SFANTUL ANTIM IVIREANUL. Viata unui stalp al Ortodoxiei (audio, video)

Cititi si:

***

***

Documentare despre SFANTUL ANTIM IVIREANUL – “Universul Credintei” (TVR) si “Pagini de istorie” (Trinitas)

Troparul Sfantului Ierarh Antim

***

CONSIDERATII DESPRE ORIGINEA SFANTULUI ANTIM IVIREANUL

Arhim. Mihail Stanciu

Pornind de la marturiile documentare existente, articolul ne ofera cateva lamuriri referitoare la originea, familia, timpul si locul nasterii Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul, precum si la contextul luarii sale in robie de catre turci. Sunt aduse, astel, precizari in vederea recuperarii si conturarii biografiei eruditului, dar si smeritului, mitropolit al Tarii Romanesti.

Viata Sfantului Antim Ivireanul ramane inca, cel putin in prima jumatate a ei, o taina pentru noi. Multe lucruri nelamurite, acoperite si descoperite discret de insusi eruditul si smeritul mitropolit al Tarii Romanesti (1708-1716), nu ne sunt accesibile datorita lipsei documentelor, iar marturiile traditiilor locale si a deductiilor logice nu pot aduce informatii noi si sigure. Lipsa dovezilor documen­tare lasa loc multor speculatii, adesea divergente, dar noi vom incerca sa ne limi­tam la prezentarea marturiilor celor mai precise si intarite documentar¹. Din nefericire, simplele ipoteze ale unor cercetatori au fost preluate fara a fi verificate, apoi promovate si chiar dezvoltate de altii, lucru care a marit „nebuloasa” legata de biografia lui. Şi totusi, exista in documente cateva marturii sigure despre ori­ginea, parintii si credinta sa, precum si despre luarea sa din tinerete in robie.

Originea sa

Sunt multe surse scrise vechi care marturisesc neindoielnic originea georgiana a Sfantului Ierarh Martir Antim, origine pe care, de altfel, el nu si-a as­cuns-o niciodata.

Prima dovada ne-o ofera insasi modalitatea lui Antim de a semna cartile tiparite de el: „Antim Ivireanul”², sau „Antim, georgian de neam”³, sau „Antim ieromonahul, tipograful din Iviria”⁴. Apoi, intr-o carte tiparita in limba araba Antim a semnat „Gurdji, ceea ce inseamna georgian”⁵. De asemenea, prezenta multor decoratii cu motive georgiene in broderiile si cartile sale sugereaza ori­ginea sa ivireana⁶.

Pisania bisericii mari a Manastirii Tuturor Sfintilor, iesita din mainile lui Antim, spune ca:

„Biserica aceasta cu hramul Toti Sfintii

S-a facut cu vrerea lui Dumnezeu a fi a tuturor

Sub Stefan, cel ce poarta numele de Cantacuzino,

Stapan stralucit al vestitei Tari Romanesti,

De catre arhipastorul Antim al Ungrovlahiei

Cel din Ivir, cum se vede, din temelie,

Ca inchinator fata de Domnul dumnezeilor,

Ca David fii și fata de Biserica Sfintilor,

In anul mantuirii 1715.”⁷

Remarcam ca ctitoria bucuresteana este a Mitropolitului Antim al Ungrovlahiei, „cel din Ivir” sau cel dintre ivireni, nu cel din Manas­tirea Iviron care este cunoscuta manastire athonita a georgienilor. Faptul ca Antim nu avea legaturi speciale cu Sfantul Munte ni-l evidentiaza si lipsa scrisorilor lui de corespondenta cu parinti atoniti.

Faptul ca nu era roman de neam il spune insusi Antim in prima sa scrisoare sa de aparare din 13 ianuarie 1712 (fata de unele acuze nedrepte aruncate de „niste obraze mari bisericesti si mirenesti pline de zavistii si de rautate”⁸) catre Constantin Brancoveanu:

„Eu aici, in tara, n-am venit de voia mea, nici de vreo saracie sau lipsa”⁹.

Apoi, Antim reia ideea ca era strain:

„Intre altele se cuvan­teaza si aceasta, cum ca sunt strein si nu s-au cuvenit sa fiu eu mitropolit. In Hristos suntem toti una. Şi apoi n-am fost numai eu episcop si mitropolit strein in Tara Romaneasca, ci au fost si altii, multi, precum se vad in condice si precum sa politiceste in toata Biserica, precum si domni au statut si de tara si streini, ca si in toata lumea”¹⁰.

O alta marturie documentara avem in prefata Molitvenicului tiparit la Ramnic in 1706, unde ucenicul Mihail Istvanovici ii dedica „preacinstitului si iubitorului de Dumnezeu, al mieu stapan si de bine facatoriului parinte kyriu kyr Anthim Ivirénului, episcopul Ramnicului, pana la pamant plecata inchinaciune”¹¹.

In anul 1709, Sfantul Antim Ivireanul, ca mitropolit al Tarii Romanesti il trimite pe cel mai bun ucenic-tipograf al lui, Mihail Istvanovici, in tara sa natala, la Tbilisi cu o tipografie completa, unde acesta tipareste imediat primul Evangheliar in limba georgiana. Dedicatia lui Antim catre Constantin Voda Brancoveanu ne arata aceasta carte a fi „roada cea noua (pe) care pamantul ivirenilor, adapandu-se din raul imparatestilor tale daruri, intru acest an a odraslit”¹². Re­marcam, astfel, grija lui Antim pentru tara sa natala si ravna lui ca si cei de-un neam cu el sa-L cunoasca mai mult pe Dumnezeu¹³.

O alta marturie scrisa explicit despre originea georgiana a Sfantului Antim ne-o ofera Mitrofan Gregoras, care scrie in anul 1710 pe cartea greceasca Slujba Sfintei Ecaterina si Proschinitarul Sfantului Munte Sinai, tiparita de Antim, zece versuri omagiale:

„Indemn pe toti sa ia cunostinta, cu grija de aceste vorbe. A venit barbat pe pamantul Valahiei, a venit lumina, Antim dumnezeiesc, ierarh al Ungrovlahiei, din neamul cucernic al ivirilor intelepti. Lui i-a dat Dumnezeu averea imbelsugata a intelepciunii, sa faca fapte ceresti si prin tipografie sa fie de folos peste tot pamantul multimii celor cucernici. Acesta, dand prin tipar cartea de fata, a bucurat in cea mai mare masura cetele parintilor din Sinai. Lui, dar, sa-i dea Domnul salasurile cele ceresti”¹⁴.

Gheorghe Hrisogon din Trapezunt, „pe cand era profesor si director la Academia domneasca a lui Brancoveanu, de la Sfantul Sava”¹⁵, ii adreseaza in 1709 cateva cuvinte de recunostinta „Preasfintitului si preainvatatului mitropolit a toata Ungrovlahia, Antim cel stralucit din Iviria , Parintele si binefacatorul tuturor”¹⁶.

Alta marturie sigura apartine ucenicului lui Antim in arta tipografiei, Gheorghe Radovici, care scrie pe foaia de titlu a Octoihului tiparit de el la Targoviste in 1712 „cu toata cheltuiala preasfintitului mitropolit al Ungrovlahiei kir Antim Ivireanul”¹⁷. Apoi, reluand aceasta idee in interiorul prologului dedicat preotilor, Gheorghe Radovici evoca „dumnezeiasca ravna si multa grija ce are preasfintitul si de Dumnezeu trimisul mitropolit kir Antim Ivireanul pentru toata crestineasca lui turma si mai ales pentru cinstita ceata a cucerniciei voastre, preotii”¹⁸. Aceeasi marturie despre originea lui Antim o da Gheorghe Radovici si pe foaia de titlu a cartii Dumnezeiestile si Sfintele Liturghii, tiparite tot la Targoviste in anul 1713.

Cea mai completa marturie din vremea lui Antim, insa, este aceea a secretarului florentin de la curtea domnitorului Brancoveanu, Anton Maria Del Chiaro, care „a lucrat multi ani in cancelaria voievodala a Tarii Romanesti, ajun­gand sa-l cunoasca bine pe mitropolit”¹⁹ si a editat la Venetia in anul 1718 car­tea Istoria Delle Moderne Rivoluzioni Della Valachia. El spune ca „Antim, Mitropolitul Valahiei, de nationalitate georgiana, sclav in tinereta, ajunse gratie talentului ce-i daruise Dumnezeu pana la cea mai inalta treapta eclesiastica”²⁰.

Familia sa

Secretarul domnesc Anton Maria Del Chiaro ne spune ca numele lui de Botez era Andrei (nume frumos, crestinesc), atunci cand descrie ultimele zile din viata lui:

„Mitropolitul Antim inchis la Curte a fost constrans prin amenintari sa renunte prin scris la Arhiepiscopat si in locul sau a fost ales de catre Domn si ministri, Arhiepiscopul Mitrofan, fost duhovnic al lui Constantin Brancoveanu. Fu apoi despopit, acuzat de vrajitorie si inselaciune si i se puse potcap ros in locul celui de mitropolit. I se ridica si dreptul de a purta numele de Antim, dandu-i-se numele sau laic, Andrei. I se ceti apoi sentinta de inchisoare pe viata in manastirea Muntelui Sinai si pornit in miez de noapte cu carul, sub paza ca­torva turci, ajunse in Galipoli, langa raul Dulcia²¹, care trece prin Adrianopol, unde fu ucis si aruncat in rau”^22.

Niciun alt scriitor nu mai da o asemenea mar­turie (legata de numele de botez), de unde deducem ca insusi Mitropolitul Mar­tir i s-a destainuit secretarului Del Chiaro, care avea si o admiratie sincera fata de Antim.

De asemenea, cunoastem si numele parintilor sai dupa trup din pomelni­cul sau personal pe care l-a scris in Asezamantul Manastirii Tuturor Sfintilor: Ioan si Maria. Astfel, in manuscrisul 3342 al BAR, gasim urmatorul indemn:

„de va vrea cineva dintr-insii (elevii de la scoala) sa se si preoteasca, cand va fi ceasul acela, sa i se dea deosebi alte 13 taleri; opt taleri sa-i dea sa se hirotonoseasca diacon si preot si cinci taleri sa-i ramae lui, sa faca el insusi un sarindariu si sa pomeneasca pre domnul carele va fi aceste 5 nume: Ioann, Mariia, Macarie ie­romonah, Theodosie arhiereu si Anthim pacatosul arhiereu”²³.

Conform traditiei obisnuite a scrierii pomelnicelor, primele nume sunt ale parintilor dupa trup, apoi al duhovnicului. Facem si remarca aceasta ca daca-i trece pe pomelnic la Sfanta Liturghie, atunci inseamna ca parintii lui erau botezati ortodox, desi lo­cuiau intr-o tara aflata sub presiunea si chiar persecutia musulmana. Deducem ca de la ei Andrei-Antim a primit si viata, dar si credinta si buna educatie crestina, pentru care le-a ramas recunoscator mereu.

Nu stim daca a mai avut frati. Lipsa altor nume de pe pomelnicul lui nu ne da garantia nici ca a fost singurul copil la parinti, nici ca Antim ii repudia pe fratii lui care poate i-au facut rau. Nu stim sigur nici daca Ieromonahul Macarie a fost duhovnicul lui din copilarie, cel care l-a invatat sa citeasca, sa scrie si sa inteleaga credinta si scrisul bisericesc. Totusi, numele acesta era destul de rar folosit in Georgia, iar aceasta ne face sa credem ca Ieromonahul Macarie i-a fost duhov­nic si sfetnic apropiat fie in imperiul otoman, fie in Bucuresti, unde el a trait apoi cea mai mare parte din restul vietii sale.

Data nasterii

Cand s-a nascut Antim este, de asemenea, o enigma despre care nu ne putem pronunta exact. Dar, pe baza marturiei lui Antim insusi, putem face unele consideratii aproximative.

In cele doua scrisori de aparare ale sale catre Constantin Brancoveanu, din 13 ianuarie si 3 februarie 1712, Mitropolitul Antim ii cere mila domnitorului pen­tru „batranetile mele si neputintele ce am”²⁴, deci putem intelege ca Antim era inaintat in varsta si sub povara bolilor si a neputintelor. Munca neintrerupta de peste 24 de ani (in acel moment, la 1712) in tipografie si-n atelierele de pictura, sculptura si broderie, slujirea liturgica si pastorala, grija parinteasca pentru turma lui Hristos, toate l-au impovarat cu boli si slabiciuni care s-au agravat cu varsta.

Daca presupunem ca avea cam 70 ani, varsta medie a batranetii, atunci putem deduce ca s-a nascut pe la anii 1640. Dar nu este sigur. Alti cercetatori sustin, pe baza aceleiasi deductii, ca anul nasterii lui ar fi pe la anii 1650, data relativa, ulterior unanim acceptata. Primul care a afirmat aceasta a fost Teodor Cerbulet²⁵, de la care a fost preluata informatia si transmisa mai departe. Iar Fanny Djindjihasvili extrapoleaza mai mult in monografia sa, unde spune:

„Antim s-a nascut in preajma anului 1650, iar la varsta de 16 ani a fost vandut la targul de sclavi din Constantinopol”²⁶.

Dar si aceasta informatie legata de var­sta la care Antim a fost luat si vandut ca slav este o speculatie imprecisa, neavand acoperire documentara. Preluand aceasta idee, si Parintele Arhimandrit Sofian Boghiu afirma ca

„tanarul Andrei, nascut pe la 1650, avea vreo 16 ani cand a cazut in robie la turci, odata cu mai multi tineri, care erau dusi mai intai in Crimeea, iar de acolo la Constantinopol si in alte parti ale lumii, spre a fi van­duti ca robi”²⁷.

Luarea sa in robie

Iata ce descoperim referitor la plecarea sa, fara voie, din tara natala. Anton Maria Del Chiaro noteaza ca Sfantul Antim a fost „sclav in tinerete”²⁸.

Ucenicul-tipograf Mihail Istvanovici in prefata Molitfelnicului din 1706 i se adresa dascalului sau Antim, pe atunci episcop de Ramnic, astfel:

„Precum oarecand, din purtarea grijii dumnezeiesti, prea frumosul Iosif, prin vinderea fratilor lui, ismailitenilor, instreinat au fost de parinti si de tara lui in pamantul Eghipetului (iubitoriule de Dumnezeu parinte²⁹), ca acolo sa fie pazit spre hrana vremii celor sapte ani ai foametii intru folosirea a multe noroade, iar mai vartos pentru norodul cel credincios, adica pentru tatal lui Israil. Asa acea purtare de grija dumnezeiasca, si pre iubirea ta de Dumnezeu, ca pre un margaritariu scump, legat cu aur, intru vindere oarecand fiind pretuit, si din tara ta scos, si in partea locurilor noastre adus si nemerit, ai stralucit ca o raza lu­minoasa. (…) O, minune, si dumnezeiasca purtare de grija si descoperire, cum de multe ori cu cei robiti si legati s-au aratat slobozirea, si descoperirea man­tuirii a multi!”<sup³⁰.

Cuvintele „ca pre un margaritariu scump, legat cu aur, intru vindere oarecand fiind pretuit, si din tara ta scos” ne arata ca tanarul georgian Andrei nu a fost vandut la gramada, ca alti sclavi necunoscuti, ci „ca un margaritar scump, intru vindere fiind pretuit³¹”. Asta inseamna ca el era valoros ori pen­tru neamul sau nobil (si cumparatorii puteau santaja cu mai multi bani pe parintii lui), ori pentru educatia sa si pentru multimea talentelor sale³², ori pentru amandoua. Dar asta inseamna ca cei ce l-au vandut il cunosteau di­nainte, deci vanzatorii erau dintre concetatenii lui (poate chiar dintre rudele sale) care l-au tradat si l-au „pretuit” (negociat) cu cumparatorii care l-au scos din tara. Insistenta lui Mihail Istvanovici pe detalii ne confirma faptul ca asemanarea dintre Andrei si Iosif este foarte mare. Adica „precum oarecand, din purtarea grijii dumnezeiesti, prea frumosul Iosif, prin vinderea fra­tilor lui, ismailitenilor, instrainat a fost de parinti si de tara lui”, asa si Andrei a fost vandut turcilor (musulmani, ismailiteni) de catre frati de-ai lui (compatrioti) si scos din tara sa natala. Deci mai intai a fost vandut, apoi scos din tara, ceea ce ne confirma faptul ca nu turcii l-au rapit din mijlocul familiei, ci vanzatorii lui (locali), iar turcii (cumparatori) l-au preluat si l-au dus departe de casa parinteasca ca sa-l „pretuiasca” (valorifice) mai bine printr-o noua tranzactie (vanzare-cumparare) mai profitabila intr-un oras mai mare din Im­periul Otoman.

Del Chiaro spune ca Antim „era daruit cu insusiri atat de rare, incat stia sa faca in chip minunat orice mestesug, mai ales sculptura, desene si broderii”³³, „pe care, avand in vedere influentele orientale georgiene, in broderii si orna­mentatii, se poate sa le fi invatat chiar inca inainte de a cadea rob”³⁴, adica din copilarie, lucruri cu care Andrei-Antim se si impunea in fata comunitatii, star­nind adesea invidii si complexe in cei lenesi din jurul sau.

Locurile natale

Informatii despre locul precis al nasterii si al copilariei lui Antim Ivireanul nu avem pastrate in documentele vremii lui. Academicianul Gabriel Strempel³⁵afirma ca

„s-ar putea ca Antim sa se fi nascut in Kartli, provincia centrala, cu capitala la Tiflis (Tbilisi), de vreme ce Vahtangii domneau in aceasta provincie si de vreme ce la Tiflis a fost instalata tiparnita trimisa de Antim lui Vahtang al VI-lea”³⁶.

Insa centrul Georgiei, regiunea Kartli, era sub influenta persilor, si nu a turcilor, deci aceasta ipoteza nu pare verosimila.

In vizita noastra din Georgia, in mai 2008, am putut vedea pe valea raului Vardzia (din provincia Samtskhe – numita si Gurdjistan – Tara sclavilor³⁷) ruinele celui mai mare targ de sclavi din perioada Evului mediu. Pe valea acelui rau era drumul principal de acces dinspre Turcia spre Georgia, de aceea nu doar cala­torii si negustorii mergeau pe acest unic drum, marginit de doi versanti abrupti, ci si bandele de hoti turci si chiar osti otomane numeroase pornite sa jefuiasca sudul Georgiei.

Traditia locala orala veche³⁸ spune ca Andrei-Antim ar fi fost din satul Ude (regiunea Mesheti din sudul provinciei Samtskhe), situat aproape de granita cu Turcia, sat care era atunci o localitate mare si dezvoltata, avand o biserica veche din secolul XII si o scoala. Numele lui de familie ar fi Hurtsidze, familia sa fiind veche si aristocratica³⁹, lucru care i-a si permis sa aiba acces la o educatie inte­lectuala, artistica si tehnica. Din acest orasel Ude, care devenise un fel de centru regional⁴⁰, bande de hoti locali furau adesea tineri si tinere si-i vindeau apoi turcilor care veneau in acel targ sa aleaga si sa cumpere sclavii pentru diversi boieri otomani.

Lipsa altor date precise, referitoare la prima parte a vietii lui, la pe­rioada robiei sale la turci si, apoi, la perioada formarii sale teologice si ar­tistice pana sa vina in Tara Romaneasca, ne acopera cu mister si uimire portretul Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Oricum, aceste enigme nu-i micsoreaza meritul de a fi luminator si stalp al Ortodoxiei, alaturi de marii Sfinti Parinti ai Bisericii.