SFANTUL CUVIOS PAHOMIE CEL MARE – mustrari si incurajari niciodata depasite
- Viata Sfantului Cuvios Pahomie, cel care a intemeiat monahismul de obste prin randuiala primita de la ingerul Domnului
Pahomie este ispitit de catre demonul slavei desarte
Intorcandu-se Sfantul spre manastirea lui si aflandu-se in pustiul ce se numeste Amnon, se apropiara de el legiuni de demoni insotindu-l de-a dreapta si de-a stanga, in vreme ce altii alergau inainte spunand: “Iata omul binecuvantat de Dumnezeu”. Acest lucru il faceau voind sa-i insufle slava desarta. Dar cunoscandu-le el viclenia, cu cat aceia strigau laudandu-l, tot pe atat el isi marturisea strigand lui Dumnezeu pacatele sale. Reducand la neputinta ticalosia demonilor, le zise:
“Nu ma veti putea robi slavei desarte, nelegiuitilor, caci imi cunosc ticalosiile pentru care sunt dator pururea a plange din cauza pedepsei vesnice. N-am trebuinta deci de minciuna si inselaciunea voastra perfida; lucrul vostru este pieirea sufletelor. Nu ma las asadar prins in mreaja laudelor voastre, caci cunosc priceputa voastra rautate si intentia voastra nelegiuita”.
Acestea spunand demonilor Sfantul Pahomie, ei nu contenira cu nerusinarea lor, ci au ramas cu dansul pana cand s-a apropiat sa intre in manastirea lui. Atunci, dupa ce l-au salutat, s-au indepartat.
Ce gaseste Pahomie in manastirea sa dupa o absenta de aproape doua luni
Iesind fratii intru intampinarea lui si salutandu-l, un copil care pleca din manastire impreuna cu fratii, pasi inaintea celorlalti si-i zise:
– “Cu adevarat, parinte, de cand ai plecat sa cercetezi fratii si pana acum, nu ni s-au fiert nici legume, nici mazare”.
Raspunzandu-i cu blandete, ii spuse:
– “Nu te intrista, copile, voi randui ca de acum inainte sa vi se fiarba”.
Ajungand la manastire, a intrat si gasind pe bucatar lucrand rogojini, l-a intrebat:
– “De cand n-ai mai fiert fratilor legume?”
El spuse:
– “De doua luni”.
Si i-a zis lui:
– “De ce ai facut aceasta, cand oranduielile si canoanele Sfintilor Parinti poruncesc sa se fiarba fratilor legume in fiecare sambata si duminica?”
Iar el i-a spus:
– “Adevarat, parinte, am voit sa le fierb in fiecare zi, dar apoi vazand ca legumele fierte nu erau mancate, aproape toti fratii abtinandu-se si nemancand fierturile si, pentru ca cheltuiala facuta cu atata osteneala sa nu fie aruncata afara, nimeni nemancand – caci aruncam zilnic patruzeci de setieri de ulei pe firtura obisnuita a fratilor – adica vazand ca nu se mananca, n-am mai fiert, socotind ca nu este cu cale a se face atatea cheltuieli zadarnice. De aceea, spre a nu sta degeaba, lucrez rogojini impreuna cu fratii, socotind ca e de ajuns si un singur bucatar sa pregateasca putina mancare pe care o iau fratii, adica verdeturi cu otet, masline, plante de munte si legume”.
Auzind acestea, sfantul batran ii spuse:
– “Ai ispravit cu aceasta pretentioasa scuza sau mai ai de adaugat si altele? Spune!”
Iar el, tacand, ii zise:
– “Cate rogojini ati facut de cand parasind serviciul de la bucatarie v-ati apucat de acest lucru?”
Si a raspuns: “Cinci sute”. I-a zis lui: “Aduceti-le aici ca sa le numar si eu”. Fiindu-i aduse rogojinile, porunci sa fie aruncate in foc. Dupa ce au ars, el zise bucatarilor:
“Dupa cum voi ati lasat deoparte regula ce vi s-a dat pentru slujirea fratilor din pricina satanicestei slave desarte si a gandurilor celor ingamfate, tot astfel si eu am ars fara mila lucrul mainilor voastre ca sa va invatati ce inseamna aceea de a dispretui legile pe care le-au dat Parintii spre mantuirea sufletelor. Ce mare sprijin ati rapit fratilor nefierbadu-le mancare?! Oare nu stiti ca omul are libertatea sa ceara? Iar cel ce se abtine din pricina credintei lui in Dumnezeu, va primi nu putina rasplata de la Dumnezeu. Cel care insa n-a dobandit putinta de a se dirigui precum voieste, ci se abtine de la mancare doar pentru ca este obligat si fortat – el neavand nimic – se abtine si cauta in zadar rasplata pentru aceasta.
N-ati stiut ca daca fratii vad bucate pe masa si nu gusta dintr-insele din cauza lui Dumnezeu, dobandesc o rasplata mai mare? Dar daca nu le dati bucatele pe care ei nici nu le-au vazut, abstinenta nu le va fi luata in socoteala. Voi insa, pentru optzeci setieri de ulei ati luat fratilor posibilitatea unei atat de bogate rodiri duhovnicesti! Materia universului intreg poate sa piara cu desavarsire, dar fereasca Dumnezeu ca un suflet sa fie oprit a dobandi si cea mai neinsemnata virtute!
Cu adevarat, eu as fi preferat sa fierb in fiecare zi si sa pun inaintea fratilor multe bucate pentru ca, abtinandu-se zilnic de la cele ce li se dau, sa dobandeasca in fiecare zi mai multa sporire intru virtute. Daca se intampla ca un bolnav sa nu vrea sa mearga la bolnita si, venind la masa comuna spre a se impartasi din mancarea care le este data dupa obicei sa nu gaseasca bucatele din care gusta si ceilalti, oare nu se va scandaliza, negasind la masa comuna hrana de care are nevoie? Oare nu stiti ca mai ales copiii nu pot sa ramana intru virtute daca nu vor obtine un rezultat vizibil sau o cat de mica incurajare? De aceea, pentru aceste greseli ale voastre se cuvine sa va curatiti si sa-I aduceti lui Dumnezeu o necontenita pocainta”.
Primejdia pe care o constituie invatatura si scrierile lui Origen
“Iata, va marturisesc inaintea lui Dumnezeu ca tot omul care citeste pe Origen si-i primeste scrierile va ajunge in fudul iadului si va mosteni intunericul vesnic. V-am marturisit ceea ce mi-a facut cunoscut Dumnezeu. Sunt nevinovat deci inaintea lui Dumnezeu; voi veti vedea! Iata, ati auzit adevarul. Daca ma credeti si voiti sa placeti lui Dumnezeu si sa nu va faceti obiectul maniei Lui, aruncati toate cartile lui Origen in apa, sa nu mai doriti sa le cititi, nici sa le auziti”.
Cum de suntem biruiti de ispite in fapta, chiar si daca stim ce avem de facut?
Oarecare dintre frati l-a intrebat:
“Cum se face ca inainte de a cunoaste tulburarea pe care o produce demonul, noi avem sanatoasa judecata mintii, atunci cand cugetam la infranare, smerenie si altele: cand insa soseste momentul de a pune in practica cele cugetate, ca spre pilda indelunga rabdare la vreme de furie, lipsa oricarui resentiment la vreme de manie, cugetul smerit in vremea cand laudele se abat asupra-ne si alte multe asemanatoare, ne dovedim a fi neputinciosi?”
La aceasta Sfantul raspunse, zicand:
“Pentru ca nu urmam virtutii in mod desavarsit, de aceea nu cunoastem tot naravul si inselaciunea demonilor, asa incat sa ne putem feri prin patrunzatoarea putere a cugetului de a prezenta demonului tulburator si sa respingem valmaseala unor astfel de ganduri care ne inconjoara. De aceea e de trebuinta ca zi de zi si ceas de ceas sa varsam teama de Dumnezeu – ca si un ulei – peste partea rationala a sufletului, caci ea este aceea care determina actiunea si ea este lumina care ne face sa intelegem cele care s-ar putea sa ni se intample; ea [teama de Dumnezeu] ne intareste mintea asa incat sa nu poata fi atrasa spre manie, pofta, vrajmasie si altceva din patimile care ne silesc spre rau; ea ascute mintea si o inalta spre taramul fiintelor netrupesti, ii da curaj sa dispretuiasca uneltirile demonilor si o pregateste sa calce, precum este scris, peste serpi si balauri, si peste toata puterea celui rau“.
Intalnirea cu fratele lui Teodor, Pafnutie
… Sosi acolo Pafnutie, fratele lui Teodor, cerand sa devina si el monah. Dar Teodor nevoind sa trateze cu el ca si cu un frate – caci s-a dezbracat de omul cel vechi – Pafnutie pleca intristat foarte si plangand. Auzind marele i-a spus:
“Ingaduinta este buna fata de cei care sunt intru inceputuri [fata de novici], frate. Dupa cum un pom de curand sadit are trebuinta de mai multa ingrijire, tot astfel si incepatorul intru nevointa, pana cand inradacinandu-se el insusi prin harul Domnului, se va intari in credinta”.
Auzind acestea, Teodor se supuse parintelui si oranduirii sale, intarindu-si intru toate fratele; caci a inteles ceea ce s-a spus.
(din: “Viata Fericitului Pahomie”, Editura Anastasia, 1995)
Cititi si:
Din viata sa am ales pentru inceput o intamplare deosebit de semnificativa, pentru unii socanta, care se constituie ca o lectie pentru cei ispititi de tentatia de a pune pe primul plan, de a se impatimi sau chiar de a idolatriza frumusetea unei zidiri pamantesti ori de a se “imbata” de succesul unei realizari proprii, fie ea oricat de duhovniceasca, dar “pierzand pe drum” sensul ei si folosind-o ca mijloc de desfatare si de slavire a propriului eu. Apoi vom lua aminte la intamplarea cu fratele care dorea in mod incapatanat, cu trufie si nesabuinta, sa fie mucenic (foarte actuala si pentru perioada pe care o traversam!) si, in sfarsit, vom infatisa viziunea pe care a primit-o Cuviosul Pahomie despre trista situatie viitoare a monahismului si a crestinilor, in general:
Sărmane suflete al meu
Sărmane suflete al meu
Care vorbeşti cu uşurinţă
De adâncimile înalte
Şi de’Adevărul de credinţă,
Care din profunzimea vieţii
Şi-a culmilor duhovniceşti
Vrei să-ţi faci nume şi dovadă,
Să minunezi şi să uimeşti,
Să arăţi lumii ce poţi face,
Câte cunoşti şi ce poţi spune,
Ce iscusinţă ai în vorbe,
Ce plin eşti de deşteptăciune,
Cât de şcolit eşti în credinţă
De exigent şi de şlefuit…,
Întoarce-te şi vezi şi-n tine
Ce-i fals, ce-i rău şi ce-i greşit.
Întoarce-te şi vezi ce cale
Ce scop şi ce succes râvneşti,
Şi ce nivel de pocăinţă,
Te’ndeamnă astfel să vorbeşti.
Pe unde eşti în curăţie,
Cât ai pătruns în nevoinţă,
Cât ai probat, din ce spun sfinţii…,
Din ce spui tu despre credinţă.
Cât eşti de sincer şi statornic,
În săvârşirea celor bune,
Cât de trăit ţi-i adevărul
În vorbă şi în rugăciune.
Cât eşti de exigent cu tine,
Exact în ceia ce vorbeşti
Şi câte hule şi ocară
Ai reuşit ca să primeşti ?
Cât te-ai oprit pe tine însuţi
De la plăcerea din păcate,
Cîtă iubire ai spre’aceia
Ce te vorbesc cu nedreptate ?
O suflete al meu… sărmane
Credinţa nu e teorie,
Nu stă în vorbele rostite
Şi-n ce aşterni tu pe hârtie.
Dacă trăieşti fără căinţa
Oricărei fapte vinovate
Ce cruce porţi şi ce durere
Simţi tu în multele-ţi păcate ?
Dacă păcatul nu te arde,
Nu simţi căinţă şi durere,
Ci dimpotrivă bucurie
Şi încântare şi plăcere,
Şi dacă vorbele-ţi tăioase
Nu te lovesc întâi pe tine,
Să le simţi focul şi otrava,
Cum te zideşti oare în bine ?
Dacă citirea celor sfinte
Nu te afundă-n umilinţă,
Şi nu te vezi zdrobit de rele
Şi nu alergi la pocăinţă,
Nu eşti un ortodox al faptei
Smerite şi mântuitoare,
Ci orator şi om al vorbei
Ce duce doar la înşelare.
Nici nu iubeşti ortodoxia
Şi adevărul de credinţă
Decât cu mintea ce adună
-pentru osândă- cunoştinţă.
Iată aici dovezi concrete
Din viaţa sfinţilor părinţi
Care vorbesc de înălţimea
Şi adâncimea celor sfinţi.
De vrei cu’adevărat în viaţă
Să fii plăcut lui Dumnezeu
Cu pocăinţa câştigi toate,
Sărmane suflete al meu.
intrebare catre toti:
cate casatorii sunt permise cu dispensa in BOR?
multumesc
“FRATIE,
Cu cat veti da mai mult in mine,
Va voi vorbi numai de bine;
Cu cat ma veti lovi mai tare,
Va voi sari in aparare;
Pana ce,intr-un tarziu,veti obosi
Si pe un tarm de liniste veti poposi.
Cand in pronaosul iubirii-o sa intrati,
Veti fi uimiti si bucurosi CA SUNTEM FRATI!”
(Stefan Sabau)
Cu permisiunea fratiilor voastre,dedic aceste versuri
fratelui Nicolae,ca semn al pretuirii,pentru minunatele versuri
pe care le-a scris in comentarii,pentru spiritul de solidaritate
duhovniceasca si nu in ultimul rand,pentru dragostea frateasca de
care a dat dovada.Va multumesc,iertati!
@ ADRIANA
Mulţumesc din adâcul inimii, dar ştiu bine că nu merit nici dragostea nici preţuirea.După dreptatea lui Dumnezeu sunt vrednic de osândă pentru multele-mi păcate. Ceia ce spun este adevărul.Recunoaşterea păcatelor smereşte dar încă nu este smernie. Dragostea şi preţuirea sunt pentru darul Bunului Dumnezeu şi dragostea de aproapele după îndreptarul sf. părinţi este cea care ne arată credincioşia ortodoxă.Ferice celui ce prin curăţie a ajuns la adevărata iubire pe care ne-o cere Domnul Iisus. Mulţumesc dragă soră. Bine este să ne rugăm unii pentru alţii, pentru poporul din ce în ce mai greu încercat de suferinţă, pentru biserica noastră şi pentru ca Dumnezeu să ne dăruiască pocăinţă tuturor.
Arătatu-te-a Hristos pe tine,Sfinte Cuvioase Pahomie cel Mare, întărire şi luminător al Bisericii, povăţuind către Acesta multe suflete cu sfintele tale învăţături şi cuvinte; pentru acesta uneşte-ne strâns şi pe noi cu Iisus prin rugăciunile tale.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh acum si pururea.Amin.
Hristos s-a inaltat!
admin, Nicolae Mirean si Adriana: “cat de frumos este a locui fratii impreuna”!
(chiar si asa pacatosi cum suntem)