CHEMARE IN CASA PARINTEASCA – O predica (audio+text) miscatoare a PR. GHEORGHE HOLBEA la Duminica dupa Botezul Domnului

13-01-2009 Sublinieri

Chemarea in casa parinteasca este chemarea in adevarata casa, a Bisericii, si la parintii care ne-au nascut in Duh: Sfintii Parinti. Acesta este firul rosu al predicii de mai jos, o predica ce cheama la reamintirea faptului ca suntem madulare ale Bisericii, fiecare dintre noi in parte, si, in aceasta calitate fiintiala, avem o raspundere:

“Adevarul trebuie asumat ca impartasire prin sfinti. Adevarul trebuie asumat si ca marturisire. De aceea, in imparatia lui Dumnezeu Adevarul nu se spune, nu se zice pur si simplu! Adevarul se marturiseste! Si vocatia fiecarui crestin inca de la Botezul sau este aceea de marturisitor. Dar aceasta marturisire, iubiti credinciosi, dupa cum vedem din istoria Bisericii, este o marturisire care merge pana la ultima picatura de jertfa”.

“Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia Cerurilor!”

IMPARATIA LUI DUMNEZEU CA IMPARTASIRE CU SFINTII SI CA MARTURISIRE A CUVANTULUI

Iubiti crediniciosi, Duminica aceasta, numita in calendarul liturgic Duminica de dupa Botezul Domnului Iisus Hristos aduce in discutie o tema pe care am inceput inca de la Boboteaza sa o “desfoliem” si anume aceasta chemare: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor!” Daca la Botezul Domnului sau mai precis in aceasta perioada de pregatire a Botezului Domnului, aceste cuvinte erau rostite de catre Sf Ioan Proorocul Inaintemergatorul, in Evanghelia de astazi vedem ca propovaduirea Mantuitorului Iisus Hristos incepe prin aceleasi cuvinte: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia Cerurilor!” Asa cum aratam la Sarbatoarea Bobotezei sau Botezului Domnului, Imparatia lui Dumnezeu este o imparatie a prezentei lui Dumnezeu in lumea aceasta si, pentru a putea fi  simtita ca realitate plenara a vietii, trebuie sa-si faca loc mai intai inlauntrul nostru.

Trebuie sa-si faca mai intai loc inlauntrul nostru pentru ca, dupa aceea omul, aceasta mareata faptura chemata la viata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, sa inceapa sa vada, sa inceapa sa se impartaseasca de aceasta realitate a vietii vesnice. Asadar, traim in aceasta Imparatie a lui Dumnezeu, fie ca suntem constienti, fie ca suntem mai putin constienti, traim in aceasta Imparatie a Vietii si nu a mortii, traim in aceasta Imparatie a luminii, si nu a intunericului. De altfel, la fiecare Sf Liturghie vedem ca nu incepem decat dupa ce am binecuvantat aceasta Imparatie. La marile Taine pe care noi le savarsim in Biserica Mantuitorului Iisus Hristos rostim aceasta binecuvantare, pe care o numim binecuvantarea mare si anume: “Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh” si este binecuvantata, cum spun Sfintii Parinti, “acum si pururea si in vecii vecilor“.

Acest lucru ne arata ca imparatia lui Dumnezeu este o imparatie vesnica. Pentru a putea simti, insa, aceasta imparatie a lui Dumnezeu trebuie sa intelegem ca in imparatia lui Dumnezeu orice cuvant pe care noi il rostim, orice cuvant care ni se adreseaza este un cuvant-ofranda. Noi, de fapt, in aceasta imparatie a lui Dumnezeu oferim si, ca sa oferim, trebuie sa jertfim. De asemenea, noi, in aceasta imparatie a lui Dumnezeu ne impartasim. Asadar, imparatia lui Dumnezeu nu este altceva decat impartasire. Fiecare cuvant si fiecare persoana ne transmite bucuria imparatiei lui Dumnezeu prin impartasire. Impartasire de la cine si prin cine? Fara indoiala ca impartasire de la Dumnezeu prin alesii Sai.

In primul rand, imparatia lui Dumnezeu coboara la noi prin Sfanta si pururea Fecioara Maria care este “mai slavita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii“. Si apoi imparatia lui Dumnezeu care ni se impartaseste prin… minunatia aceasta de oameni care sunt Sfintii Parinti! Spunem noi intr-unul din ecfonise: “Sfant esti, Dumnezeu nostru…”. Dar in mod concret cum noi simtim ca e sfant? “… si intru sfinti te odihnesti“. Ca Sfant esti, Dumnezeul nostru si intru sfinti te odihnesti“. Iata ca, in mod concret, Imparatia lui Dumnezeu se impartaseste prin aceste mari daruri duhovnicesti care sunt sfintii. Si aici trebuie sa-mi  marturisesc marea nedumerire pe care am avut-o, participand la o conferinta intitulata “Ortodoxie si ecumenism” in care unul, nu stiu daca era scriitor sau intelectual, a spus ca noi, romanii, am intra in Europa, dar stiti cine ne impiedica? A spus-o foarte transant: Sfintii Parinti. Si atunci m-am cutremurat. Pentru ca noi, fara Sfintii Parinti, nu avem identitate. Noi, fara Sfintii Parinti, nu facem altceva decat propovaduim o ideologie a lui Hristos asa cum fac si protestantii si neoprotestantii si nu ma feresc sa spun acest lucru pentru, ca fara sfinti, religia aceasta, mai precis Revelatia aceasta este doar o ideologie omeneasca. Fara sfinti nu este altceva decat fixarea intr-un cuvant, in intelesul unui cuvant care devine idolatru, si de aceea se ajunge nu la cuvantul-impartasire, ci la cuvantul care este secatuit de seva vietii si de aurul invierii, cum spunea un Sfant Parinte. Asadar in imparatia lui Dumnezeu, Adevarul trebuie asumat ca impartasire prin sfinti. Adevarul trebuie asumat si ca marturisire. De aceea, in imparatia lui Dumnezeu Adevarul nu se spune, nu se zice pur si simplu! Adevarul se marturiseste! Si vocatia fiecarui crestin inca de la Botezul sau este aceea de marturisitor.

Dar aceasta marturisire, iubiti credinciosi, dupa cum vedem din istoria Bisericii, este o marturisire care merge pana la ultima picatura de jertfa. Si de aceea, vedem in istoria Bisericii noastre ca Adevarul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care Se intrupeaza si ni-L lumineaza pe Insusi Dumnezeu in Sfanta Treime, Adevarul se marturiseste si este marturisit chiar din primele veacuri crestine cu propria viata, cu sangele acela care a devenit samanta crestinismului. Asadar, in Imparatia lui Dumnezeu Adevarul trebuie marturisit! Adevarul nu trebuie doar pur si simplu spus ca orice cuvant, Adevarul trebuie marturisit si in lumina acestui Adevar noi nu vom face niciodata confuzie. Pentru ca foarte multi se intreaba: “Ce relevanta mai are, oare, astazi, adevarul de credinta, cand ne-am putea uni foarte usor? Lasam, asa cum spunea intelectualul respectiv, pe Sfintii Parinti, lasam pe Maica Domnului, lasam icoanele, pentru a intra fara indoiala in Europa si vom canta acele versuri ale lui Schiller puse pe note de titanul muzicii, Beethoven si anume: “Imbratisati-va, milioane, ca toti pe lume frati noi suntem!” Si ne intrebam in numele cui ne-am putea infrati. De ce? Pentru ca, asa cum spun Sfintii Parinti, ce inseamna a ne uni in Imparatia lui Dumnezeu? Spunea un Sfant Parinte ca Mantuitorul Iisus Hristos nu a avut drept scop sa lase in urma lui un grup de indivizi caresa conlucreze bine intre ei, pentru ca si pacatosii fac acest lucru, si pacatosii conlucreaza intre ei. Ci Mantuitorul Iisus Hristos a venit sa ne nasca din nou, sa aduca o unitate noua, unitatea treimica. Iar pacea pe care El o daruieste este pacea care covarseste toata mintea. Cum spune Mantuitorul: “Pacea Mea dau voua, nu cum da lumea va dau Eu pacea“. Asadar, pacea pe care Mantuitorul Iisus Hristos o impartaseste nu este nicidecum un mesaj pacifist; dimpotriva, mesajul Lui, in lumina acestei marturisiri pe care noi ne-o asumam in calitate de crestini, este atat de radical diferit de ideile si actiunile celor care se inteleg intre ei, intr-un cuget, dar in chip rau, incat pentru Mantuitorul Iisus Hristos acest fel de pace este de fapt dezbinare.

De aceea (sunt) cuvintele Sale paradoxale in Evanghelie – N-am venit sa aduc pace, ci am venit sa aduc sabie!” Am venit sa dezbin pe om… de cine? – sa-l dezbin pe om de rau. Adica in aceasta cale pe care crestinul si-o asuma prin Taina Sfantului Botez si prin Taina Mirungerii, in aceasta cale el depune, are o devotiune clara. El este cu Dumnezeu si niciodata nu-L va confunda pe Dumnezeu cu altcineva. Niciodata nu va spune ca Adevarul este in afara lui Dumnezeu. Niciodata nu va spune ca Adevarul este in afara lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Niciodata nu va spune ca Adevarul este abstract si el va marturisi Adevarul, intrucat Adevarul este intrupat in Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, dezvaluindu-ne, de fapt, comuniunea suprema care este in Taina Sfintei Treimi, a imparatiei a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh pe care o marturisim. Asadar, iubiti credinciosi, ne cheama Mantuitorul Iisus Hristos in aceasta imparatie a lui Dumnezeu, ne cheama sa  ne impartasim si sa marturisim. Aceasta este dimensiunea imparatiei lui Dumnezeu. Ce inseamna aceasta impartasire? Pentru ca noi am uitat sensul impartasirii. Cand te impartasesti nu poti sa te impartasesti singur, te impartasesti impreuna cu ceilalti si noi ne impartasim de Dumnezeu prin cuvintele sfintilor. De aceea duhovnicii recomanda: „Cand va rugati, sa va rugati cu rugaciunile sfintilor, cu cuvintele  sfintilor”, pe care le aveti in cartea de rugaciuni, in ceaslov, in care noi descoperim dulceata rugaciunii. Sunt unii care sunt mai “inteligenti” si spun ca aceste cuvinte din cartile de rugaciuni sunt cuvinte naive, ba unora chiar le provoaca rasul. Este cutremurator, iubiti credinciosi! Tocmai acest lucru ne arata cat de goi suntem pe dinauntru. De ce? Pentru  ca in momentul in care noi rostim aceste rugaciuni ale sfintilor si le rostim in Duhul lui Dumnezeu, atunci noi nu facem altceva decat ne impartasim de experienta sfintilor pe care Dumnezeu o revarsa prin cuvintele sfintilor. Asadar, inainte de a crede noi ca am patruns intelesul cuvintelor rugaciunii sfintilor, trebuie sa ne pregatim de impartasire, trebuie sa ne pregatim sa ne apropiem de cuvintele sfintilor cu multa smerenie, lasand “desteptaciunea” noastra, a unui intelect care s-a instrainat de sine insusi, lasand mandria si pretentiile de elevatie intelectuala si smerindu-ne la aceste cuvinte ale sfintilor care cad asupra noastra ca o impartasanie, care vine in sufletul nostru ca o impartasanie.

Asadar, (pe) cei care vreodata au tendinta de a socoti naive cuvintele rugaciunii sfintilor, va indemn (este indemnul nostru, al duhovnicilor): rugati-va mai intai cu rugaciunile sfintilor, pentru ca nu intelesul cuvintelor este cel care primeaza, intelesul superficial al cuvintelor niciodata nu ne va duce la impartasire. Rugati-va prin cuvintele sfintilor pentru ca prin ele ne vom impartasi de harul rugaciunii. Ne vom impartasi de aceasta experienta pe care noi o primim de la Dumnezeu prin alesii Sai, prin sfintii Sai. Mai mult decat atat, ce inseamna aceasta impartasire cu sfintii? Iubiti credinciosi, pentru a intelege aceasta impartasire cu sfintii, trebuie sa constientizam o dimensiune a vietii noastre duhovnicesti, si anume: ce savarsim noi in fiecare zi, in imparatia lui Dumnezeu, in aceasta imparatie binecuvantata a Tatalui, Fiului si Sfantului Duh? Noi savasim aceasta aducere aminte duhovniceasca, aceasta anamneza, cum spun Sfintii Parinti, o savarsim impreuna cu Sfintii Parinti. Iata si astazi, spre exemplu, avem pe Sf. Cuvios Gheorghe Hozevitul, pe Sf. Cuvios Emilian, pe Sf. Cuvioasa Domnica, ce facem noi impreuna cu ei? Noi astazi ne rugam impreuna cu ei, ei nu sunt cei care au trait numai in secolele in care au trait, ci sunt cei care traiesc impreuna cu noi si se roaga impreuna cu noi. Si in imparatia aceasta a lui Dumnezeu, foarte multi dintre noi se intreaba „Cum as putea sa ma intorc in timp?” Singura posibilitate de a ne intoarce in timp in imparatia lui Dumnezeu este aceasta: rugaciunea impreuna cu Sfintii Parinti. Rugaciunea cu Sfintii veacului de aur – Vasile cel Mare, Grigore Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur-, rugaciunea cu Sf. Maxim Marturisitorul, al sec. al VII lea, cu Sf. Ioan Damaschinul in sec. al VIII lea sau Sf. Grigore de Palama in sec. al XIII-lea si asa mai departe. Aceasta este intoarcerea noastra in timp, pentru ca, de fapt, imparatia lui Dumnezeu nu ne cere sa ne rasucim intr-un timp care a trecut. Imparatia lui Dumnezeu ne cere sa petrecem un timp nu care a trecut, ci un timp care este un continuu prezent. Pentru ca Sfintii Parinti, dupa cum vedeti in imparatia lui Dumnezeu sunt o prezenta. Sfintii Parinti sunt o prezenta! Fara ei nu mai putem sa ne impartasim, pentru ca impartasirea nu vine prin cuvinte goale.

Noi luam cuvintele si le golim de sensul lor, le golim de seva, de aceea de fiecare data simtim nevoia sa le innoim, le schimbam, le stalcim si ajungem la aceasta betie de cuvinte, de care ne saturam de fiecare data. Daca deschide cineva radioul, sunt aceste programe cu tineri teribilisti care vorbesc, vorbesc, vorbesc la nesfarsit. De ce? Pentru ca ei nu stiu ce inseamna a te impartasi de cuvant. Impartasirea aceasta de cuvant ne-o daruieste Dumnezeu prin oameni concreti, ne-o daruieste prin Sfintii Parinti, nu intorcandu-ne noi in secolul IV, ci sarbatorind aici si acum, la inceput de secol XXI si rugandu-ne impreuna cu ei, nu ca unii care au trait numai in secolul IV sau V, ci ca unii care traiesc in imparatia lui Dumnezeu si fara de care noi nu ne putem impartasi. Repet si trebuie sa repetam de fiecare data ca noi, Sfanta Liturghie nu o putem savarsi, nu ne putem impartasi, decat daca avem langa Sfantul Agnet pe Sfanta Fecioara Maria in dreapta – “Statut-a Imparateasa de-a dreapta Ta in haina aurita imbracata si infrumusetata“- si cetele sfintilor, sfintii de la prooroci si apostoli, marturisitori, cuviosi, doctori fara de arginti, toate cetele sfintilor sunt impreuna cu noi. Ce inseamna intoarcerea in timp pentru noi, crestinii? Inseamna o vesnica pomenire a mosilor si a stramosilor nostri. Inseamna si nu o incercare de a ne detasa de mosii si stramosii nostri, fie ignorandu-i, fie considerand ca erau inapoiati si, vai! noi, ce avansati suntem (cand ne-am instrainat pana si de noi insine), ci dimpotriva, fiind in comuniune cu ei si impartasind, asa cum spuneam si altadata, impartasind dragoste impreuna cu ei si in numele lor, in aceste agape care sunt si se constituie intr-o vesnica pomenire… Pentru ca la intrebarea Unde sunt cei care nu mai sunt?, cum spune Nichifor Crainic, raspunsul acesta este: ei sunt impreuna cu noi, dar sunt in viata veacului ce va sa fie. Ei sunt in acel dincolo, pe care si noi il asteptam si pe care il marturisim si pentru care ne rugam, dar anticipand aceasta viata de dincolo, anticipand-o inca de aici. Chiar daca noi ne rugam in rugaciunea “Tatal nostru”: “Vie Imparatia Ta“, aceasta Imparatie nu este numai o asteptare.

Aceasta imparatie a lui Dumnezeu este, dupa cum vedem in vietile Sfintilor Parinti, de la Invierea, Inaltarea Domnului Iisus Hristos si Pogorarea Duhului Sfant si pana la sfarsitul veacurilor, aceasta Imparatie a lui Dumnezeu este daruita intr-un mod concret prin sfintii Sai. Si daca Dumnezeu este minunat, daca aceasta lume este minunata, daca aceasta lume este cu adevarat in lumina binelui si a adevarului, aceasta lume este minunata, dupa cum Dumnezeu este minunat. Minunat este Dumnezeu, spunem noi, intru sfintii Sai. Sfintii sunt dovada concreta, sunt documentele vii ale unei credinte care se impartaseste. De aceea nu mai avem timp, iubiti credinciosi, nu mai avem timp cu fantasmagorii, nu mai avem timp cu Codul lui Da Vinci, de care vai, tinerii sunt foarte atrasi, ca si cum Sfintii Parinti ar fi fost niste ignoranti si n-au stiut, ei au crezut intr-o fantasma si vin iar cei care se considera elevati in intelect…, amestecand icoana lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu cu obsesiile proprii, cu aceste obsesii psihanalitice, aceste obsesii ale subconstientului care este inrobit de patimi. Noi nu putem merge nicaieri ca ortodocsi, nici in Europa si nicaieri nu putem merge fara sfinti. Nu suntem credibili si nu putem ortodocsi fara ei. De ce? Pentru ca ei sunt documentele vii ale unei experiente care se impartaseste din generatie in generatie pana la sfarsitul veacului. Prin ei Imparatia lui Dumnezeu se scrie – Mantuitorul Iisus Hristos, mai precis, scrie o Evanghelie in trupurile noastre si in fiinta noastra launtrica.

Si de aceea marele teolog sarb, Parintele Iustin Popovici, spune la un moment dat ca, dupa Evanghelii urmeaza Faptele Sfintilor Apostoli si, in continuitate, Vietile Sfintilor, care nu sunt altceva decat o continuare a Evangheliei, de fapt o scriere a Evangheliei intr-un mod concret, in persoana. Pentru ca in aceasta Imparatie a lui Dumnezeu, cel prin care ti se daruieste credinta de la Dumnezeu este “apostolos”, este trimisul lui Dumnezeu. Si acest trimis al lui Dumnezeu nu este intotdeauna foarte elevat din punct de vedere intelectual, dar are in sine, in fiinta sa are cultura dumnezeiasca. Si aici intrebarea este urmatoarea: prin cine s-a raspandit adevarul Patimilor, Mortii, Invierii si Inaltarii Mantuitorului Iisus Hristos pana la marginile pamantului? Niste oameni chiar atat de elevati erau Petru, Andrei si ceilalti Sfinti Apostoli? Sa nu uitam ca erau pescari. Sa nu uitam ca insusi Sfantul Apostol Pavel, care era, intr-adevar, mai pregatit fiindca facuse scoala rabinica, si el a exclamat la un moment dat ca ceea ce convinge neamurile este omul launtric, este omul acesta patruns de smerenia lui Iisus Hristos, patruns de duhul acesta al jertfei lui Iisus Hristos, care ni se prezinta nu cu presiunea aceea cu care suntem obisnuiti, a raului, a imparatiei raului cu care suntem constransi, ci, dimpotriva, ni se prezinta atat de discret si atat de tainic. De aceea Imparatia lui Dumnezeu, iubiti credinciosi, este o imparatie tainica. Viata este o realitate tainica. Moartea este o realitate tainica si ea trebuie asumata, fara indoiala, dar are sens numai in lumina Invierii lui Iisus Hristos. Si imi amintesc aici, chiar mi-am notat cuvintele unui poet, un poet care este si marturisitor in acelasi timp, ce se intampla cu noi, cei care incercam sa-L prindem pe Iisus Hristos, cei care incercam sa prindem Adevarul cu cuvintele acestea golite de sensul Invierii, golite de sensul vietii. Spune poetul Vasile Voiculescu:

“Sunt sterp ca tintirimul

Ferecat in neagra buche a vietii.

Am ucis in mine solii si profetii.

Dar o bucurie, sora cu vecia

Imi surpa-ngradirea si-mi mistui urgia

Azi deschid cetatea pasilor asinii:

Intra, te intampin, Doamne al Luminii,

N-am stalpari, nici straie sa-ti intind la poale

Zdreanta unei inimi iti astern in cale”

Iata cat de frumos: “Zdreanta unei inimi iti astern in cale” Asadar, iubiti credinciosi, ne cere Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu sa nu fim in aceasta trecere a timpului – care uneori ne obsedeaza, care uneori ne infricoseaza – sa nu fim asemenea stancilor in pustie. Vine Mantuitorul Iisus Hristos – si acesta este sensul- si zice: “Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare!” Este reluata profetia in Evanghelia de astazi. Asadar, poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si stanca aceea care statea in pustiul lumii acesteia, in momentul in care Dumnezeu a irumpt in aceasta lume si in aceasta viata si prin toate faptele pe care El le-a savarsit, omul, care era o stanca in pustiu a fost lovit – asa cum Moise a lovit stanca pentru un popor insetat de apa – si din el a tasnit acel izvor de apa, care ne transforma si care inmoaie aceasta pietrificare a sufletului nostru – prin care nu Il mai vedem nici pe Dumnezeu si nu mai vedem pe nimeni, in care ne impatimim in acest egoism feroce al nostru, vecin cu deznadejdea, vecin cu necredinta.

Asadar, iubiti crediniciosi, imparatia lui Dumnezeu ne cheama sa transformam aceasta realitate in altceva. Si aici iarasi vreau sa va dau experienta – ca trebuie sa vorbim din experienta celor care ne sunt modele – iarasi, medicul fara de arginti, as indrazni sa il numesc, si poetul Vasile Voiculescu spunea la un moment dat ce inseamna aceasta experienta in imparatia lui Dumnezeu traita ca realitate plenara in viata aceasta pamanteasca:

Sunt nascut la tara, ceea ce socotesc ca e cel mai mare dar din viata mea. Parintii mei, oameni simpli, au fost pioşi, de o credinta neabatuta de nici o clipa de şovaire sau de indoiala. Practicanti fara habotnicie, religia a fost insa pravila, enciclopedia vietii lor practice. In casa noastra s-a citit mult, mai ales cartile religioase şi rituale. Sfanta Scriptura cu Vechiul si Noul Testament, Vietile Sfintilor, Mineiele pe care le imprumutam lunar de la Biserica. Pastrez si acum psaltiri si ceasloave de atunci, cu litere chirilice al caror rost l-am deprins buchisind bucoavnele sfinte. Si mama si tata, ca toti oamenii de la tara, erau mari pasionati ai cititului, mai ales ai cititului cu glas tare, ca la strana. Si cand ne-am mai inaltat putin, am trecut si noi, copiii, la rand, sa le citim lor. Traiam, insa, o viata autentic crestina, ritmata de anotimpuri, poruncita de Dumnezeu, inseilata pe datini şi stravechi obiceiuri. Trebuie sa va mai spun ca nu am avut preoti in familie. Dar datinile care se impleteau pe cununa anului si pe care le asteptam si le practicam ca pe niste mari si de pret spectacole; teatrul nostru cel mai scump erau Sfanta Liturghie si serviciul religios din fiecare Duminica” [Si cand spune “teatru” bineinteles, nu se refera la teatrul acesta cu care suntem obisnuiti, este vorba despre aceasta reprezentare in comuniune]. Asadar “teatrul nostru cel mai scump erau Liturghia si serviciul religios din fiecare Duminica si sarbatoare, mai ales dupa ce descoperisem sensul ascuns al tuturor gesturilor şi aluziilor liturgice. Mai desfatatoare decat orice gala de opera din cate am vazut de atunci incolo, mi-au ramas pentru totdeauna Deniile Paştilor, cu marea şi minunata Vinere, cand cantam Prohodul. Cu luni de zile inainte il invatam impreuna cu mama fara greseala. Ocolirea Bisericii, slujba triumfala a Invierii au pus peceti indelebile pe o amintire ce n-as vrea s-o pierd niciodata. Sunt emotii nestirbite, a caror intensitate o simt la fel acolo, in amintire, si astazi. Sufletul nostru, macar in copilarie, prinde, fara sa stie, in placa lui sensibila pe Dumnezeu. Faptele religioase, cultul fac sa se contureze si sa se fixeze in constiinta chipul Domnului, asa cum diversii reactivi ajuta sa iasa pe placa fotografica diversele chipuri prinse“.

Dupa aceea, spune Vasile Voiculescu, dupa ce a peregrinat pe la diferite sisteme religioase, spune ca s-a intors acasa, la credinta aceea pe care a primit-o in copilaria sa. Asadar, iubiti credinciosi, in aceasta Imparatie lui Dumnezeu, care nu este neaparat… Vedeti, foarte multi sunt tentati sa spuna ca aceasta credinta este o credinta taraneasca. Nu, iubiti credinciosi! Si aici trebuie sa fac din nou o remarca si anume: ascultand o discutie intre doi scriitori si filosofi, sa spunem asa, despre satul romanesc, au spus despre ca este un univers. Dar nu s-a amintit nimic despre aceasta credinta crestina, nu s-a amintit nimic de acest ritm pe care taranul il are – si nu numai taranul.

Pentru ca, intr-adevar, viata crestina este traita in felul ei la sat, intr-un spatiu anume, ea nu ignora niciodata spatiul, viata crestina e traita in alt fel decat la oras, dar in esenta viata crestina este aceeasi, adica ritm! Ritm in Imparatia lui Dumnezeu cu Maica Domnului si cu sfintii. De aceea, iubiti credinciosi trebuie sa spunem: chemarea Mantuitorului Iisus Hristos “Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia Cerurilor!” este o chemare a noastra, a celor botezati crestini, o chemare acasa. Ne cheama Dumnezeu acasa precum fiul cel ratacit. Ne cheama Dumnezeu acasa, sa intemeiem cu fiecare generatie o imparatie launtrica, o imparatie a pocaintei, a innoirii noastre, o imparatie in care nu trebuie sa ne rupem, nu trebuie sa vorbim de conflictul dintre generatii, de conflictul cu mosii si stramosii nostri, de ruptura cu trecutul nostru, trebuie sa ni-i asumam pe mosii si stramosii nostri in aceasta continua vesnica pomenire pe care noi o savarsim. In incheiere, pentru a nu lungi prea mult- si imi cer iertare pentru acest lung cuvant – as vrea sa ilustrez tot prin cuvintele unui poet ce inseamna imparatia lui Dumnezeu, ce inseamna a trai in ritmul Imparatiei lui Dumnezeu in casa parinteasca…

Casa parinteasca

“Poarta straveche in satul parintesc,

Simbol curat, fara zavor.

De-o parte te vegheza tintirimul

De alta sopoteste un izvor.

Acolo-i casa noastra, din lemn si din pamant,

Cladita anevoie in sudoare

Pe dealul nostru molcom transilvan,

Sarac in dobitoace si granare.

Saracii oamenii, seara de pe camp

Raman oleaca in ocol la tine

Se-asaza istoviti pe jgheaburi de-adapat

Si-ntreaba ce mai facem si de bine…

Mama-i de-acum batrana si tata alb de tot.

Si cumpana fantanii – o povara,

Cand bivolii-nsetati si oile se strang

Sa fie adapate catre seara.

Dumineca, maicuta, in vesmant cernut,

Cu busuioc in mana si-ntr-o naframa

Duce din bruma cat avem de grau

O prescura de jertfa la icoana.

Atata-i casa noastra: o vatra de salas

Unde se-ncinge focul si se coace pane

O parte pentru prunci si alta la altar,

Sper pomenirea numelor strabune.

Sfant obicei, parintii din parinti,

O mana sapa, alta se inchina

Si Domnul picura din mila Lui

Ulei in graiul lampii pe colina.

Dealuri sarace, pamantul transilvan

Sfintit cu lacrimi si zvantat de soare,

Un clopot stins ne cheama luminat

In zorii blanzi, la sarbatoare.

Acelasi grai de clopot, intr-un amurg tarziu

Strange faptura stinsa intr-o racla.

Un pumn de oase mirosind a har

Ioan de lemn, groparul, ne ingroapa.

O cruce noduroasa de stejar

Pe care se numeste raposatul,

De-o parte si de alta pe bratul ei sapat:

Iisus Nazarineanul Imparatul.

Apoi sunt nuntile. Din cand in cand

Vin chematori frumosi cu clopote pe sate

Si cu naframi pe bolta de stejari

Incinsi crucis, cu prime colorate.

Si intra-n casa bunii vestitori

Cu “Doamne-ajuta!” si cu “Ziua buna!”

Si-ncep din prag cantand pe glas inalt

Ce va sa fie-anume peste-o luna,

Ca Domnul a binevoit ca Petre al Ioanului cutare

Si fata Mariei din satul celalalt

Sa calce pragul sfant

Spre cununare.

Vor fi atatia si atatia miei taiati

Anume la aceasta nunta.

Si-atata si-atata vin pastrat

Ca leacul pentru ziua sfanta.

Sa zicem, dar, Domnul sa le dea

Domoala bucurie si pace-n vietuire

Si dumneavoastra multi ani sa traiti

Si sa poftiti cu toti la praznuire.

Apoi Botezul. Se naste cate-un prunc

Si iarasi se aduna neamurile toate,

Si vin cu daruri – cate un miel sugaci, in zori

Pe cai, departe, peste sate.

Pruncu-nfasat de muma si de mosi

Trimes cu dar si cele cuvenite,

Biserica e plina si preotul slavit

Cufunda pruncul in apele sfintite.

Asa sunt sarbatorile si pruncii cresc

Si iarasi si se toarna peste lume

Si unii sunt si unii au pierit

Si unii par vestiti si unii-s fara nume.

Si zilele si noptile la rand

Trec si se sting usor ca o faclie

Si iarasi Pastile imparatesti

Ne umplu casele de bucurie,

Cand vitele si caii si turmele de oi

Si holdele si apa din fantana

Invie in lumina si sarutam pe bot

Toti mieii si copacii din gradina.

Sat transilvan, casute de pamant,

Muscate la fereastra, busuioc la grinda,

Stergar curat, icoane pe pereti,

Ziua-nvierii si noaptea de colinda,

Rusalii, Boboteaza, postul catre Pasti

Si Maica Domnului in plina vara,

Holdele-s coapte, seceratori putini,

Viata noastra-n tara milenara”.

(NB: Rugam pe cei care gasesc poezia intr-o carte, sa ne semnaleze erorile de transcriere a ei!)

Aceasta este marturia unui poet ardelean, pot sa-i spun numele, Dumnezeu sa-l odihneasca, este acelasi Ioan Alexandru – banuiesc ca nu v-am plictisit, ca l-am citat de fiecare data. Este o experienta si un ritm de viata impartasit de la mosii si stramosii nostri, este un ritm de viata pe care il avem, care ne defineste ca identitate si fara de care nu vom fi nici europeni, nu vom fi nimic in acest concert al popoarelor fara Dumnezeu. Asadar, iubiti credinciosi, spunem noi la troparul acesta al Botezului, spunem si marturisim Teofania: “Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule si lumea ai luminat, slava Tie“, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

c2a11a1.jpg

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Duminica dupa Botezul Domnului, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Ioan Alexandru, Parintele Gheorghe Holbea, Poezii, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vasile Voiculescu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “CHEMARE IN CASA PARINTEASCA – O predica (audio+text) miscatoare a PR. GHEORGHE HOLBEA la Duminica dupa Botezul Domnului

  1. …Frumoasa predica…insa…parca mi-era mult mai drag Pr. Holbea inainte de a ajunge Consilier Patriarhal al PF Daniel…parca marginalizarea de dinainte il facea mai “tentant” prin insasi premisa de a fi departe de compromisuri.
    Acum…deja…parca e “altfel”…

  2. Mesaj primit pe blog:

    La 11 km de orasul Craiova se construieste Manastirea Sf Tecla unde se afla moastele Sf Tecla marea facatoare de minuni.De trei ani de cand sunt in tara noastra au facut multe minuni si in special vindecari trupesti, dar mai este degetul Sf Nicolae degetul Sf Marina moastele Sf Maria Magdalena si alti 17 Sfinti. In fiecare an se pleaca in procesiune cu moastele Sfintei dar in anul 2009 vor moi fi aduse pentru nchinare 2 racle cu sf moaste. Pt detalii manastirea_sfanta_tecla@yahoo.com

  3. @Mihaela
    Multumim pentru informatie. Doamne Ajuta!

  4. Nimic nu mai conteaza. Traim intr-o lume gri, goala pe dinauntru, pustiita de Dumnezeu si de smerenie. Orgolii nemasurate, vanitate si egocentrism exacerbat, iata noul sistem de valori care ne guverneaza viata.

    Bine ai venit, Satana, pe Pamant ! Bine te-am regasit !

    Bine ai venit, Iisuse Hristoase in sufletul meu ! Bine ne-am regasit !

    Oricat m-as stradui sa fiu mai bun, mai umil, mai atent cu cei din jurul meu, parca cu atat este mai vigilent ochiul dracului, ochiul banului, ochiul cel gol si fara de lumina… Oricum as incerca sa ma apropii de oameni, cu atat mai mare este respingerea lor… Ma vei intreba, de ce ? Care este explicatia ? Vine Apocalipsa ? Vine Ziua Judecatii de Apoi ? Traim ultimile timpuri ?

    Unii spun ca da, altii ca ba… Unii zic sa acceptam noile pasapoarte si noile cipuri, altii spun ca nu e bine… Eu cred ca daca Dumnezeu a ingaduit ca aceste cipuri sa apara, atunci stie El mai bine de ce… Nimic nu se intampla pe Pamant fara voia lui Dumnezeu… Toate relele pe care le resimtim din plin sunt pentru ca Dumnezeu a ingaduit sa le resimtitm… Vine Sfarsitul Lumii ? Nu putem stii…

    Nu ne putem noi impotrivi planului lui Dumnezeu, dragii mei prieteni ! Nu putem noi prezice ziua si ora cand domnul Iisus Hristos va cobori din Ceruri langa noi pentru Judecata de Apoi…

    Daca va fi sa se intample, se va intampla oricum, cu toata oponenta noastra fata de nu stiu ce cipuri sau fata de nu stiu ce pasapoarte digitale… Sfarsitul Lumii va veni odata cu Dumnezeu ! Iar atunci, fericiti vor fi aceia care se vor smeri si il vor primi in sufletul lor pe Acesta… Fericiti veti fi voi, dragii mei prieteni, care aveti acum rabdarea sa cititi aceste cuvinte simple pe care Dumnezeu a ingaduit ca eu sa le tastez acum pentru voi…

    Ce facem totusi cu sufletul nostru ? Il vindem Diavolului ?

    Din nefericire, aproape toti l-am amanetat deja… este deja arvunit sau inchiriat pe o perioada determinata Diavolului… Platim rate la banca, platim tribut orgoliului si mandriei noastre exacerbate, ne plang copiii de foame, ne plange sufletul in noi de durere… Toate acestea sunt rani pe care noi insine le-am provocat, poate din bune intentii, poate involuntar, poate inconstient… Indiferent de motiv, nu avem scuze, prieteni ! Nu putem da vina pe altii ! Noi suntem vinovati pentru propriile fapte si vom raspunde ca atare pentru ceea ce am gandit, pentru ceea ce am infaptuit…

    Vin vremuri grele… Asta o stim cu totii… O simtim deja…

    Exista oare o Cale mai scurta spre Fericire ?! O poteca spre luminisul inverzit al izvorului vietii ?! Un drum catre Adevar ?!

    Putem sa spunem oare ca NOI suntem cei care CUNOASTEM cel mai bine ADEVARUL ? Putem sa ridicam primii piatra ?

    Veti spune ca eu sunt de vina… Eu v-am provocat atata suferinta, atata durere, atatea nenorociri… Eu, eu, eu sunt de vina…
    Veti indrepta poate si degetul aratator in directia mea pe strada…
    Asta nu e nici o problema, pentru ca eu stiu ca am gresit…

    Aveti insa grija ca trei degete ale mainii dumneavoastra sunt indreptate catre voi, dragii mei prieteni… Daca ma veti arata pe mine cu degetul, de fapt va aratati de 3 ori pe voi insiva… Trei degete le aveti indreptate catre barna din ochiul vostru. Aveti grija sa nu ramaneti orbi pentru totdeauna ! Sa nu va mai puteti dezlega de patima orgoliului vostru nemasurat… de ego-ul vostru infinit, de intunericul si de goliciunea sufletului secat de iubire…

    Eu plec… Am primit un SMS de la un prieten care are nevoie de ajutorul meu. Va sosi maine dimineata in Orasul Ales si nu are unde dormi pentru ca toate hotelurile si hostelurile sunt deja ocupate. Sunt ocupate de altii oameni. M-a rugat sa il ajut si sa il primesc sa innopteze la mine acasa. Il voi astepta maine la gara, la trenul de ora 09 si 12 minute… Daca vreti sa il cunoasteti, maine ma puteti gasi cu EL la mine acasa. Vom da o petrecere in cinstea tuturor celor care au avut rabdarea sa citeasca cu atentie pana aici… Cum il cheama ? Pai… Numele lui este Iisus Hristos…

    http://www.bogdan-oancea.blogspot.com

  5. Cu bucurie sfanta am citit predica!Mi-am amintit de anii de seminar cand l-am avut profesor pe parintele Holbea,impreuna cu parintele Damian,cu parintele Mihail Milea…suflete pereche,incantare duhovniceasca!Ne rugam bunului Dumnezeu sa ni-i tina cu bogatie de sanatate si cuvant adanc,cu Har.Multumiri administratorilor si Binecuvantare !

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ilarion Troitki – Crestinismul sau Biserica? (II) DEGHIZAREA EREZIILOR SUB MASCA EVANGHELIEI
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica dupa Botezul Domnului. PRIMUL CUVANT: POCAITI-VA!
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Teologul Jean-Claude Larchet despre pericolele antihristice ale SPIRITUALITATII SI TEOLOGIEI FARA HRISTOS, FARA SFINTII PARINTI SI FARA VIATA
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Aduse cu posta electronica: PR. GHEORGHE HOLBEA: CUNOASTEREA DUHOVNICEASCA SE DA PE MASURA POCAINTEI. Si o “traversare” duhovniceasca aplicata la viata noastra a Canonului celui Mare al Sfantului Andrei Criteanul
  10. Pingback: Predica PS Sebastian la Duminica dupa Botezul Domnului: LOGICA PAMANTEASCA SI LOGICA DUMNEZEIASCA
  11. Pingback: Predici audio la Duminica dupa Botezul Domnului: ISPITIRILE DIAVOLULUI, CHEMAREA LA POCAINTA, DUMINICA – PRIMA ZI A SAPTAMANII -
  12. Pingback: Interviu de suflet cu PARINTELE GHEORGHE HOLBEA despre modelele sale formative si duhovnicii sai, INTALNIREA CU PARINTELE STANILOAE si criza tinerilor traitori in “societatea relativismului absolut” -
  13. Pingback: ISPITIRIREA LUI IISUS DE CATRE DIAVOL, IN PUSTIA CARANTANIEI. Cum putem dobandi biruinta in razboiul cu ispitele celui-rau? – Talcuirea Sfantului Nicolae Velimirovici la Evanghelia Sambetei de dupa Botezul Domnului -
  14. Pingback: Doamna ASPAZIA OTEL-PETRESCU despre FAMILIA ROMANEASCA de altadata si MODUL DE VIATA TRADITIONAL: “In familie exista intotdeauna si Cel Nevazut ca membru al familiei. Era o viata asezata. Acum omul traieste la intamplare” -
  15. Pingback: “Cuvinte din taceri” – Amintiri si confesiuni duhovnicesti remarcabile ale PARINTELUI GHEORGHE HOLBEA si ale duhovnicilor IUSTIN MIRON si PANTELIMON DE LA OAȘA. Modele, pilde si sfaturi pentru TINERI (video) - Recomandari
  16. Pingback: VASILE VOICULESCU, batranul carturar cu aura de sfant care iradia pace, blandete si iubire in INFERNALELE CELULE ALE INCHISORILOR COMUNISTE -
  17. Pingback: Interviu de suflet cu PARINTELE GHEORGHE HOLBEA despre modelele sale formative si duhovnicii sai, INTALNIREA CU PARINTELE STANILOAE si criza tinerilor traitori in “societatea relativismului absolut” | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: “…Cel ce locuia întru ÎNTUNERIC a văzut LUMINĂ MARE…” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: DUMINICA DUPĂ EPIFANIE si SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL, prietenul smerit al Mirelui. “ÎNCEPEM CU HRISTOS, Care ne arată adevărul şi despre noi înşine. Nu avem timp de pierdut, pentru că Împărăţia cerurilor s-a apropiat” | Cuvântul O
  20. Pingback: Imparatia Cerurilor s-a apropiat de noi, ne este la indemana… Pana cand o ignoram, o uitam, o tradam? | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: “Răul meu ARE cine să-l poarte!” – PĂRINTELE HOLBEA despre ÎNȚELESUL ADEVĂRAT AL POCĂINȚEI ca “METANOIA”. Minunea transformării duhovnicești | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate