SFINTII PARINTI vs. “INTELEPCIUNEA ACESTEI LUMI” si EREZIILE APUSENE: “Invatatura Sfintilor Parinti este INVATATURA SFANTULUI DUH! Va rog: tineti-va de aceasta invatatura! Trebuie sa aducem si trupul, si mintea, si inima sub carmuirea Duhului”

2-06-2015 Sublinieri

sf.sinod_din_1351_crop

Cititi si:

***

sfantul_ignatie_briancianinov7

Învăţătura Sfinţilor Părinţi este învăţătura Sfântului Duh.

Numai calea sfântului adevăr duce la mântuire; încununaţi vor fi numai cei ce se nevoiesc după lege

Învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Răsăritului este adevărată: ea este învăţătura Sfântului Duh. Vă rog: ţineţi-vă de această învăţătură! Ea vă va îndruma spre veşnicia cea fericită.

În Sfânta Biserică a lui Hristos a fost aprinsă o făclie strălucitoare – învăţătura Sfântului Duh: nu vă îndreptaţi privirile spre alte făclii, care luminează pe felurite căi. Numai calea sfântului adevăr duce la mântuire; toate celelalte căi duc la pierzare. Mulţi se ostenesc, mulţi suferă, mulţi se nevoiesc, dar încununaţi vor fi numai cei ce se nevoiesc după lege. Adevărata, legiuita nevoinţă este în Hristos Iisus şi în Sfântul Duh, în curtea Sfintei Biserici a Răsăritului.

Despre citirea Sfinţilor Părinţi. Despre necontenita aducere‑aminte de Dumnezeu. Despre orientarea greşită a nevoitorilor Bisericii Apusene. În lucrările Sfinţilor Părinţi suflă buna mireasmă a Sfântului Duh, pe când lucrările scriitorilor apuseni sunt scrise din starea amăgirii de sine

patericul pentru copiiAcum mă îndeletnicesc cu citirea unor cărţi în slavă bisericească, în rusă şi în alte limbi pe care le am, cărţi care cuprind cuvintele sfinţilor pustnici din Egipt. Cuvintele acestea sunt nişte perle nepreţuite! Scufundătorul coboară în adâncul mării ca să găsească mărgăritar de preţ: şi Sfinţii Părinţi se depărtau în pustii adânci, acolo pătrundeau adânc în ei înşişi şi aflau felurite perle nepreţuite, duhovniceşti: smerenia următoare lui Hristos, simplitatea şi nerăutatea copilărească, îngereasca nepătimire, dreapta socotinţă şi înţelepciunea duhovnicească: pe scurt, aflau Evanghelia.

Astăzi am citit un cuvânt al Marelui Sisoe care mi-a plăcut dintotdeauna, pe care l-am avut dintotdeauna la inimă. Un oarecare călugăr i-a zis acestuia:

Mă aflu în necurmată aducere-aminte de Dumnezeu.”

Cuviosul Sisoe i-a răspuns:

Acesta nu este lucru mare; lucru mare va fi atunci când te vei socoti mai rău decât toată făptura.

Înaltă îndeletnicire este aducerea-aminte necurmată de Dumnezeu! Această înălţime este însă foarte primejdioasă atunci când scara către ea nu e întemeiată pe piatra cea trainică a smereniei.

Uitaţi-vă ce conglăsuire este între Scriptură şi Părinţi! Scriptura spune:

arderea de tot nu o vei binevoi… jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 17-18).

Jertfele şi înseşi arderile de tot omeneşti trebuie să fie întemeiate pe simţământul sărăciei cu duhul, pe simţământul pocăinţei. Altfel, ele nu sunt primite de Dumnezeu.

Îmi place, de asemenea, o spusă a Marelui Pimen:

„Dacă întotdeauna şi în toate ne vom învinui pe noi înşine, peste tot vom afla odihnă.”

Alt Părinte a zis:

Noi am părăsit sarcina cea uşoară a învinuirii de sine şi ne-am apucat de cea grea a învinuirii altora.

Asemenea spuse fac cât tomuri întregi! Nimeni, mi se pare, nu a pătruns în Evanghelie atât cât au pătruns în ea sfinţii pustnici; aceştia se străduiau să înfăptuiască Evanghelia prin viaţa, prin gândurile şi prin simţămintele lor. Trăsătura lor deosebitoare era cea mai adâncă smerenie; ei cugetau mereu la căderea omului şi se îndeletniceau mereu cu plânsul pentru păcatele lor.

Alta este orientarea pe care au luat-o nevoitorii Bisericii Apusene şi scriitorii ei ascetici începând din vremea despărţirii acestei Biserici de cea a Răsăritului şi a căderii ei în întunericul pierzător al ereziei. Cuviosul Benedict, Sfântul Papă Grigorie Dialogul încă mai sunt într-un cuget cu îndrumătorii ascetici ai Răsăritului, însă Bernard se deosebeşte deja simţitor de ei; cei de mai târziu s-au abătut şi mai mult. Aceştia sunt atraşi imediat şi îi atrag imediat pe cititorii lor la înălţimi de neajuns pentru începător, se îngâmfă şi îngâmfă. Închipuirea înfierbântată, adeseori delirantă, înlocuieşte la ei toate lucrurile duhovniceşti, de care ei nu au nici o idee. Această închipuire este socotită de ei drept har.

După roadele lor îi veţi cunoaşte (Mt. 7, 16),

a zis Mântuitorul. Toată lumea ştie prin ce fărădelegi, prin ce râuri de sânge, prin ce purtare cu totul necreştinească şi-au arătat fanaticii apuseni felul strâmb de a gândi, simţămintele strâmbe ale inimii.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii Răsăritului îl duc pe cititorul lor nu în braţele dragostei, nu pe înălţimile vedeniilor: îl duc la cercetarea păcatului propriu, a căderii proprii, la mărturisirea Răscumpărătorului, la plângerea pentru sine în faţa milostivirii Ziditorului. Pentru început, ei ne învaţă să înfrânăm pornirile necurate ale trupului nostru, să-l facem uşor, în stare să lucreze duhovniceşte; după aceea, se întorc spre minte, îi îndreaptă felul de a gândi, înţelegerea, curăţind-o de gândurile care ni s-au împropriat în virtutea căderii noastre, înlocuindu-le cu gândurile firii omeneşti înnoite, pe care Evanghelia o zugrăveşte în culori vii.

După îndreptarea minţii, Sfinţii Părinţi se îngrijesc de îndreptarea inimii, de schimbarea deprinderilor şi simţămintelor ei. A curăţi inima este mai greu decât a curăţi mintea: încredinţându-se de dreptatea gândului nou, mintea îl leapădă uşor pe cel vechi, şi-l însuşeşte uşor pe cel nou – dar a înlocui o deprindere cu alta, o însuşire cu alta, un simţământ cu alt simţământ, potrivnic lui, este o osteneală, este o muncă încordată şi care cere vreme îndelungată, este o luptă de necrezut. Încrâncenarea acestei lupte este descrisă de Părinţi astfel:

Dă sânge şi primeşte duh!

Asta înseamnă că trebuie să ne omorâm toate poftele păcătoase ale trupului şi ale sângelui, toate acele mişcări ale minţii şi ale inimii care depind de trup şi de sânge. Trebuie să aducem şi trupul, şi mintea, şi inima sub cârmuirea Duhului. Sângele şi nervii sunt puşi în mişcare de multe patimi: şi de mânie, şi de iubirea de arginţi, şi de iubirea de plăceri, şi de slava deşartă. Acestea două din urmă aprind foarte tare sângele în nevoitorii care nu se nevoiesc după lege, făcând din ei fanatici ieşiţi din minţi. Slava deşartă năzuieşte înainte de vreme spre stări duhovniceşti de care omul, în necurăţia sa, nu este în stare; neavând adevărul, acesta îşi alcătuieşte sieşi închipuiri. Iubirea de plăceri, unindu-şi lucrarea cu cea a slavei deşarte, dă naştere în inimă unor mângâieri, desfătări şi extaze amăgitoare şi mincinoase. O asemenea stare este o stare de amăgire de sine. Toţi cei care se nevoiesc, dar nu după lege, se află în starea aceasta, care se dezvoltă în ei tot mai mult, după măsura nevoinţelor lor. Din starea aceasta scriitorii apuseni au scris o mulţime de cărţi. Tocmai asupra acestora se aruncă cu lăcomie, tocmai pe acestea le propovăduieşte mai mult a fi sfinte şi duhovniceşti, vrednice a sta alături de Sfânta Scriptură, lumea oarbă şi trufaşă, care crede despre sine că a ajuns la măsura cea mai înaltă a luminării şi ca atare nu are nevoie să se ţină neabătut de predaniile Bisericii Răsăritului.

La Sfinţii Părinţi ai Bisericii Răsăritului nu se vede deloc starea de înfierbântare a sângelui. Ei nu ajung niciodată la entuziasmul care, fiind odraslă a sângelui, în Apus a căutat deseori vărsarea de sânge. Scrierile lor respiră adevărata lepădare de sine, respiră buna mireasmă a Sfântului Duh, ce omoară patimile. De această bună mireasmă fiii lumii fug aşa cum fug viespile de fumul tămâiei.

Lumea iubeşte ce este al său (In 15, 19), a zis Domnul.

Lucrările scriitorilor apuseni care au scris din starea amăgirii de sine îşi află o mulţime de cititori, sunt traduse nu o dată pe limba noastră, sunt tipărite şi retipărite; li se rostesc, li se scriu şi li se tipăresc laude răsunătoare; lucruri pline de otravă ucigătoare sunt aprobate şi sprijinite. Scrierile Sfinţilor Părinţi sunt date uitării! Faptul că ele au fost încuviinţate din vechime de Sfânta Biserică şi au fost recunoscute drept singurele îndrumare corecte pentru viaţa ascetică nu este luat deloc în seamă. Sunt criticate, sunt găsite în ele contradicţii, nepotriviri cu Sfânta Scriptură. Pricina stă în aceea că Sfinţii Părinţi au fost povăţuiţi de Duhul Sfânt, că ei au lepădat înţelepciunea acestei lumi pentru a dobândi înţelepciunea Duhului. Deşarte sunt încercările celor care, împotriva învăţăturii apostoleşti, împotriva învăţăturii Bisericii, încearcă să intre în înţelepciunea Duhului prin înţelepciunea lumii! Şi sunt prinşi cei înţelepţi în înţelepciunea lor (I Cor. 3, 19): s-au poticnit, au căzut cu cădere înspăimântătoare. Ei au vrut să explice duhovnicescul prin întunecata înţelegere sufletească, şi duhovnicescul din scrierile Sfinţilor Părinţi li s-a părut ciudat, potrivnic Sfintei Scripturi.

Lămurim cele duhovniceşti oamenilor duhovniceşti,

a zis Sfântul Apostol Pavel.

Omul sufletesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte (I Cor. 2, 13-14).

Despre ştiinţele omeneşti.

Raţiunea cu nume mincinos. Despre înţelepciunea duhovnicească şi cea trupească

Întrebaţi ce părere am despre ştiinţele omeneşti. După cădere, oamenii au început să lucreze pământul, au început să aibă nevoie de haine şi de multe alte lucruri, nevoie care însoţeşte pribegia noastră pământească: pe scurt, au început să aibă nevoie de dezvoltare materială. Năzuinţa spre aceasta este trăsătura deosebitoare a veacului nostru.

Ştiinţele sunt rod al căderii noastre, odraslă a vătămării raţiunii noastre. Erudiţia – dobândirea şi păstrarea cunoştinţelor adunate de către oameni în vremea vieţii lumii căzute – este făclia omului celui vechi, făclie prin care negura întunericului în veac se păzeşte (Iuda 1, 13). Pogorarea-Duhului-Sfant1-1024x740Răscumpărătorul le-a înapoiat oamenilor Făclia care le-a fost dăruită la zidire de Ziditor şi de care s-au lipsit prin căderea lor. Această Făclie e Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, Care povăţuieşte la tot adevărul, Care cercetează adâncurile lui Dumnezeu, Care descoperă şi lămureşte tainele, Care dăruieşte şi cunoştinţe materiale atunci când este nevoie de ele pentru folosul duhovnicesc al omului. Învăţatului care doreşte să înveţe înţelepciunea duhovnicească apostolul îi porunceşte:

Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept (I Cor. 3, 18).

Întocmai! Erudiţia nu este înţelepciune adevărată, ci doar părută. Cunoaşterea Adevărului, care le-a fost descoperită oamenilor de Domnul, la care se ajunge doar prin credinţă, la care nu poate ajunge raţiunea căzută a omului, este înlocuită în erudiţie prin presupuneri. Înţelepciunea acestei lumi, în care locul de cinste e ocupat de mulţi păgâni şi atei, este de-a dreptul potrivnică, prin înseşi principiile sale, înţelepciunii duhovniceşti, dumnezeieşti. Nu poţi să urmezi atât uneia, cât şi celeilalte; de una trebuie neapărat să te lepezi. Omul căzut este minciună, şi din filosofările lui s-a alcătuit raţiunea cu nume mincinos, adică felul de a gândi, suma concepţiilor şi cunoştinţelor false, care sunt raţionale numai la suprafaţă, dar în esenţa lor sunt rătăcire, aiurare, îndrăcire a minţii lovite de molima ucigătoare a păcatului şi căderii. Această boală a minţii se descoperă cu o plinătate deosebită în ştiinţele filosofice.

(in: Sfantul Ignatie Briancianinov, “De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu. Duh“, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, 2012)

de-la-intristarea-inimii-la-mangaierea-lui-dumnezeu_1_fullsize

***

Legaturi:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Catolicism si uniatie, Despre inselare, Dogme/ erezii, Razboiul nevazut, Sfantul Ignatie Briancianinov, Sfinti Parinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “SFINTII PARINTI vs. “INTELEPCIUNEA ACESTEI LUMI” si EREZIILE APUSENE: “Invatatura Sfintilor Parinti este INVATATURA SFANTULUI DUH! Va rog: tineti-va de aceasta invatatura! Trebuie sa aducem si trupul, si mintea, si inima sub carmuirea Duhului”

  1. Pingback: Important de inteles: VINUL NOUL AL DUHULUI NU SE TOARNA IN BURDUFURI VECHI – “Exersarea virtutilor care NU SE POTRIVESC felului de vietuire al omului face aceasta viata NERODITOARE. Si viata se iroseste, si virtutile pier” | Cuvântul O
  2. Multumesc admin pentru acest material. Cat de multe lucruri lumineaza. De-ar fi si citit de cat mai multi crestini.
    Domnul sa va binecuvanteze !

  3. Pingback: CÂND DUHUL SE STINGE şi sporim doar în cunoaşterea raţională, lumească… “UNDE SĂ AFLĂM HARUL ÎN VREMURILE NOASTRE COMODE? Harul iubeşte truda jertfei, pe când epoca noastră iubeşte confortul” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate