MARTURII DESPRE VLADICA IOAN MAXIMOVICI, apostolul neobosit si neinfricat al vremii noastre

3-07-2008 Sublinieri

“Nu ai invatat ca in vremuri de restriste fiecare crestin este raspunzator pentru intreaga crestinatate? Ca fiecare madular al Bisericii Ortodoxe este raspunzator pentru intreaga Biserica? Si ca astazi Biserica are dusmani si este prigonita si dinlauntru si dinafara?(Sf. Ierarh Ioan Maximovici)

025-mic.JPG

Din “Viata Sfantului Ioan Maximovici“- parintele Seraphim Rose scrie despre parintele sau, Vladica Ioan:

In toate spitalele europene se stia despre acest arhiereu, care era in stare sa se roage toata noaptea pentru un muribund. Era chemat la capataiul bolnavului – fie el catolic, protestant, ortodox, evreu sau oricare altul – pentru ca atunci cand el se ruga, Domnul era milostiv.

Era cunoscut si venerat in intreaga lume. La Paris, dispecerul caii ferate retinea plecarea trenului pana la venirea “Arhiepiscopului rus“. Insemnatatea sfantului Ioan Maximovici pentru omenirea secolului XX nu poate fi estimata. El a fost denumit de intreaga lume ortodoxa – facatorul de minuni al Shanghaiului, Europei Occidentale si America de Nord. In epoca Universalei secatuiri duhovnicesti, a celor mai mari cataclisme sociale si a ratacirii mintilor, el a crezut de cuviinta sa traiasca asa cum au trait marii asceti ai Fivaidei si Palestinei, care, exprimandu-ne prin cuvintele sfantului Siluan Athonitul, iubindu-L pre Dumnezeu, L-au iubit pana la urma. In secolul nostru nemilos si sovaielnic, acest sfant s-a asemanat marilor ierarhi din vechime, trezind o astfel de dragoste si veneratie in randul crestinilor, incat odata cu sfarsitul Vladicai a inceput parca un nou capitol al vietii sale – cinstirea sa de catre intreaga lume ortodoxa.

In zilele noastre de neputinta duhovniceasca ascetii au devenit rari. Fie ca viata acestui ascet sa-i insufleteasca pe dreptcredinciosii crestini ai vremurilor din urma, sa nu se lase cuprinsi de lasitate in evlavioasa lor truda. Fie ca viata lui sa le arate ca, contrar slabiciunilor si neajunsurilor noastre “Iisus Hristos ieri si azi si in veci este acelasi” (Evr. 13. 8 ) si ca nu exista nimic mai placut lui Dumnezeu si mai salvator pentru omenire, decat viata sfanta pentru Hristos, oglinda caruia a fost arhiepiscopul Ioan Maximovici.

In prezent, numele lui a inceput sa fie identificat cu chipul unui curajos si indraznet erou al credintei, infaptuind minuni pretutindeni si intotdeauna. Putem sa nu ne indoim de asta, asa apare chipul sau, daca vom contempla viata lui din punct de vedere duhovnicesc. Dar, sa ne amintim ca multi slujitori ai Bisericii, clerici “constienti” si ierarhi de vaza l-au respins si chiar dispretuit pe Ioan Maximovici in timpul vietii. Intr-adevar, privit nepartinitor, dintr-o parte, el reprezenta o imagine socanta: incovoiat, cu parul zburlit, cu vesminte uzate, cu o vorbire defectuoasa, sunand uneori mai mult ca un gangurit copilaresc. Fermitatea vointei sale, indreptata catre cele dumnezeiesti, anume acea calitate ce i-a permis sa cucereasca astfel de culmi ale ascetismului, era considerata drept orgoliu si obstinatie gratuita. In ochii multora el nu era decat un batran incapatanat si excentric, insistand asupra ideilor sale “absurde” cu privire la treburile de care s-ar cadea sa se ocupe Biserica. Dar ceea ce-i irita cel mai mult pe “inteleptii lumii acesteia” era imposibilitatea de a-l folosi in interesul uneia sau alteia din clicile sau partidele lor. El era liber inaintea lui Dumnezeu. Pe scurt, el era “privelistea” lumii acesteia, dupa cuvantul sfantului apostol Pavel. Lumea, care zace in rautate si al carei print este diavolul, cauta sa minimalizeze influenta fericitului Ioan. Cu toate ca evlavia nu poate avea “succes” in agonisirea bunurilor acestui pamant decazut si stricat insa, astfel de sfinti, ca fericitul Ioan Maximovici, devin biruitori in fata vesniciei si a infricosatoarei Judecati. Actuala ofensiva a raului nu trebuie sa ne constranga sa admitem pasiv triumful necredintei, datoria noastra fiind de a apara binele de asaltul lumii acesteia. Daca vrem sa fim cucernici, trebuie sa fim eroi – asa cum a fost sfantul Ioan Maximovici. Trebuie sa fim gata sa jertfim bunul nostru renume, statutul nostru personal sau social, sa renuntam la “respectabilitatea” noastra, vestind puterea de neinvins a lui Dumnezeu, preaslavit intru sfintii Sai.

Divergentele de pareri, legate de venerarea sfantului, nu sunt deloc ceva nou in Biserica. Bunaoara, noi il cunoastem si-l iubim pe sfantul Serafim de Sarov ca pe un mare sfant rus, dar cu mult mai putin sunt cunoscute proportiile umilirii, la care a fost supus preacuviosul Serafim in timpul vietii sale, chiar din partea unor slujitori ai Bisericii, cat si eforturile de a sterge amintirea lui printre credinciosi. Necatand insa la tentativele diavolesti de a eclipsa imaginea binefacatoare a sfintilor, Hristos a promis ca portile iadului nu vor birui Biserica (Mt. 16,18 ). Fara indoiala ca Fericitul Ioan a fost trimis ca un dar de la Dumnezeu oamenilor vremurilor de apoi. In epoca in care surogatul a devenit o norma in toate sferele vietii, cand adevaratul Duh al credintei lui Hristos a devenit atat de rar, incat majoritatea au uitat de insasi existenta Lui, sfantul Ioan poate fi considerat un model al autenticitatii duhovnicesti.

Intr-un anumit sens el este un etalon, care ne permite sa evaluam cine si ce este veritabil in vremurile noastre tulburi. Iar unitatea sa de masura nu este altceva decat curata dragoste crestineasca, proprie fericitului Ioan si pe care o raspandea in jurul sau cu darnicie. Cu aceasta dragoste straduinta pentru trairea duhovniceasca capata un rost. Iar fara ea, tot ce ramane din relatiile omenesti si viata bisericeasca, va fi un fel de desertaciune sau alta, exprimata prin calomnii si curse perfide sau, dimpotriva, in linguseli si laude reciproce. Fericitul Ioan a dat tonul potrivit al adevaratului apostolat in lumea moderna. Pe masura ce un numar tot mai mare de oameni se alatura Bisericii Ortodoxe, inainte de apropierea ultimei dezlantuiri a raului, fie ca ei sa vada in el indrumatorul si pastorul lor iubit, nesupus mortii“.

41.jpg

Din: “Ne vorbeste parintele Serafim Rose. Scrisori“:

Parintele Alexey (ulterior Ierom. Ambrose) Young:

alexey-young.jpg

“În aceasta, ca si în multe alte scrisori de-ale lui, parintele Serafim nu dadea niciodata ordine, nu insista niciodata pe supunerea oarba si, cu deosebire, nu mi-a sugerat niciodata ca as fi cumva naiv sau stupid (cu toate ca adesea am fost). El îmi arata pur si simplu învatatura Bisericii, crezind ca aceasta, în sine, este destul convingatoare. Mai scrisese ca, în tinerete, fusese cucerit de Arhiepiscopul Ioan Maximovici, nu pentru ca a vazut în el un <<specialist infailibil – pentru ca Biserica nu cunoaste asa ceva – ci pentru ca am vazut în acest sfint arhipastor un model de Ortodoxie, un teolog adevarat, a carui teologie venea dintr-o viata sfinta si dintr-o înradacinare desavirsita în traditia Ortodoxa. Cind vorbea, cuvintele lui erau demne de încredere…>> (…)

Este improbabil ca parintele Serafim sa fi putut vreodata sluji pentru multa vreme într-o parohie obisnuita fara sa se descurajeze de cei pentru care Crestinismul Ortodox este ceva care trebuie luat drept bun, indiferent de forma în care se prezinta. Dar aceasta nu înseamna ca nu exista mireni care nu iau în serios Evanghelia. Este adevarat ca parintele Serafim iubea munca misionara tocmai pentru ca era atras de cei ce erau cu adevarat interesati de Ortodoxie. Lucrul cu asemenea oameni îl dinamiza foarte mult, pentru aceasta era în stare sa mearga oriunde si sa faca orice pentru a-i sprijini. Cu toate acestea, este nevoie sa cercetam viata dascalului sau, Sfintul Ioan Maximovici din Shanghai si San Francisco, pentru a vedea cit de greu îi este cuiva care cauta sa traiasca atit de curat dupa Evanghelie si sa supravietuiasca vietii dezordonate dintr-o parohie. Viata Sfintului Ioan a fost atit de plina de virtuti apostolice si evanghelice încit pur si simplu putea trai “în” lume fara sa nu fie “din” ea , în vreme ce oameni neînsemnati – si parintele Serafim în mod sigur se considera unul dintre acestia – trebuiau sa caute alta solutie…”

frrose2.jpg

O scrisoare a Parintelui Serafim Rose despre Sf. Ioan Maximovici:

“Am petrecut o Cincizecime frumoasa, iar pe la sfirsitul zilei, am avut de furca cu un sarpe cu clopotei în mijlocul terenului manastirii (felul diavolului de a protesta!). Despre descurajarea în care te aflai – sper ca a trecut. Daca nu, încearca te rog sa-ti dai seama de faptul ca toata aceasta lucrare crestina are loc la nivel local – chiar acum si aici, între mine si Dumnezeu si cei din jurul meu. Daca e posibil mai mult – la nivel bisericesc general – e ceva ce se adauga la lucrul de baza. Avind în vedere vremurile de acum, eu însumi sunt surprins de cite lucruri putem face. Sa te inspiri de la cei ca Sfintul Nectarie si Vladica Ioan al nostru, care adesea au fost prigoniti “la nivel bisericesc general”, dar care nu au încetat sa fie rodnici. Dar Hristos Dumnezeul nostru este cu noi, si Vladica Ioan ne-a împins spre calea cea dreapta (ne-a spus sa continuam sa-l acuzam pe [Patriarhul] Athenagora, chiar daca oamenilor nu le place), iar toate încercarile ne-au venit numai pentru a ne întari pentru vremurile grele ce ne asteapta.

(…) Ca sa fim cinstiti, în timpul vietii sale, Vladica Ioan a fost înteles de prea putini episcopi, si aceasta pentru ca el era în primul si în primul rind un organism viu în Biserica si nu lasa cu nici un chip ca organizarea sa aiba întiietate. Acesta este de fapt si testamentul sau catre noi toti, dar tu nu-ti face griji daca acum nu întelegi acest lucru. Nu putem întelege mare lucru, ci numai prin experiere si prin suferinta pina la capat, pe masura ce crestem în Biserica si în traditia ei. Dumnezeu îti va trimite pricini pentru a întelege cu inima. (…) În zilele noastre, zilele decaderii generale din Biserica, nu trebuie ca nimeni sa se astepte la prea mult de la ei (de la episcopi). În vreme ce le dam cinstea cuvenita, respectul si supunerea, trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca (cu exceptia unor cazuri rare) ei nu se afla într-o postura de slujire ca îndrumatori personali, cu atit mai putin a convertitilor. O remarcabila exceptie de la aceasta “regula” generala, Vladica Ioan, despre care credem ca oricine si-ar fi putut pune încrederea în el cu desavirsire – hotarise ferm ca sa nu accepte ucenici, ci mai degraba sa inspire si sa încurajeze lucrul independent în interiorul Bisericii, cu conditia ca toti sa urmareasca progresul si consultarea reciproca în interiorul traditiei ortodoxe“.

026.jpg

Din Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose“, despre Vladica Ioan:

“În Jurnalul său, Eugene a scris: <<Ce spune în cuvântul ‘testamentului lui Vlădica Ioan’, că trebuie să ofere obştea noastră? Asta pare să se lămurească clar atât prin propria noastră fire cât şi prin povăţuirea noastră de către Vlădica Ioan. Mai ales în ultima sa vizită la noi, el nu a vorbit decât de sfinţiromâni, englezi, francezi, ruşi. Aşadar nu este oare de datoria noastră să pomenim sfinţii lui Dumnezeu, urmând exemplul lui Vlădica, cât se poate de îndeaproape? Cu alte cuvinte, să cunoaştem vieţile lor, să ne hrănim vieţile noastre duhovniceşti citind despre ei mereu, făcându-i cunoscuţi şi altora şi tipărindu-le – şi rugându-ne sfinţilor>>. Ceva mai târziu, meditând mai adânc la testamentul Arhiepiscopul Ioan pentru obşte, Eugene a scris într-o scrisoare către Gleb: <<Poate că lucrul din care avem cel mai mult de învăţat de la Vlădica Ioan este – că el a trăit în întregime prin increderea în Dumnezeu. El ne-a binecuvântat şi chiar (dacă pot vorbi cu atâta îndrăzneală) s-a bucurat de calea noastră, de a sluji lui Dumnezeu. Şi fără nici o îndoială, era văzător cu duhul. Putem face altceva decât să ne rugăm lui Dumnezeu? Dumnezeu ne cheamă să facem mult şi noi nu avem mult timp pentru asta>>”.

ioan-maximovici-1950.jpg


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Maximovici, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “MARTURII DESPRE VLADICA IOAN MAXIMOVICI, apostolul neobosit si neinfricat al vremii noastre

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » In San Francisco, pe urmele Sfantului Ioan Maximovici - “Apostolul Pavel al zilelor noastre”
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Eugene (Cuv. Seraphim) Rose despre MOARTEA UNUI SFANT: VLADICA IOAN MAXIMOVICI
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL IOAN MAXIMOVICI, PARINTELE UNIC - Marturii olandeze
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » VASUL VIU AL TRADITIEI ORTODOXE
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » “DESI AM MURIT, SUNT VIU”. Cateva marturii despre minunile Sfantului Ioan Maximovici
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…”
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » VIATA SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI (documentar VIDEO si text). Apostolul descult al Americii, Chinei si Occidentului
  9. Pingback: 45 DE ANI DE LA MUTAREA IN IMPARATIA CERURILOR A SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI, FACATORUL DE MINUNI (†2 iulie 1966). Cuvant despre modestie
  10. Vladica, iti multumesc. Baiatul cel mare se chinuie de 2 ani cu o infectie la ochi. De cand m-am rugat tie, ca prin minune, infectia se retrage vertiginos. Nu am mai folosit nici un fel de antibiotic. Iti multumesc

  11. Pingback: PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu? -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate