20 martie: Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Eufrosin de la Lacul Albastru sau CE SE INTAMPLA CAND STAPANESC CATOLICII…

20-03-2009 Sublinieri

 monkmartyr-euphrosynus-of-blue-jay-lake-novgorod-20-martie.jpeg

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND STĂPÂNESC CATOLICII… 

In hatisul sincretismului contemporan, cand cu greu mai gasesti un episcop sau parinte duhovnicesc cu totul orthodox si in gandire si in viata, sfintii care au gandit si au trait pe Dumnezeul-Om Hristos orthodox, adica asa cum s-a crezut si experiat intotdeauna, pretudindeni si de catre toti, raman pentru noi repere dogmatice si morale de nezdruncinat, stalpi si temelii ale Ortodoxiei. Sfintii sunt lauda Ortodoxiei, iar Ortodoxia a fost lauda lor si in viata si in moarte, si de cele mai multe ori Sfintii nu au pregetat sa-si sacrifice viata pentru a pecetlui cu sange puritatea marturisirii crezului orthodox. Astfel a fost si Cuviosul Mucenic Eufrosin din Nordul indepartat al Rusiei, pomenit in fiecare an pe 20 martie, dar mai putin cunoscut la noi in Romania. Daca astazi – multumita ostenelilor cuviosilor parinti de la Platina: Serafim Rose si Gherman Podmosensky – avem la indemana viata acestui sfant mucenic si marturisitor, ar fi bine ca in viitorul apropiat, cineva,  miscat de evlavie si de Duhul, sa purceada si la alcatuirea unei slujbe in cinstea sa.

In viata sfantului Eufrosin, dar si in troparul ce o precede, romano-catolicii sunt numiti ereticii papistasi, dar si fiii satanei. Asta inseamna de fapt sa spui binelui bine si raului rau; luminii lumina si intunericului intuneric; adevarului adevar si minciunii minciuna; albului alb si negrului negru; bolii boala si sanatatii sanatate. Daca azi insa ai curajul sa afirmi in mediile universitar teologice super-corecte si atotstiutoare ca romano- catolicii sunt eretici, pentru ca asa conglasuiesc toti Sfintii Parinti, risti sa fii imediat etichetat si catalogat chiar de profesorii tai doctori in teologie si – mai grav – chiar de episcopul tau, ca: taliban, extremist, fundamentalist, retrograd, ultra-traditionalist, invechit etc. Desigur ca e foarte usor sa pui etichete, crezand ca ai pus astfel pe adversarul ultraortodox la zid, dar e mai greu pentru astfel de persoane sa traiasca Adevarul eliberator. Asadar, fideli credintei celei data sfintilor odata pentru totdeauna, credinciosi Sfantului Mucenic Eufrosin si parintilor ce au alcatuit viata sa dupa izvoare slavone, din dragoste respingem si noi poli-lingvismul ecumenist, pentru ca intru Adevar voim sa oferim tuturor eterodocsilor tocmai tot ceea ce Domnul ne-a lasat cu generozitate ca sfanta mostenire in Biserica Sa, in Trupul Sau Ortodox, posibilitatea de a deveni adevarate madulare ale acestuia prin Botez, fii ai Luminii si ai Adevarului, inchinatori in Duh si in Adevar. Sa ne rugam Adevarului ca pe toti sa ne insufleteasca a-L pastra in iubire, spre a noastra eliberare de orice minciuna si ratacire si spre descoperirea Lui si neamurilor care nu L-au cunoscut.

(Leontie monahul)

 cuv-mc-eufrosin-20-martie.jpg

 Viaţa Sfântului Mucenic şi Mărturisitor

E  U  F  R  O  S  I  N

de la Lacul Gaiţei Albastru

(prăznuit la 20 martie)

Tropar, glasul 4

Îndreptându-ţi gândul către Dumnezeu din tinereţe prin lepădarea de lume, Fericite Eufrosine, te-ai sălăsluit în pustia de netrecut, în care ai petrecut cu vitejie în înfrânare, în rugăciuni şi postiri de tot felul, Dumnezeu întărindu-te, şi viaţa ţi-ai sfârşit cu nevinovăţie pătimind ucidere din mâinile fiilor satanei. Pentru aceea, te-ai încununat cu Sfinţii Pustnici şi cu Mucenicii, cu care stai în faţa scaunului Preasfintei Treimi. Roagă-te, rugămu-te, să dobândim lăsare de păcate şi sufletelor noastre mare milă.

Sălbatică şi pustie era sihăstria din jurul Lacului Gaiţei Albastre. Departe de târguri şi sate, era tulburată doar de zarva închinătorilor care se întâmplau pe acolo. Smârcurile şi mlaştinile din jur se întindeau  parcă la nesfârşit, la fel şi codrii deşi de brad şi pin; mulţime de lacuri şi ochiuri de apă, unite prin izvoare şi râuri ca o plasă deasă, o împresurau din toate părţile. În tot ţinutul erau aproape douăzeci de lacuri, cel mai deosebit fiind lacul Savino, pe al cărui fund se găsea un puţ uriaş în care, o dată la câţiva ani – de obicei în timpul verii – apa şi peştii erau înghiţiţi deodată, cu mare zgomot; pentru ca apoi, după trecerea altor câţiva ani, apa să se întoarcă în lac, prin acelaşi puţ.

Dintre izvoare, mai mare era izvorul Morii, numit aşa după moara mănăstirii aşezată pe el, şi izvorul Gvozden, pe ale cărui maluri a sihăstrit Cuviosul Eufrosin, poposind prima oară pe meleagurile acelea.

Sfinţii lui Dumnezeu, mai luminoşi decât cele mai strălucitoare stele ale cerului, sânt ca nişte făclii ce luminează cărarea vieţii veşnice. Sfânta lor petrecere în trup, bine-plăcută lui Dumnezeu, ne este pildă de vieţuire creştinească, iar prin rugăciunea lor în faţa Tronului ceresc ne ajută să sfârşim cu bine călătoria aceasta pământească.

La vremea numai de El ştiută, Domnul Işi descoperă aleşii, prin care săvârşeşte minuni şi fapte peste fire, pentru a ne întări şi a ne face mai înţelepţi.

Sfântul Mucenic Eufrosin, ieroschimonah şi pustnic în sihăstria Lacului Gaiţei Albastre, s-a născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Numele său de mirean era Efrem şi se trăgea din Karelia. Tatăl său, pe nume Simeon, şi mama sa (al cărei nume nu se cunoaşte), locuiau în preajma Lacului Ladoga.

Vecinătatea mănăstirii Valaam şi-a făcut simţită înrâurirea asupra lui Efrem, astfel că tânărul avea să crească în evlavie. La o vreme, el chiar părăsi casa părintescă şi se mută la mănăstire. Acolo, începu a cunoaşte tipicul slujbelor bisericeşti şi viaţa aspră, călugărească. Totuşi, nu se putea hotărâ încă să lase lumea.

Plecă apoi în marea cetate a Novgorodului, unde petrecu o bucată de vreme; părăsind şi cetatea, o apucă spre ţinutul Bejeţk şi se sălăşlui în satul Doloska, la 15 kilometri de oraşul Ustiujna din Jelezopolska. În acel sătuc, în biserica cu hramul Marelui Mucenic Gheorghe, se osteni ani de zile ca dascăl. Ajunsese de mult la vârsta bărbăţiei, când se răni de dragostea pentru Dumnezeu şi simţi dorul de a-L urma pe Hristos. După ce-şi puse casa în rânduială, Efrem porni pe noul drum, neluând cu sine altceva decât hainele de pe el. Şi aşa, “punând mâinile pe coarnele plugului, nu se mai uită înapoi” şi nu se opri până la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Tihvin, unde îl rugă pe stareţ şi pe fraţi să-l primescă în obşte.

Vârsta sa, chezăşia tinereţii petrecute la Valaam şi îndelungata slujbă de citeţ în Casa Domnului făcură ca dorinţa să-i fie împlinită curând, primind chipul îngeresc şi tunderea în monahism, sub numele de Eufrosin.

Ajuns acolo unde dorise atâta sufletul său, Eufrosin se predă din toată inima ostenelilor călugăreşti. Citind cu multă dragoste şi luare aminte cuvântul lui Dumnezeu, el îşi lumina mintea, zidind sufletului casă statornică pe piatra credinţei. În timp, izbuti să-şi supună trupul prin post şi înfrânare şi să-şi taie voia prin supunere desăvârşită faţă de stareţ şi de fraţi şi prin dragoste de ascultarea ce o avea, ostenindu-se nu pentru oameni, ci pentru Dumnezeu. În greutăţi şi osteneli, el îşi păstra pururea în minte gândul morţii şi al bunătăţilor şi bucuriilor viitoare.

După ani mulţi în mănăstirea Tihvin, sfântul simţi deodată o năvalnică dorinţă de a pleca departe, la pustie, unde, postind şi priveghind, să se ostenească în Domnul. După obicei, merse la stareţ şi-i mărturisi gândul său, cerându-i blagoslovenia de plecare. Stareţul, după ce-l binecuvântă, povăţuindu-l de cele ale vieţii pustniceşti, îl slobozi cu pace. Acestea se petreceau în anul 1600.

Neavând nimic al său, ci doar inima către Dumnezeu, sfântul o porni la drum. La început se sălăşlui în ţinutul Bejeţk, pe care-l cunoştea. Îşi găsise un loc pe placul inimii, împresurat de strâmtori şi codri deşi, în mijlocul smârcurilor acoperite cu muşchi şi al mlaştinilor de netrecut. Împrejur, râurile şi lacurile îi apărau sălajul din toate părţile.

Fericit, întocmai ca şi pasărea care şi-a găsit cuib, sfântul slavoslovea:

– Doamne, priveşte în jos la locurile acestea, binecuvântează-le şi fă-mă vrednic să-Ţi fiu slujitor in toate zilele care mi-au rămas, căci pentru asta am venit aici, să mă ostenesc pentru Tine şi prin mine numele Tău cel de trei ori Sfânt să fie slăvit!

În locul ales, Sfântul Eufrosin ridică o cruce, îşi săpă un bordei şi începu o aspră pustnicie, rugându-se, pururea priveghind, cântând psalmi, de multe ori întâmplându-se să nu închidă ochii toată noaptea.

Era neobosit în post şi înfrânare. Timp de doi ani n-a văzut faţă de om, fiind apărat de întâlnirea cu localnicii de pădurile şi prăpăstiile care-l înconjurau. Astfel că în acest răstimp nu a gustat pâine. Hrana lui erau roadele pădurii: fructe sălbatice şi bureţi. De multe ori era silit să mănânce un fel de muşchi, numit prin părţile acelea “yagondic”. În singurătate, se îndeletnicea totuşi şi cu rucodelia: împletea plase de prins peşte. După un an petrecut în bordeiul din pământ, sfântul îşi construi o colibă, ducându-şi mai parte viaţa sa singuratică de rugăciune, osteneală şi înfrânare.

Avea să mai trăiască în rânduiala aceasta doar încă un an, după care, într-o bună zi a fost descoperit de lume, şi nu peste mult, faima vieţii sale îmbunătăţite s-a răspândit peste tot locul. Oameni evlavioşi de pretutindeni începură să bată drumul până la el pentru sfaturi şi rugăciuni. Alţii, mai râvnitori şi mişcaţi de asprimea nevoinţelor sale, veneau să înveţe osteneala credinţei şi să împartă pâinea pustniciei cu el.

Încetul cu încetul, în jurul sfântului se adună o mică turmă şi chiar din primul an au construit o încăpere mai mare, ca să se poată ruga împreună. Apoi, au construit biserica închinată Bunei Vestiri, lucrând totul singuri, din lemnul pădurii. În jurul ei, şi-au construit micile lor chilii şi în felul acesta au ridicat mănăstirea, cam la 3 kilometri de locul unde sihăstrise prima oară sfântul, ce s-a numit mai târziu “vechea sihăstrie”

Fiindcă, în marea sa smerenie şi umilinţă, Sfântul Eufrosin nu primise darul preoţiei, sfinţirea noului locaş s-a făcut de către prietenul şi soţul său întru osteneli duhovniceşti, Sfântul ieromonah Gurie1, ctitorul unei mănăstiri la Şalaţk. Sfinţirea s-a făcut cu blagoslovenia Arhiepiscopului Isidor al Novgorodului (1603-1609).

Pustnicul de la Lacul Gaiţei Albastre era deseori cercetat de Sfântul Gurie, pentru convorbiri duhovniceşti, pentru rugăciune şi pentru a-l împărtăşi cu Sfintele Taine. Drumul de peste 40 de kilometri pe care trebuia să-l străbată trecea peste nisipuri mişcătoare, mlaştini acoperite cu muşchi şi ţinuturi păduroase greu de străbătut; cărarea s-a păstrat până aproape de zilele noastre, fiind arătată de localnici tuturor. Într-una din aceste vizite ale Sfântului Gurie, Sfântul Eufrosin a primit şi marele chip îngeresc.

După sfinţirea bisericii, sfântul a continuat să se ostenească cu multă râvnă, călăuzindu-i pe mulţi pe calea mântuirii. Socotiţi cu totul, el a trăit pe aceste meleaguri 7 ani, la sfârşitul cărora Dumnezeu l-a învrednicit cu darul înainte-vederii.

Pe atunci, Rusia trecea prin ce e cunoscut în istorie sub numele de “ani tulburi”. În 1601, după moartea lui Boris Godunov, a fost ales ca ţar al întregii Rusii un papistaş (romano-catolic); după grabnica sa izgonire, au urmat 4 ani în care ţara a fost condusă de guvernatorul Vasilie Şuisky. Fără ţar, Rusia trecu prin nenumărate tulburări, dezordine şi război civil, provocate de noii pretendenţi la tron şi de duşmanii străini, polonezi şi suedezi.

De altfel, papistaşii polonezi aveau să cotropească Smolenskul şi Moscova, răstimp în care protestanţii suedezi năvăliseră în Novgorod.

Bande înarmate de cazaci, de răufăcători, ca şi detaşamente de soldaţi polonezi şi litvani, cutreierau peste tot, tâlhărind şi trecând totul prin foc şi sabie.

La începutul anului 1612, la chemarea Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, în cetatea Novgorodului localnicii au alcătuit un regiment, sub conducerea lui Cosma Minin şi a Cneazului Pozarsky, care a pornit să libereze Moscova de sub jugul leşilor şi să aducă pacea şi liniştea pe pământul rusesc, mult pătimitor în acei ani grei.

Cu toate acestea, necazurile şi tulburările nu pieriseră cu totul din ţară. Din nepătrunsa iconomie Dumnezeiască, chiar Sfântul Eufrosin era rânduit să moară în acei ani tulburi, primind cununa muceniciei.

O ceată înarmată de papistaşi polonezi, ţinând de un anume regiment Lisovski, tot prădând şi jefuind, a ajuns până aproape de oraşul Ustiujna. Nordul, speriat de valul de jafuri şi de omoruri ale străinilor, fugise în ţinuturile mlăştinoase şi împădurite. Mănăstirea Sfântul Eufrosin era în acele clipe un loc bun de refugiu, fiind foarte retrasă şi înconjurată din toate părţile de apă şi de smârcuri. Mulţi aveau să fugă aici, nu numai dintre poporeni, dar şi din boieri, nădăjduind să scape de urgia străinilor.

Dar, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, mănăstirea trebuia să fie spurcată de eretici. Sfântul Eufrosin, cu darul înainte-vederii, ştia de marea nenorocire ce avea să se abată asupra lor. Pe 19 martie, în 1612, sfântul îi chemă pe toţi şi le descoperi că duşmanii sânt prin preajmă, îndemnându-i pe fiecare să-şi mântuiască viaţa cum va şti.

– Iubiţii mei fraţi, copii întru Domnul, tot omul care vrea să scape de moarte să părăsească acum Mănăstirea Preacuratei Maici a Domnului, căci Dumnezeu aşa a rânduit, ca puterile răului să cotropească acest Sfânt Locaş.

Oamenii au fost îndoielnici:

– Şi de ce nu părăseşti oare şi Sfinţia Ta acest loc, odată cu noi?- l-au întrebat ei.

– Eu am venit aici să mor pentru Hristos, le răspunse Stareţul.

Mulţi nu l-au crezut nici atunci, bănuind că vrea să scape doar el de sabia duşmanilor. Dar cei care l-au ascultat au fost într-adevăr izbăviţi, pe când ceilalţi au căzut, tăiaţi de săbiile ereticilor.

Printre trăitorii din obştea Sfântului Eufrosin era şi un anume Iona. Înfricoşânu-se de prevestirile Cuviosului – pe care le ştia insuflate de Duhul Sfânt – a căutat să-şi afle scăparea prin fugă. Dar Sfântul Eufrosin i-a ţinut calea, oprindu-l să plece şi aducându-i aminte că se află în Casa Domnului şi datoria lui e sa rămână până la ultima suflare.

– Frate Iona, îi grăi sfântul, de ce îngădui fricii să pătrundă în sufletul tău? Curajul şi bărbăţia pe timp de război trebuie să ni le arătăm! Dacă Dumnezeu e cu noi, cine e împotriva noastră? “Căci cine ne va despărţi pe noi de dragostea de Hristos?” (Rom.8: 35) “Căci sânt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici Îngerii, nici stăpâniile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Rom. 8: 38, 39). Atunci, de ce te-ai lăsat prins deodată de frică? Nimic din ce ne ameninţă nu este înfricoşător. Te gândeşti la moarte? Dar moartea nu are nimic de spaimă, ea înseamnă doar plecarea corabiei din port. Jafurile? “Gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat“. (Iov 2: 21) Temniţa? “Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea” (Ps.23; 1). Să ne temem oare de defăimare? Dar “fericiţi veţi fi când vă vor ocări şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proroci, inainte de voi”. (Mt. 5: 11, 12).

Am văzut o sabie ca un fulger; m-am aşteptat la moarte şi m-am gândit la cele trecătoare; am cugetat la toate suferinţele de pe pământ şi mi-au venit în minte bucuriile nestricăcioase de sus şi cununa biruinţei, a acelora care se ostenesc şi rabdă până în sfârşit, şi pentru mine aceasta a fost destul ca să mă mângâie. Fie ca voia Domnului să se împlinească! Să nu ne lăsăm doborâţi de vreo frică trecătoare, pentru dragostea de Hristos – caci de aceea am fost chemaţi şi de aceea am dat voturile călugăreşti, ca sa murim în locul acesta, pentru numele Său Cel Sfânt. Cu mirenii este altceva; ei nu sânt legaţi prin nici un jurământ. Ei trebuie să-şi păstreze vieţile, de dragul copiilor lor.

Îmbărbătat de cuvintele stareţului, monahul Iona, prinzând curaj şi punându-şi nădejdea în Dumnezeu, îşi schimbă gândul şi rămase să moară acolo, împreună cu sfântul şi cu fratii întru Domnul.

Stareţul, simţind apropierea urgiei, îşi îmbrăcă la repezeală schima şi începu să se roage lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să-l aşeze şi pe el în rândurile Drepţilor. Aşa îşi petrecu toată ziua şi noaptea următoare, fără să închidă de fel ochii, cântându-I şi slăvindu-L pe Dumnezeu.

Şi aşa, toate au urmat întocmai după spusele sale. A doua zi, pe 2o martie, se arătară, de nu se ştie unde, cotropitorii insetaţi de sânge; înconjurând mănăstirea, trecură totul prin ascuţişul sabiei. Moartea mucenicească a Sfântului Eufrosin – făcătorul de minuni de la Lacul Gaiţei Albastre – este înfăţişată într-un hrisov din 1650, de către un alt călugăr cu numele de Iona:

“Sfântul nostru părinte Eufrosin a ieşit din chilie şi i-a întâmpinat pe duşmani îmbrăcat în marea schimă, arătându-le in felul acesta dragostea sa pentru Dumnezeu. Fără teamă, se dădea pe sine ca un miel spre jertfă pentru Mirele său Hristos. Merse până la crucea înălţată de mâinile sale şi se lăsă cu totul în voia Domnului, punându-şi toată nădejdea în Crucea Sa cea de viaţă făcătoare.

– Dă-ne odoarele mănăstirii, strigară jefuitorii, repezindu-se asupra lui, întocmai ca o legiune de draci.

Stareţul, neavând nici aur, nici argint, nici alt fel de bogăţii ce i-ar fi putut atrage pe jefuitori, le răspunse:

Toate averile mele şi ale mănăstirii se află în Biserica Maicii Domnului.

Auzind acestea şi crezând că le vorbeşte de aurul şi argintul acestei lumi, şi nu de bogăţiile cele nestricăcioase, fiii satanei s-au bucurat foarte mult. Unul dintre ei , mai însetat de sânge decât ceilalţi, scoase sabia şi, dintr-o lovitură, străpunse gâtul Stareţului, care se prăbuşi mort la pământ. Cu minţile aprinse de duhul lăcomiei, cei asemenea lui Cain şi seminţiei sale se repeziră în biserică, de unde, negăsind ce căutau, se întorseseră furioşi; unul dintre ei, apucând un topor, îl înfipse în cinstitul cap al Sfântului Eufrosin, împlinind astfel pătimirile acestui nou Mucenic.

Mucenicia Sfântului Părinte s-a petrecut chiar lângă Lemnul cel de viaţă făcător al Crucii Domnului, în anul 7120 (1612), în a douazecea zi a lui martie, praznicul Sfinţilor Părinţi ucişi în mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit. Monahul Iona, pe care sfântul îl oprise de la fugă ruşinoasă, avea să moară şi el în aceeaşi zi.

Se pare că a fost voia Domnului ca să rămână totuşi în viaţă un martor al acestor grozăvii. În satul vecin, Doloska, locuia un ţăran cu frică de Dumnezeu, cu numele de Ioan, zis şi Suma, împreună cu fiul său, Emilian. Amândoi aveau mare evlavie la Mănăstirea Preacuratei Maici a Domnului şi la Sfântul Eufrosin, care la rândul său îi îndrăgea mult. Asemeni multora, Ioan şi Emilian se ascunseseră în mănăstirea din pădure şi când veniseră polonii Ioan se afla în chilia sfântului. În acea vreme, s-a întâmplat ca Emilian să fie afară de mănăstire.

Ereticii, însetaţi de sânge, îl loviră şi pe Ioan cu sabia, doborându-l fără simţire la pământ, printre cei morţi. Când tâlharii se întorseseră, furioşi că nu aflaseră aur, unuia dintre ei i se păru că Ioan nu murise şi îl mai lovi o dată.

Dar, din iconomie Dumnezeiască, Ioan Suma avea să se vindece de răni şi să mai trăiască încă 2 ani, după care fu îngropat alături de Sfântul Eufrosin. De la el au aflat şi localnicii de uciderile şi prădăciunile ereticilor şi de moartea mucenicească a sfântului lor.

La 8 zile, pe 28 martie, fraţii se întorseseră de pe unde stătuseră ascunşi şi îngropară trupul Sfântului Eufrosin pe locul unde pătimise, alăturide cruce. Tot atunci au îngropat şi pe monahul Iona şi pe toţi care primiseră moartea odată cu el.

În hrisoavele mănăstirii s-a păstrat înfăţişarea chipului Sfântului Eufrosin: cu părul castaniu, înspicat cu şuviţe argintii, era un bărbat de inălţime potrivită, cu umerii şi pieptul lat şi cu barba lungă şi despărţită la vârf.

La 5 ani de la moartea sfântului, mănăstirea a fost reconstruită; preţioasele lui moaşte s-au păstrat timp de câteva veacuri.

În 1655, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Novgorodului, Macarie, sfintele moaşte au fost dezgropate în faţa unei mari mulţimi de credincioşi şi au fost mutate într-o raclă nouă. I s-a alcătuit şi o slujbă, din care nu mai avem decât câteva părţi. S-au păstrat şi icoane cu chipul său, una din ele fiind dăruită chiar de ţarul Alexei Mihailovici Romanov.

Multe fapte minunate stau mărturie pentru sfinţenia sihastrului de la Lacul Gaiţei Albastre. Unele dintre acestea au fost adunate şi aşternute pe hârtie în volumul suplimentar al   V i e ţ i i  sale, scrisă de monahul Iona. O lucrare mai amănunţită a fost alcătuită de preotul Iakovseski – Vi a ţ a   ş i  m i n u n i l e  s ă v â r ş i t e  d e  Sf â n t u l  Eu f r o s i n,  N o v g  o r o d,  1901 – în care se cuprindeau 27 de vindecări, în timp ce alte lucrări, rămase nepublicate, arată şi ele sfinţenia sa de netăgăduit.

În vremea prigoanei din 1764, când mai bine de două treimi din mănăstiri au fost închise de Ecaterina a II-a, slujbele bisericeşti alcătuite în cinstea Sfântului Eufrosin au fost oprite, singura îngăduită rămânând cea de panahidă, şi mănăstirea sa a fost închisă.

După aceea, localnicii au cerut de nenumarate ori ierarhiei locului să îngăduie prăznuirea Sfântului Eufrosin.

Până la urmă, în 1912, Mitropolitul Arsenie al Novgorodului – el însuşi un mare apărător al Ortodoxiei – a reluat, cu minunate pelerinaje şi slujbe, cinstirea Sfântului Eufrosin. Zilele de 25-29 iunie, 1912, au rămas multă vreme în amintirea zecilor de mii de închinători care au fost părtaşi la Sfintele Slujbe. Atunci s-a vădit pentru toţi că Sfânta Rusie era mai vie  ca oricând, iar evlavia faţă de Sfinţi încălzea inima multora. Dacă Sfântul Eufrosin a suferit de o nedreaptă uitare un timp, acum slava Sfinţeniei Sale avea să strălucească cu mult mai multă putere, pentru cei ce-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu, Cel atât de minunat între Sfinţii Săi.

De atunci, 29 iunie a rămas ziua de cinstire a monahului Mucenic Eufrosin, de la Lacul Gaiţei Albastre care, cu 300 de ani în urmă, şi-a primit cununa din mâinile ereticilor papistaşi.

(pp. 213-226 din cartea Tebaida Nordului – sfinţii călugări ai nordului Rusiei”, alcătuită şi tradusă în limba engleză de Părinţii Serafim Rose şi Gherman Podmoşensky, ed. Bunavestire, Galaţi, 2002)

 tebam.jpg


Categorii

Catolicism si uniatie, Dogme/ erezii, Marturisirea Bisericii, Meditatii duhovnicesti, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “20 martie: Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Eufrosin de la Lacul Albastru sau CE SE INTAMPLA CAND STAPANESC CATOLICII…

  1. Pingback: Cunoscutul duhovnic grec NECTARIE vede legatura intre DEMISIA PAPEI BENEDICT, NOUL PAPA SI IMPLINIREA APOCALIPSEI sub ochii nostri: "Sa ne pregatim duhovniceste pentru ultimul RAZBOI IMPOTRIVA CRESTINILOR!" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: Cunoscutul duhovnic grec NECTARIE vede legatura intre DEMISIA PAPEI BENEDICT, NOUL PAPA SI IMPLINIREA APOCALIPSEI sub ochii nostri: "Sa ne pregatim duhovniceste pentru ultimul RAZBOI IMPOTRIVA CRESTINILOR!" (video) - Razboi întru Cuvânt - Reco
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate