SFINTII TREI MARI DASCALI AI LUMII SI IERARHI SAU ZIDUL NECLINTIT AL UNITATII TREIMICE
Ii praznuim astazi pe cei Trei Mari Dascali si Ierarhi ai Bisericii, Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, care prin descoperire cereasca au aratat crestinilor, ce se galceveau pentru a dovedi intaietatea vreunuia dintre ei, legatura dragostei lor intru Domnul. Prietenia duhovniceasca, despre care acesti ierarhi ne-au lasat cuvantari pline de har, se imputineaza astazi din ce in ce, pe masura racirii dragostei multora, iar slabiciunea legaturilor dintre noi ne face vulnerabili in fata atacurilor celui rau.
“Care zid este atat de puternic si atat de intarit prin legatura perfecta a pietrelor trainice din care e construit, incat sa reziste atacurilor vrajmasilor ca ceata celor cari se iubesc – unii pe altii si cari sunt stransi intr-o singură unire? Atacurile diavolului le resping; si pe bună dreptate. Caci cei cari se oranduiesc in ordine de lupta contra diavolului sunt de neinvins; de uneltirile lui isi inalta trofeele stralucitoare ale dragostei. Sunt ca si o liră. După cum coardele lirei sunt multe, dar dau o singura melodie si scot o cantare placuta, tot astfel si cei cari sunt stransi intr-un gand dau drumul cantării melodioase a dragostei. Nimic nu poate sa fie mai dulce decat dragostea!“, descria Sf. Ioan Gura de Aur intarirea duhovniceasca pe care si-o daruiesc prietenii adevarati. Sa ravnim la masura dragostei duhovnicesti descrise de acesti sfinti, apropiindu-ne de prietenii nostri intru Hristos, care, cu toate posibilele lor slabiciuni si greseli, ne pot fi dreptar zilnic, mangaiere in necazuri, sprijin in vreme de ispita si intremare din cadere:
- Continuarea la: Sfintii Trei Ierarhi si prietenia duhovniceasca
Povestea Celui Mai Mare dintre Sfinti
Vasile, si Grigorie, si Ioan –
Cum va cantau cei mici, pe fiecare!
Si se certau, cum te-ai certa pe-un ban:
Care-i mai Sfant? Mai Drept? Mai Bun? Mai Mare?
Si toata pacea lor – din sfant alean –
Era acum zavera si turbare –
Caci se certau, cum te-ai certa pe-un ban:
Din Sfintii, trei, au care e mai Mare?
Si se priveau cu ura de dusman –
Si se loveau cu patima ce doare –
Vasile, sau Grigorie, sau Ioan –
Care din ei e Sfantul cel mai Mare?
Si din mioare blande, cu cioban –
Ajuns-au lupi ce se rupeau in ghiare –
Doar pentru un raspuns, la o-ntrebare:
Din toti cei mici, si Sfinti, cine-i mai Mare?
Si li s-au aratat la fiecare,
Cei trei, printr-un Episcop credincios:
Si-asa le-au spus: “Doar Unul este Mare,
Si-acela-i Bunul Dumnezeu Hristos!
Iar noi, toti trei, doar prafu-i pe carare,
Si cei din urma frati mai mici, ce-i poarta
Iubirea pentru oameni, rabdatoare,
Si sufletu-I cel Bun, din poarta-n poarta –
Noi trei, doar Una suntem, si-ntrebare
Daca ne faceti, care-i mai frumos,
Mai Bun, mai Drept, mai Sfant, mai Domn, mai Mare –
Acela-i Bunul Dumnezeu: Hristos!
Iar noi, in juru-i, turma de mioare –
Copii batrani, ce ni se zice Sfinti –
Doar pentru ca Ii facem ascultare,
Si El ne da Iubire de parinti –“
Si-au ascultat, atunci, cu-nfiorare –
Cei ce atat de-amarnic s-au certat –
Si-au zis: “In veci de veci, doar Unu-i Mare:
Hristosul nostru – Domn Adevarat!
Iar noi, in juru-i, turma de mioare –
Copii batrani, si frati de rugaminti –
Doar pentru ca Ii facem ascultare,
Si El ne da Iubire de parinti –“
30 ianuarie 2009
Multumim mult pentru aceasta poezioara, Liviu Jianu!!!
Doamne, ajuta!
Eu multumesc, de citire, Pana Mihaela!
Doamne, ajuta!
Locul
V-as lua cu mine, prieteni, dar acolo
Unde ma duc, e frig, si saracie –
Nici lira nu adie in tremolo,
Bucatele, de sunt, se-mpart la mie –
Si vinu-i rar, si apa-i masurata,
Si haina este roasa de-nteles,
Si cel ce vrea, de va primi vreodata,
E ca sa nu primeasca, mai ales –
Acolo, prieteni, lumea-i rasturnata,
Cel bun – e cel din urma dintre toti,
E osandit si rupt de lumea toata,
Si sluga prea netrebnica, la hoti –
Cu cat mai bine face, rau primeste –
Cu cat mai mult imparte inteles,
Nu il asculta nimeni – doar trudeste
Stiind ca n-are parte de cules –
Si lumea trece prin acele locuri,
In care triumfale, cautand
Avere, sanatate, si norocuri –
Grabiti, cerand mereu, cat mai curand –
Estimp, cei de pe loc, mereu, se roaga –
Cat sa se roage inca, pentru toti –
Sa li se dea vederea cea intreaga,
Sa se intrebe: Doamne, cum mai poti?
V-as lua cu mine, prieteni, dar acolo
Unde ma duc, e frig, si saracie –
Nici lira nu adie in tremolo,
Bucatele, de sunt, se-mpart la mie –
Acolo e-o Biserica ce stie
Ca-n ea e Dumnezeu, chiar de-i pustie…
30 ianuarie 2009
frumoase poezii, sunt scrise de dvoastra?
Multumim pentru poeziile frumoase.
Dumnezeu sa ne aiba in paza si sa ne odihneasca cu pace Lui cea cereasca!
@Jianu Liviu
Nu putem sa nu-ti multumim pentru poezii.
Dumnezeu sa te binecuvinteze!
Mulţumim pentru poezii celui care le-a scris.
Felicitari pentru poezii, daca ati cautat, prin ele, mantuirea. 🙂
Daca ati cautat cumva lauda si indreptatirea, tot felicitari va spun, dar nu stiu daca sunt spre mantuire….:)
Orice ar fi, Domnul sa ne miluiasca pe toti !
frumoase versuri-le-am citit cu mare interes…si le-am dat dreptate…