Cuviosul Dimitrie cel Nou, păstorul de vite tainuit din Basarabi, dar proslavit cu moaste intregi si facatoare de minuni, SFANTUL SIMPLITATII, BLANDETII SI DELICATETII, OCROTITORUL NOSTRU IUBIT. Slujba, tropar, canon (video, audio)

27-10-2015 Sublinieri

Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou

Pentru acest praznic, va mai recomandam:

***

“Să facem din inimile şi din faptele noastre izvor necurmat de mângâiere, de căldură şi de mulţumire pentru toţi cei din jurul nostru, înecând răutatea noastră şi a altora în noianul iubirii noastre. O rază din lumina lui Dumnezeu, o părticică din pacea şi armonia divină a cerului în care sălăşluiesc sfinţii se va coborî atunci şi în colţul nostru de viaţă şi-l va lumina, arzând toată necurăţia, toată urâţenia păcatelor şi toată nefericirea. Aşa să ne apropiem apoi, cu credinţă şi evlavie, de racla sfinţitelor moaşte ale sfântului sărbătorit astăzi şi să fim încredinţaţi că ne vom întoarce mai îndreptaţi, mai uşuraţi, mai întăriţi, mai mângâiaţi. Mâna ocrotitoare a sfântului, care a mângâiat în viaţă toiagul păstoresc, se va coborî nevăzută şi asupra capetelor noastre, ne va mângâia dulce frunţile…”

  • Doxologia:

Cuvânt la Sfântul Dimitrie Basarabov – Pr. Prof. Ene Branişte

„Lăudaţi pre Domnul întru Sfinţii Lui”

Prăznuim astăzi pomenirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ale cărui sfinte moaşte odihnesc aici, în Catedrala Patriarhiei noastre. Cine a fost acest sfânt? Când şi cum a trăit? Ce fapte de seamă a făcut, pentru a fi cinstit astăzi de milioanele de credincioşi de pe întinsul ţării noastre şi al Bulgariei vecine? Răspunsul îl vom avea dacă vom asculta istoria vieţii lui, din care vom desprinde şi învăţătura cea de folos pentru sufletele noastre.

De mult, acum vreo șase-șapte sute de ani în urmă, pe vremea când românii şi bulgarii alcătuiau o singură împărăţie, într-un sat mic şi sărac de dincolo de Dunăre, numit Basarabov, trăia un tânăr cu numele de Dimitrie. Era fiul unor părinţi sărmani, dar încă de mic strălucea prin smerenia, curăţia sufletească, nevinovăţia, bunătatea şi blândeţea lui. Crescând cu anii, s-a făcut păzitor de vite: păzea pe câmp vitele satului, ducându-le la păşune. În liniştea câmpului, pe malurile înverzite ale râului Lom, care curgea pe acolo, tânărul Dimitrie se gândea des la Dumnezeu, Făcătorul a toate, şi la cuvintele Sfintei Evanghelii pe care le auzea citindu-se Duminica în biserica satului. Avea un suflet blând, delicat şi plin de gingaşe simţiri.

Cuviosul Dimitrie cel NouEra bun şi milostiv şi cu oamenii şi cu vitele pe care le păzea. Ca un bun păstor, le ducea totdeauna la păşunea cea mai grasă şi la apa cea mai limpede, mânându-le din urmă cu vorbe blânde. Dacă vreuna se răzleţea din turmă, o readucea înapoi cu dragoste şi răbdare. Aducea uneori în sat şi vitele rătăcite ale altora, care nu-i fuseseră încredinţate spre pază.

Umblând însă odată cu vitele prin iarba deasă a câmpului, a călcat cu piciorul, din nebăgare de seamă, un cuib de păsărele, strivind puişorii dintr-însul. Atât de mâhnit a rămas tânărul Dimitrie pentru moartea acestor nevinovate făpturi ale lui Dumnezeu, încât a hotărât să pedepsească piciorul vinovat pentru omorul fară voie: trei ani l-a ţinut desculţ, iarna şi vara, târându-l prin arşiţa verii şi zăpada iernii, prin buruieni şi colţuri de stânci şi facându-l să sângereze adesea din cauza rănilor şi a bătăturilor. Mai târziu, dorind să se desăvârşescă pe sine în viaţa cea după Dumnezeu, a lăsat îndeletnicirea de păzitor de vite şi, căutând singurătatea, s-a retras la o mănăstire ce era într-o peşteră, pe malurile de piatră ale râului Lom, nu departe de satul Basarabov. Acolo s-a desăvârşit şi s-a sfinţit prin ascultare şi smerenie în toate şi şi-a strunit corpul prin postirea îndelungată şi aspră, prin rugăciune neîntreruptă şi prin nesomnul privegherii. Pentru aceasta, s-a învrednicit încă din viaţă de darul facerii de minuni. Între altele, Dumnezeu i-a hărăzit să-şi cunoască dinainte sfârşitul vieţii. Iar apropiindu-se clipa în care trebuia să-şi dea sufletul, Sfântul a ieşit din mănăstire, s-a dus, şi-a aşezat truditu-i trup între două pietre dintr-o scorbură de pe malul stâncos al râului Lom şi acolo şi-a dat sfârşitul.

A rămas acolo trupul sfinţit al Sfântului – între cele două pietre multă vreme, neştiut de nimeni. Dar, umflându-se odată râul din cauza ploilor multe, apa lui s-a revărsat peste maluri; valurile înfuriate s-au înălţat până la cele două pietre de pe stânca pe care odihnea trupul sfântului şi, luându-le în curgerea lor, le-a prăvălit până jos în albia râului, cu trup cu tot. Şi iarăşi au rămas acolo seminţele sfântului multă vreme, ascunse sub apa râului care curgea peste ele. De albe şi curate ce erau, deoarece fuseseră înzestrate cu darul neputrezirii, ele străluceau în lumina soarelui ca aurul. În locul acela, oamenii din sat vedeau adesea jucând o vâlvătaie de lumină şi credeau că acolo se află o comoară. Dar fiind voia lui Dumnezeu ca ele să nu rămână multă vreme tăinuite, sfântul s-a arătat în vis unei copile din satul Basarabov, care pătimea de epilepsie, şi i-a arătat locul unde se aflau, spunându-i: „Dacă vei spune părinţilor tăi şi mă vor scoate de aici, eu te voi tămădui”. Şi fata a spus părinţilor săi, iar aceştia, luând oameni din sat şi preoţi, au venit cu lumini şi au scos moaştele sfântului din apă. Şi străluceau acestea ca aurul şi ca mărgăritarele. Iar ei cunoscând că sunt ale unui sfânt şi că într-însele sălăşluieşte puterea lui Dumnezeu, le-au luat cu multă cinste, şi, ducându-le, le-au aşezat în bisericuţa din satul lor, ca pe o comoară scumpă.

Şi ducându-se vestea despre ele, au început a veni oameni mulţi din toate părţile şi de pe cele două maluri ale Dunării, ca să se închine moaştelor sfântului. Însuşi domnul de pe atunci al Ţării Româneşti a trimis bani şi meşteri de au făcut în satul Basarabov o biserică mai mare şi mai frumoasă decât cea dinainte, şi au aşezat într-însa moaştele sfântului. Şi multe minuni au făcut ele cât au stat acolo, tămăduind pe mulţi bolnavi şi alinând multe suferinţe. Unele din ele au fost însemnate în scris, de oameni pricepuţi, care le-au văzut, şi ele pot fi citite în cărţile noastre bisericeşti. Voi pomeni numai câteva din ele acum. Astfel, fata aceea, care suferea de epilepsie şi căreia i s-a arătat sfântul, s-a tămăduit de boala cumplită de care zăcea îndată ce moaştele sfântului au fost scoase din apă. Un iubitor de Dumnezeu, episcop al Preslavului, cu numele de Ioanichie, căzând într-o boală foarte grea, încât nu putea fi purtat decât pe o targă, şi neputându-se vindeca de fel, a fost adus de patru inşi în biserica Sfântului Dimitrie şi l-au pus cu aşternutul lui lângă sicriul cu moaştele sfântului. Şi slujindu-se Sfânta Liturghie pentru el, după trei ceasuri s-a sculat sănătos şi umbla pe picioarele sale, lăudând pe Dumnezeu şi mulţumind sfântului.

Iar între anii de la Hristos 1769 şi 1774, iscându-se război între ruşi şi turci, care stăpâneau pe atunci şi ţara vecină a bulgarilor, generalul rus Petru Salticov a trecut Dunărea şi a cucerit de la turci mai multe sate româneşti şi bulgăreşti de pe cele două maluri le Dunării, între care şi Basarabov. Generalul a luat atunci, ca pradă de război, şi moaştele sfântului, voind să le ducă în Rusia. Dar, întâmplându-se pe lângă el un binecredincios român cu multă trecere, numit Hagi Dimitrie, l-a rugat pe general să lase românilor sfintele moaşte, ca răsplată a ajutorului pe care ei îl dăduseră armatelor ruseşti şi ca despăgubire pentru stricăciunile suferite de satele româneşti din pricina războiului. Cuvios_Dimitrie_aducere_moaste_w760_h574_q100Şi îndurându-se conducătorul oştilor ruseşti, a dat sfintele moaşte românilor, care, cu multă bucurie le-au adus şi le-au aşezat cu cinste în biserica Sfintei Mitropolii din Bucureşti, Catedrala Patriarhală de astăzi, în care stau până acum.

Aşa au ajuns moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, cu voia lui Dumnezeu şi a Sfântului, în ţara noastră, adăugându-se la cele aduse de mai înainte pe meleagurile româneşti (Sfânta Filofteia, de la Argeş, Sfântul Ioan cel Nou, de la Suceava, Sfânta Parascheva, de la Iaşi). De atunci – 1775 -, Mitropolia Ţării Româneşti şi-a avut pe patronul şi ocrotitorul său, a cărui pomenire o săvârşim astăzi. La racla lui au îngenuncheat, de aproape două sute de ani, şiruri de strămoşi şi credincioşi ai noştri, căutând la el ajutor, alinare de necazuri şi suferinţe, izbăvire din nevoi, aşa cum căutăm şi noi astăzi, și nu numai o dată şi-a arătat sfântul puterea şi mila sa.

Pe la sfârşitul secolului trecut, o fată s-a vindecat de paralizie după îndelungate rugăciuni lângă racla cu moaştele sfântului. Căci în aceste sfinte moaşte sălăşluieşte sfinţenia şi puterea pe care Dumnezeu le-a hărăzit sfântului încă pe când era în viaţă şi care dau osemintelor sale darul neputrezirii şi al nestricăciunii. De aceea, ele sunt pentru noi izvor pururea curgător de daruri minunate, de sfinţenie, de binecuvântare, de ajutor şi vindecare mai presus de fire, din care sorb cu folos toţi cei ce aleargă la el cu credinţă.

Care este taina acestor puteri minunate? Cum se explică mărirea cu care sunt încununaţi sfinţii în ceruri şi cu care sunt cinstiţi pe pământ? Ce minune a făcut dintr-un umil păzitor de vite, nebăgat în seamă de nimeni, unuia dintre sfinţii cei mai cinstiţi în aceste părţi? sf-dimitrie-basarabov-3Cu Sfântul Dimitrie cel Nou s-a întâmplat cu adevărat cele ce a spus odinioară Sfântul Apostol Pavel: că Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ca să biruiască pe cele tari, a ales pe cele de jos ale lumii ca să ruşineze pe cele de cinste. Sfântul Dimitrie a fost un simplu păzitor de vite, un umil păstor, aşa cum fusese odinioară şi David însuşi înainte de a ajunge împărat, şi sfântul prooroc Amos şi Sfântul Simion Stâlpnicul înainte de a se retrage în pustie şi Sfântul Martir Sozont (la 7 septembrie). Or, ce putea fi mai dispreţuit şi mai nebăgat în seamă, în lumea de atunci, decât un păzitor de vite? Dar în sufletul acestui umil păzitor de vite sălăşluiau atâtea alese însuşiri şi virtuţi, care au facut din el vas ales al lui Dumnezeu. Care erau acestea? Le-aţi auzit încă din istorisirea vieţii lui; erau, mai ales, smerenia, simplitatea şi nevinovăţia inimii, bunătatea şi mila faţă de toate făpturile lui Dumnezeu, iubirea faţă de oameni şi de vieţuitoarele lipsite de grai şi de apărare.

Nu şi-a iertat toată viaţa greşeala de a fi curmat fără voie viaţa scurtă a unor sărmani puişori de pasăre. Cât respect faţă de viaţă, de cel mai mare bun pe care l-a dat Dumnezeu făpturilor Sale celor mai mici şi mai neînsemnate, câtă delicată simţire şi gingăşie în sufletul acestui simplu păzitor de vite! lată doar una din trăsăturile firii lui, care a făcut din el unul dintre sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu. Ce frumoasă lecţie ne dă sfântul prin aceasta, nouă, celor care adesea ne purtăm atât de sălbatic nu numai cu animalele, dar ofensăm, jignim şi adesea rănim de moarte sufletele semenilor noştri, prin cuvinte şi purtări aspre nesăbuite, lipsite de atenţie, de delicateţe şi de iubire!

„Smerit, fară de răutate, blând şi fără vicleşug, paşnic (lin) fiind, părinte, mai presus de om, cu adevărat, în trup stricăcios fără stricăciune, locaş vrednic lui Dumnezeu te-ai făcut, luând de la Dânsul daruri de tămăduiri şi nouă izvorându-le”;

aşa zugrăveşte chipul sufletesc al Sfântului Dimitrie cel Nou una din cântări sfintei slujbe de astăzi (Mineiul pe octombrie, ziua 27, stihira 3 de la Laude. Comp. şi stihira 4 de la „Doamne strigat-am” şi stihira 1 e la Litie, ibidem).

Bunătate, blândeţe, compătimire şi iubire nesfarşită faţă de toţi oamenii şi faţă de toate făpturile lui Dumnezeu sunt virtuţile care au ridicat pe un umil păzitor de vite pe treptele sfinţeniei şi au făcut din el un sfânt încununat cu slavă în ceruri şi cinstit de milioane de credincioşi pe pământ. Căci ele sunt rupte de-a dreptul din fiinţa lui Dumnezeu însuşi; pe ele se întemeiază armonia şi pacea dintru început a Paradisului în care trăiau primii oameni înainte de a fi căzut în păcat şi numai pe ele se va reconstrui pe pământ, în viaţa noastră şi a popoarelor, pacea, buna înțelegere şi armonia dintru început, tulburată de păcat, de ură şi de vrăjmăşie dintre oameni.

vesmantul-sfantului-dimitrie-nou-basarabov-2Aceasta este mai ales lecţia pe care ne-o dă Dumnezeu prin viaţa minunată a sfântului pe care-l prăznuim astăzi. A fost […] un sfânt al smereniei, al bunătăţii şi al milostivirii, virtuţi care au fost totdeauna în mare cinste la binecredincioşii români şi prin care a strălucit şi un alt sfânt al nostru, născut între noi: Sfântul Ierarh Calinic, episcopul Râmnicului şi al Noului Severin, ale cărui sfinte moaşte odihnesc în Sfânta Mănăstire Cernica. Poate şi de aceea este Sfântul Dimitrie cel Nou atât de mult un sfânt „al nostru”, un sfânt atât de mult cinstit şi iubit.

Cinstiţi închinători, care aţi alergat astăzi din toate colţurile pământului românesc ca să luaţi parte la sărbătorirea sfântului nostru scump, dacă vreţi să aduceţi Sfântului Dimitrie cinstire vrednică şi bineplăcută lui însuşi şi lui Dumnezeu, care l-a preamărit pe dânsul, străduiţi-vă să vă asemănaţi lui, împodobindu-vă sufletul cu aceleaşi virtuţi prin care a strălucit el: smerenie desăvârşită, dragoste nesfârşită faţă de Dumnezeu şi de oameni, bunătate şi blândeţe. Să facem din inimile şi din faptele noastre izvor necurmat de mângâiere, de căldură şi de mulţumire pentru toţi cei din jurul nostru, înecând răutatea noastră şi a altora în noianul iubirii noastre. O rază din lumina lui Dumnezeu, o părticică din pacea şi armonia divină a cerului în care sălăşluiesc sfinţii se va coborî atunci şi în colţul nostru de viaţă şi-l va lumina, arzând toată necurăţia, toată urâţenia păcatelor şi toată nefericirea.

Aşa să ne apropiem apoi, cu credinţă şi evlavie, de racla sfinţitelor moaşte ale sfântului sărbătorit astăzi şi să fim încredinţaţi că ne vom întoarce mai îndreptaţi, mai uşuraţi, mai întăriţi, mai mângâiaţi. Mâna ocrotitoare a sfântului, care a mângâiat în viaţă toiagul păstoresc, se va coborî nevăzută şi asupra capetelor noastre, ne va mângâia dulce frunţile.

Cu inimi şi glasuri curate, să zicem deci Sfântului Dimitrie:

„Bucură-te, odrasla cea minunată a Basarabovului! Bucură-te, podoaba sihaştrilor şi lauda cuvioşilor! Bucură-te, chip al smereniei şi al blândeţii! Bucură-te, ocrotitorule puternic al cetăţii noastre de scaun! Bucură-te, prea cuvioase Părintele nostru Dimitrie!” (Comp. Icosul din slujba Sfântului).

Dumnezeu, pentru rugăciunile sfântului să ajute tuturor cu marea Sa iubire şi îndurare, să ocrotească pe cei ce cu vrednicie poartă cinstitul nume de Dimitrie, pe toţi cei ce i se roagă cu credinţă, pe tot poporul românesc cel dreptcredincios, care cinsteşte astăzi pomenirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie cel Nou. Amin!

(Pr. Prof. Ene Branişte în Glasul Bisericii nr. 9, 1958).

  • Ziarul Lumina:

Cuviosul cel smerit, Ocrotitorul nostru

[…]

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală, este sărbătorit astăzi pe Colina Bucuriei din Capitală. Smerit și blând la suflet, sfântul și-a închinat viața slujirii semenilor și lui Dumnezeu. Din anul 1774 sfintele sale moaște se află în Capitală, pe care o ocrotește, și îi ajută pe cei care vin cu credință la racla sa.

Sfântul Cuvios Dimitrie a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), în Basarabi, un sat de dincolo de Dunăre, în Bulgaria de astăzi, care probabil se trage din neamul vestit al Basarabilor, cel ce a dat dinastia Basarabilor, a domnitorilor Țării Românești.sfantul-cuvios-dimitrie-cel-nou--27-octombrie Încă de mic s-a deprins cu smerenia, rugăciunea și lucrarea faptelor bune. A fost păstor al vitelor din satul său, iar acolo, pe câmp, se ruga, pregătindu-se astfel pentru monahism. Dimitrie era foarte sensibil și milostiv în sufletul său, se știe că mulți ani de zile s-a pocăit și a plâns pentru că din greșeală a călcat cu piciorul pe un pui de pasăre și l-a strivit. Despre această întâmplare din viața sfântului vorbește și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel:

Vedem câtă finețe, câtă delicatețe, cum spunea părintele Stăniloae, există în sfinți, în oameni care s-au eliberat de violență, de porniri pătimașe, de apucături egoiste și s-au împărtășit de iubirea milostivă a lui Dum­nezeu, Cel milostiv, Care iu­bește pe toți oamenii și întreaga lume făcută de El”.

Cu sârguință și cu nevoință s-a ostenit mult timp în această smerită ascultare. Însă, tânjind după liniștea isihiei, s-a retras într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. Aici a primit schima monahală, fugind de rudenii, prieteni și cunoscuți. Prin noua lui viață îmbunătățită, izbăvindu-se de orice ispită, a început, ca un viteaz ostaș al lui Hristos, să alerge spre luptele cele mai anevoioase și duhovnicești: post aspru, priveghere și rugăciune de toată noaptea, sporind acestea cu smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care i-au adus măsura întregii înțelepciuni, din care se naște curăția vieții și podoaba faptelor monahicești. Acest chip îngeresc de a trăi l-a învrednicit să fie și după moarte nestricăcios și, prin lucrarea faptelor bune, și-a agonisit harul Sfântului Duh, în puterea căruia trupul său se păstrează întreg și înmiresmat, săvârșind până astăzi multe minuni.

Prin descoperire dumnezeiască, Sfântul Dimitrie și-a cunoscut sfârșitul, întâlnirea cu Domnul smereniei. S-a așezat între două pietre mari, aproape de peșteră, tocmai pe țărmul Lomului, unde și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. Aici, sfintele sale moaște au fost puse sub obroc, ca o neprețuită comoară duhovnicească.

Moaștele străluceau ca aurul

Însă, Dumnezeu a vrut să-l slăvească pe smeritul său cuvios. Revărsându-se apa Lomului, încât prăbușea copacii de pe țărmuri, surpa podurile și aducea cu ea bolovani mari, astfel s-au surpat și lespezile care acopereau trupul sfințit al Cuviosului Dimitrie cel Nou. Sfintele sale moaște au căzut, astfel, în apă, rămânând nestri­cate mult timp acolo.

Unei copile, care era chinuită de duh necurat, i s-a arătat cuviosul în vis, spunându-i locul unde se află sfintele sale moaște și promițându-i că o va vindeca dacă părinții ei îl vor scoate din apă. Mi­nunați de cele întâmplate, pă­rinții fetei au chemat preoți și oameni mulți, care au mers la locul descoperit în vis. Așa au aflat că oamenii locului vedeau în străfundul apei, din când în când, o lumină, socotind în sinea lor că este o comoară. Deci, căutând în prun­diș, au aflat sfintele sale moaș­te întregi strălucind ca ­aurul.

Despre moaștele smeritului cuvios s-a dus vestea în toate împrejurimile, până la domnitorul Țării Românești, care a trimis preoți și boieri să aducă în țara noastră moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie. Dar, cum voia omului nu se potrivește cu voia lui Dumnezeu, pe drumul de întoarcere, carul cu sfintele moaște nu a mai putut înainta de localitatea Ruse. Conștienți de minune, preoții și boierii au hotărât să înjuge la car două juninci tinere și să le lase să meargă încotro vor vrea, socotind, cu dreptate, că aceasta este voia cuviosului. Deoarece carul s-a întors în satul Basarabov, domnitorul Țării Românești a hotărât să ridice o biserică în cinstea Cuviosului Dimitrie.

Sosirea în Capitala României a adus pacea

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a ajuns în țara noastră în timpul războiului dintre Rusia și Poarta Otomană. Generalul Petru Saltîkov a trecut Dunărea și, pornind război asupra Rusciucului, a ocupat și câteva sate de peste Dunăre, între care și satul Basarabov. Găsind aici moaștele Sfântului Dimitrie, voia să le trimită în Rusia, dar un creștin dreptcredincios, Hagi Dimitrie, care se afla pe lângă general, a căzut îna­intea lui, cerându-i să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască țării noastre, ca dar și mângâiere pentru jafurile și umilințele la care a fost supusă în timpul războiului. Înduplecându-se, generalul a dăruit sfintele moaște Țării Românești.

Deci, în anul 1774, pe timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești (1760-1787), primind tot poporul cu mare cinste și evlavie moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, le-a așezat în biserica cea mare a Mitropoliei Munteniei. Poporul a simțit ocrotirea și sprijinul sfântului, întrucât s-a oprit războiul dintre ruși și turci.

Ceața cea minunată și dorința Sfântului Ocrotitor al Bucureștilor

La-Moastele-Sf-Dimitrie-Patriarhia-Romana-Ziarul-LuminaSfântul Cuvios Dimitrie a făcut nenumărate minuni. În vremea lui Vodă Caragea, sfântul a izbăvit oraşul de ciumă, fiind cuprinse mahalale întregi de această molimă. Neavând nici o şansă de supravieţuire, ciuma a omorât mulți oameni. Doar scoaterea moaştelor Cuviosului Dimitrie pe străzile Bucureştilor a făcut să înceteze această boală. Atunci, pentru numeroasele vindecări, a fost declarat ocrotitor al cetăţii Bucureştilor.

Istoria Capitalei vorbește de un alt fapt minunat, petrecut în timpul Primului Război Mondial, când un grup de soldaţi bulgari a încercat să fure moaştele Cuviosului Dimitrie. Noaptea, într-un moment de neatenţie, au intrat în catedrală, au luat moaştele şi au plecat cu ele către Dunăre, sperând că pot trece dincolo, în teritoriul bulgar. Dar, din senin, o ceaţă deasă i-a înconjurat pe soldaţii bulgari, care nu mai știau în ce direcție este drumul. Acest fenomen neașteptat al naturii i-a ajutat pe soldaţii români să îi ajungă, salvând astfel moaştele Cuviosului Dimitrie și adu­cân­du-le din nou în catedrală, unde au fost aşteptate cu entuziasm și dragoste. Deci, evlavia românilor față de Sfântul Dimitrie era vie încă de atunci.

Mult ajutor și mare folos câștigă toți cei care cu credință se închină la moaștele sfântului. De atunci și până astăzi au rămas în Catedrala Patriarhală, chiar dacă, în vremurile de prigoană ateistă, necredincioșii au dorit să le scoată afară și să dărâme din temelii biserica și Reședința Patriarhală. Dar Sfântul Dimitrie nu a îngăduit aceasta, ci a făcut să cadă tirania și a păzit neatinsă biserica ce-i adăpostește cinstitele moaște.

“Sfântul Dimitrie este mereu gata să ne ajute”

„Să înțelegem toți că numai cu dragoste și cu gânduri bune putem să facem bine în jur”, „Am venit să ne rugăm, în primul rând, pentru iertare de păcate, pentru mântuire”, „Mai devreme sau mai târziu, se împlinesc toate cele pentru care te-ai rugat, pe rând”, „A fost ceva înălțător”, sunt câteva dintre vocile credincioșilor care au ajuns zilele acestea pe Colina Patriarhiei.

Cuviosu_Dimitrie_27-3_w2000_h1325_q100Dimitrie are trei ani. Stă cuminte pe un scăunel, aproape de clopotnița catedralei, cu un fir de busuioc uscat în mână, la tulpina unui copac înveșmântat într-o lumină blândă. În stânga, mama îl veghează. În dreapta, rândul de pelerini înaintează lent. Copilul privește oamenii când și când, dar ochii lui văd mai departe, atent, spre baldachinul unde se află spre închinare sfintele moaște, mărgăritare strălucite ale creștinătății.

Copilul Dimitrie vorbește monosilabic și răspunde cu da sau nu la întrebări. Spune că nu e cel mai mic pelerin, că există unul mai mic „acolo, în față”. Greu de crezut poate, dar adevărat, când am ajuns în dreptul uneia dintre intrările în pridvorul catedralei, o femeie însărcinată, bucuroasă că a reușit să întâmpine sfinții, mi-a spus împlinită că urmează să nască în câteva zile.

Credincioșii urmăresc cu interes reacțiile copilului la auzul clopotelor și al cântărilor psaltice și sunt impresionați de evlavia puiului de om.

„A fost o zi minunată. A fost o bucurie totală. Am văzut trecerea frumoasă, în procesiune, a preo­ților, cu toate raclele. A fost ceva înălțător. Ar trebui să fim cât mai a­proape de Dumnezeu și să în­țelegem toți că numai cu dragoste și cu gânduri bune putem să facem bine în jur”, rămâne concluzia primei zile a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, de vineri 23 octombrie, în accepțiunea Doinei Vergatu, din București.

Sâmbătă, 24 octombrie, Colina Bucuriei e plină de oameni, neobosiți mărturisitori.

Doamna Elena, de 60 de ani, a venit dintr-o localitate din apropiere de Caracal: „Am fost bolnavă, sunt operată de cancer din 2001, și uitați că vin de ani de zile și mă simt foarte bine. Nu am putut merge la Iași, la Sfânta Paraschiva, din motive financiare, dar am venit aici să ne rugăm, în primul rând, pentru iertare de păcate, pentru mântuire, să dea Dumnezeu sănătate și la prieteni, și la dușmani, la toată lumea.”

„Ne simțim mai împliniți și nimic nu ne sperie”

Seri răcoroase de priveghere adâncă. Credincioșii rămân cu statornicie și răbdare în fața Altarului de vară de lângă Catedrala Patriarhală, unde se oficiază sfintele slujbe.

146971_sfantul-dimitrie„Am lăsat toate la pământ și am venit aici. Ne simțim mai împliniți după ce ne închinăm și nimic nu ne sperie”, spune în puține cuvinte Maria Dumitru, de 74 de ani, din comuna Brănești.

Duminică, 25 octombrie. A treia zi de sărbătoare. Soarele apare iarăși, ca și în zilele precedente, spre bucuria pelerinilor și a organizatorilor care le poartă de grijă cu atenție.

„În rând se stă cu rugăciune. Este un sentiment care nu se poate explica în cuvinte. Te simți bine, liniștit. Ai alte gânduri. Ți se schimbă starea. Dacă spui în minte rugăciunea inimii sau altă rugăciune, atunci te liniștești și nu simți durerea, oboseala, dimpotrivă, simți o bucurie. Și abia aștepți să te întâlnești cu sfinții, să te rogi pentru cei dragi. Și acasă, după un timp, mai devreme sau mai târziu, se împlinesc toate cele pentru care te-ai rugat, pe rând”, explică doamna Stela Dima.

Oameni de peste tot din țară și chiar din străinătate au venit zilele acestea în Capitală, atrași de sfințenie, mai mult sau mai puțin conștienți.

„Pentru prima oară, la 58 de ani, am venit în București, pentru că acum am avut posibilitate. Am venit să-mi văd cumnata, am auzit slujbă și am zis să urc. Abia aștept să ajung să mă închin, că am fost și la Sfânta Paraschiva și acolo am stat vreo 12 ore”, mărturisește Liliana Gavrilescu, din Târgu-Frumos, județul Iași.

Luni, 26 octombrie. Entuziasmul tinerilor este debordant. Fie că sunt voluntari, studenți, elevi, seminariști, aceștia știu să dea o mână de ajutor la nevoie.

Ioana Petre are doar 25 de ani, însă vorbește ca un om cu multă experiență duhovnicească:

Mă bucur că am avut posibilitatea să mă împrietenesc cu Sfântul Dimitrie, care este mereu gata să ne ajute, mereu dispus să facă ceva să ne simțim mai bine, să ne ridice din starea în care suntem: fie o supărare, fie o grijă, fie un necaz. Mereu e aici cu noi. În aceste zile, sunt cu noi mari sfinți mijlocitori, numai să avem noi disponibilitatea, să avem noi așezarea, aplecarea să venim la ei cu toată inima, cu toată nădejdea”.

Cuviosu_Dimitrie_27-1_w700_h450_q95


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Minuni si convertiri, Sfantul Dimitrie Basarabov, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Cuviosul Dimitrie cel Nou, păstorul de vite tainuit din Basarabi, dar proslavit cu moaste intregi si facatoare de minuni, SFANTUL SIMPLITATII, BLANDETII SI DELICATETII, OCROTITORUL NOSTRU IUBIT. Slujba, tropar, canon (video, audio)

  1. Pingback: Sarbatoarea Bucurestiului. INTALNIREA CU SFANTUL CARE NE ADUNA SI NE UNESTE, CUVIOSUL DIMITRIE CEL NOU. De ce avem evlavie la SFINTI, de ce ne inchinam la SFINTELE MOASTE? “Eu cred că cine se luptă să fie prieten cu sfinţii este iubit de ei. Noi
  2. Pe mine Sfantul Dimitrie cel Nou m-a ajutat foarte mult.Amin!

  3. Multumesc Sfinte Dimitrie ca m-ai ajutat!

  4. Pingback: CARE A TAINA PUTERII MINUNATE A CUVIOSULUI DIMITRIE CEL NOU? “Bunătate, blândeţe, compătimire şi iubire nesfarşită faţă de toţi oamenii şi faţă de toate făpturile lui Dumnezeu” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: SFANTUL CUVIOS DIMITRIE CEL NOU, GRABNIC-AJUTĂTORUL – Paraclisul și Slujba de priveghere 2017 (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  6. Imnuri ortodoxe bulgaresti

    Megaloschemos II
    https://www.youtube.com/watch?v=o81A31hlgEA
    Oare noi, care ne inchinam la Dimitrie cel Nou, din Bulgaria, ce intelegem? Iata ce au inteles strainii:

    Trassel242: I am not a Christian myself, but I can still appreciate the beauty in these gorgeous hymns. The same way I can appreciate the beauty of cathedrals, temples and holy places all over the world.

    F B: I used to be Anglican/Episcopalian for many years. I converted to the Orthodox Church 5 years ago. My only regret is that I didn’t become Orthodox long ago.

    Sophia Shakti: In a time of turbulence these hymns save the soul from corruption by material world. Forever and ever.

    Saadet Nazike Hümeyra Baysal: I am a muslim But ı like that song and ı respect.God be with you’re all always.

    Megaloschemos III
    https://www.youtube.com/watch?v=mhTcxqKhKHQ

    Sebastian Castillo: Respect from Chile. Christianity will rise again, my brothers

    Arthur Vieira: Respect, from Brazil

    themarkfarow4jesus: Respect from France

    Nebo Radic: Respect from Hungary!

    Thracian: I am an American of Bulgarian ancestry. And I admit, I still identify more with my Slavic brothers than I do the soulless Anglos I live amongst. Stay strong, my Central and Eastern European Slavic brothers. Do not weaken against the enemy’s attacks. The future of Holy Europe is in the hands of the Slavs and Magyars who are holding fast against the anglo-zionist subverters of our sacred ancestral homelands.

  7. Pingback: MĂRTURISIREA LUI HRISTOS, ASTĂZI (video, text). Părintele GHORGHE HOLBEA: “E foarte important – şi aceasta ţine de discernământul duhovnicesc – SĂ ÎNȚELEGEM ÎN CE LUME TRĂIM, pentru că altminteri DEVENIM NIȘTE FARISEI, care
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate