AVEM SI IERARHI MARTURISITORI SUB COMUNISM, CARE AR MERITA CANONIZATI?

21-03-2011 Sublinieri

Parintele Mihai Aldea – SFINŢII NOŞTRI IERARHI DIN PRIGOANELE COMUNISTE

M-am întrebat şi eu, ca mulţi alţii, de ce n-au fost canonizaţi încă sfinţii români din prigoanele comuniste. Dincolo de teoriile lumeşti care ar explica acest lucru, rămâne totuşi o realitate duhovnicească, superioară. Iar aceasta cuprinde şi faptul că sfinţii martiri din vremea prigoanelor comuniste sunt sfinţi mari, foarte mari, care au făcut şi fac minuni uimitoare. Unii dintre ei au moaşte întregi, alţii au oase care împrăştie mireasmă plăcută şi/sau picură mir, şi unii şi alţii săvârşesc vindecări şi alte minunate semne… Aceste lucruri, şi altele asemenea, sunt dovezi de nebiruit ale puterii duhovniceşti a sfinţilor mărturisitori din prigoanele comuniste. Putere care, după cum arată istoria Bisericii, este mai mult decât îndestulătoare pentru a birui ceea ce teoriile lumeşti găsesc drept explicaţie pentru întârzierea canonizării.

Şi atunci?

După „ceva vreme” de întrebare şi rugăciune, am înţeles, cred eu, cine întârzie canonizarea sfinţilor închisorilor [1].

De pe pământ – pentru că de aici izvorăşte, de fapt, opreliştea – mirenii şi preoţii care-i cinstesc pe sfinţii din prigoanele comuniste. Pare absurd, nu?

De dincolo, chiar sfinţii închisorilor. Şi mai absurd, nu-i aşa?

De fapt, nu, nu-i absurd. Ci chiar firesc: cei care opresc, în primul rând, canonizările, sunt sfinţii din prigoanele comuniste. Şi o fac din multa dragoste de Adevăr şi din Dragostea cea adevărată ce împodobeşte pe toţi sfinţii.

Ca să înţelegem lucrurile mai bine, cred că trebuie să începem de la atât de frumoasa campanie „Din temniţe spre sinaxare”. O campanie care îşi propune să ajute începerea canonizărilor atât de mult dorite de popor. O campanie în care sunt alături, ca primă propunere de trecere în calendar, trei sfinţi mari: mireanul Valeriu Gafencu, preotul de mir Ilarion Felea, preotul călugăr (ieromonahul) Daniil de la Rarău. Toţi trei, mărturisiţi ca mari mucenici, care au avut o mare iubire faţă de oameni şi o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, care au fost cumplit chinuiţi pentru acestea şi au răbdat neclintiţi până la sfârşit. Foarte potrivit aleşi, într-adevăr, dacă…

Oare acum se înţelege de ce sfinţii închisorilor sunt primii care ţin, încă, în loc, propria lor canonizare?

Nu?

Chiar nu se vede că cei trei sfinţi aleşi ca pildă pentru toţi ceilalţi simt lipsa cuiva?

Avem aici un mirean, un preot de mir şi un ieromonah. Minunat! Foarte bine! Dar unde este ierarhul?

Chiar înainte de începerea făţişă a prigoanei comuniste în România ierahii Bisericii lui Hristos deja pătimeau. Abuzurile şi ura soldaţilor şi ofiţerilor sovietici, ale noilor autorităţi de ocupaţie şi colaboraţioniste, ale întregului sistem ce voia să se instaureze au fost simţite nu doar de „masele populare” – ca să folosim o expresie a vremii – ci şi, sau în primul rând, de vlădici.

Patriarhul Nicodim Munteanu a fost înlăturat din scaun, ţinut sub strictă supraveghere, ameninţat şi persecutat până la suspecta sa moarte din 27 februarie 1948.

Mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei este alungat din scaun de sovietici pe 16 august 1947, pus în domiciliu forţat la Agapia şi, după câte se pare, ucis de sovietici în 3 aprilie 1948.

Episcopul Dunării de Jos, Cosma Petrovici, „retras” din scaun prin decret politic în 1947 şi pus sub supraveghere moare „întâmplător” tot în 1948, pe 16 decembrie.

„Din întâmplare”, în acelaşi an 1948 este scos din scaun episcopul Atanasie Dincă, fiind mutat prin mai multe locuri, sub supraveghere permanentă, până la moarte.

În acelaşi an, se înţelege, este alungat şi episcopul Pavel Şerpe, un episcop de numai cincizeci de ani, foarte iubit de muncitorii din Regie, pe care îi ajutase neîncetat, atât în necazurile cele mai obişnuite şi mizere, cât şi în supărările cu patronii. O asemenea legătură între cler şi credincioşi, dar mai ales între un episcop şi muncitori, era cu tot insuportabilă sovieticilor şi colaboraţioniştilor din România ocupată. Este trimis la Seminarul de la Neamţ, alături de alţi patru episcopi alungaţi de comunişti din scaunele lor. Mai târziu, Patriarhul Justinian recurge la ajutorul lui într-o lucrare plină de primejdii, aceea de a sprijini recuperarea Sfintei Mânăstiri de la Curtea de Argeş ocupată de prigonitori şi preschimbată în „casă de odihnă”. Atât de adâncă şi plină de dăruire a fost lucrarea acestui sfânt episcop, încât Securitatea, chiar şi într-o vreme de teoretică destindere, a forţat retragerea lui din scaun. Notele informative arată că a fost sub neîncetată supraveghere şi prigoană până la moartea sa, în 1978.

Episcopul Teodor Trandafir Scorobeţ a trecut prin mai multe valuri de prigoană. Unul dintre ele a fost cel al autorităţilor ungureşti din Transilvania ocupată, care l-au trecut prin doi ani de chinuri în puşcăriile controlate de ei. Prigoana comunistă a fost şi mai cumplită, episcopul martir fiind scos din scaun în acelaşi însângerat an 1948 şi pur şi simplu răpit de autorităţile bolşevice, pentru a fi înapoiat Bisericii… mort. Nu s-a oferit nicio lămurire, nici un act justificativ, nimic. Acest sfânt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost înmormântat la Răşinari, adăugându-se astfel lungului şir de martiri ce a sfinţit pământul Transilvaniei străbune.

Puţini ştiu astăzi că între Carpaţi şi Alpi, în secolul I, a vestit Evanghelia unul dintre cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului, Sfântul Apostol Andronic, numit uneori şi episcopul sau apostolul Panoniei. Aradul, ale cărui rădăcini creştine încep astfel în vremuri apostolice, a fost binecuvântat în prigoanele comuniste ale secolului XX cu jertfa marelui ierarh martir Nicolae Popovici. În mai puţin de cinci ani de episcopat la Oradea – vorbim de primii săi ani aici – a făcut lucruri uimitoare. Peste 12.000 de oameni care trăiau în păcat au renunţat la acesta, primind Taina Cununiei. S-au zidit şi sfinţit 20 de biserici şi case parohiale, s-au început multe altele şi chiar catedrala din Oradea, au fost sprijiniţi şi s-au făcut instituţii pentru sprijinirea celor săraci şi loviţi de nenorociri, s-au tipărit foi şi cărţi folositoare de suflet… Uimitor de mult, cât nici nu se poate spune în câteva rânduri. Apoi a venit prima prigoană. Ocupanţii hortişti l-au alungat în grabă pe vrednicul episcop. Dar acesta nu şi-a părăsit credincioşii ci, aşezat la Beiuş, lângă noua, vremelnica şi nedreapta frontieră, i-a sprijinit din răsputeri, spre furia barbarilor invadatori. Dincolo de alte osteneli şi suferinţe martirice ale acestui mare episcop al Românilor, rămâne parcă mai presus de toate mărturisirea pe care a dat-o sub comunism, vreme de un sfert de secol. Atât între patru ochi, la sfătuire şi spovedanie, dar şi de faţă cu mulţi martori, la Sfânta Liturghie şi cu alte prilejuri, Mărturisitorul Episcop Nicolae Popovici a învăţat poporul să se ferească de învăţăturile nebuneşti ale comunismului, a dat pe faţă crimele ocupaţiei sovietice şi colaboraţioniştilor, a mângâiat pe cei care fuseseră loviţi, ei şi familiile lor… Ura comunismului a fost pe măsura mărturiei lui. Arestat, bătut, „eliberat” de frica răscoalei poporului dar pus sub pază la Sfânta Mănăstire Cheia, otrăvit de câteva ori, marele ierarh Nicolae al Oradei a fost ţinut de Dumnezeu într-o lungă suferinţă mărturisitoare. S-a stins în aceeaşi detenţie camuflată, la 20 octombrie 1960.

Alt mare ierarh al acelor vremi de prigoană împotriva Bisericii lui Hristos este mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei. Şi el a trecut şi prin prigoana hortistă, înainte de a urca Golgota mărturisirii sub comunism. Acest fiu al Ardealului prin naştere a fost şi un adevărat fiu şi mai ales părinte al Moldovei. Dragostea sa faţă de preoţii păstoriţi a fost uimitor de mare, aşa încât şi-a pus neîncetat viaţa în primejdie pentru ei. Cu toate că acest lucru era interzis prin lege a avut grijă să ajute familiile preoţilor arestaţi de prigonitori, să îi reprimească pe cei care – de multe ori pentru puţină vreme – erau eliberaţi, să ocrotească familiile preoţilor martirizaţi de autorităţi. A încercat să oprească pe preoţi de la mărturisiri care să-i dea pe mâna prigonitorilor, mărturisind în locul lor chiar el, în catedrală şi oriunde simţea că este nevoie. A propovăduit împotriva urii de clasă, pentru dragostea creştină şi păstrarea comorii Credinţei adevărate. A mărturisit împotriva colaboraţionismului, împotriva pactizării cu sovieticii şi comunismul, împotriva primirii „legilor drăceşti” ale acestora (după propria exprimare). Declarat „duşman de prim ordin al regimului”, a fost ucis de comunişti, prin otrăvire, la 15 septembrie 1956. Dragostea poporului faţă de el era atât de mare, încât pur şi simplu autorităţile nu au îndrăznit să ia pe faţă măsuri împotriva sa.

Mitropoliţii Tit Simedrea şi Visarion Puiu, episcopii Emilian Dumitru Antal, Valeriu Moglan, Grigore Leu şi alţii, sunt şi ei printre ierarhii români ai Bisericii lui Hristos prigoniţi şi chiar ucişi de autorităţile comuniste.

Este un şir cutremurător de mare de martiri, care arată o bucăţică din suferinţele cumplite ale Bisericii lui Hristos în vremea comunismului. Din acest şir se cuvine ca, pentru început, măcar unul dintre ierarhii mărturisitori să fie adăugaţi celor trei martiri din icoana campaniei „Din temniţe spre sinaxare”. Abia atunci când aceasta se va săvârşi icoana va fi într-adevăr o icoană a mărturisirii Bisericii în vremea prigoanei comuniste, cuprinzând laolaltă pe cei ce împreună au suferit şi mărturisit Dreapta Credinţă: ierarhi, ieromonahi, preoţi de mir şi mireni, Trupul lui Hristos.

__________________________________________________________________________

Nota:

[1]Sfinţii închisorilor” este unul din numele populare în România pentru sfinţii mărturisitori din vremea prigoanelor comuniste. Ca mulţi termeni populari de azi, nici acesta nu este prea corect. Întâi, pentru că sunt sfinţi mărturisitori din acea vreme care nu au ajuns în închisori. Apoi, pentru că sunt mulţi sfinţi care au fost martirizaţi în închisori în vremea altor prigoane (ca cele uniată şi calvină din Transilvania secolelor XVII-XVIII). Fiind însă foarte răspândit îl folosim ca atare, spre a ne feri de unele repetări prea supărătoare.

Vezi si:


Categorii

Biserica rastignita, Marturisirea Bisericii, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Mihai Andrei Aldea

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

48 Commentarii la “AVEM SI IERARHI MARTURISITORI SUB COMUNISM, CARE AR MERITA CANONIZATI?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. @admin2

    offfff! am recitit cu placere cuvintele Parintelui Paisie, dragul de el!
    acela sunt, si mai rau!se pare ca ar trebui sa le citesc macar saptamanal!
    doar ce am spovedit autoindreptatirea si lipsa de smerenie si deja le-a venit randul din nou!multumesc din suflet pt indreptare, dragoste si blandete!Domnul sa va rasplateasca!

  2. Da, e clar, e ispita de Postul Mare… Exista totusi foate pronuntat duhul de dezbinare de care vorbeste Parintele Aldea in Biserica noastra. Si sunt multe nemultumiri fata de unele hotarari ale ierarhilor din BOR, dar una este sa nu fii de acord cu acestea, si alta este sa arunci mereu cu piatra (cum fac unii foarte activi pe alte site-uri), de parca ei ar fi fara pacat.

    Si tocmai, ca spusele Parintelui referitoare la acest duh, s-a manifestat si aici, ca o confirmare. Caci cel rau, nu doarme, si mai ales in Post, mai abitir isi face treaba. Duhul acesta al dezbinarii pe toti ne incearca, toti avem aceasta ispita, si mai cadem, de aceea Sfintii Parinti insista mult pe priveghere, sa fim foarte atenti, nu doar la vorbe, ci si la gandurile noastre. Exista pe langa dezbinare si o tendinta de a fi negativist, si aceea de a pune gandul rau inainte…

    Insa, mai ales acum in Post (si nu doar), trebuie sa ne smerim. Era bine, de exemplu, pt Stefan, daca primea cu bucurie ceea ce a considerat ca este nedreptate, era o buna ocazie pt o mica jertfa. Caci, cand ni se pare ca suntem nedreptatiti, cu atat mai mult trebuie sa primim nedreptatea (iarasi sfaturile Sf. Paisie Aghioritul), sa ne jertfim orgoliul si dreptatea noastra (caci ce alta jertfa putem aducem pe timp de pace). Tot cerem in rugaciune sa ne dea Domnul duhul smereniei, dar (tot vorba Par.Paisie), atunci cand Domnul ne asculta, si ne da ocazia sa ne smerim, noi nu prea vrem sa o primim.

    De la Parintele Paisie:

    […]cand ti se da prilejul sa te smeresti, sa primesti smerirea. In felul acesta se dobandeste smerenia.
    Daca vrei sa te slobozesti de patimei, leacul care-ti trebuie este sa te misti cu simplitate, cu smerenie, sa primesti, precum pamantul, si ploaia, si grindina, si gunoaiele, si scuiparile. Smeririle venite din afara, daca le primesti, te ajuta sa te slobozesti foarte repede de omul cel vechi. […] Sunt multi oameni care vand smerenie, si dau si pe gratis, e de ajuns doar sa vrei… […] Smerenia nu se cumpara de la bacanie, precum marfurile. Cand spunem: “Da-mi, Dumnezeul meu, smerenie”, Dumnezeu nu va lua lopatica si va incepe: “Tu ia un kilogram de smerenie, iar tu jumatate de kilogram!, ci va ingadui sa vina, de pilda, un om fara discernamant si sa se poarte cu noi urat sau va lua Harul Sau de la altul si va veni acela sa ne injure. In felul acesta vom fi pusi la incercare si vom lucra, daca vrem sa dobandim smerenia. Noi insa nu ne gandim ca Dumnezeu, pentru a ne ajuta, ingaduie ca fratele nostru sa se poarte urat, si atunci ne suparam pe aproapele. Si desi cerem de la Dumnezeu smerenie, cu toate stea nu primim prilejuile pe care El ni le trimite ca sa ne smerim, ci ne razvratim. In mod normal ar trebui sa fim recunoscatori celui care ne smereste, caci el este cel mai mare binefacator al nostru. Cel care cere in rugaciunea lui smerenie de la Dumnezeu, dar nu primeste pe omul care i-l trimite Dumnezeu ca sa-l smereasca, nu stie ce cere.

    In nici un caz nu trebuie sa fim categorici si sa ne sustinem in mod abrupt parerile, mai ales sa contrazicem un Parinte… Este totusi o lipsa de smerenie, iar cu timpul daca nu ne indreptam, putem cadea si mai rau. Trebuie, spun Sfintii Parinti sa avem multa noblete sufleteasca si rabdare. Altfel, cum sa vina Harul lui Dumnezeu?
    Doar Mantuitorul ne spune:

    “Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.”

    De ce sa ne tot indreptatim, sau sa tinem cu dintii de parerea noastra. Sau atunci cand contrazicem, sa evitam duhul de cearta, sa nu uitam nici aceasta:

    “iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt.”

    “Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii.”

    Asa cum spunea mai demult Parintele Aldea, nu poate exista adevar fara dragoste si nici dragoste fara adevar. Aici s-ar putea adauga la fel de bine si dreptatea… dreptatea fara dragoste nu e dreptate…

  3. admin2,
    “Pac-pac, bum-bum…spam!”
    Pai, daca n-ai dragoste nu ai nici rabdare. di Domnul ne spune ca ne vom mantui sufletele intru rabdarea noastra, nu intru “capitania” noastra.
    Si din pacate, aveti dreptate, cine nu alearga dupa minuni, alearga dupa lidei, capitani, etc.
    In final, imi cer si eu iertare ca de multe ori m-am facut pricina de cosmar pt dvs. 🙁

    stefan,
    greu de luptat cu indreptatirea, dar sa stiti ca e greu si sa nu te indulcesti de laude.
    Veti vedea, cand cu ajutorul lui Dumnezeu nu o sa va mai deranjeze ca sunteti nedreptatit sau neinteles, vor scoate capul alti serpisori, ca altfel nu se poate…Pana la moarte tot asa ne vom lupta cu noi insine, si poate, la sfarsit, Domnul ne va mangaia cu un locusor de odihna.
    Din aceasta ispita, sunteti cel mai castigat – ati fost indeosebi binecuvantat de Parintele Aldea! 🙂

  4. “Principiul unitatii”
    “Unde sunt trei sau oricati am fi,una suntem.Prin Hristos si prin sfintii martiri crestini,a caror biruinta o continuam si noi impotriva portilor iadului,ca luptatori ai poporului ales pentru implinirea imparatiei lui Dumnezeu pe pamant.Un dusman dintre noi este mai periculos decat o mie din afara.Dragostea dintre noi este mai puternica decat orice ar putea sa ne desparta.”
    “principiul ascultarii”
    “Supunem intru totul voia noastra superiorilor nostrii,ascultatori facandu-ne pana la moarte.Unde sunt doi,unul asculta.
    Ascultarea duce Biserica la biruinta.”
    “Principiul dragostei”
    “Supunem intru totul iubirea noastra iubirii de Dumnezeu si in ea ne iubim unii pe altii.”

    (Sfantul inchisorilor-Valeriu Gafencu)

  5. Am mai postat ceea ce voi scrie acum cu ceva timp in urma: am fost in pelerinaj in Rusia si undeva – nu-mi amintesc locul – am vazut la pangar un fel de registru-caiet si niste credinciosi discutand ceva. Am intrebat-o pe ghida despre ce e vorba si dupa cateva momente am aflat ca in BORu se strang, in mod ORGANIZAT, marturii despre marturisitorii si martirii din perioada comunista. Datele culese – marturii ale celor care cunosc diverse aspecte din viata acestor sfinti – se centralizeaza, analizeaza, coroboreaza, verifica, etc., scopul final fiind intocmirea dosarelor de canonizare. Cred ca s-a inteles ce vreau sa spun. Sa nu ne mire foarte tare ca ajunge BORu sa canonizezee inaintea BOR sfinti romani – n-ar fi prima data, va amintiti de Sf. Antipa?

    Revenind la articolul Pr. Mihai, lasand la o parte diferenta de “sistem”, eu am spus “Minunat cuvant, Par. Mihai!” pentru ca asta am simtit: ceva minunat. Un lucru la care eu unul nu m-am gandit – ierarhii marturisitori si martiri. Intregul articol, in duhul lui, l-am simtit ca fiind minunat.

    Ca apar ispite cand vorbim despre acest subiect, sa nu ne mire. Canonizarea sfintilor din inchisori e blocata pentru ca altul e “trendul” in Romania. In Rusia stiti care e trendul? “Noi, rusii.” Scurt pe doi. Desi, poate fi observata o tendinta de “americanizare” si la ei. Televiziunile sapa din greu la temelia acestui “Noi, rusii.” Acum imi dau seama ca si in Grecia exista ideea “Noi, grecii”.

    Nu depinde decat de noi sa spunem “Noi, romanii.” Fara nici un semn de exclamare. Pur si simplu.

  6. La Mitr.Martir Irineu Mihalcescu putem adauga si cauza asasinarii sale:
    http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Irineu_Mihalcescu-Francmasoneria/Irineu_Mihalcescu-Francmasoneria.htm

    Vazut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Nascatoarea de Dumnezeu inconjurata de cetele ingeresti
    si poruncind mucenicului Mercurie sa nimiceasca pe paganul Iulian, vrajmasul Fiului sau;
    iar dupa ce te-ai incredintat ca ai fost ascultat, indata ai cantat lui Dumnezeu : Aliluia !
    http://www.crestinortodox.ro/acatiste/67142-acatistul-sfantului-vasile-cel-mare

    Mitr.Irineu Mihalcescu explica f.clar (in tratatul de Teologie Luptatoare) ca orice crestin are nu numai dreptul, ci si obligatia de a-si apara fiinta, familia si neamul, cand acestea sunt in pericol sa fie batjocorite, inrobite, deposedate (de bunuri) sau nimicite.
    Inutil sa adaugam ca acest capitol despre Francmasonerie a fost cenzurat in editia de dupa 1990 a celor 2 volume de Teologie ale Mitr.Irineu Mihalcescu
    Inutil sa adaugam ca BOR sub pf-ul Daniel nu il va canoniza pe Mitr. Martir Irineu Mihalcescu, din motivele de mai sus ( “in casa spanzuratului, sa nu vorbesti de funie”… )

  7. Si pasajul despre dreptul crestinului de a se apara a fost cenzurat de BOR in editia de dupa 1990 a Teologiei Luptatoare a Mitr.Martir Irineu Mihalcescu.

    Linkuri:
    Teologia Luptatoare
    http://www.scribd.com/doc/37434365/Irineu-Mihalcescu-Teologia-Luptatoare
    (se poate descarca pagina web care contine cartea, ca fisier html complet)

    Teologia Dogmatica
    Mitropolitul Irineu Mihalcescu – DOGMELE BISERICII CRESTINE ORTODOXE
    ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/Teologie(Bogoslovie)/2iri1.zip

  8. La IPS Visarion Puiu, situatia e, din pacate, cu totul alta, si e descrisa cu lux de amanunte de Pr.Calciu in unul din numerele Buletinului Parohiei Sf.Cruce (Pr.Calciu chiar marturiseste in preambul ca s-a simtit obligat sa faca lumii cunoscuta adevarata situatie, pe care o cunostea f.f.bine, a bisericii din Paris): IPS Visarion a cedat in exil, probabil din motive de canonicitate (legate de apartenenta sinodala) presiunilor concertate ale BOR si Securitatii (fiind si condamnat la moarte in contumacie) si a colaborat, atragandu-si oprobiul si izolarea comunitatii romanesti din Paris, sfarsind, din acest motiv, in mod cu totul trist, izolat, parasit de toti, într-un sat din nordul Franţei…
    Absolut toti cei care descriu viata IPS Visarion subliniaza prima parte, dinainte de exil, a luptei hotarate, si trec sub o tacere totala si suspecta cei 18 ani de exil … Mai mult, ziarul “Lumina” eludeaza adevarul despre pseudo-“casnicii” care il tin prizonier pe IPS-ul carora el s-a predat singur (si pe care “Lumina” ii asimileaza in mod dubios exilului romanesc si nu agentilor Securitatii).
    Sa amintim ca IPS-ul doreste sa revina in Romania cu acordul deplin si sprijinul autoritatilor criminale de la Bucuresti din sinistra perioada a masacrelor in masa din inchisorile comuniste:
    http://www.basilica.ro/ro/documente/exilul_mitropolitului_visarion_puiu.html
    “[..] Un aspect mai puţin cunoscut în cazul mitropolitului este cel al repatrierii. După 1955, atunci când România intrase în ONU şi iniţiase apelul de repatriere a tuturor celor care, după cel de-al Doilea Război Mondial, rămăseseră în afara ţării, mitropolitul Visarion îşi manifestase dorinţa către Legaţia română de la Paris de a reveni în locurile sale de baştină. Pentru regimul comunist de la Bucureşti, un astfel de gest putea constitui un succes faţă de reprezentanţii emigraţiei care duceau campania mediatică anticomunistă. Însă, atât reprezentanţii emigraţiei româneşti, cât şi autorităţile franceze au blocat iniţiativa mitropolitului, ameninţându-l chiar cu uciderea, iar demersurile legaţiei române au înregistrat un fiasco. Condiţia principală pusă de mitropolit era aceea de a i se anula condamnarea la moarte nedreaptă şi de a fi reabilitat de Sfântul Sinod al BOR.
    Chiar şi în ultima parte a vieţii, mitropolitul a încercat să se întoarcă în ţară, dar sănătatea şubredă şi care mai mereu îi făcea probleme nu-i permitea plecarea spre ţară. Pentru aducerea sa, autorităţile române au facilitat plecarea fratelui mitropolitului în Franţa, de la care avem chiar o descriere a momentului revederii: „L-a găsit pe fratele său foarte grav bolnav, jumătate paralizat, trăind într-o singură încăpere a unei case modeste, în destulă mizerie. Revederea după 20 de ani de despărţire a fost deosebită şi mitropolitul şi-a exprimat că nu se mai aştepta să se mai întâlnească vreodată“. ”

    http://www.ziarullumina.ro/articole;1534;0;19956;0;Mitropolitul-Visarion-Puiu-o-condamnare-nedreapta.html
    Urmărit şi în exil
    Zilele trecute reciteam o parte din documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care privesc activitatea mitropolitului Visarion în exil, aflând lucruri zguduitoare. Mulţi dintre detractorii mitropolitului însingurat şi izolat erau chiar casnici de-ai lui. Aceştia foloseau un pseudonim pentru persoana urmărită; le era greu să-i pronunţe chiar şi numele. Îi spuneau „Oliviu“.

    [ scrisoarea mitropolitului Bucovinei, Visarion Puiu, adresata lui Stalin la 14 Septembrie 1939. Pentru aceasta scrisoare a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din Bucuresti la 21 Februarie 1946, cind IPS Visarion se afla in exil la Paris. Sfintul Sinod, fortat de imprejurari, l-a caterisit la 28 Februarie 1950 si tot Sfintul Sinod a ridicat aceasta caterisire in anul 1990.]

    Un nedreptăţit al istoriei: Mitropolitul Visarion Puiu
    numărul 19, septembrie 2004

    http://www.rostonline.org/rost/sep2004/visarion_puiu.shtml
    La numărul 293 figurează Visarion Puiu, mitropolit al Bucovinei , şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria.La 20 februarie 1946 a avut loc şedinţa publică de judecată, iar a doua zi s-a pronunţat sentinţa-condamnat la moarte.Mitropolitul Visarion a făcut recurs, demontând toate capetele de acuzare, dar acesta a fost respins.Mai mult , au fost făcute demersuri pentru extrădare.Partea mult mai regretabilă a constituit-o apoi hotărârea Sfântului Sinod al B.O.R.din 28 februarie 1950 fiind caterisit ca unul ce era considerat trădător al “intereselor poporului”.După 40 de ani , la 25 sept.1990, Sinodul B.O.R., acelaşi care odinioară la condamnat, a anulat nedreapta hotărâre din 1950, ridicând pedeapsa caterisirii şi reabilitându-l.

    Greutăţile şi suferinţele de tot felul ale vieţii în pribegie au afectat starea de sănătate a mitropolitului Visarion.În 1959, răspunzînd cu umor scrisorii unui prieten din Germania scria-“Dar poate ai vrea să afli care mi-I sănătatea…ca într-o casă veche spre ruinare, geamuri sparte, bucătăria stricată, iar pereţii pe jos plini de igrasie”.Ultimii ani ai vieţii I-a petrecut în nordul Franţei, într-un sat-Viels Maison.În ziua de 10 august 1964 s-a stins din viaţă, în vârstă de 86 de ani.În odăiţa lui nu s-au găsit nici măcar banii necesari pentru îngropare, dar locuitorii de acolo, vecinii, au acoperit trebuinţele.L-au prohodit doi preoţi ruşi ortodocşi, fiind înmormântat în cimitirul catolic al satului.Ulterior, în 1992, a fost reînhumat în cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alţi patru slujitori români.Pe lespedea de marmură , posteritatea a săpat un vers dintr-un psalm “La rîul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns”, arătând parcă neliniştea şi tristeţea lui departe de pământul natal.

    v.si http://www.enotes.com/topic/Visarion_Puiu

  9. DE CE NU ESTE MENTIONAT SI IEROMONAHUL MARTIR ARSENIE BOCA??????????????????????

  10. @Christian:

    Despre parintele Arsenie Boca gasiti (sunt si pe sidebar) postari din belsug:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/category/parinti-si-invatatori/parintele-arsenie-boca/

    Aici este o postare dedicata arhiereilor marturisitori. Parintele Arsenie Boca a fost ieromonah, dupa cum ati scris si dvs. Si, totusi, nu exista marturii ca ar fi martir.

  11. P.S. Visarion Puiu a fost responsabil de deschiderea drumului pentru ecumenism în spaţiul românesc. Cercetaţi viaţa lui şi moartea lui şi veţi vedea. El a cerut ca la înmormîntarea lui să participe la slujbă în împreună-rugăciune cu ortodocşii din exil şi un prieten “preot” papistaş şi multe, multe altele.

  12. Pingback: CUVANT AL PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC PENTRU UNITATEA BISERICII si impotriva celor care puneau intrebarea tendentioasa: “Unde a fost Biserica Ortodoxa in vremea comunismului?” -
  13. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” – invataminte esentiale din inchisoare, valabile si pentru zilele noastre: LUPTA PENTRU DISTRUGEREA INTIMITATII E MAI PREZENTA CA ORICAND, DAR CU METODE MAI PERFIDE! -
  14. Pingback: EPISCOPUL NICOLAE POPOVICI (†20 octombrie 1960) – ierarhul ortodox persecutat de comunisti (documentare text si VIDEO) sau lupta “Duhului lui Hristos impotriva duhului veacului acestuia” - Recomandari
  15. Pingback: Doamna Lidia Staniloae despre REZISTENTA BISERICII ORTODOXE SUB COMUNISM si despre “teroarea cea de toate zilele“, “atmosfera de delatiune, de incredibila densitate a dusmaniei si a urii“, de vanatoare de “dusmani ai poporulu
  16. Pingback: CUVANT AL PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC PENTRU UNITATEA BISERICII si impotriva celor care puneau intrebarea tendentioasa: “Unde a fost Biserica Ortodoxa in vremea comunismului?” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: PREASFINȚITUL IGNATIE AL HUȘILOR despre EPISCOPUL MARTIR GRIGORIE LEU, cel care "NE-A SALVAT DE LA DERAPAJUL CURAJULUI ÎN LAȘITATE ȘI FRICĂ, ne-a salvat de la vorba ocolită sau eufemismul atitudinii care se numeşte pactizare sau coabitare con
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate