PARINTELE IOAN KRESTIANKIN – UN STARET ADEVARAT (I). Pretul (ne)ascultarii de voia lui Dumnezeu

3-09-2013 Sublinieri

113558.b

Parintele Ioan

Prima data l-am vazut pe arhimandritul Ioan (Krestiankin) in anul 1982, cand am venit la Manastirea Pecerska din Pskov. Pe atunci, se pare, mi-a facut o impresie deosebita; era un batranel cu suflet bun, destul de viguros (in acea vreme avea doar saptezeci si de ani), vesnic grabit, agitat chiar, inconjurat tot timpul de multime de pelerini. Ceilalti vietuitori ai manastirii aveau o infatisare mult mai sobra, mai ascetica si chiar mai serioasa.

De obicei, inainte de a incepe slujba vecerniei, din corpul de chilii al manastirii Pecerska din Pskov pornea o procesiune ciudata. Tanarul econom[1] al manastirii, parintele Filaret, luandu-l de brat pe parintele Ioan, il tragea aproape in fuga pe acesta dupa sine, astfel incat parintele Ioan abia izbutea sa tina pasul cu ucenicul sau de chilie. Dupa ei pornea indata multimea pelerinilor, care-l asteptau pe parintele afara.  Şi asa, cu totii alergau prin curtea manastirii. Mantiile si camilafcele calugarilor falfaiau, parintele fie se impiedica, fie se inabusea din pricina goanei, gafaind si incercand totusi sa binecuvanteze in graba  pe Scan12229 (1)cate unul dintre pelerini si sa raspunda uneori la anumite intrebari. Parintele Filaret din pricina aceasta se supara grozav si striga fie la parintele, fie la pelerini, pe care uneori chiar ii alunga cu umbrela. Intr-un sfarsit, il obliga pe parintele Ioan sa intre in biserica si il tara degraba in altar.

Trebuie sa spun ca economul nu facea aceasta din rautate, ci pentru ca in perioada rece a anului, parintele Ioan racea destul de repede afara. Iar, cand era cald, parintele risca sa nu mai ajunga deloc la biserica, pentru ca oamenii il tineau ore intregi.

Alaturi de fratii care faceau acolo ascultari, urmarind zi de zi aceasta imagine, radeam din tot sufletul pana cand, cu timpul, am inceput sa intelegem ca parintele Ioan, care se tara atat de amuzant la bratul economului suparat, era in realitate unul dintre foarte putinii oameni de pe pamant in fata carora pier limitele spatiului si ale timpului si carora Dumnezeu le da sa vada trecutul si viitorul, la fel cum vad prezentul. Cu mare uimire si nu fara frica, am simtit apoi pe pielea noastra ca inaintea acestui batranel, pe care oamenii rauvoitori il numeau in batjocura „doctorul Aibolit[2], sufletele omenesti erau descoperite cu toate secretele lor, cu cele mai intime nazuinte, cu faptele si gandurile cu atata grija ascunse, tainuite. In vechime, astfel de oameni se numeau proroci, iar la noi, in Biserica Ortodoxa Rusa, se numesc stareti.

Parintele Ioan insa niciodata nu se numea pe sine staret. Iar cand i se spunea asa, isi plesnea mainile cu indignare, zicand:

„Ce stareti?! In cel mai bun caz suntem niste batranei cu experienta”.

Şi pana la sfarsitul vietii, in adanca lui smerenie, a fost ferm convins de acest lucru. Totusi, la fel ca multi altii care il stiau pe parintele Ioan, noi eram convinsi ca in persoana lui Domnul ne-a trimis un staret adevarat, care cunostea voia Lui dumnezeiasca.

Da, acest lucru era cel mai important! Parintelui Ioan i se descoperea voia Domnului fata de oameni. Insa nici lucrul acesta nu l-am inteles de prima data. La inceput parea ca parintele era, pur si simplu, un om batran si foarte intelept. Şi, deodata, pentru aceasta „intelepciune” vestita, au inceput sa vina la el oameni din toate colturile Rusiei. Abia mai tarziu am descoperit cu uimire ca acei oameni nu asteptau deloc de la parintele Ioan un sfat intelept.

Sfatuitori care povatuiesc din experienta vietii lor sunt multi in lume. Dar oamenii care i se infatisau parintelui Ioan, de regula in clipele cele mai tragice, in momentele de cotitura ale vietii lor, voiau sa auda de la el nu cum sa procedeze intelept, ci cum sa procedeze cat mai corect [drept, in conformitate cu voia lui Dumnezeu – n.n.]. La drept vorbind, tocmai prin aceasta – prin cunoasterea voii lui Dumnezeu – se si deosebeste staretul de toti ceilalti oameni; chiar si de inteleptii renumiti, de intelectualii-teologi, chiar si de cei mai remarcabili si mai iscusiti preoti.

Imi aduc aminte ca, pe cand eram inca destul de tanar, fiind frate in manastire, s-a apropiat de mine unul dintre pelerinii moscoviti si mi-a destainuit o intamplare al carei martor tocmai fusese. Parintele Ioan, inconjurat ca de obicei de o multime de oameni, zorea prin curtea manastirii inspre biserica si deodata s-a repezit spre el o femeie inlacrimata, cu un baietel de trei ani in brate.

— Parinte, blagosloviti-mi copilasul pentru operatie! Doctorii spun ca trebuie operat urgent la Moscova…

Parintele Ioan s-a oprit si i-a spus femeii cateva cuvinte, care pe pelerinul moscovit, pur si simplu, l-au zguduit:

— In niciun caz, caci va muri pe masa de operatie. Roaga-te, da-i tratament si se va face bine, dar operatie in niciun caz sa nu-i faceti.

Şi i-a facut copilasului semnul crucii.

Am stat impreuna cu acel pelerin si amandoi ne-am ingrozit de cele auzite. Dar daca parintele gresea? Daca copilul urma sa moara? Ce ar fi facut atunci mama lui cu parintele Ioan daca se intampla asta?

Bineinteles ca nu puteam sa-l banuim pe parintele Ioan ca avea o atitudine potrivnica fata de medicina, care se mai intalnea, chiar daca foarte rar, in mediul duhovnicesc. Cunosteam multe cazuri cand el daduse binecuvantare, iar alteori chiar staruise asupra interventiei chirurgicale. Printre fiii lui duhovnicesti erau si medici renumiti.

Cu groaza asteptam si ne intrebam ce se va intampla mai departe. Urma sa vina la manastire mama copilului, zdrobita de durere, si sa faca un scandal monstru sau totul urma sa fie asa cum prezisese parintele Ioan? Judecand dupa faptul ca parintele isi continua in liniste, ca si mai inainte, drumul sau zilnic intre biserica si chilie, nu ne-a ramas decat sa deducem ca staretul, dandu-i un sfat atat de hotarat, a stiut ce spune.

Increderea si asculta­rea sunt regulile principale ale relatiei dintre crestinul ortodox  si parintele  sau duhovnic. Desigur ca nu fata de oricare duhovnic poti face deplina ascultare. Intr-adevar, asemenea duhovnici sunt rari! Aceasta, in realitate, nu-i o problema simpla. Se intampla tra­gedii cand unii preoti nesabuiti incep sa se creada stareti si poruncesc cu ingamfare si, in cele din urma, savarsesc un lucru total nepermis in viata duhovniceasca – ingradirea libertatii fiilor lor duhovnicesti.

1285440874_378617480b37

Parintele Ioan niciodata nu poruncea si nu isi impunea voia sa. El pretuia la nesfarsit libertatea omeneasca si o respecta intotdeauna. Parintele era gata sa indemne, sa induplece, sa implore, ca sa se implineasca ceea ce, dupa cum stia el, era necesar pentru omul care venea la el. Dar, daca acesta staruia cu incapatanare in parerea sa, parintele, de obicei, ofta si spunea:

— Ei bine, incercati. Faceti cum stiti…

Şi intotdeauna, dupa cate stiu eu, cei ce nu implineau sfaturile parintelui Ioan, in cele din urma se caiau amarnic. Iar dupa aceea, de obicei, ei veneau la parintele cu hotararea ferma de a implini ceea ce le va spune el. Iar el ii primea pe acei oameni cu aceeasi mila si dragoste, nu-si cruta pentru ei nici timpul, nici puterile, ci se straduia din rasputeri sa indrepte greselile lor.

* * *

Mi-am amintit un caz asemanator intamplarii cu baietelul si operatia, petrecut cu zece ani in urma, dar care s-a sfarsit cu totul altfel.

In anii aceia locuia la Moscova o femeie deosebit de interesanta si originala, Valentina Pavlovna Konovalova. Parca era desprinsa din tablourile lui Kustodiev – o adevarata negustoreasa moscovita. Era vaduva, avea saizeci de ani si era directoarea unui mare depozit de produse alimentare de pe Calea Pacii. Scunda si plinuta, Valentina Pavlovna sedea de obicei tantosa la masa cea mare din biroul ei. Pe toti peretii atarnau reproduceri de icoane in rame, de dimensiuni impresionante, iar pe podea, sub masa de scris, se afla un sac enorm ticsit cu bani, pe care Valentina Pavlovna ii administra dupa judecata ei, fie trimitandu-i pe subordonati sa cumpere o masina de legume proaspete, fie miluindu-i pe saracii si strainii care veneau in numar mare la depozitul ei.

Subalternii Valentinei Pavlovna se temeau de ea, dar o iubeau. In Postul Mare, Valentina Pavlovna aducea preoti sa faca Sfantul Maslu chiar in biroul ei. La Sfantul Maslu participau intotdeauna cu evlavie si tatarii care lucrau la acel depozit. Deseori, in acei ani de mari lipsuri, ii faceau vizite scurte egumeni din Moscova si chiar arhierei. Cu unii era respectuoasa, iar cu altii, pentru ca nu aproba „ecumenismul” lor, era aspra si chiar artagoasa.

Nu o data am fost trimis cu un camion mare din Peciora in capitala sa iau alimente pentru manastire de Pasti si de Craciun. Valentina Pavlovna ne primea intotdeauna cu caldura, ca o mama, pe noi, fratii cei tineri, caci nu demult isi ingropase unicul ei fiu. Şi asa ne-am imprietenit. Acest lucru se intamplase mai ales din cauza ca intotdeauna aveam aceeasi tema de discutie – duhovnicul nostru, parintele Ioan.

Parintele era, se pare, singurul om din lume inaintea caruia Valentina Pavlovna se intimida, dar pe care totusi il iubea si il respecta nespus de mult. De doua ori pe an venea cu angajatii ei cei mai apropiati la Peciora, postea si se spovedea pentru a se impartasi. In zilele acelea era cu neputinta sa o recunosti: era blanda, tacuta, sfioasa, nu semana deloc cu „patroana din Moscova”.

In toamna anului 1993 s-au petrecut niste schimbari in viata mea: am fost numit egumenul metocului din Moscova al Manastirii Pecerska din Pskov. Acest metoc trebuia infiintat in vechea Manastire Sretenski (a intampinarii icoanei Maicii Domnului din Vladimir) si pentru a definitiva o multime de acte trebuia sa merg des la Peciora.

Valentinei Pavlovna ii aparuse o afectiune la ochi, insa nimic deosebit – o cataracta specifica varstei. M-a rugat sa-i cer blagoslovenie parintelui Ioan pentru o mica operatie la renumitul Institut Teodorov. Raspunsul parintelui Ioan, trebuie sa recunosc, m-a uimit:

„Nu, nu, in niciun caz. Nu acum, sa mai treaca timpul”, a spus el cu convingere.

Cand m-am intors la Moscova, i-am transmis Valentinei Pavlovna cuvintele acestea, insa ea s-a tulburat foarte, mult, fiindca vorbise deja la Institutul Teodorov si totul era stabilit. Valentina Pavlovna i-a scris parintelui Ioan o scrisoare amanuntita, cerandu-i din nou binecuvantare pentru operatie si lamurindu-l ca nu era decat o interventie minora, care nu prezenta niciun pericol.

70454 (1)Parintele Ioan stia, desigur, la fel de bine ca si ea, cat de simpla era operatia de cataracta. Insa, citind scrisoarea adusa de mine, s-a tulburat destul de tare. Am stat mult cu parintele, iar el era nelinistit si ma indemna sa o conving pe Valentina Pavlovna, orice ar fi, sa renunte indata la operatie. I-a scris o scrisoare amanuntita in care o ruga staruitor si cu puterea lui de duhovnic o binecuvanta sa amane operatia pentru o vreme.

In vremea aceea imprejurarile din viata mea s-au petrecut in asa fel incat am avut parte de doua saptamani libere. De mai bine de zece ani nu avusesem parte de timp liber si de aceea parintele Ioan mi-a dat blagoslovenie sa merg sa ma tratez la un sanatoriu in Crimeea, vreme de doua saptamani. Şi neaparat s-o iau cu mine pe Valentina Pavlovna. Iar despre acest lucru i-a scris si ei in scrisoarea lui, adaugand ca operatia va trebui s-o faca dupa aceea, la o luna dupa concediu.

— Daca va face operatia acum, ea va muri, a spus parintele trist, atunci cand ne-am luat ramas-bun.

Insa la Moscova am inteles ca „se umpluse paharul”. Valentina Pavlovna, probabil pentru prima data in viata, s-a revoltat impotriva voii duhovnicului ei. Ultima oara cand avusese ea concediu fusese mai demult, in tinerete, atunci insa, fierband de suparare, spunea intruna:

— Ei poftim, ce a mai nascocit parintele? Concediu! Şi depozitul in grija cui il voi lasa?

Era foarte tulburata ca din pricina unei „operatii neinsemnate la ochi”, dintr-un tantar, cum s-ar spune, parintele Ioan facea armasar. Insa atunci nu am mai vrut sa ascult nimic si am instiintat-o ca voi incepe sa fac pregatirile pentru calatorie si in cel mai scurt timp urma sa pornim impreuna spre Crimeea. In cele din urma, Valentina Pavlovna, pare-se, s-a resemnat.

Au trecut cateva zile, timp in care am primit binecuvantare de la Patriarh pentru concediu, am comandat doua bilete (toamna tarziu nu erau greu de gasit) si am sunat la depozit sa-i comunic Valentinei Pavlovna data plecarii noastre.

– Valentina Pavlovna este la spital. Astazi i se face operatia, mi-a comunicat adjunctul ei.

– Cum?! am tipat eu. Doar parintele Ioan i-a interzis!

Cu vreo doua zile in urma, dupa cum am aflat, venise la manastire o oarecare maica. In lume fusese medic si, afland despre problema cu cataracta, s-a tulburat si ea din pricina hotararii parintelui Ioan. Sustinand-o intru totul pe Valentina Pavlovna, i-a cerut binecuvantare pentru operatie unuia dintre duhovnicii Lavrei Sfanta Treime a Sfantului Serghie, si chiar in ziua aceea a primit blagoslovenie. Multumita, Valentina Pavlovna a pornit spre Institutul Teodorov, socotind ca dupa o operatie asa de usoara si rapida, peste doua-trei zile putea sa plece cu mine in Crimeea. Dar in timpul operatiei a paralizat total.

Afland acest lucru, m-am grabit sa sun la Peciora la parintele Filaret, economul manastirii si ucenicul de chilie al parintelui Ioan. In cazuri exceptionale parintele venea la parintele Filaret si folosea telefonul lui.

— Cum a putut face asa ceva? De ce nu m-a ascultat? aproape ca plangea parintele, auzind vestea mea trista si confuza. Daca eu starui asupra unui lucru, inseamna ca stiu ce fac!

Ce puteam sa-i spun? L-am intrebat doar cum putem s-o ajutam – Valentina Pavlovna ramasese fara cunostinta in urma operatiei. Parintele Ioan mi-a poruncit sa iau Sfintele Daruri de la biserica si sa le duc in chilie si indata ce isi va veni in fire Valentina Pavlovna, fie ziua, fie noaptea, sa merg fara intarziere sa o spovedesc si sa o impartasesc.

Pentru rugaciunile parintelui Ioan, in ziua urmatoare Valentina Pavlovna si-a revenit. Rudele ei m-au instiintat indata si dupa o jumatate de ora am fost la spital.

Au adus-o in vestibulul de la reanimare pe o targa mare de metal. Statea sub un cearsaf alb – mica si neajutorata. Cand m-a vazut, a inchis ochii si a inceput sa planga. Nu putea vorbi. Dar si fara cuvinte am inteles marturisirea ei. I-am citit rugaciunea de dezlegare si am impartasit-o. Şi ne-am luat ramas-bun.

In ziua urmatoare a mai impartasit-o o data parintele Vladimir Ciuvikin. Şi chiar in seara aceea a murit. Iar noi am ingropat-o pe Valentina Pavlovna cu un sentiment de pace si lumina. Caci, dupa vechea traditie bisericeasca, sufletul omului care s-a invrednicit de Sfanta Impartasanie in ziua mortii urca direct la tronul Domnului.

***

Tihon_Svevk.-Ioann_Krestlankin (1)Strans legat de parintele Ioan este si tot ceea ce tine de renasterea si formarea vietii monahale in manastirea noastra, cu hramul intampinarii icoanei Maicii Domnului din Vladimir. In toamna anului 1993, inaintea praznicului icoanei din Iviria a Maicii Domnului, am venit la parintele Ioan, aflandu-ma intr-o perioada foarte complicata a vietii mele. Pe atunci eram deja ieromonah in manastirea Sfantului Dimitrie Donsk din Moscova, insa relatiile mele cu egumenul manastirii, arhimandritul Agatodor, se deteriorasera din vina mea atat de mult incat pur si simplu nu mai stiam ce sa fac si cum sa procedez. Parintele Agatodor insusi m-a sfatuit sa merg la Peciora la duhovnicul meu ca sa rezolv problemele care aparusera.

Parintele m-a mangaiat indelung si a facut apel la rabdarea monahala. El stia sa gaseasca cuvintele potrivite, dar mai ales dragostea lui fata de om, credinta si nadejdea in Pronia lui Dumnezeu erau atat de mari, incat oamenii, venind la el, se pare chiar si cu cele mai grele probleme, cu neputinta de rezolvat, ieseau din chilia lui plini nu numai de mangaiere, ci si de puteri sporite pentru a-si continua viata. Aceasta era o alta trasatura rara, specifica parintelui Ioan: vorbea ca un om care avea putere de la Dumnezeu sa dea oamenilor puterea de a trai si sa-i conduca pe urmele lui Hristos.

Am stat atunci de vorba destul de mult timp. Deja incepuse privegherea. Parintele Ioan, uitandu-se la ceas, a inceput sa se grabeasca si m-a trimis la biserica, spunandu-mi ca in scurt timp va veni si el.

Alaturi de tinerii ieromonahi ai manastirii, imbracati deja in vesminte, asteptam in vechiul altar din pestera al catedralei Adormirii Maicii Domnului inceperea acatistului. Deodata s-a apropiat de mine parintele Ioan. Ma despartisem de el cu jumatate de ora in urrna, insa acum mi se parea dintr-odata oarecum schimbat – era sobru si concentrat. Nespunand niciun cuvant, parintele m-a luat de mana si m-a dus in mijlocul altarului, la Sfanta Masa. Acolo a facut trei metanii mari, s-a apropiat de Sfanta Masa, a sarutat-o cu evlavie si mi-a poruncit sa fac acelasi lucru. Apoi, indreptandu-se spre mine, a grait:

— Asculta acum voia lui Dumnezeu…

Niciodata pana atunci nu auzisem de la parintele Ioan asemenea cuvinte.

— Te vei intoarce la Moscova si vei merge direct la Preafericitul Parinte Patriarh, mi-a spus parintele Ioan. Sa-i ceri sa-ti dea binecuvantare sa te transferi din obstea manastirii Donsk in obstea manastirii Pecerska din Pskov. Sa-l rogi pe Patriarh sa binecuvanteze zidirea metocului manastirii Pecerska in Moscova, iar tu vei construi acest metoc.

Nu mai stiam ce sa spun! Pe de o parte, era limpede ca in clipa aceea viata mea se schimba, dar in acelasi timp intelegeam ca a infaptui cele spuse de parintele era cu neputinta.

— Parinte, am grait eu, acest lucru este cu neputinta! Preafericitul Parinte Patriarh nu demult a spus ca in Moscova nu se va deschide niciun metoc al vreunei manastiri eparhiale. Şi a interzis cu cea mai mare asprime chiar si sa ne adresam lui cu astfel de rugaminti.

Aici se cuvine o mica explicatie. Pe atunci, in Biserica Rusa fusesera restaurate deja trei sute saizeci de manastiri si cu fiecare luna numarul lor sporea. Multe dintre aceste manastiri provinciale voiau sa-si aiba metocurile lor in capitala si-l sacaiau atat de mult pe Patriarh, incat Preafericitul, la una dintre intrunirile clerului, a anuntat cu fermitate ca pe viitor sa nu i se mai adreseze nimeni cu astfel de rugaminti, intrucat, daca ar fi inceput sa imparta manastirilor bisericile din Moscova, biserici parohiale in capitala nu ar mai fi fost deloc.

1285440853_417827508926I-am explicat toate acestea parintelui Ioan, iar el nu a schitat niciun gest.

— Nu te teme de nimic! a spus el. Du-te la Preafericitul si transmite-i ceea ce ti-am spus. Şi iti va da binecuvantare pentru tot. Apoi – si de aici parintele a continuat ca un om practic, cu pasiune si inflacarare – iti vor propune sa alegi intre cateva biserici! Sa nu o alegi pe prima! Iar dintre celelalte, sa o alegi pe aceea care iti va placea. Numai nu alerga dupa biserici mari si renumite.

Venise vremea sa iesim la acatist.

— Dupa slujba te astept la mine in chilie! mi-a spus parintele.

In timpul acatistului si tot restul slujbei m-am gandit numai la cuvintele graite de parintele Ioan, iar dupa priveghere am mers degraba la el si parintele mi-a repetat inca de cateva ori ceea ce imi spusese in altar. M-a linistit, m-a incurajat si mi-a poruncit sa implinesc totul exact asa cum a spus el, fara sa am vreo indoiala.

Parintele  Ioan nu  folosise  niciodata  cuvinte  mari  si infricosatoare, de genul „Eu iti spun voia lui Dumnezeu”. Nici mai inainte, nici dupa aceea nu am mai auzit asemenea cuvinte de la el. De aceea am primit cu multa seriozitate tot ceea ce mi-a spus si, biruindu-mi frica, am hotarat sa implinesc totul intocmai asa cum mi-a spus staretul.

La Moscova, in scurt timp, mi s-a ivit prilejul de a ma intalni cu Patriarhul si cu strangere de inima i-am redat cuvant cu cuvant Preafericitului ceea ce imi poruncise parintele: si despre transferarea mea in obstea manastirii Pecerska din Pskov si despre zidirea metocului acestei manastiri in Moscova…

Şi, spre uimirea mea, deodata Preafericitul a considerat ideea despre metocul Manastirii Pecerska foarte buna  si potrivita. S-a dovedit ca in zilele acelea se ridicase brusc problema introducerii unui regim de frontiera in orasul Peciora, aflat la doar trei kilometri de granita cu Estonia, nu demult stabilita acolo, si din cauza aceasta se ivise si problema unei posibile ingradiri a accesului liber al pelerinilor la Manastirea Pecerska din Pskov. Metocul, dupa parerea Patriarhului, putea lua asupra sa sarcina de a ajuta manastirea in cazul in care regimul de frontiera, neprielnic pelerinilor, era introdus. Şi chiar atunci Preafericitul le-a incredintat episcopului Arsenie (Epifanov) si protoiereului Vladimir Divakov sarcina de a se ocupa de alegerea bisericii pentru metoc.

Primul loc, pe care l-a propus parintele Arsenie, a fost Manastirea Pocrov (cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului), redata nu demult Bisericii. M-am dus sa o vad, dar amintindu-mi cuvintele parintelui Ioan ca nu trebuia sa aleg prima biserica, am invocat un fapt real: Manastirea Pocrov era prea mare pentru un metoc.

Atunci Preasfintitul mi-a dat inca doua adrese: a bisericii Acoperamantului Preasfintei Nascatoare de 594px-Sretensky_Monastery_3Dumnezeu de pe strada Izmail si a manastirii Intampinarii icoanei Maicii Domnului din Vladimir de pe strada Lubianka. Catedrala din Izmail mi s-a parut mult prea mare, iar cea a Intampinarii mi s-a parut exact asa cum spusese parintele Ioan. Pe langa aceasta, nu era doar o biserica, ci o manastire, care fusese inchisa in anul 1925 si in care viata monahala intr-un fel sau altul trebuia sa renasca. L-am sunat pe parintele Filaret la Peciora si el mi-a facut legatura la telefon cu parintele.

— Manastirea Intampinarii? Aceea din spatele pietii Trubnaia? Parintele cunostea perfect bisericile din Moscova. Pe ea s-o alegi!

Din ziua deschiderii metocului au trecut optsprezece ani, dar intotdeauna – si in zile de bucurie si in zile de incercari -am fost sprijiniti de rugaciunea, binecuvantarea si uneori si de mustrarea aspra a parintelui Ioan. El ne-a daruit o multime dintre icoanele sale, printre care si pe preferata lui – maica Domnului din Vladimir. Parintele Ioan a binecuvantat infiintarea editurii manastirii, a site-ului pe internet al seminarului, a casei de copii si a unei gospodarii auxiliare. In general, indeosebi in primii ani, cei mai grei, parintele a urmarit efectiv pas cu pas tot ceea ce se intampla in manastirea care renastea. Iar dupa ce s-a spulberat nelinistea pricinuita de inchiderea Peciorei pentru pelerini, parintele Ioan mi-a dat blagoslovenie sa cer Preafericitului Patriarh sa reorganizeze metocul aflat in cadrul Manastirii intampinarii.

Obstea din Manastirea Intampinarii il cinsteste pe parintele Ioan ca pe staretul care a binecuvantat infiintarea manastirii noastre, ca pe bunul ei rugator, indrumator duhovnicesc si binefacator. In fiecare zi inaltam rugaciuni pentru odihna sufletului lui. Predicile, scrisorile si invataturile lui sunt cartile de capatai ale monahilor din obste, ale elevilor din seminar si ale multor enoriasi de-ai nostri.


[1] Econom – călugăr care administrează veniturile unei mănăstiri

[2] Doctorul Aibolit este personajul principal dintr-un film de desene animate, un bătrânel care era doctor şi trata animalele din pădure.

[va urma]

(din: Arhimandritul Tihon, Nesfintii Sfinti Si Alte Povestiri, Editura Egumenita, 2013)

12038_p

Din aceeasi carte:

Legaturi:


Categorii

Arhimandritul Tihon Șevkunov, Calugaria / viata monahala, Egoismul, voia proprie, Minuni si convertiri, Parintele Ioan Krestiankin, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “PARINTELE IOAN KRESTIANKIN – UN STARET ADEVARAT (I). Pretul (ne)ascultarii de voia lui Dumnezeu

  1. Acest mare staret a crescut(duhovniceste) in atmosfera de rugaciune si jertfa a marturisitorilor si mucenicilor celei mai mari prigoane anticrestine,condamnat fiind si el la sapte ani de inchisoare in lagarele de “reeducare prin munca”.Parintele Ioan a fost de-a lungul vietii sale sub ascultare de mari parinti(binecuv.primind din tinerete de la batranul Parinte Gheorghe Kosov ,fiu duhovnic.al Cuviosului Ambrozie si arh.Serafim(Ostroumov)devenit ulterior sfintit mucenic,si altii),urmandu-le apoi exemplu,pornind pe calea ajutorarii celor in nevoi,fiind cunoscut si cinstit in mai multe tari ale lumii.A trecut la Domnul pe data de 5 februarie 2006,in varsta de 95 de ani,in ziua pomenirii Noilor Mucenici si Marturisitori ai Rusiei.Cartile sale cuprin predici si scrisori adresate celor care voiau sa vina la Dumnezeu.Dintre aceste am ales si eu una mai scurta dar esentiala “Despre Dumnezeu”:
    “Draga mea O.,
    Exista Cineva care cunoaste grijile noastre,caci de la fata Lui nu se poate ascunde nici o ingrijorare.El stie ca grijile ne pricinuiesc suferinta.De aceea vrea sa ne ajute intodeauna.El ne-a fagaduit ca va lua asupra sa toate grijile noastre.Oare putem dori ceva mai mult?El vrea sa indeparteze tot ceea ce ne apasa pe noi.El vrea sa ne deschida un drum acolo unde noi nu mai vedem nicio cale de iesire.El vrea sa ne ajute si sa ne schimbe toata situatia care ne impovareaza.
    De aceea,incredinteaza-I Lui toate grijile tale.Multumeste-I ca El le ia pe toate asupra Sa si iti trimite ajutorul Sau in toate necazurile tale.
    In acest fel inima ta se va umple de pace”.
    (am vrut sa sriu azinoapte dar am adormit cu cartea in mana;voi mai transcrie si ale scrisori in functie de timpul disponibil).
    Doamne ajuta! O zi cu mult spor duhovnicesc!

  2. Pingback: PARINTELE IOAN – un sfant rus inaintevazator ascuns sub mantia smereniei, evocat de fiul sau duhovnicesc, ARHIMANDRITUL TIHON, in “Nesfintii sfinti” (II) -
  3. @adriana:

    Chiar ca se “umple inima de pace” cd citesti scrisoarea. Da, cand ai timp mai scrie, suntem probabil multi cei care le “gustam”.

    Multumesc!

  4. @ Adriana:

    O sa dam si noi, vrand Domnul, cateva din aceste scrisori. Ne poti sugera noua paginile din care vre sa transcrii, daca vrei.

  5. admin,
    nu am citit toata cartea pentru ca sunt tare dezordonata.Citesc zece pagini dintr-o carte,imi vine o idee si deschid alta cu subiect similar sau ceva mai nou ,sau trag o fuga pe la bucatarie sa nu mi se arda mancarea.
    Din ce-am citit mi se pare interesanta scisoarea cu epitimia(pg73),apoi ceva despre Rugaciunea Lui Iisus la pag.103,apoi cea de alaturea si tot asa,aproape din toata cartea avem multe lucruri de invatat.
    Nu cred ca v-am fost de folos.
    @Doroteea,
    Ma bucur!

  6. @Adriana:

    Cartea asta se mai gaseste? Poate cd mai ai timp si chef ne impartasesti si cate ceva de la pag. 103, despre rugaciunea Lui Iisus, te rog!

    Multumesc inca o data, Adriana!

  7. Pingback: DIN SCRISORILE PARINTELUI IOAN KRESTIANKIN – “Povatuiri pe drumul crucii” vietii in lume, in familie: “Fara Dumnezeu nu este si nu poate fi pace in inima” -
  8. Pingback: DE CE NE INCREDEM MAI MULT IN NOI INSINE DECAT IN VOIA LUI DUMNEZEU? Unde ne duc pacatul ingamfarii si incapatanarea in urmarea dorintelor si a ideilor proprii? De ce ne razvratim, ne agitam si refuzam Crucea? -
  9. Pingback: “Nesfintii sfinti”: Schiegumenul Melchisedec, calugarul-tamplar inviat din morti. TOTUL SE REZOLVA NUMAI PRIN SMERENIE! -
  10. Pingback: “Am trait ca niste porci, dar…” -
  11. Pingback: “Nesfintii sfinti”: PREGUSTAREA SI INTREZARIREA LUMII DUHOVNICESTI. Valoarea si puterea rugaciunii si nevointei adevarate -
  12. Pingback: Cum a trecut Maica Eufrosina de la Diveevo prin iadul bolsevic: “TOATE ACESTEA SUNT PEDEAPSA LUI DUMNEZEU. DOMNUL A INGADUIT ACEASTA STAPANIRE” -
  13. Pingback: RAZBOIUL GANDURILOR si RAZBOAIELE DINTRE NOI. Familia ortodoxa si lupta cu “duhurile de sub cer” intre IMPOTRIVIRE si ASCULTARE “IN DOMNUL” -
  14. Pingback: VOIA TA SAU VOIA MEA, DOAMNE? “O, Hristoase al meu, suntem niste oi viclene. De aceea si Dumnezeu nu face milostenie cu aceasta tara, fiindca noi, clerul si poporul, ne-am abatut de la voia Sa” -
  15. Pingback: DACA TOTUL NE MERGE PE DOS SI PUTERILE SUNT PE SFARSITE… | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei | Cuvântul Or
  17. Pingback: CEL MAI INFRICOSATOR LUCRU: CAND DUMNEZEU NE LASA IN ALE NOASTRE… Predica audio a Arhim. Hrisostom Radasanu – “dus rece” duhovnicesc pentru crestinul care se amageste ca poate negocia si cu Dumnezeu, si cu “mamona” | Cu
  18. Pingback: CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI M
  19. Pingback: SFANTUL SILUAN despre PĂSTORI si DUHOVNICI si despre CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU. “Toate pacatele si greselile mele au venit pentru ca in ceasul is­pitei si nevoilor n-am chemat pe Domnul. MARE PUTERE AU RUGACIUNILE UNUI DUHOVNIC. Daca omul nu spun
  20. Pingback: CUVIOSUL SILUAN si CUTREMURUL din Sfantul Munte, 1932, de ziua Crucii. Plus: CUM II SMERESTE si ii indreapta Dumnezeu pe cei credinciosi, atunci cand pacatuiesc JUDECAND PE FRATII LOR sau aratandu-se NEMULTUMITORI | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: SFANTUL SILUAN despre PĂSTORI si DUHOVNICI si despre CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU. “Toate pacatele si greselile mele au venit pentru ca in ceasul ispitei si nevoilor n-am chemat pe Domnul. MARE PUTERE AU RUGACIUNILE UNUI DUHOVNIC. Daca omul nu spune
  22. Pingback: “Am trait ca niste porci, dar…” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Cuviosul Ioan Krestiankin: CUVANT DESPRE FAPTA BUNA MARUNTA: “Binele mărunt este mult mai necesar, mult mai fiinţial lumii decât cel măreţ” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: “Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt”. DE CE A INTRAT OMENIREA IN IURESUL UNUI RITM DE VIATA DEMONIC SI IN GOANA AMETITOARE? Care trebuie sa fie graba cres
  25. Pingback: Arhim. Ioan Krestiankin despre VREMURILE NOASTRE si MANTUIREA PRIN NECAZURI: “Ne aşteaptă vremuri mult mai dificile. Nu se poate să trăim acum fără discernământ”. CUM PUTEM REZISTA GROZAVIILOR VIITOARE SI DUHULUI APOSTAZIEI? “Mul
  26. Pingback: “Nesfintii sfinti”: Predica Parintelui Tihon despre MINUNEA CARE SE LUCREAZA PRIN INDRAZNEALA CREDINTEI. De la femeia bolnava de scurgerea de sange din Evanghelie la generalul rus de militie al zilelor noastre | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: TRANDAVIE vs. ATENTIE, APATIE vs. HOTARARE. Ce se intampla cand vrem sa Ii “fortam mana” lui Dumnezeu? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate