Sfantul Stefan cel Mare – IUBITORUL DE POCAINTA

1-07-2008 Sublinieri

***

Descarcati si ascultati:

Extrase online:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

De la Maicile de la Manastirea Diaconesti:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

1.jpg

“Iar bărbaţii lui Israel s’au adunat şi au venit la Samuel, în Rama. Şi i-au zis: „Iată, tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe calea ta. Aşadar, pune acum peste noi un rege care să ne judece, aşa cum e la alte neamuri”. Lucrul acesta însă era rău în ochii lui Samuel, că adică ei spuseseră: „Dă-ne un rege care să ne judece”. Şi Samuel I s’a rugat Domnului. Iar Domnul a zis către Samuel: „Ascultă glasul poporului, în orice va grăi către tine; că nu pe tine te-au lepădat, ci pe Mine M’au lepădat, pentru ca nu Eu să domnesc peste ei. Aşa cum s’au purtat ei cu Mine, prin toate faptele lor, din ziua când i-am scos din ţara Egiptului şi până’n ziua de azi, părăsindu-Mă şi slujind altor dumnezei, tot astfel se poartă şi cu tine. Acum însă ascultă de glasul lor; dar să le stai în faţă ca martor şi să le spui drepturile regelui care va domni peste ei”. (1 Regi 8, 4-9)

97146_pic.jpg

Din citatul biblic de mai sus se desprinde clar ideea ca regalitatea, ceruta de poporul iudeu ca sa fie si ei la fel de puternici si de la slaviti ca vecinii lor mai “descurcareti” si mai in ton cu istoria, a fost o concesie, o dovada de iconomie facuta de Dumnezeu dorintei poporului de a avea un conducator puternic si un regat puternic. Poporul iudeu nu era organizat intr-un mod planificat si unitar. Din randurile sale, la vremuri de incercare istorica, se ridicau asa-numitii judecatori, conducatori religiosi si/sau militari, care imparteau dreptatea in popor, profeteau si mijloceau pentru iertarea pacatelor lui Israel. O astfel de stare, oarecum spontana, de organizare si de exercitare a autoritatii (care se facea resimtita in principal in sarcinile asigurarii judecatilor si a apararii militare) depindea in mod radical, am spune, de starea de credinciosie a lui Israel fata de Domnul. Daca Israel era credincios si nu alerga dupa baali si dupa ritualuri pagane, Domnul era cu ei, aveau conducatori buni, profeti si judecatori drepti. Daca Israel se intorcea de la credinta sa, atunci Domnul ii parasea si erau invadati de paganii din jur, judecatorii erau corupti si nimeni nu era care sa pazeasca dreptatea.

In aceasta stare, poporul lui Israel observa ca vecinii lor sunt mai puternici in aceste vicisitudini ale istoriei pentru ca organizarea lor politica era una centralizata si exercitata de un rege. Si, in loc ca acest popor ales de Dumnezeu sa caute sa isi pastreze credinta, ei au vrut o solutie omeneasca la problemele pe care tot ei si le astrasesera asupra lor – au vrut un rege care sa domneasca peste ei. De aceea spune Domnul lui Samuel: ca nu pe el, adica pe judecatorul cel bun, l-au lepadat iudeii cand au cerut alta forma de organizare politica (adica greseala iudeilor nu a fost, in ultima instanta, parasirea organizarii autoritatii sub forma judecatorilor pentru cea a regalitatii), ci pe Insusi Dumnezeu, deoarece au parasit pronia cea cereasca si vor sa se lase pe seama puterii omenesti. Stia Domnul aplecarea catre idolatrie a poporului sau, iar inchinarea la un domn, un rege, ca inchinare la puterea lui, este tot o incalcare a primei porunci din Decalog.

Dar Domnul, cum spuneam, din iconomie, a randuit ca institutia regalitatii sa aiba, totusi, binecuvantarea sa. Din lungul sir de regi ai lui Israel pana in vremurile robiei babilonice, insa, putini, de numarat pe degetele de la o singura mana, s-au pus sub pronia cea cereasca si au vrut sa slujeasca mai mult lui Dumnezeu decat propriei lor mariri si puteri.

Motivul pentru care am amintit de aceste evenimente din istoria poporului iudeu a fost pentru a evidentia mai bine faptul ca pana si institutia regalitatii, sau a domniei, vazuta de multi ca fiind un fel de institutie divina in sine, a fost o iconomie prin care Domnul dat prilej credinciosilor sa nu cada in idolatrie. Si istoria regilor evrei arata ca nu puterea regalitatii a facut ceva, ci masura in care acestia se intorceau, cu pocainta, la Dumnezeu. Prin urmare, nu statul puternic, nu regele puternic garanta lui Israel independenta, ci credinta regelui si a poporului. Astfel, Dumnezeu a aratat ca, practic, speranta evreilor de a capata vreo prosperitate in virtutea regalitatii a fost desarta. I-a “ascultat”, le-a ingaduit sa aiba rege, domn, insa bunastarea poporului depindea tot de credinta sa in pronia lui Dumnezeu, de pazirea poruncilor Sale.

Institutia domniei, si chiar a imparatiei, a cunoscut, dupa raspandirea crestinismului, reprezentanti si perioade fericite de atragere a binecuvantarii ceresti. Unul din acestea este si domnitorul praznuit de Ortodoxia noastra maine, pe 2 iulie, Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant. Domnitorul, ales de sfatul tarii (arhierei, boieri si poporul de rand) pe campia Direptatii sa conduca tara, ramane cunoscut pentru victoriile sale asemanatoare pana la identitate cu cele repurtate de regii credinciosi ai lui Israel – armate infime fata de multimea ostirilor dusmane si pagane care vor sa invadeze tara. Ca sa se arate, astfel, mai bine ajutorul dumnezeiesc si ca nu puterea domnitorului sau a armatelor sale a facut asta, ci Domnul Insusi. Si daca victoriile sunt asemanatoare si au aceleasi cauze cu cele pe care le citim in Vechiul Testament, si infrangerile lui Stefan Voda se explica la fel. Astfel, dupa o infrangere grea in fata sultanului otoman, insusi domnitorul aminteste judecata dumnezeiasca, in pisania bisericii ridicata pentru pomenirea acestui eveniment istoric: „pe care lucru îl socot ca a fost vointa lui Dumnezeu, ca sa ma pedepseasca pentru pacatele mele, si laudat sa fie numele Lui!”

Solutia la aceasta criza (adica “judecata a Domnului”) este una duhovniceasca, dupa cum originea crizei este duhovniceasca si nu socio-politica. In impas fiind, domnitorul nu cauta cu disperare aliante si nu se incurca in socoteli omenesti, ci merge la Cuviosul Daniil Sihastrul: Si batând la usa sihastrului, sa-i descuie, au raspunsu sihastrul sa astepte Stefan-voda afara pâna s-a istovi ruga. Si dupa ce s-au istovit sihastrul ruga, L-au chemat în chilie pre Stefan voda. Si s-au ispoveduit Stefan-voda la dânsul.

chilia_lui_daniil_sihastru_-_putna.JPG

Iata, asadar, pilda de smerire si de pocainta. Iata demnitatea si identitatea noastra – un voievod in genunchi, asteptand, cu o umilinta sincera, la usa chiliei, cuvant de la omul lui Dumnezeu. Totusi, era domnitor, ridicase deja atatea manastiri. Cu toate acestea, nu considera un afront ca este pus sa astepte afara pana isi termina Daniil Sihastru rugaciunea. Oare noi, fara sa fim domnitori, ci regi si imparati pusi peste vietile noastre mici, am fi in stare de asemenea smerire, astazi? In plus, otomanii pradau in tara, era ceas de criza, tara ardea. Si Daniil Sihastru se ruga… iar Stefan astepta, rabdator, punandu-si, deja, toata nadejdea in Dumnezeu si in omul Lui. Pentru credinta sa, lui Stefan I s-a profetit de catre cuviosul sihastru ca va invinge armata otomana.

Prea deseori nu purtam in mintea noastra aceasta imagine cand ne umflam in pene cu istoria noastra si cu voievozii nostrii. Ii inchipuim in ipostaze eroice, cu sabii fluturande si priviri crancene indreptate catre orizonturi, dar nu doar vitejia lor omeneasa a adus biruintele si nu numai pentru ea au devenit ei sfinti. Pocainta in fata lui Dumnezeu, inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi – aici este cheia rezolvarii tuturor crizelor, tuturor impasurilor istorice.

Iata si de ce Stefan cel Mare a devenit Sfant – nu doar pentru ca a ridicat zeci de manastiri, nu pentru ca a repurtat victorii si a aparat Ortodoxia si Europa, nici pentru ca pe timpul domniei lui Moldova nu platea bir turcilor. Toate acestea au fost roadele binecuvantate de Dumnezeu ale unei inimi smerite, plecate, ale unui mare iubitor al pocaintei. Cei care contesta sfintenia, invocand pacatele sale omenesti preacunoscute, au despre sfintenie o viziune stramba, legalista si purista, fara sa stie ca Hristos a daruit sfintenia robilor sai pe cea mai usoara si mai simpla cale… dar imposibila omului mandru de sine: pocainta, umilinta sincera a inimii si marturisirea pacatelor sale. Daca n-ar fi asa si Domnul ar da sfintenia dupa gandul omului, nici ucigasul si preacurvarul rege David – tot un Rege al poporului ales din avea vreme (popor ales care a devenit Biserica, de la Hristos incoace) – n-ar fi devenit Sfantul Prooroc si marele Psalmist, din neamul caruia avea sa vina Mesia si ale carui stihuri dulci ca mierea si puternice ca sabia Duhului ne insufletesc si pe noi astazi.

Si noi, astazi, dovedindu-ne un popor rau credincios si idolatru, la fel ca evreii, am retinut din propria noastra istorie doar ceea ce vor patimile din noi – marire, putere, prosperitate economica. Visam si tanjim utopic sa traim iarasi vremurile voievodale, trecand peste “minorul” si “subintelesul amanunt” al pocaintei, al credintei reale in Dumnezeu, ca singura modalitate de a atrage binecuvantarea Lui peste noi. Am ajuns si noi ca evreii din vechime, care, uitandu-se in jur si vazand puterea si fala vecinilor lor idolatri, au cerut intr-un glas de la Dumnezeu sa aiba si ei rege. Am ravnit si noi la splendoarea europeana si iata, ni s-a dat din plin ceea ce am cerut. Pentru ca niciodata nu am stiut ce cerem, pentru ca L-am parasit pe Dumnezeul nostru… si am pus domn peste noi maracinele*.

* Cartea Judecatorilor, cap. 9:

S’au dus cândva copacii să-şi ungă un rege. Şi i-au zis măslinului: Domneşte peste noi! Dar măslinul le-a răspuns: Oare-mi voi lăsa eu grăsimea cu care oamenii Îl preamăresc pe Dumnezeug, ca să mă duc să domnesc peste copaci? Şi au zis copacii către smochin: Vino şi domneşte peste noi! Dar smochinul le-a răspuns: Oare-mi voi lăsa eu dulceaţa şi roada mea cea bună, ca să mă duc să domnesc peste copaci? Şi au zis copacii către viţă: Vino şi domneşte peste noi! Dar viţa le-a răspuns: Oare-mi voi lăsa eu vinul – veselia lui Dumnezeu şi a oamenilor – ca să mă duc să domnesc peste copaci? Apoi copacii toţi au zis către mărăcine: Vino şi domneşte peste noi! Iar mărăcinele le-a zis copacilor: Dacă’ntr’adevăr mă ungeţi rege peste voi, veniţi, şedeţi la umbra mea!; dacă nu, să iasă foc din mine şi să mistuie cedrii Libanului!

sfantul_stefan_cel_mare1.JPG


Categorii

Meditatii duhovnicesti, Pocainta, Sfantul Stefan cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani

Etichete (taguri)

,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Sfantul Stefan cel Mare – IUBITORUL DE POCAINTA

  1. DOBROVĂŢ, ULTIMUL CHIVOT

    „Domnia lui a fost epoca norocoasă a Moldovei şi punctul cel mai de sus al înălţării ei” – scria Dimitrie Cantemir despre Ştefan cel Mare în „Descriptio Moldaviae”. Cu toate acestea, dincolo de legitima imagine a gloriei pământeşti păstrată de istorie şi aureola de sfânt adăugată de oameni, vremi, tradiţie şi Biserică, putem presupune că a existat în intimitatea gândurilor de final ale domnitorului şi o mare neîmplinire: eşecul „proiectului” iniţial la care se angajase în epocă voievodul moldovean şi sub povara neîmplinirii căruia, probabil, s-a săvârşit din lumea aceasta. Asupra acestei înfrângeri, cel supranumit „atlet al creştinătăţii”, a reflectat desigur în ultimii ani de viaţă şi a lăsat mărturie – asemeni unei apoftegme în piatră – ultima sa mănăstire: Dobrovăţ. Că Ştefan a fost socotit un domnitor providenţial, un ales al lui Dumnezeu ce trebuie să înfăptuiască pe pământ înseşi proiectele divine, vedem şi din cuvintele alese de ierodiaconul Gherasim Putneanul în „Cuvântul de îngropare vechiului Ştefan Voievod, Domnul Ţării Moldovii, cel ce s-a numit Mare”: „Dar cu atâta mărirea lui mai vecinică este şi mai luminată, cu cât nu dintru a lumii, ci din plinirea poruncilor lui Hristos, Împăratul veacurilor, au agonisit-o”. În plus asupra sensului desfăşurării evenimentelor exista în epocă o dublă perspectivă apocaliptică. Anul 1492 – „văleatul 7000” – era aşteptat de toată lumea creştină cu mare înfrigurare. Pentru cea mai mare partea creştinătăţii europene sfârşitul celui de-al şaptelea mileniu nu însemna altceva decât Sârşitul Lumii, aşadar iminenta Parusie, a doua venire a lui Hristos şi a „Împărăţiei pregătite vouă de la întemeierea lumii”(Mt 25,34). Eveniment cu o semnificaţie specială în gândirea politică a vremii, de Sfârşitul Lumii se legau atât profeţiile despre ultimul împărat cât şi, într-o înţelegere orizontală a lucrurilor, venirea unei împărăţii care să urmeze Imperiului Bizantin prăbuşit în acea zi de 29 mai 1453, când turcii lui Mahomed al II-lea Celebi au pătruns în majestuoasa Biserică Sfânta Sofia din Constantinopol. Căderea în mâinile unui stăpânitor necreştin a celei de-a doua Rome, Bizanţul, cu dubla sa autoritate morală (împăratul şi patriarhul ecumenic) avea în plan spiritual semnificaţia unei pedepse divine primite pentru starea de păcătoşenie a lumii, iar în plan politic pecetluia prăbuşirea oficială a unui echilibru european (Apus şi Răsărit) ce s-ar fi vrut stavilă ascensiunii otomane. Vreme de aproape un secol de aici înainte Moldova nu va mai avea relaţii cu Patriarhia de Constantinopol. În locul acestora care, prin simpla subordonare jurisdicţională, riscau să ducă spre subordonare, mai întâi administrativă şi apoi politică, Ştefan cel Mare a aşezat în cea mai pură tradiţie a imperiului defunct, legăturile cu Muntele Athos, operă nu numai de mare anvergură spirituală, dar şi de remarcabilă subtilitate politică. Prin tot comportamentul său ulterior (militar, diplomatic, economic şi nu în ultimul rând al alianţelor prin căsătorie) voievodul moldovean a arătat că avea în perspectivă recucerirea Constantinopolului şi restaurarea prestigiului basileului bizantin. Fără să excludă colaborarea cu lumea catolică, dar dezamăgit adesea de aceasta şi de ineficienţa ei, Ştefan s-a gândit la posibilitatea unei solidarizări şi acţiuni ortodoxe, o altfel de cruciadă, în fruntea căreia nu putea fi altcineva decât el însuşi. Cruciada ortodoxă a fost misiunea pe care şi-a asumat-o Ştefan cel Mare şi pe care nu a putut-o duce niciodată până la capăt. Pe de altă parte cronicile vremii au remarcat modul specific în care domnitorul înţelegea să interpreteze evenimentele lumii. „Un cutremur, o ploaie de sânge, un incendiu” – reprezentau felul în care Dumnezeu îi arăta voievodului calea de urmat. Tot astfel, moartea unor colaboratori apropiaţi ori a unor membrii ai familiei sale reprezenta – după cum spune Grigore Ureche – „răspunsul altor semne” (Letopiseţul Ţării Moldovei). Chiar şi sfârşitul vieţii lui Ştefan a fost legat de dezlănţuirea stihiilor naturii, semn al slăbiciunii celui ce se pregătea să treacă la cele veşnice. În această hermeneutică, ridicarea a peste 40 de biserici şi mănăstiri a fost o modalitate firească prin care, dincolo de jertfa de mulţumire ori de iertare, Ştefan cel Mare a răspuns semnelor primite de la Tatăl Ceresc. Eşecul proiectului său iniţial a însemnat, cu siguranţă, şi el, un semn, o „lecţie” de la Dumnezeu, la care voievodul a ţinut să răspundă, înainte de mutarea la cele veşnice, ca unul care a înţeles deplin raportul dintre văzutele şi nevăzutele războaie. Răspunsul său a rămas peste veacuri dincolo de cripta de la Putna, în ultimul său chivot, al împărtăşaniei de veci: Mănăstirea Dobrovăţ. Deşi aflată relativ aproape de Iaşi, drumul către această aşezare stranie este lung şi nu odată pare fără de sfârşit. Kilometri întregi se merge prin inima codrului secular fără să întâlneşti ţipenie de om. Aburii grei ai dimineţilor de vară ce împânzesc frunzişul copacilor, te poartă parcă spre un tărâm misterios, iniţiatic, asemeni „zonei” din faimosul film al lui Tarkovski, „Călăuza”. Un drum în care uiţi de sine. La capătul lui, Dobrovăţul, la rându-i uitat parcă de lume, îţi apare dintr-o dată în faţa ochilor, aşezat într-o poiană care, în mare parte, îşi mai păstrează înfăţişarea de altă-dată. Ajuns aici, de fiecare dată te întrebi, oare ce anume să-l fi determinat pe domnul de legendă „să fugă” printr-atâta adânc de codru de lume? Oare ce anume să-l fi îndemnat pe voievodul moldovean ca, înainte cu un an de moartea sa, la 27 aprilie 1503, să înceapă construirea unei biserici pentru chinovia de aici, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, după ce cu patru ani înainte, la 26 noiembrie 1499, se îngrijise, tot aici, de înzestrarea unei alteia ce avea hramul Schimbarea la Faţă? Acest „balans” nu poate fi câtuşi de puţin întâmplător. Ziua Cincizecimii îmbrăţişează două evenimente aparent fără vreo legătură între ele: Pogorârea Duhului Sfânt asupra adunării ucenicilor care îl aşteptau, potrivit făgăduinţei lui Hristos, dar şi începutul vieţii monastice în Biserica tocmai constituită. Coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii a fost punctul de plecare din care au izvorât puterile mărturisirii pentru Hristos, din Iudeea până la capătul pământului. Cât despre influenţa directă a acestei coborâri asupra credincioşilor înşişi, ea s-a manifestat sub forma unei schimbări radicale, în favoarea unei vieţi comunitare între toţi credincioşii, cu preţul funcţionării familiilor lor la sânul Bisericii. Atunci s-au văzut persoane care se lepădau public de proprietăţile lor în favoarea conducătorilor comunităţii, şi-anume apostolii. Alţii vindeau bunurile lor personale şi le încredinţau preţul. Consecinţa – sau poate chiar motivaţia profundă – a fost consacrarea întregii vieţi în slujba Bisericii, atât în interior cât şi în exterior. Dacă socotim viaţa ca pe un dar primit din partea unui Dumnezeu care aşteaptă la rându-i, din partea omului, un răspuns pentru acest dar, vom ajunge la concluzia că răspunsul extrem, răspunsul fără rest este întoarcerea întregului dar, adică a întregii vieţi înspre Dumnezeu. Aşadar, intrarea în monahism. Acesta este şi răspunsul din cuprinsul ultimei mănăstiri ctitorite de Ştefan. Numai că este un răspuns mai aparte. Este răspunsul Împăratului pământesc întru împăcarea deplină cu Împăratul ceresc. Ponderea asupra soluţiei politice duce la eşec. Adevărata plinătate este viaţa în Hristos. Au existat câteva voci care au încercat să acrediteze faptul că în ultimele luni de viaţă Ştefan cel Mare s-ar fi călugărit, primind ca monah numele de Simion. Tradiţia monastică a Putnei, memoria ei, ca şi dovezile istorice nu confirmă în nici un fel această presupunere. Ştefan cel Mare nu a îmbrăcat pe patul de moarte haina monahală, dar a înţeles adevărata dimensiune a raportului duhovnicesc dat de binomul monarh – monah. Între Împărăţia care „nu este din lumea aceasta”, şi lumea aceasta în care poţi dobândi Împărăţia. Cheia acestei relaţii subtile o vom afla într-un detaliu din pictura interioară a Dobrovăţului, ce datează din vremea lui Petru Rareş şi constituie, din punctul de vedere al unor cercetători, cheia ascetică a întregului program al fresceleor exterioare de pe mănăstirile bucovinene. Clasicului tablou votiv în care îndeobşte este înfăţişat ctitorul oferind biserica spre Hristos, mijlocit fie de Maica Domnului, fie de sfântul ce dă hramul ctitoriei, îi este adăugată la Dobrovăţ o scenă în care monahii schivnici preiau în mâinile lor zidirea la poalele scării virtuţilor. La capătul suişului acestor trepte aşteaptă cu braţele întinse Mântuitorul Hristos care, spune Sfântul Ioan Scărarul, autorul scrierii foarte populare în epocă „Scara”(„Leastviţa”), „botezându-Se la 30 de ani, după vârsta văzută, a avut desăvârşita treaptă a treizecea, în scara cea înţelegătoare, adică, iubirea este Dumnezeu. Căruia I se cuvine cântarea, stăpânirea, întru Care este puterea, întru Care este, era şi va fi pricina cea una a tuturor bunătăţilor în veacuri fără hotare.” Apartenenţa şi fidelitatea noastră la oricare altă entitate în această lume – stat, naţiune, familie, cultură sau orice altă valoare – nu rezistă decât în măsura în care aceasta nu contrazice şi nu diminuează cu nimic apartenenţa (syntaxis) esenţială – fidelitatea noastră faţă de Împărăţia lui Dumnezeu. Faţă de loialitatea noastră cu privire la această Împărăţie, nici o altă loialitate nu păstrează un caracter absolut, nici una nu poate pretinde de la noi ascultare necondiţionată, nimeni nu este stăpânul vieţii noastre. Ultimele gesturi ştiute ale lui Ştefan cel Mare se leagă de Dobrovăţul pe care nu a mai apucat să-l vadă împlinit, deşi i se va fi vestit cu siguranţă sfârşitul zidirii la 12 aprilie 1504, în cel de-al 48-lea an curgător al domniei sale. Ultimele sale daruri sunt îndreptate spre Dobrovăţ: un „Minei” scris la Putna (februarie), un epitrahil brodat şi în sfârşit încă un „Minei”(18 mai). Este ultima informaţie despre voievod. Apoi „în luna iulie, 2 zile, în zi de marţi, la al patrulea ceas din zi, şi pe Ştefan voievod l-a ajuns moartea”. Asemeni unui Prospero ce se retrage la Milan „ca din trei gânduri unul să-l îndrepte înspre mormânt”, în ultimele sale zile Ştefan cel Mare îşi îndreaptă fiecarea al treilea gând spre Dobrovăţ, ultimul chivot. Raportul teafăr dintre teologie şi politică, distincţia dreaptă dintre planuri.

    Răzvan Ionescu
    Gazeta de Transilvania (www.gtbv.ro)
    28-29 iunie 2008

  2. Foarte frumoasa marturie!

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » CAROR STAPANIRI NE SUPUNEM?
  4. Pingback: Ştefan cel Mare şi Sfînt » Alex Rădescu
  5. Frate Admin.!
    Am si eu o rugaminte!
    Exista – cumva! – prin cartile stiute privind viata, dar mai ales sfarsitul Sf.Stefan cel Mare?! Mai bine zis – pocainta, intoarcerea lui fiindca…multi refuza sau nu cred in sfintenia sa pentru viata tumultoasa pe care a avut-o (femei multe…), asprimea (omora fara sa pregete la ospete pe cei neascultatori); multi spun: ‘pai da ce? Dumnezeu poate fi cumparat? Doar pentru ca a facut manastiri, biserici multe fost-a izbavit? haida-de! Hai sa facem biserici si manastiri dar sa ne vedem in continuare de apucaturile noastre!’; ce sa le spui? Ca Raiul este plin de pacatosi (indiferent de cate/natura pacatelor) care s-au pocait, indreptat? Poate ar fi edificator daca s-ar gasi – undeva – scris despre nevointa sa in cele duhovnicesti…fiindca asa e omul: vrea evidente, chiar daca stie si despre Sf.Ciprian care a fost vrajitor, de Paul din Tars (Sf.Ap.Pavel) de lepadarea lui Sf.Petru, de Maria Magdalena, de Maria Egipteanca…ii pretuiesc – pe cei din urma – fiindca a ramas scris intoarcerea lor plina de ravna si pocainta, smerenie…

  6. Pingback: Serafim Stefan « Dragocip’s Weblog
  7. @admin

    http://www.romanianchurchpoole.co.uk

    Sfantul Stefan cel Mare lucreaza mult in lume.
    A construit atatea manastiri si biserici ,a ajutat asa de mult Sfantul Munte Athos incat are trecere la Dumnezeu de a infiinta lacasuri ortodoxe acolo unde este chemat.
    Astfel nu se explica toate minunile prin care s-a infiintat aceasta parohie(dar seamana mai mult a manastire…cu trapeza proprie)in acest oras Poole din Anglia unde cica e sediul vampirismului mondial.Ctitorii ei nici macar nu sunt romani ci americani puri, ortodocsi.
    Poporul nostru nu e in stare sa-l cinsteasca cum se cuvine!
    Le apar fel si fel de intrebari “a la Magda” de mai sus.Scuze Magda,nimic personal,dar ai fost vreodata pe youtube sa asculti ultima cuvantare a Sfantului:”Doamne,numai Tu stii ce a fost in inima mea….
    Sa asculti cum ca el a tinut poruncile din tinerete….

    “Si la rumani multi dintre ei sunt sfinti ci numai ca nu s-a cercetat”—-parca asa suna un vechi text.
    De ce nu s-a cercetat?
    Nu cumva nu prea avem incredere in Sfintii nostri?Nu cumva faptul ca e roman,e de neincredere pentru romani?Nu cumva e barfit,e invidiat,e minimalizat?

    Acel pamant din regiunea Dorset,Anglia e scaldat de sangele mucenicilor ortodocsi din Britania,iar Sfantul Gheorghe protectorul Angliei trebuie sa-l fi chemat in ajutor pe Binecredinciosul nostru voievod si SFANT.
    Nu mai poate nici Sfantul Gheorghe din cauza relelor,lipsei de dragoste si necredintei de aici.Are si el nevoie de ajutoare si cine ar putea sa-l ajute mai bine decat cel care i-a cerut sprijinul in atatea razboaie si care a fost canonizat Sfant de curand.Numai ca romanii,neamul lui,se indoiesc.
    Frate admin ar fi o intreaga poveste cu aceasta parohie romaneasca daruita romanilor de Sfantul Stefan ce Mare.
    Ar trebui sa scrieti mai mult despre impactul pe care l-a avut acest Sfant voievod la ridicarea ulterioara a atatora oameni sfinti sau cu viata sfanta.Oare Parintele Cleopa mai era cine a fost ,daca nu era pazita calea de catre Voievozi luminati?Dar Parintele Arsenie Boca?Stiindu-se ca a fost un scut a crestinatatii impotriva extinderii paganismului.
    Am scris acestea pentru ca traind in preajma slujbelor din aceasta parohie,am simtit din bunatatea si din minunile acestui Sfant si nu am nici o indoiala de sfintenia marelui Voievod.
    Si sa stiti caci Sfantul Stefan lucreaza de zor pentru Ortodoxie si neamul romanesc,dar ca un mare strateg isi va arata planurile la momentul potrivit.Aveti incredere in el!E Sfantul lui Dumnezeu!A deschis calea atator mari Sfinti!

    Sfinte Stefane cel Mare roaga-te lui Dumnezeu pentru noi si ne iarta!
    Slava Tie Doamne Slava Tie!

  8. Foarte frumoase ultimile cuvinte a Sfantului nostru

    http://www.youtube.com/watch?v=YhtGyehh-Fw

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Vremea robiei eleniste si a Sfintilor Macabei - semn puternic dat noua, celor de pe urma
  10. Daca sunt oameni care se indoiesc de valoarea sfinteniei Binecredinciosului nostru voievod Stefan cel Mare,le-as sugera -cu toata cuviinta necesara- sa vina in vizita la Putna sau macar la Sihastria Putnei ca sa se induhovniceasca cu harul Sfantului si sa primeasca asfel raspuns la indoiala lor.
    Asta numai daca vor cu adevarat!
    Lucru de taina este si trairea de la Sf Manastire Razboieni si, de fapt, la toate sfintele manastiri ridicate de Sfantul domnitor.

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Chemarea primilor Apostoli si Duminica Sfintilor Romani. CHEMAREA SI LUCRAREA TAINICA A DUHULUI. CARE SUNT CRITERIILE CANONIZARII UNUI SFANT?
  12. Pingback: SFANTUL NEAGOE BASARAB SI INVATATURILE SALE CATRE FIUL SAU, THEODOSIE. Ce voievozi am avut, ce credinta aveau...
  13. Doamne ajuta!
    Cel mai mult ma impresionat la Sfantul Voievod Stefan cel Mare sinceritatea cu care se recunostea pacatos. Un astfel de exemplu l-am gasit in scurtul “testament” pe care l-am citit la Biserica De la Borzesti (satul natal sau al copilariei domnitorului), care spune:
    „Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut a mă sminti, ci am întărit pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care pe toţi vrăjmaşii am gonit şi înfrânt”. Nu am cuvinte! Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi!

  14. Pingback: Stefan cel Mare si Sfant: ”VOM LUPTA PANA LA MOARTE PENTRU LEGEA CRESTINEASCA”. Cantari, acatist si slujbe (audio si text) -
  15. Pingback: SFANTUL STEFAN CEL MARE – ACTUALITATEA UNUI TESTAMENT SI A UNEI PILDE. Parintele si conducatorul cel mai exemplar al neamului in fata BARBARILOR SI TRADATORILOR DE ASTAZI -
  16. Se poate crede ca a fost un om smerit!
    Este si usor de dedus cu judecata din zilele noastre. Ganditi-va ca era confruntat cu ostiri dusmane mult mai numeroase si puternice. Era inconjurat de natiuni gata oricand sa ii invadeze tara sau sa il inlature de la Domnie prin complot cu boieri locali, sa-l otraveasca, asasineze, etc., etc..
    Cum poti psihic si mental sa rezisti la atatea primejdii in afara de a nu cauta un Mare Sprijinitor extern firii omenesti?
    Deci, nu era cu putinta sa nu fie crestin traitor!

    Apoi, uitati-va la viata sa personala. Femei nu a avut de amante, asa cum circula basmele folclorice – se stie ca i-au murit sotii in timpul vietii … nu cred ca era tipul lui Henric al 8-lea, nu pare preocupat de astfel de chestiuni. A avut o fiica pe care a casatorit-o cu marele cneaz/voievod de Moscova (tot pentru a consolida alianta crestin-ortodoxa si a avea o pondere fata de catolici, maghiari si polonezi, lituanieni, foarte puternici si bogati). Cum a sfarsit acea fiica a sa? Ce tragedie! Ca parinte, sau ca voievod orgolios, nu credeti ca a suferit mult?

    Dar barbatii de atunci nu erau mai putini la minte si la Duh ca astazi! Erau foarte bine puternici psihic si in mod sigur erau bine sfatuiti si ingrijiti … intariti de cei din jur.

    Stefan a fost fricos de frica cea buna. De fiecare data cand se aprindea la manie stia la ce riscuri se expune. Dar era efectiv inconurat de dusmani sau potentiali dusmani … era imposibil sa nu fie evlavios traitor! A avut suflet mare, era si emotional, de aceea l-au plans taranii si poporul si multi dintre cei ce i-au fost alaturi in toata domnia!

  17. Pingback: Putin, Eurasia si ortodoxia moscovita. CE OPTIUNI (NU) ARE ROMANIA? - Recomandari
  18. Pingback: Stefan cel Mare si Sfant: “Cel mai mare român”. FILM DOCUMENTAR [video] - Recomandari
  19. Pingback: 510 DE ANI DE LA ADORMIREA SFANTULUI STEFAN CEL MARE, “aparatorul neinfricat al credintei si patriei strabune” (✝2 IULIE 1504). PREDICI text, audio si video. De ce a fost canonizat dreptcredinciosul voievod, in ciuda pacatelor sale omenesti?
  20. Pingback: Dreptcredinciosul voievod STEFAN CEL MARE SI SFANT, “păstorul cel bun” al neamului, OM AL CREDINTEI SI OM AL EVANGHELIEI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate