Cititi si:


Incercarile unui sfant

Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului… Facutu-s-a noua spre vadirea cugetelor noastre. Greu este noua si a-l vedea, ca viata lui nu este asemenea altora si schimbate sunt cararile lui. Necurati ne-am socotit inaintea lui, si se departeaza de caile noastre ca de niste necuratii, si fericeste cele mai de pre urma ale dreptilor.

(Intelepciunea lui Solomon 2,1; 10,14-16)

Spre rusinare voua zic… Frate cu frate se judeca, si aceasta la necredinciosi.

(1 Cor. 6, 5-6)

Sabia sufletului nostra nu dobandeste ascutis taios pana ce nu se ascute de viclenia altuia.

(Sf. Grigorie cel Mare[1])

“Aproape toti cei cu care Eugene avea legaturi in San Francisco erau membri ai Bisericii Ruse din Afara Granitelor (numita si Biserica Rusa din Afara Rusiei [ROCOR, n.n.] sau pur si simplu „Sinodul“), care, asa cum am spus, era condusa de venerabilul Mitropolit Anastasie. Eugen era un membru plin de ravna al acestei ramuri a Bisericii Ruse. Pe cat isi putea da seama, Biserica Rusa din afara Granitelor era binecuvantata sa aiba intre madularele ei pe cei mai straluciti reprezentanti ai Sfintei Rusii ce traiau atunci in diaspora: facatori de minuni, prooroci, stareti, teologi adevarati si filosofi.

(…) Pentru Eugene, care intelesese natura infernala a miscarii comuniste moderne, era important faptul ca Biserica Rusa din Afara Granitelor nu facuse compromisuri cu regimul sovietic din Rusia. Formata, in 1920, in urma decretului exceptional dat de Patriarhul Tihon al Moscovei in acelasi an[2], Biserica din Afara Granitelor a hotarat sa ramana separata administrativ de Biserica din Rusia pana cand cea din urma se va elibera de prigoana autoritatilor sovietice atee. In acelasi timp, asa cum afirmau ierarhii ei intemeietori, Biserica din Afara Granitelor se socotea inca de la inceput „o ramura de nedespartit, unita duhovniceste” cu Biserica-Mama din Rusia[3] .

Chiar daca toti cei din Biserica Rusa din Afara Granitelor doreau pastrarea traditiei si erau impotriva capitularii in fata regimului sovietic, Eugene avea sa afle curand ca nu toti erau in acelasi duh. Iata ce spunea intr-o scrisoare de mai tarziu:

„Cred ca iti dai foarte bine seama ca nu tot ceea ce tine de sinod este aur curat si, spre binele nostru si al celor ce se incred in noi si ne asculta, trebuie sa aflam ce este mai bun, si numai aceea sa tinem. Este nevoie ca noi toti cei care avem in inima «singurul lucru care trebuie», sa devenim inca si mai uniti in zilele pline de primejdie ce ne stau in fata” .[4]

In episcopatul Bisericii din Afara Granitelor erau unii ce nu vedeau cu aceiasi ochi pe ierarhii pe care Eugene ajunsese sa-i iubeasca si sa-i admire. Cea dintai care i-a atras atentia lui Eugene asupra acestui lucru a fost realista Elena Kontevici.

„De la primele guri de lapte pe care le-am supt in calitate de crestin ortodox in sinod”, avea sa-si aminteasca Eugene mai tarziu, am invatat ca avem doua feluri (sau doua «traditii») de episcopi: de o parte, vladicii Ioan, Averkie, Leontie, Nectarie si Sava; de cealalta parte, cei ce par sa detina acum pozitiile dominante.“[5]

Marilor si sfintilor ierarhi ai Bisericii Ruse din Afara Granitelor le-a fost sortit sa aiba parte de multa suferinta de la cei din „cealalta” traditie. Iar cel ce a suferit mai mult a fost si cel mai sfant dintre toti: Arhiepiscopul Ioan. Arhiepiscopul Ioan era el insusi un madular credincios al Bisericii Ruse din Afara Granitelor si socotea ca aceasta trebuie sa ramana separata administrativ de Biserica din Rusia – Patriarhia Moscovei – atata vreme cat regimul comunist tinea in robie patria sa. Pe cand se afla in China, el ramasese sub ascultarea Mitropolitului Anastasie si sub ocarmuirea Bisericii Ruse din Afara Granitelor chiar si atunci cand ceilalti cinci ierarhi rusi din Orientul Indepartat se pusesera sub ascultarea Patriarhiei Moscovei. Insa, asa cum scria Eugene, „el se afla intru totul deasupra oricaror «tabere»[6], si deci nu putea fi socotit ca aderand la pozitia izolationista, pe care multi doreau s-o vada predominand Biserica din Afara Granitelor. Se stia, de pilda, ca slujeste impreuna cu clericii din Patriar­hia Moscovei, din Biserica „Evloghita”[7], si cu cei din Bisericile Ortodoxe nou-calendariste, lucru socotit de multi ca un tabu. Se stia ca in 1945, pe cand slujea ca Episcop al Shanghaiului, il pomenea la slujbe pe nou-alesul Patriarh al Moscovei, Alexei I, laolalta cu Mitropolitul Anastasie. Iata de ce unii il suspectau de credinciosie mixta si de simpatii primejdioase fata de Patriarhia Moscovei, dominata de sovietici. Si, intradevar, desi el insusi nu a facut niciodata vreun compromis cu regimul sovietic avea mila pentru cei din Biserica Rusa, care nu puteau fugi sau rezista autoritatilor comuniste. Privind adanca unitate duhovniceasca ce exista in Biserica luata ca intreg, el vedea dincolo de vremelnicele impartiri administrative cauzate de imprejurari exterioare nefericite. El i-a spus lui Eugene ca divizarile din Biserica Rusa erau provizorii si ca, de indata ce Rusia va fi libera, acestea vor lua sfarsit[8]. In toate conceptiile sale era in deplin acord cu principiile intemeietoare ale Bisericii Ruse din Afara Granitelor.

Lipsa de partizanat politic a Arhiepiscopului Ioan, ca si faptul ca era cel dintai pe lista de succesiune a suferindului Mitropolit Anastasie, ca viitor ierarh la conducerea Bisericii Ruse din Afara Granitelor, l-au facut sa fie foarte suparator pentru unele persoane din Biserica din Afara Granitelor. In acelasi timp, mii de alte persoane din Biserica din Afara Granitelor vedeau in el un sfant in viata fiind gata sa-l apere pana la ultima suflare.

La San Francisco, Eugene avea sa fie martor indeaproape la cea mai dramatica ciocnire intre cele doua „traditii” din Biserica Rusa din Afara Granitelor. A fost, neindoielnic, cel mai dureros rastimp al vietii Arhiepiscopului Ioan, grabindu-i moartea ce avea sa aiba loc trei ani mai tarziu. Totul a culminat cu judecarea sa publica la Inalta Curte a Statului California, fiind acuzat, impreuna cu altii, ca a tinut alegeri bisericesti ilegale si a delapidat fondurile bisericesti[9].

Atacul asupra Arhiepiscopului a fost pornit de consiliul parohial al Catedralei din San Francisco, dar, asa cum si-a dat seama Eugene, era sprijinit puternic de unii dintre fratii sai episcopi. Chiar consiliul parohial era alcatuit din ucenici ai sus-pomenitului Arhiepiscop Antonie din Los Angeles.

Cand Arhiepiscopul Ioan a venit pentru prima data la San Francisco, la sfarsitul lui 1962, consiliul parohial existent a refuzat sa-l lase sa vada registrele contabile. Cand, in sfarsit, le-a primit la o sedinta a consiliului parohial (insa nu fara ca cineva sa incerce sa i le smulga din mana), a descoperit ca nu erau tinute corect. Punandu-le intr-un loc accesibil publicului el a facut apel la fiecare ca sa-si plateasca datoriile restante.

La inceputul anului urmator Arhiepiscopul Ioan consemna:

„Postul Mare a trecut la San Francisco cu un mare numar de credinciosi si postitori; iar Pastile au fost intampinate cu mare bucurie duhovniceasca. Relatiile dintre enoriasi s-au imbunatatit vizibil, vorbindu-se despre greutatile anului precedent ca despre spre ceva «trecut»”[10].

Arhiepiscopul Ioan a facut apel sa se reia lucrarile la noua Catedrala si, curand dupa Pasti, a avut loc o mare reuniune pentru strangerea de donatii in acest scop.

Insa in consiliul parohial se puneau la cale noi necazuri. Cu sprijinul Arhiepiscopului Antonie al Los Angeles-ului, consiliul a incercat sa opreasca construirea Catedralei si sa-l inlature pe Arhiepiscopul Ioan din scaun. In acest scop membrii consiliului au alcatuit o petitie plina de invinuiri aduse Arhiepiscopului Ioan, pe care au trimis-o episcopilor si clericilor din toata lumea libera. Invinirile au atras atentia ziarului San Francisco Chronicle, care a relatat ca

„controversata petitie pretinde ca Arhiepiscopul Ioan era «in general instabil» si preocupat de probleme duhovnicesti, ca nu a reusit sa cerceteze cu grija controversata contabilitate a catedralei ortodoxe ruse aflate in constructie pe Bulevardul 261 Geary Street si ca a recunoscut Biserica Sovietica pe cand era la Shanghai”[11].

Alte articole din presa notau ca Arhiepiscopul Ioan era acuzat de „inclinatii rosii” si „simpatii comuniste, si ca „ar fi de acord sa colaboreze cu Biserica Ortodoxa Rusa din Uniunea Sovietica”[12]. Pe atunci, in toiul Razboiului Rece, asemenea afirmatii nu erau in favoarea Arhiepiscopului Ioan. Insa, asa cum avea sa le spuna reporterilor Boris Massenkov, unul dintre fostii sai orfani, Arhiepiscopul Ioan nu facea altceva decat sa-l pomeneasca la slujbe pe patriarhul Moscovei.

Se pare ca, din pricina acelei petitii trimise peste tot, Arhiepiscopul Ioan a fost chemat la sediul Sinodului din New York pentru o sedinta speciala a Soborului Episcopilor. Partizanii sai din San Francisco s-au tulburat, temandu-se ca i se va cere sa plece din scaun, dar el le-a reamintit cu blandete:

eu sunt calugar asa ca trebuie sa ma supun, orice ar hotari Sinodul…, sa ma supun fara sa pun intrebari” .

La sedinta de la New York, potrivnicii Arhiepiscopului Ioan din Sinod au impus o hotarare de inlaturare a sa din scaunul de Arhiepiscop de San Francisco. Arhiepiscopul Ioan a trebuit sa astepte afara mai mult de patru ore pana ce s-a luat hotararea. Vestea s-a raspandit imediat in San Francisco, astfel ca, la intoarcerea acasa a Arhiepiscopului Ioan, sute de oameni il asteptau la aeroport. „Era o agitatie de nedescris”, consemna el. Zarva si tensiunea au durat mai mult de doua saptamani. Cand sprijinitorii Arhiepiscopului Ioan au trimis o cerere catre Sinodul Episcopal pentru a schimba hotararea, a izbucnit o revolta groaznica impotriva lor, incat, asa cum scria Arhiepiscopul,

„era cat pe ce sa se porneasca o bataie cu pumnii, care ar fi putut sa ia proportii. Am potolit oamenii pe cat am putut, fiindca prezenta mea tinea oarecum in frau ravna cea fara cunostinta; dar, spre marea mea mahnire, tot ceea ce s-a facut vreme de patru luni pentru a aduce pacea in mijlocul turmei s-a nimicit dintr-o data, intr-o singura zi[13].

Mitropolitul Anastasie, prietenul Arhiepiscopului Ioan si intai-statatorul Sinodului, i-a telefonat si a vorbit cu el mai bine de un ceas. A doua zi, datorita influentei sale, hotararea Sinodului Episcopilor a fost schimbata si numirea provizorie a Arhiepiscopului Ioan la San Francisco a fost prelungita cu sase luni. Totusi existenta primei hotarari a aratat potrivnicilor Arhiepiscopului Ioan de la San Francisco ca au in spate cativa episcopi cu influenta, si astfel au mers prea departe.

Lupta a izbucnit curand, atunci cand Arhiepiscopul Ioan a cerut alegerea membrilor consiliului parohial si a unui iconom al bisericii, impreuna cu Adunarea Generala a parohiei, la 9 iunie. Consiliul parohial existent, stiind ca este depasit de aproape doua ori de catre cei ce il iubeau pe Arhiepiscopul Ioan, a inceput sa faca tot posibilul pentru a impiedica alegerile, mergand la tribunalul statal si scotand un ordin de interdictie impotriva lui. Ordinul de interdictie era insotit de o citatie din partea tribunalului. Iata ce scrie Arhiepiscopul Ioan:

“Joi [6 iunie 1963], imediat dupa Vecernie, a venit un functionar al Tribunalui American, insotit de un rus. De indata ce am iesit din biserica mi-a inmanat o copie a unei plangeri a saisprezece membri ai parohiei si a colaboratorilor lor, impotriva a saisprezece membri ai fostului consiliu parohial[18], ca si impotriva mea si a Protopopului Nicolai Dombrovski [19]. Mi s-a inmanat un ordin al tribunalului care-mi interzicea sa fixez intalniri pentru a tine sedinta [de alegere a consiliului parohial] si pentru a semna contracte [cu firme de constructie pentru continuarea zidirii Catedralei]. Pe langa aceasta mai era si o citatie de a ma prezenta la tribunal la 31 mai/13 iunie. Fostul consiliu parohial era invinuit de a fi pricinuit pierderi bisericii prin felul cum a administrat treburile economice, iar eu am fost invinuit de acoperirea [faptelor] acestui consiliu”[20].

Din fericire, prietenul Arhiepiscopului Ioan, Episcopul Sava, venise din Canada la San Francisco spre a-l ajuta sa iasa din aceste dificultati. Fost judecator la un tribunal din Serbia, Episcopul Sava era bine pregatit pentru a se descurca in problemele legale.

Intre timp, potrivnicii Arhiepiscopului Ioan publicasera anunturi si trimisesera scrisori la fiecare familie, spunand ca alegerile nu vor avea loc, si deci nimeni sa nu se duca. Ei aveau o telegrama de la Sinodul Episcopal, semnat chiar de intai-statatorul sau, plina de amenintari la adresa Arhiepiscopului Ioan in cazul in care urma sa dea curs alegerilor. Auzind aceasta, Episcopul Sava a contactat pe intai-statatorul Sinodului si la 7 iunie a primit o telegrama de la el in care acesta confirma ca este de acord cu tinerea alegerilor si adunarii planificate. In ziua urmatoare, Episcopul Sava a luat parte la o scurta audiere la Tribunal, impreuna cu Arhiepiscopul Ioan. Judecatorul, auzind cazul lor, a ridicat ordinul de interdictie[21].

In ciuda tuturor incercarilor de a le opri, alegerile au avut loc. Ele s-au facut cu aparate de vot, spre a le asigura validitatea, si la ele au participat peste patru sute de persoane. S-a ales un nou consiliu parohial si, la Adunarea Generala ce a urmat, s-au facut demersurile pentru reluarea imediata a lucrarilor Catedralei.

Consiliul parohial infrant a adresat o noua plangere la Tribunal, ca anexa la cea dintai. Membrii nou-alesi ai consiliului parohial au fost adaugati pe lista paratilor, alaturi de Arhiepiscopul Ioan[22], iar alegerile din 9 iunie au fost declarate ilegale. Dimitri, nasul lui Eugene care era secretarul Arhiepiscopului Ioan fusese ales ca membru al noului consiliu, era si el printre cei parati. Noul ter­men de judecata a fost fixat pe 8 iulie, dar, pana la pronuntarea verdictului, Tribunalul a interzis noului consiliu parohial sa continue lucrarile de constructie. In acel moment unii membrii ai Sinodului Episcopal au venit la San Francisco si au colaborat cu reclamantii. Ei s-au intalnit cu avocatii reclamantilor si si-au oferit tot ajutorul spre a castiga procesul impotriva Arhiepiscopului Ioan. Unul dintre ei, Arhiepiscopul Vitalie Ustinov al Canadei, pretindea ca a venit in calitate de trimis special al intai-statatorului Sinodului, spre a reaseza pacea.

“Practic, aceasta s-a concretizat in legaturile stranse ale Arhiepiscopului Vitalie cu avocatii reclamantilor si in afirmatiile sale in fata tribunalului ca el, ca reprezentant al Sinodului, atesta ilegalitatea adunarii din 9 iunie”[23].

Un alt ierarh, Arhiepiscopul Serafim Ivanov de Chicago, l-a evitat pe Arhiepiscopul Ioan si “a participat impreuna cu Arhiepiscopul Vitalie la o intalnire cu avocatii care-i sprijineau pe cei ce intentasera procesul”[24].

De cealalta parte, Episcopul Sava a continuat sa-si foloseasca experienta judiciara din Serbia spre a-l apara pe Arhiepiscopul Ioan. La 5 iunie, el a prezentat, sub juramant, o depozitie de patru pagini, in care dovedea ca alegerile de la 9 iunie fusesera de fapt legale, aducand ca dovada telegrama pe care o primise de la Mitropolitul Anastasie la 7 iunie.

Pe masura ce procesul Sfantului se apropia, comunitatea rusa din San Francisco era in tot mai mare fierbere. La adunarile parohiale, oamenii aratau o totala lipsa de respect fata de Arhiepiscopul Ioan, ca si cum nici nu ar fi fost episcop. Se lansau tot felul de zvonuri. Sprijinitorii sai aveau parte de injurii si vorbe grele, indeosebi Pr. Leonid Upsinski, preotul care-l ajutase pe Eugene sa invete si sa ia parte la slujbele bisericesti. O membra a bisericii, care pe atunci era adolescenta, isi aminteste:

“Arhiepiscopul Ioan era cu adevarat prigonit in chip groaznic. Am auzit lucruri foarte hulitoare, nascocite de oameni spre a incerca sa-l distruga. Il urau. Din pacate, parintii mei erau total impotriva lui, fiind de partea episcopului din Los Angeles care voia sa obtina puterea si sa domine. Sora mea mai mica isi aminteste un lucru care a marcat-o, fiindca pe atunci era foarte mica. «Eram cu mama», spune ea, «care, impreuna cu alte femei, alergau dupa el, facandu-l in toate felurile si scuipandu-l. Am vazut-o chiar pe mama mea scuipandu-l in fata!» – si aceasta se petrecea chiar dupa slujbele din biserica! Nu inteleg de ce il urau oamenii. Noi, copiii, stiam ca e nevinovat. Era legat de noi, ne iubea si se interesa intotdeauna de noi. Mi-l amintesc ca pe un batran cu totul subred, dar cu cei mai minunati ochi. Era asa de mititel! Nu vorbea prea bine, dar avea ceva deosebit. Sora mea mai mica imi spune ca atunci cand s-a intalnit cu el si a privit-o in ochi, a simtit cum vine harul de la el”.

Eugene, care venea cu regularitate la Catedrala din San Francisco, observa atent raspunsul Arhiepiscopului Ioan la intrigile si zarva din jurul lui. Intr-o scrisoare catre un convertit asemenea lui, scria:

Vladica Ioan este favoritul meu dintre episcopi, chiar daca mi-e aproape imposibil sa-l inteleg. Este mereu plin de o asemenea pace si bucurie, incat te folosesti duhovniceste chiar si stand in prezenta lui. Am fost de fata la cateva momente cruciale din ultimele luni, cand Vladica era inconjurat de o multime de oameni agitati, plangand practic isterizati (stii tu cum sunt rusii!), dar el era exact la fel ca intotdeauna mereu linistit si chiar vesel”[25] .

Intr-o alta scrisoare din aceeasi perioada Eugene spunea despre Arhiepiscopul Ioan:

„Duce o viata de adevarata rastignire – de aspra nevointa (nu doarme niciodata culcat), daruindu-se cu totul altora, fara a tine seama de sine, cu crestineasca bunatate si rabdare chiar si in fata celor mai grave si mai mincinoase acuzatii (caci satana ataca Biserica noastra cu toata puterea, in multe feluri); dar este mereu plin de o asemenea dragoste si bucurie, incat in prezenta lui te simti totdeauna fericit si in pace, chiar in necazuri si in cele mai mari incercari”[26] .

Eugene a vazut si felul cum cei din turma Arhiepiscopului Ioan, din dragostea pentru pastorul lor care-i scapase din China sfasiata de razboi, incercau cu toata ravna sa-l apere. Vorbind in numele tuturor orfanilor Arhiepiscopului Ioan ce traiau pe atunci in San Francisco, Boris Massenkov i-a spus unui reporter de la San Francisco News Call Bulletin: „Daca nu era Arhiepiscopul Ioan, noi ne-am fi aflat acum in Rusia, sau muream de foame in China”. Asa cum noteaza reporterul, orfanii „erau dintre cei 3500 de rusi si alti refugiati pe care Arhiepicopul a reusit sa-i aduca in America in anii 1950-1951“[27].

Eugene a fost de fata cand Stareta Ariadna, cu carja in mana, a vorbit cu indrazneala in Catedrala, indignata de felul in care o parte a membrilor Bisericii s-au ridicat impotriva unui sfant in viata. Ea a spus enoriasilor ca cei ce simteau la fel ca ea puteau sa vina la ea la slujbe. Acestia au iesit impreuna cu ea lasand Catedrala goala, si s-au dus direct la manastire.

Cearta era asa de apriga, incat Arhiepiscopul Ioan a blagoslovit pe unii membrii turmei sale sa mearga la biserica Patriarhiei Moscovei din San Francisco, in loc de propria biserica. Si prin aceasta a aratat lipsa de partizanat politic si o viziune duhovniceasca asupra unitatii Bisericii ce transcende diviziunii jurisdictionale. Boris Massenkov si alti orfani au fost printre cei pe care Arhiepiscopul Ioan i-a trimis la biserica rusa „rivala”.

De-a lungul procesului, cele trei ziare principale din San Francisco, Chronicle, Examiner si News Call Bulletin, au publicat articole despre aceasta disputa, indreptandu-si atentia asupra controversei din jurul Arhiepiscopului Ioan. La 9 iulie 1963, ziarul Examiner a publicat o fotografie a Arhiepiscopului Ioan stand in sala de judecata.

La procesul din 9 iulie 1963, Ep. Sava, Arhiep. Ioan, Leontie, Nectarie, pr. Nicolai Dombrovski si pr. Leonid Upsinski

Procesul a durat patru zile, si in fiecare zi sala de judecata a fost ticsita. Gleb lucra in Monterey, astfel ca nu a putut sa fie de fata, dar Eugene s-a dus la toate audierile. I-a vazut pe episcopii si clercii ce au venit sa-l apere pe Arhiepisco­pul Ioan insirati pe banca aproape de el. Pe langa episcopii Sava si Nectarie, venise tocmai din America de Sud si prietenul sau, Inalt Preasfintitul Leontie Filippovici, Arhiepiscop de Chile. De asemenea, se aflau acolo si Pr. Spiridon, Pr Mitrofan si Stareta Ariadna.

De la inceputul procesului, judecatorul Edward O’Day, un catolic irlandez bland si batran, a vazut ca in fata sa nu se afla un parat obisnuit, ci un adevarat om al lui Dumnezeu. Pentru prima data in istoria orasului San Francisco, un judecator i-a ingaduit paratului sa spuna o rugaciune la inceputul fiecarei sedinte[28] .

Urmand principiului monastic de a nu cauta sa se indreptateasca pe sine, Arhiepiscopul Ioan a stat de-a lungul infatisarilor fara sa spuna un cuvant.

La inceputul primei infatisari a sosit pe neasteptate secretarul Sinodului, protopopul George Grabbe. „Intalnirile sale necontenite cu avocatii reclamantilor au atras atentia”, scria Arhiepiscopul Ioan. In a treia zi a procesului secretarul Sinodului a depus marturie in favoarea reclamantilor iar in ziua urmatoare avocatul reclamantilor a tinut o cuvantare indreptata in principal impotriva Arhiepiscopului Ioan.

Acuzatiile erau atat de multe”, scria Arhiepiscopul Ioan,incat judecatorul a spus ca daca, ar lua in considerare pe fiecare dintre ele, pro­cesul nu s-ar mai incheia niciodata… Judecatorul, care voia sa puna capat afacerii in mod pasnic, facand apel la pace in repetate randuri in cuvantarile sale din proces, a suspendat sedinta… Sedinta a fost suspendata pana la o data ce avea sa fie anuntata ulterior”[29].

Peste cateva zile, trei dintre avocatii reclamantilor au aterizat la sediul central al Sinodului din New York. Acolo, nota Arhiepiscopul Ioan,

„ei s-au sfatuit cu Arhiepiscopul Vitalie, care sosise din nou la sediul Sinodului si cu Arhie­piscopul Nikon si Pr. George Grabbe. Intalnirea a durat mai mult de patru ore”[30].

Unul din aspectele cele mai neplacute ale intregii afaceri erau telegramele care, chipurile, veneau de la intai-statatorul Sinodului, Mitropolitul Anastasie, prin Centrul Sinodal. Ori de cate ori Arhiepiscopul Ioan sau Episcopul Sava vorbisera la telefon cu Mitropolitul, il aflasera binevoitor fata de actiunile si argumentele lor; el reintarise autoritatea Arhiepiscopului Ioan in San Francisco si, cum am mai spus, trimisese ca dovada telegrame semnate. Insa in acelasi timp au fost trimise si alte telegrame, purtand si ele tiparit numele Mitropolitului ca autor, care afirmau lucruri contrare, subminand autoritatea Arhiepisco­pului Ioan, venind impotriva tuturor deciziilor sale si indreptatindu-i pe reclamanti sa spuna Tribunalului ca „actioneaza in ascultare fata de Sinod”. Acele telegrame fusesera trimise direct reclamantilor si avocatilor lor si una chiar judecatorului O’Day; iar despre ele Arhiepiscopul Ioan avea sa afle doar mai tarziu. Deci Mitropolitul era destul de sovaitor; si, asa cum sugera Arhiepiscopul Ioan in raportul sau catre Mitropolit si Soborul Arhiepiscopal, probabil ca telegramele nici nu veneau din partea Mitropolitului. Arhiepiscopul Ioan scria

„Recent, slavitul si cinstitul nume al Mitropolitului Anastasie a fost acoperit de necinstire, din pricina hotararilor contradictorii, a apelului la Tribunal si a altor actiuni care i-au stirbit prestigiul, nu numai in turma noastra, ci si printre cei de alte credinte, caci au fost pornite in numele sau. Noi, apropiatii sai impreuna-lucratori, stim cat de putin se potriveste acesta cu caracterul sau, si nu putem lasa intreaga raspundere pe umerii sai”[31].

Asa cum avea sa remarce Eugene intr-o scrisoare ulterioara, Arhiepiscopul Ioan socotea situatia atat de grava, incat si-a exprimat ingrijorarea in privinta continuarii existentei Bisericii din Afara Granitelor ca o entitate unitara – adica criza din San Francisco ameninta sa duca la schisma si anarhie si la subminarea autoritatii episcopilor”[32]. In raportul sau catre Mitropolit si Sinod, datat 23 iulie 1963, Arhiepiscopul Ioan scria despre actiunile potrivnice si deciziile ce pareau sa vina de la Sinod:

“La inceput nu simteam acest lucru in mod deosebit, fiindca prezenta Arhiepiscopului Athanasie si a Episcopului Sava tinea sub control ceea ce venea in mod oficial de la Sinod. Dar dupa plecarea lor si cu ocazia unei noi sedinte, lucrurile au mers cu o iuteala nestapanita, fara vreun control…, deciziile zburau, cu singurul scop de a-i satisface pe reclamanti… Aplicarea deciziilor ilegale ale Sinodului amenintau sa aduca mari incurcaturi in viata bisericeasca, si acestea nu numai ca nu aduceau pacea, ci, dimpotriva, starneau noi incurcaturi si tulburari…

Aveam impresia ca Sinodul – sau mai curand persoanele ce vorbesc in numele lui – se afla in legatura cu cei ce au fost alesi in consiliul parohial de anul trecut, care doresc sa pastreze puterea pentru ei sau pentru oamenii lor si cei ce sunt intr-un cuget cu ei, prin mijloace legale sau ilegale.

In fiecare parohie se afla oameni nemultumiti cu situatia existenta. In San Francisco erau astfel de oameni si inainte de aceste tulburari. Dar alcatuirea unui grup unit, care lucreaza cand in apararea autoritatii bisericii locale, cand impotriva ei, cand dupa canoane, cand impotriva lor, dar intotdeauna in unanimitate si cu indaratnicie, nu este un simplu fenomen local, ci este dirijat acum de cineva apropiat de Sinod.

Aceasta explica tot ce s-a intamplat la San Francisco, de la inceputul tulburarilor si pana in prezent. La fel se pot intelege si tulburarile ce au izbucnit in alte eparhii.

Care sunt consecintele? Autoritatea Sinodului este aproape nimicita…

Cele intamplate la San Francisco s-au raspandit repede in toata diaspora si ameninta existenta intregii Biserici din Afara Granitelor prin plecarea unei parti a fiilor ei de la credinta…

Vom ajunge deci sa vedem, cu durere, prabusirea Bisericii din Afara Granitelor, lucru ce nu este de folos decat dusmanilor sai. Noi, ierarhii ei, nu putem ingadui acest lucru si nici ca un grup organizat sa porunceasca unor episcopi si sa promoveze prin orice mijloace ceea ce doreste acel grup“.[33]

Pe cand Arhiepiscopul Ioan incheia acest raport, Mitropolitul Anastasie a venit pe Coasta de Vest ca sa ajute la rezolvarea crizei si sa-l sprijine pe Arhie­piscopul Ioan fara vreun amestec din partea birourilor centrale ale Sinodului. Acesta a fost momentul intalnirii lui Eugene si Gleb cu Mitropolitul, la festivalul Bach din Carmel. Este interesant ca, tocmai in momentul in care judecatorul delibera asupra deciziei sale la Tribunalul din San Francisco, iar Mitropolitul se gandea si el ce sa faca cu acest conflict, oratoriul lui Handel pe care-l ascultau in acea seara era Judecata lui Solomon avand ca tema judecata dreapta. Trei saptamani mai tarziu s-a dat un verdict corect si Arhiepiscopul Ioan a fost asezat ca ierarh permanent pentru San Francisco si America de Vest.

Intre timp, Arhiepiscopul Ioan si ceilalti aparatori au fost nevoiti sa faca o foarte costisitoare verificare contabila, pentru care au angajat o firma contabila independenta, renumita pe plan national, si anume Price, Watehouse & Com­pany, cu scopul de a arata tribunalului ca acuzatiile de delapidare erau false. In final, judecatorul O’Day l-a achitat pe Arhiepiscopul Ioan si pe ceilalti de toate invinuirile, negasind nici o dovada de frauda financiara. In privinta alegerilor bisericesti, judecatorul a hotarat ca nu este datoria statului sa determine daca au avut sau nu aprobarea Sinodului Episcopal. Insa, desi au pierdut, reclamantii nu incetau sa nascoceasca noi invinuiri, facand apel la tribunal inca doi ani si jumatate, aproape pana la moartea Arhiepiscopului Ioan. Acuzatiile si apelurile lor erau respinse in mod repetat de catre tribunal ca nefondate. In final, avocatul apararii, James O’Gara Jr., a spus curtii ca lucrurile mersesera prea departe:

“Pana in prezent, paratii au fost siliti in mod inutil de catre reclamanti sa faca cheltuieli de judecata ce se ridica la mai multe mii de dolari, in efortul de a apara interesele parohiei. Amanarea constructiei catedralei pricinuita de acesl litigiu a marit costul acesteia peste asteptari.

Niciodata in decursul acestui litigiu reclamantii nu au adus Curtii nici ca mai mica dovada, suficienta din punct de vedere legal, in sprijinul vreuneia din acuzatiile neintemeiate facute de ei…

Curtea cunoaste prea bine inutilele disensiuni si certuri dintre membrii parohiei pricinuite de afirmatiile nefondate facute de reclamanti. Litigiul a avut ca urmare nemijlocita marile tulburari religioase din parohie.

Adevarata sarcina a acestei asociatii [parohiale], aceea de a promova idealurile religioase ale membrilor sai, a fost serios afectata de zarva si de tulburarile rezultate din litigiu.

Pierderile financiare suferite de asociatie ar putea fi doar ele suficiente motive pentru ca Curtea sa respinga motiunea reclamantilor. Nici executorul jucatoresc si nici Price, Watehouse&Company nu au raportat vreo dovada de frauda financiara legata de treburile bisericesti. Daunele aduse asociatiei, atat din punct de vedere teologic, cat si din punct de vedere financiar, sunt aproape ireparabile…

Continuarea litigiului ar fi un abuz fata de procesul juridic prin continua unei actiuni ce a fost si este lipsita de temei.[34]

Intr-o scrisoare din toamna lui 1963, Eugene scria:

„Asa cum poate ca ai auzit, Vladica Ioan a fost intarit ca Arhiepiscop de San Francisco si chiar daca eparhia este departe de a fi ajuns la o pace reala, este macar un pic de ordine. Cred ca, in sfarsit, lucrarile la noua catedrala s-au reluat” [35].

Participand la procesul Arhiepiscopului Ioan, Eugene vazuse un sfant ce urma Stapanul pe Golgota. Asemeni lui Hristos, Arhiepiscopul Ioan fusese trimis acolo de catre orbii care-i conduceau pe alti orbi. Dar tot ca si Hristos, Arhiepiscopul Ioan i-a iertat la sfarsit pe toti. Intrebat cine era de vina pentru toata discordia din Biserica, el a raspuns simplu: „Diavolul”.

Evanghelia vie a lui Iisus Hristos, care-si dovedeste adevarurile pururea in mintile oamenilor, nu putea fi propovaduita lui Eugene in chip mai adevarat. Golgota finala a sfantului a fost o priveliste pe care avea sa nu o mai uite vreodata”.

————————————————————————————-

[1] Be Friends of God: Spiritual Readings from Gregory the Great, Cowley Publications, ptoridge, Mass., 1990, p. 117.

[2] In timpul razboiului civil din Rusia. Iata cum explica Arhiepiscopul Ioan Maximovici acest articol: „Prevazand posibilitatea ca ocarmuirea Bisericii Ruse sa fie lipsita de libertate ca diferitele parti separate ale Bisericii Ruse sa nu poata fi in contact cu ea, Patriarhul Tihon, ce era atunci capul Bisericii, a dat indrumari ca in regiunile separate de administratia bisericeasca, sa se intemeieze administratii bisericesti vremelnice sub conducerea celor mai batrani ierarhi din regiune”.

(Arhiep. Ioan Maximovici, „The Russian Orthodox Church Outside Russia”, in The Orthodox Word, nr. 37, 1971, p. 63.)

[3] Iata ce spune Rezolutia Sinodului Episcopilor Bisericii Ruse din Afara Granitelor,data in luna septembrie 1927: „Acea parte a Bisericii a toata Rusia aflata in afara granitelor trebuie sa inceteze orice legaturi cu administratia bisericeasca de la Moscova…, pana la reluarea legaturilor firesti cu Rusia si pana la eliberarea Bisericii prigoana autoritatilor sovietice atee… Partea Bisericii Ruse care se afla in afara granitelor se socoteste o ramura de nedespartit, unita duhovniceste cu Marea Biserica Rusa. Ea nu se desparte de Biserica Mama si nu se socoteste autocefala”.

[4] Scrisoarea Pr. Serafim Rose catre Pr. Nichita Palassis, 16 iunie 1972

[5] Scrisoarea Pr. Serafim Rose catre Pr. Nichita Palassis, 14 noiembrie 1971.

[6] Scrisoarea Pr. Serafim Rose catre Alexei Young 31 octombrie 1972.

[7] Biserica a exilatilor rusi din Europa Occidentala, aflata la un moment dat sub conducerea Mitropolitului Evloghie al Parisului, exarhul Patriarhiei Moscovei. In 1931 Mitropolitul Evloghie si-a pus Biserica sub ascultatea Patriarhiei de Constantinopol. Titulatura ei oficiala este Arhiepiscopia Ortodoxa Rusa din Europa de Vest, tinand de Patriarhia Ecumenica.

[8] Afirmatia Arhiepiscopului Ioan catre Eugene a fost relatata de Eugene insusi lui Anthony Arganda. Pentru citatul exact din Arhiepiscopul Ioan pe aceasta tema, vezi cap. 99.

[9] Arhiepiscopul Ioan a relatat in amanunt evenimentele legate de proces intr-un raport (in limba rusa) catre Mitropolitul Anastasie si catre Sinodul Arhiepiscopal al Bisericii Ruse din Afara Granitelor, datat 23 iulie 1963. Raportul citat a fost sursa principala a prezentului capitol.

[10] Raportul Arhiepiscopului Ioan Maximovici „Catre Inalt Preasfintitul Presedinte [Mitropolitul Anastasie] si Prea Sfintitii Membri ai Sinodului Arhiepiscopal al Bisericii Ruse din Afara Granitelor”, 23 iulie 1963, p. 2 (in lb. rusa). Trad. engl. in The Orthodox Word, nr. 175-76 1994, p. 128.

[11] Warren Hinckle, „Orthodox Ouster Fight: Archbishop’s Angry Orphans”, in San Francisco Chronicle, 2 mai 1963, p. 4.

[12] Donald Canter, „Uproar in a Church”, in San Francisco News Call Bulletin, 29 aprilie 1963, p. 32. „Orthodox Dispute: Mass Appeal for Archbishop John”, in San Francisco Sunday Chronicle, 12 mai 1963, p. 2.

[13] „White Russians Speak Out: «The Archbishop Saved Us»”, in San Francisco News Call Bulletin, 2 mai 1963.

[14] Donald Canter, „Uproar in a Church”.

[15] Ibid

[16] Raportul Arhiepiscopului Ioan, p. 3 (in lb. engleza, p. 130).

[17] Documentele legate de acest proces se afla la Primaria San Francisco, Arhiva districtuala,camera 317, Procesul #532856, Curtea Superioara a Statului California din si pentru orasul si districtul San Francisco. Data inregistrarii: 6 iunie 1963.

[18]„Fostul consiliu parohial” se refera la sprijinitorii Arhiepiscopului Ioan care facusera parte din consiliu si adunasera bani pentru zidirea Catedralei. Cand Arhiepiscopul Antonie de Los Angeles a venit si a oprit lucrarile la Catedrala, si-a instalat proprii partizani si acestia au alcatuit consiliul parohial ce a depus plangerea.

[19] Trebuie amintit ca Protopopul Nicolai Dombrovski a fost preotul care l-a primit in mod canonic pe Eugene in Biserica.

[20] Raportul Arhiepiscopului Ioan, p. 5 (in lb. engleza, p. 131).

[21] Ibid, p. 5 (in lb. engleza, p. 132).

[22] Documentul Inaltei Curti a Statului California ii consemneaza pe „MAXIMOVICI, cunoscut si ca INALT PREASFINTITUL ARHIEPISCOP IOAN” si pe ceilalti parati, in frunte cu Eugene A. Hrapov, noul iconom al parohiei. Arhiepiscopul Ioan insusi, in raportul catre Mitropolitul Anastasie si Sinodul Arhiepiscopal, afirma ca „fostii membrii ai consiliului parohial sunt implicati intr-un proces impotriva arhiepiscopului lor din aceeasi biserica, parohie si eparhie (Raport, p. 9).

[23] Raportul Arhiepiscopului Ioan, p. 6 (in lb. dhgleza, p. 133)

[24] Ibid.

[25] Scrisoarea lui Eugene Rose catre Nina Seco, 10 septembrie 1963.

[26] Scrisoarea lui Eugene Rose catre Alison, 15 iulie 1963.

[27] „White Russians Speak Out: «The Archbishop Saved Us»”

[28] Informatia provine de la avocatul care l-a aparat pe Arhiepiscopul Ioan, dl. James O’Gara Jr.

[29] Raportul Arhiepiscopului Ioan, pp. 7-8 (in lb. engleza, pp. 134-35).

[30]Ibid., p. 8 (in lb. engleza, p. 135).

[31] Ibid., p. 13 (in lb. engleza, p. 140).

[32] Scrisoarea Pr. SerafimRose catre Alexei Young, 31 octombrie 1972.

[33] Raportul Arhiepiscopului Ioan, pp. 11-13 (in lb. engleza, pp. IS9-140).

[34] Memorandum of Points and Authorities in Opposition to Plaintiffs’ Motion to S© Judgement, 2 octombrie 1964.

[35] Scrisoarea lui Eugene Rose catre Nina Seco, 10 septembrie 1963.

(Ierom. Damaschin, Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose, Editura Sophia, Bucuresti, 2005)

Legaturi: