PR. CONSTANTIN MOISIU: Cuvant duhovnicesc vesnic actual despre cutremurul din noiembrie 1940: “Toata lumea se plange de greutatea vremu­rilor pe care le traim, dar nimeni nu vrea sa recunoasca si partea lui de vina”

20-03-2011 Sublinieri


“Fiecare doreşte de istov şi aşteaptă cu în­frigurare schimbarea vremurilor şi a oamenilor, dar nici unul nu încearcă să înceapă cu el însuşi această prefacere. Ne mulţumim doar cu înfăţişarea adevăratei credinţe, dar prin purta­rea noastră nechibzuită, tăgăduim puterea ei. Pentru astfel de păcate şi alte multe fărădelegi, despre care ruşine este a şi grăi, din pri­cina nesupunerii faţă de Tatăl Ceresc şi a nesocotirii poruncilor lui, viaţa a ajuns o povară strivitoare, iar zilele pe care le trăim crunte şi apăsătoare până la deznădejde”.

*

Ne gaseam in anul 1940, unul din cei mai cumpliti din istoria Romaniei, cand o succesiune de nenorociri colective dintre cele mai grave, mai socante, mai zdrobitoare, pe care astazi le-am fi numit, fara ezitare “apocaliptice”, s-au napustit asupra tarii, intr-o cascada infernala, greu de conceput pentru noi, prea-alintatii de astazi. Mihail Sebastian nota atunci in jurnalul sau:an tragic, an de cosmar, an plin de spaime, de mizerii, de nenorociri”.

Evenimente istorice capitale si plagi grele s-au precipitat cu o repeziciune incredibila, dupa o perioada (interbelica) de liniste si libertate – care pentru unii a avut ca rezultat necredinta si dezmatul -, lovind necrutator mai multe popoare europene, in special pe polonezi, dar in foarte mare masura si pe romani.

Razboiul cel mare incepuse deja.

Romania fusese tradata, amputata si pradata samavolnic de aproape o treime din teritoriul sau – mai intai de Basarabia, Bucovina de Nord, Herta, apoi de Ardealul de Nord si, in scurta vreme, si de Cadrilater.

“In acest an, mânia Sa care nimiceşte şi urgia Sa care înspăimântă, s-au revărsat pu­stiitoare peste ţara noastră scumpă. Măreţul edificiu al României întregite ridicat pe morminte de eroi, ca pe nişte umeri de uriaşi, s-a prăbuşit. Hotarele izvodite cu sângele vitejilor noştri, au fost sfârtecate”...

Uniunea Sovietica sufla urgie la hotare, comunismul fiind o prevestire plina de spaima.

Seceta facea ravagii si foametea incepuse deja sa “ranjeasca amenintator”, mai ales dupa pierderea unora dintre celor mai manoase teritorii, dar si ajutata si de specula unora pusi pe nedreapta inavutire.

Ca si cum nu era de ajuns, pe 10 noiembrie peste tara vine si un cutremur mare, de 7.4 grade, care zguduie din temelii Bucurestiul.

Care a fost raspunsul duhovnicesc al Bisericii? Predica de mai jos, care a circulat la toate parohiile din Bucurestiul acelui an, arata sensul autentic pe care-l trebuie sa dea orice crestin adevarat oricarui astfel de eveniment, punandu-ne inainte atat adancul chemarii la pocainta, puterea infricosata a judecatii lui Dumnezeu, cat si noianul milostivirii dumnezeiesti care cauta mantuirea noastra, a celor stapaniti de indataratnicie.

Este un cuvant care pune degetul pe ADEVARATA RANA care provoaca toate nenorocirile de care ne tanguim sau pe care doar le anticipam, rana de care, parca astazi mai mult ca oricand (din cauza pierderii simplitatii credintei de altadata, dintr-un exces de “desteptaciune” neinteleapta si cartitoare) fugim si cautam sa o uitam, proiectand-o oriunde altundeva, in afara noastra, acoperind-o cu teorii si speculatii conspirationist-diversioniste, numai ca sa RATAM sansa de a intelege mesajul lui Dumnezeu. Numai ca sa scapam de povara asumarii reale a responsabilitatii noastre duhovnicesti, numai ca sa nu ne simtim cumva datori sa raspundem chemarii esentiale ale lui Dumnezeu la SCHIMBAREA TOTALA A VIETII, dupa voia Sa.

De exemplu, printre altele, ca sa incetam de a ne mai ocupa temeinic de scormonirea, clevetirea, judecarea si osandirea pacatelor intregii lumi, mai putin de… ale noastre. Fiindca, vrem-nu vrem, atunci cand ne facem un obicei din a cauta vartos si minutios numai la paiele din ochii altora, nu avem cum si cand sa ne mai vedem si propriile barne – mergand, treptat, de la parere de sine la trufie, si de la aroganta la teribila inselare draceasca, refractara la orice observatie sau dojana si roditoare de sminteala bogata.

Dumnezeu nu Si-a luat mana Sa proniatoare de pe noi nicicand, nu si-a predat vreo clipa antihristilor din lume puterile sale asupra stihiilor, astfel ca nu a incetat in niciun moment istoric, din iubirea Sa neinteleasa fata de noi, sa ne daruiasca chemari, mustrari si avertismente prin astfel de semne dureroase, doar-doar ne vom trezi si ne vom intoarce de la pacatele noastre, cu care zilnic Il rastignim pe Hristos si cu care pangarim si apasam amarnic pamantul, pe care El ni l-a daruit spre sfanta stapanire.

Inima de piatra sa fii, si nu poate sa nu te rascoleasca si  sa te cuvantul duhovnicesc de mai jos, alcatuit de un preot misionar cunoscut in epoca (fost si protoiereu in Bucuresti), Pr. Econom Constantin Moisiu. Domnul sa ajute ca el sa aduca si azi rodul cuvenit din partea fiecarui suflet care il va citi.


***

CĂTRE CITITORI

Continuăm lucrul bun, cu care s-a început tipărirea cărticelelor acestora şi continuăm din îndemnul şi pur­tarea de grijă a Î.P.S. Patriarhului Nicodim, iubitorul de carte şi scriitorul însuşi a multor cărţi de folos su­fletesc şi învăţătura creştină.

Voim prin inima şi din mâinile fraţilor preoţi, tot creştinul să primească un cuvânt spus cinstit şi lă­murit pentru îndreptarea vieţii, lumina minţii şi întă­rirea credinţei.

De două ori pe lună se va găsi la fiecare biserică «Biblioteca Apostolului» această cărticică ce vrea să închipuie epistolele de învăţătură ale Sf. Apostoli. Vom primi să publicăm orice vor crede fraţii preoţi că trebuie răspândit în popor pe limba şi înţelegerea lui.

Acum vă trimitem cuvânt din Sf. Scriptură asupra pedepsei dumnezeeşti care a fost cutremurul din luna noiembrie 1940. După cum veţi vedea — acesta a fost degetul lui Dumnezeu. Să ne fie spre pildă şi învăţă­tură fraţilor. Deocamdată trimitem câte 10 broşuri în fiecare parohie. Sunt puţine şi pentru zelul unor fraţi preoţi şi pentru numărul parohienilor şi pentru folosul ce se urmăreşte. Dar noi vrem să mergem pe pământ sănătos. Nu vrem să cădem silă, — ci să răspundem cu bucurie. Ştim că vor fi parohii ce ne vor mai cere şi aşteptăm ca să le trimitem cu bucurie. Vrem să mer­gem pe urmele acelora ce până la marginile lumii au dus vestirea lor. Căci pentru voi, iubiţi credincioşi şi dragi cititori, noi voim să vă dăm din prisosul rodului nostru în Domnul! Primiţi-ne cu dragostea cu care ve­nim la voi.

«De aceea ne şi rugăm totdeauna pentru voi ca Dum­nezeul nostru să vă învrednicească de chemare şi să desăvârşească toată buna voinţa bunătăţii şi lucrul cre­dinţei cu putere ca să se preamărească numele Dom­nului Nostru Iisus Hristos întru voi şi voi întru El după harul Dumnezeului, nostru si al Domnului Iisus Hristos». (Sf. Ap. Pavel II Tesaloniceni I, 11—12).

Econ. PETRU GH. SAVIN

Consilier referent Secţia culturală Sf. Arhiepiscopie a Bucureştilor

CUTREMURUL DE PĂMÂNT ESTE

SEMNUL MÂNIEI LUI DUMNEZEU

de (Pr.) Econ. Constantin Moisiu

«Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu ne învaţă şi ne dă semnele sale» (Isaia VIII, 20)

Toată lumea se plânge de greutatea vremu­rilor pe care le trăim, dar nimeni nu vrea să re­cunoască şi partea lui de vină în această răsturnare şi răvăşire a valorilor morale.

Observăm cu toţii cum aproapele nostru este stăpânit de cel mai sălbatic egoism, dar nu ne dăm seamă că şi noi înşine în acelaş păcat hălăduim. Ne revoltăm de zgârcenia altora, fără să o lepădăm pe a noastră. Măreţi şi trufaşi suntem, dar ne turbură numai mândria şi semeţia celorlalţi. Hulim neîncetat pe Dumnezeu, dar ne scârbim când auzim pe alţii luând în deşert numele lui. Suntem îndărătnici şi neascultători de părinţi, nerecunoscători şi nemulţumitori faţă de binefăcătorii noştri, lipsiţi de cuviinţă, şi de dragoste în raporturile cu semenii noştri, dar grozav ne supărăm când alţii ne întorc cu ace­eaşi măsură. Neînduplecaţi când e vorba să tre­cem cu vederea greşala şi supărarea ce ne-a căşunat-o vecinul nostru, dar suntem cuprinşi de mânie şi dor de răzbunare, când el se poartă la fel cu noi. Grăim de rău pe alţii, cu gândul vrăjmaş de a le strica numele cel bun, dar să nu auzim pe cineva clevetindu-ne, că-i punem mâna în gât. Trăim o viaţă uşuratică şi fără frâu, dar nu găsim cuvinte cât mai tari pentru ca să înfierăm pe nesocotitorii bunelor mo­ravuri. Ne supără nedreptatea dar noi întrecem măsura. Cruzi până la vărsare de sânge şi haini până la crimă, cerem totuşi milă şi omenie dela alţii. Ne bucurăm cu drăcească bucurie când vedem pe fratele nostru în suferinţă şi strâm­torare, dar vai şi amar de el dacă s-ar purta la fel cu noi.

Vedem adică paiul din ochiul aproapelui, dar nu vedem bârna din ochiul nostru.

Fiecare doreşte de istov şi aşteaptă cu în­frigurare schimbarea vremurilor şi a oameni­lor, dar nici unul nu încearcă să înceapă cu el însuşi această prefacere. Ne mulţumim doar cu înfăţişarea adevăratei credinţe, dar prin purta­rea noastră nechibzuită, tăgăduim puterea ei.

Pentru astfel de păcate şi alte multe fărăde­legi, despre care ruşine este a şi grăi, din pri­cina nesupunerii faţă de Tatăl Ceresc şi a nesocotirii poruncilor lui, viaţa a ajuns o povară strivitoare, iar zilele pe care le trăim crunte şi apăsătoare până la deznădejde.

«De aceea s-a aprins mânia lui Dumnezeu împotriva acestei ţări, ca să aducă peste ea tot blestemul scris în cartea aceasta». (Deuteronom XXIX 26).

«Purtarea ta şi ale tale fapte rele au pricinuit aceasta» (Ier. IV 18).

În adevăr. Anul 1940, este anul în­cercărilor celor mai dureroase pentru neamul nostru. În acest an, mânia Sa care nimiceşte şi urgia Sa care înspăimântă, s-au revărsat pu­stiitoare peste ţara noastră scumpă.

Măreţul edificiu al României întregite ridi­cat pe morminte de eroi, ca pe nişte umeri de uriaşi, s-a prăbuşit. Hotarele izvodite cu sângele vitejilor noştri, au fost sfârtecate. Zapisul de veşnică şi neturburată stăpânire asupra ace­stei sfinte moşteniri a fost sfâşiat iar trupul patriei noastre scumpe, mutilat de lăcomia ne­săţioasă a vrăjmaşilor neamului. Visul întru care o mie de ani au nădăjduit şi de dorul căruia ne-au răposat şi moşii şi părinţii s-a spul­berat numai după 22 ani de dăinuire din pri­cina netrebniciei noastre.

Cu lacrimile în ochi, cu faţa crispată, cu inima însângerată de durere, cu mâinile în­cleştate pe arme am privit neputincioşi cum se năruie şi se risipeşte clironomia încredinţată pe mâinile unor moştenitori nevrednici.

Dar a trebuit să se împlinească Scriptura ce zice:

«Regele fără rânduială prăpădeşte pe po­porul său» (Sirah X 3).

Şi fiindcă am lepădat legiuirile lui Dumnezeu am călcat în picioare rânduelile lui şi nu ne-am trezit la pocăinţă, valurile mâniei dumnezeeşti încă nu s-au potolit.

Am semănat zadarnic sămânţa noastră şi în deşert ne-am ostenit frământând pământul cu sudoarea frunţii, căci duşmanii au mâncat roa­dele muncii noastre.

Basarabia, ca şi celelalte provincii ne-au fost răpite tocmai când holdele pârguite erau gata pentru seceriş.

Dar cum nici după aceasta nu ne-am înţelep­ţii, urgia mâniei lui Dumnezeu s-a arătat şi sub altă înfăţişare.

S-a închis cerul şi pământul s-a făcut ca ara­ma şi silinţele noastre s-au sleit în deşert, căci ogoarele n-au mai rodit şi pomii din livezi n-au mai făcut fructe. Am ajuns să plătim kg. de mere şi de pere de la 50-100 lei kg.

De vreme ce însă nici după toate acestea nu ne-am întors şi nu ne-am pocăit, ci ne-am pus de-a curmezişul şi n-am ascultat legea Domnului, a adus Dumnezeu sabia străină în ţară, ca să sfărâme semeţia puterii noastre şi pâinea o mâncăm cântărită cu cântarul. (Vezi pentru toate acestea Levitic XXVI 16, 19, 20, 25, 26), iar foametea rânjeşte ameninţătoare la uşa fie­căruia, întrucât nici odată nedreptatea şi lă­comia de câştig n-a înflorit mai mult ca acum.

«De la cel de rând până la cel mai de frunte toţi sunt lacomi de câştig» (Ieremia VI, 13).

Şi în această dorinţă după înavuţire nimeni nu mai ţine seamă de lege şi dreptate, de milă şi iu­bire. Nu-i zi lăsată dela Dumnezeu în care să nu apară în jurnale nume de negustori, care pierzând simţul ruşinei şi omeniei speculează fără îndurare pe cel aflat la ananghie, deşi dumnezeiasca învăţătură porunceşte:

«Să nu faceţi strâmbătate în judecăţi, la măsurătoare la cântar şi la măsuratul bucatelor, ci să aveţi cântar drept, greutăţi drepte» (Levitic XIV 35-36).

Iar de vei nesocoti cuvântul lui Dumnezeu,

«Vei mânca, zice Domnul, dar nu te vei sătura şi foamea ta va roade, vei pune la o parte, dar nu vei putea să scapi nimic de mâna vrăjmaşului şi ceia ce vei scăpa eu voi trece prin ascuţişul săbiei» (Miheia VI, 13-14).

Cu toate aceste ameninţări înspăimântătoa­re însă, toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut.

Pentru aceste mari neorânduieli şi grele nele­giuiri, alte ameninţări încă şi mai cumplite atârnă deasupra capului nostru. Căci nu numai că Dumnezeu ne va lipsi de orice sprijin şi aju­tor, dar

«voi pune pe copii căpetenii peste ei şi nerozii vor domni peste ei», zice Domnul Atotţiitorul. (Isaia III, 4).

Ce este oare ameninţarea comunistă, care devine din ce în ce mai cuteză­toare, decât încercarea de a răsturna buna rânduială şi a întrona anarhia, când

«oamenii se vor necăji unii pe alţii fiecare pe aproapele său, copilul va hărţui pe cel bătrân şi cel mojic pe cel de neam, bun». (Isaia III 5).

Dar noianul fărădelegilor noastre a întrecut marginea răbdării şi milostivirii dumnezeieşti, care este zăbavnică la mânie şi pentru aceea altă Scriptură se împlineşte astăzi în urechile noastre precum zice:

«Oraşele voastre le voi face paragină şi voi pustii sfintele voastre lă­caşuri… şi astfel voi nimici ţara aceea, încât duşmanii voştri, care vor locui într-însa, vor ră­mânea încremeniţi» (Levitic XXVI 31-32).

Căci iată, cine nu s-a înfiorat de groaza cu­tremurului din noaptea de 9-10 noiembrie 1940, şi cine n-a auzit de prăpădul şi pustiirea pe care le-a făcut în regiunile bântuite?

A căuta să tălmăceşti acest năprasnic feno­men geologic numai ca fiind datorit deplasării şi aşezării straturilor adânci ale pământului, fără a vedea într-însul degetul ameninţător a lui Dumnezeu, însemnează a spori încă şi mai mult sentimentul de spaimă şi de groază în faţa puterilor oarbe şi înfricoşătoare ale naturii.

De oare ce dacă omul s-ar şti lăsat numai la cheremul acestor forţe nestăpânite, unde s-ar mai putea găsi el sprijin şi nădejde, unde va afla chezăşie vieţii în astfel de împrejurări?

De aceea, în aceste clipe de obştească groază

«şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului, stăpânului ca şi robului, slugii ca şi stăpânii sale; vânzătorului ca şi cumpărătorului, împrumutătorului ca şi celui ce se împrumută, dator­nicului ca şi celui ce are zapisul datoriei». (Isaia XXIV 2).

Oamenii învăţaţi, ca şi cei neînvăţaţi sunt cuprinşi de acelaş sentiment de nimicnicie, care-i înfrăţeşte în rugăciune.

«În ziua aceea, zice Domnul, va pieri curajul regelui şi al dre­gătorilor, preoţii îşi vor pierde cumpătul lor...» (Ieremia IV 9),

nădejdea unora ca şi a celorlalţi fiind numai la Dumnezeu. Şi nimeni în astfel de momente nu mai stă pe gânduri şi nici nu aleargă la raftul cu cărţi ca să-şi lămurească pe cale ştiinţifică pricina cutremurului, ci gân­dul tuturor se înalţă numai şi numai către Cel de sus de unde aşteaptă ajutorul.

Îndeosebi, creştinii cei adevăraţi sunt pe de­plin convinşi, că dacă nici o pasăre din cele ce se vând două de un ban, nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui nostru (Matei X. 29), cu atât mai vârtos pământul nu se va clăti de pe te­meliile lui fără îngăduinţa ziditorului său.

Şi cu drept cuvânt. Din răzoarele Cărţii sfin­te culegem lăstarii prea frumoasei învăţături, că Dumnezeu, cel ce se îmbracă în veşmânt de măreţie şi strălucire, urzit din raze de lumină, a întins cerul de azur ca un cort ocrotitor şi tot El a întărit pământul pe tăria lui, care nu se va clăti în veacul veacului. (Ps. 104, 2 şi 5).

Unele ca acestea ştiind când vedem că se pe­trec totuşi astfel de înfiorătoare întâmplări că pământul ne fuge de sub picioare…

«noi credem şi mărturisim că Dumnezeu ne învaţă şi ne dă semnele Sale» (Isaia VIII 20)

şi deci, cutremurele de pământ, despre care până acum oamenii de ştiinţă n-au putut să constate încă originea lor şi nici dacă să propagă prin atmosferă sau prin pământ, nu sunt numai simple fenomene seismice, ci şi semnele mâniei dumnezeeşti, pentru păcatele şi fărădelegile noastre.

Zidind Dumnezeu pe om după chipul şi ase­mănarea sa l-a pus ca pe un împărat făpturii şi l-a aşezat în rai ca să-l păzească şi să-l lucreze. Dar omul, neascultător dumnezeieştii porunci făcându-se, s-a înmulţit răutatea în lu­me, în aşa măsură, în cât i-a părut rău lui Dumnezeu că a făcut om pe pământ şi s-a mâhnit în inima sa. Atunci a rostit Domnul: Nimici-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am zidit; şi pe om şi dobitoacele şi târâ­toarele şi păsările cerului, căci îmi pare rău că le-am zidit». (Facere VI 6-7).

Iar această mânie a lui Dumnezeu s-a arătat şi se arată încă, în multe feluri şi în multe chipuri: în potop de ape multe sau în secetă cumplită, în molimă ucigătoare sau în crâncene războaie, în groaznice semne cereşti sau în înfricoşătoarea cutremurare de pământ.

Căci, dacă deschide Dumnezeu mâna sa toate se umplu de bunătăţi, iar ascunzându-şi el faţa, toate se înspăimântă. Le ia înapoi sufletul, ele mor şi se întorc în pulberea lor, de le trimite iarăşi duhul lor, se zidesc din nou şi primenesc faţa pământului. Se atinge de munţi, îi face de fumegă, iar de-şi aruncă ochii spre pământ, îl face de se cutremură. Aşa cum tremură în faţa tatălui sau mamei sale copilul vinovat, aşa cum se înfioară de frică în faţa profesorului şco­larul, care se ştie cu lecţia neînvăţată sau pre­cum se zguduie criminalul în faţa conştiinţei mustrătoare.

La toate acestea cugetând adusu-mi-am amin­te de proorocul ce grăeşte:

«Iată Domnul va pu­stii pământul şi îl va preface în pustietate va răsturna faţa lui şi va împrăştia pe locuitori»…

Pământul stă pângărit sub cei ce-l locuiesc, căci el au călcat legea şi au înfrânt rânduiala şi le­gământul l-au stricat pe veci. Pentru aceasta blestemul mistuieşte pământul şi locuitorii de pe el ispăşesc păcatul».

Pentru aceasta «pămân­tul se sfărâmă, pământul plesneşte şi sare în bucăţi, pământul se clatină, pământul se mişcă încoace şi încolo ca un om beat, se dă în sus şi In jos ca un scrânciob» De ce? Pentru că «păcatele îl apasă…» (Isaia XXIV 1. 5. 6. 19-20), şi în­tărâtă mânia Lui Dumnezeu.

Iar «de mânia lui pământul se cutremură şi popoarele nu pot în­dura urgia lui». (Ieremia X, 10).

«Munţii se cutre­mură din pricina lui… pământul se zbuciumă în faţa lui… împotriva urgiei lui cine stă şi cine poate să stăvilească arşiţa mâniei lui?» (Naum I, 5-6).

Şi acum de se întreabă cineva, ce legătură poate fi între păcat şi cutremurul de pământ, va afla răspunsul tot în Sf. Scriptură, care ne încredinţează că din pricina păcatului strămo­şesc, nu numai omul, ci

«toată făptura suspină laolaltă şi este până acum, ca în dureri de naşte­re». (Romani VIII, 22)

căci, nici pământul n-a scăpat de mânia lui Dumnezeu, precum adeve­reşte aceeaşi scriptură zicând:

«Blestemat să fie pământul din pricina ta.» (Facere III 17).

Ba de va fi cu luare aminte va observa multă asemănare între durerea şi zbuciumul sufle­tului omenesc şi această zvârcolire a măruntaielor pământului. Căci precum după o boală grea omul este adeseori scuturat de friguri şi suspine, tot aşa pământul după marele cutremur încă mai este zgâlţâit din când în când de uşoa­re zvâcnituri, ca nişte tresăriri de conştiinţă, turburată de crunte remuşcări.

Aş vrea încă să-ţi mai atrag luarea aminte, frate creştin, ca să te păzeşti de cei ce caută sufletul tău şi găsesc acum vreme cu bun prilej ca să-ţi încâlcească paşii în cursa rătăcirilor şi a smintelii de la dreapta credinţă.

Tălmăcind semnele vremii după credinţa lor greşită, sectanţii vor încerca să te încredinţeze că sfârşitul lumii se apropie şi Domnul e la uşă.

«Căutaţi să nu vă amăgiţi, cu mulţi vor veni întru numele meu zicând că «eu sunt Hristos şi vremea s-a apropiat» dar să nu mergeţi după ei» (Matei XXIV 4-5) «căci de ziua şi ceasul acela, nimeni nu ştie, mei îngerii din ceruri, nici Fiul, fără numai singur Tatăl» (Ibid. 36).

Fii deci, tare în credinţă.

«Şi, de veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie, să nu vă spăimântaţi, că se cuvine toate acestea să fie. Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie dar încă nu va fi atunci sfâr­şitul. Şi va fi pe alocurea foamete şi ciumă şi cutremure, ci acelea toate vor fi începutul dure­rilor» (Matei XXIV, 6-8).

Desigur, în faţa unor astfel de năprasnice în­tâmplări şi zguduitoare nenorociri, închipuirea mulţimei este răscolită până în străfunduri şi anume copleşit de groază crede ca totul s-a sfârşit. Această zgomotoasă vânzolire şi crâncenă încăierare a popoarelor, aceste sângeroase şi fără de sfârşit războaie între neamurile pămân­tului sunt rodul poftelor care se luptă în mădularele omenirii, stăpânită de duhul urei şi al mândriei, de duhul vicleşugului şi al desfătării.

Cartea Sfântă ne învaţă că războiul este un râu, pe oare Dumnezeu îl îngăduie ca mijloc de pedeapsă împotriva popoarelor, pentru necre­dinţa şi nelegiuirile lor. Prin urmare, atâta vreme cât lumea zace în­tru cel rău este firesc să se întâmple toate ace­stea, credincioşii însă nu trebuie să se înspăi­mânte, ci să le socotească drept un semn al certării dumnezeieşti, pe care o pot îmblânzi prin pocăinţă şi rugăciune.

După cum popoarele se frământă şi se întă­râtă, tot astfel şi cerul şi pământul se află în mişcare. Aşa cum există adică o turburare a forţelor morale, există şi o luptă a puterilor fi­zice. Când aceste puteri ajung să se ciocnească în­tre ele, se produc în omenire întâmplări neaştep­tate şi impresionante, până la înfricoşare. Iar dacă cumva în unele împrejurări se pierde oarecum echilibrul acestor forţe atunci se petrece un fel de răsturnare a rânduielilor firii, care uneori au urmări catastrofale.

Şi în această stare de nestatornicie a elemen­telor, când însăşi stihiile firii par a-i sta împo­trivă, creştinul adevărat trebuie să rămână ne­clintit în credinţa, că nici un fir de păr din capul lui nu va pieri, fără îngăduinţa Tatălui ceresc.

Ci, de vreme ce ştim că valurile mâniei lui Dumnezeu se revarsă cu urgie împotriva celor răi, păcătoşi şi îndărătnici, împotriva celor ne­credincioşi şi nepocăiţi, împotriva celor ce-L uită pe Dumnezeu şi sunt nedrepţi, prigonitori şi făţarnici, nu cumva să se suie în inima noastră trufaşul gând şi vicleana părere, că numai cei ce au îndurat pagube nimicitoare sau au căzut de moarte năpraznică cu acest prilej au fost în adevăr păcătoşi iar cei rămaşi în viaţă, sunt singurii rânduiţi de Dumnezeu spre dobândirea mântuirii. Să nu fie. Despre aceasta ne încre­dinţează însuşi Mântuitorul.

Căci, iată ce citim în Sf. Evanghelie.

«În vremea aceea, erau câţiva acolo, care dă­dură de ştire lui Iisus despre acei galileeni, al căror sânge Pilat îl amestecase cu jertfele lor. Atunci El răspunzând le-a zis: Credeţi oare că aceşti galileeni, fiindcă au păţit aceasta, au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileenii? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi la fel veţi pieri».

«Sau, acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a omorât, gândiţi oare că au fost ei mai greşiţi decât toţi locui­torii din Ierusalim? Nu, zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel» (Luca XIII 1-5).

Deci, te întreb şi eu acum pe tine iubite citi­torule: crezi oare că sutele de oameni peste care s-a năruit blocul Carlton, ori au pierit sub ruinele altor clădiri prăbuşite de cutremur au fost ei mai păcătoşi decât toţi ceilalţi locuitori ai ţării noastre?

Nu, desigur. Dar, a vrut Dumne­zeu, ca prin pedeapsa altora să ne înţelepţim.

Drept aceea, bine ştiind că nimeni nu se poate împotrivi certării dumnezeeşti, firesc este să ne întrebăm: Ce vom face dar, pentru ca

«mi­lostiv, blând şi lesne iertător să fie nouă bunul şi iubitorul de oameni Dumnezeul nostru şi să-şi întoarcă mânia, care se porneşte asupra noa­stră şi să ne izbăvească de îngrozirea lui cea dreaptă».

Răspunsul este scurt:

«Împăcaţi-vă cu Dumnezeu» , (II Corinteni V, 20).

Iată calea.

Dar cum vom ajunge la această împăcare?

Să ne recunoaştem mai întâi păca­tele, prin care am atras urgia lui Dumnezeu asupra noastră, să le spălăm cu lacrimi de po­căinţă şi să luăm nestrămutata hotărâre de a nu le mai săvârşi.

«Deci pocăiţi-vă şi vă în­toarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre, ca să vină dela faţa Domnului vremi de uşurare… » (Fapte III, 19-20).

Ci, de vom asculta cuvântul lui Dumnezeu şi vom umbla după rânduielile lui de vom păzi poruncile lui şi le vom împlini atunci ne va tri­mite el ploi la vreme şi pământul va da roadele lui iar livezile poamele lor. Atunci precum zice Scriptura…

«treieratul vostru, se va lungi până la culesul viilor şi culesul viilor până la vremea semănatului şi veţi mânca pâinea voastră până veţi fi sătui şi veţi sălăşlui fără grijă în ţara voastră. Voi hărăzi pace în ţară şi veţi locui în­tr-însa fără ca nimeni să vă stingherească…» «Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri şi ei vor cădea în sabie sub ochii voştri. Cinci dintre voi vor pune pe fugă o sută şi o sută dintre voi, vor pune pe fugă zece mii şi duşmanii voştri, vor cădea în sabie sub ochii voştri». (Levitic XXVI, 3-8).

Iar pentru a nu mai fi prinşi din nou în mreaja păcatelor şi a pricinui iarăşi aprinderea mâniei lui Dumnezeu, să ne rugăm neîncetat ca să nu cădem în ispită. Atunci se va împlini Scriptura ce zice:

«Şi dacă a văzut Domnul că ei s-au umi­lit, fost-a cuvântul Domnului… grăind: s-au umilit şi nu-i voi mai nimici». (II Cronici XII, 7),

căci mânia lui Dumnezeu se îndulceşte faţă de credincioşi şi se uşurează prin îndurarea lui.

Drept aceea, împreună cu biserica să ne ru­găm zicând:

«Cel ce cauţi spre pământ şi-l faci pe el de se cutremură, izbăveşte-ne pe noi de groaza cea înfricoşată a cutremurului, Hristoase Dumne­zeul nostru şi trimite-ne nouă milele tale cele bogate, pentru rugăciunile Născătoarei de Dum­nezeu, unule iubitorule de oameni». (Troparul cutremurului).

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Preot Constantin Moisiu, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “PR. CONSTANTIN MOISIU: Cuvant duhovnicesc vesnic actual despre cutremurul din noiembrie 1940: “Toata lumea se plange de greutatea vremu­rilor pe care le traim, dar nimeni nu vrea sa recunoasca si partea lui de vina”

  1. Mulţumim pentru acest cuvânt!

  2. Adevarat!

    PSALMUL 45

    1. Dumnezeu este scaparea si puterea noastra, ajutor intru necazurile ce ne impresoara.
    2. Pentru aceasta nu ne vom teme cand se va cutremura pamantul si se vor muta muntii in inima marilor.
    3. Venit-au si s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au muntii de taria Lui.
    4. Apele raurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preainalt a sfintit locasul Lui.
    5. Dumnezeu e in mijlocul cetatii, nu se va clatina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineata.
    6. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au imparatiile; dat-a Cel Preainalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pamantul.

    sau

    PSALMUL 103

    33. Cel ce cauta spre pamant si-l face pe el de se cutremura; Cel ce se atinge de munti si fumega.

  3. Domnul Hristos ne cere pururi
    Blândeţe şi înţelepciune.
    Amăgitorul desfătare,
    Avere şi deşteptăciune.

    Stăpânul vieţii ne zideşte
    O viaţă sfântă-n demnitate.
    Amăgitorul în plăcere
    Corupţie şi vanitate.

    Iisus a spus şi spune lumii
    Total şi sincer Adevărul
    Care învie şi sfinţeşte,
    Vădindu-l pe amăgitorul.

    Vicleanul doar prin speculaţii
    Şi slăbiciuni domină lumea,
    Furându-i cinstea, curăţia,
    Dreptatea şi înţelepciunea.

    Doar viclenie şi minciună
    Şi moarte-n suflete-a adus,
    Cel ce-a crezut că-l va învinge,
    De-l va ucide pe Iisus.

    El este cel care ne’ndeamnă
    Şi ne convinge-n fel şi chip
    Că fericirea ni-i în casa
    Care ne-o facem pe nisip,

    Că rostul vieţii nu se află
    În Adevăr şi-n înviere,
    Ci-n desfătări şi-n avuţie,
    În lux, renume şi putere.

    Şi-n lumea nestatorniciei
    Şi a necinstei omeneşti,
    Cu toţi ne facem idealuri
    Din bucuriile trupeşti.

    Toţi vrem s’avem vile imense,
    Plăcere lux, cinste, maşină,
    Cu orice preţ, pe orice cale,
    Fără Hrisos, fără lumină.

    Ne’nstrăinăm unii de alţii.
    Ne străduim în fel şi chip
    Să dobândim cele visate
    Şi zidim totul pe nisip.

    Ne căţărăm unii pe alţii,
    Uzând de şansa ce-a mai bună,
    Pe care ne-o oferă lumea,
    Prin speculaţii şi minciună.

    În locul cinstei terfelite,
    Punem belşugul şi averea,
    Rangul lumesc şi stăpânirea,
    Deşteptăciunea şi puterea.

    În locul sfânt al curăţiei
    Şi-al demnităţii omeneşti,
    Aducem ca justificare,
    Necesităţile trupeşti.

    Dar nu-i zidire să nu treacă
    Prin încercare şi furtună
    Şi nici valoare să n’arate,
    Cât e de falsă sau de bună.

    Nu este casă să n’arate
    Cât e de trainic construită
    Nici cinste, slavă şi avere
    S’arate cât e de cinstită.

    Şi’ntregul fericirii strânse
    Prin înşelări şi nedreptate
    Ne va zdrobi în prăbuşirea-i
    Cînd cerul va cere dreptate.

    Tot ce acum e strălucire,
    Cinste lumească şi… frumos,
    Ne va zrobi în prăbuşirea-i
    De le-am zidit fără Hristos.

    Tot ce-am zidit atât de falnic,
    Uzând de minte, de ştiinţă,
    Se va distruge într-o clipă
    De le-am zidit în necredinţă.

    Tot ce-i zidit întru necinste,
    Cere prin semeni răzbunare.
    Cere la Dumnezeu dreptatea
    Săracilor pentru sudoare.

    Dreptatea cere împlinire.
    Iar împlinirea sa divină,
    Va încerca orice zidire,
    Făcând din lume o ruină.

    Tot ce-am zidit de nu-i pe stâncă,
    Cum Iisus a învăţat,
    E pe nisip şi pe necinste,
    Pe fals minciună şi păcat.

    Curând furtuni şi cataclisme
    Vor încerca geru trăinicia,
    Pe care-o punem fiecare,
    Când ne zidim ortodoxia.

    De astăzi, să zidim în Domnul
    Prin Adevăr, ortodoxia,
    Ce nu se clatină-n furună,
    Pe stânca Lui, în România.

  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » 70 DE ANI DE LA MASACRUL DE LA FANTANA ALBA, “KATYN-UL ROMANESC” (VIDEO, “Punctul de intalnire”). Troita ridicata si sfintita astazi la Man. Putna in memoria miilor de romani ucisi de sovietici
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “A FOST ODATA IN TRANSILVANIA”, documentar de Manuela Morar (2007). Cine uita trecutul este condamnat sa-l repete…
  6. Pingback: RUGACIUNE PENTRU PLOAIE. De ce s-a inchis cerul?
  7. Pingback: Seismologul George Purcaru PREVEDE STIINTIFIC UN CUTREMUR PUTERNIC IN 2012, IN ROMANIA
  8. Pingback: VICLEIM de Mircea Vulcanescu. CUM SE TRAIA SI SE INTAMPINA CRACIUNUL IN ROMANIA VECHE
  9. Pingback: 28 iunie 1940: CEDAREA BASARABIEI, BUCOVINEI SI TINUTULUI HERTEI URSS-ului IN URMA PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV. Alianta Germania-Rusia-Ungaria-Bulgaria si sfasierea Romaniei Mari - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul: PACATUL ADUCE NENOROCIRI. “Cand lumea nu se pocaieste, ce ploaie sa dea Dumnezeu? Voi ati facut rugaciune ca sa ploua, sau nu va preocupa subiectul? Acum seceta e o incercare de la Dumnezeu” -
  11. Pingback: IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei, cheama Biserica la pocainta, la rugaciuni si procesiuni speciale PENTRU PLOAIE! SA INTELEGEM SENSUL MUSTRARII LUI DUMNEZEU: “Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea” -
  12. Admini!
    Deci, si voi simtiti ca pe langa seceta si altele…vine un cutremur peste noi!
    Pai, ce sa mai zic?!
    Dumnezeu strange surubul pentru ca oamenii nu vor sa mai ia seama la sine (prin purtari) si nici la pocainta, daca CADE!
    Ci, prefera (din mandrie si betia puterii) sa calce in picioare – de la sine putere – pe toti si pe toate!
    Vor calca oamenii peste cadavrele alor sai si sa vedem ATUNCI daca se vor mai simti confortabil!
    Se sesizeaza ca-i destul de rau inca de pe-acum dar, din cate vad eu – in cercul meu restrans – SE DOARME pe-o ureche…exista vaicareala dar nu exista pocainta – deci recunoastere pentru cele rele – ci, o resemnare si o acceptare pentru ceea ce va sa vina.
    Suntam paradoxali si pana la un punct…CIUDATI!
    Pacat ca nu suntem (in)ciudati pe noi, pe nevrednicia, netrebnicia noastra si ca nu mai avem puterea in a rezona in ceilalti vantul schimbarii pentru ca nu porneste SINCER de la sine, din sine in/spre in afara influentand – prin exemplul bun – purtarea celorlalti…

  13. vai vai ce ne asteapta!!pentru ca nu mai este credinta in DUmnezeU!NU mai este pocainta adevarata!1Este multa nepasare sI nemilostIviRe FaTa DE sEMEnII NOSTRI FATA De NATURa FaTA DE ANIMALE!cred ca Romania merge cu PasI RePEZI SPre PrapaSTIe1ar trebuisa plangem continu nu sa face petreceri DINEURI,lux etc cand aproapele tau moare de foame de boli !

  14. Pingback: Cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord si a Tinutului Hertei in MARTURII DOCUMENTARE VIDEO. Grigorie Gafencu: Am fost singuri pentru ca cei care ne puteau ajuta nu aveau interesul sa o faca - Recomandari
  15. Pingback: FILIPINE – nesfarsita TRAGEDIE cu iz apocaliptic a unor semeni uitati si… infricosat AVERTISMENT PENTRU NOI TOTI. Oare noi ce am face in locul lor? (video) - Recomandari
  16. Pingback: “Caci traim, Doamne, sfinte, vremurile cele mai tulburi ce au fost vreodata…” -
  17. Pingback: SA NE AMINTIM SI SA NE PREGATIM… pentru mult mai rau: BOMBARDAREA BUCURESTIULUI IN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL [Video si Foto] - Recomandari
  18. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre SANATATE, BOALA, SUFERINTA, PACAT si PARTASIA LA RAU: “Dumnezeu va pedepsi pe toti cei care nu plang din cauza multor ticalosii care se petrec in jurul lor” -
  19. Pingback: Parintele Ioan Buliga: ROBIA DIN IADUL ZAVISTIEI. Cum ajungem ucigasi precum CAIN si cum putem infrunta duhovniceste greutatile vietii? -
  20. Pingback: Parintele Teofan de la Putna despre SECETA NOASTRA SUFLETEASCA si PARINTELE SOFIAN CEL MULT RODITOR | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: Părintele Ghelasie Țepeș despre CUTREMUR, EFECTELE ABSENȚEI DE LA REFERENDUM, neascultarea de preoți și Biserică și PREGĂTIREA DE O APROPIATĂ PERSECUȚIE: “Până acuma s-or jucat oamenii: de-a credința și de-a trăirea. Ei, acum va treb
  22. Pingback: “Ne-a mai dat Dumnezeu un Post. Încă o șansă…”. CARE ESTE CAUZA DUHULUI ANTIHRISTIC CARE RĂZBOIEȘTE BISERICA? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate