Cuvânt al Părintelui Tudor Ciocan despre VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA ca manifestare grandioasă de PR si “ILUZIONISM” AL IMAGINII, prin intermediul mass-media. TĂCEREA VINOVATĂ ASUPRA DISCRIMINĂRII ȘI PERSECUȚIEI ISTORICE A ORTODOCȘILOR (audio, text)

10-06-2019 Sublinieri

Dragi părinți și iubiți frați creștini,

Am fost plecat în perioada asta tumultoasă pentru viața noastră socială, prin prisma alegerilor europarlamentare și a venirii Papei. Nu mă ocup de alegeri acum și de referendumul care a fost, nu mă ocup de ele pentru că e o zonă politică și niciodată politica n-a oferit cu adevărat ceva esențial pentru viața spirituală, ci din contră, totdeauna, indiferent de cine a fost în politică, au fost niște amăgiri sau niște persecuții. Niciodată n-am primit ceea ce ne-am așteptat și de asta nici nu așteptăm prea mult de la politică. Bineînțeles ca nu poți să nu observi ce mult s-a vorbit despre referendum, prin opoziție cu referendumul nostru, care era un referendum fundamental. Acum s-a vorbit mult mai mult despre el și ce important e să fim prezenți, „să facem” acolo, „să dregem”, și toată presa și toți uniți într-un cuget și o simțire vorbind despre importanță. Când a fost vorba despre importanța excepțională, esențială a referendumului pentru familie, presa a tăcut sau a boicotat sau s-a opus. Nu putem să fim orbi. Adică trebuie să fim iubitori și înțelegători dar nu trebuie să fim proști. Dumnezeu nu ne-a cerut să fim proști ci să iubim și să înțelegem ceea ce se întâmplă în jurul nostru și să ne gândim mereu la El.

Venind la vizita Papei, care pare o persoană bine, luminos, smerit… O fi, ca persoană! N-am nimic, nu-l cunosc de aproape, nu l-am văzut de aproape, nici n-o să-l vad vreodată de aproape, nu-l cunosc în esența sa. Nu pot să vad decât declarațiile și gesturile care se fac și bineînțeles, iarăși, aprecierea aceasta a presei, osanalele aduse la nesfârșit în timp ce Patriarhul nostru, ierarhii noștri sunt mereu batjocoriți sau ignorați – cei remarcabili. Aici era totul extraordinar, totul excepțional, nu a mai existat așa ceva pe lume, ce n-a văzut Parisul și n-o să mai vadă Bucureștiul. A mai văzut și-o să mai vadă!

Dar dincolo de acest PR făcut foarte, FOARTE concentrat pe care l-am resimțit – culmea, și eu acolo plecat în pelerinaj în Capadocia și în Constantinopol unde tot primeam știri, eram bombardat de știri, ce lucruri frumoase se întâmplă și ce excepțional și ce bine, totul e frumos – am remarcat ceva. Eram în Capadocia, acolo este un oraș în care s-a dezvoltat foarte mult ceva ce se cheamă în mistica islamică derviși rotitori”. Dervișii rotitori sunt aceia care, din când în când, poate i-ați văzut pe la televizor sau poate la festivalurile acestea ale culturii turce, se învârt ei foarte repede in cerc pana nu mai văd. Bineînțeles că dacă tot amețești așa, îți bâțâi creierii și pe urma ieși din starea asta firească și au impresia că în felul ăsta ajung la niște relații cu Allah. Ies cumva din trup și ajung la relații cu Allah. Nu mă refer și nu mă interesează [acum dervișii rotitori], o să vorbesc poate altă dată despre ce-i cu ei, dar la un moment dat ei au fost acceptați în Imperiul Otoman. Erau cam prigoniți prin Iran, pe unde au fost, pe acolo prin Irak, mai ales prin zonele astea sunnite au fost, dar în Imperiul Otoman au fost acceptați ai lui Rumi. Și au fost folosiți. Pentru că existau derviși rotitori, de pilda, și la Ada Kaleh, aicea, la intrare, la insula Dunării, existau la Babadag, au existat pe frontiera Dunării. Peste tot unde existau comunități creștine, și mai ales in Bulgaria, era adus special, trimis, un derviș din acesta, unu, doi, o comunitate de derviși. Și în Bulgaria la un moment dat am văzut – m-a adus cineva, un foarte, foarte bun, excepțional cunoscător al istoriei Bulgariei și al culturii, civilizației balcanice – la un mormânt al unui astfel de derviș care era așezat exact în locul unei mănăstiri dedicată Sfântului Gheorghe, mi se pare. Părinții de acolo au fost trimiși, expediați de către Imperiul Otoman – că Bulgaria era pașalâc turcesc – și adus acest derviș. De ce erau aduși acești derviși? Ei poate erau de bună credință, nu știu, dar ideea era că fiind niște persoane carismatice prin înșelare – sa fim clari, carismatice prin înșelare – erau poate și înțelepți, scoteau niște lucruri înțelepte, erau persoane liniștite, vorbeau nu atât despre ascultarea față de Allah, cât față de dragostea și prietenia față de Allah, puteau și sperau otomanii – și asta s-a reușit în mare măsură în Bulgaria – să-i înșele pe creștini, să-i treacă la islam. Pentru că îi scoți personalitățile mari, creștine, le scoți, eventual le martirizezi, le mucenicești, oricum, în principiu îi scoți din zona respectivă și aduci o altă personalitate dar de religie islamică. Și atunci, în Bulgaria de pildă, s-a creat o foarte puternică minoritate islamică. Chiar și la noi, prin Dobrogea, s-a creat o puternică minoritate islamică. Deci dervișii, o religie, o practică mistică, nu discut acum despre ea, e foarte interesantă și știu bine despre ea, au fost folosiți în scop ideologic. Ca să transforme, sa transfere de la creștinism, sa devină musulmani.

De ce vorbesc despre asta? Pentru ca seamănă foarte mult călătoriile astea misionare și apostolice ale Papei. Să arătăm noi, și să vedem noi și cum suntem noi bombardați noi de către mass-media, mass-media românească, ce frumos, ce bun, ce înțelept, ce smerit este Papa încât să ne deschidem din ce în ce mai mult către ei, să dăm deoparte Ortodoxia noastră. Și să vină Papa mai departe – papa acesta sau alt papă, nu contează – Papalitatea, Catolicismul să vină mai departe să ne spună: puteți să rămâneți în ceea ce faceți voi, exact aceeași rugăciune, exact același tipic dar ascultați de mine. Exact același tipic. Și există aceasta. Sunt greco-catolicii.

Și vine de data asta papa acesta care spune ceva, apreciază foarte mult Edictul de la Turda din 1568, un decret de toleranță, un model de toleranță, pentru că așa trebuie sa fie societatea europeană. Un model de toleranță pentru societatea europeană. Pentru că la Turda la 1568 era principat maghiar autonom, fusese pașalâc turcesc, o partea din ea ieșise de sub partea Ungariei, era dependent de Înalta Poartă, pe urmă a ieșit și de sub Înalta Poartă și s-au adunat acolo mai-marii și ca să evite războaiele religioase care au fost în Occident după ce Martin Luther pe la 1517 a declanșat Reforma – și au fost mari războaie religioase tot secolul al 16-lea – în Transilvania au spus: Nu! Fiecare om nu are voie să fie discriminat în funcție de religie. In ce religie ești, aceasta nu trebuie să te pună într-o poziție de discriminare față de autorități, autoritățile n-au voie să te discrimineze indiferent de ce religie aparții. Și Papa acesta spune: Vai, ce frumos! Iată, aceste modele! Dar nu spune că peste trei ani s-a precizat care erau acele religii: romano-catolicism, protestantism, calvinism și unitarianism. Ortodocșii, nu! Ortodocșii au fost discriminați în continuare.

Și tot același Papă și-a cerut iertare de la comunitatea roma. Foarte frumos! Nu și-a cerut o dată iertare de la comunitatea ortodoxă căreia i-a distrus toate mănăstirile, treizeci și ceva de mănăstiri care au fost în Transilvania au fost date jos cu tunul de către catolici, de către un împărat habsburg având un general habsburg, general austro-ungar având lângă el sprijinul iezuit, ordin din care face parte Papa acesta și sute de biserici ortodoxe din comunități ortodoxe au fost obligate să treacă la greco-catolicism sau au fost rase cu tunul, date jos. Așa încât, vă rog frumos, să fiți cu luare aminte! Această deschidere, această toleranță, această „dragoste”, această „seninătate”, această „smerenie” pe care o are – cum a deschis el acolo să poată să pună mâna pe burtica nu știu cărei prezentatoare care era însărcinată și pe alți bătrâni… Toate acestea sunt gesturi de PR. Sunt gesturi spectaculoase făcute ca să se vadă. Poate or fi in sufletul lui, dar e imposibil, imposibil să nu știe că edictul de toleranță de la Turda a fost un edict antiortodox. Imposibil să nu știe că au fost date sute de biserici jos și toate mănăstirile rase, date jos cu tunul și rase pe urmă. Imposibil să nu știe câte zeci de oameni au intrat în pușcării din cauză că erau ortodocși și că au cerut să rămână ortodocși. Astea nu se spun. Astea nu se spun niciodată. Despre Sfântul Visarion Sarai, despre Oprea Miclăuș, despre sfinții ceilalți. Moise Măciniș, Ioan din Galeș, Atanasie din Bichigiu, Vasile din Mocod, ăștia au fost ortodocși – ăștia unde sunt? Față de ei nu ne cerem iertare? Și pe urmă venim și beatificăm niște episcopi greco-catolici care au fost băgați la pușcărie, într-adevăr, de comuniști, dar iarăși trecem repede peste miile de preoți ortodocși care au fost băgați la pușcărie si peste ierarhii care au fost foarte tare izolați, dintre care unii se poate sa fi fost chiar omorâți, ortodocși. Ăștia nu contează. Șapte episcopi greco-catolici – ce li s-a spus acestor episcopi de către puterea comunistă, pe care nu o iubesc deloc? Li s-a spus: „Ori sunteți ortodocși, ori sunteți catolici! Hotărâți-vă!” Ce înseamnă asta? Înseamnă: ori țineți de Biserica Catolică, ori țineți de Biserica Ortodoxă. Ei au spus: „Da, vrem să ținem de Biserica Catolică, dar să rămânem greco-catolici. Asta spuneau atunci și au fost, într-adevăr, băgați la pușcărie, au fost martirizați din perspectiva greco-catolică. Din perspectiva noastră, eu spun că ei au ținut mai degrabă la un crez politic. Și au fost băgați la pușcărie și oameni din motive politice – aceia nu sunt sfinți. Chiar dacă au murit în pușcărie, au fost mulți oameni băgați la pușcărie din motive politice, treaba lor, dar nu au murit ca sfinți, nu erau în mare taină și mare legătură cu Hristos.

Iar dacă un episcop greco-catolic a fost pus într-o mare mănăstire ortodoxă și n-a vrut să intre o dată în biserica aceea ortodoxă că ‘era spurcată’, eu cum să pot să înțeleg atunci toleranța aceasta catolică, dragostea aceasta? Nu îndemn la ură, să nu ne înțelegem greșit, eu îndemn doar la conștientizare. [Atrag atenția asupra] faptul[ui] că suntem manipulabili. Și la referendumul pentru familie s-a văzut ce tare suntem manipulabili noi, ortodocșii din Biserica Ortodoxă, cei activi și vii în Biserică. Atunci când se pune problema politică, imediat vibrăm. Când se pune problema credinței, o lăsăm mai moale. De aceea, vreau să fiți cu luare-aminte. Să țineți minte: Edictul de la Turda, prin care se vorbește de mare toleranță, a fost un edict de toleranță între romano-catolici, protestanți – luterani, unitarieni si calvini, ăștia toți trei țin de protestantism – și e un edict prin care s-a discriminat ortodoxia, ei nu intrau, românii ortodocși nu aveau drepturi, aveau drepturi doar celelalte naționalități. Și să țineți minte că pentru Ortodoxie au murit mii de oameni. Pe o parte dintre noi îi știm noi de prin pușcării, o pușcărie în care au murit fiind aruncați acolo și lăsați și cate 20-30 de ani să le crape oasele acolo, și noi știm, avem marturii clare despre aceștia și avem mărturii clare și despre faptul că toate mănăstirile ortodoxe din Transilvania au fost date jos cu tunul și sute de biserici ortodoxe fie au fost trecute la greco-catolici, fie și ele rase de pe fața pământului.

Că l-a primit Patriarhul nostru – da, a trebuit să-l primească. Că ne fac bine în occident – da, ne fac bine în occident. Am slujit și eu și o să mai slujesc într-o biserică din Belgia, în Bruxelles, care este fostă biserică catolică, v-am mai povestit despre ea. Este, într-adevăr, o biserică catolică aproape părăsită. Acum doi ani mai erau cinci-șase amărâți pe acolo, acum e părăsită cu totul de catolici. Dar am mărturisirea citată ca atare a unor autori francezi, vorbind despre o mare biserică din Marsilia, și spuneau: Iată ce înseamnă gândirea franceză progresistă! Această mare biserică din Marsilia, catedrala, si-a recăpătat acum viața! – v-am mai povestit asta mai demult. Nu mai este o biserica părăsită, a devenit moschee! Pentru ca a fost dată comunității islamice din Marsilia. Pai atunci ce pretenții să am?! Noi, într-adevăr, profităm, dar nu degeaba, că se plătește chirie pentru multe din aceste biserici și le întreținem pe aceste biserici catolice! Pentru asta nu trebuie sa cedăm și nu trebuie să uităm că am fost și aici oropsiți – și rău oropsiți – de către catolici. Aici, în sud, mai puțin s-a văzut, dar în Transilvania a fost o mare rană care nu s-a închis nici cu venirea comuniștilor, nici cu retrocedarea bisericilor foste greco-catolice, cu nimic nu s-a închis.

Avem sfinții aceștia, vă sfătuiesc să-i pomeniți, vă sfătuiesc să vă gândiți la ei, vă sfătuiesc să vă rugați lor, să vă gândiți de ce au murit și cum au murit. Și în felul acesta o să fim și noi mai buni ortodocși și o să ne îngăduim social unii pe alții (…). Ne îngăduim social unii pe alții, dar să nu ne lăsăm păcăliți de noii derviși rotitori și de iluzionismul acesta, de magia aceasta a imaginii excepțional de blânde pe care o au.

Să fim cu luare-aminte la noi și la mântuirea noastră și să propovăduim mai departe, să păstrăm credința noastră și să înțelegem și să vorbim celor din jur despre ceea ce suntem, fără răutate! Dar să știm că istoria noastră nu este totdeauna o istorie în care am fost triumfători, ci de cele mai multe ori am fost victime și rău de tot victime și, totuși, triumfăm, nu în lumea aceasta, ci în veșnicie, prin faptul că stăm în Biserica noastră sfântă, sobornicească și apostolească, Ortodoxă Biserică. Amin”.

Vedeti si:

PAPA FRANCISC, MEGASTAR IN ROMÂNIA. Din nou despre MODESTIA… OSTENTATIVA, pe profil antihristic, a “Sfantului Parinte”. “MINUNILE” METEOROLOGICE si “PIOSENIA” FATARNICA a ziaristilor globalisti si a activistilor atei care urasc din rarunchi Biserica Ortodoxa. PROPAGANDA PROZELITISTA A CATOLICISMULUI in tara “babuinilor” slugarnici in fata Vestului. “Unii vor „POSTER BOYS” care genereaza emotii. Nimic nou, de 2.000 de ani. IISUS vs BARABA”

Papa Francisc la București. IDOLATRIA SNOBILOR IPOCRITI. Val de emotie colectiva fata de Papa in tara in care massmedia isi dispretuieste profund Biserica si Ierarhia si in care „CULTURA URII”, denuntata de pontif, e cultivata sistematic/ COMPORTAMENT SI DISCURS ONORABILE ALE PATRIARHULUI DANIEL

PARINTELE MILEA DE LA BUZĂU, la revenirea în Biserică, după ce a suferit un INFARCT, despre MINUNILE din viața sași despre VIZITA PAPEI în România: “Eu îi respect pe toţi, stau de vorbă cu toţi, dar NU negociez credinţa ortodoxă”/ PĂRINTELE DAMIAN despre manipularea și DUBLA MĂSURĂ a MASS-MEDIA română în relația cu catolicismul și Ortodoxia

PAPA FRANCISC MEGASTAR – campanie de PR fara precedent pentru un lider religios, intr-un “spectacol” mondial cu iz antihristic al VEDETISMULUI “UMILINTEI” SI AL OSTENTATIEI… “SARACIEI”

PILDA MARTURISIRILOR ARDELENI IN VREMURI DE VICLENIE IEZUITA. Sfantul Paisie de la Neamt ne arata CE ESTE UNIATIA: lup rapitor de suflete in blana de oaie

SFINTII MARTURISITORI ARDELENI, pilda de rezistenta ortodoxa in fata tavalugului antihristic si indemn spre o constiinta dogmatica, la vreme de confuzie, de sminteala si tiranie a minciunii “Noului Veac”

SFINTII MARTURISITORI ARDELENI: VISARION, SOFRONIE, OPREA, IOAN SI MOISE MACINIC. Parintele Mihai-Andrei Aldea despre greco-catolicism in Transilvania (VIDEO)

MARTIRIUL SFINTILOR NASAUDENI: Atanasie Todoran si cei impreuna cu el. Ultimele cuvinte ale martirului: NU VA DATI UNIREI!

IPS BARTOLOMEU ANANIA: Adevarul lui Hristos se numeste Ortodoxia!

ACORDUL DE LA BALAMAND INTRE ORTODOCSI SI CATOLICI (1993): o analiza critica de parintele Ioannis Romanidis

Parintele Porfirie despre CREDINTA ADEVARATA, PAPALITATEA ERETICA, teoria “toate religiile sunt adevarate” si MINUNILE MINCINOASE ALE DIAVOLULUI

IMPORTANTA DREPTEI CREDINTE si a “UNITATII DUHULUI INTRU LEGATURA PACII”: Sa ramanem uniti in dragostea lui Dumnezeu ca sa ne imbracam cu putere de Sus! – Cuvinte de invatatura la DUMINICA SFINTILOR DE LA SINODUL I ECUMENIC

Predica Parintelui TUDOR CIOCAN despre IMPLICATIILE REZULTATULUI REFERENDUMULUI (audio + text): “Va veni o perioada foarte grea pentru noi, ca Biserica. NE INDREPTAM SPRE O NOUA DICTATURA. Acum, ca popor, ne-am dezis de Dumnezeu. Dintr-un neam crestin ne-am transformat intr-o populatie”


Categorii

Catolicism si uniatie, Portile Iadului, Preot Tudor Ciocan, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “Cuvânt al Părintelui Tudor Ciocan despre VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA ca manifestare grandioasă de PR si “ILUZIONISM” AL IMAGINII, prin intermediul mass-media. TĂCEREA VINOVATĂ ASUPRA DISCRIMINĂRII ȘI PERSECUȚIEI ISTORICE A ORTODOCȘILOR (audio, text)

  1. Doamne, ce bine era daca toti preotii vorbeau credinciosilor despre adevarurile ascunse legate de credinta din spatele miscarilor politice, ca multe idei politice au de fapt ca scop slabilea credintei ortodoxe, majoritatea. Dar ei tac si turma se imputineaza si se dezbina. Ei spun nu facem politica, dar nici adevarul nu-l marturisesc. Orbul pe orb duce la groapa sau lasul pe orb duce la groapa e totuna. Da-ne Doamne preoti tari in credinta si marturisitori cu har, amin!

  2. cred ca se cuvine cu atat mai mult sa ne avertizeze preotii nostri despre papa si eretici, cu cat si multi preoti catolici il considera pe acest papa anticrist.

  3. In mare parte predica e ok. Dar pe mine ma deranjeaza putin felul in care l-a amintit in predica (fara sa-l numeasca) pe Iuliu Hossu. Zice parintele ca Iuliu Hossu a facut puscarie politica si ca nu este sfint. Nu o fi sfint dar mi se pare nedrept sa i se reposez ca nu a mers la slujbele ortodoxe de la Caldarusani. In contextul vremii, dupa parera mea, si ortodoxia a facut politica si nu cred ca ortodoxia s-a impotrivit prea mult trecerii in ilegalitate a greco-catolicilor. Ma gindesc ca au vazut-o ca pe o reparatie istorica dar sint convins ca Iuliu Hossu a vazut-o ca pe o tradare.
    In final, cred ca fara aportul invatatilor ardeleni, multi dintre ei greco-catolici, Unirea din 1918 ar fi fost mai greu de realizat.

  4. F sănătoasă atitudinea părintelui Tudor Ciocan. Și f f echilibrată; căci într-adevăr, am fost chinuiți de cei pe care-i reprezintă papa (catolici, iezuiți), dar nu tb ca să îi arătăm ură nici lui nici celorlalți vrăjiți de el. Ba dimpotrivă, dragoste, și, cu voia lui Dumnezeu, poate câte unul- doi dintre ei se vor întoarce către Christos!

  5. @Ioan Ichie

    “Ma gindesc ca au vazut-o ca pe o reparatie istorica dar sint convins ca Iuliu Hossu a vazut-o ca pe o tradare.”

    Serios ? Trădare a cui ?

    “In final, cred ca fara aportul invatatilor ardeleni, multi dintre ei greco-catolici, Unirea din 1918 ar fi fost mai greu de realizat.”

    Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o ! Dacă ei au făcut unirea, atunci jertfa ostașilor români în timpul primului război mondial pentru ce-a fost ??? Ba, chiar și jertfa poporului român neparticipant direct la război, dar care a fost cu inima și cu rugăciunea plină de durere alături de ostașii care au luptat pe front pentru ce-a fost ??? În momentele de cumpănă ale războiului, înaintea luptei de la Mărășești (când mareșalul von Mackensen se lăuda că-și va bea a doua zi dimineață cafeaua la Iași), cu binecuvântarea arhiereilor vremii, s-a ținut post, s-au ridicat rugăciuni cu lacrimi grele de durere, “de la vlădică până la opincă”, iar Bunul Dumnezeu a făcut o mare minune, trimițând în fruntea armatei române pe Sfântul Ierarh Nicolae, astfel încât gloanțele și obuzele trase de nemți se întorceau înapoi asupra nemților.
    Iată cine a făcut posibilă unirea !!! Învățații ardeleni greco-catolici s-au înșelat, crezând că poți avea încredere în papistași pentru a face unirea. Ba chiar mai mult, doar cu nouă ani mai târziu după unire, în 1927, Iuliu Maniu (alt Iuliu !,mai bine le-am spune Uliu la amândoi !), a presat pe regele Ferdinand pentru a face Concordatul cu Vaticanul, o adevărată pacoste pentru România Ortodoxă. Care-i diferența până la urmă dintre Iuliu Hossu și fariseii care L-au răstignit pe Cruce pe Domnul Iisus Hristos ? Și el și ei nu voiau să se spurce…Nu conta că Adevărul este răstignit… Să ne ferească Bunul Dumnezeu de asemenea pervertire a minții și a sufletului nostru.
    Suntem în săptămâna de după Duminica rugăciunii Domnului Iisus Hristos, în care Domnul Iisus Hristos S-a rugat ca toți să fie una !!! Deci TOȚI SĂ FIE UNA PRECUM SUNT PERSOANELE SFINTEI TREIMI !!! (nu catolici, protestanți, neoprotestanți, ci dreptcredincioși).
    Iertare și Doamne ajută tuturor, să ne lumineze Bunul Dumnezeu pe toți cei care vrem să-l urmăm Domnului pe Cale !!!

  6. Pt Ioan Ichie: ”In contextul vremii, dupa parera mea, si ortodoxia a facut politica”
    Ei, chiar așa??? Ia dă-ne tu un exemplu- două aici, ca să ne iluminezi și pe noi. Sau te referi poate la preoții și mirenii ortodocși care au fost băgați la închisoare de politicienii vremii= comuniști? Sau ierarhii trași pe dreapta și f probabil omorâți (Leu, Popovici). Pe care tb ca să-i cinstim și să le mulțumim pt activitatea lor socială, duhovnicească, POLITICĂ pe care au avut-o!!! Și ei au fost Ortodoxia ”din contextul vremii” de care vorbești!!!

  7. @ Ioan Ichie

    A crede ca de la scoala ardeleana si de la greco-catolici ne vine lumina unitatii nationale e o mare, mare eroare. Fara a le nega anumite merite, dar daca veti compara nominal componentii acestei scoli cu cei ai elitei culturale si patriotice din epoca de la Bucuresti sau de la Iasi, veti vedea o diferenta ca de la cer la pamant. Altfel, vom cadea in capcana de a afirma (dupa cum vor altii) faptul ca romanii ortodocsi nu sunt in stare de nimic, noroc cu uniatii. Sa nu fie!

  8. @toti
    Grele cuvinte, mai ales cele ale lui Romil. Dar, fiecare graieste asa cum simte…
    Apoi. eu nu am spus ca NUMAI invatatilor ardeleni le datoram unirea. Am spus ca fara ei ar fi fost mai greu. Ca si intr-o casatorie: daca numai unul vrea iar celalalt nu, nimic nu iese bine. sau daca vor cei doi dar familiile nu, iarasi e rau. Sau daca vor familiile vor dar cei doi nu, iarasi nu e bine.
    Daca cineva crede ca in biserica ortodoxa nu se face politica atunci este foarte naiv. Nu cred ca e cazul de insiruit exemple; ele se cunosc de catre cei care chiar sint pe subiect. Asta nu inseamna ca dogmatic biserica ortodoxa ar avea vreo hiba. Biserica sint si oamenii care o compun iar ca oameni avem cu totii slabiciuni. pina si la nivel de parohie se face politica. In sfirsit…

    In legatura cu Iuliu Hossu: cred ca ar fi bine sa fim rezervati in a minimiza jertfa lui (sau a altora care au facut inchisoare). Incercati sa va puneti in locul lui: S-a nascut si a crescut in credinta greco-catolica, asa cum noi ne-am nascut in credinta ortodoxa. Sa vin eu acum si sa ii reprosez ca nu a avut o iluminare si sa treaca la ortodoxie cind puterea politica de atunci l-a somat sa se lepede de credinta lui pentru a trece la ortodoxie, echivaleaza cu a-i pune insasi credinta la indoiala. Partidul comunist ii cere sa treaca la ortodocsi, chiar mai mult, mi se pare chiar ca i-au propus si mitropolia Moldovei (mi se pare). Si el refuza preferind puscaria si surghiunul. Ei, o astfel de credinta o admir.
    Acum e usor sa vorbim sau sa ne dam cu presupusul dar indraznesc si zic ca o atitudine potrivita ar fi fost daca biserica ortodoxa condamna public scoaterea greco-catolicilor in afara legii. Atunci poate ar fi mers si Iuliu Hossu la slujbele de la Caldarusani – cred eu…

  9. @ Ioan Ichie

    Ioane, am inteles ce vrei sa spui, dar…
    ”Sa vin eu acum si sa ii reprosez ca nu a avut o iluminare si sa treaca la ortodoxie cind puterea politica de atunci l-a somat sa se lepede de credinta lui pentru a trece la ortodoxie, echivaleaza cu a-i pune insasi credinta la indoiala. ”
    OK, dar credinta in ce anume?

    ”Ei, o astfel de credinta o admir.”
    OK, dar credinta in ce anume?

    Credinta in cezaro-papism? Pentru ca si asta conteaza, nu crezi? Nu conteaza in ce crezi?

  10. @ Ioan Ichie

    ”Partidul comunist ii cere sa treaca la ortodocsi, chiar mai mult, mi se pare chiar ca i-au propus si mitropolia Moldovei (mi se pare). Si el refuza preferind puscaria si surghiunul.”

    Intrebare: Hossu, cand a facut acest lucru, a avut sau nu discernamant? Sau a ramas ”tare” in erezie?

  11. Si ultima intrebare: intr-o situatie similara (puscarie, etc…), cine a avut discernamant, Iuliu Hossu (”tare” in ”credinta” lui) sau Nicolae Steinhart?

  12. Ioan Ichie,
    eu va inteleg punctul de vedere.
    Pe cel care este gata sa moara pt crezul sau nu pot decat sa il admir.
    Din pacate, aveti dreptate si cu politica in Biserica noastra. Parca la Pr. Dimitrie Bejan am citit ca atunci cand s-a intors din Siberia Mitropolitul de atunci al Moldovei i-a spus ca nu este loc pt el in nici o manastire sau parohie pt ca lupta impotriva iubitului nostru partid. Asta, atunci.
    Acum: daca nu ne place ca papa si i-a decorat (ca nu pot sa spun canonizat) pe ai lui, e problema noastra. Ne impiedica oare Papa de la Roma sa-l canonizam pe Valeriu Gafencu?

  13. @menumorut
    asa cum puneti intrebarea, nu pot sa raspund decit zicind ca Iuliu Hossu a ramas “tare” in erezie.
    Numai ca, in absenta une iluminari, a unei lucrari a Duhului care sa-l fi miscat spre ortodoxie, cred ca el nu gindea asa ci gindea ca ramine in credinta lui, a parintilor lui. Cel mai bine ar putea sa-si dea cu parerea aici cineva care s-a convertit la ortodoxie – cunosc citiva si am sa ii intreb dar nu are niciunul la activ incercari ca acelea din anii de prigoana a credintei.

    Daca noi ca ortodocsi ne rugam sa raminem in credinta, in credinta parintilor nostri, atunci eu ma bucur cind un catolic sau protestant ramine in credinta parintilor lui, mai ales cind trece prin incercari cumplite. Urmind ca Dumnezeu sa ii cheme si pe unii si pe altii cind si daca socoteste de cuviinta. Pina atunci eu admir credinta. Dar ca ortodox sint de acord cu dvs, menumorut, ca felul credintei este foarte important si conteaza.

  14. @Ioan Ichie 13

    Pana la urma si la urma, macar de-am reusi sa fim noi tari in credinta…

  15. @Ioan Ichie

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/hristos-ne-a-inaltat-dar-noi-ce-facem-pr-boris-raduleanu-istoria-este-plina-de-sange-mai-ales-in-secolul-nostru-considerat-progresist-noi-ne-scuipam-noi-ne-batem-noi-ne-rastignim-noi-ins/

    Și părintele Boris Răduleanu a făcut pușcărie sub comuniști, iar în cuvântul său din linkul postat mai sus, spune că Împărăția Cerurilor i-a fost implantată fiecărui om, fără ca să aibă omul vreun merit, iar omul trebuie să se străduiască să o descopere…

    “Urmind ca Dumnezeu sa ii cheme si pe unii si pe altii cind si daca socoteste de cuviinta. Pina atunci eu admir credinta.”

    Oare nu cumva Dumnezeu Însuși a îngăduit scoaterea înafara legii a greco-catolicilor ? Asta nu este o chemare pentru a descoperi Adevărul, Dreaptacredință, Împărăția Cerurilor (“Care este înăuntrul vostru”) ? Unde este discernământul(așa cum frumos a subliniat @menumorut), unde este SINCERITATEA inimii lui Iuliu Hossu și a căutării lui (dacă o fi căutat Calea, Adevărul și Viața) ??? Dacă cineva caută SINCER nu va fi lăsat de Bunul Dumnezeu în rătăcire, în întuneric… Știu acest lucru din propria-mi experiență… Iertare și Doamne ajută tuturor să ne lumineze Domnul Iisus Hristos pe toți cei care vrem să-l urmăm Domnului pe Cale …

  16. scrisoarea musulmanilor convertiti la catolicism catre Francisc.
    https://razboiulinformational.ro/site/2019/05/papa-francis/comment-page-1/

  17. Pingback: RUGĂCIUNEA EPISCOPULUI MACARIE DRĂGOI către SFINȚII MARTIRI NĂSĂUDENI pentru împreună-mărturisire în vremuri de încercare a credinței (VIDEO, TEXT). CUVÂNT MĂRTURISITOR AL ACELUIAȘI PĂRINTE ARHIEREU: “Dacă acceptăm să tăcem şi d
  18. Pingback: Pr Tudor Ciocan – Cuvânt la pomenirea SFINȚILOR MARTIRI TRANSILVĂNENI. Ambițiile papismului, însemnătatea dreptei învățături, RESTRÂNGEREA LIBERTĂȚII RELIGIOASE și SLĂBIREA CREDINȚEI în numele salvării sănătății: “Să des
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate