“…Cel ce locuia întru ÎNTUNERIC a văzut LUMINĂ MARE…”

8-01-2017 Sublinieri

14991124_10211400519315793_4535435964062338789_o

Pentru Duminica dupa Botezul Domnului, va mai recomandam:

***

1037898

Arhim. Varnava Iankos:

Privilegiul întunericului

Poporul cel ce locuia întru întuneric a văzut lumină mare. Marea lumină pe care a văzut-o poporul, care se afla în întuneric, a fost des­coperirea, arătarea lui Hristos (v. Matei 4, 1 2-17). Avem aici confruntarea a doi termeni: lumi­nă şi întuneric. Omul, prin diferitele sale cuvinte, ascunde pentru fiecare dintre ele un conţinut care nu se identifică în mod necesar totdeauna la toţi. Cuvintele lumină şi întuneric nu sunt percepute de către toţi cu aceeaşi calitate, deoarece nu se apropie de ele potrivit cu lărgimea şi adâncimea lor.

Însă ce valoare şi ce calitate au aceşti termeni evanghelici, aşa cum ni-i descoperă Cuvântul lui Dumnezeu?

d1fdab5def6f6a67640a7c6ae4c2da66„Poporul cel ce locuia întru întuneric a vă­zut lumină mare.Poporul se afla în întuneric, şedea în întuneric şi a văzut lumină mare, lumi­na cunoştinţei, lumina descoperirii (a revelaţiei). Toţi avem nevoie, fiecare în mod personal, să cunoaştem adevărul, să vedem lumina şi să fim departe de întunericul nostru.

Însă, dintru început ce înseamnă întuneric pentru fiecare dintre noi? Întuneric poate să fie o greutate financiară sau un eşec sentimental sau o stare păcătoasă. Poate să fie o simţire a eşecului. Întuneric poate, de asemenea sa fie si ignorarea adevărului şi absenţa orientarii existentiale. Adică omul să se afle într-o confuzie existentială, să nu ştie unde să se întoarcă.

Întuneric înseamnă absența luminii, faptul de a nu avea părtăşie cu lumina lui Dumnezeu, faptul de a nu gusta descoperirea lui Dumnezeu. Prin urmare, cerinţa vieţii este dorirea si cautarea luminii cunoştinţei. Ceea ce defineste omul ca om, ceea ce defineşte persoana umană ca persoană recunoscută (vrednică), este parcursul existenţei sale în căutarea luminii existenţei sale. Cel care nu se orientează spre căutarea luminii sau este indiferent față de cunoaştere nu poate să fie adevărat.

Acest lucru este foarte mult evitat de o religiozitate care doar satisface narcisismul nostru duhovnicesc, sau de o religiozitate fortificata pe anumite forme bisericeşti de unde de cele mai multe ori este provocată mulțumirea de sine.

Însă, pentru noi, adânc înlăuntru există cerinţa pentru adevăr, pentru lumină și pentru cunoaştere. Am pus noi în lucrare această cerință? Am cinstit noi această dorire a existenței noastre pentru adevărata cunoaştere, pentru adevarata lumină? Acolo se judecă creștinătatea noastră, acolo se judecă calitatea vieţii noastre. În ce masură cinstim şi ţinem întru priveghere această dorire a adevăratei lumini şi a adevăratei cunoașteri.

Aşadar, primul element este dorirea lumi­nii şi conştientizarea întunericului nostru. Este în regulă, avem dorirea pentru lumină. Când spunem lumină înseamnă cunoaştere, iar atunci când spunem cunoaştere înseamnă adevăr, şi când zicem adevăr înseamnă Hristos. În ce mod, cum putem să ne împărtăşim de această lumină?

Este foarte important ceea ce ne spune Sfân­ta Scriptură, anume că „poporul ce locuia în în­tuneric a văzut lumină mare”. Prima mişcare importantă pe care o avem de făcut ca să dobân­dim posibilităţile, revelatoarele posibilităţi ale luminii, este să locuim în întunericul nostru [să asumăm că suntem în întuneric, că suntem orbi, că nu avem lumină prin noi înșine – n.n.]. Să stăm în întunericul nostru şi să aşteptăm, mai dinainte ştiind [aceasta]: cunoaşterea luminii nu este propria noastră lucrare, ci este a Aceluia. Nu este descoperire [proprie], ci revelaţie.

Ce înseamnă să stau în întunericul meu? Înseamnă că nu cred în cunoaşterea mea, că nu cred în puterea minţii mele (a creierului meu, li­teral n. tr.) şi în puterea inimii mele. Nu cred în propria mea pricepere ca posibilitate a comuni­unii cu lumina şi nu cred în propria mea sensi­bilitate, în propriile mele sentimente, care, even­tual, pot ascunde aroganţă sau egoism. Pentru că deseori egoismul este foarte frumos acoperit, atunci când zic „eu doresc lumina, eu îl doresc pe Hristos şi urmăresc să mi-L apropii prin pu­terile omeneşti citind, căutând” etc.

Dar nu cumva acesta este modul de abor­dare al gnoseologiei theologice? Zice undeva Domnul „cercetaţi Scripturile”, iar Biserica spu­ne că trebuie să descoperim, trebuie să căutăm. Cum să căutăm? În ce mod? Având ca organ, ca dinamică a cunoaşterii, propria noastră minte? Potrivit Sfinţilor Părinţi, căutarea lui Dumnezeu care se face având în centru angajarea puterilor omeneşti, conduce de obicei spre înşelare.

Uneori omul ajunge la o anumită cunoaştere, poate chiar una duhovnicească, ajunge încă şi la o îndrăgostire de lumină, dar de care lumină? Se pare că în cele din urmă de lumina propriei sale minţi, nu de lumina dumnezeiască. Şi ajunge la o simţire a satisfacţiei, dar în spatele acesteia se află ascunsă îngâmfarea, trufia, mândria.

Este nevoie, aşadar, să se facă această dez­golire [de sine], ceea ce spune undeva avva Isaac Sirul, că „este mai de preferat să te socoteşti pe tine neînvăţat. Această neştiinţă de bunăvoie, această neştiinţă voită, arată o adâncă înţelepciune în măsura în care tăgăduim propria noastră cunoaştere. Din nefericire, chiar şi pe calea duhovnicească, chiar şi în pastoraţia credincioşilor, chiar şi în relaţiile noastre, în cele din urmă măsura şi criteriul vieţii este propria noastră cunoaştere, cunoaşterea minţii noastre.

Marea noastră luptă este aceea de a ţine pe de-o parte dorirea existenţei noastre pentru cunoaştere, iar a doua mare luptă este aceea de a şedea liniştiţi în întunericul nostru. Să ne liniştim în întunericul nostru şi să cerem mila lui Dumne­zeu. „Învăţaţi-vă şi cunoaşteţi că eu sunt Domnul Dumnezeu.” Doar atunci poate să se nască ade­vărata rugăciune. Atunci când stau în întunericul meu şi cer mila lui Dumnezeu. Trăiesc luminarea ce provine nu de la mine, ci de la Hristos.

Aceasta este o stare potrivită de viaţă. Şi atunci la ce cunoaştere ajunge omul? Mintea mea, inima mea, le voi gestiona ca să stau în întuneri­cul meu pentru ca să gestionez corect întunericul meu şi să cer mila lui Dumnezeu. Mintea şi ini­ma mea nu sunt acelea ce produc cunoaşterea, dar sunt acelea care primesc cunoaşterea, iar mintea şi inima mea descriu cunoaşterea.

Dumnezeu i se descoperă omului, iar chinte­senţa vieţii noastre – dacă este cale a pocăinţei şi smereniei, care în mod simbolic se defineşte prin înţelesul expresiei „stau în întunericul meu” şi ţin această dorire – este încet-încet faptul de a se dospi cunoaşterea prin existenţa noastră, prin inima noastră. Atunci când spunem ini­mă nu o înţelegem drept centru al sentimente­lor, ci al existenţei noastre. Cunoaşterea inundă inima noastră şi în continuare puterile sufletu­lui nostru, într-un asemenea mod, încât toate funcţiunile sufletului să se mişte de către şi către lumină.

Aceasta depăşeşte cunoaşterea din cărţi şi cercetarea prin intermediul raţiunii. Aşa se face o corectă preţuire şi valorizare a minţii şi a inimii noastre. Pentru că atunci începe omul să dobân­dească o altă minte, o altă inimă, devine „Hristoform” (după chipul lui Hristos) în întregime, devine o parte a cunoaşterii, adică o parte a lui Hristos. Atunci formarea lui, educaţia lui şi ethosul lui sunt toate ale lui Hristos.

Noi ce facem? Ne străduim – iar aceasta este o greşeală de educaţie pe care noi de multe ori o facem – ca să ne formăm un anumit ethos şi o educaţie în Hristos prin predici, prin impu­nere, printr-o pastoraţie, în care se ascunde nu duhul lui Hristos, ci puterea poate a raţiunii, a simţirii, poate chiar şi a duhovnicilor noştri.

De ce anume avem nevoie? De rugăciune. Să stăm în întuneric şi să aşteptăm să ne arate Dumnezeu ceea ce trebuie. Să încetăm să acţionăm noi înşine. În acest fel înţelege omul că, pentru a deveni „Hristoform” nu trebuie să preceadă vreo strădanie constrângătoare pe plan psiholo­gic, ci o strădanie prin care trebuie să se desco­pere întreg în rugăciune, să se dospească întreg în această durere a căutării, să se lase pe sine în întregime în mâinile lui Hristos; pentru ca să dospească inima noastră Hristos, să Se descope­re în inima noastră Hristos, şi atunci simţurile noastre se vor minuna de acest eveniment al des­coperirii (revelării) Luminii.

Aşadar,   noi   avem   două  posibilităţi   de cunoaştere: sau să citim cărţi sau să ne activăm inima noastră. Dacă avem o inimă întuneca­tă [constienta de intunericul sau, golita de falsa lumina a trufiei – n.n.], smerită, rugătoare, dar care caută mila lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu Se va descoperi în inima noastră. Atunci vom angaja şi toate posibilităţile dreptei cercetări şi ale cunoaşterii cărţilor. Cărţile vor fi un motiv, astfel încât să fie activată mintea şi inima noastră întru dori­rea cunoaşterii. Cărţile, cuvântul, predicile vor fi merinde în această nevoinţă personală, în aceas­tă singulară luptă personală a fiecăruia dintre noi pentru căutarea lui Hristos.

Asumarea lui Hristos este lucrul de căutat în viaţă pentru fiecare dintre noi. Modul variază analog cu dispoziţia auto-abandonării noastre în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu niciodată nu ofensează libertatea noastră. Șade cu răbdare şi bate la uşa inimii noastre. La un moment dat, stând noi în întuneric, vom avea râvna şi mărini­mia de a deschide uşa pentru ca să intre lumina, ca să se unească veşnicia cu trecătorul, ca să se adeverească planul dumnezeieştii iconomii, ca să se arate tainele lui Dumnezeu, ca să devină Biserica păcătoşilor Biserica drepţilor.

Dumnezeu cel plin de Dragoste şi de milă ni­ciodată nu va înceta să caute oaia Sa cea pierdută, oricât de mult s-ar fi îndepărtat aceasta de El.

(din: Preot Varnava Iankos, Biserica pacatosilor, Editura Egumenita, 2016)

%d0%b8%d0%ba%d0%be%d0%bd%d0%b0-%d0%b3%d0%be%d1%81%d0%bf%d0%be%d0%b4%d0%b0

Legaturi:

***


Categorii

Duminica dupa Botezul Domnului, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Preot Varnava Iankos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate