PARINTELE SYMEON COSSEC (Man. Saint Silouan) – conferinta de la Bucuresti despre PATERNITATEA SI CALAUZIREA DUHOVNICEASCA (audio + text): “Nimeni nu poate sa decida, cu de la sine putere, ca este parinte duhovnicesc!”

23-06-2012 Sublinieri

(Sursa foto)

Arhimandritul Syméon, egumenul Manastirii Sfântul Siluan, Saint-Mars-de-Locquenay din Franta si ucenic al Cuviosului Sofronie Saharov (Essex):

Calatorind impreuna: importanta calauzirii duhovnicesti”,

1 aprilie 2012, conferinta organizata de ASCOR Bucuresti

(extrase largi)

  • AUDIO ONLINE:

    Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.


  • DESCARCARE DE AICI

***

“Sunt foarte fericit sa fiu din nou in Romania si sa va intalnesc pe toti si pe toate. Ceea ce este cel mai important in aceasta zi pentru mine, si cred ca si pentru altii, este ceea ce am trait azi-dimineata la biserica, cand am slujit impreuna Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie. Pe acest pamant este ceea ce avem noi cel mai frumos de facut. Acum vom vorbi putin si, mai ales, sper sa avem si un schimb de idei la sfarsitul discursului meu, si va fi o continuitate a ceea ce am trait noi azi-dimineata.

Părintele Sofronie, in textele sale despre invatamintele Sfântului Siluan, noteaza ca staretului ii placea sa spuna:

este bine ca in orice timp si in orice circumstanta sa fim luminati de Dumnezeu, ca sa stii ce trebuie sa faci si ce trebuie sa spui, ca sa-I implinesti voia.

Cu alte cuvinte, trebuie sa cauti sa cunosti vointa lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu si caile care-ti permit s-o indeplinesti. Acest cuvant sfânt este in deplina conformitate cu cererea pe care o cunoastem asa de bine din traditia patristica, „Avva, spune-mi un cuvant”. In secolul al patrulea, in pustia Schetiei, se obisnuia sa mergi sa vezi un batran ca sa-i ceri un sfat duhovnicesc pentru a indeplini voia lui Dumnezeu. Una din caracteristicile ortodoxiei este de a pastra vie aceasta traditie, iar locul părintelui duhovnicesc nu este numai legitim in mijlocul acestei traditii, ci considerat pur si simplu indispensabil. Caci persoana este atat de unica si multipla in acelasi timp, incat nu poate gasi intotdeauna acolo unde traieste cotidianul sau duhovnicesc, exact sau pe deplin cu ceea ce i se potriveste fiintei sale profunde. S-ar putea sa aiba nevoie de altceva ca sa fie pe deplin implinita, si acest altceva il gaseste prin intermediul părintelui duhovnicesc care primeste persoana in unicitatea sa in fata lui Dumnezeu, o pune in relatie vie cu Dumnezeu, si prin care ea poate sa-si gasi echilibrul si plinatatea.

Inainte de a continua, as vrea sa va spun ca, atunci când folosesc termenul de „părinte duhovnicesc”, puteti foarte bine sa intelegeti „maica duhovnicească”, „frate duhovnicesc” sau „sora duhovnicească”.

Este o mare binecuvântare pentru Biserica Ortodoxa de a fi stiut sa pastreze acest echilibru intre o viaţa ecleziala necesara si hranitoare, cu slujbele liturgice, cu Tainele, cu rugăciunea personala, cu predicile si celelalte, si aceasta miscare a părinţilor duhovniceşti, care, transcendand institutia din interiorul ei, ii permit Bisericii sa devina un intreg, un ansamblu de persoane care apartin lui Dumnezeu, care traiesc din Dumnezeu si constituie, fiecare in parte, o reflectare particulara a lui Dumnezeu.

[…]

Cine este părintele duhovnicesc? Trebuie sa clarificam foarte bine: nimeni nu poate sa decida, cu de la sine putere, ca este părinte duhovnicesc. Nimeni nu-si poate pune pe usa chiliei sau a casei sale: „Aici părinte duhovnicesc!”. In schimb, poate foarte bine sa indice: „Duhovnic”.

Trebuie sa diferentiem foarte bine aceste lucruri. Exista rolul preotului care spovedeste si binecuvanteaza din partea lui Dumnezeu, care ii permite celui care este intr-o stare de smerenie si a venit sa-si marturiseasca greselile si slabiciunile, sa se ridice din nou in picioare in fata lui Dumnezeu. Este o slujire a Bisericii bine precizata, care necesita o binecuvântare speciala.

In schimb, rolul părintelui duhovnicesc, al staretului (in limba rusa), este de ordin proorocesc, harismatic, vine direct din lucrarea Duhului Sfânt. Cineva este recunoscut ca fiind gura sau unealta Duhului Sfânt, dar nu este de la ea insasi, ci cei care vin catre aceasta persoana fac din ea un părinte sau o maica duhovnicească. Spre deosebire de functia de duhovnic, de confesor, care este rezervata preotilor, orice barbat si orice femeie, oricare i-ar fi conditia si pozitia in Biserica, poate sa devina un părinte sau o maica duhovnicească. Asa cum subliniaza mitropolitul Kallistos din Anglia, in sanul vietii continue a comunitatii crestine, devine clar pentru poporul lui Dumnezeu, care este cu adevarat pastratorul Sfintei Traditii, ca o anumita persoana, sau alta, are darul paternitatii sau al maternitatii duhovniceşti si atunci, in mod liber si neformal, incep sa vina catre aceasta, pentru a primi sfaturi sau indrumari. De fapt, regula spune ca initiativa porneste nu de la invatator, ci de la ucenici. Astfel, fiii spirituali, fiii duhovniceşti, sunt cei care-l arata pe părintele duhovnicesc, pe staret, nu el insusi.

Daca privim numeric, este adevarat ca monahii au ocupat si ocupa inca un loc important in aceasta miscare duhovnicească. Adesea, părinţii duhovniceşti se inscriu intr-o linie de filiatie care poate conduce foarte departe pe linia timpului. Astfel, de exemplu, părintele Sofronie a fost ucenicul Sfântului Siluan Athonitul; părintele Paisie a fost ucenicul Sfântului Arsenie din Capadocia; este apoi intreaga linie a staretilor de la Optina; părintele Ioanichie si Cleopa, si multi altii care si-au transmis harisma, dupa modelul lui Elisei care a primit mantia lui Ilie si dublul harului sau.

Daca acesti părinţi duhovniceşti sunt renumiti sau nu, nu are o prea mare importanta. Importanta este nu personalitatea părintelui duhovnicesc, ci ca Duhul Sfânt sa-Si poata face lucrarea prin acesta. In majoritatea cazurilor, părinţii duhovniceşti au o experienta de viaţa in Dumnezeu, care le da o frumusete sufleteasca ce-i face pe oameni sa vrea sa-i cunoasca. Au existat si exista inca mari stareti, personalitati impregnate de Duhul Sfânt. Ma gandesc la Sfântul Serafim de Sarov, la Sfântul Ignatie din Caucaz, la staretul Ambrozie de la Optina, la părintele Sofronie si la inca altii multi. Erau părinţi care aveau un renume duhovnicesc. Oamenii veneau din toata lumea pentru a-l intalni pe părintele Sofronie, asa cum erau oameni care veneau din toata Rusia ca sa primeasca un cuvant de la Sfântul Serafim. Sunt personalitati pe care Dumnezeu ni le daruieste asa cum ni-i daruieste pe sfinti. Acestia sunt repere si faruri de care avem mare nevoie, dar poate ca exista si atatia altii care nu au un renume asa de mare. Sunt absolut convins ca la Muntele Athos, de exemplu, exista părinţi duhovniceşti care joaca un mare rol pentru sufletele de acolo si care sunt prea putin cunoscuti dincolo de granitele Sfântului Munte, sau poate ca nu sunt cunoscuti nici chiar in acest Sfânt loc! As spune ca putin conteaza diferitele niveluri duhovniceşti, atata timp cat Duhul Sfânt poate sa se exprime si sa ne dea viaţa, si astfel, si unii si altii sa crestem in Dumnezeu. Duhul sufla unde vrea, când vrea si cum vrea. In acest sens, oricare ar fi identitatea spirituala a celui ce este in cautarea sincera a lui Dumnezeu, daca el vine sa se adreseze unui părinte duhovnicesc, acesta nu are dreptul sa-i inchida usa.

Avva Pimen, un părinte din pustia secolului IV, spunea:

Sa fii pentru fratii tai un exemplu, nu un facator de legi”.

Primul rol pe care cineva il asteapta de la un părinte duhovnicesc este, cu siguranta, cel de sfatuitor, de calauzitor, sa fie ca un ghid. Asta presupune ca părintele duhovnicesc sa aiba o experienta de viaţa in Dumnezeu, sa cunoasca drumul care duce in varf, sa cunoasca piedicile, capcanele, si cum se evita acestea. Din aceasta perspectiva, exista diferite stiluri de paternitate duhovnicească, care merg de la porunca fara explicatie „Tu trebuie sa faci asta!” pana la propunerea care face apel la libertatea si la responsabilitatea fiului duhovnicesc. Nu trebuie sa consideram aceste stiluri a fi opuse. Este posibil, intr-adevar, ca anumite persoane in anumite momente ale vietii lor sa aiba nevoie de sfaturi mai directe decât alte persoane sau decât in alte momente pe care le-au trait in viaţa lor. Din nou, este vorba ca părintele duhovnicesc sa poata fi el insusi canalul Duhului Sfânt. Sfatul sau nu trebuie sa vina dintr-o gandire intelectuala, din propria ratiune, logica sau etica, adica el nu trebuie sa cantareasca argumentele pro si argumentele contra, ci trebuie sa vina din inspiratia pe care Dumnezeu i-o pune in inima. Prin rugăciune, Sfântul Serafim de Sarov, marele Sfânt rus al secolului trecut, simtea foarte bine asta in convorbirile sale cu fiii sai duhovniceşti. El putea sa puna capat foarte repede unui dialog, dandu-si binecuvântarea si spunand:

Acum gata, am terminat, caci daca continuu, vorbesc eu si nu Duhul Sfânt in mine”.

In toate acestea nu trebuie sa uitam ca paternitatea spirituala inseamna relatie, inseamna interactiune intre doua persoane. Când fiul duhovnicesc vine catre părintele sau trebuie sa fie pregatit pentru aceasta intalnire cu multa rugăciune. Daca nu-L cauta pe Dumnezeu din toata inima sa, daca mandria s-a pus in locul predarii in mainile duhovnicului, daca vine numai pentru a primi un răspuns cu caracter omenesc sau chiar sa-i confirme planurile sale, ce poate face părintele duhovnicesc pentru el? Cum poate el sa ajute aceasta persoana sa afle voia lui Dumnezeu?! Nu. Pentru ca aceasta sa functioneze, trebuie ca fiul duhovnicesc sa-si doreasca sa-L intalneasca pe Dumnezeu fara conditii.

A spune ca paternitatea duhovnicească este interactiune, aceasta inseamna ca este intalnire profunda. Părintele duhovnicesc nu are de-a face cu un numar sau cu un individ, ci cu o persoana unica, ireductibila in fiinta sa, in experienta sa duhovnicească, in relatia sa cu Dumnezeu, in situatia sa existentiala. Părintele duhovnicesc este chemat sa faca si sa spuna ceea ce este cel mai potrivit pentru acea persoana. La o aceeasi intrebare pusa de doua persoane diferite va putea, deci, sa raspunda: „negru”- uneia si „alb” – celeilalte.

Anumite persoane sunt nemultumite si incurcate de faptul ca in paternitatea duhovnicească folosim cuvantul „părinte”, când Mantuitorul ne-a spus sa nu facem asta. De fapt, exista mai multe interpretari ale acestei fraze. Dupa mine, Hristos ne-a spus sa nu ne punem pe noi sau pe părinţi in locul lui Dumnezeu, adica sa nu punem pe nimeni in locul lui Dumnezeu-Tatal. Dar, când vorbim de părinte duhovnicesc, cu „p” mic, ne referim la faptul ca, prin har, prin hotarare dumnezeiasca, o persoana a fost aleasa ca sa-l ajute pe altul sa renasca la viaţa in Dumnezeu, sa-l sfatuiasca si sa-i puna in fata ochilor o oglinda prin care sa se poata vedea asa cum este: gol inaintea lui Dumnezeu.

Părintele duhovnicesc are, fara indoiala, o mare responsabilitate, dar nu trebuie urcat pe un piedestal, cu atat mai putin sa facem din el un idol. Caci nu el, ci Duhul Sfânt actioneaza! El ramane o persoana in fata lui Dumnezeu, cu propria sa cautare duhovnicească, cu propriile suferinte, cu propriile pacate.

Iata de ce nimeni nu-si poate face un titlu de glorie din faptul de a fi staret sau părinte duhovnicesc. El trebuie sa ramana in teama si cutremur inaintea lui Dumnezeu. De asemenea, in aceeasi idee, n-ar trebui sa ne numim părintele duhovnicesc in fata nimanui. Avem dreptul sa spunem ca avem un părinte duhovnicesc, dar se impune o smerita discretie. Mi s-a intamplat sa intalnesc persoane care citeaza numele părintelui lor duhovnicesc asa cum citeaza marca ultimei masini de lux pe care si-au cumparat-o. Un astfel de comportament duce la fuga Duhului Sfânt si, daca obisnuim sa facem asa, nu vom avea decât esec in relatia duhovnicească pe care am inceput-o.

Intre diferitele dimensiuni pe care le poate lua paternitatea duhovnicească este una pe care o consider a fi mai importanta decât aceea de a sfatui: este vorba despre mila, mila ca fruct al dragostei. Cel care este insarcinat sa calauzeasca un frate sau o sora trebuie sa permita si unuia sau altuia sa descopere dragostea lui Dumnezeu in fermitatea sa blanda. Trebuie ca acest copil duhovnicesc sa experimenteze iubirea infinita, fara conditii, a lui Dumnezeu, si sa inteleaga cat este de iubit de Dumnezeu, oricare ar fi fost trecutul lui, oricare ar fi situatia in care se afla acum. Părintele duhovnicesc trebuie sa devina o icoana a compasiunii dumnezeiesti, trebuie sa-si poarte in inima copilul duhovnicesc pana la capat, chiar si in pacatul sau. Altfel se poate intampla ca in timpul spovedaniei, părintele duhovnicesc sa-si dea seama ca din diferite motive – de rusine, din pregatire insuficienta, din neputinta duhovnicească – copilul duhovnicesc nu reuseste sa-si deschida inima complet, nu reuseste sa-si spuna pacatele complet inaintea lui Dumnezeu. Este o situatie care poate fi dureroasa si penibila, dar părintele duhovnicesc trebuie sa poata sa mearga pana acolo incat sa-i spuna lui Dumnezeu:

Iau pacatul lui pe umerii mei, pe mine trebuie sa ma primesti cu greselile sale!”

Ceea ce face dintr-o persoana un părinte duhovnicesc este, deci, intai de toate, capacitatea sa de rugăciune, de interventie pe langa Dumnezeu, de mila pentru celalalt, capacitatea de a lua asupra lui suferintele si greselile celuilalt in fata lui Dumnezeu. Altfel spus, pacatul celuilalt devine pacatul meu, suferinta lui devine suferinta mea; asta trebuie sa Ii infatisez inaintea lui Dumnezeu intr-o experienta de cainta, de transformare, de lacrimi, de rugăciune adanca si smerenie. Suntem aici exact in inima experimentului paternitatii duhovniceşti, care este, de asemenea, si sensul profund si ontologic al celei de a doua porunci:

Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti”.

Cu siguranta, este un lucru foarte, foarte greu de trait, cel mai greu de trait, caci daca o facem, trebuie sa stim sa primim harul fara de care nimic nu este posibil. Si daca nu o facem, devenim responsabili in fata lui Dumnezeu de a nu o fi facut. Este cu adevarat crucea părintelui duhovnicesc, paharul pe care trebuie sa-l bea pana la fund si care poate sa fie foarte amar.

De fapt, părintele duhovnicesc nu are viaţa. Daca vrea sa traiasca in Hristos si daca vrea sa traiasca Hristos in el, trebuie sa intre in aceeasi chenoza in care a intrat Hristos, Cuvantul intrupat, – dar nu este asta lucrarea crestina prin excelenta? Staretul Sofronie vorbea despre cuvintele episcopului Kallistos, care ilustreaza perfect ceea ce am incercat sa spun. Este vorba despre părintele Amfilohie, fondator si părinte duhovnicesc al manastirii Evanghelismos din Patmos. Acest staret spunea ca părintele duhovnicesc sufera, se nevoieste, plange şi se roaga mai mult decât toti care vin la el. Numai asa el poate cu adevarat sa-i ajute pe oameni.

Am vorbit despre rugăciunea părintelui duhovnicesc. Rugăciunea părintelui duhovnicesc este unul din elementele fundamentale ale relatiei care se stabileste cu fiul duhovnicesc. Majoritatea celor care vin sa fie calauziti isi imagineaza relatia esential sub forma unui dialog in care părintele duhovnicesc raspunde diferitelor ȋntrebari. E drept si asta, dar nu e elementul esential al relatiei; nu este decât partea vizibila a aisbergului. Rugăciunea părintelui duhovnicesc este de departe ceea ce conteaza cel mai mult in aceasta relatie. Calauzitorul, caruia i se adreseaza oamenii, are ca sarcina fundamentala sa-i puna in fata Domnului pe toti fiii sai duhovniceşti. Trebuie s-o faca in mod regulat si din toata inima, cu toata energia sa. Trebuie sa-L implore pe Dumnezeu ca sa fie luminati de catre El pentru toate lucrurile pe care le are de dat si sa-I ceara cu timp si fara de timp Domnului, ajutorul si harul pentru cei care i s-au incredintat. Foarte adesea, cei care vin sa primeasca un cuvant sunt in situatii de mare necaz, cu probleme reale de rezolvat. Cel care este chemat sa-i ajute pe oamenii necajiti si rataciti nu se poate multumi cu un cuvant bun; trebuie sa aiba o rugăciune fierbinte, sa planga dinaintea lui Dumnezeu ca sa obtina harului Lui cel mare, harul de care au nevoie cei care sufera si care au venit la el.

Părintele duhovnicesc are rolul de mediator intre cel care a venit la el si Dumnezeu. Ca si Avraam in dialogul sau cu Dumnezeu pentru locuitorii Sodomei, dialog tipic oriental, părintele duhovnicesc va trebui sa discute cu Dumnezeu ca sa obtina harul acesta pentru fiul duhovnicesc. Trebuie chiar sa-l „hartuiasca” pe Dumnezeu in anumite momente, implorarea sa respectuoasa fiind necesara. In aceasta idee trebuie sa intervina pentru impacarea intre Dumnezeu si cel, sau cea care s-au ratacit, luand cuvantul in locul fiului duhovnicesc ca sa poata sa strige:

Eu sunt oaia cea pierduta, cheama-ma, Mantuitorule, si ma mantuieste!”

Sau, si mai bine decât asta, ar trebui sa-l faca pe cel care a venit la el sa strige el insusi aceasta mare si frumoasa rugăciune, intervenind si el cu rugăciunea lui pe langa Dumnezeu ca sa primeasca cererea acestuia izvorata din inima. Compasiunea si rugăciunea părintelui duhovnicesc sunt, dupa mine, calitatile cele mai importante calauzirii duhovniceşti. Iata ce spunea Sfântul Ioan de Kronstadt:

Roaga-te neincetat pentru ceilalti si harul dumnezeiesc iti va incalzi inima si te va intari in dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproapele tau. Eu am incercat de multe ori asta. Părintele, Tatal universal este Dragostea Insasi. Lui Ii place când ne rugam unii pentru altii si e intotdeauna gata sa ne rasplateasca pentru iubirea noastra, a unora pentru altii.

Cel care a comentat biografia Sfântului Ioan adauga:

Daca Dumnezeu i-a ascultat rugaciunile părintelui Ioan este pentru ca ele veneau dintr-o profunda mila”.

Este la fel de necesar ca părintele duhovnicesc sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru tot ceea ce primeste cel sau cea care este sub duhovnicia lui. Se intampla adesea ca fiul sau fiica duhovnicească sa creasca in Dumnezeu, si stim ca nu e bine sa scoatem in evidenta aceasta crestere. Sfântul Siluan a suferit mai multi ani din viaţa sa pentru ca a auzit un cuvant prea laudativ din gura unui părinte duhovnicesc. Dar rolul părintelui este de a sta in fata lui Dumnezeu si de a-I multumi Acestuia de toate binefacerile de care el insusi poate sa dea marturie.

Din moment ce vorbim de rugăciune trebuie sa subliniem, de asemenea, si faptul ca este foarte necesar ca fiul duhovnicesc sa se roage in mod deosebit pentru cel care-l calauzeste si daca este posibil sa se pregateasca pentru fiecare intalnire cu acesta printr-o rugăciune puternica, plina de credinta si smerenie. Bine ar fi sa pregatim intalnirea cu părintele duhovnicesc din timp, pentru a avea vreme sa ne gandim la diferitele intrebari pe care vrem sa i le punem si cea mai buna pregatire se face printr-o rugăciune puternica inaintea lui Dumnezeu, intr-o atitudine de incredere si de predare completa in mainile părintelui. Dupa ce si-a luat acest timp, fiul se poate indrepta catre părintele duhovnicesc, fiind sigur ca va primi un cuvant drept, plin de intelepciune de la Duhul Sfânt.

Trebuie sa abordam acum problema dreptei socoteli, a discernamantului. Este vorba despre un har deosebit. In Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gura de Aur spunem aceasta rugăciune: Da-ne noua, Doamne, sa crestem in viaţa, in credinta, in discernamant duhovnicesc, ceea ce dovedeste ca numai Domnul poate sa ne dea acest har. Astfel, părintele duhovnicesc, dar si cei care vin la el, ar trebui sa ceara fara incetare acest har al dreptei socoteli. In intalnirea duhovnicească, cel sau cea care trebuie sa indeplineasca rolul de calauzitor duhovnicesc ar trebui sa se afle in smerenie permanent, intr-o rugăciune interioara puternica, cerandu-I lui Dumnezeu sa intervina. Cuvantul care va fi astfel dat nu trebuie sa fie un cuvant omenesc, ci sa vina de la Dumnezeu, prin intermediul celui care devine astfel gura Duhului Sfânt. Cuvantul poate sa fie deseori surprinzator.

Acum cativa ani mi s-a intamplat, ducându-ma la Athos cu cativa prieteni dintre care unul era coplesit de o mare boala, profitand de intalnirea duhovnicească pe care am avut-o cu un monah sfânt din acel loc, părintele Paisie, mi-am permis in final sa-i cer sa se roage pentru mine, explicându-i ca eram un tanar egumen si sarcina nu-mi era deloc usoara. Mi-a răspuns printr-o fraza, pe care imi veti da voie sa n-o dezvalui, dar era surprinzatoare, neasteptata, ar fi putut in principiu sa ma raneasca, nu din cauza c-ar fi fost obraznica fraza, ci din cauza slabiciunii mele. Si in loc sa ma raneasca, mi-a fost ca un balsam, veritabila vindecare a bunatatii lui Dumnezeu. Eram in fata unui părinte plin de harul dreptei socoteli. Aceasta dreapta socoteala, intelegeti, vine din darul Duhului Sfânt, dar dat celui sau celei chemate sa-i calauzeasca pe cei pe care Domnul i i-a incredintat.

Discutand despre dreapta socoteala, trebuie sa subliniem si importanta deschiderii inimii fiului duhovnicesc. Acesta din urma va trebui sa faca eforturi sa-si predea gandurile cu cea mai mare libertate posibila. Si aici va trebui sa ceara in rugăciune ajutorul lui Dumnezeu ca sa fie eliberat din inchisoarea sa psihologica, sa se poata preda in toata libertatea actiunii Duhului Sfânt.

Putem intelege asadar ca exista o interactiune intre părintele si fiul duhovnicesc, si Duhul Sfânt; si ca este necesar pentru primele doua persoane din aceasta interactiune sa se indrepte catre cea de-a treia Persoana a Sfintei Treimi ca sa se poate indeplini cuvantul Domnului:

Veniti la Mine toti cei osteniti si Eu va voi odihni pe voi.

Intalnirea dintre părintele si fiul duhovnicesc este intim legata de calitatea relatiei stabilite intre cei doi. Se intelege de la sine ca legatura trebuie sa fie autentica, ceea ce nu impiedica un progres in calitatea relatiei. Inca o data subliniem ca ceea ce este mai important este dragostea părintelui duhovnicesc si felul in care stie sa asculte delicat si rabdator. Nu trebuie sa existe nici graba in a da un răspuns, cel mai important este sa se poata face un bine in inima, pentru ca sa iasa la lumina adevarata rezolvare, chiar daca este insotita de teama sau de o vinovatie paralizanta. Din nou, rugăciunea se impune ca modalitatea prin excelenta pentru a indeplini sarcina asa cum vrea Dumnezeu.

Vom aborda acum problematica foarte grava a ascultarii de părintele duhovnicesc. Este un subiect dificil, dar trebuie sa ne ocupam de el. Inainte de toate, permiteti-mi sa citez un text care ne-a fost dat de părintele Sofronie insusi, si care da tonul in abordarea notiunii de ascultare.

Amintiti-va”, spunea el, „de atitudinea acestui mare barbat foarte iubit de Dumnezeu care a fost staretul Misail, care spunea: Daca cineva mi se opune, eu ma retrag. Intr-adevar, exista un pericol pentru părintele duhovnicesc. Acest pericol consta in a acorda propriului sau cuvant o valoare absoluta si infailibila. Oamenii ca staretul Siluan sau egumenul Misail nu voiau sa-si absolutizeze cuvantul, dar vorbeau intotdeauna pazind rugăciunea in ei insisi si aceasta rugăciune trebuie sa fie prezenta in noi toata viaţa noastra.”

Cred ca pot sa spun ca a-ti asculta părintele duhovnicesc este aproape evident, e ceva ce ar trebui sa se inteleaga de la sine, atata vreme cat increderea in virtutea careia l-ai ales initial se mentine, si, mai bine de atat, se dezvolta. Părintele duhovnicesc ne poate cere sa indeplinim anumite ascultari care sa ne suprinda, dar care, daca sunt conforme cu adevarul evanghelic, nu trebuie in niciun caz sa ne sminteasca. Daca tot ceea ce ni se cere este in conformitate cu exercitiul credintei si cu ceea ce stim de la Părinţi, nu avem niciun motiv sa ne ingrijoram. Daca, din nefericire, nu sunt pe acest gen de temei, atunci trebuie sa ne retragem si sa cautam ajutor la o alta personalitate duhovnicească. Părintele duhovnicesc poate sa-si aduca fiul sau fiica spre o lepadare de sine totala in mainile lui, indicându-i sa indeplineasca anumite exigente, propunandu-i sa mearga pe aceasta cale, avand singura certitudine ca la sfarsitul acestui drum va fi binecuvantat de Dumnezeu. Inca o data, daca fiul sau fiica duhovnicească inteleg si isi asuma si isi impropriaza aceasta atitudine, ei vor primi un mare har si vor putea sa creasca in relatia cu Dumnezeu.

Părintele Sofronie ne povestea ca staretul Siluan insusi iubea aceasta cale, care consta in a cere sfat de la părintele duhovnicesc, si in a-l asculta. El spunea ca smerita cale a ascultarii era cea mai sigura dintre toate. Era ferm convins ca datorita credintei celui care cere sfat duhovnicesc răspunsul părintelui duhovnicesc va fi intotdeauna bun si placut lui Dumnezeu. In mintea si inima ascultatorului, spunea Sfântul Siluan, nu exista decât Dumnezeu si cuvantul staretului sau. Sa mai notam ca adevaratul staret nu isi constrange prin nimic fiul duhovnicesc, ci il conduce numai prin dragoste si, in consecinta, intr-o relatie de incredere, care va ajuta celui care-L cauta pe Dumnezeu sa inainteze pe acest drum al intalnirii cu El.

Pentru a ilustra aceasta vreau sa va citesc un fragment din Fratii Karamazov pe care-l citeaza episcopul Kallistos in remarcabila sa lucrare intitulata „Imparatia launtrica”:

Inaintea unor idei, uneori te vei opri perplex, indeosebi vazand pacatele oamenilor, si te vei ȋntreba: Oare cum trebuie sa-l abordez pe acesta, cu forta sau cu iubire smerita? Sa hotarasti intotdeauna pentru smerenie si iubire. Daca te hotarasti pentru o dragoste smerita odata pentru totdeauna, vei putea sa cuceresti lumea intreaga. Smerenia in dragoste este o forta extraordinara, cea mai mare forta din cate exista, pe care nimic nu o poate egala.

Textul acesta este pentru mine o referinta linistitoare care rezuma adevarata atitudine a celui care trebuie sa calauzeasca pe fratele sau pe sora pe drumul cel frumos al milei dumnezeiesti.

Sa vorbim despre fiul duhovnicesc. Cred ca este important sa ne ȋntrebam care trebuie sa fie atitudinea corecta si dreapta a celui care vine catre părintele duhovnicesc. Părintele duhovnicesc nu este nici un facator de minuni, nici un deus ex machina care gaseste maniere spectaculoase de a solutiona probleme si trebuie ca toti cei care vin sa-i ceara ajutorul sa inteleaga ca nu exista nimic automat in serviciul pe care il ofera celui care il solicita. Paternitatea duhovnicească inseamna sa ajuti o persoana sa se nasca in Dumnezeu, sa creasca duhovniceste. Copilul trebuie sa devina adult si orice copilarie trebuie sa fie educata incepand cu un moment dat.

Trebuie sa intelegem ca părintele duhovnicesc nu este un distribuitor de binecuvantari. O relatie dreapta inseamna ca uneori ne interzice proiectele, ne neaga dorintele. Adevarata atitudine a fiului duhovnicesc va fi rezumata intr-o dorinta profunda de a-L gasi pe Dumnezeu, dar fara conditii.

Unii dintre fiii duhovniceşti merg sa-si vada părintele ca sa le confirme pur si simplu planurile pe care ei le-au hotarat deja. Ii pun ȋntrebari de genul: „Imi dati binecuvântarea pentru una, pentru alta?”. Pentru aceste persoane, un bun părinte duhovnicesc este cel care spune intotdeauna „da”, dar fereasca Dumnezeu de ziua in care va spune „nu”. Atunci vor vrea sa plece, relatia duhovnicească se va strica, iar fiul duhovnicesc risca sa se gaseasca intr-o situatie foarte putin confortabila pe care a provocat-o singur.

Intalnirea cu părintele duhovnicesc necesita mult curaj, un curaj de a se arata gol inaintea lui Dumnezeu, de a face sa iasa din cel mai adanc colt al fiintei tale suferinta, patimile, atasamentele, blocajele, pentru a le oferi pe toate Domnului Hristos, harului Sau eliberator si vindecator. Poate ca trebuie sa spunem ca adevarata atitudine a fiului duhovnicesc trebuie sa fie a aceluia care se preda in intregime si cu incredere totala in mainile celui sau celei care i-a fost dat(a) pentru a realiza voia lui Dumnezeu si care, primind aceasta voie a lui Dumnezeu cu o atitudine barbateasca, cauta s-o implineasca fara compromisuri, intr-o predare totala, consecinta a unei relatii profunde cu Dumnezeu, Care este plin de mila si de dragoste pentru oameni.

Viaţa duhovnicească autentica inseamna expunerea ranilor noastre la razele terapeutice ale Duhului Sfânt. Atata vreme cat aceasta expunere, cu schimbarea pe care o presupune, nu are loc, atata vreme cat viaţa duhovnicească ramane un fel de a fugi de problemele tale profunde, de a te refugia, de a te proteja, atata vreme cat conflictele interioare nu sunt scoase la lumina, infruntate si depasite, bineinteles cu si in Hristos, opera terapeutica si eliberatoare a Mantuitorului nu se poate realiza complet, vointa Sa nu se poate implini deplin.

Acum, sa concluzionam. Mi se pare cel mai potrivit ca incheiem cu niste cuvinte ale Sfântului Siluan. Iata ce ne spune acesta:

Rugăciunea părintelui duhovnicesc este o mare forta. Eu am suferit mult din partea diavolilor din cauza mandriei mele, dar Domnul m-a smerit si El a avut mila de mine, asta numai pentru rugaciunile părintelui meu duhovnicesc. Acum Domnul mi-a aratat ca Duhul Sfant odihneste in părinţii duhovniceşti si iata de ce am un mare respect pentru ei. Pentru rugaciunile lor, noi primim harul Duhului Sfant si bucuria in Domnul nostru, Care ne iubeste si Care ne-a dat tot ceea ce ne e necesar pentru a ne mantui sufletele”.

Ne mai spune Sfântul Siluan:

Un părinte duhovnicesc trebuie sa se bucure atunci când Dumnezeu ii trimite un suflet care vrea sa se pocaiasca si, in conformitate cu harul care i-a fost dat, el trebuie sa se ingrijeasca de acel suflet si pentru asta va primi de la Dumnezeu o mare rasplata ca bun pastor al oilor Sale.”

In final, voi termina cu aceste cuvinte ale Sfântului Siluan:

Du-te cu incredere la părintele tau duhovnicesc si vei primi in dar Raiul”.

***

Intrebari si raspunsuri

Suntem părinţi si avem un copil. Nasii copilului ne sfatuiesc sa procedam intr-un fel, iar părintele duhovnic altfel. De cine trebuie sa ascultam?

– Nu e o ȋntrebare usoara. Logic ar fi ca părintele duhovnicesc sa nu fie in opozitie cu nasii copilului. Asta ar fi situatia ideala. Dupa aceea, este o problema de dreapta socoteala, pana la urma. Si daca părintele duhovnicesc s-a lasat in mainile Duhului Sfant când a dat sfatul, este cel mai bine sa ascultam de părintele duhovnicesc. Dar, evident, ideal ar fi ca si nasii sa-l primeasca pe părintele duhovnicesc in ceea ce a spus. Cred ca, daca si unii si ceilalti sunt intr-o rugaciune adevarata, problema n-ar trebui sa fie una grava. Maica duhovnicească sau părintele duhovnicesc trebuie sa-l faca pe fiul duhovnicesc sa stie sa asculte si de nasi.

Care este cel mai important aspect al vietii launtrice?

– Sunt mai multe aspecte importante in viaţa duhovnicească. Poate ca ceea ce mi se pare cel mai important este sa fii capabil sa stii sa te lasi in mainile lui Dumnezeu. Prin ceea ce ni se intampla in viaţa cotidiana, daca stim sa ne lasam in voia lui Dumnezeu deja am castigat foarte mult.

– Va rugam sa ne povestiti si noua din experienta pe care ati avut-o cu părintele Sofronie.

– Da, cu bucurie. Părintele Sofronie, evident, mi-a marcat mult viaţa. Si atunci când am fondat manastirea, am avut acest curaj in primul rand pentru ca el insusi si-a dat binecuvântarea pentru aceasta lucrare. Nu aveam nicio intentie sa fac o manastire pentru ca nu sunt un aventurier. In viaţa mea n-am facut autostopul, asa ca va imaginati. Manastirea este autostop in permanenta. Si atunci, când am primit binecuvântarea de la părintele Sofronie, ultimul cuvant pe care mi l-a spus in chestiunea aceasta, cand il intrebam: „Părinte, chiar sunteti sigur ca trebuie sa fac aceasta manastire?…”

Si asa cum am spus mai devreme, avea un fel de a raspunde: „Ah, vom vedea mai tarziu”, dar de fapt mi-a spus: „Ce altceva vrei sa faci? In spatele tau e un zid, nu te poti intoarce, si in fata ta e o prapastie, asa ca sari! Asta-i tot.” Si a terminat intalnirea razand, asa cum faceti dumneavoastra acum. (…) Era foarte serios si chiar sever in viaţa duhovnicească, dar nu voia sa-l luam pe el in serios. Am pus bazele manastirii si am revenit sa-l vad dupa cateva saptamani, si era foarte greu. Nu aveam aproape de niciunele, locuiam printre ruine, singurii locuitori erau sobolanii, soarecii si alti cativa. Dar nu asta era cel mai greu. Cel mai greu pentru mine erau cei care veneau sa bata la portile manastirii fara sa fie intotdeauna chemati de Dumnezeu la viaţa monastica. Si asta pentru mine era greu, eu eram un egumen tanar, eu nu cunosteam nimic si sufeream mult. Când am ajuns in Anglia la manstire si când părintele Sofronie a aflat ca sufeream mult, intalnindu-l in gradina cateva ore mai tarziu, mi-a dat cu palma asa, pe umar, si mi-a spus: „E greu, nu?” Si i-am spus: „Da, părinte Sofronie, e greu…”. Si mi-a spus: „Ei, atunci, e perfect!

Asa era părintele Sofronie, avea multa dragoste si multa mila fata de cei care veneau la el, dar era si riguros si ne indemna sa fim foarte seriosi in viaţa duhovnicească. Ultima oara când am slujit Dumnezeiasca Liturghie cu el, era deja foarte obosit, foarte bolnav, dar a fost extraordinar, era cerul pe pamant. Stralucea in rugaciune si ne impartasea si noua stralucirea aceasta duhovnicească. Nu mai aveam nevoie sa spunem nimic.

Ce facem atunci când ne lovim de lipsa de timp a părintelui duhovnic?

– Aceasta este o ȋntrebare foarte actuala, faptul ca nu avem timp. Nu trebuie sa avem ceas! Daca nu avem ceas, avem timpul cu noi. Părinţii si maicile duhovniceşti trebuie sa-si ia ceasul si sa-l ascunda in dulap :). Si daca se intampla ca părintele duhovnic sa nu aiba timpul fizic sa ne asculte, daca dorim cu adevarat sa fim ajutati, Dumnezeu ne va da ce trebuie. Sa nu va ingrijorati.

Cum sa evitam dependenta afectiva de părintele duhovnicesc, care se intampla aproape inevitabil mai ales la oamenii mai sensibili?

– Nu trebuie sa existe dependente afective! Suntem fiinte umane, putem sa fim fericiti ca suntem alaturi de părintele sau de maica duhovnicească, dar părintele duhovnicesc trebuie sa taie scurt orice tentativa de relatie psiho-afectiva. Nu vreau sa spun ca afectivul e rau, dar nu asta e temeiul pe care se desfasoara viaţa duhovnicească. Cu atat mai bine daca părintele duhovnicesc este bland, dulce, primitor, e mai bine decât daca dă cu băţul in noi, dar trebuie sa fie foarte atent sa nu permita sa intervina o relatie cu caracter afectiv.

(…)

Cum sa ne alegem părintele duhovnic? Care sunt criteriile de care trebuie sa tinem cont in alegerea lui? Schimbarea deasa a părintelui duhovnic poate fi cauza unei tulburari? Când nu stii ce sa faci cu viaţa ta, cat de important este sa ai un părinte duhovnic si cum stii ca l-ai gasit pe cel potrivit pentru tine?

Cred ca pentru a gasi un părinte duhovnicesc primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa te rogi. Trebuie sa te rogi, cum am spus mai devreme, pentru a avea dreapta socoteala. Care este părintele duhovnicesc care ma poate ajuta cu adevarat pe drumul catre Dumnezeu? Daca o sa va rugati, o sa-l gasiti. Dar atentie, sa nu va doriti prea tare sa aveti un părinte duhovnicesc pe care sa-l ascultati, ci mai curand sa-l cautati pe cel care este cel mai potrivit pentru felul vostru de a fi, sa fiti in corespondenta cu el. Putem avea multi părinţi duhovniceşti, dar nu este deloc bine sa schimbam des părintele. Daca ii schimbam des, cum ati vrea sa se regaseasca in aceasta relatie Duhul Sfant? Dar daca ati gasit pe cel care sa va ajute cu adevarat, veti simti inauntrul vostru o pace adanca. Si daca aveti pace in inima, e semnul de la Dumnezeu ca este bine si nu-l schimbati repede!

– Spuneti-ne care este raportul dintre ascultare si libertate: toate deciziile noastre trebuie sa fie in prealabil aprobate de părinte? Ce ne puteti spune despre dependenta de părinte?

– Aceasta este o ȋntrebare care ar merita o saptamana de discutii deoarece problematica libertatii si a ascultarii este foarte vasta. Totusi, cred ca atunci când incercam sa facem ascultare ne eliberam. Si aici este o problema de dreapta socoteala. Si aici, daca aveti pace in voi pentru ca ati ascultat, este semn bun. Daca n-aveti pace in voi, inseamna ca nu ati facut ascultare chiar dupa voia lui Dumnezeu. Dar, inca o data, ascultarea este cel mai greu lucru de trait pe pamantul asta. Fiti rabdatori. Fiti rabdatori, dar cautarea ascultarii este cautarea libertatii, si asta este important. Si adevarul este Hristos, El a spus: „Eu sunt Adevarul.” Si Adevarul este Hristos, Care ne face liberi. Insa, câteodata, nu e asa de confortabil. Dar nici Hristos pe cruce n-a avut perne de catifea, ca sa-L asculte pe Tatal. Atunci, trebuie sa ne apropiem cu smerenie si cu rabdare de aceasta predare totala, care este predarea lui Hristos in mainile Tatalui. Sa ne ajute Dumnezeu pentru asta.

Va rugam sa faceti diferenta intre spovedanie si sfat duhovnicesc.

– Imi propusesem sa vorbesc despre asta, dar ca sa nu ma lungesc am sarit peste paragraful respectiv, insa vad ca reveniti la ȋntrebarea asta. La inceput am spus ca Spovedania este o Taina, si Taina este legata de institutia Bisericii prin faptul ca este data preotului sau episcopului in Biserica. Aceasta este o nuanta teologica importanta, dar nu este opusa celeilalte. Un părinte duhovnicesc nu poate sa dea iertarea pacatelor; un preot – da. Un părinte duhovnicesc poate sa dea sfaturi si asta merge mana in mana cu menirea lui, asta este rolul lui; un preot nu este obligat sa dea sfaturi, el poate sa se multumeasca cu binecuvântarea. Dar se intampla adesea, si este un lucru bun, ca preotii sa joace si rolul de părinţi duhovniceşti. Cazul contrar nu este posibil decât in cazurile in care părinţii duhovniceşti sunt preoti.

Ce faci atunci când simti ca nu primesti raspuns la rugaciune?

– Trebuie sa rezisti. Trebuie sa ai rabdare si sa fii incapatanat cu Dumnezeu. Daca aveti nevoie de ceva ce vine de la Dumnezeu si nu vine raspunsul, insistati si spuneti-I lui Dumnezeu: Nu plec de aici pana nu-mi raspunzi! O sa fie obligat sa va raspunda intr-una din zile. Dar faceti-o cu o inima predata lui Dumnezeu, pentru ca raspunsul s-ar putea sa nu va placa.

Ca si duhovnic, esti obligat sa ai duhovnic părintele manastirii, nu ai voie sa-l alegi dupa inima ta. Ce faci in cazul acesta?

– Nu exista obligatii in viaţa duhovniceasca. In viaţa duhovniceasca nu esti obligat la nimic, pentru ca viaţa spirituala inseamna dragoste si dragostea nu obliga la nimic. Acum se poate intampla ca relatia cu egumenul, care deseori este părintele duhovnicesc al manastirii, sa fie dificila. Se intampla ca egumenii sa fie „dragoni”[balauri], dar si in acest caz aveti mereu rugaciunea la indemana. Am cunoscut si eu cateva cazuri de monahi sau monahii care sufereau din cauza atitudinii părintelui duhovnicesc. Dar daca au ramas in a-L dori cu adevarat pe Dumnezeu, El le-a dat sa depaseasca situatia asta. Câteodata, egumenul a murit. Ar putea sa fie si cazul in situatia asta.

Părintele Vasile: As vrea sa-l intreb pe părintele daca in obstea părintelui Sofronie – as vrea sa nuantez putin pentru ca intrebarea vizeaza situatii in care sa zicem ca sunt monahi sau monahii care se spovedesc in alte manastiri, la alti duhovnici, si atunci este realmente un conflict duhovnicesc intre orientarea si viaţa spirituala dintr-o manastire, si dintr-o obste care nu este intotdeauna in consens cu viziunea duhovniceasca a celorlalti duhovnici – a existat, de exemplu, o situatie de genul acesta in obstea părintelui Sofronie, când mergeau in alta parte sa se spovedeasca? Pentru ca, totusi, manastirea este in jurul unui staret, unui părinte, unui avva, si cumva este firesc sa fie strans legat de duhovnicul, de părintele care a nascut, practic, obstea aceea. Au existat astfel de situatii? Au fost depasite?

– Da, este foarte important ce a spus părintele Vasile, pentru ca sunt situatii care se pot intampla. In orice caz, din ceea ce stiu eu nu a exista un astfel de caz in manastirea părintelui Sofronie. De ce? Pentru ca părintele Sofronie avea o veritabila carisma de fondator. Primise un har de la Dumnezeu, un mare har. Si toti cei care venisera in manastirea lui venisera pentru ca voiau pur si simplu sa guste din acel har. Insa părintele Sofronie avea si o mare intelepciune legata de harul acesta. Inainte de a-si sfarsi viaţa pe acest pamant, a pregatit cativa dintre monahii lui sa devina parintii duhovnicesti ai obstii. Obstea crestea ca numar, el se obosea din ce in ce mai mult, era bolnav si avea nevoie sa fie ajutat. Si parintii duhovnicesti pe care i-a crescut erau si sunt si acum in duhul parintelui Sofronie, cu nuantele personalitatii fiecaruia, bineinteles.

Si ca sa revenim la acest caz dificil, cand exista un singur parinte duhovnicesc intr-o manastire si cineva, monah sau monahie, din acea manastire, simte nevoia sa mearga in alta parte, parintele duhovnicesc poate sa isi dea seama ca e un lucru bun si sa-si dea binecuvantarea. Dar daca nu isi da binecuvantarea, atunci trebuie sa incercati sa faceti ascultare. Cheia care deschide viata monahala este ascultarea. Este o rastignire care duce la mantuire.

– Care este importanta sfatuirii parintelui duhovnicesc si importanta sfatuirii lui in alegerea de a ramane in lume sau de a merge la manastire? Dar daca parintele duhovnic imi spune „Fa ce vrei?”, ce sa fac? Nu stiu ce sa fac cu aceasta libertate pe care mi-o ofera.

– Este foarte important sa ai parerea si sfatul parintelui duhovnicesc atunci cand nu stii ce sa alegi intre casatorie sau manastire. Parintele duhovnicesc ar trebui sa-si dea seama care e calea cea buna pentru cel care intreaba. Ambele cai duc la sfintenie, daca vrem; nu este una superioara celeilalte. Mi s-a intamplat si mie sa vina la mine persoane care sa imi spuna ca ezita intre cele doua cai. De cele mai multe ori ii intreb: Dar ai intalnit o fata/ un baiat? Deoarece casatoria este un lucru foarte concret, tine de doua fiinte. Daca ai intalnit o fata draguta, de care te-ai indragostit, cu care te intelegi, iata, raspunsul e in fata ta. Daca esti atras de rugaciune, de asceza, de ascultare, gata, vino in manastire! …

(…)

Ce trebuie sa intelegem prin „sora duhovniceasca” sau „frate duhovnicesc”? Spre deosebire de monah, mireanul nu are intotdeauna alaturi parintele duhovnic. De cine ascultam atunci, de mama, de prieten,  de sot, de toata lumea?

Am vorbit de frate si sora duhovniceasca pentru a se intelege ca aceasta miscare duhovniceasca este una prooroceasca, nu institutionala. Pentru spovedanie este absolut necesar un preot. Situatia paternitatii spirituale este mai supla: poate fi vorba de un barbat, o femeie, un monah, o monahie sau cateodata chiar un laic. Dumnezeu ne permite sa avem o relatie duhovniceasca cu cineva care nu este monah, dar care a avasat in viata duhovniceasca si care ne ghideaza pentru un timp. Eu insumi am avut un parinte duhovnicesc care nu era preot, era monah, dar nu era preot. Exista o anumita libertate pentru ca Duhul Sfant sufla cum voieste in aceasta relatie duhovniceasca.

Parintele Vasile: Daca imi permiteti sa amintesc, nici Sfantul Siluan nu a fost preot, nici Sfantul Antonie nu a fost preot, nici parintele Paisie Aghioritul nu a fost preot, au fost simpli monahi, dar au fost mari duhovnici, mari stareti. Sfantul Siluan nu a fost nici macar staret al manastirii, dar a fost, asa cum spunea parintele Symeon, staret prin har, adica nu prin institutie, si este fundamental acest lucru. Intalnim foarte multe cazuri. Si sa ne gandim ca multi parinti care realmente au generat obsti mari de vietuitori, multi dintre ei nefiind neaparat si hirotoniti. Si lor ucenicii chiar ajunsesera sa le marturiseasca gandurile si era un soi de mijlocitori, caci puteau mijloci, si putem crede ca prin rugaciune ei mijloceau inaintea lui Dumnezeu. Sunt multi pe care-i cunoastem si vor fi fiind foarte multi pe care nu-i cunoastem, ei nefiind hirotoniti.

De cine trebuie sa ascultam in viata cotidiana: de mama, prieten, sef, sef de la serviciu…?

– Niciodata nu ne inselam atunci cand incercam sa facem ascultare. Esentialul este de a servi seful, sotia, de copiii, de preotul, episcopul… Nu-i intotdeauna usor cu episcopul, dar, uneori… Cum spuneam, din ascultare se nasc celelalte fructe duhovnicesti. Evident, ascultarea nu trebuie sa mearga impotriva credintei si a moralei, dar putem sa facem ascultare mereu, nu pierdem nimic. Acum, nu este intotdeauna simplu.

(…)

Cum sa iubim o persoana care crede in Dumnezeu, dar nu merge la Biserica, care ar vrea sa se spovedeasca dar care are anumite retineri, una dintre ele fiind ca nu crede ca se spovedeste in fata lui Dumnezeu?

– Trebuie sa ne rugam pentru acea persoana. Si trebuie sa o iubim mult. Daca ii veti oferi multa dragoste, inima i se va deschide intr-o zi si va gasi singura raspunsul. Dar trebuie deja s-o iubim si s-o primim asa cum este, fara s-o judecam. Putem sa ii spunem ca se insala, dar sa i-o spunem cu dragoste.

–  De unde vine dificultatea expunerii gandurilor catre parintele duhovnicesc, si ce putem face?

– Atunci cand avem dificultati in a ne deschide inima si a arata asa cum suntem parintelui duhovnicesc, nu e foarte grav. Insa trebuie sa ii cerem lui Dumnezeu sa putem face lucrul acesta intr-o buna zi. Nu e usor sa te dezbraci nici in fata medicului, si totusi medicul are nevoie sa ne vada trupul pentru a-si da seama ce nu e in regula. Duhovniceste, e acelasi lucru. Dar daca ne simtim acceptati si iubiti de parintele duhovnicesc, incetisor ne vom putea deschide si inima si sufletul. Dar e nevoie de timp, nu va grabiti.

Ce pot face cei care nu vor nici sa se casatoreasca, nici sa se calugareasca? E voia lui Dumnezeu si cu ei sau ei sunt lipsiti de responsabilitate?

– Nu cred nimic despre acest subiect, pentru ca orice este posibil in viata pe acest pamant. Unii sunt chemati la casatorie, si e un lucru minunat; altii sunt chemati la viata monahala; si altii nu sunt chemati nici la una, nici la cealalata. De ce? Nu stiu. Dar e posibil sa traiesti si asa! Important este – ce? Capatul drumului, nu drumul pe care il alegi. Si capatul este sa te intalnesti cu Dumnezeu. Poti s-o iei si la stamga, si la dreapta, si inainte, daca il cauti pe Dumnezeu, tot vei inainta.

– Putem evita pacatul mandrei daca parintele duhovnciesc vrea sa ne laude? Totusi, daca parintele duhovnicesc este sincer putem sa nu-l credem?

Mai bine nu-l crede! Daca parintele duhovnicesc ne lauda prea mult ni se poate intampla ce i s-a intamplat Sfantului Siluan: 15 ani a fost lipsit de Duhul lui Dumnezeu. In povestea asta, parintele duhovnicesc a gresit. Si Sfantul Siluan a crezut laudei lui. Este extraordinara aceasta poveste, pentru ca Sfantul Siluan este sfant astazi, in ciuda celor 15 ani de asteptare, in ciuda caderilor din care s-a ridicat, in ciuda faptului ca a cazut in manie si in mandrie de mai multe ori! A facut atatea greseli pe care si noi suntem capabili sa le facem si pe care poate le-am si facut! Dar asta imi da ocazia sa va spun ca sfintenia nu inseamna perfectiune. Daca ar fi fost perfectiune, nimeni pe pamant nu s-ar mai fi sfintit. Dar sfantul este cel care, mai presus de lucrurile sale frumoase sau mai putin frumoase; il cauta pe Dumnezeu cu lacrimi de pocainta. Il va cauta pe Dumnezeu. Intr-un fel oarecum ciudat, Sfantul Pavel vorbeste despre asta, faptul ca noi cadem in pacate ne ajuta sa gasim harul. Fiti atenti, nu va spun sa pacatuiti ca sa obtineti harul! Dar din moment ce suntem in situatia asta in care riscam sa cadem la un moment dat, atunci cand devenim constienti de caderea noastra, sa ne indreptam spre Dumnezeu cu lacrimi, cu pocainta, cu rugaciune si cu dorinta de a fi altceva decat ceea ce vedem ca suntem.

Parintele Vasile: As vrea sa continuu putin intrebarea si sa-l intreb pe parintele Symeon daca este bine, este poate necesar uneori ca duhovnicul sa ne incurajeze, nu sa ne laude, dar sa ne incurajeze?

– Da, este o nuanta foarte importanta, pentru ca am inteles ca laudele nu sunt bune. Dar incurajarile, consolarile, sunt vitale. Daca vin la un parinte duhovnicesc si ii descopar negreala din sufletul meu, care ma copleseste, si care ma duce pana la marginea deznadejdii uneori, rolul parintelui duhovnicesc este sa ma ia de mana si sa ma opreasca, si sa ma faca sa inteleg profund pana la traire, ca in ciuda negrelii mele Dumnezeu ma iubeste. Este foarte, foarte de important.

Am anumite probleme pe care le pot vorbi fata de parintele meu duhovnicesc, dar nu ma pot deschide cu privire la ele fata de parintii trupesti. Acest lucru a dus la antipatia celor din urma fata de cel dintai. Cum sa-i impac?

– Daca parintele duhovnicesc este cel care iti da raspunsul de la Dumnezeu, trebuie sa continui asa si sa te rogi lui Dumnezeu ca parintii sa inteleaga si ei situatia.

– Este permis ca un monah sa ceara constant sfat de la un mirean?

– De ce nu? Dar nu pare foarte logic. Un monah sau o monahie dintr-o manastire unde au parinte duhovnicesc, maica duhovniceasca, acolo trebuie sa-si gaseasca confortul duhovnicesc. Nu e sigur ca cineva din afara manastirii poate sa ajute vietii monastice. Dar nu trebuie sa generalizam. Putem primi, monahi fiind, intr-o zi, un cuvant care sa vina de la cineva care nu e monah si care sa vina chiar de la Dumnezeu. Dar nu trebuie sistematizat.

– Am mai multi copii pe care de mici i-am crescut in Biserica. Acum se apropie de varsta adolescentei si apar anumite dificultati in a-i apropia de Biserica. Cum putem trece peste aceasta?

– Trebuie sa-i iubiti pe copii. Sa nu le faceti reprosuri sistematic, sa nu le dati lectii tot timpul. Ii putem corecta cateodata, asta e rolul parintilor, dar trebuie ca intotdeauna copiii sa se simta iubiti. Parintii trebuie sa fie rabdatori. Este exact ca in viata monahala: daca parintele duhovnicesc nu este rabdator cu fiii sai duhovnicesti, e o catastrofa. Trebuie sa stie sa astepte. Dar daca daruiesti dragoste copiilor trupesti sau duhovnicesti, nu te inseli. Cateodata, insa, dragostea inseamna si sa stii sa spui adevarul cand copilul este in greseala. Lucrul de care copilul isi va aminti la 40, 50, 60 de ani este dragostea pe care i-a dat-o parintele sau. Si trebuie sa fii rabdator.

Cum putem proceda atunci cand nici noi nu intelegem… Cum putem aborda aceasta situatie… De ce procedam astfel …?

Nu este usor intotdeauna sa intelegem ce traim, pentru ca viata este complicata pur si simplu. Daca pe moment nu intelegem, si in acest caz trebuie sa fim rabdatori. De cate ori nu ne-am dat seama dupa ani si ani de zile sensul a ceea ce ni s-a intamplat si nu am inteles atunci? Maladia secolului, dar nu cred ca numai a acestui secol, este de a vrea sa intelegi mereu totul. Decat sa incercam sa intelegem, mai bine sa incercam sa traim. Pentru asta trebuie sa-l asezam pe Dumnezeu in vietile noastre. Avem dreptul sa-I spunem lui Dumnezeu: „Nu inteleg nimic din ce-mi ceri!” Dar trebuie intotdeauna sa adaugam: „Dar am incredere in Tine!”

In relatia dintre parinti si copii, cum poate sa aduca pe calea cea buna un copil pe parinti, fara sa foloseasca pedepse?

– Eu nu am aceasta experienta a paternitatii trupesti, va rog sa ma scuzati. Dar, ca sa fac o paralela cu experienta monahala, care e destul de apropiata, cred ca am dat deja raspunsul in expozeul meu. Se punea intrebarea in citatul din Fratii Karamazov: cum sa-l iau, cu forta sau cu blandetea? Si staretul Zosima din carte ii spune sa-l ia intotdeauna cu blandete. Si daca nu merge, putem sa mergem si in camera noastra si sa plangem in fata lui Dumnezeu si asta va incepe sa faca bine.

De unde este mai bine sa-ti alegi duhovnicul, din randul monahilor sau dintre parintii mireni [de mir]?

– La intrebarea asta n-am un raspuns sistematic. Trebuie sa ne amintim ca Duhul sufla unde vrea, cand vrea si cum vrea. Important este sa fie animat de Duhul Sfant. Daca e parinte mirean sau dintre monahi, nu are importanta. Dar mai presus de asta, asa cum spuneam si in expozeul meu, nu alegeti pe cineva dupa renumele sau, pentru faptul ca numele lui e scris asa, cu litere aurite. Trebuie sa fie smerit. Nu e obligatoriu sa avem ca duhovnici parinti ca parintele Paisie, parintele Sofronie… Daca ii avem, cu atat mai bine. Dar daca avem pe altcineva, e bine si asa.

– Va multumim!

– Si eu va multumesc dar in orice caz multumirile trebuiesc adresate lui Dumnezeu, pentru ca noi suntem simple instrumente, si nu spun din falsa smerenie, ci pentru ca stiu cine si ce sunt. Rugati-va si pentru mine!”

Legaturi:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Sofronie Saharov, Razboiul nevazut, Sfantul Siluan Athonitul, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la “PARINTELE SYMEON COSSEC (Man. Saint Silouan) – conferinta de la Bucuresti despre PATERNITATEA SI CALAUZIREA DUHOVNICEASCA (audio + text): “Nimeni nu poate sa decida, cu de la sine putere, ca este parinte duhovnicesc!”

  1. Doamne ajuta, este cumva parintele SYmeon de la m-rea St.Silouane din Franta sau celalalt parinte Symeon din Elvetia, care are legatura cu “Buisson Ardent”? […]

  2. @ Mihaela:

    Da, este Parintele Symeon Cossec de la Man. Sf. Siluan din Franta – am completat intre timp editarea postarii cu precizarile necesare si cu versiunea audio a conferintei din care a fost extras acest cuvant si raspunsurile la intrebari (scotand totusi pasajele mai neclare sau mai… controversate, sa zicem, care ar fi putut starni discutii in afara subiectului). Parintele Symeon Bruschweiller, duhovnicul de origine elvetian de la Essex, a trecut la Domnul acum 3 ani: http://www.cuvantul-ortodox.ro/category/parinti-si-invatatori/parintele-simeon-essex/

  3. http://www.apostolia.eu/articol_53/de-rusalii-la-manastirea-sfantul-siluan.html

    Părintele Syméon, care era în contact cu Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul a primit binecuvântrea Arhimadritului Sofronie să facă această mănăstire în cuvintele : E imposibil, dar fă-o!

    Cuvintele acestea, izvorâte dintr-o dragoste imensă pentru lume şi pline de smerenia neputinţei noastre, ni se par că ascund misterul întregii noastre vieţi: sunt multe lucruri imposibile în viaţa noastră, şi numai Domnul poate face din imposibil, posibil.

    Câţiva dintre noi l-au întrebat pe părintele Syméon despre cum ne putem aduna în rugăciune, în ciuda gândurilor murdare care pot izvorî, şi cu atât mai puternice în Rugăciunea lui Iisus? Părintele ne-a răspuns că cel rău nu vrea să ne apropiem de Domnul şi că încearcă să împiedice rugăciunea noastră, dar noi, fie să nu le dăm atenţie, – căci gândurile vor veni mereu –, fie să ne luăm cu alte activităţi, utile pentru ceilalţi. Ne-a mai zis atunci părintele cât de important este faptul de a ne da seama că Dumnezeu ne iubeşte, toată viaţa noastră se schimbă, căci odată ce am înţeles acest lucru, ca un gest firesc de persoană iubită, vom dori şi noi să ne apropiem de Domnul şi să Îi răspundem la această iubire şi vom face eforturi pentru această iubire imensă care ni se dăruieşte.

  4. Ma bucur tare mult sa-l vad sanatos si activ; cand l-am cunoscut, era bolnavior si mai tot timpul obosit, insa i-au placut tare mult manastirile din Moldova( in 1998 a venit pentru prima data in Romania). Un parinte tare echilibrat

  5. “fiii spirituali, fiii duhovniceşti, sunt cei care-l arata pe părintele duhovnicesc, pe staret, nu el insusi.” Aceasta in cazul in care fiii duhovnicesti sunt adevarati ascultatori. Altfel, se poate si asa:
    “Am vazut pe un rau ucenic laudandu-se inaintea unor oameni cu virtutile invatatorului sau. Dar desi i s-a parut ca-si poate agonisi lui marire de pe urma a ceea ce a semanat altul, n-a putut dobandi decat numai necinste din partea tuturor, care i-au spus lui: Cum se poate un pom bun sa aiba ramuri neroditoare?”
    (Scara raiului – Cuvantul IV Despre fericita si de-a pururea pomenita ascultare)

  6. Arhimandritul Sofronie, Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu. Scrisori de la Athos (catre D. Balfour)
    STIINTA ASCULTARII
    “eu nu iti sunt duhovnic, nu iti sunt parinte, ci numai frate;(…)iti spuneam, iar acum iti repet, ca daca nu vei observa si nu vei indrepta ceva in sufletul matale, nu vei afla nu numai un adevarat duhovnic-parinte, dar nici macar un simplu povatuitor, ba chiar de-l vei afla, ei insisi te vor ocoli.(…)Astazi duhovnicul este o mare raritate.(…)acum doresc sa-ti spun ceva despre cum trebuie sa fii fata de el, daca vrei ca sa se invoiasca cu bucurie (iar nu cu suspin) a-ti purta jugul.
    Mai presus de toate trebuie sa-ti intaresti increderea in el, si prin incredere sa devii nu usor atins de sminteala; sa i te supui, sa nu te napustesti, sa nu te grabesti, sa fii fara pretentii, sa fii fata de el cu daruire, cu dragoste, fara entuziasm, cu SIMPLITATE. Ucenicul trebuie sa fie simplu, deschis, ascultator, fara iscodire. Noi, in orice caz, asa am trait si traim.(…)
    Astfel cel ascultator, deschis, se imbogateste cu experienta, treptat se inalta din putere in putere, se invata ca din toate sa dobandeasca folos. Iscoditorul insa, cel inclinat a se sminti, cel neincrezator, mai cu seama cel mandru, nici de la proroc nu se va folosi, si la facatorul de minuni nimic nu va intrezari, si va ramane defaimat pana in sfarsit. De astfel de oameni este si impovarator si fara folos a te ocupa, si toti duhovnicii se leapada a fi indrumatori unor astfel de ucenici.”

    “Chiar de nu-ti sunt parinte duhovnicesc, totusi iti voi spune ca multamita intalnirii noastre eu am cunoscut din cercare cele despre care scrie Cuviosul Simeon Noul Teolog, in Cuvantul al 11-lea, in legatura cu parintele si fiul duhovnicesc. El scie: O, iubitul meu intru Domnul! Eu te-am primit in sanurile mele cand ai venit la mine, CU FIERBINTE STARUINTA ti-am predat adevarata invatatura, CU NU PUTINA TRUDA te-am inchipat in chipul lui Hristos prin pocainta, si te-am renascut prunc duhovnicesc CU MULTA RABDARE, si cu DURERE FOARTE, si LACRIMI ZILNICE, macar ca tu nu ai stiut nimic din cele ce am cercat eu pentru tine. Si nu este de mirare. Ca nici copii ce se afla in pantecele maicii simt defel intristarile mamei lor, nici durerile ce indura in vremea nasterii.”

  7. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS – cuvant esential despre UCENICI si FANI in Biserica -
  8. Pingback: Predici audio si cantari la SOBORUL SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL -
  9. Pingback: Incercarile Vladicai IPS Hierotheos Vlachos: calomnii, defaimari si diversiuni din partea unei manastiri cu tendinte schismatice - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: SPICUIND SI TALCUIND FILE DE “EVERGHETINOS” SPRE FOLOSUL CELOR DE AZI, CU PROFESORUL ION PATRULESCU – conferinta de la Timisoara, 2008 (partea a II-a) -
  11. Pingback: Prof. Ion Patrulescu (Timisoara, 2008, ultima parte): “ECUMENISMUL ESTE PROIECTIA IN BISERICA A NOII ORDINI MONDIALE SI PREGATIREA INSTALARII LUI ANTIHRIST. Daca nu esti corect politic, nu ti se da voie sa existi!“ -
  12. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  13. Pingback: CAPATUL CAII - Pastorala de Pasti a IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: PARINTELE IOAN KRESTIANKIN – UN STARET ADEVARAT. Pretul (ne)ascultarii de voia lui Dumnezeu -
  15. Pingback: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT despre necesitatea citirii Sfintilor Parinti si a sfatuirii fratesti, in vremurile lipsei de stareti duhovnicesti -
  16. Pingback: ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie -
  17. Pingback: PARINTELE DAMASCHIN LUCHIAN – invataturi de baza despre TAINA SPOVEDANIEI, ROLUL DUHOVNICULUI si CONDITIILE AFLARII VOII LUI DUMNEZEU (video) -
  18. Pingback: “Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT -
  19. Pingback: Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text) -
  20. Pingback: PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele -
  21. Pingback: Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati
  22. Pingback: VLAD BOTEZ: Sa sustinem tinerii saraci din satele României!/ CELE TREI FRICI ALE DRACILOR si CELE TREI ARME DE NEBIRUIT ALE CRESTINULUI/ Cum sa (nu) ne rugam? De ce fugim de liniste? ISPITA DE A FI MEREU PREA OCUPATI/ Relatia duhovnic-ucenic si POSIBILEL
  23. Pingback: SARUT MANA, PARINTE! | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: Pr. John Chryssavgis despre ABUZUL DE AUTORITATE DUHOVNICEASCA, pericolul idolatriei clericale si FOLOSIREA “ASCULTARII NECONDITIONATE” ca mjloc pentru DEGHIZAREA AMBITIILOR DE IMPUNERE A VOINTEI PROPRII asupra altora: “Cel care amesteca
  26. Pingback: PARINTELE SERAFIM DE LA CEBZA – interviu in “Familia ortodoxa” despre DUHOVNICIE, pregatirea pentru Sfintele Taine, LUCRAREA LUI DUMNEZEU si SINCERITATEA CAUTARII MANTUIRII: “Oamenii nu au curajul să meargă cu adevărat pe calea
  27. Pingback: DUHUL IUBIRII DE STĂPÂNIRE NU MI-L DA MIE… Cum recunoastem si cum ne putem vindeca de boala dorintei de a domina asupra altora? CUM SE POATE MANIFESTA ABUZUL DE PUTERE IN ZONA SPIRITUALA, IN VIATA BISERICEASCA? | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: Cuviosul Moise Aghioritul despre ADEVARATA POCAINTA, TAINA SPOVEDANIEI, DUHOVNIC, ROSTUL CANOANELOR SI NEVOIA DE DISCERNAMANT IN CALAUZIRE. “Spovedania nu se face ca sa ne mearga bine, pentru ca asa e obiceiul, de frica sa nu ne pedep­seasca Dumnez
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate