. Nu este exclus ca Iosif să fi voit să se aşeze chiar în Betleem, ca cetate a familiei davidice, din care el se trăgea. Cuvintele Evanghelistului, citate mai sus, ar putea fi interpretate în acest sens. Dar Iosif primeşte din nou sfat în vis spunându-i-se să se întoarcă în Galileea. Evanghelistul ne spune că au venit şi au locuit în Nazaret, împlinindu-se astfel o altă prorocie rostită de mai mulţi profeţi, şi care zice că Nazarinean Se va chema. Matei nu ne spune la care dintre profeţi face referire, dar el trebuie să fi avut în vedere în primul rând pe Isaia, care în 11:1 spune: Un toiag va răsări din tulpina lui Iesei şi un Vlăstar din rădăcinile lui. „Vlăstar“ în ebraică se cheamă „nezer“. Ne-vocalizat, cuvântul are în componenţa sa trei consoane: n-z-r, şi care înseamnă tocmai „vlăstar“, adică cuvântul„nzr“ din Isaia 11:1 (vezi şi Is. 53:2; Ier. 23:5; 33.15; Zah. 3:8; 6:12). Aşadar, aluzia la cuvântul „nazireu“, adică om pus deoparte pentru Dumnezeu (cf. Num. 6:1 şi urm; Jud. 13:5), cât şi simpla referire la calitatea de simplu locuitor al cetăţii Nazaret, de aici expresia Evanghelistului „că nazarinean se va chema“, aşa cum cred unii specialişti, sunt puţin probabile. Matei avea mai degrabă în minte intenţia de-a transmite cititorilor săi faptul că Iisus va fi pentru poporul Său un Cârmuitor, cuvântul „toiag“ amintind de regalitatea lui Iisus, iar expresia „vlăstar“ făcând referire la originea Sa davidică, accentul fiind pus astfel îndoit pe statutul de Rege mesianic al lui Iisus.

Toate aceste evenimente descrise de către Evanghelistul Matei sunt marcate sau determinate de persoana lui Irod. Dar toate sunt puse în legătură cu o profeţie din Vechiul Testament. Aceasta înseamnă că totul a fost prevestit şi că totul intră în ordinea planului mesianic de mântuire a lumii, dar nu predeterminat de Dumnezeu, ci condiţionat de atitudinea omului.

Ca mesaj al Evangheliei acestei Duminici după Naşterea Domnului este de subliniat doar atât: Am sărbătorit Crăciunul! Dar unde este Iisus acum? În hotarele vieţii noastre, sau deja pribegeşte din nou printre străini, alungat prin păcatele, interesele şi desconsiderarea noastră? Dacă revine, nu cumva trebuie să fugă din nou de noi, de mine şi de tine? De păcatele noastre, de viciile noastre, de rătăcirea noastră? Nu cumva interesele noastre, imediate, sunt mai importante decât interesele cerului?

Irod Idumeul, al istoriei trecute, nu mai există! Dar nu cumva locul lui a fost luat de atâţia alţi „irozi“ ai istoriei contemporane, care au ucis şi ucid, prin avort şi alte metode criminale, nu 20-30 de copii, ci milioane? Din păcate, „genocidul“ lui Irod are, aşadar, rezonanţe în istoria pe care o trăim!

Ca şi creştini, putem cu uşurinţă să deducem din textul Sfântului Matei că ni se cuvine să fim revoltaţi, dezgustaţi şi înfioraţi de orice fapte de sălbăticie şi cruzime în genul celei săvârşite de către Irod. Dar rememorând evenimentele din cele trei tablouri, în care ne-am putea regăsi nu doar în mod simbolic, ci chiar real, dar într-un alt cadru de referinţă, să ne întrebăm dacă nu cumva suntem contemporani nu cu Naşterea lui Iisus, ci cu pribegia Sa?

Pr. Eugeniu Rogoti: Cine ne-a furat sărbătorile?

În fiecare an, în apropierea marelui praznic al Naşterii Domnului, când începe vestirea acestei sărbători, pe 21 noiembrie, prin catavasiile care glăsuiesc: „Hristos Se naşte, slăviţi-L!“, îmi trec fiori la amintirea Crăciunului din copilărie. Tot atunci îmi dau seama că acum nu mai trăiesc la fel ca atunci acest răstimp şi mă întreb de ce se întâmplă astfel.

Această senzaţie pe care cu siguranţă o au şi alţii este fructificată din plin de cântăreţii de colinde, care răsar mai ales în luna decembrie, pentru ca apoi să trăiască pe alte meleaguri, mai bune, până la Crăciunul viitor. Aşadar, nu sunt singurul care trăieşte acest sentiment, iar explicaţia cu subiectivismul şi nostalgia după inocenţa copilăriei nu cred că este suficientă.

Dar să ne amintim cum erau sărbătorile odinioară! Fie că era sau nu zăpadă, fie că era împodobit sau nu bradul, fie că erau sau nu cozonaci şi alte bunătăţi pe masă, oamenii se colindau, aducând, odată cu vestea Naşterii lui Hristos, speranţa în aceea că doar împreună vor avea un viitor mai bun, pentru ei şi pentru urmaşii lor. Pe lângă aspectul strict pecuniar la care, cu siguranţă, aspirau oamenii, ei credeau în aceea că vor trăi „pe pământ pace şi între oameni bunăvoire“. Toate aceste sentimente reies foarte clar din colindele tradiţionale româneşti.

Acum însă ce vedem sau la ce asistăm? Oamenii, cei mai mulţi orăşeni, cei de la ţară fiind transformaţi, la rândul lor, de televizor într-o masa amorfă şi uniformă a „consumatorilor“, au destule pe masă (cu excepţii, desigur), au un brad împodobit, se uită toată ziua la televizor şi sunt… singuri. Da, singuri! Chiar dacă nu realizează acest lucru, televizorul ocupându-le prea mult mintea, ei sunt singuri şi se complac în această stare şi nici măcar nu deschid uşa colindătorilor, ca nu cumva să piardă „sportul“ sau următorul episod al unui serial de duzină. Unde mai pui că ar fi frumos să-i şi răsplătească pe vestitori cu ceva… Asta deja e prea de tot! Uşile, dintre care cele mai multe sunt de fier, şi aceasta nu pentru că apartamentele ar fi în pericol din partea hoţilor, sunt încuiate bine şi, dacă e posibil, nu permit nici măcar zgomotelor să intre fără invitaţie.

În astfel de condiţii, sigur că sărbătorile nu sunt altceva decât o petrecere a concediului, uitarea problemelor şi a greutăţilor construirii acestei „vieţi liniştite“, care gravitează în jurul televizorului, al shoppingului sau al escapadelor la schi, care au ajuns o modă obligatorie pentru orice om „care se respectă“. Acolo, la munte, dacă nu bea prea mult, acest om este din nou singur, într-un apartament, cu televizorul în faţă.

Şi acum ajungem la întrebarea noastră: cine ne-a furat sărbătorile? Cum de s-a ajuns în situaţia aceasta de singurătate? Tinerii încearcă să rezolve problema în modurile descrise mai sus, însă nu reuşesc, dovadă fiind faptul că încercările lor continuă an de an, lună de lună şi în fiecare weekend, dacă s-ar putea şi ar avea destui bani. Ceilalţi rămân cu duşmanul casei – televizorul – şi aşa îşi petrec sărbătorile, fără a şti de ce mai oftează, din când în când, la auzul unor colinde tradiţionale interpretate tot de cineva care vine din altă lume, în sens propriu şi figurat.

Răspunsul la întrebare ne vine tot din colindele care vorbesc despre bucuria interioară şi pacea care îi cuprinde pe toţi cei care primesc Pruncul în inimile lor. Acesta creşte acolo şi apoi ne mântuieşte. O, ce veste minunată!

Hristos a ales să Se nască într-o iesle! Ce loc umil! Sigur, având în vedere importanţa evenimentului pentru istoria duhovnicească a omenirii, pictorii au zugrăvit această iesle cât mai confortabilă cu putinţă sau, în cazul inculturaţiei, au plasat evenimentul chiar în case foarte bine mobilate ale timpului lor. Nici chiar omul medieval nu putea concepe o astfel de smerenie, darămite omul actual, obişnuit cu tot confortul pe care-l oferă „civilizaţia“ occidentală!

Şi totuşi, ce vrea să spună ieslea? De ce a fost ales tocmai locul unde dormeau animalele? Toate acestea nu erau poate atât de ieşite din comun pentru oamenii de acum două mii de ani, ţinând cont de propunerea hangiului din Betleem, dar pentru noi par incredibile. Şi asta în contrast cu împăratul Irod, la care toate erau somptuoase şi luminoase! Ieslea înseamnă o zguduire din temelii a rânduielilor omeneşti care ţin cont aproape exclusiv de aparenţe. Astfel, sensul suprem şi împlinirea umanităţii, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, se realizează într-un mod cu totul neaşteptat pentru omenirea care luase altă cale. Tocmai de aceea şi apar în istorisire păstorii, îngerii şi magii din ţinuturile îndepărtate. Cei de aproape, cei din acelaşi trib sau seminţie, nu mai aveau noţiunea firescului lucrurilor. Irod nu avea cum să înţeleagă că noul Împărat nu avea de gând să-l detroneze!

La fel se întâmplă şi astăzi, din păcate. Ţinem atât de mult la forma lucrurilor, încât cele fireşti, cum ar fi familia reunită măcar de sărbători, întrajutorarea în problemele de zi cu zi, formarea, până la urmă, a unei adevărate comunităţi, care să împlinească sensul umanului, sunt astăzi nişte deziderate care par utopice sau, şi mai grav, date de tot uitării! De aici şi sentimentul de gol, de neîmplinire, de sete continuă după ceva care ni se pare accesibil doar în amintirile vagi care ne apar uneori.

Suntem nevoiţi să revenim la regăsirea comunităţilor adevărate, comunităţi care au existat, chiar dacă nu pretutindeni, şi de unde ne vin colindele care răscolesc în noi trecutul strămoşilor. Într-o comunitate, unde oamenii se cunosc, unde oamenilor chiar le pasă de nevoile sau greutăţile celorlalţi şi se implică pentru a le diminua, colindele răsună ca la ele acasă. Altfel, aceste cântări pline de frumuseţi şi înţelesuri tainice nu fac decât să nască amintiri vagi şi impresii despre cum ar putea fi trăită o viaţă în care să nu te trezeşti dimineaţa la fel cum ai adormit de cu seară.

Atunci când îi ajutăm efectiv, măcar în ajunul Crăciunului, pe cei care sunt mai necăjiţi şi săraci decât noi, vom simţi din nou cu adevărat bucuria sărbătorilor, iar colindul sfânt şi bun ne va readuce sărbătorile furate de iureşul tele-internetizat care ne înconjoară.

colinde copii traditionali


Categorii

Avort, Craciunul, Pagini Ortodoxe, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “PRUNCUL PRIBEAG. “Am sărbătorit Crăciunul! Dar unde este Iisus acum?”/ CINE NE-A FURAT SARBATORILE?

  1. Moş Crăciun modern, de astăzi,
    Ce minune te-a impus,
    De ai devenit stăpânul
    Sărbătorii lui Iisus?

    Că n’aduci lumina lumii,
    Nici iertarea de la cer.
    Tu, moşnege eşti minciună!.
    Eşti… creat de Lucifer.

    Tu-ai furat inima lumii
    Şi divinul sărbătorii.
    Tu-ai făcut să ne colinde,
    Lăutarii şi actorii.

    Prin minciună intri-n inimii
    (Şi prin “hornuri”), la copii
    Să umbreşti divinul serii
    Şi să-i furi cu… jucării.

    Ai intrat chiar şi-n biserici
    (Mincinosule), şi’ascuns
    Iei şi locul, (stingi şi sfântul)
    Şi credinţa în Iisus.

    Lumea’ntreagă te aştesptă,
    S-o minţi iar, (să vii pe “coş”),
    Că nu Domnul este totul
    Ci un… mincinos de moş.

    Seara sfântă-i dominată
    De minciuna ce-ajuns,
    Să-i ia locul sfânt în inimi.
    Să uităm de Iisus.

    Moşu-i asteptat de oameni
    (Că e darnic… că e bun),
    Nu Iisus, nu Adevărul,
    Ci minciuna (de… Crăciun).

    Pruncul sfânt care se naşte
    E ucis subtil de Moş,
    Care intră cu minciuna-i
    (Şi nimicul), său pe coş.

    Pruncu-i nevoit să fugă
    De Irodul travestit,
    (Ce ucide sfântul serii),
    Spre’a fi el sărbătorit.

    Tu nu vii din cerul milei !!!
    Tu n’ai darul mântuirii !!!
    Ci cu câteva nimicuri,
    Ţinteşti slăbiciunea firii.

  2. Pingback: Predica audio la DUMINICA DUPA NASTEREA DOMNULUI a Arhim. Nichifor Horia: Cum lucreaza Dumnezeu in lume si cui Se descopera? CUM SA NE RUGAM, INCREDINTANDU-NE DOMNULUI, INCA DE DIMINEATA? Cum ni se deschid ochii? -
  3. @ x,y

    E trist de adevarata poezia ta. 😐

  4. Pingback: Moş Crăciun modern | Eu Sunt De Vina
  5. Pingback: CRACIUNUL intre INOMENIREA FIULUI LUI DUMNEZEU si SFARAMAREA OMULUI IN NUMELE IDEOLOGIILOR ANTIHRISTICE, intre Traditiile vechi ”cu miros de brad si cozonaci” si Lumea lui Mc.Consumerism, in care “SURPLUSUL DE SCLIPICI incearca sa acopere DEFICI
  6. Pingback: TIE, MAICUTA DULCE A INIMILOR NOASTRE… “Tu esti lumina cea sfanta, Precista blagoslovita… Tu esti izvor de viata, Adăpi bine cu dulceata” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: SUB ACOPERAMANTUL ARIPILOR TALE… – Predici (si audio) la Duminica dupa Nasterea Domnului. Fuga din fata prigoanei lui Irod. DUREROASA INGADUINTA A LUI DUMNEZEU SI CONSECINTELE ALEGERILOR NOASTRE RAZVRATITE: | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare