Protos. Hrisostom de la Putna: LA CE SUNTEM DISPUȘI SĂ RENUNȚĂM PENTRU HRISTOS? (video și text). Care este păcatul lui Adam pe care îl repetăm și noi, “iarăși și iarăși”?

9-08-2017 Sublinieri

“Spune o vorbă din popor, din străbuni, că oamenii deştepţi învaţă din greşelile altora; ceilalţi învaţă din propriile lor greşeli. Noi am spune astăzi, dimpotrivă, că tot cel care învaţă din greşeli, fie că sunt ale lui, fie că sunt ale altora, se arată a fi deştept, cum zice poporul nostru. Deştept, în graiul nostru popular, înseamnă nu numai inteligent; înseamnă şi treaz. Ca să fii deştept trebuie să fii atent, trebuie să trăieşti clipa, trebuie să fii prezent. Ca să vezi şi să înveţi din greşelile altora, îți trebuie un dram de smerenie, dar îţi trebuie şi multă atenţie, multă trezvie.

Şi iată că pilda pe care aţi auzit-o citindu-se astăzi, din Sf. Evanghelie de la Matei, ne pune înainte câteva greşeli din care putem învăţa. Ne pune înainte şi greşeli, însă ne mai pune înainte şi câteva lucruri bune din care putem învăţa. Din păcate, primul lucru bun pe care îl observăm, îl observăm la demoni. Am auzit cum Mântuitorul, trecând în ţinutul Gherghesenilor, a fost întâmpinat de doi îndrăciţi care locuiau în morminte și erau foarte aprigi şi mânioşi, furioşi, şi nimeni nu putea să treacă pe dinaintea lor; toţi se fereau şi căutau altă cale, pentru că erau deosebit de violenţi.

Şi Mântuitorul, apropiindu-Se de ei, dracii din aceştia au început să strige: Ce este Ţie şi nouă, Iisuse al lui Dumnezeu Celui viu? Ai venit să ne chinuieşti înainte de vreme? Iată că dracii L-au mărturisit pe Hristos, însă să nu ne înşelăm: dracii sunt vicleni şi aşa vor fi mereu. Ei sunt fiii minciunii, cum a spus Mântuitorul. Ei bănuiau că Iisus este Hristos, că e Fiul lui Dumnezeu, însă nu aveau certitudinea aceasta, pe de o parte, pe de altă parte ei permanent căutau să provoace. Chiar dacă erau încolţiţi, chiar dacă îi ardea prezenţa lui Hristos, chiar şi atunci ei căutau să-L provoace. Dar Hristos nu S-a lăsat provocat. N-a răspuns că aşa este sau că nu e aşa, nu le-a răspuns la provocare. Aceştia, dracii, atunci au făcut un alt lucru. Pentru că era o turmă de porci mai încolo, I-au cerut voie să se ducă în turma de porci. Şi Hristos le-a dat voie. Acum, spune Sf. Siluan că iubirea dumnezeiască nimic nu poate să refuze; poate de aceea le-a dat voie Hristos dracilor să intre în turma de porci, poate nu. Însă trebuie să învăţăm de aici. Să învăţăm, pentru că noi, de când cu Adam, suntem sub semnul aceleiaşi greşeli. Spune arhimandritul Sofronie că omenirea a căzut din cauza puţinătăţii de suflet a Evei şi a obrăzniciei lui Adam. Adam s-a obrăznicit. Adam trebuia să facă un lucru, spune arhimandritul Sofronie: atunci când a văzut-o pe Eva cu mărul muşcat, trebuia să se ducă să-L întrebe pe Dumnezeu, să ceară voie. N-a făcut acest lucru, ci a făcut după capul lui. Şi, făcând după capul lui, s-a întunecat. Şi, întunecându-se, s-a întors cu spatele la lumină, s-a întors cu spatele la Dumnezeu, s-a mofturit, cum spunem noi, şi s-a obrăznicit împotriva lui Dumnezeu. Se făcea că nu-L aude. Dumnezeu îl căuta, îl striga, şi Adam se făcea că nu-L aude, se ascundea. De atunci încoace noi facem aceeaşi greşeală iarăşi şi iarăşi; în loc să întrebăm pe cineva mai mare, în loc să cerem binecuvântare de la Dumnezeu înaintea oricărui lucru pe care urmează să-l facem, noi ne luăm după capul nostru.

Iată că într-adevăr, după cum zicea Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului, şi dracul crede şi se cutremură. Credinţa lui am văzut-o: el a cerut voie să se ducă în turma de porci. Dar noi atâta credinţă [nu] avem, că nu cerem niciodată voie, că nu ne supunem voinţa noastră nici măcar lui Dumnezeu, să nu mai zic celor mai mari ca noi? Acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l înţelegem, la care să luăm aminte.

Este un părinte de la Optina, stareţul Gavriil. Acesta a ajuns la rugăciunea neîncetată pentru că a ascultat de sfatul tatălui său. Acesta, când era copil, i-a spus: “Băiete, înaintea oricărui lucru pe care îl vei face să ceri ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.” Şi el, ascultător de tatăl lui fiind, aceasta a făcut. Înaintea oricărui lucru cerea ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu. Şi, făcând asta de fiecare dată, rugăciunea lui a devenit neîncetată. Iată cât de simplu este! Să fim atenţi şi ascultători.

Şi, ducându-se demonii în turma de porci, aceştia s-au aruncat în mare şi s-au înecat. Auzind, sătenii au venit cu mic cu mare la Hristos, însă nu ca să-I mulţumească, nu ca să-L slăvească pentru că aceia care erau chinuiţi de demoni atât de tare încât deveneau pericol pentru ceilalţi și erau înfricoşători la vedere, oameni dintre ei, fraţi de-ai lor, şi, văzându-i acum vindecaţi și liniştiţi, n-au băgat de seamă. În loc să-I mulţumească lui Hristos că a venit Împărăţia Cerului printre ei, ei s-au grăbit să-L alunge dintre ei. Spune Evanghelistul Matei că L-au rugat să iasă din ţinutul lor. L-au rugat… Îl auzim şi pe Sf. Petru că-L roagă pe Hristos: Doamne, du-te de la mine că sunt om păcătos, dar ce diferenţă! Petru, din smerenie a făcut aceasta, s-a înfricoşat, a văzut cât de mare era distanţa între el şi Dumnezeu şi se temea. Era o frică bună, o teamă adevărată; dar aceştia s-au temut ca nu cumva să mai piardă ceva pe lângă turma de porci. N-au putut să renunţe la bunurile lor materiale.

Şi ne punem noi întrebarea: oare nu facem aceeaşi greşeală şi noi? La ce putem noi renunţa în favoarea lui Dumnezeu? Să ne punem întrebarea aceasta: la ce sunt eu gata să renunţ pentru Dumnezeu, pentru Împărăţia Cerului? La cele ale mele trupeşti? La viaţa mea? Când vreodată am renunţat noi la ceva cu uşurinţă pentru Dumnezeu? De ce nu au putut aceia să renunţe? Pentru că se lipiseră de cele materiale, îşi doreau cele materiale. Să nu uităm că era interzisă mâncarea de carne de porc, pentru că porcul tocmai aceasta reprezenta: lăcomia în înfăţişarea ei cea mai absurdă, cea mai irațională, cea mai înjositoare. Nu orice fel de lăcomie, ci aceea care te arunca în mocirlă şi te ţinea acolo. Şi aceia aveau o turmă întreagă! În loc să zică “Am scăpat de ispită…”, s-au temut ca nu cumva să se mai lipsească şi de altceva. Şi-au dorit cele de jos.

Cu cât îţi doreşti cele mici, cu atât mai mic devii. Cele mici sunt pământeşti şi te ţin legat de pământ; cele înalte te ridică către cer. De aceea a zis un Părinte al Bisericii: “Omule, în ceea ce iubeşti, în aceea te vei transforma. Pământ eşti, dacă vei iubi pământul. Lumină vei fi, dacă iubeşti lumina”. Ei nu-şi doreau decât cele materiale, cele mici. Şi mici erau, foarte mici la suflet. Şi de aceea nici nu puteau să-şi dorească lucruri mai înalte decât acestea. Stăteau în comoditatea aceasta a lor păcătoasă – păcătoasă pentru că-i robea, păcătoasă pentru că-i îndepărta de Dumnezeu, păcătoasă pentru că le alunga din minte orice amintire despre Dumnezeu şi despre faptul că ei sunt chemaţi să fie fii ai lui Dumnezeu.

Ne aducem aminte de Sfânta Maria Magdalena despre care a zis Hristos că iertate sunt păcatele ei cele multe, că mult a iubit. Sf. Ioan Scărarul explică acest lucru; zice că Sf. Maria Magdalena a reuşit să schimbe iubirea aceasta trupească în iubire de Hristos, în iubire duhovnicească. Cum a făcut asta? Pentru că L-a dorit pe Hristos. L-a dorit. L-a dorit mai mult decât plăcerile ei, mai presus decât însăşi viaţa ei. Am spune noi că s-a lăsat cu totul la o parte, s-a lepădat cu totul de sine. Cine nu se leapădă de sine nu este vrednic de Mine, zice Hristos. Cine iubeşte pe tată, pe mamă, pe frate mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Nu zice să nu-i iubim, dar nu mai mult decât pe El. Şi noi ţinem la comoditatea noastră, noi nu vrem să renunţăm la nimic. Şi oare la ce ne gândim noi să renunţăm? Dacă vom face exerciţiul acesta şi ne vom întreba: la ce oare sunt gata să renunţ acum? Si dacă ne vom face o listă cu lucrurile la care putem să renunţăm, să vedem cât de lungă este lista aceasta, plină cu cele materiale. Nimeni nu-şi pune problema să renunţe la sufletul [sinele, eul] lui sau la viaţa lui. Nu. Oare aş putea să renunţ la telefon, la calculator, la vilă, la maşină, la mai ştiu eu ce? Primele care ne vin în minte acestea sunt. Pentru că suntem trupeşti. Suntem mici şi suntem legaţi de cele mici. Şi nu ne dorim cele înalte. Trebuie să iubim, ca să putem să începem să ne dorim. Trebuie să lăsăm comoditatea noastră la o parte şi dreptatea noastră la o parte, pentru că nu putem să ne lăsăm comoditatea la o parte dacă nu vom lăsa îndreptăţirea de sine la o parte. Altfel, permanent ne vom îndreptăţi: nu mă duc la biserică pentru că sunt obosit sau mi-e rău sau mă doare capul sau am treabă de făcut sau mâncare de făcut şi câte alte îndreptăţiri de genul acesta. Şi am auzit cum Sfinţii Părinţi au rânduit ca în ziua de astăzi la Apostol să se citească din Epistola către Romani unde Sf. Ap. Pavel spune că aceşti oameni despre care am vorbit mai înainte statornicindu-şi dreptatea lor, o fac împotriva dreptăţii lui Dumnezeu. Şi mai departe zice: dar sfârşitul Legii este Hristos! Noi pe El Îl căutăm, El este dreptatea noastră, care ne va fi dată prin El. El este! Pe El Îl căutăm, la El trebuie să ajungem.

Dreptatea lui Dumnezeu este dată la o parte – de ce? Pentru că ţinem la turma de porci? Porci chiar? Dar să ţinem la orice fel de turmă, să ţinem la toată lumea aceasta şi nu face cât sufletul nostru! Iar sufletul nostru există pentru că este iubirea lui Dumnezeu!

Atunci cu cât este mai valoroasă iubirea lui Dumnezeu faţă de toate sufletele la un loc, pentru că această Iubire dă valoare sufletelor! Nu căutăm această Iubire, nu începem să ne dorim cele de mai sus, cele mai înalte? Vom rămâne cu turma de porci. Aşa vom face! Nu ne punem întrebarea deloc: ce sunt gata eu să fac pentru Hristos? La ce sunt gata eu să renunţ? Şi pentru ce aş renunţa dacă nu doresc cele înalte?

Pământ vei fi dacă iubeşti pământul, lumină vei fi dacă vei iubi lumina. Vorba e că pământul nu va intra în cer. Nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor, scrie în Apocalipsă. Şi Sf. Pavel zice: Nu vă înşelaţi: nici desfrânaţii, nici mincinoşii şi aşa mai departe, niciun păcătos nu va intra în Împărăţia Cerurilor. De ce? Pentru că acolo este Casa Tatălui. Acolo robul nu are ce căuta. Numai fiul. Şi un fiu nu este legat de pământ. Un fiu este legat doar de tatăl lui. Un fiu atâta are teamă: să nu se mâhnească tatăl lui. Un fiu atâta are grijă: să ceară voie tatălui său înainte de a face orice lucru; să călătorească cu binecuvântarea tatălui lui. Oriunde s-ar duce! Acesta este fiul.

Dracii au făcut acest lucru, dar nu ca nişte fii. Să luăm aminte! Să învăţăm din greşelile pe care le-am auzit astăzi şi să facem ceea ce se cuvine unor fii. Să facem ceea ce ne face cinste, nu ceea ce ne înjoseşte; ceea ce ne înalţă, nu ceea ce ne coboară. Pentru că vrăjmaşul vrea să ne înjosească. Dumnezeu vrea să ne redea demnitatea de fii ai Lui. Să luăm aminte, să cercetăm unde stăm în faţa lui Dumnezeu. Cât suntem gata să dăruim, atâta suntem gata să iubim. Ce suntem gata să dăm? La ce suntem gata să renunţăm? Să luăm aminte, să vedem unde stăm şi să luăm o decizie. Şi decizia s-o transformăm în începutul cel bun. Că doar aşa vom putea gusta din Împărăţia Cerurilor şi vom putea intra în ea.

Amin.

Legaturi:

***


Categorii

Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Hrisostom de la Putna, VIDEO, Vindecarea celor doi demonizati din Gadara

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Protos. Hrisostom de la Putna: LA CE SUNTEM DISPUȘI SĂ RENUNȚĂM PENTRU HRISTOS? (video și text). Care este păcatul lui Adam pe care îl repetăm și noi, “iarăși și iarăși”?

  1. “Veti vedea uraciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel prorocul, stand in locul ce sfant”(Matei 24,15). Mare ispita pentru Biserica si pentru lume este secularizarea. Este un duh de moarte aducator, un duh al pustiirii, al golirii de sens duhovnicesc.Este un duh al deznadejdii, al rasturnarii valorilor traditionale, al antihristicului umanism care incearca sa dea la o parte pe Dumnezeu-Omul Hristos.
    O Biserica secularizata isi pierde puterea, e ca si paralizata din punct de vedere duhovnicesc.E ca un muzeu din care s-a luat Viata, Lumina, Bucuria. Din acest motiv, trebuie sa luptam cu acest flagel antihristic al secularizarii.
    Dar cum sa luptam, daca noi insine suntem secularizati si ne simtim neputinciosi in fata acestui colos care ne ameninta? Prin ridicarea din pacat. Ai cazut, scoala-te, ai cazut iarasi, scoala-te iarasi. Pana cand? Pana la moarte. In cele ce te voi afla, in acelea te voi judeca, zice Domnul.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate