PARINTELE CIPRIAN GRADINARU (Namur, Belgia) – sau RAVNA PENTRU “RAIUL” FRATIETATII INTRU HRISTOS in vecinatatea “Fiarei” europene. Model si inspiratie pentru regasirea COMUNITATII ORTODOXE AUTENTICE, astazi prea-uitate…

20-08-2013 Sublinieri

Preotul Ciprian din Navmur

“Hristos în mijlocul nostru!”

Pe cât de strălucitor, tot atât de rece îmi pare Occidentul, cel puţin sufletului meu. Oamenii zâmbesc mult, peste tot, dar te simţi mult mai singur ca la noi, unde parcă zâmbetele devin din ce în ce mai mult marfă de contrabandă. Acolo însă, în pustia civilizaţiei contemporane, mi-a fost dat să descopăr în anii care au trecut adevărate oaze de omenie şi viaţă duhovnicească. Un astfel de loc este şi prima mănăstire românească din Belgia – Mănăstirea Namur de lângă Bruxelles. Adică nu departe de epicentrul stăpânirii lumeşti a zilelor noastre.

Românii adunaţi acolo, deşi într-o dureroasă străinătate, se simt sufleteşte ca acasă, mai ales când sunt împreună la Sfintele Slujbe, sau în liturghiile de după Liturghie. Dar, să nu uităm Părintele: oamenii aceştia au găsit un părinte în Preotul Ciprian. Pe el l-am rugat să ne povestească despre felul cum a lucrat Dumnezeu în naşterea comunităţii de la Namur… (V.G.)

89_inaugurare

– Părinte, e un pic ciudat ca în jurul bisericii unei mănăstiri să „trăiască” o parohie atât de vie… Cum a început totul?

– E o poveste mai lungă şi, până la un punct, de ordin oarecum personal. Din punctul meu de vedere, a început demult… De când mă ştiu, am primit în dar conştiinţa faptului că sunt legat de toţi oamenii prin fire nevăzute. Probabil că un rol important l-a jucat şi faptul că am copilărit la ţară, unde legăturile dintre oameni erau mai adânci. În plus, eram şi pasionat de şah, şi îmi plăcea mult şi deviza Federaţiei Internaţionale de Şah: „Gens Una Sumus” „Suntem un neam”, omenirea este o singură familie. În sensul ăsta, ani mai târziu, m-a bucurat John Donne, citat de Hemingway în moto-ul cărţii „Pentru cine bat clopotele?”, unde spune acelaşi lucru: „Moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. De aceea, niciodată să nu faci întrebare: pentru cine bat clopotele? Pentru tine bat”.

Însă toate acestea le simţeam la un nivel superficial, pentru că în vremea aceea nu eram credincios. Când Domnul m-a adus în Biserică, am început să citesc dintr-o altă perspectivă Noul Legământ şi scrierile Părinţilor Bisericii. Şi, printre multele lucruri care mă bucurau citind, am găsit şi gândul aceasta, care „pluteşte” în tot Noul Legământ, dar e limpede exprimat în rugăciunea Mântuitorului din Evanghelia de la Ioan: “Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie unaIoan 17:21 ori în Faptele Apostolilor: “Inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau unaFapte 4:32. Şi mi-am zis: Biserica e locul unde se poate împlini dorul meu – să fim mai mulţi laolaltă, dar să trăim ca o singură familie, ca un singur om!

Am început atunci să caut să văd cum se poate trăi aceasta. Însă la început, deşi am mers pe la multe biserici şi mănăstiri din ţară, nu am găsit mai nicăieri o stare aşa cum căutam eu. Şi nu doar o stare, dar nici măcar o preocupare de a căuta starea aceasta. Peste tot predici şi învăţături despre cum să mergem la biserică, cum să postim, cum să facem fapte bune, cum să ne rugăm… sau numai asumări individuale ale vieţii creştineşti. Eram îndurerat şi dezamăgit, simţeam că ne scapă esenţialul. Ce diferenţă de duh între comunitatea creştină aşa cum o vedeam descrisă în Faptele Apostolilor şi cele pe care le întâlneam!… Îmi amintesc că, la un moment dat, chiar îi spovedeam întristarea mea duhovnicului din acea vreme. Ne aflam într-o mănăstire „serioasă”, cu rânduieli bune şi ascetice, şi mi se părea că nici acolo nu era o astfel de preocupare între fraţi. Răspunsul Părintelui a fost pentru mine năucitor: “N-ai altă treabă?…”.

Aşa se face că o vreme am fost tare mâhnit. Eram acasă, dar înconjurat de străini. Şi, deşi eram încredinţat de sfinţenia Bisericii, de faptul că doar în Hristos este mântuire, nu pricepeam cum pot formele exterioare de evlavie (respectarea regulilor formale de mers la biserică, ţinerea posturilor etc.) să-l mântuiască pe om. Nu înţelegeam cum s-a transformat lupta pentru împlinirea poruncilor lui Hristos şi dobândirea virtuţilor în scop în sine, iar nu în Cale spre adevăratul scop – dobândirea Duhului Sfânt şi a roadelor pe care le aduce: dragostea frăţească, blândeţea… Nu-mi puteam proiecta Raiul, pe care dintru început l-am înţeles ca Dragoste, ca şi comuniune… După ce o viaţă întreagă m-am concentrat pe relaţia cu Dumnezeul meu, cu duhovnicul meu, pe rugăciunea mea, pe Liturghia mea şi, eventual, pe relaţia mea cu câţiva fraţi (puţini, dar aleşi pe sprânceană, conform tuturor „standardelor de calitate duhovnicească”), cum se poate, oare, în chip „magic”, odată cu intrarea în veşnicie, să încep să-mi iubesc semenii?…

Staretz SophronyÎnsă Domnul cel bun a căutat la orbecăiala mea şi mi l-a dăruit pe Cuviosul Sofronie de la Essex, omul lui Dumnezeu, ale cărui scrieri mi-au schimbat în cea mai mare măsură viaţa. Mare lumină, mare bucurie! I-am citit toate cărţile şi am căpătat iarăşi nădejde că cele la care visam sunt cu putinţă pe pământ. Cuviosul Sofronie vorbeşte despre conştiinţa adamică, despre faptul că suntem cu toţii fraţi întru Adam, părintele nostru, iar în „Cuvântările duhovniceşti” dă obştii pe care o călăuzea multe îndrumări practice despre cum ar trebui să trăiască o comunitate creştină, plecând de la principiile evanghelice.

Nu mult după aceasta, Domnul mi-a dat un duhovnic bun, în jurul căruia se înfiripa o astfel de familie (monahală, ce-i drept), şi iarăşi m-am bucurat că se poate şi în trăire, nu doar în cărţi. Pe urmă am aflat – şi până azi tot aflu! – că sunt mai multe astfel de parohii şi comunităţi în ţară şi în lume, şi m-am bucurat şi mai mult.

“Scopul vietii este dobandirea Duhului Sfant”

Dupa alti cativa ani, am ajuns in Belgia, unde am fost hirotonit preot. Si am ince­put cu mai multa indrazneala sa ma rog Domnului sa-mi daruiasca sa intalnesc oa­meni care sa-mi primeasca gandul, si sa in­cepem sa traim impreuna cate putin din cele cu care Hristos atat de mult voieste sa ne indulceasca inca din viata aceasta. Si Domnul nu a intarziat sa-mi dea astfel de frati si su­rori, unul cate unul. Oameni cu ravna de mai mult, care au inteles repede ceea ce spune Sfantul Serafim din Sarov: ca scopul vietii este dobandirea Duhului Sfant. Ca toate formele de vietuire si expresie in Biserica (rugaciune, post, iconografie etc.) trebuie sa fie circum­scrise acestui unic tel, si nu sa devina scop in sine. Ca nu exista relativisme in Biserica. Ca la biserica nu vii pentru vreun confort oarecare, ci ca sa afli adevarul despre tine si despre Dumnezeu ca premise fara de care nu se poate -, pentru a incepe viata duhov­niceasca „in duh si in Adevar”. Ca duhovnic nu e neaparat preotul la care te spovedesti de mai multe ori, ci cel pe care il asumi si care te asuma, in sensul ca simti ca sufera dure­rile nasterii tale intru Hristos, dupa cuvantul Sfantului Pavel. Ca fara o viata de neincetata trezvie, de nevointa, fara a ne spovedi des si a ne impartasi, sunt mici sanse sa sporim duhovniceste – si, cu atat mai putin, sa ne mantuim. Ca nu trebuie sa ne multumim cu un „crestinism de Duminica, in sensul ca ne in­talnim cu niste oameni pe care, poate, ii stim dupa nume, ne rugam langa ei, dupa care „Doamne-ajuta!” „Doamne-ajuta!” – „Ne vedem Duminica viitoare” – si gata!…

Parinte, dar cum credeti ca am ajuns sa traim un „crestinism de Duminica” in locul unui crestinism apostolic?

Cred ca daca atatia oameni care vin la biserica sunt singuri si amarati, iar vietile multor crestini sunt vlaguite duhovniceste, raspunderea apartine atat celui ce pastoreste – care ar trebui sa le transmita fratilor sai un chip adevarat al vietii in Hristos, intru unire, intru nevointa iubirii -, cat si enoriasilor sai, care nu ravnesc si nu se silesc la mai mult. Astfel de parohii impersonale, formate din „bisericute” (grupuri mici), seamana cu manastirile idioritmice, unde doar interesele ad­ministrative sunt comune. Si nu incetez sa-mi IMGP3685_cratentionez fratii si surorile intru Hristos ca, daca pierdem duhul de fratietate, vom de­veni si noi inca o parohie „idioritmica”, unde fiecare cauta la ale sale si unde, chiar daca spunem frumos inainte de Crez ca „Hristos e in mijlocul nostru!”, de multe ori mintim. Daca Hristos ar fi intre noi cu adevarat, le­gatura noastra, a unuia cu celalalt, ar fi alta.

Si acest duh de fratietate cum poate fi dobandit?…

Pot sa va spun cum luptam noi sa-l cul­tivam si sa-l dobandim. Daca luam, de pilda, cuvantul Parintelui Arsenie Papacioc: „Cine se roaga numai cand se roaga, acela nu se roaga!”, vom intelege ca nu trebuie sa ne mar­ginim la rugaciunile de dimineata si de seara, ci trebuie sa luptam ca rugaciunea sa devina o stare a noastra permanenta, o respiratie. Tot la fel, o relatie numai „de Duminica” cu cei­lalti membri ai parohiei nu e o relatie adevarata, duhovniceasca.

Si pentru asta, inca de la intemeierea comuni­tatii noastre (cand in jurul meu erau doar cativa oameni pe care-i spovedeam), grija mea a fost sa-i indemn pe frati sa se cunoasca, sa se apropie in­tre ei. Pe vremea aceea eram preot slujitor la cea mai mare parohie din Belgia, unde venea foarte multa lume din toate colturile tarii — si, in astfel de conditii, era greu sa se contureze o comuni­tate. Dar incet, incet, am inceput sa ne intalnim acasa pe la cate unii dintre noi, pentru o sfestanie, pentru un Paraclis, pentru un ceai, dar mai cu seama pentru a incepe sa ne inchegam ca o familie. Si lucrurile au decurs frumos, fratii au inceput sa se apropie si sa se indrageasca. Sporind destul de repede ca numar, era tot mai greu sa incapem intr-o casa. Si atunci ne-am hotarat sa cautam o biserica unde sa intemeiem o parohie…

In Romania, aproape la fiecare sfarsit de saptamana mergeam sa ma „incarc” la cate o manastire. Iar in Belgia eram deja de cativa ani si un astfel de loc nu exista — si-i simteam lipsa. Asa ca, imediat dupa ce am fost hiroto­nit preot, i-am cerut binecuvantare ierarhului nostru, Mitropolitul Iosif, pentru a incepe sa caut un astfel de loc, pe care sa-l cumparam – in speranta ca, la un moment dat, sa avem si o obste monahala.

“Vino si vezi!Ioan1:46

Am gasit mai multe locuri, dar de fiecare data au fost piedici si nu am finalizat nimic. Insa in ianuarie 2011 m-a sunat o prietena belgianca, ortodoxa, care era la curent cu cau­tarile mele pentru o manastire, sa ma intrebe daca mai sunt interesat. Se scosese la vanzare proprietatea unei foste comunitati de maici catolice de rit bizantin. Maica Domnului a facut atunci o minune, caci persoana desem­nata sa se ocupe de vanzare contactase deja pe reprezentantii tuturor comunitatilor orto­doxe din Belgia si toti se aratasera neintere­sati, apoi „intamplator” a sunat-o pe prietena noastra de familie, care m-a sunat imediat si ne-am intalnit pentru a vedea manastirea.

In momentul acela a avut loc o discutie supra­realista, in sensul ca negociam in numele comu­nitatii de romani din Belgia, desi nu eram con­vins decat de sprijinul a catorva zeci de oameni, apropiatii mei. Era un fel de ips-iosifnebunie, care a con­tinuat apoi, caci in momentul in care am prezen­tat proiectul Ierarhului meu — si mai ales suma propusa pentru vanzare —, mi s-a spus ca e prea mult, ca nu putem fi ajutati financiar de catre structurile bisericesti, date fiind constrangerile de aceasta natura la care suntem supusi in Occident. Lucru absolut de inteles, insa greu de primit pen­tru noi, in entuziasmul acela infrigurat.

Simteam cu totii ca in locul acesta era po­tential de mult mai mult, si l-am rugat insistent pe Mitropolitul meu doar sa vina sa vada lo­cul si sa-mi dea binecuvantarea de a anunta in toate parohiile din Belgia o campanie de stran­gere de fonduri. Cand Inalt-Preasfintitul a ve­nit, s-a entuziasmat de cele vazute si a hota­rat sa ne sprijine, cerand parohiilor sa ne ajute, caci singuri nu am fi putut acoperi toata suma care ni se cerea. A trebuit sa platim un avans destul de substantial. A fost greu, dat fiind si termenul scurt pe care l-am avut la dispo­zitie, dar in final — pentru rugaciunile Inalt-Preasfintitului si ale multor frati —, prin darnicia jertfelnica a multor frati din Belgia si din lumea intreaga, banii s-au strans. Ne-au ajutat mult Maica Domnului si Sfantul Ioan Rusul, unul dintre „prietenii” comunitatii noastre, catre care ne rugaseram, promitandu-i ca-i inchinam manastirea daca ne ajuta sa o cum­param. Si, alta minune!, prima priveghere sa­varsita in biserica manastirii a fost tocmai de praznicul Sfantului, pe 27 mai 2011!

Apoi, odata inceputa slujirea in manas­tire, imediat dupa cumparare, in mai 2011, am cautat sa punem si acestui loc, de la ince­put, temelia pe care o gasesc esentiala oricarei comunitati: duhul de fratietate intru Hristos.

“Trecerea de la stadiul moral la cel duhovnicesc”

Printre primele hotarari importante in acest sens, pe langa rugaciune, a fost aceea de a manca impreuna Duminica,DSC04189 dupa Liturghie. Sfanta Liturghie e Cina de Taina, iar agapa comunitatii e masa duhovniceasca, impartasire de Hristos — si intru Hristos. Practic, s-au organizat mai multe grupe de familii, carora le vine randul odata la cateva saptamani, care pregatesc masa pentru aproximativ o suta, o suta cincizeci de oameni (media pe care o avem Duminica la slujba acum). Si e o atmosfera de mare bucurie, care nadajduiesc sa ramana. Oamenii nu mai fug acasa sa manance, ci au timp sa vorbeasca, sa se cunoasca, sa se imbogateasca. Sa se bucure.

Dupa agapa, in timp ce o echipa de volun­tari sta cu copiii si cauta sa le transmita cate ceva din credinta ortodoxa, intr-un mod ludic, pe intelesul lor, am propus celor care vor si pot sa mai ramana la un „curs de supravie­tuire duhovniceasca”, dupa ideea Parintelui Serafim Rose. Discutam liber despre diferite subiecte duhovnicesti, prezint carti impor­tante pentru orice crestin, caci predica si spo­vedania nu sunt suficiente pentru a forma un cuget bisericesc celor care vin la biserica.

IMGP0184Pe multi din parohia noastra ne asea­mana si dragostea pe care o purtam Sfintilor inchisorilor comuniste. Cred ca ne pot fi modele extraordinare. Spunea un lucru te­ribil Radu Gyr, marele poet in catuse:

„In temnite am invatat pe viu ce inseamna sa fii cu adevarat crestin”.

In acestea doua, „pe viu” si „cu adevarat”, s-a consumat drama vietii si a mortii multora dintre cei inchisi. Si, cu adevarat, in aceste nuante este miza mantuirii, a trecerii de la stadiul moral la cel duhovnicesc al vietii crestine.

Ce gasesc impresionant, printre altele, la marturisitorii din temnite, este jertfelnicia lor, si ma bucura intelegerea generala care domneste in comunitatea noastra: ca doar prin jertfa putem pune inceput bun si ca fara jertfa nu se poate nimic. Multe as putea spune ca am vazut si trait impreuna cu fratii mei, ca m-au bucurat si m-au smerit in acest sens. Dar nu le voi pomeni, ca sa nu clatin sta­rea duhovniceasca a nimanui.

“Largiti si voi inimile voastre!II Corinteni 6:13

IMGP0891In al doilea rand, va spuneam ca, de la inceput, imi doream sa incepem sa ne apro­piem duhovniceste unii de altii – si am pro­pus fratilor mei o rugaciune de unire, in care sa ne intalnim cu totii, asa-numita „ruga­ciune de la ora 11″. In esenta aveam in ve­dere cuvintele Mantuitorului: „Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, sunt si Eu acolo” Matei 18:20. Spunem putin „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” si rugaciunea de unire in jurul duhovnicului a Parintelui Sofronie de la Essex, unde ii pomenim pe toti cei din comunitate. Aceasta rugaciune con­tine esenta ideii de unire:

Fa-ne a fi cu adevarat intru o fratie, vietuind intru o inima, intru o voie, intru o dragoste, ca un om, dupa cel mai-nainte de veci sfatul Tau pentru Adam, cel intai-nascut”.

Apoi, de cate ori cineva dintre noi (sau din-apropiatii lui) trece printr-o greutate, le-am cerut sa ma anunte si ne luam cu totii un ca­non: ne impartim cateva nopti la cati suntem incercam sa citim fara oprire din Psaltire. Si Domnul ne-a bucurat deja de mai multe ori, cu multe minuni, spre intarirea credintei.

Plecand de la ideea canonului de obste si inspirat de cele pe care le-am citit la Sfintii in­chisorilor, despre cum se nevoiau sa se roage chiar si in acele conditii de detentie, am pro­pus comunitatii sa facem la fiecare inceput de luna cate o “candela a rugaciunii”. Concret, in atatea nopti cate putem acoperi, cei care pot dintre noi isi „iau” cate o ora in care sa se roage — pentru ei si familiile lor, pentru ob­ste, pentru lume, incercand sa nu lasam sa se stinga rugaciunea nici un minut, vreme de mai multe nopti. Cand unul a incheiat si merge la culcare, un altul se trezeste si aprinde „can­dela” . Ne-a adus multa bucurie si apropiere in­tru Hristos, caci e mult har in acele nopti, si te simti responsabil pentru obstea ta si pen­tru toti fratii crestini care dorm la acea ora din noapte — fiind singurul, poate, care sta inain­tea Domnului, in numele tuturor.

Si nu in ultimul rand: si pentru a ne feri de pericolul egoismului individual si de ob­ste (ca, daca ne gandim doar la noi, oricat de multi am fi acesti „noi”, tot intr-o forma de egoism ramanem) si pentru a ne „largi inimile” (dupa expresia Sfantului Pavel), am inceput sa transmit apropiatilor mei intru Domnul mesajele pe care le primesc de la mai multi prieteni din lume, cu cereri de ruga­ciune pentru oameni care au nevoie in mod deosebit de-a fi pomeniti la un moment dat, pentru ca toti sa se poata ruga pentru ei. Si mi se pare extraordinara sansa pe care o avem, de a ne face impreuna-lucratori cu Dumnezeu la implinirea voii Lui in viata cuiva, incepand astfel sa cultivam in noi o „constiinta adamica“, despre care vorbeam la inceput. Plus ca ne dam seama, in comparatie cu suferin­tele altor oameni, cat de neserioase sunt indeobste smiorcaielile noastre.

“Parohia este un spital duhovnicesc”

IMGP0943Parinte, ca sa rezumam: ce inseamna o parohie?

– Personal, sunt intru totul de acord cu viziunea IPS Ierotheos Vlahos: orice om departat de Dumnezeu este un bolnav, duhovniceste vorbind; parohia este un spital du­hovnicesc, scopul constituirii ei fiind unic – vindecarea duhovniceasca a membrilor ei, sfintirea, indumnezeirea celor care o alcatu­iesc. Orice alt scop — de ordin national, politic-bisericesc sau social – reprezinta o denatu­rare a ideii de parohie.

Si, din pacate, si-n Occident sunt multe astfel de contraexemple. Desi ne-am obisnuit cu ima­ginea parohiilor „idioritmice”, lucrul e mai grav decat pare. Caci orice preot, orice parohie fara o astfel de viziune confisca enoriasilor sai sansa de intelegere dreapta a ceea ce Biserica le poate oferi, tinandu-i in menghina unei iluzii grave, care-l tine pe crestin departe de Dumnezeu.

Parohia este o familie mare, adunata in jurul unui parinte duhovnicesc, avand in centrul ei pe Hristos si IMGP0206traind o viata bise­riceasca. Credinciosii cauta sa se adanceasca in viata parohiei, apropiindu-se unii de altii prin Hristos, luptand sa se vindece de patimi prin implinirea poruncilor si prin ascultare de duhovnic. Iar parintele-preot trebuie sa fie „medicul” acestui spital.

Este datoria duhovnicului sa imprime enoriasilor sai cugetul Bisericii, de a-L „da­rui” pe Dumnezeu intr-o intelegere dreapta, ortodoxa. De a-i ajuta sa inteleaga ca nu exista un crestinism adogmatic, non-eclezial si neascetic (dupa cuvantul Parintelui Sofronie). Sa-i ajute sa-si formeze o constiinta crestina, universala, cu ajutorul careia fiecare sa devina constient ca atat fapta buna, cat si pacatul pe care il face are repercusiuni atat asupra fami­liei sale duhovnicesti, cat si a celei dupa trup — si chiar asupra intregii lumi…

Cum vedeti viitorul comunitatii sfintiei voastre?

Nu imi proiectez vreunul. Ce-i impor­tant e ca avem un prezent. Pentru care sunt adanc recunoscator Mitropolitului meu, si fratilor si surorilor printre care m-a asezat Domnul si prin care mi-a daruit toate aces­tea. Am constiinta ca nu pentru merite, ci pentru multele noastre slabiciuni ne daru­ieste Domnul atatea daruri.

Grija mea e sa traiesc azi fara de pacat. Si daca ar fi ca maine sa se sfarseasca totul, dintr-un motiv oarecare, raman cu bucu­rie mare: ca se poate trai in viata asta aceasta apropiere, aceasta comuniune cu fratii intru Hristos. Ca lucrul acesta, la care atat am visat pe vremuri, e realizabil. Ca toate se pot face, intru Hristos Domnul, Cel ce ne intareste. Totul — in Hristos!

Material realizat de Anca Stanciu

Din revista Familia Ortodoxă nr. 53 (Iunie 2013)

DSC04241

Legaturi:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Iosif Pop, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Ciprian Gradinaru, Parintele Sofronie Saharov, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “PARINTELE CIPRIAN GRADINARU (Namur, Belgia) – sau RAVNA PENTRU “RAIUL” FRATIETATII INTRU HRISTOS in vecinatatea “Fiarei” europene. Model si inspiratie pentru regasirea COMUNITATII ORTODOXE AUTENTICE, astazi prea-uitate…

  1. Slava lui Dumnezeu!
    Un adevarat exemplu pentru toata lumea ortodoxa. Fara nici un fel de vorbarie despre smerenie, despre cat de des sau rar se impartasesc credinciosii, despre canoane si obiceiuri, cum se poarta pe la noi in ultimul timp.
    Pur si simplu pui genunchiul la rugaciune cand toata lumea doarme si dupa aceea ii pune Dumnezeu in gand duhovnicului si sa te impartaseasca mai des 🙂

  2. Intr-adevar, autenticitatea este astazi prea-uitata. Este foarte greu sa mai gasesti Duhul undeva si cu atat mai greu sa il si dobandesti. De fapt, putini isi mai dau seama si ca acest lucru este problema; lumea nici nu suspecteaza ca lucrurile asa cum le avem pot fi total neautentice, ca poti sa crezi ceva cu toata certitudinea si sa nu fie adevarat.

  3. Ma bucur tare ca ati publicat acet articol, pentru ca el demanteleaza o prejudecata, pe care am intalnit-o de multe ori la unii frati/surori care frecventeaza acet blog, dar si la alti romani din tara, si anume aceea ca romanii din occident nu mai traiec in duh ortodox autentic, si ca ierarhii, preotii si bisericile ortodoxe romane sau ale altor neamuri otodoxe, din occident, sunt “ecumenisti”, si unii spuneau chiar “eretici” (ca s-au dat cu catolicii) – e drept era o doamna cam nervoasa care confunda credinta si patriotismul cu insulta di parerea de sine…

    Ca una care imi traiesc credinta ortodoxa in occident, si care am inteles sensul Sfintei Liturghii abia dupa ce am ajuns aici, desi frecventam biserica si in tara, dar nu la fel…Care am participat la nenumarate slujbe si agape fratesti in multe biserici si manastiri ortodoxe din occident, pot sa afirm ca avem aici preoti si ierarhi extraordinari, dedicati trup si suflet comunitatii ortodoxe si care aduc la dreapta credinta multi occidentali.

    Si la Nantes exista proiectul sa cumparama capela catolica inchiriata de comunitatea ortodoxa romana de aici, pentru desfasurarea slujbelor ortodoxe si speram sa ne ajute Domnul si Sfintii Apostoli Petru si Pavel, si Mitropolia noastra de la Limours, sa reusim. E vorba de multi bani, dar impreuna cu parintele nostru Adrian avem nadejde, caci Dumnezeu e Mare !

    Sigur unii vor sa nu vada asta, ci doar sa critice, orbiti de intelegerea gresita a crestinismului si de orgolii personale, dar ceea ce face acest minunat parinte,despre care se vorbeste in articol, fac multi parinti din occident, care nu au nici pe departe o viata mai usoara sau mai indestulata decat cei din tara. Cat despre IPS Iosif, este un ierarh cum putini sunt ! Este un ierarh care la o varsta inca tanara si-a pus grav in pericol sanatatea si a capatat o afectiune cardiaca, alergand fara odihna prin toata Europâ de vest, ca sa sprijine si duhovniceste, si moral, si material, toate comunitatile romanesti formate sau in formare !

    Domnul sa-i tina sanatosi pe preotii si Ierarhii nostri, iar noua sa ne dea putere de-a ne iubi aproapele, indiferent ca este din tara sau din afara tarii !

  4. Vrednic este si sa ne rugam ca Domnul sa ridice cat mai multi astfel de parinti. Lucrurile mari se simt, iar sfintenia nu poate fi trucata din orice parte a lumii ar veni ea, de aceea este f. adevarata si fraza ca…”daca atatia oameni care vin la biserica sunt singuri si amarati, iar vietile multor crestini sunt vlaguite duhovniceste, raspunderea apartine [in primul rand as spune eu, ca fara pastorul bun turma o ia razna] atat celui ce pastoreste – care ar trebui sa le transmita fratilor sai un chip adevarat al vietii in Hristos, intru unire, intru nevointa iubirii -, cat si enoriasilor sai, care nu ravnesc si nu se silesc la mai mult. Astfel de parohii impersonale, formate din „bisericute” (grupuri mici), seamana cu manastirile idioritmice, unde doar interesele ad­ministrative sunt comune…
    Din nefericire sunt si multe parohii impersonale, si ele nu sunt specifice unei etnii anume.

  5. @ cititor:

    Intru totul de acord! Va multumim mult pentru preluarea acestei initiative!

  6. Toata consideratia pentru Parintele Ciprian.
    Fratietatea de care vorbeste parintele si pe care a reusit sa o faca VIE in acea comunitate este ceea ce ar trebuie sa VIEZE in toate parohiile, asa-i.
    Cum este posibil sa te vezi la Sf Liturghie cam cu aceeasi oameni de fiecare data si sa nu stii mai nimic despre ei si ei despre tine?
    Sigur ca “insingurarea” ni se datoreaza fiecaruia dintre noi, mireni si preoti.
    Citeam pe acest site de acel preot de parohie (si ca el au fost multi) care isi lua Evanghelia sub brat si o lua prin sat pe la crestini sa-i cunoasca mai bine, sa si-i apropie, sa-i invete si, in esenta, sa le faca cunoscuta Vestea cea Buna.
    Cred ca multi preoti de la oras s-au demoralizat vazand ce “patesc” atunci cand merg prin parohia lor de Boboteaza, de pilda: f. multe usi raman inchise, la altele latra cainii din interior, de altii sunt luati la rost, etc.

  7. O, nu! Eu va multumesc pentru tot ce faceti pentru noi.
    Am observat ca atunci cand faceti apel la citirea Psaltirii in sfintele posturi, sunt de regula in jur de o suta de rugatori. Ma rog Domnului ca si acum sa raspunda cel putin o suta de frati si surori la acest strigat de ajutor al lui Daniel-Dumitru. Altfel, ramane doar sa citim si sa ne minunam de cat de frumos si crestineste se traieste pe la alte case, si sa ne vaicarim ca la noi nu se poate. Am convingerea ca Dumnezeu nu va ramane indiferent daca noi vom iesi un pic din noi si ne vom pleca genunchii si inimile pentru Maria Tereza si familia ei.
    Doamne, milostiveste-te intai spre noi si largeste inimile noastre!

  8. Acuma… dupa cele spuse de Hrisanti, sa nu credeti ca daca mai veniti in Occident veti gasi multi ca pr. Ciprian. Da’ de unde?!
    Eu nu sunt in aceeasi tara cu Hrisanti, e adevarat.
    Dintre parohiile romanesti ortodoxe de pe aici, si sunt vreo 15… nu stiu vreuna sa semene parohiei parintelui Ciprian.
    De fapt, cu scuzele de rigoare, este si aici un parinte care a incercat ceva asemanator, dar a venit vrasmasul si i-a cam luat elanul si hotararea­.

  9. Cunosc pe cineva care face parte din comunitatea ‘Toti Sfintii’ (http://enoria.ro/)(despre care se vorbeste in articol) care spunea ca, ceea ce incheaga lucrarea duhovniceasca de acolo este deasa si atenta spovedanie precum si rabdarea de care fac dovada in atatea nopti acesti oameni. Oamenii devin apoi atenti la viata lor. Parintele spovedeste nopti in sir, oamenii asteptand pana la ore tarzii. Revarsarea de har e imposibil de descris in cuvinte.

    Lucrarea este angajarea enoriasilor si a Parintelui, uneori cu sacrificii importante, pe baza conceptiei sfintilor Parinti despre viata in comunitate, amintit in articol de Parintele Ciprian.

  10. Website-ul comunitatii este: http://enoria.ro/. Cred ca link-ul din comentariul precedent nu functioneaza.

  11. Pingback: RUGACIUNEA PENTRU UNIRE a Arhimandritului Sofronie Saharov -
  12. Pingback: ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI” -
  13. Pingback: “ROMANIA, TE IUBESC” despre oameni care au invatat sa vorbeasca lui Dumnezeu. PARINTELE ILARION – fostul bancher calugarit: “DACA TRAIESTI FARA SA CAUTI RASPUNSURI, NU LE VEI GASI”/ Maica stareta MARIAMI si PARINTELE CIPRIAN,
  14. O doamna spunea clar in documentar ca “nu de bine a plecat din România”.Foarte semnificativ acest lucru!!! In consecinta, ajunsa in Belgia si nemaiavand grijile zilei de maine asemeni românilor din tara, le-a dat ghes inima (unora),sa-si aduca aminte de Dumnezeu.
    Aceasta constituie o categorie de oameni care din cauza saraciei nu-l pot vedea pe Dumnezeu. Dar odata iesind din sfera asta nenorocita, pare sa devina mai traitori intr-ale ortodoxiei. Intrebarea este ! -Cat de inradacinata este aceasta traire a lor, oare?
    Ce s-ar alege de toate acele persoane, acum aflate in bunastare finaciara, acolo in Belgia, si care par sa fie acolo atat de evlavioase, daca printr-o ironie a sortii ar ajunge din nou la grijile si necazurile materiale de dinainte, la saracia de care au scapat plecand din România. Cati dintre ei ar mai ramanea evlavioasi? Cati dintre ei ar urma dreptului Iov, care, ramas sarac lipit, bubos, pe gramada de gunoi, il slavea pe Dumnezeu?

    Deci, cred ca numai de pe acesta treapta se poate evidentia cu adevarat “trairea in duh ortodox autentic” ( @ Hrisanti ).

    Asadar, tuturor celor care l-au aflat pe Dumnezeu dupa ce au ajuns in tari cu bunastare, sa renunte la bunastarea materiala din acele tari si sa revina inapoi in România si astfel luand-o de la zero, sa-si puna credinta, evlavia,iubirea,fratia pe care zic ca au obtinut-o acolo, la verificare! Numai dupa aceasta pot spera sa se numeasca ortodocsi autentici, pana atunci sunt doar dintre cei caldicei…

    Doamne ajuta!

  15. @Nicu
    Hristos a inviat!
    Ca unul ce traiesc in Belgia si se intampla s-o cunosc pe dna respectiva, pot sa-ti spun numai ca nu facea referire numai la aspectul material.
    Probleme financiare pot fi si sunt oriunde in lume, si aici, si in SUA sau in Romania. Mai mult, si aici sunt foarte multi romani care sunt tratati precum sclavii de patronii lor occidentali si unii au ajuns sa-si sfarseasca zilele bolnavi, surmenati, stresati departe de cei dragi, de familii, prieteni, etc.
    Inchipuieste-ti deci ca cei care frecventeaza bisericile din vest nu sunt neaparat romanii de “succes” (din pacate, pentru ca impreuna cu ei comunitatile romanesti din diaspora ar fi si mai influente si cu mai mare capacitate de autosustinere si de ajutorare a romanilor din tara) si reflecteaza la asta.
    Iar emisiunea facea chiar un apel la ajutorarea acestei comunitati pentru a-si putea continua activitatea in lacasul achizitionat in rate.

  16. Pingback: Apel de sprijin pentru plata ratei necesare cumpararii MANASTIRII “ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI” din Vedrin-Namur (Belgia) - Anunturi
  17. Cred ca pe fiecare din noi ne pune Domnul unde este bine sa fim pentru mintuirea noastra–are El planurile Lui pentru fiecare, pe care noi, pacatosii nu le putem intelege. Cred ca orice Biserica si Manastire ridicata in tara sau in strainatate este o binecuvintare si un mare dar de la Dumnezeu. In strainatate, se fac si convertiri pentru alti frati ortodocsi ai nostri.

    Iar despre sclavie catre occidentali, aceasta este raspindita in toata lumea si de multe ori, nu conteaza unde te-ai nascut, dar ce meserie iti alegi. Sint multi care in tarile lor lucreaza in zilele libere fara sa fie platiti in plus ceva pentru ca au salariu fix, si daca sint ocupati cu proiecte, chiar si in zilele de vacanta, zile si nopti.

    Cred ca cel mai bine este sa ii sprijinim pe parintii ce vor sa faca mai mult pentru Biserica si pentru mintuirea noastra acolo unde sintem, si sa nu aruncam cu pietre in nimeni, sa fim alaturi de toti fratii ortodocsi, indiferent unde ar fi ei.

  18. Pingback: Parintele Ciprian Negreanu talcuind si aducand in prezent Apostolul: INIMA LARGA si INIMA STRAMTA, masura darniciei din iubirea pentru fratii saraci, UNTDELEMNUL BLANDETII SI VINUL MUSTRARII PARINTESTI, comunitatea “sfintilor” de la Ierusalim
  19. Pingback: VLAD BOTEZ: Sa sustinem tinerii saraci din satele României!/ CELE TREI FRICI ALE DRACILOR si CELE TREI ARME DE NEBIRUIT ALE CRESTINULUI/ Cum sa (nu) ne rugam? De ce fugim de liniste? ISPITA DE A FI MEREU PREA OCUPATI/ Relatia duhovnic-ucenic si POSIBILEL
  20. Pingback: Pr. Ciprian Gradinaru: NOI CU CINE VOTAM? - Recomandari
  21. Pingback: SFINTII TREI IERARHI, INVATATORII ADEVARATEI TEOLOGII: “Sa invatam cu totii sa iubim si ne aparam Biserica. S-o protejam de atacurile celor ce voiesc s-o distruga! Ce bine ar fi daca am simti dragostea, dorul si ravna Sfintilor Trei Ierarhi pentru a
  22. Pingback: Vasile Șoimaru – autorul unui album monumental | limbaromana.org | limbaromana.org
  23. Pingback: IMPORTANTA DREPTEI CREDINTE si a “UNITATII DUHULUI INTRU LEGATURA PACII”: Sa ramanem uniti in dragostea lui Dumnezeu ca sa ne imbracam cu putere de Sus! – Cuvinte de invatatura la DUMINICA SFINTILOR DE LA SINODUL I ECUMENIC | Cuvântul O
  24. Pingback: PARINTELE CIPRIAN din Namur, Belgia despre lucrarea RUGACIUNII comunitare: “CANDELA” – ca forma de supravietuire si rezistenta duhovniceasca in vremurile din urma: “Rascumparati vremea, ca zilele rele sunt” | Cuvântul Ortodo
  25. Pingback: PARINTELE SILUAN OSEEL, SFANTUL FILOCALIC DIN EINDHOVEN († 19 aprilie 2015) – INTRUPAREA RUGACIUNII SI DRAGOSTEI ARZATOARE: “Gândește-te bine, suntem noi doi și Hristos în veșnicie, nimeni și nimic nu mai contează, nici ce a fost. De
  26. Pingback: GANDURI LA PRAZNICUL SFANTULUI IOAN RUSUL. Parintele Ciprian Gradinaru de la Vedrin: “Este o oarecare asemanare intre ce traim si noi azi si ce traia Sfantul Ioan…” LECTII DUHOVNICESTI DESPRINSE DIN VIATA UNUI SFANT IUBIT | Cuvântul Ort
  27. Pingback: Interviu important cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Belgia despre FAMILIA DUHOVNICEASCA A PAROHIEI, NEVOINTA IN BISERICA, FRATIETATEA SI PRIETENIA DUHOVNICEASCA, SLUJIREA SI PURTAREA NEPUTINTELOR FRATILOR | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: PAROHIA PĂRINTELUI CIPRIAN GRADINARU, NEVOITA SA SE PARASEASCA VEDRIN-NAMUR. Putem sprijini achizitionarea unei alte biserici care sa permita continuarea misiunii parohiale | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: PAROHIA PĂRINTELUI CIPRIAN DIN BELGIA, NEVOITA SA PARASEASCA VEDRIN-NAMUR. Putem sprijini achizitionarea unei alte biserici care sa permita continuarea misiunii parohiale | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate