CARE E TAINA PUTERII MINUNATE A CUVIOSULUI DIMITRIE CEL NOU? “Bunatate, blandete, compatimire si iubire nesfarsita fata de toti oamenii si fata de toate fapturile lui Dumnezeu”

PARINTELE ENE BRANISTE:

“[…]

Care este taina acestor puteri minunate? Cum se explică mărirea cu care sunt încununaţi sfinţii în ceruri şi cu care sunt cinstiţi pe pământ? Ce minune a făcut dintr-un umil păzitor de vite, nebăgat în seamă de nimeni, unuia dintre sfinţii cei mai cinstiţi în aceste părţi?

Cu Sfântul Dimitrie cel Nou s-a întâmplat cu adevărat cele ce a spus odinioară Sfântul Apostol Pavel: că Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ca să biruiască pe cele tari, a ales pe cele de jos ale lumii ca să ruşineze pe cele de cinste.

Sfântul Dimitrie a fost un simplu păzitor de vite, un umil păstor, aşa cum fusese odinioară şi David însuşi înainte de a ajunge împărat, şi sfântul prooroc Amos şi Sfântul Simion Stâlpnicul înainte de a se retrage în pustie şi Sfântul Martir Sozont (la 7 septembrie). Or, ce putea fi mai dispreţuit şi mai nebăgat în seamă, în lumea de atunci, decât un păzitor de vite? Dar în sufletul acestui umil păzitor de vite sălăşluiau atâtea alese însuşiri şi virtuţi, care au facut din el vas ales al lui Dumnezeu. Care erau acestea? Le-aţi auzit încă din istorisirea vieţii lui; erau, mai ales, smerenia, simplitatea şi nevinovăţia inimii, bunătatea şi mila faţă de toate făpturile lui Dumnezeu, iubirea faţă de oameni şi de vieţuitoarele lipsite de grai şi de apărare.

Nu şi-a iertat toată viaţa greşeala de a fi curmat fără voie viaţa scurtă a unor sărmani puişori de pasăre. Cât respect faţă de viaţă, de cel mai mare bun pe care l-a dat Dumnezeu făpturilor Sale celor mai mici şi mai neînsemnate, câtă delicată simţire şi gingăşie în sufletul acestui simplu păzitor de vite! lată doar una din trăsăturile firii lui, care a făcut din el unul dintre sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu. Ce frumoasă lecţie ne dă sfântul prin aceasta, nouă, celor care adesea ne purtăm atât de sălbatic nu numai cu animalele, dar ofensăm, jignim şi adesea rănim de moarte sufletele semenilor noştri, prin cuvinte şi purtări aspre nesăbuite, lipsite de atenţie, de delicateţe şi de iubire!

„Smerit, fară de răutate, blând şi fără vicleşug, paşnic (lin) fiind, părinte, mai presus de om, cu adevărat, în trup stricăcios fără stricăciune, locaş vrednic lui Dumnezeu te-ai făcut, luând de la Dânsul daruri de tămăduiri şi nouă izvorându-le”;

aşa zugrăveşte chipul sufletesc al Sfântului Dimitrie cel Nou una din cântări sfintei slujbe de astăzi (Mineiul pe octombrie, ziua 27, stihira 3 de la Laude. Comp. şi stihira 4 de la „Doamne strigat-am” şi stihira 1 e la Litie, ibidem).

Bunătate, blândeţe, compătimire şi iubire nesfarşită faţă de toţi oamenii şi faţă de toate făpturile lui Dumnezeu sunt virtuţile care au ridicat pe un umil păzitor de vite pe treptele sfinţeniei şi au făcut din el un sfânt încununat cu slavă în ceruri şi cinstit de milioane de credincioşi pe pământ. Căci ele sunt rupte de-a dreptul din fiinţa lui Dumnezeu însuşi; pe ele se întemeiază armonia şi pacea dintru început a Paradisului în care trăiau primii oameni înainte de a fi căzut în păcat şi numai pe ele se va reconstrui pe pământ, în viaţa noastră şi a popoarelor, pacea, buna înțelegere şi armonia dintru început, tulburată de păcat, de ură şi de vrăjmăşie dintre oameni.

Aceasta este mai ales lecţia pe care ne-o dă Dumnezeu prin viaţa minunată a sfântului pe care-l prăznuim astăzi. A fost […] un sfânt al smereniei, al bunătăţii şi al milostivirii, virtuţi care au fost totdeauna în mare cinste la binecredincioşii români şi prin care a strălucit şi un alt sfânt al nostru, născut între noi: Sfântul Ierarh Calinic, episcopul Râmnicului şi al Noului Severin, ale cărui sfinte moaşte odihnesc în Sfânta Mănăstire Cernica. Poate şi de aceea este Sfântul Dimitrie cel Nou atât de mult un sfânt „al nostru”, un sfânt atât de mult cinstit şi iubit.

Cinstiţi închinători, care aţi alergat astăzi din toate colţurile pământului românesc ca să luaţi parte la sărbătorirea sfântului nostru scump, dacă vreţi să aduceţi Sfântului Dimitrie cinstire vrednică şi bineplăcută lui însuşi şi lui Dumnezeu, care l-a preamărit pe dânsul, străduiţi-vă să vă asemănaţi lui, împodobindu-vă sufletul cu aceleaşi virtuţi prin care a strălucit el: smerenie desăvârşită, dragoste nesfârşită faţă de Dumnezeu şi de oameni, bunătate şi blândeţe. Să facem din inimile şi din faptele noastre izvor necurmat de mângâiere, de căldură şi de mulţumire pentru toţi cei din jurul nostru, înecând răutatea noastră şi a altora în noianul iubirii noastre. O rază din lumina lui Dumnezeu, o părticică din pacea şi armonia divină a cerului în care sălăşluiesc sfinţii se va coborî atunci şi în colţul nostru de viaţă şi-l va lumina, arzând toată necurăţia, toată urâţenia păcatelor şi toată nefericirea.

Aşa să ne apropiem apoi, cu credinţă şi evlavie, de racla sfinţitelor moaşte ale sfântului sărbătorit astăzi şi să fim încredinţaţi că ne vom întoarce mai îndreptaţi, mai uşuraţi, mai întăriţi, mai mângâiaţi. Mâna ocrotitoare a sfântului, care a mângâiat în viaţă toiagul păstoresc, se va coborî nevăzută şi asupra capetelor noastre, ne va mângâia dulce frunţile.

Cu inimi şi glasuri curate, să zicem deci Sfântului Dimitrie:

[…]

continuare si INTEGRAL la: