“In ce stramta camasa de forta a logicii vor sa ne sileasca sa intram…” – ULTIMUL CONFLICT AL PARINTELUI SERAPHIM CU GRUPAREA ZELOTISTA

6-05-2010 Sublinieri

73514.b

“Pur şi simplu, nu sunt acolo unde trebuie, se luptă cu morile de vant, cu logica lor iezuită, îndreptătindu-si propria ‘puritate’, când, de fapt, este nevoie doar de inimi calde şi conştiente pentru a-i ajuta pe cei ce suferă şi caută şi a-i aduce la Hristos”.

“Cu tot stilul său fundamental nepartizan, Părintele Serafim nu a fost scutit nici el, în 1981, de o ciocnire finala cu eclesiologia supercorectă, superpartizană. De această dată, chiar şi întâi-stătătorul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, Mitropolitul Filaret, a fost implicat. La 22 septembrie 1980, el scri­sese Frăţiei:

Iubite Părinte Gherman,

Staretul Tavrion

Iţi trimit spre publicare un material […] despre ultimul Stareţ de la Sihăstria Glinsk, Arhimandritul Tavrion. După informaţiile pe care le deţin, acest înţelept şi binecinstitor Stareţ a ţinut mai întâi de Biserica din Catacombe; însă văzând cum credincioşii se risipesc ca oile fără păstor, s-a alăturat bisericii oficiale, chiar dacă în activitatea lui s-a ţinut cât mai departe de ea, dându-şi toată pute­rea călăuzirii duhovniceşti a sufletelor credincioase. […]

Dumnezeu să vă ajute. Pace ţie şi tuturor fraţilor.

Cu dragoste, Mitropolitul Filaret.

După cum s-a dovedit, mitropolitul le trimisese un document grozav de mişcător, infatisând adevărata viaţă bisericească din Rusia în condiţiile aproape imposibile ale regimul sovietic şi un stareţ drept, iubitor şi văzător cu duhul, foarte apropiat de duhul stareţilor de la Optina. Este interesant că Stareţul Tavrion, care răposase cu doar doi ani înainte, în 1978, arătase multă dragoste faţă de Părintele Dimitri Dudko, spunând:

„Părintele Dimitri are o credinţă atât de simplă, de copilărească, încat Dumnezeu l-a ales spre a fi un mărturisitor. Nu avem de ce să ne temem”.

La vremea aceea mai existau şi alte manuscrise insuflătoare despre oameni drepţi din contemporaneitate, care erau scrise şi circulau pe ascuns în Rusia, însă prea puţine dintre ele au ajuns în Occident înainte ca Rusia să devină din nou liberă. Astfel că, atunci când au primit acest document atât de rar şi de ac­tual, părinţii de la Platina nu au pregetat să-l publice. Şi, pentru a preîntâmpina orice obiecţii din partea aripii supercorecte pentru că publicau viaţa unui preot din catacombe care mai târziu a slujit în Patriarhia Moscovei, au însoţit materialul cu scrisoarea Mitropolitului Filaret şi cu încă două documente provenite din Biserica din Catacombe.

Insă departe de a înlătura tulburările, scrisoarea Mitropolitului Filaret a pro­vocat un strigăt de indignare din partea celor din extrema dreaptă, care nu-şi puteau imagina că propriul lor mitropolit poate să numească pe cineva din Pa­triarhia Moscovei „înţelept şi binecinstitor stareţ”. De această dată, partida supercorecţilor a declanşat o adevărata campanie, cu petiţii trimise peste tot pentru a se aduna semnături şi o delegaţie oficială trimisă să protesteze la reşe­dinţa metropolitană din New York. Petiţia afirma că fotografia Arhimandritului Tavrion şi articolul despre el trimis de mitropolit,

„slujesc ca propagandă sovi­etică pentru a modera atitudinea noastră faţă clerul sovietic si de Biserica Sovi­etică, arătându-ne că şi în Biserica Sovietică există de fapt «înţelepţi şi binecinstitori stareţi». […] Episcopii noştri ar trebui să se întrunească şi să facă o declaraţie publica referitoare la acest eveniment deosebit de grav. De asemenea, redactorii Cuvântului Ortodox ar trebui să repare răul deja făcut, retractându-şi afirmaţiile şi publicând o declaraţie a Sinodului Episcopilor noştri legată de această problemă deosebit de importantă”.

Unul dintre preoţii supercorecţi, nota Părintele Serafim,

„încearcă să le sileas­că pe enoriaşele rusoaice să scrie scrisori de protest mitropolitului, iar bietele bătrâne nu pricep ce vrea de la ele. In ce strâmtă cămaşă de forţă a logicii vor să ne sileasca sa intram si cat de nepotrivite sunt aceste lucruri cu nevoile reale ale misiunii ortodoxe de azi! […] Pur şi simplu, nu sunt acolo unde trebuie, se luptă cu morile de vant, cu logica lor iezuită, îndreptătindu-si propria <<puritate>>, când, de fapt, este nevoie doar de inimi calde şi conştiente pentru a-i ajuta pe cei ce suferă şi caută şi a-i aduce la Hristos.

In altă scrisoare Părintele Serafim numea acest tip de creştinism „ortodoxie de tip Alice în Ţara Minunilor”.

La fel ca şi cu alte prilejuri, Părintele Serafim şi-a exprimat îngrijorarea faţă de primejdiile pe care le ridica eclesiologia supercorectă pentru Biserica Rusă din Afara Graniţelor:

„Biserica noastră Rusă din Afara Rusiei poate continua să fie un far călăuzitor pentru alte Biserici Ortodoxe – însă nu va fi astfel dacă vom deveni o secta, aşa cum [facţiunea supercorectă] ar vrea să ne facă să fim (şi încă o sectă care nu va face altceva decât să se războiască cu alte mici „secte” din Grecia)”.

Mitropolitul şi alţi episcopi ai Bisericii din Afara Graniţelor s-au simţit che­maţi să pună capăt tulburării, promulgând o hotărâre în care se afirma că eveni­mentele pozitive din Rusia nu pot fi ignorate, inclusiv cele din Patriarhia Mos­covei. La cererea Arhiepiscopului Antonie, Hotărârea a fost publicată în Cu­vântul Ortodox. Alături era un articol semnat de Părintele Serafim, intitulat „Răspuns Stareţului Tavrion”, care demonstra că Cuvântul Ortodox nu-şi schimbase poziţia de temelie faţă de situaţia Bisericii din Rusia. Articolele despre Părintele Dimitri Dudko şi despre Stareţul Tavrion, sublinia Părintele Se­rafim, erau doar continuarea unor articole mai vechi – începând cu al treilea număr – despre evenimentele pozitive din sânul Patriarhiei Moscovei, în ciuda compromisurilor făcute de anumiţi episcopi.

Felul în care Părintele Serafim a sărit fără să pregete în apărarea Părinte­lui Dimitri şi a Părintelui Tavrion poate să pară surprinzător, mai ales când vine din partea cuiva care, după cum am putut vedea, prefera să evite disputele bisericeşti. Chiar şi noul său ucenic, Grigorie, care sosise la Mănăstirea Sf. Gherman tocmai în timpul incidentului cu Stareţul Tavrion, îşi aminteşte că la început s-a smintit de aparenta obsesie a Părintelui Serafim faţă de asemenea lucruri. „Noi suntem americani”, gândea Grigorie. „De ce trebuie să se ames­tece în lucruri care privesc doar Rusia?!”

Mai târziu, fratele Grigorie a înţeles: apărarea Stareţului Tavrion era apărarea duhului adevarat al crestinismului impotriva literei. Insa implicatiile erau chiar mai insemnate. Fenomenul Stareţului Tavrion şi al altora asemenea lui dovedeau că Sfânta Rusie nu a dispărut, că avea să reînvie. Iar reînvierea Ru­siei, după cum a afirmat Părintele Serafim în repetate rânduri, nu afecta numai Rusia: ci era un eveniment de care depindea soarta întregii lumi.

La 31 august 1981, la Conferinţa Tinerilor Ruşi din San Francisco, Părintele Serafim a explicat semnificaţia covârşitoare a Rusiei într-o prelegere ce va de­veni ulterior una dintre cele mai răspândite şi mai discutate scrieri ale sale: „Viitorul Rusiei şi sfârşitul lumii”.

Rusia”, spunea el, „cea dintâi ţară care a suferit jugul comunist, este şi prima ţară care începe să se trezească şi să-i supravieţuiască. In ciuda faptului că tirania comunistă continuă să domnească în Rusia, ateismul nu a acaparat sufletul Rusiei, iar redeşteptarea religioasă ce se vede acum în Rusia este, fără îndoiala, doar începutul unui proces imens şi de temelie: vindecarea sufletului unei întregi naţiuni de molima ateismului. Iată pricina pentru care Rusia zilelor noastre are de spus un cuvânt semnificativ întregii lumi, care se prinde în aceeaşi capcană a ateismului din care Rusia începe să iasă; aşa se face că viitorul Rusiei este aşa de strâns legat, în sens religios, de viitorul întregii lumi”.

Părintele Serafim continua citând numeroase prorocii ale sfinţilor Rusiei referitoare la reînvierea ei, între care şi următoarele:

Stareţul Varnava de la Schitul Ghetsimani (+ 1906):

„Prigoanele împotriva credinţei se vor înteţi. Va veni o nemaiauzită durere şi un întuneric, şi aproape toate bisericile vor fi închise. Dar când oamenii vor simţi că nu mai pot să în­dure, va veni izbăvirea. Va urma o înflorire. Vor începe chiar să se construiască biserici. Însă aceasta va fi inflorirea de dinaintea sfarsitului“.

Stareţul Alexie de la Sihăstria Zosima (+ 1928):

„Cine spune ca Rusia este pierdută, că ea a pierit? Nu, nu, ea nu este pierdută, nu a pierit şi nu va pieri – însă poporul rus trebuie să se curăţească de păcat prin mari încercări. Fiecare trebuie să se roage şi să se pocăiască cu osârdie. Dar Rusia nu este pierdută şi nu a pierit”.

Repetând aceste prorocii, Părintele Serafim le amintea tinerilor săi ascultă­tori ruşi că refacerea Sfintei Rusii

„depinde de poporul rus însuşi, pentru că Dumnezeu acţionează întotdeauna prin voia slobodă a omului. La fel cum Ninive a fost cruţată atunci când poporul s-a pocăit, iar prorociile lui Iona s-au dovedit false, tot asa si prorociile despre refacerea Rusiei se vor dovedi false daca poporul rus nu va avea pocăinţă” .

In anul 1938, prorocul vremurilor moderne, Arhiepiscopul Ioan, spusese şi el că renaşterea Rusiei va fi posibilă numai după curăţirea cumplitelor sale pacate, iar aceste păcate el le-a arătat a fi încălcarea juramantului şi regicidul – uciderea de-Dumnezeu-unsului Ţar.

Publicul şi conducătorii militari”, spunea Arhiepiscopul Ioan, „s-au lepadat de supunerea şi credincioşia faţă de Ţar chiar înainte de abdicarea sa, forţându-l la aceasta, căci el nu dorea vărsare de sânge în ţară; iar poporul a salutat pe faţă şi zgomotos această faptă şi niciunde nu au spus cu glas tare că nu se învoiesc la aceasta. […] Astfel, vinovaţi de păcatul regicidului nu sunt doar cei ce l-au săvârşit direct, ci tot poporul care s-a bucurat atunci de răsturnarea Ţarului şi a îngăduit înjosirea, arestarea şi deportarea lui, lăsându-l fără apărare în mâinile criminalilor, fapt care, prin sine însuşi, a predeterminat sfârşitul. Astfel, catastrofa care s-a abătut peste Rusia este consecinţa directă a acestor păcate groaznice, iar renaşterea Rusiei va fi cu putinţă numai după curăţirea de ele. Insă până în clipa de faţă nu a fost o pocăinţă sinceră, cri­mele săvârşite nu au fost condamnate limpede şi mulţi dintre participanţii activi la Revoluţie continuă să declare şi acum că la vremea aceea nu s-a putut proceda în nici un alt fel. Cum nimeni nu pronunţă o condamnare directă a Revoluţiei din februarie, acea ridicare împotriva Unsului lui Dumnezeu, poporul rus continuă să fie fie părtaş la păcat, mai ales când apară roadele Revoluţiei”.

La mai bine de patruzeci de ani după ce Arhiepiscopul Ioan spusese aceste cuvinte, Părintele Serafim putea să afirme la rândul său:

„Această crimă [a re­gicidului] este ca un simbol al întregii căderi a Rusiei de la Hristos şi de la adevărata Ortodoxie – un proces care a durat cea mai mare parte a secolelor al XlX-lea şi al XX-lea şi poate abia acum este pe cale de a fi răsturnat”.

Părintele Serafim a ţinut această prelegere despre viitorul Rusiei la doar câteva luni înainte ca Ţarul şi toţi Noii Mucenici ai Rusiei Să fie canonizaţi de Bi­serica Rusă din Afara Graniţelor. Canonizarea aceasta, afirma Părintele Sera­fim, „este strâns legată de ridicarea blestemului efectiv care s-a abătut asupra pământului rusesc de la mucenicia Ţarului”. La 18/31 octombrie 1981, la New York s-a celebrat canonizarea Ţarului şi a Noilor Mucenici. Slujba cântată în cinstea lor a fost alcătuită în întregime de Părinţii Gherman şi Serafim. Intre slujitori se afla şi Episcopul Nectarie, singurul episcop de faţă care fusese membru al Bisericii pătimitoare din Rusia şi care îl cunoscuse personal pe Patriarhul Tihon, Noul Mucenic. După un an şi jumătate, unimea sufletească a Episcopului Nectarie cu Noii Mucenici s-a vădit chiar prin moartea sa, când acesta a adormit tocmai în duminica pomenirii lor, după ce participase la Slujba Privegherii în cinstea lor în seara dinainte.

La aceeaşi Conferinţă a Tinerilor Ruşi, la care Părintele Serafim vorbise de­spre viitorul Rusiei, Episcopul Nectarie a prezentat şi el o prelegere cu totul deosebită.

„Avem o rază de nădejde”, a spus Episcopul în încheierea cuvântu­lui său, „ca vestea canonizării Ţarului în fruntea Noilor Mucenici ai Rusiei să ajungă şi la poporul rus pravoslavnic rămas credincios în patria noastră; şi astfel, înţelegând împreună cu noi greutatea păcatului regicidului ce apasă asupra Rusiei, să cerem iertare Domnului cu lacrimi de pocăinţă şi cu inimile pline de rugătoare cântări să chemăm cu toţii în ajutor pe Ţarul Nicolae: «Sfinte Ţar-Mucenic şi purtător de chinuri Nicolae, dimpreună cu toţi Noii Mucenici ai pă­mântului rusesc, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii». Atunci avem credinţa ca sufletul sfânt al Ţarului, adânc mâhnit pentru pătimitoarea Rusie, se va prosterna înaintea scaunului lui Dumnezeu şi se va ruga cu mai multă stăruinţă pentru mântuirea Rusiei şi a noastră, a păcătoşilor. «Sângele mucenicilor strigă la cer».

Iar Domnul va auzi rugăciunea pocăinţei noastre; şi auzind sfânta rugăciune a smeritului său slujitor, Ţarul Mucenic, cu puterea Sa VA FACE O MINUNE. Ştergând din conştiinţa poporului rus greul păcat al regicidului, cu suflarea bu­zelor Sale va spulbera de pe faţa pământului rusesc jugul comunist şi toată necurăţia puterii luptătoare de Dumnezeu. La Dumnezeu orice este cu putinţă! El are puterea de a preschimba durerea în bucurie şi VA REÎNVIA SFÂNTA RUSIE PRAVOSLAVNICĂ. Amin”.

Aceasta era în 1981; şi chiar dacă Episcopul Nectarie şi Părintele Serafim nu au trăit ca să şi vadă, toate s-au întâmplat întocmai cum au scris ei.

Din nefericire, unii încă se mai întreabă:

„De fapt, ce anume a realizat Pă­rintele Dimitri Dudko prin toată activitatea lui? Până la urmă, nu a făcut decât să se bage pe sine şi pe o mulţime de alţi oameni în necazuri şi să se facă de râ­sul duşmanilor săi”.

Cei ce dau glas unor astfel de păreri nu se gândesc că fără truda Părintelui Dimitri şi a altora ca el pentru deşteptarea conştiinţei naţionale, ajungând chiar la cinstirea în public a Ţarului-Mucenic, se prea poate ca poporul rus ca întreg să nu se fi căit de păcatul regicidului şi să nu fi scuturat tirania ateistă. Chiar când Rusia era încă robită, Părintele Dimitri a vorbit despre putinţa ca Golgota să nu ducă spre nici un fel de înviere: „Se prea poate sa fie doar Golgota tâlha­rului celui nebun”.

Străduindu-se să schimbe mersul evenimentelor, Părintele Dimitri a izbutit să ajungă nu doar la cei ce erau deja membri activi ai Bisericii. El a ajuns la toti – inclusiv la atei înrăiţi şi agnostici confuzi, în care credinţa strămoşilor lor era adormită. Este vădit că nu ar fi fost de ajuns ca doar un grup de aleşi să se în­toarcă de la rău. Pentru ca Rusia să fie din nou liberă, pocainta pentru relele trecutului trebuia sa devina o miscare nationala, iesita din spectrul larg al societatii ruse. Desigur, Părintele Dimitri nu a reuşit să provoace această mişcare de unul singur; alături de el au mai fost sute de alţi truditori, ale căror nume nu au ajuns niciodată până la Părintele Serafim sau la alţii din Occident. Insă el a dus greul şi aceasta este marea lui realizare. Ieroschimonahul Aristocleu, care a murit în august 1918, spunea:

„Cântarele lui Dumnezeu sunt foarte precise; şi atunci când va precumpăni şi cel mai mic bine într-un taler, Dumnezeu îşi va descoperi milostivirea asupra Rusiei”.

Dacă nu ar fi fost Părintele Dimitri, oare cum ar fi stat talerele cântarului acum? In 1980, cu câteva săptămâni înainte de a fi arestat, Părintele Dimitri se gândea la prăznuirea a o mie de ani de la încreştinarea Rusiei, eveniment ce urma să aibă loc în 1988, şi întreba:

„Ce ar trebui sa facem oare pentru ca pământul nostru creştin (care a devenit ateu), să intre în al o mielea an de creştinism cu puteri noi?”

In octombrie 1987, putea deja să scrie:

„Să dea Dumne­zeu ca un nou început sa fie blagoslovit în mult-pătimitorul nostru pământ, ca să putem cu toţii să respirăm liberi o gură de aer proaspăt. […] Mileniul încreştinării Rusiei este un jubileu al tuturor creştinilor, o dată plină de semni­ficaţii şi grăitoare pentru lumea întreagă. Aşa să fie, aşa să fie!”

In 1987 aceste lucruri puteau sa pară rodul unei simple visări. Dar anul ur­mător a adus intr-adevăr schimbări însemnale în Rusia şi în Biserica ei. Curând au început să se ţină slujbe religioase publice închinate Ţarului-Mucenic şi a început să se vorbească despre el în presă şi la televiziune. Un val de dragoste pentru Sfinţii Mucenici Imperiali era liber acum să se înalţe din inima poporu­lui rus. Iar în vreme ce prorociile se împlineau una după alta, conferinţa Părin­telui Serafim despre viitorul Rusiei se răspândea, fiind comentată şi la televizi­unea rusă. Poporul rus îi mulţumea Părintelui Serafim pentru tot ceea ce făcuse pentru el şi pentru că l-a ajutat să vadă calea izbăvirii.

Câţiva ani mai târziu, totalitarismul comunist ţinea deja de domeniul trecutului atât în Rusia, cât şi în alte ţări ortodoxe. In iulie 1993, la marea adunare de la locul executării familiei imperiale (Ekaterinburg) s-a citit un mesaj din partea Patriarhului Alexei al II-lea şi al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, chemând întreaga naţiune la pocăinţă pentru moartea Ţarului şi a familiei sale. Ca un ecou la cele spuse odinioară de Arhiepiscopul Ioan, Episcopul Nectarie şi Părintele Serafim, epistola Patriarhiei Moscovei, liberă de acum, spunea următoarele:

„Păcatul regicidului, care şi-a făcut loc în mijlocul nepăsării cetaţenilor din Rusia, nu a fost ispăşit de poporul nostru. Acest păcat, fiind o încăl­care atât a legii dumnezeieşti, cât şi a legii civile, apasă greu asupra sufletului poporului nostru, asupra conştiinţei sale morale. Iar astăzi, în numele întregii Biserici, în numele copiilor ei vii şi adormiţi, vestim pocăinţa înaintea lui Dumnezeu şi a poporului pentru păcatul acesta. Iartă-ne Doamne! Chemăm la pocăinţă întregul nostru popor, pe toţi fiii noştri. […] Fie ca pocăinţa pentru pă­catul săvârşit de strămoşii noştri să ni se facă stindard al unităţii“.

In sfârşit, pe7/20 august 2000, Soborul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) l-a canonizat pe Ţarul Nicolae al II-lea şi familia sa, împreună cu o mie două sute de Noi Mucenici şi Mărturisitori. Canonizarea, la care au luat parte patriarhi şi episcopi ortodocşi din lumea întreagă, a avut loc în măreaţa Catedrală Hristos Mântuitorul, reconstruită de curând în Moscova, care era ea însăşi un simbol al reînvierii Rusiei – Catedrala originală fiind dinamitată de comunişti în 193113.

Vremea pocăinţei şi curăţirii Rusiei nu s-a încheiat încă. Cuvintele despre pocăinţa poporului rus ale Arhiepiscopului Ioan, ale Episcopului Nectarie şi ale Părintelui Serafim sunt la fel de actuale astăzi ca şi înainte de sfârşitul prigoa­nei comuniste. Dacă poporul ortodox rus va putea urma acest sfat până la capăt, ca un singur trup, va împlini destinul Rusiei despre care au vorbit prorocii ei: acela de a propovădui întregii lumi un ultim cuvânt de pocăinţă. La capătul prelegerii sale despre viitorul Rusiei, Părintele Serafim afirma:

„In cartea care descrie cel mai amanuntit cele ce se vor întâmpla la sfârşitul lumii, Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul, la deschiderea celei de-a şaptea peceţi, care precede cea de pe urma rana ce urmează să se abată asupra omenirii, se spune: s-a facut tăcere în cer ca la o jumătate de ceas (Apoc. 8, 1). Unii au talcuit ca va fi un scurt rastimp de pace înaintea evenimentelor finale ale istoriei lumii, mai precis o scurta perioadă de refacere a Rusiei, cand propovaduirea pocaintei in intreaga lume va începe cu Rusia – acel “nou, ultim cuvant” pe care Dostoievski însuşi nădăjduia că Rusia îl va adresa lumii. In contextul mondial actual, când evenimentele petrecute într-o ţară sunt cunoscute în întreaga lume aproape instantaneu şi când Rusia, curăţită prin sângele mucenicilor ei, are în­tr-adevăr o şansă mult mai mare decât oricare altă ţară de a se trezi din somnul ateismului şi al necredinţei – putem deja să ne gândim la putinţa unui asemenea eveniment. După cum au spus Părintele Dimitri Dudko şi ceilalţi, nu se poate ca sângele nenumăraţilor mucenici din Rusia să se fi vărsat în deşert; fără îndoială, este sămânţa ultimei mari înfloriri a adevăratului creştinism. […] Arhiepiscopul Ioan îşi încheia raportul din 1938 către Sobor cu o prorocie şi o nădejde că în Rusia va fi un Paşti adevărat, unul care va străluci pentru în­treaga lume inainte de sfârşitul tuturor lucrurilor şi de începutul Impărăţiei de obşte a lui Dumnezeu: «Scuturaţi somnul deznădejdii şi al trândăviei, fii ai Ru­siei! Priviţi la slava pătimirilor ei şi curăţiţi-vă; spălaţi-vă de păcate! Intăriţi-vă în credinţa ortodoxă spre a fi vrednici a vă sălăşlui în sălaşul Domnului şi de a locui în muntele cel sfânt al Său! Saltă, saltă şi te ridica, Rusie, tu care din mâna Domnului ai băut cupa iuţimii Sale! Când suferinţele tale se vor fi sfârşit, dreptatea ta va merge cu tine şi slava Domnului te va însoţi. Oamenii vor veni la lumina ta, iar împăraţii la strălucirea ce va răsări peste tine. Atunci, ridică-ţi ochii şi vezi: iată, copiii tăi vin la tine de la Apus, şi de la Miazănoapte, şi de la mare, şi de la Răsărit, binecuvântând pe Hristos în tine, în vecii vecilor.»Amin”.

(Ierom. Damaschin, Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose, Editura Sophia, Bucuresti, 2005)

Legaturi:


Categorii

Biserica rastignita, Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Marturisirea Bisericii, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Serafim Rose, Portile Iadului, Razboiul nevazut, Stilisti/ schismatici

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la ““In ce stramta camasa de forta a logicii vor sa ne sileasca sa intram…” – ULTIMUL CONFLICT AL PARINTELUI SERAPHIM CU GRUPAREA ZELOTISTA

  1. “Dedicaţi-vă întreaga energie propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu şi adevărului lui Hristos, în special în zilele noastre, când necredinţa şi ateismul atacă cu multă îndrăzneală Biserica lui Hristos. Fie ca Dumnezeul păcii şi iubirii să fie cu voi cu toţi!”
    “Fie ca Dumnezeu să Îl înveţe pe fiecare dintre noi să năzuiască pentru adevărul Său şi spre binele Sfintei Biserici, mai degrabă decât pentru ceva de dragul său.”
    (Citate ale Sfantului Tihon)

    HRISTOS A INVIAT! HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU! HRISTOS SA NE LUMINEZE!

  2. Dulce Romanie si pentru tine cerul are pregatite asemenea bucurii de te vei pocai in dragostea de Dumnezeu si de semeni cuadevarat.

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVINTE DE TREZIRE SI DE LIMPEZIRE DUHOVNICEASCA DE LA CUVIOSUL SERAFIM ROSE (†2 septembrie): “Este mai tarziu decat credem”; “Nu trebuie sa umblam dupa semne spectaculoase, ci mai degraba sa cautam semne
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Sa recitim impreuna (V): VLADICA AVERCHIE TAUSEV (35 de ani de la adormire) DESPRE O FORMA DE APOSTAZIE FOARTE ACTUALA, dar ignorata atunci cand ne centram doar pe corectitudinea formala. CE CAUTA INTRIGILE IN BISERICA?
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » CRUCEA CRESTINULUI VREMURILOR DE PE URMA: intre Leviathanul intereselor si silniciilor euro-masonice si “dumnezeul” furios si turbulent al zelotilor extremisti (Sinteza de stiri, opinii si recomandari pe teme reli
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » PRIMA “TAIETURA” STILISTA IN TRUPUL BISERICII DE DUPA INFIINTAREA B.O.S.V. Adevaratele motive ale plecarii in Grecia a parintelui Nichita de la Brancoveni. “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminteR
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE SERAFIM ROSE SI CONDITIILE RAPORTARII ORTODOXE LA SFINTII PARINTI:“Fara durerea inimii, nu poti fi decat un smochin neroditor, un plictisitor ‘stie-tot’ care este totdeauna ‘corect’
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN (15 iunie) SI “RAVNITORII” SUPERCORECTI (I)
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN SI “ZELOTII” SUPERCORECTI (II): “Simt in aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist”
  10. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE (2 septembrie) - MODEL DE MARTURISIRE "POZITIVA" A CREDINTEI, IN DUHUL AUTENTIC ORTODOX
  11. Pingback: PARINTELE CLEOPA - cateva invataminte esentiale dintr-o viata plina de minuni
  12. Pingback: CU CE A DERANJAT STARETUL EFREM PE STAPANII LUMII? (I) “Puterile intunericului, sionistii, vor sa loveasca in Ortodoxie! Kissinger, om intunecos” (VIDEO)
  13. Pingback: Duminica Slabanogului din Vitezda: DESPRE IPOCRIZIA LEGALISTA SI LIBERTATEA DUHULUI: “De ce ajungem sa pretuim mai mult o regula decat un om?” -
  14. Pingback: CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV – intimul Duhului si puterea sfanta a cuvantului. Plus: PARINTELE SOFRONIE SI BISERICA RUSA -
  15. Pingback: Adevarul despre “reforma calendarului” si schisma din Biserica Ortodoxa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…” -
  17. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
  18. Pingback: Intelegerea LUI HRISTOS si intelegerea FARISEICA. Legea veche si Legea noua. SENSUL RANDUIELILOR RELIGIOASE EXTERIOARE versus LEGALISMUL FORMELOR GOALE, FARA DUH -
  19. Pingback: CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…” -
  20. Pingback: ACATISTUL Cuviosului Serafim Rose din Platina, “candela stralucitoare a lui Hristos ce lumineaza vremurile din urma” (2 septembrie) -
  21. Pingback: Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABI
  22. Pingback: Pomenirea unui profetic sfant contemporan, CUVIOSUL SERAFIM CEL NOU, DE LA PLATINA: “ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. Poate ca acestia sunt ultimii cativa ani in care mai putem continua sa raspandim liberi cuvantul“ -
  23. Pingback: VINDECAREA FEMEII GARBOVE. Predicile Parintilor Cleopa, Arsenie Boca, PS Sebastian, episcopul Slatinei si Arhim. Nectarie, staretul Manastirii Sihastria Putnei (audio) despre FARISEISM, INVIDIE, IUBIRE SI RECUNOSTINTA -
  24. Pingback: Parintele Nichifor Horia (Iasi) despre MARTURISIREA CREDINTEI, DISCERNAMANT, DRAGOSTE, ZELOTISM SI HABOTNICIE | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om”. SI DRAGOSTEA ARE NEVOIE DE INTELEPCIUNE |
  26. Pingback: PARINTELE EFREM KATUNAKIOTUL SI INCERCAREA STILISTA. Cum descopera Dumnezeu cuviosilor Sai unde este Biserica si unde lepadarea de har | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: SFANTUL IOAN MAXIMOVICI – ierarhul Bisericii Universale. LUPTA PENTRU UNITATEA SI PACEA BISERICII A SFANTULUI ARHIEPISCOP DE SAN FRANCISCO. “Întăreşte Doamne Biserica Ta pe care ai câştigat-o cu scump Sângele Tău!” | Cuvântul Ort
  28. Pingback: SIMPLITATEA CARE NE MANTUIESTE. Fericitul Parinte Serafim Rose despre necesitatea de A NE INMUIA INIMILE, A NU NE INCREDE IN MINTEA NOASTRA si a nu ramane la nivelul corectitudinii rationale: “Atitudinea CRITICISTĂ este un lucru foarte negativ şi
  29. Pingback: Atunci cand… “Biserica doare…”: PARINTELE SOFRONIE si GANDUL LUI DUMNEZEU PENTRU A RAMANE IN BISERICA PATRIARHALA chiar si in decenii de mare sminteala: “Toate celelalte miscari, oricat ar fi ele de evlavioase in ce priveste
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate