PREDICA Parintelui Dan Bădulescu despre NOUA ORDINE MONDIALĂ ascunsă la adăpostul pandemiei, VĂDIREA PAPEI FRANCISC și UNIREA RELIGIILOR, curcubeu și sodomie, PRIGONIREA TURMEI MICI A CREDINCIOȘILOR: “Putem să ne opunem lăuntric, să nu-i credem, să spunem: astea sunt minciuni! Asta poți să faci: să nu-i crezi și să nu te duci cu turma” (VIDEO, TEXT)

17-11-2020 Sublinieri

 

Părintele Dan Bădulescu – Predică la Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, 26 octombrie 2020:

(Transcrierea unui fragment):

[…]

Noi, preoții, până anul ăsta nu prea spuneam lucrurile astea, pentru că treceam sub tăcere patima asta [a sodomiei, complexul de perversiuni sexuale incluse ideologic sub codul unei abrevieri la care se adauga continuu alte litere… – n.n. ], o lăsam așa. Nu mai poți s-o treci sub tăcere, pentru că ei își fac marșuri și uitați ce-a ajuns să facă Papa de la Romaeste o știre publică care a făcut și face în continuare valuri, să spună că este de acord cu parteneriatul acela, să devină [precum] o căsătorie. Că știți cum e cu legislația, ei au dreptul să se căsătorească, spune Papa, scandalizând sau smintind o serie întreagă de credincioși chiar din sânul bisericii lui și chiar cardinali sau arhiepiscopi, care au zis că așa ceva chiar e nemaiîntâlnit și nemaiauzit. Și vor ajunge probabil chiar la o schismă. Pentru că tu cum vii, capul Bisericii Catolice care are un miliard de supuși, cu asemenea vorbe! Căci și ei sunt fiii lui Dumnezeu? Da, sigur că sunt fiii lui Dumnezeu, știm și noi că sunt, toți sunt fiii lui Dumnezeu. Și diavolul e creat de Dumnezeu, nu? Asta nu-l face mai puțin diavol și pe homosexual bun [adică în regulă din punct de vedere moral] pentru că e fiul lui Dumnezeu. Căci toți păcătoșii care ajung în iad tot fiii lui Dumnezeu sunt, dacă e s-o luăm așa. Nu sunt extratereștri. Deci această argumentație a lui este cutremurătoare, dar hai să luăm partea bună, partea plină a paharului. E bine că se-arată pe față ce fel de om este acela și ca noi, dreptcredincioșii, să nu mai visăm.

Îmi amintesc când a venit Papa Ioan Paul [al II-lea]. Eram atunci, lucram la Patriarhie. Ce bucurie era! De ce se bucura lumea? Îl aștepta… cine știe, ca pe un apostol. Că el combătuse cu solidaritatea, că era polonez, era anticomunist. Și nu știu ce a fost în capul oamenilor, că dacă ești anticomunist ești și mare creștin. Și întâmpinările astea, „Papa! Papa! Papa!” tot timpul.

Uite ce face [actualul Papă]. A făcut două lucruri: [declarația] asta cu homosexualitatea și acea rugăciune pentru pace de la Roma, „ghiveciul” acela ecumenist – că așa se cheamă pe românește, să fie mai plastic – cu toate religiile. Pace la ce? Avem vreun război acum și nu știm noi? Unde e războiul? Să ne unim pentru pace! Ce pace? (…) Deci nu avem nici un motiv să facem asemenea blasfemii. Dar se-arată pe față. Și dacă cineva încă se mai gândește și mai admiră Vaticanul și pe acest papă în urma acestor două declarații, atunci este foarte clar despre ce vorbim și ce întunecime a minții putem avea noi, așa-zișii ortodocși, care-l admirăm pe papă: vai ce frumos, ce plăcut, ia uite ce băiat bun e!  (…) Deci se spulberă toate iluziile, clar, se dă pe față. Uite, mă, ăștia sunt!

Dar asta-i noua religie. S-a vorbit de chrislam. Cine a mai auzit de chrislam?! Chris e christianity, că e în engleză, deci de-acolo vine; islam e islam. Să faci un fusion de-ăsta – hai să vorbim în limba modernă – o unire între creștinism și islam. Astea sunt două lucruri care se exclud ca focul și apa. Cum să se unească?! Că pentru fiecare creștin adevărat sau musulman adevărat, celălalt este de la satana. Or, tu unești cele de neunit și împaci cele de neîmpăcat, dar desparți cele ce trebuie unite. Asta este o lucrare tipic satanică. Satana nu este numai cel care despartediabolos înseamnă „cel care dezbină”, „despărțitorul”. El și unește. Unește cele care trebuie să fie despărțite: păcatul cu virtutea, minciuna cu adevărul. Astea trebuie să fie despărțite, dar diavolul le împletește.

Vedem și-n jurul nostru cum se petrece împletirea asta între minciună și realitate, cum ni se toarnă minciună după minciună și cum, la adăpostul acestei așa-zise pandemii – mulți i-au zis plandemie – și foarte deșteaptă ideea, plandemie, deci este un plan care se urzește de mult timp și asistăm la resetarea pe care o numesc ei Noua Ordine Mondială. Deci nu e vorba aici [doar] de vaccin de nu-știu-ce, este ceva mult mai mult. Se pun bazele unei noi ordini mondiale, unei noi orânduiri. Cum o fi ea și cum o s-arate nu înțelegem, dar se dărâmă cei patru piloni: religia, familia, patria, neamul. Ăștia sunt cei patru piloni pe care-i are un om tradițional. Lumea nouă distruge religia, familia, patria și neamul. Asta înseamnă lumea nouă. Asta ni se pregătește și nouă. Și una din armele foarte eficiente pe care le vedeți este această panică și această teroare la care suntem supuși. Și iată câte luni au trecut și tot am sperat că lucrurile se vor așeza la normal. Hai, uite, o stare de urgență, valul întâi,  valul 14, valul 15… De unde se vede foarte clar că intenția lor nicidecum nu este ocrotirea sănătății noastre și salvarea, și grija de sănătate, să nu murim, să nu ne îmbolnăvim. Aș! Au cu totul alte griji și cu totul alte planuri.

Iar noi, dacă nu ne putem lupta cu aceștia, că nu ne putem lupta, ăsta este mersul, ce putem noi face, iubiți credincioși? Putem să nu-i credem! Să spunem: Minți! Astea sunt minciuni! Asta poți să faci: să nu-i crezi și să nu te duci cu turma. Petru că din nenorocire, din ce în ce mai mulți oameni… Așa a fost și pe vremea comunismului. (…) Acuma noi suntem într-o tranziție. Deci, în perioada aia, majoritatea va trece de partea lor. Și asta pentru noi va fi foarte greu de suportat. Și majoritatea înseamnă și-n Biserică. Nu numai ceilalți, ci și dintre ai noștri. Ați văzut referendumul. Un semnal. Deci o să ne trezim noi, care eram 80% ortodocși și confortabili, că suntem minoritari, [ca] o sectă.

Trebuie să ne întărim. Să nu ne pierdem curajul și să nu ne pierdem nădejdea, că în toiul prigoanei Biserica se întărește. Pe vremea Sfântului Dimitrie cum credeți voi că erau creștinii? Cum le mergea? Uite cum le mergea. Și cu toate astea, erau și în minoritate numerică, și ilegali și prin catacombe. Aveau o situație foarte grea și cu toate astea Biserica s-a întărit. Asta înseamnă atunci.

Iubiți credincioși, după Sfântul Dimitrie, Biserica a câștigat mereu teren și s-a înmulțit și demografic. Deci din ce în ce mai mulți au fost creștini. Nu asta spun eu acuma, că Biserica va câștiga teren și se va întări în sensul ăsta. Nu! Nici vorbă! Dimpotrivă, ea se va concentra. Nu suntem în expansiune, batem în retragere, ăsta este mersul. Deci tăria noastră nu se va manifesta la modul văzut, și se va face un stat creștin și teocratic, și un conducător creștin… Astea sunt vise! Tot de la papa vin. Milenarism din ăsta. Nu! Viitorul nu ăsta este. Zice: Nu te teme, turmă mică! Deci noi nu câștigăm în statutul social și demografic și politic. Nu visați la asemenea biruință în lumea asta. Nu vom fi decât din ce în ce mai prigoniți și mai amărâți la aspectul exterior. Te întărești pe dinăuntru. Și răsplata suferințelor noastre va fi: „plata voastră multă este în ceruri cum se spune la Fericiri. Pe asta să ne bizuim și să fim atenți și să urmărim pașii cum se fac și să ne opunem cu totul lăuntric.

Unii dintre dumneavoastră ies în piață și protestează. E un mod. Alții nu ieșim. Dar pe dinăuntru să fim la fel. NU minciunii! Un NU hotărât antihristului! Oricine ar fi acela. Să nu ni se predea o altă Evanghelie. Papa propovăduiește o altă Evanghelie. Zice: Și înger dacă ar fi, anatema!

Ăsta este mesajul Sfântului Dimitrie, al unui mucenic. Nu trebuie să fim noi chiar ca Sfântul Dimitrie de tari, dar trebuie să păstrăm credința noastră pentru că vin uitați ce vremuri! Nu vin cu prigoane, nu ne saltă cu duba, nu ne duce la Canal, nu ne duce la stuf, nu de-astea. Sunt alte metode , psihice, propagandă, televiziune, manipulare. Cu acestea ne confruntăm și au mare efect. Uitați-vă în jurul dumneavoastră cum arată lumea, cum arată prietenii, cu cine vorbiți în casă. Auzi că vorbesc niște nebunii. Să fim întăriți, că mai rele vom vedea, dar să nu ne pierdem curajul și nădejdea, așa cum au făcut-o mucenicii. AMIN!”

 

Legaturi:

PARINTELE DAN BADULESCU – cuvant fulminant la SFANTUL MINA: “Noi suntem intr-o perioada asemanatoare cu cea a instaurarii comunismului: DICTATURA SE MANIFESTA INTAI DISCRET. Atunci au venit tancurile sovietice, acum vine un virus”. BINELE CU FORTA si PREGATIREA DE (ALTFEL DE) MUCENICIE (video, text)

SĂ CONȘTIENTIZĂM MAREA MINCIUNĂ ÎN CARE SUNTEM PUȘI SĂ TRĂIM, SĂ NU O LĂSĂM SĂ INTRE ÎN SUFLETUL NOSTRU! Părintele Tudor Ciocan: “Sunt absolut convins c-o să pornească din nou un tăvălug împotriva creștinilor”

PĂRINTELE TUDOR CIOCAN: “S-a schimbat paradigma. Nu ne mai întoarcem la ce-a fost până-n ianuarie 2020. Lumea a intrat într-o cu totul altă epocă, dar această NOUĂ PARADIGMĂ, POST-CREȘTINĂ și ANTI-CREȘTINĂ s-a impus printr-o MINCIUNĂ”

Părintele Tudor Ciocan – Cuvânt la pomenirea SFINȚILOR MARTIRI TRANSILVĂNENI. Ambițiile papismului, însemnătatea dreptei învățături, RESTRÂNGEREA LIBERTĂȚII RELIGIOASE și SLĂBIREA CREDINȚEI în numele salvării sănătății: “Să deschidem ochii în jurul nostru. Să gândim cu mintea noastră” (AUDIO, TEXT)

 

***

PAPA FRANCISC afirmă într-un documentar recent lansat că susține PARTENERIATELE CIVILE GAY. Reacții din lumea catolică tradițională și legătura cu alegerile prezidențiale din SUA/ În aceeași perioadă, pontiful iezut a condus o ceremonie SINCRETISTĂ cu participare inclusiv ortodoxă dedicată și „VICTIMELOR PANDEMIEI DE COVID”

Dacă vrei să vezi cum va arăta „BISERICA” LUI ANTIHRIST aruncă o privire la ÎNTÂLNIREA INTER-RELIGIOASĂ PENTRU PACE de la Roma. De ce „momentul istoric” în care lideri religioși, printre care și MITROPOLITUL IOSIF al BOR, au semnat un APEL PENTRU PACE, este corespondentul religios al MARII RESETĂRI, aka NOUA ORDINE MONDIALĂ?

Papa Francisc acuzat de IDOLATRIE de fostul șef al Congregației pentru Doctrina Credinței, cardinalul Gerhard Müller. Sinodul Amazonian este considerat ca „SEMN AL VREMURILOR DE PE URMĂ” de conservatori catolici si prefigurare a „URÂCIUNII PUSTIIRII ÎN LOCUL CEL SFÂNT”

Papa Francisc a semnat un document SINCRETIST cu Marele Imam al Egiptului: Pluralismul religios este voia lui Dumnezeu. Unii teologi catolici califica afirmatia drept EREZIE

MAREA RESETARE, ALEGERILE DIN SUA ȘI VACCINAREA ANTI-COVID GLOBALĂ. Cum suntem mânați de elitele „omnisciente” spre noua – și ultima – UTOPIE TOTALITARĂ/ Românii ar fi cei mai favorabili „dezvoltării capacității creierului” prin IMPLANTAREA UNUI CIP

 

***

Arhim. DUMITRU COBZARU – adevăruri grele despre semnificația PANDEMIEI: “Trăim semnele Sfârșitului Lumii. ÎNCEPE O PRIGOANĂ la alt nivel, MULT MAI PERFID, care nu ucide atât trupul, cât mai ales mintea, inima, sufletul. DIAVOLUL NE VREA MOARTEA CU ORICE PREȚ” (video, predica la SF. MARE MUCENIC DIMITRIE)

ARHIM. DUMITRU COBZARU la SFINȚII MARTIRI NĂSĂUDENI: “Nu simțiți, oare, că avem stăpâni străini? Și nu simțiți, oare, că NI SE ÎNCALCĂ DREPTURILE ȘI DEMNITATEA NOASTRĂ? Și nu simțiți că plutește deasupra noastră o CREDINȚĂ STRĂINĂ, o CREDINȚĂ SINCRETISTĂ în care toate sunt amestecate?”

PROTOS. HRISOSTOM (Mănăstirea Putna): “Noi suntem astăzi puși în fața unor ALEGERI. Încă nu suntem pe deplin forțați, dar aproape, nu mai e mult, SĂ FACEM COMPROMISURI care tare mă tem că ÎNDATĂ VOR FI EGALE CU LEPĂDAREA” (video, text)

PARINTELE MELCHISEDEC DE LA PUTNA: “Toată mișcarea de azi are o singură țintă: credința ortodoxă! ȚINTA ESTE SUFLETUL TĂU, frate și soră care mă asculți! Prin înlăturarea pelerinajelor s-a pus o piedică harului lui Dumnezeu” (VIDEO, TEXT)

“PÂNĂ AICI!” – Părintele Episcop MACARIE: “Dacă cineva ne atacă credința, dacă cineva ne atacă Biserica și libertatea noastră de a ne închina, atunci, frate și soră, SĂ MARTURISIM!”

PS BENEDICT VESA – pledoarie și chemare la ÎNVIORAREA RÂVNEI și la MĂRTURISIREA CREDINȚEI CELEI UNA, ORTODOXE: “Există un Domn, o credință și un botez. Nu există mai multe variante. CREDINȚA NOASTRĂ ESTE VIAȚA NOASTRĂ. Credința este singura care te face să stai drept în fața vieții și a morții”

CUVÂNT TREZITOR AL PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “Până unde se va merge cu persecuția aceasta, oare, fraților? Noi oare vom putea răbda prigoanele și presiunile de tot felul la care este supus tot mai mult și creștinismul nostru? Putea-vom mărturisi credința neclătinați și neînfricați?”

MITROPOLITUL cipriot NEOFIT: “Adevarul este ca a venit vremea examenelor credintei noastre si ne-au gasit pe toti, cler si popor, NEPREGATITI. Tot ce vedeti este LUCRAREA ANTIHRISTILOR ca sa pregateasca prin frica si teroare, HAOSUL, care va da nastere, mai intai, unui GUVERN MONDIAL si apoi Antihristului”

“ACUM ESTE VREMEA PREGATIRII! Fiti rabdatori, in asteptarea lui Hristos!” – MITROPOLITUL NEOFIT de Morfou indeamna la POCAINTA, RABDARE si la… adunarea de PROVIZII PE UN AN DE ZILE, in vederea incercarilor ce vor veni. “Pentru ca NE-AU GASIT SLABI, NE-AU SERVIT ACEST VIRUS si, acum, in aceasta PANICA, vor sa creeze un GUVERN MONDIAL si sa faca o lume a ne-libertatii si a urmaririi electronice”

“O luptă titanică are loc în fața ochilor noștri! Apocalipsa, Marea Revelație, se desfășoară în fața ochilor noștri. Necurata fiara atacă cu disperare lumea, răcnește căutând pe cine și cum să înghită”. PĂRINTELE ELIE RAGOT ne dă o posibilă CHEIE ESHATOLOGICĂ de înțelegere a PANDEMIEI CORONAVIRUSULUI

În sfârșit, o poziție trează și curat ortodoxă din SFÂNTUL MUNTE – SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Mai mult decît de virus, OAMENII SUFERĂ DE PANICĂ și de IZOLAREA FĂRĂ DE VOIE. Biserica este ÎNJOSITĂ ca nicicînd altădată și ÎNCĂTUȘATĂ de către Stat. Aceștia vorbesc deschis despre PECETLUIRE și DICTATURA MONDIALĂ. Dar înțelegem noi oare?”

 

***

INTREAGA LUME E UN NOU COLOSSEUM. Predica puternica a Parintelui GHERASIM de la Putna despre PERSECUTIE, MARTURISIRE si CRUCE – CONDITIA CRESTINULUI AUTENTIC dintotdeauna VS. PACEA SI DRAGOSTEA MINCINOASE ALE FALSILOR INVATATORI, “care raman in afara arenei”, nesuferind prigoana (VIDEO, TEXT)


Categorii

Catolicism si uniatie, LGBT.../ Casatoriile homosexuale, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Pandemia Covid-19, Portile Iadului, Preot Dan Badulescu, Prigoana impotriva crestinilor, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “PREDICA Parintelui Dan Bădulescu despre NOUA ORDINE MONDIALĂ ascunsă la adăpostul pandemiei, VĂDIREA PAPEI FRANCISC și UNIREA RELIGIILOR, curcubeu și sodomie, PRIGONIREA TURMEI MICI A CREDINCIOȘILOR: “Putem să ne opunem lăuntric, să nu-i credem, să spunem: astea sunt minciuni! Asta poți să faci: să nu-i crezi și să nu te duci cu turma” (VIDEO, TEXT)

  1. Lămuritor cuvântul și de mare folos duhovnicesc pentru noi toți în mijlocul acestor nebunii cum le zice părintele !!! Să ținem aproape de El, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și Sfânta Biserică, mai ales acum când atacurile sunt din ce în ce mai fățișe la adresa Lui și implicit a noastră, a celor care am hotărât să Îi urmăm Domnului pe Cale !!! Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  2. Ziditoare predica!

  3. “Satana nu este numai cel care desparte – diabolos înseamnă „cel care dezbină”, „despărțitorul”. El și unește. Unește cele care trebuie să fie despărțite: păcatul cu virtutea, minciuna cu adevărul. Astea trebuie să fie despărțite, dar diavolul le împletește.”

    Satana dezbina pe cei buni si uneste pe cei rai, de tinut minte! descompleteaza din bine si completeaza cu rau. De aceea spune VT ca poporul lui Dumnezeu piere, ca nu e unit, e fraier, nu stie care ii e interesul pe cand diavolul stie bine.

    Ne tot arata Dumnezeu ca ii lasa pe astia sa ne spuna pe fata ce vor cu noi si noi tot nu ne clintim din obiceiurile noastre desarte…asta e sfarsitul, ca suntem morti spiritual, totul e interpretat prin ‘ce castig daca’.

    Am auzit ca marturisitorul Ghelasie Tepes a fost batut si tratat cu forta, astea sunt tmpurile de care ne-a vorbit Iisus, de marturisire, sa nu ne rusinam sa spunem adevarul. Se razbuna pe duhovnici satana, pleaca ei pt pacatele noastre de nepasare, pai in alta epoca daramau crestinii spitalul daca auzeau adevarul…

  4. Acum nu mai suntem luati cu duba neagra (Corbul) si dusi la Canal sau inchisoare, suntem luati cu Ambulanta si dusi la Spital. Tot un drac, dar nu asa de negru. E mai alb si cu putin rosu, dar la fel de sinistru.
    Doar in cer sa nadajduim ca ne va fi mai bine, asa cum zice si parintele.
    Dumnezeu sa-l fereasca de cei rai!

  5. Se pregateste eliminarea sinodalitatii bisericii. De acum vom avea stapan absolut cu puteri speciale la Constantinopol. Gata cu suveranitatea fata de om si supunerea fata de Duhul Sfant, acum ne facem si noi PIRAMIDA si punem ochiul in varf…

    *********

    Patriarhul Bartolomeu: Este necesară o revizuire a doctrinei Bisericii pentru a recunoaște că în Ortodoxie există “Întâiul” în cinste, dar și “cu împuternici speciale”.

    Creștinii ortodocși trebuie să se supună autocriticii și să-și reconsidere ecleziologia, dacă nu doresc să devină o federație a Bisericilor, similar cu ceea ce observăm în rândul protestanților, a declarat Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului într-un interviu acordat “Mesagerului National”, potrivit “Romfea”.

    Primatul Fanarului vede principalele sarcini ale activității sale în asigurarea unității în Ortodoxie, iar punctul culminant al eforturilor sale pentru unitate și cooperarea panortodoxă a fost în viziunea sa pregătirea și convocarea Sfântului și Marelui Sinod din Creta în 2016. În opinia sa, Summitul Cretan a promovat o Ortodoxie care “privește în viitor și nu-și amintește pasiv și nostalgic trecutul”. Iar Bisericile care au refuzat să participe la Sinod, “își vor primi sentința în istorie”.

    “Noi, ortodocșii, trebuie să ne supunem autocriticii și să ne reconsiderăm ecleziologia, dacă nu dorim să devenim o federație de tipul Bisericilor Protestante”, a declarat Patriarhul Bartolomeu.

    Potrivit Patriarhului ecumenic, problema unității poate fi rezolvată dacă se va recunoaște că în Biserica Ortodoxă există un episcop care este mai mare decât alți episcopi și are o autoritate exclusivă.

    “Deoarece în timpul ​​hirotonirii noastre ca episcop jurăm să ne supunem deciziilor Sinoadelor ecumenice, trebuie să recunoaștem că în indivizibila Ortodoxie ecumenică există unul “Întâiul” nu numai în cinste, dar și “Primul” cu obligații speciale și împuternici canonice, conferite de Sinoadele ecumenice”, a menționat conducătorul Fanarului.

  6. Pingback: Pr. Dan Bădulescu – CUVÂNT LA INTRAREA ÎN NOUL AL CIVIL despre PANDEMIE, MĂSURI, VACCIN, SILIRE și “PECETLUIRE”: “În mentalul nostru tot sperăm că vine vaccinul și vom scăpa de boala asta și ne vom întoarce la normal. C
  7. Pingback: Pr. Dan Bădulescu – CUVÂNT LA INTRAREA ÎN NOUL AN CIVIL despre PANDEMIE, MĂSURI, VACCIN, SILIRE și “PECETLUIRE”: “În mentalul nostru tot sperăm că vine vaccinul și vom scăpa de boala asta și ne vom întoarce la normal. C
  8. Pingback: EPISCOPUL MACARIE: “Sunt mulți lideri religioși care se abat de la cuvintele Evangheliei. Nici măcar nu le mai propovăduiesc. Și ÎI CHEAMĂ PE TOȚI LA O NOUĂ ORDINE A LUMII, RESETATĂ. Să ținem așa cum ținem la propria noastră viață l
  9. Pingback: MAREA RESETARE, ÎNCOTRO? (video, text) – PR. DAN BĂDULESCU despre nevoia de REZISTENȚĂ LĂUNTRICĂ la valorile NOII ORDINI: “Tu să o ţii pe a ta! Adică pe vechea ordine, cum ar zice ei. ACESTE VALORI SĂ LE AI ÎNĂUNTRU şi, dacă nu s
  10. Pingback: Pr. Dan Bădulescu despre DETURNAREA BLASFEMICĂ A SEMNULUI CURCUBEULUI și VĂDIREA UNORA DINTRE MINCIUNILE COVIDICE (video, text) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: PĂRINTELE DAN BĂDULESCU (video, text): “Avem nevoie de un „rapel” față de VIRUSUL DICTATURII. Să fim cu trezvie, fără panică, nici cu încrederea prostească în autorități!”. PANDEMIA DUHOVNICEASCĂ și “PĂCATUL” NE
  12. Pingback: NOUA ORDINE MONDIALĂ și “OMUL NOU”. Poate fi împiedicată venirea lui Antihrist? Cum putem birui? (Pr. Dan Bădulescu – VIDEO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate