“El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat”

2 Commentarii la ““El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat””

admin

02-04-2010 16:08

De la fratele Nicolae (Mirean):

Doamne, Iisuse

Doamne Iisuse dă-mi puterea

Să-mi simt adâncul neputinţei

De’a Te urma pe drumul crucii

Prin focul viu al pocăinţei.

Dă-mi curăţia cea adâncă

Să văd, să simt ce’ai suferit

Să pâlng de greutatea vinei

Căci prin păcat Te-am răstignit

Din nou parcurgi drumul Golgotei.

Din nou mergi să Te răstigneşti

An după an, de’atâtea veacuri

Iisuse să ne mântuieşti.

Din nou eşti prins, vîndut de Iude.

Din nou eşti groaznic judecat,

Dus de la Ana la Caiafa.

Din nou scuipat şi defăimat.

Din nou poporul fărdelegii

Îţi cere public răstignirea,

Din nou stăpânitorii lumii

Nu vreau şi nu-ţi primesc iubirea.

În suflet port starea lui Iuda

Port cele ce-a trăit Pilat,

Port lepădările lui Petru.

Port condamnarea, – prin păcat- .

Prin toate trec Doamne Iisuse

În viaţa-mi plină de păcate

Prin toate Te condamn la chinuri

La răstignire şi la moarte.

Tu iar înduri plin de blândeţe

De dragoste şi de răbdare

Şi iar şi iar prin pocăinţă

Îmi dai şi milă şi iertare.

Astăzi Te văd iarăşi în chinuri

Pe cruce’n crunta-Ţi răstignire,

Eu tot străin privesc, tot rece

Şi-n inimă fără iubire.

Dă-mi Doamne inimă curată

Să-mi plâng adâncul neputinţei

Să te’nsoţesc şi eu pe cruce

Măcar pe calea pocăinţei.

Să duc, puţin, măcar prin foame

Şi-n bogăţiile de har

Tot ce biserica ne’aduce

Prin slujba sfântului altar.

Să fiu şi eu, cu Maica-Ţi sfântă

Plângând sub crucea răstignirii

Să plâng şi eu mult vinovatul

Lângă apostolul iubirii.

Să simt în Vinerea cea mare

Că am murit pentru păcat,

Ca în Dumnica pascală

Să strig HRISTOS A ÎNVIAT.

***

Iisuse Domnul meu pe cruce

Iisuse Domnul meu, pe cruce

De dragul meu iat-ai ajuns,

Şi trupul greu trage-n piroane,

Ce taie-n carne, o Iisus.

Ce porţi în trup şi-n suflet oare ?

Ce adâncime de durere,

Ce chin, ce foc în răni şi-n suflet

Sporite de oţet şi fiere?

Când nu auzi decât ocară,

Şi defăimare şi hulire,

Şi bucuriile satanei,

Care te-au dus la răstignire.

Unde-i în oameni, omenia?

Şi cum nu mai simţim durerea,

Văzând atâta chin de moarte,

Şi răni ce storc toată puterea?

Unde-i compasiunea noastră,

Şi simţământul cel curat,

Privindu-Te cum mori pe cruce,

Ştiind că eşti nevinovat?

Unde-i căinţa şi durerea,

Zdrobirea inimii, trezite,

De vina noastră cea imensă,

A suferinţei Tale sfinte???

Tot trupul Tau este o rană,

Expus în faţa tuturor,

Să vedem moartea cum Te stoarce,

Slăvitule Mântuitor.

Prin rănile fără de număr,

Durerea chinuie cumplit,

Iar ura iar şi iar se’ncinge

Mai aprig parcă mai cumplit.

Întregul rău al omenirii,

Atârnă groaznic în piroane

Şi’aduc în trup dureri cumplite

Ce ard ca făcările-n carne.

Sărmana-Ţi Maică Te priveşte

Văzând cum viaţa Ţi-se stinge

Şi sfâşiată de durere,

Zdrobită nu mai poate plânge.

Ce sfâşiere sufletească,

Ce preţ ai Doamne de plătit,

Pentru păcatul omenirii,

Şi cu ce forţă ne-ai iubit.

În fiecare fibră vie,

E un adânc de suferinţă,

Ce mi-o jertfeşti mie Iisuse,

Spre’a-mi da iar Raiul prin credinţă.

Tu mori topit de chinuri crunte

Să fiu eu veşnic fericit,

Să-mi fie ştearsă toată vina,

Prin cele ce ai suferit.

Prin ochii Tăi durerea curge

Din răini ce ard şi mai cuplit cumplit

Când văd indiferenţa noastră

Şi scopul cel nelegiuit.

În chinul Tău fără de margini

Tîlharu’n chin şi neputinţă

Îşi vede răul său lăuntric

Şi Adevăru-n suferinţă.

Vede întregul rost al vieţii

Şi-n chinul crucii – lîngă Tine –

Trăieşte taina convertirii

Şi lepădările de sine.

El simte în durerera crucii

Că faptele ce-l osândesc

Tu i le ştergi prin chinul crucii

Şi-n sângele-ţi dumnezeiesc.

El este primul ce trăieşte

Minunea sfânt’a convertirii

În bucuriile iertării

Şi-n mângâierile iubirii.

Dar iată capul Ţi se placă,

Pe braţul drept topit, Iisus,

Plin de noroiul omenirii,

Şi răul care ne-a distrus.

Trupul tău Doamne-i răni şi sânge,

Şi scuipătură şi noroi

C’am aruncat în el cu ură,

Întregul egoism din noi.

Privim şi azi slăvita-Ţi cruce,

Tot egoişti şi tot străini,

La chipul Tău în suferinţă,

Şi la coroana Ta de spini.

Ce am putea mai rău pe lume,

Ca oameni să Îţi oferim,

Câtă batjocură şi chinuri

Am mai dori să-Ţi dăruim?

Că-n lume astăzi Adevărul,

E izgonit şi ignorat,

În noi i’absent mai totdeauna,

Prin nepăsare, prin păcat.

În noi adâncul suferinţei,

Ce l-ai purtat în chin pe cruce,

Nu se mai vede, nu se simte,

Când traiul ni-i comod şi dulce.

În desfătările carnale,

Şi interesele lumeşti,

Privim străini şi reci la crucea,

Pe care-atât te chinuieşti.

Zidim, multiplicăm icoane

Ce’ajung în grabă la gunoi,

Traind sentimental, formalul

Şi ne zidindu-ne pe noi,

Din zelotism fără iubire,

Ne facem sabie dreptatea

Şi litera ce strict’a legii

Ce mai curând aduce moartea.

Trăgând la schsme şi la ură

La dezbinarea în credinţă

Pe motivaţiile legii,

Sau dragostei după ştiinţă

Pe motivaţii umaniste,

Prin sincretişti, Doamne Iisus,

Ce-amestecă ortodoxia

Cu’ntreg eresul din apus.

În totată forfota de astăzi

Zeolţi şi şi căldicei se luptă

Cmaşa-ţi sfâtă ce-ai putrtat-o

Isuse să o vadă ruptă.

Zidim biserici minunate,

Vorbim cu patos de credinţă,

Şi-ţi facem chipul şi pe cruce,

Dar toţi fugim de suferinţă.

Ne-am despărţit de rostul crucii,

Findcă nu vrem să suferim,

,,Ruşinea’’ ortodoxă pură

Şi-n pocăinţă să-Ţi slujim.

Am îndulcit ortodoxia,

Uşor în timp şi după lume,

Vorbind de Dumnezeu şi taine,

Ca să ne facem un bun nume.

Trăim formal, trăim simbolic,

Acumulând doar cunoştinţă,

Şi osteneli de suprafaţă,

Neziditoare în credinţă.

Ia-m dat o faţă socială,

Fără de şcoala suferinţei,

Care e centrul ei – e totul –

E comfirmare a credinţei.

E crucea ta Doamne Iisuse,

E pocăinţa cea spre bine,

Prin suferinţa asumată

Ortodoxeşte şi-ntru Tine.

Eu vinovat de aceste chinuri,

Sărut piciorul Tău cel sfânt,

Care-a purtat chinul iubirii,

Şi învierea pe pământ.

Sunt vinovat de tot Iisuse,

Ce-ai îndurat şi-ai suferit,

Să înţeleg să simt prin toate,

Cu ce putere m-ai iubit,

Ca să înţeleg adâncul vieţii,

Şi Adevărul Tău cel greu,

Adus în preţul răstignirii

Spre’a fii Mântuitorul meu.

admin

02-04-2010 16:23

De la sora Madalina S.:

Doamne ajuta!
Imi pare rau ca nu se mai pot face comentarii. Eu vroiam numai sa multumesc Domnului ca imi deschide ochii, ca mi-a dat un Inger Pazitor care ma plaseaza in situatii din care mereu am ceva de invatat sau in care gasesc mereu raspunsuri la problemele mele. Si acestea sunt mari minuni, desi par marunte si, aparent, neobservabile.

Pe scurt, framantata fiind cu referire la atitudinea si pozitia mea in lume, mai ales in familia mea, eram foarte trista. Aveam sentimente imprastiate, dezordonate, nimic nu-mi mai era clar. Tristetea crucificarii Domnului nostru Sfant si Bun se amesteca cu tristetea si sentimentul ca, cu cat ma apropii de Domnul mai mult, cu atat simt mai puternice dezaprobarea si raceala celor din familie. Am gasit prin miracol raspuns framantarilor mele in articolul “Sa nu ne rusinam de Hristos” – Meditatie la Sfanta Cruce. Nu doresc decat sa multumesc Lui Hristos, Ingerului meu si tuturor celor de sus care ma vegheaza pentru raspunsurile pe care mi le trimit mereu, in ciuda putinei mele rugaciuni si osteneli si in ciuda pacatelor mari cu care rastignesc, la randu-mi, in fiecare clipa pe Domnul.
Sa ne ajute Bunul Iisus sa trecem si aceste zile de suferinta si sa iesim biruitori din iadul pacatelor!
Sfintele Pasti sa va fie cu folos si Lumina Invierii Domnului sa se pogoare in sufletele tuturor drept credinciosilor Sai!