DANIEL TURCEA – istoria convertirii minunate a unui poet al Luminii. Ultimul sau cuvant: “RUGATI-VA!”

28-03-2012 Sublinieri

“Daniel Turcea este cel mai mare poet ortodox din literatura universala contemporana”. (Pr. prof. Dumitru Staniloae)

“Daniel Turcea s-a nascut la Targu-Jiu, in data de 22 iulie 1945. Este primul dintre cei patru copii ai colonelului Gheorghe Turcea si ai Mariei, profesoara de matematica. Isi petrece copilaria si adolescenta la Pitesti. Vadeste o inteligenta precoce si abilitati artistice neobisnuite in literatura si pictura. In 1968 isi incheie studiile universitare la Institutul de Arhitectura „Ion Mincu” din Bucuresti. Apartine acelui tip de homo universalis, cu o eruditie temeinica si neobisnuit de ramificata: matematici superioare, fizica atomica, chimie, anatomie, filozofie, istoria artei, literatura. Nu isi refuza nici experientele spirituale la moda in Apus, anume practicile initiatice extrem orientale: yoga, zen, confucianism. Nesatisfacut in nevoia sa acuta de Absolut, poetul rataceste in lumea amagirilor, spunand:

eu vroiam doar sa aman
moartea si infrangerea.

(Iubire)

Experienta acestor ani de cautari dramatice este concentrata poetic in primul volum de versuri, Entropia (1970), care se bucura de o buna primire la noi si in strainatate. Cartea este un delir al deznadejdii.

In 1973 are un vis minunat care il intoarce la Dumnezeu. Intalnirea cu Hristos ii schimba ireversibil existenta. Parintele Dumitru Staniloae, teologul iubirii dumnezeiesti, care a inteles ca nimeni altul opera acestui poet al dragostei de Dumnezeu, considera convertirea lui Daniel Turcea o adevarata minune pe drumul Damascului. Mult timp poetul nu a mai putut scrie nimic. Dupa o cautare indelunga si staruitoare el gaseste in parintele Arsenie Papacioc duhovnicul potrivit pentru cautarile sale spirituale. De acum viata ii va fi o continua inaintare in unirea cu Hristos:

ma apropii de Tine si Tu
mai mult decat soarele ma pretuiesti
mai curat ca lumina
cea mai ascunsa privirii
ma doresti viu.

(Iubire)

In 1978 apare volumul „Epifania“, o uimitoare marturisire de credinta. In acelasi an este admis la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu cu media 9,50, dar i se respinge dosarul din motive politice.

Peste putin timp se imbolnaveste de o teribila maladie a sangelui, un cancer absolut neclasabil. In ultimele 8 luni de viata, in chinuri cumplite, scrie o poezie mistica de mare seninatate, strabatuta de la un capat la altul de bucuria Invierii. Moare la 28 martie 1979, la 33 de ani.

Cu o luna inaintea mortii a scris o poezie care descrie, profetic, momentul mortii:

un singur lucru nu aflase
ca trupul poate sa ii moara
intr-o amiaza fara nume
mainile ii vor fi atat de grele
incat pana la frunte va fi o vesnicie
de strabatut
era frumos, luminand
cu inima curata printre pasari, ape
nu-i puteau invalui trupul, focul
nu-l putea-mbratisa, intunericul
nu-i putea frange raza privirii, veninul
nu l-ar fi putut atinge
el
nu era vinovat.
Lumea nu are decat o singura justificare:
Invierea.

(Arhe)

In secolul celor mai confuze arte poetice si intr-un rastimp cand poezia romaneasca se vroia o cale de evaziune din universul concentrationar al utopiei marxist-leniniste si cauta sa insele rigorile cenzurii cu aluzii politice mai mult sau mai putin timide, Daniel Turcea scria o poezie doxologica, in duhul celei mai autentice Traditii ortodoxe. Poezia aceasta este o explozie a bucuriei Invierii care poate anihila frica de moarte si teroarea istoriei. Este strigatul teribil al celui eliberat din adancul fara fund al intunericului mortii, un strigat care nesocoteste biruitor adaptarea cuvintelor la realitatea constrangatoare a veacului.

De la superbia luciferica la iubirea-jertfa, de la haosul informational, entropie, la perceperea prezentei luminoase a Logosului in cosmos, poetul a parcurs un traseu infinit, al carui punct de referinta absolut este experienta cutremuratoare a Invierii:

am fost intre carti, asteptand

si-n multime

nerabdator

uneori umblam fara sa vad

dar nu erai, nu erai

intre carti

in multime

si nu mai era timp

Mangaietor

numai sete

fara nume

hranitor de vultur visasem sa fiu

moartea e poate singura oglinda

in care incepem sa ne vedem

cer naruindu-se

iarta-ma

umblam fara sa vad

si nu mai era timp”.

(Povestiri IV)

Sentimentul de zadarnicie a vietii, iminenta mortii, deznadejdea – culme a tuturor angoaselor, nu pot fi anihilate decat de realitatea uimitoare a aratarii lui Dumnezeu:

mai mult
decat viata
decat lumina
Mangaietor
mai sus
mai adanc
mai aproape
cuvintele precum o torta
intr-o mare de flacari, arzand
apa si duh
sange si apa
cuvant si viata
Cuvant
vaz-duh.

(Epifania)

Jertfa si invierea Fiului reasaza lumea in normalitatea comuniunii cu Dumnezeu printr-un cutremur spiritual care zguduie cerul si pamantul cosmosului, cerul si pamantul inimii. Moartea dobandeste astfel doua posibile finalitati infinit opuse: nimicire a creatiei – moartea vesnica – si omorare a mortii prin jertfa -viata vesnica:

murim pentru a nu muri
ori vom arde de tot pe rugul insetarii
jertfa de taina fiind
mistuindu-ne-n duh
pentru a fi pururea vii
murim spre viata
sau murim spre moarte.

(Murim pentru a nu muri)

Lumea se recreaza printr-o continua jertfa, care e o neincetata omorare a formelor mortii, o continua presiune asupra structurilor ei superficiale si invartosate, pentru a se innoi. Hristos cel inviat din morti este prezent in mod real, in toata Lumina dumnezeirii Sale, la fiecare Sfanta Liturghie:

Cum nu vom fi vrednici de iad
cand Sangele Lui a curs pentru noi,
iar si iar rastignandu-Se
in toate Liturghiile omului
si nu L-am vrut
si nu L-am crezut
si nu L-am urmat
si n-am vrut sa fim
fara moarte
Cerurile se deschid inaintea
noastra
si vine potopul de raze
si vine
Dumnezeu ca roua in potir.

(Cerul pogorat pe pamant)

Zilele de cosmar zamislite de fantezia monstrilor launtrici sunt arse de Lumina curatitoare a lui Hristos Care inviaza in om:

si n-am mai fost
singur
si noaptea s-a facut o lumanare aprinsa.

Ca si la Sfantul Simeon Noul Teolog, intunericul echivaleaza cu patimile care il inchid pe om in el insusi si in lipsa de sens a existentei:

si cand voi fi cu Tine, Lumina
inconjurat de lumina
spulbera
acoperamantul acesta tesut peste ochi
peste inima
arata-Te, ard in mine
vistieriile mortii
vino, aproape
mormant iti sunt
invie in mine
un seceris
al secerisului
cand neghina
va arde

Inca din rastimpul vremelniciei, invierea e traita ca Lumina si Iubire:

vie Lumina
venind pe cale
inima-mi cere
pasare lina
sufletul-n lacrimi
vrea, fara vina
numai sa-l apere
numai sa-l poarte
sus, peste moarte

(Balada pasarii)

Poezia lui Daniel Turcea isi asteapta inca cititorii pentru a fi descoperita in sensurile ei profunde. Parintele Dumitru Staniloae observa cu justete ca suntem in fata unor versuri scrise pentru omul de astazi la un nivel de intelegere duhovniceasca asemanator cu cel al sfintilor imnografi:

Intelegerea luminii ca iubire apropie poeziile lui Daniel Turcea de Imnele dragostei dumnezeiesti ale Sfantului Simeon Noul Teolog, fara insa a le priva de nuantele unor forme de expresie de necontestata originalitate si subtilitate, nelipsite fiind de prospetimea potrivita omului de astazi“.

***

LUMINA DIN LUMINA

Taina pogoara, ramai in
Taina
fiintei mele, locas
Ţie, intreita Lumina
fii tacerea mea, fii cuvintele ele.

***

CAND VOM INCEPE SA TRAIM LUMINA?

Deschide ochii mei si voi cunoaste minunile din Legea Ta!
(Psalm 118, 18)

E o pace,
negraita bucurie!
Zi a iertarii,
a-mpacarii!
Iar va straluci
deasupra ta
chemarea!
Şi, spune-mi
lacrima
nu-i in zadar!?
Veni-vor cei ce nu se tem
de moarte,
cei blanzi si luminand!
– Unii din ei, atat de nestiuti
erau de oameni,
incat,
cu sila ii priveau;
adesea,
in pilde le vorbeau la masa;
o, cum se poate ajunge,
de nu iei seama,
sa-ti pierzi bucuria! –
Agera evlavie,
pururi cu ochiul deschis,
cand BLANDA TA LUMINA
lumina-va noptile din suflet?
Cand vom incepe
sa traim
lumina?

Poezia lui Daniel Turcea mi-a devenit cunoscută datorită Părintelui Ioan Pintea cînd, prin `93, a vorbit într-o seară studenţilor despre poezia creştină. Pe departe, versurile lui m-au atras. Poezia lui e de o frumuseţe aparte, ea nu se recomandă prin estetica cuvîntului sau cochetăria unei idei, sau al unui sentiment transpus într-o plastică a vorbirii. Versul alb pare simplu dar nu e deloc facil. El exprimă o chintesenţă a cunoaşterii marii culturi dar mai ales a filosofiei creştine şi teologiei mistice. E greu să treci peste cuvîntul lumină des invocat în poemele sale fără să nu te gîndeşti, de exemplu, la zilele Facerii, la Hristos Lumina cea Adevărată, la Teologia dogmatică şi mistică a Sf. Grigorie Palama, la Sf. Simion Noul Teolog etc.

Aveam să descopăr cît de marginalizat e acest poet. Puţinele exemplare de cărţi găsite la Biblioteca Universităţii reuşiserăm să le xeroxăm şi copiile circulau între prieteni. Mă bucur că Nicolae Manolescu îl menţionează în ,,Istoria critică a literaturii române”, Ed.Paralela 45, Piteşti, 2008, acordîndu-i două pagini(pag. 1085-1087), tot e ceva, de prezentare, analiză şi critică literară, însă, întristător de superficială şi plată. N. Manolescu se cam încurcă cînd vorbeşte de credinţa poetului: ,,religiozitatea lui e profundă şi naivă” (?!…),de ,,monotonia liturgică care pune stăpînire pe poezia lui D. Turcea”. Criticul găseşte lumina doar ca pe o simplă stereotipie verbală cu efecte retorice.

Prin primăvara lui 95, o mînă de prieteni plecam spre Cernica ca să-i găsim mormîntul celui ce a vorbit atît de sublim prin versurile sale despre Înviere. A cărui poveste de viaţă ne copleşise. Şi l-am găsit, după ceva ore de căutare. Un mormînt simplu, ascundea rămăşiţele unui om căruia i s-a dat să trăiscă bucuria unei lumini negrăite. Mormîntul celui ce scria: ,,ştiu, voi muri/ dar cîtă splendoare”, sau ,,îngropaţi morţii/ ca pe seminţe”.

Nu sunt în măsură să vorbesc de poezia lui Daniel Turcea, o fac însă pentru că mi-ar plăcea ca amintirea acestui caz de convertire, ca şi poezia lui, să fie mai bine cunoscute.

Materialul ce urmează aparţine Oanei Alexandra Luca căreia îi mulţumesc pentru postare.

Informaţiile despre Daniel Turcea sunt preluate din conferinţa Istoria unei convertiri susţinută de sora poetului, Lucia Turcea, la Cluj-Napoca, în 2001.

Daniel Ilie Turcea s-a născut în 22 iulie 1945 la Tg. Jiu, unde părinţii s-au cunoscut şi s-au căsătorit, în timpul războiului. Este al doilea din cei patru copii ai familiei. A fost înzestrat cu multe daruri de mic, moştenind-o pe mama sa, Maria, care avea o cultură şi o capacitate intelectuală deosebită (a urmat Facultatea de Matematică din Cluj numai pentru a-i face pe plac bunicului şi a absolvit-o cu brio). Bunicul său a fost preot, din familie de preoţi (cu tradiţie) de sute de ani.

Daniel Turcea a scris prima poezie la şapte ani, Corabia. Alături de talentul literar a început să se vădească şi cel artistic: ajungând acasă după ce a văzut piesa de teatru Vlaicu-Vodă, a decorat mobila şi pereţii casei cu scene din piesă. Acest lucru se întâmpla când avea doar şase ani.

Mediul în care a crescut poetul a fost profund religios, Daniel Turcea va şi mărturisi că pentru rugăciunile mamei lui a fost întors de la moarte la viaţa biologică şi Viaţa cea adevărată. Copilăria poetului a fost marcată nu doar de înzestrarea artistică, ci şi de boală. S-a îmbolnăvit de astmă, dar într-o formă foarte gravă, motiv pentru care a şi fost despărţit de familie, fiind crescut de o soră a tatălui său. Nu mai exista nicio speranţă să scape cu viaţă, însă pentru rugăciunile mamei lui Dumnezeu l-a vindecat, aşa cum face El, fără zgomot, dintr-o dată, când Daniel Turcea avea 15 ani. O criză a acestei boli i-a revenit într-un singur moment, providenţial: poetul, după terminarea Facultăţii de Arhitectură, a fost repartizat la Reşiţa. Pentru că nu voia să rămână acolo, avea nevoie de negaţie, care nu se putea obţine decât foarte greu. Singurul motiv pentru care Ceauşescu i-a dat negaţia a fost faptul că avea astmă.

Starea duhovnicească a poetului începe să ia o turnură periculoasă datorită inteligenţei ieşite din comun a acestuia. Avea întrebări cărora profesorii nu le puteau da răspuns, spunea că nu are cu cine discuta, aluneca deci foarte tare pe panta mândriei. La Bacalaureat a rezolvat problemele de matematică în peste şapte modalităţi, impresionându-i pe profesori. Când a fost întrebat ce va urma după liceu, a spus că vrea să devină sculptor ca Michelangelo. A fost admis cu uşurinţă la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti. Noul mediu i-a înlesnit căderea în păcat, colegii invitându-l necontenit la băut, la fumat, la femei. Aproape de facultate se afla o cârciumă a Uniunii Scriitorilor, Albina, scena pe care evolua Daniel. Acolo îşi expunea cu măiestrie ideile filosofice şi toată ştiinţa pe care o stăpânea (putea vorbi despre toate ştiinţele, toate artele, toate culturile, era excepţional). Petrecea nopţi întregi povestind, străbătea domenii întregi prin cuvânt, cel mai adesea însoţindu-şi discursul cu lăzi de bere, însă păstrându-şi nealterată luciditatea. Din dorinţa de a vedea până unde se întind limitele cunoaşterii umane, a calculat (prin studii de chimie organică, anorganică, fizică cuantică şi alte ştiinţe adiacente) formula vieţii din atom. A numit această particulă neutrină. A distrus apoi tot ce a lucrat, urmele acestei descoperiri păstrându-se doar în câteva versuri:

„O, dac-aţi şti ce-nseamnă neutrina

ce-nseamnă transparenţa vieţii”.

Poeziile lui Daniel Turcea sunt pline de durerea căutării lui Dumnezeu în locuri în care nu e: în filosofiile orientale, între chipurile zeilor, în mintea poetului, în materie de religie era, după cum spune sora lui, „un amalgam de neînchipuit”.

Volumul de debut al poetului este Entropia, un volumul care îl situează pe Daniel Turcea între poeţii de vârf ai lumii literare. Acest volum are valenţe panteiste, simboliste, parnasiene, ermetiste, e o poezie abstractă. Poetul mărturiseşte surorii ca aceste versuri stau sub incidenţă demonică, de fapt spune că diavolii îi dictau ce să scrie şi că ar fi putut scrie şi zece Entropii într-o după-amiază. Dacă venea cumva vreun prieten la Daniel în timp ce scria la Entropia, poetul îl punea pe acesta să-l lege de scaun cu lanţuri sau cu funii ca să stea să scrie. Când s-a întors la Dumnezeu, mult a plâns că şi-a bătut joc de viaţa lui.

Daniel Turcea era înzestrat cu un mare dar al milosteniei. Sora poetului povesteşte un episod în acest sens: în vremea studenţiei poetul trăia în condiţii precare, aproape de mizerie (locuia în subsoluri, balcoane amenajate), însă nu spunea acest lucru. În apropierea iernii, cineva îi furase lui Daniel toate lucrurile, rămânând doar cu ce avea pe el. A trecut iarna, a trecut aproape un an, şi la uşa casei lor a bătut un poliţist care a spus că a prins un tânăr care, printre altele, a furat şi hainele fiului ei, iar dacă vor da o declaraţie, îl vor putea închide sau îl vor pune să plătească despăgubiri. Daniel, care atunci apăruse, a zis: „Vai de mine, nu dau nicio declaraţie, n-aţi înţeles bine, eu i le-am dăruit.” Toate acestea se întâmplau în vremea Entropiei.

Începutul convertirii poetului a fost marcat de o perioadă de două săptămâni în care acesta a dispărut. Toată lumea era alarmată, disperată. A apărut într-o dimineaţă, „era terminat, descompus la faţă, arăta ca de sute de ani, […], nu mai avea nimic omenesc în el”. După ce a dormit două zile a povestit ce s-a întâmplat. S-a înfundat într-o cârciumă de cea mai joasă speţă, a băut vreme îndelungată, timp în care auzea pe cineva şoptindu-i: „Omoară-te!” A încercat de câteva ori să o facă, dar ceva îl oprea. Erau rugăciunile mamei care în acele două săptămâni se rugase neobosit pentru el. A simţit că se sufocă, că nu mai poate sta în acea cârciumă. Ieşind, n-a mai văzut încotro merge, dar s-a pomenit în faţa unei biserici. De câte ori încerca să pună piciorul pe prima treaptă, era împins cu putere înapoi. Simţea o durere sfâşietoare în tot trupul, ca şi când căngi înroşite în foc îi sfâşiau carnea. A început să se roage la Buddha, Allah, Confucius, Mahomed, însă nimic nu se schimba.

„Nu mai ştiam pe cine să strig când, deodată, în întunericul în care mă aflam, a apărut o lumină în care am văzut-o pe mama mea rugându-se pentru mine… şi mi-am adus aminte de Dumnezeu”.

A strigat: „Mântuitorule, ajută-mi!” şi, ridicându-se, a văzut doi tineri venind spre el, care s-au dovedit a fi Sf. Gheorghe şi Sf. Elefterie. A fost dus în biserică unde a simţit o dragoste şi o pace fără margini. Pentru că nu ştia dacă acest vis a fost de la Dumnezeu, a hotărât să caute biserica pe care a văzut-o, cu promisiunea că se va întoarce la Dumnezeu dacă o va găsi. După o căutare de un an de zile, ajunsese la capătul puterilor, la deznădejde, hotărât să se lepede definitiv de Dumnezeu dacă nu va găsi biserica chiar în ziua aceea. Şi chiar în ziua aceea a găsit-o.

Apropierea de Dumnezeu cel adevărat n-a fost întru totul lină. O singură nemulţumire avea Daniel Turcea: că nu găsea un duhovnic care să-i răspundă la întrebările lui legate de ştiinţă. Dumnezeu însă îi scoate în cale un duhovnic, pe Pr. Arsenie Papacioc care a reuşit să-i arate că Dumnezeu e mai mare decât ştiinţa şi i-a demolat toţi zeii şi toate filosofiile. Socotindu-i pentru fiecare păcat anii de canon i-a zis că n-ar mai trebui să se împărtăşească trei sute şaizeci de ani: Uite, tată, cât ţi-ai iertat Hristos! […] de acum să nu mai greşeşti”. Părintele l-a împărtăşit, iar o săptămână întreagă Daniel Turcea nu a mâncat nimic. A făcut apoi canoane grele şi multă pocăinţă. Mai târziu l-a avut duhovnic pe Pr. Sofian.

După întoarcerea la Dumnezeu, cea mai mare dorinţă a poetului a fost să fie preot, s-ar fi dus în vârful muntelui, oriunde l-ar fi trimis, spunea că le-ar face el case oamenilor, ar construi şi biserica, aşa fierbinte era dorinţa lui. Dumnezeu însă ne ia uneori lucrurile pe care le iubim cel mai mult. La fel s-a întâmplat şi acum. Deşi a luat 9,95 la examenul de admitere la teologie, dosarul lui Daniel Turcea a fost respins pentru că, fiind arhitect,spuneau că statul are nevoie de el şi pentru că a declarat că părinţii lui au fost membri de partid.

La un moment dat, Daniel Turcea s-a îmbolnăvit. Medicii n-au ştiut niciodată ce a avut, analizele ieşeau de fiecare dată perfecte. I-au pus un diagnostic ca să poată ieşi din spital, leucemie în stadiul III B; însă era fericit, spunea: „sunt fericit, am simţit blândeţea lui Dumnezeu”. Durerile din timpul bolii erau greu de imaginat, Daniel însă nu le trăda nici printr-un geamăt, chipul său era mereu luminos. În aceste ultime luni a regretat mereu Entropia, spunea că o să-i atârne de gât ca o piatră de moară.

Poeziile din volumul Epifania, care străjuiesc calea cunoaşterii lui Dumnezeu, sunt dedicate scriitorilor:

„eu am scris pentru scriitori, pe ei îi iubesc cel mai mult, pentru că pe ei nu-i iubeşte nimeni dintre semeni, ci numai Dumnezeu. Ce folos că sunt aşa culţi dacă nu-L cunosc pe Dumnezeu? De aceea am scris aşa învăluit, cum le place lor, […] măcar aşa să-i atrag cu ceva. […] Fraţilor din Biserică ce le-aş mai putea spune? Ei au Evanghelia. […] Eu am vrut să scriu numai despre Dumnezeu. Ce bucurie mai mare ar putea exista? Ce n-a făcut pentru noi Dumnezeu? Cu ce ne-a greşit de nu vrem să ştim de El? […] Ce adevăr ne-a ascuns?”.

Daniel Turcea se temea cel mai tare ca nu cumva să creeze confuzie în inimile celor ce vor citi poeziile lui din ambele volume (apariţia Epifaniei a fost condiţionată de apariţia volumului Entropia). Ar fi preferat să nu apară nici un volum, decât ambele volume în aceeaşi carte.

În săptămânile dinainte de a muri, vizita nişte copilaşi de la un spital de boli psihice, copii nebăgaţi în seamă de nimeni. Le ducea bomboane şi le povestea despre Dumnezeu.

Cu trei zile înainte de a muri, în ziua de Bunavestire a anului 1979, în timp ce era în spital, a fost împărtăşit de Pr. Sofian, care s-a îmbrăcat pentru el în toate veşmintele. O altă frică a lui Daniel Turcea era să nu se deranjeze perfuzia şi să creadă cineva că s-a sinucis, „ar fi cea mai mare nenorocire”. Ştia că Dumnezeu face minuni, însă nu voia să schimbe nimic: „Dacă a doua oară nu mă mai miluieşte pe mine Dumnezeu cu o asemenea suferinţă curăţitoare de păcate şi prilej bun de mântuire?” Se simţea nevrednic să mai răsară soarele deasupra lui, însă vedea Duhul Sfânt când se cobora la Epicleză. Ultimul cuvânt pe care l-a rostit, repetat lin de trei ori, a fost: „Rugaţi-vă.” Daniel Turcea a murit la treizeci şi trei de ani, probabil după toată plinirea suferinţei care se cuvine fiecărui om. E aşa o adâncă smerenie în toate cuvintele lui: „fie-mi pământul ochilor iertat” (Iubire, împărăteasă).

Daniel Turcea. Notă biobibliografică:

Născut în Tîrgu Jiu la 22 iulie 1945.

Absolvent al liceului ,,Nicolae Bălcescu” din Pitești (1963)

Licențiat al Institutului de arhitectură ,,Ion Mincu” din București (1968)

Moare la 28 martie 1979 la nici 34 de ani de cancer-leucemie

Debut în revista ,,Amfiteatru”(1968)

Bibliografia:

,,Entropia” (Editura Cartea Românească, 1970)

,,Epifania” (Editura Cartea Românească, 1978)

,,Iubire. Înțelepciune fără sfîrșit” (Editura Albatros, Buc. 1991), volum de poeme cu o prefață semnată de Valeriu Cristea

,,Epifania”, colecția ,,Hyperion” (Editura Cartea Românească, 1982). Acest volum reproduce integral cele două culegeri antume, adăugînd și un amplu ciclu de postume intitulat ,,Poeme de dragoste”. Prezenta selecție destinată colecției ,,Cele mai frumoase poezii” (seria nouă) conține și o suită de ,,Inedite” alese din manuscrisele poetului, rămase în păstrarea sorei sale (Lucia Turcea).

,,Epifania- Cele din urmă poeme de dragoste creștină” (Editura Doxologia, Iași, 2011), o ediție îngrijită de Lucia Turcea și Pr. Sever Negrescu, volum apărut sub binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Gradinarul

neamul lui cain, neobosit *

Pînă cînd veţi ucide,

pînă cînd veţi calomnia, pînă cînd,

Care va fi ultima crimă?

,, Unde este, Cain ,fratele tău?

Dar ce, eu sînt păzitorul lui?”

(În Noile Spanii, piaţa somptuoasă, barocă

marmură şi argint, procesiuni,

între cazarmă şi catedrală, totdeauna ospiciul

El dorado

Încetaţi odată!)

Neam al lui Cain, neobosit

conducător de imperii,

ce se bucură peste măsură

de rugul de cărţi din piaţă

privindu-l, hrănindu-l,

să nu se mai ştie, să fie ceață

– încă un neam de oameni şi se va uita,

iarba e mai tenace ca sîrma ghimpată -,

pînă cînd cei biciuiţi încep să se îngraşe,

să caute prietenia călăilor

să spună cui îi întreabă:

,,N-a fost decît o neînţelegere”

o, de n-ar mai visa,

de-ar putea porunci viselor

să nu mai cutreiere stepele,

să nu mai viscolească,

să nu mai înceapă din nou:

de acolo, de la urcarea-n vagonul de vite

zile ca şi nopţile, fără vreme

ferestrele bătute-n cuie,

peisaje fantastice bătute-n cuie la ferestre

– nesiguranţă a tatălui, nesiguranţă a mamei -,

rădăcini înnebunite de sete,

candela ochilor lupilor pîlpîind în apropiere,

sălcii ce nasc în deşert –

oameni fără chipuri

(nu-ți mai amintești chipurile,

ci numai mirosul de om

stătut

şi vocile

din guri

străine)

,,nu vorbiți între voi!”

– le-a poruncit:

,,puteți însă urla,

dar ca fiarele!”

Încetați odată, încetați!

Pe cei vii, tinerii îi vor numai laşi

pe morţi, trădători

Încetaţi odată, încetați!

Nu, nu sîntem numai ospăţ al vicomorilor (viermilor)

căci

poate-n al nouălea ceas

al săvîrşirii

ne vom întoarce

va fi o zi cînd

va fi

un seceriş

al secerişului

şi neghina

va arde

Ședea-va omul atunci și va plânge

înaintea grădinii, o flacără

despărțind lumea în două, văzută

făcându-se,

Izvorul.

 

Mort la 34 de ani neîmpliniţi, Daniel Ilie Turcea (22.07.1945-28.03.1979) este un poet extraordinar care n-a pierdut, cu trecerea deceniilor, nimic din puritatea lirică remarcată deja la debutul său. (N. Manolescu)

În anul 2004, sora poetului, Cristina Lucia Turcea a donat I.P.S Mitropolit Teofan manuscrisele tuturor scrierilor având un caracter religios semnate de fratele ei (poezii, eseuri, acte, scrisori, desene, caiete, consemnări etc), mărturisind că autorul şi-a iubit nelimitat confraţii şi a dorit ca poeziile lui să le fie călăuză spre mântuire.

Se împlinesc 33 de ani de la marea plecare a Poetului. Marcăm momentul cu un desen reprezentând Buna Vestire şi cu manuscrisul poemului Anastasia.

Anastasia

blîndeţea candelei îi arde

în inima

ce nu mai ştie

nimic asemeni, în iubire, pe pământ

ştiu, vom muri

dar cîtă splendoare!


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Daniel Turcea, Minuni si convertiri, Parintele Arsenie Papacioc, Poezii, Preot Sever Negrescu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “DANIEL TURCEA – istoria convertirii minunate a unui poet al Luminii. Ultimul sau cuvant: “RUGATI-VA!”

  1. Cat de mult ne iubeste Dumnezeu pe fiecare, cate ne iarta si cate ne rabda…Nu e nimic mai frumos, mai curat, mai odihnitor decat sa simti aceste lucruri. Pe ce culmi inalte se ridica sufletul pacatos si doborat de patimi si deznadejde si intristare atunci cand se atinge Dumnezeu de el, atunci cand bunatatea Lui ii inunda inima. Ce poate fi mai frumos decat sa poti sa spui:”sunt fericit, am simtit blandetea lui Dumnezeu”? Si cu toate astea, ramanem de multe ori nerecunoscatori si egoisti. Poate ar trebui si noi sa vorbim mai mult despre Dumnezeu…
    Multumesc admin!

  2. Am descoperit versurile sale în urmă cu puțini ani. Și mi s-au părut, încă mi se par, dincolo de orice definiție. Nu doar pentru profunzimea lor ci pentru libertatea pe care o respiră. O libertate valabilă în timpul vieții sale dar ,mai ales, astăzi, când ateismul a căpătat nuanțe noi, mai subtile. Nu știu dacă vreodată va fi proslăvit Daniel Turcea. Dar știu că, asemenea recent trecutului în sinaxar Sfânt Mucenic Alexander Schmorell sau a Sfintei Sofia din Sluțk, de la a cărei adormire s-au împlinit 400 de ani, și tânărul Daniel este o flacără ce slobozește din lațurile beznei. Ori acest lucru este , cred, cu adevărat important. Asemenea unei hărți ce ne îngăduie să nu mai invocăm neștiința aflării drumului.

  3. Minunat, minunat, minunat — am ramas fara cuvinte…

  4. Miscator, cuvintele sunt prea sarace.Multumim pentru asa o bucurie, este forte potrivit in aceasta vreme de post acest articol despre Daniel Turcea.

  5. Frumos, mai ales ca azi o praznuim pe Maria Egipteanca, pacatoasa a carei pocainta a intors atatia pacatosi. Si Daniel pare asemenea ei un pacatos care a gasit pocainta, sa fim si noi asemenea lor si sa nu uitam pocainta…

  6. Minunat! Multumim pentru postare!

  7. Cata lumina radiaza…

  8. Am plans citind viata lui Daniel Turcea. Dumnezeu sa il odihneasca si sa ne invredniceasca si pe noi de aceeasi intoarcere la El.

  9. Frumos, subtil si adanc.

  10. Va pun – la inima, o marturisire:

    In aprilie trecut, plecand de la mormantul lui Ianolide ( unde aveam sa fiu emotionata de brasarda tricolora legata de cruce), descopeream(intamplator ???),in imediata vecinatate si locul unde-si doarme somnul de veci – Daniel Turcea.

    Am fost foarte impresionata de aceasta “descoperire” si am luat-o ca pe un semn ca, daca pana atunci nu am stiut, acum stiu si trebuie sa spun si altora unde putem pune o floare si o lumina, acestui mare poet.

    In chip minunat, desi era o zi cu vant puternic, lumanarea pe care am aprins-o a ars, cu flacara blajina.

    Recunosc, Daniel Turcea m-a cucerit de la prima – citire!
    Are ceva curat, luminos si candid (poate chiar sfant)in cuvantul sau!

    Domnul sa-l numere cu Dreptii si Cuviosii Sai!

  11. În lume nimeni nu găseşte
    Desăvârşirea în frumos,
    În viu, în sfânt, şi în valoare
    Dacă nu-l află pe Hristos.

    Fără Hristos iubirea, nu e,
    Nici Adevăr, nici fericire
    Căci însăşi viata, fară Domnul
    Pe lume-i doar o amăgire.

    Nici binele nu este bine
    Şi nici frumosul nu-i frumos
    (Fără de vină şi ispită)
    Dacă-i făcut fără Hristos.

    Fără Hristos nici adevărul,
    Nici truda vieţii, nici dreptatea
    Nu slujesc vieţii, nici iubirii
    Ci lumii, ce-o posedă moartea.

    Ferice celui ce ajunge
    Să îl cunoască pe Hristos
    Din Adevărul viu al vieţii
    Trăit în crezul ortodox.

    Că însăşi truda căutării
    Prin labirintul rătăcirii,
    E mărturie’ndemn şi sprijin,
    La mulţi, pe calea mântuirii.

    Iar lucru mântuirii sale
    Cu’atât devine mai frumos,
    Mai viu, mai fără de prihană
    Cu cât e mai într’u Hristos.

  12. cum as putea adauga ceva alaturi de atata forta spirituala razbatuta in cuvinte, iluminandu-le? raman smerita si va multumesc pentru ca mi-ati facut cunostinta cu acest poet.

  13. Ce inseamna rugaciunea mamei si viata placuta lui Dumnezeu a strabunilor!

  14. Multumim mult pentru acest dar facut noua acum in postul Pastilor, nu stiam nimic de acest poet, desi cred ca versuri mai vazusem, fara sa stiu ca sunt de dansul. Fie ca versurile acestea sa ne faca si pe noi sa ne apropiem de Inviere cu inima mai curata si cu sufletul mai deschis catre Hristos. M-a atins povestea sa pentru ca am si eu 33 de ani si imi pare ca nu am facut nimic, dar nimic pentru Inviere si daca Dumnezeu m-ar lua acum, nu prea as avea cum sa ma mantui. Versurile acestea sunt pentru mine:
    ‘Cum nu vom fi vrednici de iad
    cand Sangele Lui a curs pentru noi,
    iar si iar rastignandu-Se
    in toate Liturghiile omului
    si nu L-am vrut
    si nu L-am crezut
    si nu L-am urmat
    si n-am vrut sa fim
    fara moarte
    Cerurile se deschid inaintea
    noastra
    si vine potopul de raze
    si vine
    Dumnezeu ca roua in potir’
    (Cerul pogorat pe pamant)
    Parca in fiecare Liturghie la care nu m-am pregatit, Dumnezeu ma mustra si nu mi-as fi inchipuit atat de plastic ca de fapt, in fiecare Liturghie, Domnul nostru se urca din nou pe Golgotha, pentru noi, nevrednicii, si Impartasania este sangele Sau scurs de pe Cruce. Golgotha nu e un fapt care s-a consumat si s-a terminat definitiv acum 2000 de ani, nu, este continuu, in fiecare Liturghie de pe acest pamant, sangele lui Hristos curge pentru pacatele noastre si Dumnezeu ne ofera aceasta jertfa oricand doar sa avem putina pocainta. Da Doamne sa fie si la mine intr-o zi ‘un seceris al secerisului’, cand ‘neghina va arde’.

    Imi aminteste Daniel Turcea de sfantul Neagoe Basarab, care tot asa s-a imbolnavit de o boala grava parca tot in jurul varstei de 33 de ani (a murit la 39 de ani), si-a dat seama ca timpul era scurt si ne-a lasat acele invataturi care ar trebui sa fie pilda pentru politicienii neamului nostru. Poate ca asa randuieste Dumnezeu, unele vieti sa arda repede dar foarte intens si pana la urma nu conteaza cati ani traiesti, atata vreme cat te mantuiesti (dragi imi sunt si martirii Brancoveni..). Nu stiu cum, povestea lui Daniel Turcea imi da si tristete dar parca mai multa bucurie, in sensul ca se vede ca tot raul ce l-am face noi, Dumnezeu il schimba in bine. Rugaciunile bunicilor si ale parintilor sunt ascultate si Dumnezeu ne asteapta, ne cheama, ne ajuta in tot locul si in tot ceasul, numai sa ii deschidem inima. ‘Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru/ Tu esti Dumnezeu care faci minuni’. Ne ia Dumnezeu si ne face sfinti, numai sa gaseasca o inima deschisa. http://www.youtube.com/watch?v=09I6jCecrjg&feature=relmfu Post binecuvantat!

  15. Pingback: BANCHERUL CALUGARIT: Parintele Ilarion Dan (Man. Crucea): “Traim niste vremuri in care apele se cam aleg, iar cernerea se va amplifica si accelera” -
  16. Pingback: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ioan Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT LA HRISTOS UN TANAR COMUNIST? Spovedanie, canon, ispasire, legi duhovnicesti… -
  17. Pingback: CONFESIUNILE PARINTELUI IONA (profesorul Ion Patrulescu) la “Cuvinte din taceri” (VIDEO): “Comunismul a fost un chip al fiarei, in spate era duhul lui Antihrist”/ “La noi domina impostura, oamenii cauta sa obtina pozitii inal
  18. Pingback: CONVERTITI CONTEMPORANI LA ORTODOXIE dau marturii vii si puternice despre intoarcerea lor "ACASA", in singura Biserica adevarata: "Ortodoxia e o trezire" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: Parintele Rafail Noica: OMUL, PRIN FIRE, ESTE ORTODOX (II). “Nu te poate convinge omul, nu cauta convingere de la om; incepe cu rugaciunea, cere-I Domnului sa convinga inima ta. GUSTATI SI VEDETI CA BUN ESTE DOMNUL!” -
  20. http://corinanegreanu.blogspot.ro/2013/03/in-memoriam.html

    Doamne, odihneste-i sufletul in Imparatia Ta, iar pe noi ne ajuta sa traim printre fiii lui Cain!

  21. M-am bucurat sa recitesc…

    Vesnica pomenire!

  22. Pingback: “Nesfintii sfinti”: Schiegumenul Melchisedec, calugarul-tamplar inviat din morti. TOTUL SE REZOLVA NUMAI PRIN SMERENIE! -
  23. Pingback: “Traista cu merinde”: DRUMUL SPRE IAD SI INAPOI sau GLASUL RAIULUI PIERDUT - Recomandari
  24. Pingback: Poetul profetic DANIEL TURCEA – de 35 de ani in Lumina: “AI SA TRAIESTI VREMURI CAND VEI VEDEA LA TOT PASUL NESIMTIREA SI LIPSA PUDORII, cand orice urma de sentiment uman va disparea de la unii cu desavarsire…” -
  25. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” -
  26. Fara cuvinte…o descoperire minunata ,un cadou de la Domnul(prin voi) in acest Sfant Post al Pastelui 2015.

  27. Pingback: MARTURIA UNEI TINERE “purtatoare de mir” din zilele noastre despe INTALNIREA VIE CU HRISTOS: “Ma simteam singura, aveam nevoie de dragostea cuiva si asteptam un baiat, dar cand L-am cunoscut pe Dumnezeu, am inteles că El era Mirele aste
  28. Pingback: Sfantul Tihon din Zadonsk despre RAZBOIUL CRESTINILOR IMPOTRIVA FRATILOR LOR: “O, in ce stare de plans a ajuns crestinatatea: sa se chinuiasca si sa se manance unul pe altul! ODINIOARA CRESTINII SE AJUTAU UNUL PE ALTUL, DAR ASTAZI SE ALUNGA SI SE ST
  29. Pingback: Oameni si… demoni travestiti in salvatori: “CRUCIADA” IMPOTRIVA RAULUI (din afara) a “LUPTATORULUI ORTODOX” PANA LA… MACELARIREA FRATILOR: “Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul DIN PROPRIA INIMĂ. P
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate