SF. PAHOMIE CEL MARE – pilda si pentru noi

14-05-2008 Sublinieri

pahomiecelmare.gif

Pe 15 mai este ziua praznuirii Sfantului Pahomie cel Mare, un stalp duhovnicesc dintre cei mai inalti ai monahismului egiptean al secolului de aur, al IV-lea, intemeietor de traditie cenobitica dupa o “regula” primita prin descoperire directa de la Dumnezeu, daruit cu aproape toate harismele minunate ale Duhului Sfant si ale carui viata, pilde si invataturi sunt la fel de vii si de folositoare si pentru noi, cei mai decazuti crestini din mijlocul noului Babilon care a devenit lumea de astazi…

Din viata sa am ales pentru inceput o intamplare deosebit de semnificativa, pentru unii socanta, care se constituie ca o lectie pentru cei ispititi de tentatia de a pune pe primul plan, de a se impatimi sau chiar de a idolatriza frumusetea unei zidiri pamantesti (sau chiar frumusetea in sine, desprinsa de Dumnezeu) ori de a se bucura de succesul unei realizari materiale, “pierzand pe drum” scopul duhovnicesc. Apoi vom lua aminte la intamplarea cu fratele care dorea in mod obstinat si nesabuit sa fie mucenic si, in sfarsit, vom infatisa viziunea pe care a primit-o Cuviosul Pahomie despre trista situatie viitoare a monahismului:

pahomie.jpg

  • “Fericitul Pahomie zidi in manastirea sa un paraclis si-i facu portice si stalpi de-a lungul lungul braului zidurilor, il infrumuseta foarte si fu multumit de lucrul lui pentru ca l-a cladit frumos. Adunandu-se insa intru sine isi zise ca doar in urma lucrarii diavolesti ajunsese el sa admire frumusetea lacasului de rugaciune. Luand deci o franghie si legand coloanele facu o rugaciune intru sine; apoi poruncind fratilor sa traga de franghie, apleca intr-o parte toate coloanele asa incat bolta se prabusi peste ele. Si zise fratilor: Va este de trebuinta, fratilor, sa nu va siliti a infrumuseta lucrul mainilor voastre, ci mai degraba sarguiti-va sa se afle in fapta fiecaruia dintre voi ceva din harul lui Hristos si din darul Sau, pentru ca nu cumva mintea, cautand sa dobandeasca lauda pentru lucrul savarsit, sa ajunga prada demonului“.

(legat de morala acestei intamplari, a se vedea si: BOALA DUHULUI LUMESC si Luxul ii mirenizeaza pe monahi)

***

  • “Un frate oarecare dorea să se facă mucenic pentru Hristos, dar în acea vreme era pace în Biserica Lui şi în împărăţia dreptcredinciosului împărat Constantin cel Mare. Deci, fratele acela ruga pe Sfîntul Pahomie, zicînd: Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, părinte, ca să mă fac mucenic! Iar sfîntul îl învăţa să nu primească în inimă un gînd ca acela, ca să dorească mucenicia, şi zicea: Frate, rabdă cu vitejie nevoinţa monahicească şi poartă ostenelile monahiceşti fără de cîrtire întru ascultări şi te sîrguieşte ca prin viaţă fără de prihană să placi lui Hristos şi astfel vei avea împărtăşire cu sfinţii mucenici în cer!El însă, în toate zilele, supăra pe sfîntul, dorind să pătimească pentru Hristos şi ruga pe cuviosul să se roage lui Hristos pentru el, ca să-l învrednicească cununii muceniceşti. Sfîntul Pahomie, vrînd ca să se izbăvească de o supărare ca aceea care i se făcea de el, i-a zis:Mă voi ruga pentru tine, ca să-ţi fie ţie precum voieşti; dar să te păzeşti, ca nu în vremea muceniciei, în loc de mărturisirea numelui lui Iisus Hristos, să te lepezi de El, căci cu adevărat te amăgeşti cu gîndul, singur vrînd de voie să te arunci în ispită, cînd singur Domnul ne învaţă să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită. S-a întîmplat că, după doi ani, Cuviosul Pahomie a trimis cîţiva fraţi la un sat al lor, să adune papură pentru facerea rogojinilor mănăstireşti, fiindcă acolo creştea multă papură. Satul acela era aproape de nişte barbari care se numeau vlemizi. Deci, pe cînd fraţii adunau papură în acea insulă, Cuviosul Pahomie, chemînd pe fratele acela, care dorea mucenicia, i-a poruncit să meargă să cerceteze pe fraţii cei ce se osteneau cu strîngerea papurei şi să le ducă hrană. Deci, trimiţîndu-l, i-a zis cuvîntul Apostolului: Iată, acum este vreme bineprimită, acum este ziua mîntuirii! Întru nimic să nu te pleci la vreo sminteală, pentru ca slujba să fie fără prihană. Încărcînd el un asin cu mîncări, s-a dus la fraţi. Dar cînd s-a apropiat de pustie se pogorau barbarii din munte ca să ia apă. Atunci barbarii, prinzîndu-l, l-au legat şi l-au suit în munte la ceilalţi barbari împreună cu asinul. Iar aceia, văzînd pe monah, au început a-l batjocori, zicîndu-i: “Monahule, vino de te închină zeilor noştri”. Şi, înjunghiind dobitoace, aduceau jertfă idolilor lor. Deci, aducîndu-l pe monahul acela, îl sileau ca să jertfească împreună cu ei. Dar el, nevoind să aducă jertfele cele spurcate idolilor, barbarii s-au mîniat şi, înconjurîndu-l cu săbiile scoase, voiau îndată să-l taie în bucăţi. El, văzînd săbiile trase deasupra capului său şi înţelegînd mînia cea cumplită a barbarilor, s-a temut mult şi, alergînd de frică, a căzut la idoli, s-a închinat lor şi le-a adus jertfă, apoi a băut şi a mîncat din cele jertfite idolilor. Astfel, temîndu-se de moartea cea trupească, şi-a vătămat sufletul său cel fără de moarte, lepădîndu-se de Hristos. După săvîrşirea unui păcat greu ca acela, barbarii l-au dezlegat din legături pe monahul acela şi, fiind eliberat de ei, s-a dus într-ale sale. Iar el, pogorîndu-se din munte, şi-a venit în simţire, cunoscîndu-şi păcatul, şi-a rupt hainele şi bătîndu-şi faţa, s-a întors la mănăstire. Cuviosul Pahomie, cunoscînd cu duhul cele întîmplate acelui frate, a ieşit foarte mîhnit întru întîmpinarea lui. Iar acela, văzînd pe părintele Pahomie, a căzut înaintea lui cu faţa la pămînt, tînguindu-se şi strigînd: “Am greşit lui Dumnezeu şi ţie, părinte, căci n-am ascultat sfatul tău cel bun şi învăţătura cea de folos, ca să nu doresc mucenicia; căci, de te-aş fi ascultat pe tine, n-aş fi pătimit unele ca acestea!” Iar marele părinte i-a zis: “O, ticălosule, singur te-ai lipsit de un bine atît de mare, căci cu adevărat zăcea înaintea ta cununa mucenicească, iar tu ai călcat-o pe ea. Gata îţi era împărtăşirea cu sfinţii mucenici; iar tu te-ai smuls din ceata lor cea sfîntă. Stăpînul Hristos venise la tine cu sfinţii îngeri, vrînd să-ţi pună diadema pe capul tău; iar tu te-ai lepădat de El, iubind mai mult vremea cea scurtă a acestei ticăloase vieţi, decît pe Dumnezeu. Te-ai temut de moarte, pe care o vei suferi şi, nevrînd, ai pierdut viaţa cea veşnică depărtîndu-te de Dumnezeu. Unde sînt cuvintele tale, pe care le grăiai întotdeauna? “Doresc ca să fiu mucenic pentru Hristos!…” Şi mă supărai, ca să mă rog pentru tine, să te învredniceşti de mucenicie. Deci, aceasta îţi era vremea cea bineprimită, ca într-un ceas să mori pentru numele lui Iisus Hristos şi să cîştigi cununa cea mucenicească; dar tu în loc de mărturisirea numelui lui Iisus Hristos, te-ai lepădat de El. Au nu ţi-am spus eu mai înainte toate acestea? Au nu te-am sfătuit să încetezi cu gîndul acesta?” Iar fratele acela a zis: “Părinte, am greşit întru toate şi nu pot căuta în faţa ta, nici să-mi ridic ochii spre cer! Am pierit, părinte, şi nu este în mine nădejde de mîntuire şi nu ştiu ce să fac; căci nu m-am aşteptat să mi se întîmple unele ca acestea!” Acestea grăindu-le el cu plîngere şi cu tînguire, marele stareţ i-a zis: “Ticălosule, tu pînă la sfîrşit te-ai înstrăinat de Dumnezeu; dar Domnul este bun şi fără de răutate şi nu Se mînie pînă la sfîrşit, căci este voitorul milei şi poate ca, păcatele noastre, să le afunde în adîncul milostivirii Sale, ca o piatră de apă în mare; de vreme ce, pe cît este depărtat cerul de pămînt, pe atît depărtează de la noi fărădelegile noastre. Pentru că nu voieşte şi nu doreşte moartea păcătosului, ci pocăinţa lui; deci, cel ce a căzut, să nu petreacă întru cădere, ci să se scoale; iar cel ce s-a întors spre El, să nu se depărteze, ci degrabă să se întoarcă iarăşi la El. Aşadar, nu te deznădăjdui, căci este şi pentru tine nădejde de mîntuire; de vreme ce pomul cel tăiat, iarăşi va odrăsli din rădăcină. De voieşti să mă asculţi pe mine, vei cîştiga iertare de la Domnul”. Iar el, plîngînd, zicea: “O, părinte, de acum te voi asculta întru toate!” Cuviosul i-a poruncit să se închidă într-o chilie singuratică şi pînă la moarte să nu vorbească cu nimeni, decît numai cu părintele cel duhovnicesc. Numai a doua zi să mănînce puţină pîine cu sare şi cu apă, să facă două rogojini pe zi, să se roage şi să privegheze pe cît va putea şi din plîngere să nu înceteze niciodată. Şi a făcut toate acestea fratele acela cu bucurie, vieţuind în pocăinţă zece ani, şi a trecut către Domnul”.

(a se vedea si: Lepădarea lui Petru sau De ce cade omul?, CINE BRAVEAZA GRESESTE!Sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala)

***

Trista situatie a manastirilor si monahilor ii este descoperita lui Pahomie

“Iesind fratii sa manance, a ramas el singur in casa, pentru rugaciune si, inchizand usa, se ruga lui Dumnezeu sa-l invredniceasca a cunoaste care va fi starea viitoare a fratilor si cele ce li se vor intampla in viitor. Si astfel si-a prelungit rugaciunea de la ora zece, pana cand s-a dat semnalul pentru slijba de noapte. Si era rugandu-se el cam pe la miezul noptii, cand, dintr-o data a fost cuprins de o stralucitoare lumina si, aflandu-se ca in extaz, a auzit un glas spunandu-i: “Noi traim cucernic asa precum ne-a invatat Hristos” si lua cunostinta de viitoarea dezvoltare a manastirilor lui. Mai vazu o nenumarata multime de frati trecand printr-o vale adanca si lipsita de apa, si multi dintre ei voiau sa iasa din vale, dar nu puteau; multi intalneau pe altii fata in fata, dar nu se recunosteau intre dansii din pricina intunericului; multi cadeau de pe picioare din pricina sfarselii; altii luptau sa se ridice si, cand erau cat pe-aici sa reuseasca, din nou se prabuseau; altii, in fine, destul de putini, abia cu mare greutate si dupa multa straduinta, daca reuseau sa iasa din valea aceea si ajungeau sus, indata erau invaluiti de lumina; iar odata ajunsi la lumina, aduceau multumita lui Dumnezeu.

Atunci a cunoscut Fericitul Pahomie cele ce se vor intampla fratilor pana la sfarsit, iar cele ce se vor intampla in timpurile acelea vor fi: trandavia fratilor, invartosarea si ratacirea multora, pacatele de care se vor face vinovati pastorii (scil. staretii) aducand dupa sine cresterea puterii celor trandavi si lenesi fata de cei buni si drepti care vor fi cotropiti de numarul mare al acelora; cei care asculta de propria vointa conform placerii lor, aceia vor stapani pe ceilalti si vor fi singurele pilde, cautand insa nu sa zideasca, ci sa se faleasca. In felul acesta cei neintelepti vor domina prin tiranie pe cei intelepti si vor lupta pentru intaietate; dreptii vor fi prigoniti de catre cei rai si cei buni nu vor avea nicio libertate in zilele acestora. In sfarsit, invatatura numita dumnezeiasca o vor transforma intr-o distractie omeneasca.

Cunoscand acestea fericitul batran, cu planset striga catre Dumnezeu, zicand: “Doamne Atotputernice, daca astfel va sa fie, de ce ai ingaduit sa existe aceste manastiri? Daca in timpurile acelea, cei care trebuie sa conduca pe frati vor fi tot asa de rai ca si cei pe care-i pastoresc, atunci desigur, orb pe orb conducand, amandoi vor cadea in groapa (cf.Matei 15,14). Iar in cazul acesta, fara rost si zadarnic m-am muncit. Adu-ti aminte, Doamne, de ostenelile mele si de ale tuturor fratilor, care s-au smerit din adancul sufletului pentru numele Tau. Adu-ti aminte, Doamne, ca mi-ai fagaduit sa nu ma parasesti pana la sfarsitul veacului acestuia si sa pazesti duhovniceasca mea samanta. Tu stii, Stapane, ca de cand am imbracat chipul monahicesc, niciodata nu m-am saturat cu ceva pe acest pamant, nici chiar cu apa”.

Dupa ce a spus acestea, a fost un glas care i-a zis: “Te mandresti, Pahomie, desi esti ca oricare alt om; mai bine cere mila si indurare pentru tine insuti si lasa deoparte orice gand de marire, stiind ca tot ceea ce ai castigat, dupa mila Mea ai castigat”.

Auzind acestea, Fericitul se arunca dintr-o data la pamant si ceru mila de la Dumnezeu, spunand: “Doamne Atotputernice, revarsa mila Ta spre mine si nu ma lipsi de ea vreodata, pentru ca si eu stiu ca fara mila Ta nu poate exista nimic”. Astfel rugandu-se Lui, iata doi ingeri ai lui Dumnezeu se asezara langa el, dintre care unul mai tanar, a carui infatisare era minunata si cu neputinta de descris, purta pe cap o cununa de spini. Ridicand ingerii pe Pahomie, i-au zis: “Pentru ca ai implorat pe Dumnezeu sa-Si reverse indurarea Sa peste tine, iata Acesta reprezinta mila Sa, Domnul Slavei, Hristos, Fiul Sau Unul nascut pe Care L-a trimis Mantuitor lumii si voi L-ati rastignit si cununa de spini I-ati pus imprejurul capului“. Iar Pahomie a spus catre Dansul (scil. catre cel mai tanar, adica Hristos): “Ma rog Tie, Stapane, firii Tale celei nepatate, nu eu Te-am rastignit”. Zambind, cel mai tanar ii zise: “Stiu ca nu tu M-ai rastignit, ci parintii vostri. Fii deci incredintat ca radacina duhovnicestii tale semintii nu va pieri pana la sfarsitul veacului. Putinii care vor fi izbaviti in timpurile acelea de multa intunecime a nepasarii, vor fi gasiti mult superiori celor care traiesc astazi pentru ca, acestia de acum, te au pe tine ca un far inaintea ochilor lor si vietuiesc conform virtutii bazandu-se pe lumina ta; urmasii lor insa, care vor trai pe un pamant nenorocit, daca de bunavoie si cu buna cugetare, necondusi de cineva alearga spre adevar si indepartandu-se de intunericul minciunii cauta dreptatea, acum, iti spun ca se vor face si ei partasi mantuirii dimpreuna cu cei care traiesc astazi intru desavarsire si curatenie”. Si spunand acestea, Se ridica spre cer, prin aerul care stralucea de lumina.

“Fericitul Pahomie s-a inspaimantat de cele ce i s-au grait si a ramas nemancat. Indata apoi s-a dat semnalul pentru slujba de noapte. Adunandu-se deci fratii, l-au gasit in biserica. Dupa ce s-a terminat slujba de noapte s-au asezat toti ca sa-i asculte cuvantul si, deschizandu-si gura sa, a inceput sa-i invete, zicand: “Fratilor, atata vreme cat veti avea suflare in trupul vostru cel pieritor, luptati-va pentru mantuirea voastra inainte de a sosi ceasul acela in care va trebui sa ne plangem pe noi insine. Sa practicati cu sarguinta virtutea, caci va zic voua, de-ati cunoaste bunurile care sunt pregatite in cer celor ce se nevoiesc si cum sunt pedepsiti lenesii si pacatosii, si la ce tortura vor fi supusi trandavii, dar in special aceia care, desi au cunoscut adevarul, n-au vietuit totusi cum se cuvine, ati cauta sa fugiti de cercarea muncilor iadului. Indurati orice osteneala, daca prin aceasta puteti dobandi virtutea cea intru Hristos. Mergeti asadar, fratilor, spre morminte si priviti din ce sunt facuti oamenii, ca nimic nu suntem. Pentru ce se mandreste asadar omul, fiind el tarana? Pentru ce se mareste el, cand nu este decat o putreziciune rau-mirositoare? Sa ne plangem deci pana mai este timp, ca nu cumva sosind vremea mortii, sa fim gasiti nepregatiti si sa ne aflam in situatia de a cere lui Dumnezeu un alt timp pentru pregatire. (…) Sa nu ingaduiti asadar, fratilor, veacului acestuia neinsemnat si fara de pret, asemanator umbrei trectoare, sa ne rapeasca fericita aceea si nemuritoare viata…”.

(a se vedea si: NECAZURILE SI ISPITELE SUBTILE – PARTEA NOASTRA)

0515pachomiuswangel.jpg


Categorii

Calugaria / viata monahala, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Sfantul Pahomie cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “SF. PAHOMIE CEL MARE – pilda si pentru noi

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » O intamplare din viata Sf. Teodor cel Sfintit sau CUM SE APLICA PRACTIC TAINA SPALARII PICIOARELOR?
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Paisie Aghioritul: “Luxul ii mirenizeaza pe monahi”
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Lectiile Marelui Pahomie
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Cnutul patriahal, Bilderberg si alte capete de Fiara (Noutati 14-15 mai 2009)
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » PILDA SFANTULUI MUCENIC NICHIFOR (9 februarie) – sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL CUVIOS PAHOMIE CEL MARE – mustrari si incurajari niciodata depasite
  8. Ca aerul ne sunt necesare aceste cuvinte ale Sfintilor Parinti.

    Dumnezeu sa ne ierte.

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14)
  10. Pingback: Arhimandritul Lazar: “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca… -
  11. Pingback: SFANTUL CUVIOS PAHOMIE CEL MARE – mustrari si incurajari niciodata depasite -
  12. Pingback: Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“ -
  13. Pingback: Din sfaturile duhovnicesti ale STARETULUI NICON AL OPTINEI: “Temeti-va, copii, sa anticipati judecata lui Dumnezeu. Cat de cumplit este sa osandim!“ -
  14. Pingback: Viata si invataturile unui sfant al zilelor noastre, CUVIOSUL NIKON VOROBIOV, luptator impotriva MANIERISMULUI si FORMALISMULUI RELIGIOS FARISEIC si invatator cu putere al SMERENIEI AUTENTICE: “temandu‑se de cinstirea ieftina a poporului, care cau
  15. Pingback: MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU: “Ceea ce traim acum este INCEPUTUL RAZBOIULUI MONDIAL, este un razboi biologic. Si mai ales este un RAZBOI AL FRICII. Daca reusesti sa infricosezi poporul, poti sa ii faci ce vrei. NU DOAR VACCINURI, CI TE SUI PE EL SI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate